Month: January 2015

Fragment din romanul „Marat”

Fragment din romanul „Marat”. Cartea va fi lansată în februarie 2015.

Autor: Natașa Alina Culea (scriitor român, contemporan)

… Craig dormea profund, cu o jumătate de față afundată în perna de mătase neagră, iar câteva șuvițe de păr îi încadrau fața răzleț. M-am ridicat foarte încet din pat și mi-am ridicat hainele împrăștiate și mototolite de jos. M-am dus la baie și m-am îmbrăcat, fără a închide ușa de tot, deoarece nu voiam să-l trezesc pe Craig, ci să pot fugi în voie de ceea ce făcusem, de acea parte din mine de a cărei existență nu știam. Când am ieșit din baie, el continua să doarmă liniștit, așa că am plecat din cameră închizând ușa fără zgomot. Când am ajuns la recepție, am fost uimită de atitudinea în vervă a personalului, în pofida orei matinale. Am comandat un taxi și-am ajuns acasă; și-aici am descuiat ușa cu grijă, pentru a nu o trezi pe Alessia. Am intrat prima dată în bucătărie, să îmi fac o cafea și-am dat cu ochii de încă un bilet al Alessiei, așezat de data aceasta pe masă, lângă aparatul de cafea, pe care scria:

„… nu știu de ce am impresia că nu pentru a te duce la slujba de noapte ai întârziat azi. Trezește-mă să îmi spui TOT!”

De când mă mutasem cu ea, nu lipsisem niciodată noaptea de acasă. Nu m-am îndurat totuși să o trezesc pe Alessia la acea oră și mi-am făcut o cafea, fumând două țigări una după alta, în timp ce eram aplecată de gânduri deasupra mesei din bucătărie. Voiam să șterg imaginea nopții petrecute cu Craig, care îmi pângărea frumusețea ireală a visului pe care îl trăiam ca și cum ar fi singura realitate care contează. Aș fi vrut să dispară tot, aș fi vrut să-mi ard hainele și desu-urile ca într-o purificare șamanică în care erau expulzați demonii senzualității ce-și făcuseră cuib în sufletul meu ce căuta înălțimi. Am intrat în baie și  m-am spălat de mai multe ori, ca pentru a scăpa de urmele crimei pe care o săvârșisem. Apa foarte rece se prelingea pe pielea mea zgribulită și rezistam impulsului de a ieși de sub jetul de apă. Trebuia să sufăr, pentru fiecare clipă de plăcere, o eternitate de suplicii care să-mi amintească ce-am făcut în noaptea asta. Îmi simțeam povara ca Sisif și-am căzut în genunchi, cu fața îngropată în palme, în timp ce apa continua să mă biciuiască indiferentă.

Când am ieșit din baie, am descoperit-o pe Alessia ce stătea în fotoliu cu o cafea în mână și ochii mari de curiozitate. Expresia ei era încă somnoroasă și era evident că aștepta o explicație de la mine. Speram să nu-mi observe fața răvășită, așa că mi-am schimbat imediat expresia, cu una care se voia liniștită. Trebuie să fiu expertă la asta, ascund de toată lumea trăiri violente ce trebuie să rămână astupate în mine, pentru a nu-i speria pe toți cu rătăcirile mele de la cursul liniștit al vieții. Oare câți oameni trăiesc în bezna halucinațiilor, oare câți m-ar înțelege și ar avea nevoie să le spun, așa cum aș avea eu avea nevoie să aud:

-„Nu există nebunie mai mare, decât să ignori ceea ce simți”.

Oare dacă am auzi toți asta, am umbla goi prin lume cu inimile răsfrânte din piept? Așteptăm o confirmare pentru a fi cine știm noi că suntem?

Zâmbesc.

-Bună dimineața, te-am trezit?… am întrebat-o eu pe Alessia.

girl-581278

 

Sursa photo http://pixabay.com/

Fragment din romanul „Marat”. Cartea va fi lansată în februarie 2015.

