Nu stiu daca poti avea drept deviza un film, dar cum granitele nu-mi spun nimic, le voi incalca iar: <ONEGIN>
Onegin (1999), filmul care mi-a aruncat asteptarile la 10 ani lumina distanta. Adaptare dupa romanul lui Al. Pushkin, m-a surprins cum nu credeam sa ma surprinda un film, poate mai degraba o carte cu coperti scorojite, o poezie asternuta intre doua pagini ce inchid in ele un trandafir uscat de timp, sau o piesa de teatru jucata cu luminile stinse. Trairile tasnesc deasupra curcubeului, suave si-n acelasi timp cu radacini viguroase ce hranesc inimi insetate de iubire, intr-un cadru de dimineata incetosata, pe ritmurile urletelor de lupi din padurile Rusiei. Un film despre iubiri inocente, secrete inchise in palme ce inca pastreaza urme de sange, un film despre iertare, despre curaj, un film deopotriva despre nestatornicie si virtute. Au dreptate cei care spun ca viata se imparte in momente in are simti ca traiesti si distantele dintre ele. Acesta a fost unul din aceste momente, in care emotia reflectata este emotia ta, iubirea neimpartasita este iubirea ta, regretele nespuse sunt regretele tale, cuvintele nerostite sunt cuvintele tale, secretele incatusate sunt secretele tale…
Am auzit cantecul sufletului, cantat pe arcusurile noptilor fara somn, am vazut timpul ce se pleca infrant inaintea indragostitilor ce nu pot uita. Cum de-ai crezut Orgoliu, biet nebun, ca poti invinge dragostea? Cum ai crezut ca poti uita cuvintele ce focul nu le-a putut mistui?
Trailer ONEGIN 1999:
