Lupii trecutului. Sofia VII – Început

Black_scroll_with_transparent_background

Și-am cunoscut o așa iubire…

 de era să nu mai mor niciodată…

 

Încă mă întreb de ce a ținut nevastă-mea să ajungem aici, fie și pentru un weekend, știu că vrea să fim printre prieteni, ei atenuează ecoul dintre noi, dar Ben și Ana? Relația noastră s-a adâncit în liniște, cred că la asta s-a gândit și Carina invitând mai multe cupluri. Liniștea nu se mai termină.

….această punere a inelelor şi îngerul Tău să meargă înaintea lor în toate zilele vieţii lor acum și pururea și în vecii vecilor…

Verigheta mă strânge… vecii vecilor…

Automatisme și liniște…

Este trist să se termine o relație, dar infinit mai trist să continue decât că am făcut niște promisiuni în care am crezut pentru un timp. Înfometați și ostoiți ca doi ogari care continuă cursa când nu mai este nimic de pierdut, darămite de câștigat…

Treisprezece ani de căsnicie se împlinesc taman astăzi. Treisprezece ani bătuți cuie în mine, ani care au trecut lăsat urme. Resemnare.

De dimineață am condus până la Sinaia pentru un buchet de flori pe care i l-am lăsat în pat, alături de o cutie cu brățara admirată acum câteva săptămâni.

Câtă liniște… Doar gândurile îmi roiesc ca niște păsări neliniștite care nu-și mai găsesc drumul către cârd. M-a deșteptat devreme zgomotul lor de aripi, se roteau în jurul a două preocupări: metamorfoza căsniciei mele și cadoul pentru Carina.

Răsuflu ușurat, cadoul Carinei este bifat, mi-am încheiat obligația. Aici s-a terminat iubirea, chiar aici, atunci când plăcerea a lăsat locul obligației. Închid fără zgomot ușa și cobor la parter, în livingul imens unde canapelele cafenii se odihnesc în fața unui televizor pe jumătate de perete. Miroase a lemn sau a muzeu. Deasupra atârnă o lustră metalică, gotică, ca o amenințare ce venea de undeva din grinzile lemnoase masive. Cum ar fi dacă mi-ar cade lustra asta-n cap și mi-ar rămâne înfiptă ca o căciulă mai avangardistă? Eu aș încremeni pe vecie cu o expresie de consternare uimită… Ar ține asta loc de divorț sau aș merge și pe lumea cealaltă cu veriga încleștată de inelarul meu?

Unul dintre pereții livingului, o fereastră imensă, descoperă peisajul ce-mi taie respirația de-atâta verde; natură încremenită într-un tablou de Brănișteanu. Ies în curtea vilei. Ceață. Se ridică de pe crestele munților, agale, agale, descoperind o vale umbrită de pădurea de conifere, case din cărămidă și piatră cu acoperișuri țuguiate și înroșite, orânduite gospodărește de-a lungul străzilor neasfaltate, pietruite cu prundiș. Rămășițele nopții se oglindesc în boabele de rouă; se sparg alunecând pe pământ; se scutură de ielele nopți.

Mă așez într-un balansoar și-mi aprind o țigară, bucurându-mă de răcoarea tihnită.

-Era atât de greu să-ți amintești de geantă?… se aude vocea iritată a lui Tudor. …Aveam în ea un, un pachet de cărți de joc și alte cărți de citit.

-Care geantă, Tudore?

Diana este mirată ca de o mare grozăvie.

-Aia portocalie din piele de drac, cum care?

-De ce nu îți faci bagajele singur, mă rog?… îi răspunde cu o voce la fel de iritată, Diana. Și ce cărți? Poate doar ca să adormi mai repede, ai citit vreodată o carte de când suntem împreună? Ce tot vorbești acolo?

-Da, dragă, de mai multe ori… scrâșnește Tudor.

-Aceeași carte de mai multe ori?… râde Diana cu poftă.

-…Și tu ai fundul mare!

Diana se oprește nedumerită.