Autor: Natașa Alina Culea (scriitor român, contemporan)

Fragment din romanul „Marat” – Moscova

Fragment din romanul “Marat”(Iubirea are spini) – de Natașa Alina Culea (scriitor contemporan)

„Avionul scade lin în altitudine și pe hublou văd pentru prima dată în viață Moscova, un rai de luminițe colorate, dar un rai nesfârșit, ca un univers înstelat ce se căsca sub noi. Unui șir lung de luminițe ce păreau să mărginească un bulevard, îi dau numele de Arbat, că nu era nimeni în preajmă să mă contrazică, iar astăzi dorințele mele se conturau toate așa cum visam. Cred că pilotul intenționase să coboare deasupra Moscovei, tocmai pentru priveliștea aceea nemaipomenită, deși pasagerii erau adormiți lemn și poate că doar eu o apreciam în noaptea liniștită.

-Doamne!… feeria asta e doar pentru mine?… mi-am spus uitându-mă în jur către călătorii adormiți.

Îmi propun să merg neapărat în Moscova cândva, după acel spectacol nocturn de lumini ce mi s-au întipărit pe retină pentru totdeauna, spectacol amplificat de muzica ce-mi răsuna tare în căști; o voce groasă, tabagică îmi cânta „Vladimirskiy Central” în timp ce eu contemplam orașul de sub nori. Nu vorbeam limba aceasta misterioasă, deși făcusem în școala generală patru ani de limbă rusă și învățasem alfabetul chirilic, dar nu era suficient pentru a înțelege decât foarte vag versurile pe care le ascultam acum copleșită; știam că e un cântec romantic pentru că muzica nu se ascultă cu urechile, ci cu sufletul deschis ca într-o operație pe cord. Probabil că Moscova e sub zăpadă de la începutul lui noiembrie, iar luminițele o transformaseră într-o cetate de poveste nordică, spusă lângă un șemineu din marmură neagră. Râvnesc să ajung în Rusia! Vreau să văd Moscova, Sankt Petersburg, aurora boreală și Siberia, toate, toate în anotimpul iernii nemiloase în care nopțile sunt fulgerate de urlete de lupi flămânzi, ce-și strigă patimile către luna palidă, pe jumătate acoperită într-o ceață densă de culoarea fricii. Aș vrea să străbat Rusia într-un tren cu aburi și compartimente îmbrăcate în catifea și lemn din pădurile siberiene.

Nu voi dormi deloc, sunt sedusă de vraja acestei nopți de abanos și nu vreau să pierd o secundă dormind. Sunt prinsă în capcana neasemuită a nopții, ca Van Gogh când a pictat cu mâini murdare de culori sumbre, noaptea înstelată, o noapte ce-și lasă umbra în sufletele însingurate pe ritmurile întunericului etern. Către orele dimineții, am tresărit văzând pentru prima dată un răsărit de soare deasupra Mongoliei. Razele de lumină se revărsau mirific în mii de nuanțe ce dansau în văzduhul crud al dimineții. Era ca și cum aș pluti în derivă pe o aripă dumnezeiască, atâta frumusețe insuportabilă! Munții aveau dimensiunile unor piese din jocurile puzzle pentru copii și semeția lor era înfrântă grațios de înălțimile la care mă aflam. Odată cu primele raze de soare, avionul se luminează treptat și pasagerii încep să se trezească unul câte unul.”

01

Fragment din romanul „Marat” (Iubirea are spini) de Natașa Alina Culea

Fragment din cartea Natașa, barbații și psihanalistul

Ne bucurăm ca niște români autentici, cu o masă îmbelșugată, mult prea diversă în feluri de mâncare, pregătită din timp de mama. Din meniu nu lipsesc plăcintele dobrogene cu brânză sărată si felurite mâncăruri din pește, începând cu ciorbă de pește, plachie, pește la grătar, saramură de pește, ce să mai povestim, mă mir că prăjiturile mamei nu sunt și ele din pește. Acasă e liniște, eu retrăiesc copilăria, într-o zi mă plimb cu bicicleta pe ploaie, mă urc în copaci, alerg cu câinele sau culeg roșii din grădină, mereu cu motanul Lulu după mine.

