Interviu Catalin Sturza (jurnalist, critic literar)

catalin sturza - natasa barbatii si psihanalistul

Despre Cătălin Sturza:

Recomandarea cărții mele ”Natașa, bărbații și psihanalistul” este scrisă de Cătălin Sturza, o recomandare pe care o apreciez la adevărata ei valoare, Cătălin fiind în contact permanent cu lumea fascinantă a scrisului în general și a literaturii/criticii literare.

Cătălin Sturza este jurnalist cultural și critic literar. A moderat o emisiune pe Radio România Cultural, este doctor în litere, fost redactor la editura Curtea Veche, scrie în revista Cultura și în multe alte locuri (printre care și pe blogul Adevarul), mai multe informatii despre el aici sau aici.

Am ”profitat” de ocazie, pentru a afla mai multe despre el și implicit despre ceea ce face, despre prisma prin care privește el ”life, love & books”. Enjoy!

Interviu:

Citatul favorit?

Nu-mi plac citatele. Pe bune, le urăsc – mai ales pe cele de pe Facebook, din Octavian Paler 🙂 Unii vor spune că e semn de snobism, dar pentru mine „a da cu citatu-n populație” e, pur și simplu, semn de semidoctism. E aiurea și să scoți un citat din context – pentru că nu ai cum să știi ce vrea să spună, de fapt, citatul acela până nu citești cartea, e ca și cum ai vedea două ace de brad pe preșul de la ușa casei și ai spune „vaaai, uite ce brad frumos”! Și e la fel de aiurea să mitraliezi cu citate, încercând să pari „cult în cap”: nu ai încredere în propriile opinii – sau vrei să ți se plece toată lumea la picioare, din moment ce faci mereu apel la autoritate? Totuși, nu neg că unele citate pot avea rostul lor: unii au o zi grea, îi chinuie demonii cu întrebările, văd un citat și se iluminează: uite, acesta era răspunsul la ce căutam eu! Evident că văd numai ce vor să înțeleagă ei din citatul acela, pe moment, și că, de fapt, ei se raportează la citatul lor – găsind o carne pentru fantasma lor. Însă chiar și așa, o „carne” din Dostoievski poate să fie mai bună decât una din… Paler. Uite, poți să treci ultima propoziție la citatul favorit 🙂

Romanul de suflet?

O, câte romane – și cât suflet! Dacă e să aleg totuși unul dintre toate, nu pot să aleg decât „Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien. Nu e nici un secret aici, sunt un Tolkien fan & a great geek sau, dacă vrei, a great Tokien geek. „Nu e carte ca Șogunul și mașină ca Lăstunul”, spuneam, când eram mici – dar pentru mine nu e carte ca „Lord of the Rings”.

Ce te motivează să te trezești dimineața?

Soarele, mirosurile – de brad, de lemn, de piele caldă, parfumată și moale –, aerul rece, când sunt la munte, toate lucrurile frumoase – sau, pe scurt, viața. Sunt un mare optimist și iubesc cu intensitate și pasiune viața. Nu-i înțeleg și nu îi suport pe depresivi (deși nu las să se vadă, de obicei, ostilitatea în mod fățiș – pentru că știu foarte bine că uneori pot avea chiar și eu perioade depresive) și a-ți lua viața cred cu tărie că e, într-adevăr, marele păcat – singurul păcat de neiertat.

Ultima carte cumpărată?

M-ai prins. Îmi iau multe cărți electronice în ultima vreme… aham… de la „magazinul de cărți” de pe Internet. Și nu cred că astea se pun 🙂 În plus, îmi place să împrumut cărțile mele fizice (am multe, și prea multe pe care se pune praful) prietenilor și să împrumut cărți de la prieteni. Îți pot spune ultima carte citită (împrumutată de la o prietenă): un volum de eseuri de C.S. Lewis – superb, magnific scriitor – „Despre lumea aceasta și alte lumi”.

Ce vor bărbații?

De obicei – pace și liniște. O femeie (pentru că bănuiesc că vrei să-ți spun ceva și despre femei) care să-i înțeleagă. Care să fie feminină – în sens clasic, cel puțin pentru mine: frumoasă, grijulie, caldă. Elegantă. Să  nu fie vehementă – urăsc vehemența la o femeie. Diplomată, cu tact. Not crazy – definitely not crazy! 🙂 Liniște și pace și o carte bună în mână – lângă femeia de mai sus (care în acest moment dă cu mătura – dar de obicei citește și ea o carte bună).

Realizarea de care te simți cel mai mândru?