-Și tu ai nevoie de lumini de semnalizare în jurul vasul de toaletă ca să-l nimerești.

-Poate…, dar n-am fundul mare… spune Tudor liniștit. Știe că a câștigat. Nu se întâmpla des așa că savurează momentul.

Mă bufnește râsul. Diana și Tudor și-au reiterat veșnica dispută care-i destindea pe toți cei care asistau la ea și îi tensiona pe protagoniștii acesteia.

-Fabian, ce naiba faci acolo, agățat de leagăn?… întreabă Diana, de parcă ar avea de gând să se certe și cu mine, acum că abandonase subiectul genții din piele de drac.

-Vă evit… spun sincer.

-Cam târziu pentru asta, nu crezi? Lasă, știu că ne iubești în felul tău de taciturn tuciuriu. Carina nu s-a trezit?

-Iată-mă!

În cadrul ușii de la intrare, apare Carina, nevastă-mea. Urmele somnului i se șterseseră de pe chip, mascate cu pudră și rimel. Știu ritualul și ordinea lui. La încheietura mâinii îi strălucește brățara dăruită. Acum se va îndrepta către mine…

-Îți mulțumesc, iubire!…

Carina vine și mi se așază pe picior, înlănțuindu-mă cu brațele ei lungi și albe. Miroase marin, ciudat, nu obișnuiește să cumpere parfumuri cu miros marin, spune că doar le-ar da cadou unor femei cărora le lipsește personalitatea.

Îi zâmbesc.

-Carina, Fabian! Este gata cafeaua, să mergem în foișor… strigă Diana, venind cu o tavă cu cafele, urmată de Tudor și de cel de-al doilea cuplu invitat de către Carina, Ben și Ana.

Îmi sunt nesuferiți amândoi, dar Carina a insistat să vină și ei. Ben, un american trecut de 50 de ani, care locuiește în București de două decenii și se îndeletnicește cu tot soiul de afaceri dubioase, luându-și ca parteneri de afaceri persoane cu o moralitate îndoielnică; nu este doar înfumurat dar ceva din el îmi stârnește dorința să îl pocnesc în ochiul stâng. Ben și-ar fi vândut-o și pe maică-sa pentru profit, ce spun aici, pe tot neamul lui de vipere venit în goana după aur, iar Ana, soția lui, o snoabă cu un tupeu ce se asortează perfect cu lubricitatea și cu imoralitatea lui evidentă. Ana este un accesoriu comod pentru Ben, bună de pus la butonieră, frumoasă ca o floare și ai rămâne cu impresia asta dacă și-ar ține gura mai des, ruinându-și singura calitate pe care i-a dat-o Creatorul, ce-i drept, cu ambele mâini.

Ana îi șușotește ceva la ureche lui Ben, puțin mai departe de foișor.

Refuz să înțeleg preferințele Carinei, sistemul ei de valori ce-mi complică și mie existența, dar mă conformez din cauza aniversării și al valului de reproșuri care ar putea să mi se spargă în cap dacă îi spun exact ce cred despre prietenii ei. Cred că simt nevoia să compensez cumva lipsa mea de implicare, să pavez cu ceva distanța dintre noi, dacă nu din afecțiune, atunci dintr-un fel de vină amestecată cu o capitulare resemnată.

Luăm loc în jurul mesei. Diana adoră să facă pe gazda perfectă, deși nu suntem în casa ei, dar astea are mai puțină importanță. Maniile ei legate de perfecțiune îl înnebunesc pe Tudor, cu toate acestea, Diana este o femeie foarte puternică și isteață, în ciuda acestui simulacru de doamnă scrobită cu care făcea paradă în fața altora. Se iubesc. Da, se iubesc, cu toate ciondănelile lor zilnice…

Continuare:

Lupii trecutului I, II, III

Lupii trecutului IV

Lupii trecutului V

Lupii trecutului VI

Lupii trecutului VIII 

Natasa Alina Culea (autor)

  • Natașa, bărbații și psihanalistulnatasa alina culea, scriitoare romania
  • Marat
  • Lupii trecutului

7 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s