Plecăm în Deltă pentru o zi, în barca cu motor pe care o conduce mama; tatăl meu este mai liniștit, preferă să se relaxeze sau să pescuiască. Pe luciul apei, barca despică valurile domoale legănându-ne ușor, iar mama oprește din când în când motorul pentru a putea contempla frumusețea de nedescris a locurilor. Intrăm pe canale și îmi umplu ochii de minunății: văd pelicani, lișițe, cormorani și lebede care plonjează greoi, dispărând în zare. Păsări de tot felul împânzesc văzduhul cu triluri voioase. Copacii acoperiți de liane par niște fantasme verzi cu forme apocaliptice. În locurile acestea dumnezeiești pășesc cu grijă, nu vreau să las vreo urmă că am fost acolo, să calc vreun fir de iarba, în acest colț de lume unde totul este divin, la locul lui. Uneori îmi spun că omul e singura ființă care nu îi e de folos pământului, în niciun fel. În afara omului, natura și animale sunt împletite în divine armonii, dintotdeauna, pe când oamenii… niște consumatori care mai mult distrug decât ocrotesc natura însăși care le dă viață. Ne oprim pentru câteva ore și ne instalăm în apropierea unui lac-rezervație, cu suprafața aproape total acoperită de nuferi. Mă sperii de o broască foarte verde și curioasă care îmi sărise în poală și care făcea o gălăgie mare. Simt chemarea puternică a naturii, forța sa covârșitoare este omniprezentă în aceste locuri, neîntinate încă de așa-zisa noastră civilizație reprezentată de beton și de armături fără viață.

La întoarcere, mama trage barca la ponton, unde câțiva oameni așteaptă Pasagerul – așa e denumit vaporul companiei de stat, care îi duce spre diferite destinații în Deltă. Miroase puternic a pește și a usturoi.

Venirea acasă mă vindecă, ca și cum în pământul copilăriei, rădăcinile mele își trag seva din turba neagră de culoarea nopții. Înserarea vine la fel cum o știam, câinii latră, iar broaștele își încep recitalurile bombastice, în timp ce eu mă simt atât de departe de București și de ceea ce el reprezenta pentru mine.

– Natașa, îți mai amintești tu când ai fost cu bunica în Chilia?

– Da mamă, deși nu-mi amintesc drumul sau rudele bunicii, îmi amintesc în schimb de o vacă albă care părea imensă. Am stat seara lângă ea pe iarbă și mă privea cu ochi buni și mari, resemnați parcă…Tot rumega de zor și am întrebat-o pe bunica cum de rumegă vaca de atâta timp, fără a mânca nimic. Nu știu dacă bunica mi-a răspuns, dar misterul m-a urmărit câțiva ani. Ce selectivă e memoria copilăriei!

– Dar de bunicul, de el îți amintești?

– Îmi amintesc… avea iepurași pe care îi creștea… și oi, capre… și gâște… Îmi amintesc și de faptul că mi-a dăruit o capră cu blana roșcată, pe care a trebuit să o ia înapoi, pentru că eu cam uitam să o hrănesc.

Nu i-am mai spus mamei de plânsetele mele, într-o zi de sărbătoare când ne-a servit bunica la masă friptură de iepure, pe care am mestecat-o cu tot cu lacrimi. Animalele erau prietenele mele și, oricât au încercat să îmi spună că e normal să le mâncăm, nu au reușit să mă convingă. Odată această amintire trezită, m-am gândit la ea, analizând-o pe toate părțile, și am decis să nu mai mănânc deloc carne. Până la urmă, orice friptură e rezultatul luării unei vieți, și eu nu cred că produsul unei vieți curmate mi-ar putea susține natural propria mea viață, chiar dacă organismul uman poate supraviețui cu atât de multe lucruri. Până la urmă, faptul că altcineva omoară acele animale și nu eu, nu schimbă cu nimic lucrurile. Gândul ăsta îmi provoacă un soi de greață fizică și, ca urmare a psihanalizei, refuz să-mi mai îngrop simțămintele în același loc în care am înghesuit tot ceea ce am refuzat să privesc în față. În general ne închidem sufletul în fața a ceea ce nu ne place, dar astăzi aleg să privesc fără frică la persoana care sunt, astăzi aleg să aleg diferit. De astăzi, niciun animal nu va mai sfârși în stomacul meu, aleg să fiu viață, și nu moarte. Cu acest gând, mângâi fericită blana câinelui care dădea fericit din coadă, parcă aprobându-mă.

Fragment din cartea „Natașa, bărbații și psihanalistul”. Autor: Natașa Alina Culea

Feerie in Delta Dunarii

141_0_0

 

Fragment Natașa, bărbații și psihanalistul. N-ai fost aici.

Te știu. Nu, nu am nevoie să te cunosc.

Te știu de când nu existai în mine, erai doar tu. Al tău.

Te știu, cu fonturi bolduite în mine, precum cuiele din cruce;

Te știu din visele în care mi te promiteai,

Te așteptam.

