Conversatie neexprimata cu un om al strazii.

Il vad aproape zilnic, sta pe aceeasi treapta de ciment, mereu cu aceeasi expresie neincrezatoare. Ca si cum nu mai asteapta nimic, pentru ca are tot ce ii trebuie. El parca are unde noi nu avem.

A fost un monolog, pentru ca el nu mai vorbeste de multi ani. Asa mi-a spus o vanzatoare, rosie la fata, care, culmea, vinde rosii. I-am vorbit fara cuvinte omului de pe treapta de piatra:

— Tu ma poti invata ce e libertatea, omule! Ce suntem noi? Coalizati intr-o societate unita prin reguli si uniformizare, desi fiecare dintre noi este unic, platim cu multi bani ca altii sa gandeasca in locul nostru si suntem dusmanii celor care vor sa iasa din rand; ne ducem la joburi pe care le detestam, onoram invitatiile oamenilor pe care, in secret, ii dusmanim sau care ne plictisesc. Tu, omule, ai iesit din asta, ti-ai gasit libertatea intr-o lume pe care ti-ai creat-o singur. Intr-o dimineata, ti-ai spus ceea ce noua ne este teama chiar si sa o gandim:

— Suficient, nu mai astept nimic de la voi.

Ai spus-o linistit, pentru ca stiai ca este un drum fara intoarcere.

— Te-a dezamagit cineva sau lumea intreaga? Poate ai avut si tu o familie care te pregatea pentru viata, in timp ce tu te pregateai sa traiesti viata asa cum voiai. Puteai fi fratele meu, copilul meu, tatal meu… E drept, eu dorm in patul meu confortabil, dar omule, tavanul meu nu este cerul instelat! Ai abandonat tu societatea sau societatea te-a abandonat pe tine? As vrea sa imi raspunzi, am atatea intrebari…

Am facut o pauza si m-am uitat in ochii omului invaluit in tacere.

— Nu, nu cred ca iti sunt superioara, nu cred ca tu refuzi sa muncesti si nu cred ca esti un lenes. Cred ca tu ai visat lumea altfel si nu ai putut sa traiesti in marea iluzie a societatii. Si, pana la urma, cine ne da noua voie sa judecam in locul lui Dumnezeu? Am trait noi in locul tau? Este usor sa strigi omului din locul tau de acum, dar cum ti-ai striga tu insuti asta daca ai fi in locul lui? Tu nu mi-ai cerut nimic. Nu v-a cerut nimic nici voua, asa ca de ce-l judecati? Nici macar nu-l cunoasteti, nu stiti nimic despre el, vedeti doar o silueta umana cu haina ponosita, pentru cateva secunde. Va este teama sa il priviti, ca si cum v-ati molipsi de ceva, ca si cum v-ar fi teama sa va ceara ceva ce nu ii puteti da. Nu este foarte usor sa judeci fara sa cunoasti? Nu este foarte usor sa judeci, in general? Este usor… Daca nu am judeca, daca am incerca sa intelegem, am vorbi cu el, poate ca ar incepe sa ne pese, poate am incepe sa il iubim. De asta fugim, de implicare. Pana la urma, cui ii este frica sa traiasca si cui nu? Societatea naste orbi si surzi, compasiunea ne vindeca handicapul.

A clipit din ochi.

— Omule, stiu ca nu vrei sa iti dau bani, am mai incercat in alte dati si m-ai refuzat, iar eu m-am oprit si nu am inteles. De ce nu ai nevoie de nimic de la mine? M-ai fortat sa iti las ce am avut sa-ti dau in timp ce dormeai. Prietenul tau, cainele vargat aciuat in piata, iti este mai prieten decat toti prietenii mei la un loc. Cine are nevoie sa fie salvat dintre noi doi? Stii, omule, ca daca un sfert dintre cei care vor trece azi prin piata, ti-ar da ceva din ceea ce au, tu intr-o luna nu vei mai avea nevoie de nimic? Pentru ca fiecare om conteaza si fiecare om poate face diferenta cu putin, iar asta este lectia noastra, nu a ta. Iti multumesc!

Nu a spus nimic. Tintuia cu privirea ceva ce eu nu vedeam.

— Omule, esti la fel ca mine, nu este nicio diferenta  intre noi. Doar ca eu nu dorm sub cerul instelat, atat.

Stim sa fim profesori, scriitori, strungari… dar stim sa fim oameni?

Natașa Alina Culea (autoare)