Nu-mi place să mă mândresc. Cred că talentele noastre sunt daruri – pe care le primim „spre administrare”. De aceea, realizările cu care de obicei ne mândrim nu sunt ale noastre – ci se realizează prin noi. Nu eu decid, așadar, care e realizarea mea cea mai mare. Într-o piesă de teatru, personajul cel mai bine îmbrăcat nu e, neapărat, și personajul principal – uneori un valet sau un servitor e personajul cel mai bine îmbrăcat de pe o scenă, în timp ce protagonistul umblă în zdrențe. Autorul își cunoaște toate personajele și poate să te lămurească: cine e un simplu figurant și cine e protagonistul. La fel, un spectator care a urmărit, cu atenție, întreaga scenă înțelege subtilitatea relațiilor și a ierarhiilor. Dar eu nu sunt un astfel de spectator – din scena pe care evoluăm noi de regulă vedem un singur colț. Și, cu siguranță, nu sunt Autorul piesei 🙂

Totuși, dacă e să aleg o realizare – uite, aș alege două: faptul că am avut marea șansă de a scrie o teză de doctorat pornind de la romanele și eseurile lui J.R.R. Tolkien și că am realizat, timp de nouă ani, o emisiune despre Internet la Radio România Cultural. Un context politic interesant a făcut să rămân, acum două săptămâni, fără emisiune, în mijlocul sezonului, dar nu merită să vorbim despre asta aici – acești nouă ani de emisiune rămân o mare satisfacție pentru mine.

Care e viața unui jurnalist?

Trebuie să-ți spun din capul locului că eu am fost, în ultimii zece ani, un tip special – sau, dacă vrei, „de nișă” – de jurnalist: un jurnalist cultural. Am făcut vreo doi ani muncă de teren, la început: mergeam la conferințe de presă, luam interviuri – a fost un an când le-am luat interviuri tuturor scriitorilor străini care au vizitat Bucureștiul, inclusiv lui Llosa, care tocmai luase Nobelul. N-a fost ceva premeditat, așa s-a întâmplat. Dar nu mi-a plăcut în mod deosebit munca de teren. Mi-a plăcut, în schimb, să scriu cronică de carte – și am scris timp de câțiva ani cronică aproape săptămânal, la „Observator cultural” și la „Ziua”. Și mi-a plăcut, după cum ți-am zis deja, să fac emisiuni la radio.

Munca de teren e o ucenicie – înveți foarte mult, inclusiv lecții „ale umilinței”. E un mare avantaj s-o iei „de jos”, de la teren. Înțelegi mult mai bine meseria și ai mereu puncte de referință pentru a nu-ți pierde „dreapta măsură”, indiferent unde ai ajunge, mai târziu. Dar scrisul e partea care îmi place acum cel mai mult. E un mare privilegiu să poți să scrii și să fii plătit – nu mult, atâta cât ești plătit – pentru asta. Până acum am avut noroc; o să vedem ce mai urmează, în viitor.

Dacă ar fi posibil să fii o zi în locul altcuiva, pe cine ai alege?

Nu mi-aș dori să fiu o zi în locul – sau în rolul – nimănui. Fiecare rol are „lecțiile” sale și, de multe ori, rolurile pe care le invidiem din afară s-ar putea să fie extrem de plicticoase și chiar apăsătoare din interior. Mă gândesc doar la câți oameni bogați și celebri au comis „păcatul de neiertat” despre care îți vorbeam mai devreme. Ne e foarte greu să-l înțelegem, de pildă, din afară pe Robin Williams, deși Jim Carrey cred c-a zis-o cel mai bine: “I hope everybody could get rich and famous and will have everything they ever dreamed of, so they will know that it’s not the answer.”

Ce crezi despre cărțile digitale?

Well… they’re okay 🙂 Le citesc și le folosesc zilnic, așa că nu pot să zic nimic de rău despre ele. Găsești ușor citate, faci notițe fără să distrugi cartea, salvezi copacii – și planeta. Sigur, nimic nu se compară cu mirosul unei cărți de hârtie – dar e o mare chestie să accepți un lucru simplu: you can’t have it all!

Un film pe care l-ai revedea oricand?

Oricând? Ce cinefil eram odată… Acum citesc, citesc mult, dar filme foarte rar mai văd. Da, aș revedea: „Războiul stelelor”, seria veche (și cea nouă) – cred că am văzut și revăzut „Star Wars” de cel puțin 10 ori.

Un act de nebunie pe care nu-l regreti?