Îmi spui:

Trebuie să plec.

Îți spun:

Te conduc.

Îmi spun:

N-ai fost niciodată aici…

 

Dar ce am avut eu vreodată? Ce deținem, în afară de amintiri și trăiri? Nimeni nu ne aparține și, oricât ar fi de dureros, trebuie să accepți plecarea unor oameni importanți din viața ta. În cazul meu, cu atât mai dureroasă era experiența cu cât îmi înlocuisem viața cu a lui, trăind pentru el și uitând cine eram, și, atunci când el a ales să plece, mi se părea că toată viața mea s-a dus o dată cu el. Nu-mi rămăsese nimic, iar eu nu mai știam cine sunt, deoarece mă identificasem cu el pe tot parcursul relației noastre de opt luni de zile. Pot înțelege că sunt părăsită, pot înțelege și că nu mă mai iubește (asta în cazul fericit în care m-ar fi iubit vreodată), dar refuz să înțeleg felul în care a făcut-o, nu reușesc să accept acest final, nu așa cum s-a desfășurat el.

Mă lăsase singură, strivindu-mă cu indiferență și răceală, iar asta nu îmi dădea voie să dorm. Liniștea ce s-a lăsat în urma lui îmi spărgea timpanele și amintirile persuasive nu îmi dădeau pace. Aveam stări felurite, uneori mă simțeam eliberată de el, alteori… îmi plângeam iubirea prăbușită sub ultimele lui cuvinte. Îmi plângeam toate lacrimile ținute sub lacăt, descuiat odată cu ușa casei sale, zilnic. Aceeași copilă care încleșta plângând mâna mamei, să nu plece, aceeași frică neomenească, aceeași durere de a fi singură. Aș fi sfâșiat perna cu unghiile, aș fi vrut să îl doară, să afle cum e să nu contezi! Aș fi vrut să afle cum e să fii răscolit, aceeași persoană care îți șoptea cuvinte de iubire e persoana care se poartă acum ca și cum nu ai fi existat vreodată. Aș fi vrut să știe cum e atunci când dezamăgirea e singurul lucru cunoscut, singurul care-ți poate aduce puțin confort, într-o agonie căreia nu-i poți anticipa sfârșitul.

– Voi trece pe lângă tine zâmbind, nu, nu te voi mai plictisi cu întrebări fără răspuns! Finalul acesta firesc te va surprinde și singura mea alinare e că… nu vei ști cât m-a costat! Ai vrea să nu te simți vinovat cu nimic și asta vei avea, ultimul meu dar, o urmă din mândria pe care o aveam! Voi rescrie un final pentru tine, unul sordid, cu o fată care nu merită oricum mai mult respect, care te uită și te înlocuiește ușor, atât de ușor! Mi-e atât de greu să îți vreau binele acum, să te descătușez de vină, dar o voi face! Îți voi arunca fericirea în față!… îi strigam în închipuirile mele nocturne, și reușeam cu greu să dorm, în zorii zilei.

Fragment din romanul „Natașa, bărbații și psihanalistul”. Autor: Natașa Alina Culea

scriitor roman, literatura, versuri

images

Fragment Natașa, bărbații și psihanalistul. Azi plec

Fragment „Natașa, bărbații și psihanalistul”. Autor Natașa Alina Culea (scriitor contemporan, scriitor roman)

Azi plec.

Stau rezemată pe marginea patului și mă simt total golită de orice emoție. Dormitorul pare fără viață, golit de amprenta feminină. Lucrurile mele sunt pedant împachetate în trei genți mari de voiaj, iar rafturile goale semnalează o despărțire bruscă, ca un furt sentimental. O ramă de tablou cuprinde un peisaj monoton, dar fotografia din ea lipsește.

Când s-a terminat?… În acea dimineaţă, am știut că nu îl mai iubesc, conștientizam asta, dar oricât m-aș fi străduit să identific momentul în care ne-am pierdut, nu reușeam. Când chipurile noastre ca niște măști venețiene, pictate în zâmbete forțate, s-au frânt în amintiri trecute, dureros de îndepărtate?

