Fragment din romanul „Marat” – Moscova

Fragment din romanul “Marat”(Iubirea are spini) – de Natașa Alina Culea (scriitor contemporan)

„Avionul scade lin în altitudine și pe hublou văd pentru prima dată în viață Moscova, un rai de luminițe colorate, dar un rai nesfârșit, ca un univers înstelat ce se căsca sub noi. Unui șir lung de luminițe ce păreau să mărginească un bulevard, îi dau numele de Arbat, că nu era nimeni în preajmă să mă contrazică, iar astăzi dorințele mele se conturau toate așa cum visam. Cred că pilotul intenționase să coboare deasupra Moscovei, tocmai pentru priveliștea aceea nemaipomenită, deși pasagerii erau adormiți lemn și poate că doar eu o apreciam în noaptea liniștită.

-Doamne!… feeria asta e doar pentru mine?… mi-am spus uitându-mă în jur către călătorii adormiți.

Îmi propun să merg neapărat în Moscova cândva, după acel spectacol nocturn de lumini ce mi s-au întipărit pe retină pentru totdeauna, spectacol amplificat de muzica ce-mi răsuna tare în căști; o voce groasă, tabagică îmi cânta „Vladimirskiy Central” în timp ce eu contemplam orașul de sub nori. Nu vorbeam limba aceasta misterioasă, deși făcusem în școala generală patru ani de limbă rusă și învățasem alfabetul chirilic, dar nu era suficient pentru a înțelege decât foarte vag versurile pe care le ascultam acum copleșită; știam că e un cântec romantic pentru că muzica nu se ascultă cu urechile, ci cu sufletul deschis ca într-o operație pe cord. Probabil că Moscova e sub zăpadă de la începutul lui noiembrie, iar luminițele o transformaseră într-o cetate de poveste nordică, spusă lângă un șemineu din marmură neagră. Râvnesc să ajung în Rusia! Vreau să văd Moscova, Sankt Petersburg, aurora boreală și Siberia, toate, toate în anotimpul iernii nemiloase în care nopțile sunt fulgerate de urlete de lupi flămânzi, ce-și strigă patimile către luna palidă, pe jumătate acoperită într-o ceață densă de culoarea fricii. Aș vrea să străbat Rusia într-un tren cu aburi și compartimente îmbrăcate în catifea și lemn din pădurile siberiene.

Nu voi dormi deloc, sunt sedusă de vraja acestei nopți de abanos și nu vreau să pierd o secundă dormind. Sunt prinsă în capcana neasemuită a nopții, ca Van Gogh când a pictat cu mâini murdare de culori sumbre, noaptea înstelată, o noapte ce-și lasă umbra în sufletele însingurate pe ritmurile întunericului etern. Către orele dimineții, am tresărit văzând pentru prima dată un răsărit de soare deasupra Mongoliei. Razele de lumină se revărsau mirific în mii de nuanțe ce dansau în văzduhul crud al dimineții. Era ca și cum aș pluti în derivă pe o aripă dumnezeiască, atâta frumusețe insuportabilă! Munții aveau dimensiunile unor piese din jocurile puzzle pentru copii și semeția lor era înfrântă grațios de înălțimile la care mă aflam. Odată cu primele raze de soare, avionul se luminează treptat și pasagerii încep să se trezească unul câte unul.”

01

Fragment din romanul „Marat” (Iubirea are spini) de Natașa Alina Culea

6 comments

  1. Cateodata visele sunt prea frumoase si magnifice dar realitatea ne lasa un gust mai amar, poate mai putin spectaculos decat ne asteptam sa fie 🙂 din propria experienta Calatoria in Rusia… Dar daca ti-ai propus, mergi pana la capat!

    Like

    1. Da, Iuliana, ai dreptate. Cineva se poate duce intr-un loc si poate sa-l gaseasca odios iar altuia sa i se para superb. Depinde de loc, de dispozitie… Eu insa am un feeling de dinainte, care pana acum nu m-a inselat. Te pup si sper sa ne vedem curand :*

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s