Că am dat la Litere – când puteam să dau la Medicină? Că am rămas la Litere – când urmam, în paralel, Literele și Cibernetica și, pe deasupra, eram bunicel-spre-bunuț la programare? Ok, îl regret puțin – în special dacă pun în balanță banii. Dar nu aș fi înțeles niciodată cărțile – și literatura – decât ca un medic sau ca un inginer. E o mare diferență dintre modul în care înțelege cărțile un inginer și modul în care le pricepe un filolog care își ia meseria în serios. Nu o să intru în detalii – sunt muuulte pagini de scris pe tema asta, și C.S. Lewis le-a scris deja, mult mai bine decât aș fi putut să le scriu eu.

Cu ce cuvinte ai începe o carte?

„A fost odată sau niciodată” – sunt singurele cuvinte care te poartă spre Țara Zânelor. Adică Middle Earth. Adică Pământul de Mijloc, care e chiar Lumea, lumea în care trăim noi, după ce dai fardul și reclamele luminoase și multe alte iluzii la o parte.

Cel mai frumos moment al carierei tale?

Of, te referi mereu la carieră, și te înțeleg – trăim într-o obsesie, ba chiar într-o „psihoză” a carierei. Uite, pentru mine prea puțin contează „cariera”: înșiruirea aia de fapte pe care o pui într-un CV și cu care răspunzi la întrebarea: ce ai făcut cu timpul pe care l-ai avut până acum? Păi, uite, trei pagini de CV… Sigur, toți avem sau ar trebui să avem o vocație și să „ne ținem” de ea. Să ne-o împlinim, chiar, cu puțin noroc și cu puțin ajutor de la Providență. Prefer, deci, cuvântul „vocație”, iar, în privința vocației de scriitor-jurnalist, momentele frumoase au fost mereu cele în care am avut timp să citesc, să scriu și să stau de vorbă cu mine: anii când țineam săptămânal cronică literară și când mi-am redactat teza sunt ani de care îmi amintesc cu cea mai mare plăcere. La fel e și anul acesta, când mă bucur de marea șansă a unei burse postdoctorale.

Descrie o zi perfectă!

Uite, ziua de azi: m-am trezit la 6.30, am citit, două ore – inclusiv din Lewis, din cartea despre care îți spuneam – apoi am fugit o oră la sport, am alergat puțin după facturi și chitanțe (de bănci nu scapă nimeni, nu?), după care m-am așezat și am lucrat, concentrat, vreo trei ore pentru unul dintre clienții cu care colaborez (e un job care implică scrisul și editarea foto – deci îmi face mare plăcere), am luat prânzul alături de prietena mea, m-am apucat să răspund la întrebările astea. Peste 10 minute plec iar la sport. N-am pierdut timpul, dar nici n-am stat între patru pereți, într-un birou, 9-5, în urlete, văicăreli și stres. Da, e un mare noroc să trăiești o asemenea zi – și nu pot spune că nu sunt recunoscător 🙂

Ce muzică asculți atunci când conduci?

De obicei muzică clasică – sunt mare fan Vivaldi. Uneori ascult și „șlăgăroaie” din anii 80 – tocmai ce-am fost la concertul Albano și Romina, nu? Trebuie să știi că eu conduc ca un pensionar, așadar muzica clasică se potrivește cu stilul meu, sau invers: ea se impregnează în stilul meu de șofat. Dacă vedeți pe cineva mergând calm, cu viteza legală, pe prima bandă – e probabil că ascultă, în mașină, Vivaldi!

Ce ai schimba la tine?

M-aș face un pic mai modest. În ciuda părerii pe care poate ți-ai – și v-ați – făcut-o citind răspunsurile de aici, în realitate sunt un mare orgolios. Nu mi-ar strica să-mi trag mai des bobârnace peste nas.

Câteva “La naiba…” ? (vezi https://lifebynatasha.wordpress.com/2014/11/04/la-naiba-cu-tine-viata/)

Păi… la naiba cam cu tot ce zici tu acolo, doar că mie îmi place să-mi păstrez zenul. Să asculte muzică proastă cine vrea să o asculte; încerc să nu mă las afectat de gusturile și de activitățile altora. Deci: la naiba cu nerăbdarea care ne strică zenul. Let’s keep calm și să învățăm fim mai răbdători (ușor de zis și greu de făcut, știu)!

Recomandare Natasa, barbatii si psihanalistul

 

 

 

 

 

 

 

Alina Natasa Culea

Recomandare ”Natașa, bărbatul și psihanalistul” – Cătălin Sturza

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s