…Când eram în croazieră, pe Mediterana cea senină în albastru, pe al cărei cer înotau pescăruși? Atunci când am descoperit că din toți cei aflați la bord, doar eu aveam rău de mare?… Poate când mi-ai spus că îți stric mereu toate vacanțele. Poate atunci…

Intuiam ultimele clipe, auzeam tic-tac-ul ceasului nostru cu pendulă… și te-am rugat să plecăm doar noi într-un loc în care ne vom recrea viitorul, ce-mi părea atât de sumbru…Te-am întrebat, deși îți știam răspunsul, așa cum ți-am știut mereu răspunsurile, dar… am sperat pentru o clipă. Mi-ai spus, puțin mirat, că te simţi mai bine cu prietenii tăi, vacanțele în doi îți par plictisitoare… Nu am mai insistat, nu mai credeam nici eu în noi.

…Poate în noaptea aceea, în care m-am trezit dintr-un vis, în care noi cădeam ca într-un abis fără sfârșit și-am încercat zadarnic să te trezesc. Mă simțeam mai singură cu tine decât atunci când eram realmente singură. O relație este construită din momente, unele fericite sau așa sunt percepute de noi pe moment și acele momente pe care le considerăm dureroase. Putem trece peste certurile nesemnificative dar nu și peste acele momente, acele piscuri emoționale în care îți privești partenerul ca și cum nu l-ai mai cunoaște sau poate că nici nu l-ai cunoscut vreodată.

Azi, însă, nu mai pot pretinde că suntem îndrăgostiți, nu mă mai pot minți singură și mă întreb cu ce rămâi când certitudinea zilei de ieri te-a părăsit şi ştii că trebuie sa mergi mai departe, când fixezi orizonturi noi și eziți să-ți îndrepți pașii către o zi pe care nu reușești să o asociezi cu nimic, nimic cunoscut.

Nu încerc să mă disculp, știu că sunt o parteneră destul de dificilă și să arunc acum mâța moartă în curtea vecinului nu îmi stă în fire. Bănuiesc că e dificil să ai o relație cu o parteneră ca mine, de multe ori nemulțumită, mereu în căutarea a ceva nedefinit. Cu toate acestea, nu mă învinovățesc de nimic, nu te învinovățesc nici pe tine, ce sens ar avea? Amândoi am ajuns la capătul a ceea ce am crezut că ne reprezintă, dar drumul nostru împreună a fost superb, amintirile noastre vor rămâne mereu cu noi, am crescut împreună și ne-am redefinit unul pe altul. Până aici.

Azi plec.

 

(Fragment din romanul Natașa, bărbații și psihanalistul, autor: Natașa Alina Culea)

Categorie: scriitor contemporan, scriitor roman

alina natasha culea - hand

Interviu pe blog (Povesti de succes)

Sursa: https://createperfectlife.wordpress.com/2015/01/03/o-conversatie-cu-scriitoarea-natasa-alina-culea/

O conversatie cu scriitoarea Natasa Alina Culea

In noiembrie 2014, a fost lansat romanul “Natasa, barbatii si psihanalistul” al autoarei Natasa Alina Culea, iar acesta este primul ei interviu pentru blogul meu. La inceputul anului  (februarie-martie)2015, aceeasi autoare va lansa cartea “Marat”. Dar pana atunci, sa aflam mai multe despre ea…

Cum ai inceput sa scrii?

Am inceput sa scriu din scoala generala, mai ales poezii. Am participat la cateva cenacluri literare cand eram in liceu, am luat cateva premii, insa doar pentru poezii. In anul 2013 a fost pentru prima data cand m-am gandit serios sa scriu proza, acela a fost inceputul romanului “Natasa, barbatii si psihanalistul”. Am avut norocul ca manuscrisul meu a atras atentia dlui. Vasile Poenaru (scriitor), care mi-a publicat manuscrisul la editura dansului, ePublishers.

Cum iti gasesti inspiratia?

Nu este o singura zi care sa nu ma inspire, nu este suficient de soare sau de frig pentru ca eu sa nu pot scrie; Pot fi singura, pot fi inconjurata de oameni, inspiratia este peste tot; As putea spune ca viata ma inspira, in toate aspectele ei.

Ce le spui viitorilor cititori ai romanului “Natasa, barbatii si psihanalistul”?

