Recrutari nefericite

Am lucrat pentru foarte scurt timp in recrutare, la o firma belgiana din Sofia. O experienta traumatizanta pentru mine, mai ales ca veneam de pe pozitii profesionale mult mai satisfacatoare. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc.

Ati observat acele articole din ziare care instiga la ura si xenofobism? “Vine valul de refugiati din Siria”, si raspunsuri pe Facebook de genul “asta ne mai lipsea acum, sa ii hranim si pe altii”. Ma doare sa vad ca teama de supravietuire a ajuns atat de intensa incat am aruncat umanitatea din noi.

Dupa cum spuneam, aveam cateva pozitii disponibile de Call Center cu limba araba, pozitii oferite de o corporatie, as prefera sa nu dau nume. Asa am ajuns sa programez interviuri  cu mai multi refugiati sirieni, irakieni, iranieni si din Afganistan. Din start am plecat cu prejudecati, pozitiile de Call Center sunt prost platite in Bulgaria, mai ales pentru nivelul de stress la care sunt supusi angajatii. Lucrul cu oamenii este intotdeauna dificil, iar clientii care apeleaza la serviciile de Call Center uita ca la capatul receptorului este o alta persoana care nu este vinovata de problema pe care ei o au. Sunt oameni care suna la un Call Center doar ca sa-si satisfaca frustrarile si sa poata injura in voie, fara a fi contrazis. Nu voi vorbi acum despre greselile de management care au dus la asta, managementul inseamna iar oameni, oameni care pentru profit au uitat ca exista si altceva, mult mai mare, decat interesul personal.

Revenind la subiectul nostru, am sustinut interviuri cu refugiati. Le-am citit disperarea din ochi, si, uneori, ma intrebam daca nu pot schimba ceva la rotile acestui mecanism in care nu cred. Locurile vacante erau limitate si eu trebuia sa aleg desi nu voiam. Unul dintre refugiati mi-a ramas intiparit in memorie, nu cred ca avea mai mult de 23 de ani. Incerca de doi ani sa isi reintalneasca parintii, ei reusisera sa ajunga in Romania, el doar in Bulgaria. Sora lui era inca in Siria si nu stia nimic de ea de sase luni; la ultimul bombardament cazuse linia telefonica, internetul, tot. Iar el inca mai reusea sa zambeasca. Era atat de tanar si deja viata il incercase atat de mult.

Un alt refugiat era un muzician respectat inainte de inceperea razboiului, acum ar fi acceptat orice job. Pentru ca dupa interviu am iesit la o tigara, am observat ca venise cu geamantanul dupa el, lasat dupa usa, poate nici macar nu avea unde sa stea.

Dupa astfel de interviuri voiam sa fug, undeva, pe alta planeta, unde oamenii sunt inca buni si nu exista razboaie. La televizor, in aceeasi seara, vazusem protestele organizate de catre bulgari impotriva imigrantilor, atata ura, atata teama, tipetele lor rasunau pe bulevardul din centrul Sofiei. Doar o frica profunda de saracie poate determina asemenea proteste. Eu cred ca viata este un bumerang, ce arunci aia primesti. Bulgaria nu este o tara saraca, are cele mai frumoase paduri ce mustesc de fructe de padure, ciuperci, cum n-am vazut in padurile din Romania… la marginea oraselor sunt multi pomi roditori din care nu ia nimeni fructe; sunt case parasite si teren arabil nefolosit. Saracia este doar in suflet, in coruptie, in lipsa de umanitate.

Suntem bogati, asa sa stiti, atat de bogati pe cat ne este sufletul. Lumea se va schimba atuci cand nu vom mai respinge ceea ce nu intelegem, cand nu ne vom mai lasa manipulati de teama. Despre teama, am mai vorbit aici. 

  • Prima fotografie: refugiati sirieni
  • A doua fotografie: protestul din Bulgaria

Syrian refugees

Refugee2

natasa alina culea foto

Natasa Alina Culea (autoare)

Carti scrise:

  • Natasa, barbatii si psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului. Sofia
  • Nopți la Monaco

7 comments

  1. Este unul din motivele care m-au făcut să scriu, faptul că nu mai recunosc lumea din jur! Văd ochii copiilor din brațele părinților refugiați, sunt la fel de inocenți ca ai copiilor noștri, iar părinții își riscă viața, ca orice părinte din lume, pentru cei mici. Este prea multă durere pe umerii unora, mă răscolește greutatea pe care trebuie unii să o ducă în spate. Mai am eu dreptul să mă plâng? De ce? Că sunt 45 de grade vara și – 20 iarna? Că plătesc taxe, că am rată? Mi-e rușine de greul meu față de greul altora.

    Liked by 1 person

    1. Cristina, in momentul in care sensibilitatea (ca a ta si a altora ca tine) va fi privita asa cum este, ca EVOLUTIE, si nu slabiciune, toate atrocitatile vor inceta. Oricat te-ar durea ce se intampla altora, te va bucura si fericirea altora. Cei care s-au segregat de umanitatea din ei sunt cei mai nefericiti, pentru ca nici macar nu stiu ca sunt nefericiti. Am mai spus-o, segregarea nu este naturala firii omului, unificarea este. Pretuiesc sensibilitatea pentru ca ii stiu potentialul, este apanajul omului puternic.

      Liked by 2 people

  2. Mi-e mila de oamenii astia si un reportaj televizat de curand m-a facut sa realizez cu groaza ca oricat as intinde eu mainile, niciodata nu ii voi putea ajuta pe toti. Este unul dintre momentele nesuferite in care as vrea sa fac ceva dar imi dau seama ca sunt neputincioasa.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s