Recenzie MARAT (Literaturapetocuri)

Recenzie aparuta pe site-ul Literatura pe tocuri. O recenzie coplesitoare, cu multe detalii, scrisa profesionist. Multumesc echipei Literatura pe tocuri!
Summary
Am citit această poveste sedusă de intensitatea trăirilor eroinei, cucerită de emoția ce făcea rândurile să ardă… Un roman sensibil, muzical ca o poezie și cursiv ca o apă – uneori limpede, de cele mai multe ori tulbure, dar niciodată lină în curgerea ei. Este o carte pe care nu doar am citit-o, ci am simțit-o și trăit-o alături de protagonista ei.
***** 5
 

 

Marat. Iubirea are spini de Nataşa Alina Culeamarat-iubirea-are-spini

Editura: ePublishers
Număr pagini: 247

Natașa Alina Culea s-a născut într-un oraș de la malul Dunării, în Tulcea, într-o familie mixtă de ucrainieni și polonezi. A plecat de acasă la 14 ani, și a locuit timp de 15 ani în București. După cum declara, ”Am fost o cititoare înrăită până când m-am decis să încep să scriu la rândul meu.” Primul ei roman, lansat anul trecut în noiembrie, a fost ”Natașa, bărbații și psihanalistul”, o carte despre impactul bărbaților din viața Natașei. Marat. Iubirea are spini, a doua carte a scriitoarei – lansată anul acesta – promite să redefinească conceptul de iubire și să răstoarne topurile cărților de dragoste ale literaturii românești și nu numai. ”Marat există, asta este ceea ce pot spune. În carte, el este un ideal către care tinde orice femeie, în realitate Marat este… un ideal către care tinde orice femeie.”
La Beijing, în anul 2000, cu cîteva zile înainte de Crăciun, într-un restaurant rusesc, Alina îl întâlnește pe Marat. Un singur dans, pe ritmuri de trandafiri sălbatici – și viața lor se schimbă pentru totdeauna. Din păcate, destinul i-a adus împreună într-un moment nepotrivit, iar Alina este pusă în fața unei decizii ce îi răvășește sufletul. Moralitate sau iubire? Ce faci, atunci când, indiferent ce decizie ai lua, viața ta nu va mai cunoaște liniștea?

Am citit această poveste sedusă de intensitatea trăirilor eroinei, cucerită de emoția ce făcea rândurile să ardă… Un roman sensibil, muzical ca o poezie și cursiv ca o apă – uneori limpede, de cele mai multe ori tulbure, dar niciodată lină în curgerea ei. Este o poveste pe care nu doar am citit-o, ci am simțit-o și trăit-o alături de protagonista ei.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva Alinei, o tînără frumoasă, delicată, interiorizată și timidă. Locuia împreună cu iubitul ei, Denis (”un tânăr practic și organizat, dedicat lucrurilor concrete”), aveau împreună un câine, și ducea o existență liniștită și fericită în ignoranța ei: nu-și descoperise marea iubire, dar nu știa acest lucru și, până aproape de finalul cărții, m-am întrebat dacă nu era de preferat să rămână așa…
Totul s-a schimbat odată cu o călătorie în China, unde Alina pleacă în locul lui Denis, în interes de afaceri, împreună cu o prietenă, Luana, pentru o săptămână. Era entuziasmată la acest gând, cu exuberanța celor douăzeci și doi de ani abia împliniți.
Nu este incredibil ca prima călătorie în afara țării să fie în China? Acel ținut îndepărtat cu dragoni înaripați, orezării întinse și clopoței de vânt, acel ținut la care am am visat adesea, copilă fiind, cu imaginație născând dorințe nomade. În mintea mea, China miroase a ceai de iasomie servit în cești de porțelan delicat, are culoarea drumului roșu al mătăsii”.

continuare…

 

Natasa Alina Culea - autoare carti

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s