In cartea “Natasa barbatii si psihanalistul”, am abordat subiecte destul de controversate precum: relatii dintre barbati si femei, sex, psihanaliza. Este un roman de fictiune, desi s-a dorit initial un roman chick-lit, am avut placuta surpriza sa descopar ca foarte multi barbati sunt interesati de aceasta carte, ceea ce ma bucura. Cert este ca atat femeile cat si barbatii au ceva de invatat din ea, lumea barbatilor vazuta din perspectiva femeii si invers. Cred ca majoritatea preoblemelor in relatii se datoreaza neintelegerii si comunicarii defectuoase intre barbati si femei. Desigur, cel care va face lumina in cele mai multe cazuri in cartea mea, este psihanalistul, unul dintre personajele principale ale romanului.

Poate fi romanul “Natasa, barbatii si psihanalistul” comparat cu “Sex and the city”?

Eu il vad mai complex de atat, deoarece intra in esenta emotiilor. Asta incurajez cititorii sa faca pe tot parcursul romanului, sa intre in contact cu sinele lor, cu emotiile lor, sa nu mai traiasca intr-o societate care sa le striveasca mugurele divin aflat in fiecare. Sexul este abordat preponderant in roman, insa dintr-o perspectiva autentica, personala. Ca si idee de “city”, da, actiunea se petrece in Bucurestiul anilor 2000.

Cine e Natasa din carte?

Natasa este un avatar al meu, dar nu singurul. In romanul “Natasa, barbatii si psihanalistul”, Natasa este o tanara atragatoare prinsa in lumea barbatilor, pe care o descopera mai fascinanta, cu fiecare relatie traita, cu fiecare barbat intalnit, fie ca este vorba de o noapte impreuna sau de cativa ani. Natasa se cauta pe ea, prin relatiile ei, prin sedintele de psihanaliza, sau prin amintirile din copilarie.

Ce imi poti spune despre romanul “Marat”? Cand va fi lansat?

Sunt fericita ca pot scrie acest roman! Romanul “Marat” are in prim plan o poveste de iubire obsedanta, genul de iubire care iti schimba viata pentru totdeauna. In cazul acestei carti, in momentul in care Alina il intalneste pe Marat, viata ei nu mai poate continua ca pana atunci. Povestea dintre cei doi incepe foarte romantic, chiar ca o rescriere a romantismului, dar se transforma curand intr-o obsesie traita la limita realitatii si a ratiunii. Marat este un barbat real, dar si o fantezie in acelasi timp. Ca si in “Natasa, barbatii si psihanalistul” vom avea pe alocuri o lectura erotica, ce va duce idea de erotism pe aripi multidimensionale, atat din punctul de vedere al senzatiilor cat si al emotiilor. Romanul “Marat” va fi lansat in februarie-martie 2015.

Cum arata o zi tipica din viata ta?

Ma trezesc, imi fac ceai (am o adevarata cultura a ceaiului) si ma apuc de scris. Seara ma plimb, citesc alte carti sau vad un film bun, iar acest bun, de multe ori inseamna un film vechi, chiar alb/negru. De 3-4 ori pe saptamana practic Yoga si jogging. Tot ceea ce fac, fac din pasiune.

Care crezi ca sunt pasii esentiali in gasirea menirii personale?

Cred ca primul pas si cel mai important, este sa fii sincer cu tine insuti. Cred ca trebuie sa iti pui niste intrebari care te vor aduce mai aproape de autenticitate, precum:

  • Sunt fericit?
  • Ce mi-ar placea sa schimb la mine?
  • Ce am vrut mereu sa fac si nu am facut din diferite motive?
  • Traiesc in conformitate cu credintele mele sau ale altora?
  • Ce pot face maine pentru a fi mai aproape de ceea ce imi doresc?

Ce planuri de viitor ai?

Nu imi place sa imi fac planuri, decat sa imi stabilesc directii, suficient de mult cat sa stiu incotro ma indrept dar insuficient de detaliate pentru a nu-mi afecta negativ clipa prezenta. Cred ca voi mai scrie cel putin 3 carti si as vrea sa comunic mai mult cu oamenii, sa le pun la dispozitie ceea ce viata m-a invatat pe cai batute. Cel mai mult tin sa fiu fericita, pentru ca daca sunt fericita, inseamna automat ca sunt sanatoasa, ca sunt de folos celor din jur, ca sunt iubita si iubesc, deoarece asta inseamna fericirea pentru mine.

Cum pot fanii tai sa afle mai multe despre tine?

Am un blog pe care scriu si tot acolo se regasesc fragmente din roman si datele mele de contact.

https://lifebynatasha.wordpress.com/

Alina Natasa Culea - scriitoare