Month: May 2016

Recenzie Lupii trecutului. Sofia – GoodRead

lupii trecutului

Recunosc, cu dezamăgire și tristețe în glas, că nu am mai citit nimic scris deNatașa Alina Culea. Mereu când voiam să-mi iau fie Marat, fie Natașa, bărbații și psihanalistul, era în afara stocului. Peste tot. Frustrant, nu? acum, că am citit Lupii trecutului. știu sigur că trebuie să citesc și celelalte cărți!Când am început să citesc Lupii trecutului, am simțit o senzație mult prea accentuată de deja-vu. M-am văzut pe mine, în mijlocul paginilor, trăind și respirând alt aer. Cred că ăsta e unul dintre motivele pentru care ador acest roman; Natașa Alina Culea reușește să pătrundă prin tine, ajungând la eul tău interior, care se zbate spasmodic în matca dorinței de a Deveni. Lupii trecutului m-a cucerit încă din primele pagini

continuare…

În curând în librăriile din România.

Editura Librex.

Apariție: iunie 2016

Lupii trecutului (Fragment) Fata din tren

Deschid portiera mașinii și mă înclin în fața ei. Arată spectaculos, îmbrăcată cu o rochie galbenă cu poalele largi, dar strânsă într-un șnur ce îi înconjoară talia subțire, cu sânii cruzi, pe jumătate acoperiți de materialul vaporos. Pielea ei cafenie, mătăsoasă, este pusă în evidență de galbenul declarativ al rochiei. Rochie ce așteaptă complimentul unui bărbat. Părul negru i se revarsă în valuri pe spatele descoperit complet. Toată făptura ei te duce cu gândul la o prințesă exotică a unui Egipt căzut în adorație în fața piciorului ei mic.

— Vă rog să intrați în caleașcă… îi spun vrăjit, luându-i geamantanul mic din mână. Știi că escapada noastră va dura aproape o săptămână, nu?

Redevin precaut. Nu vreau să intervină nimic în planul meu pus la cale cu atâta grijă.

— Ți-ai luat tot ce-ți trebuie?

— Da! Da! Da! Abia aștept să fiu răpită, domnul meu!… zice Sofia și mă sărută apăsat pe buze. Pot să întreb unde mergem sau este un mare și întunecat secret la mijloc?

— Sigur, prințesă, tu poți întreba, dar eu nu îți voi răspunde. Ai luat pașaportul, cartea de identitate, totul?

— Afirmativ!… spune ea vioaie.

Sunt nerăbdător să fim împreună așa cum voiam, nu într-o cameră de hotel, ci într-un cadru potrivit frumoasei mele iubite. Avem nevoie să schimbăm acest fundal de ascunzișuri în care am ajuns să ne complacem și să ne încleșteze libertatea de-a iubi.

Ajungem la gară după două ore pierdute în trafic, din fericire, anticipasem și asta. La vederea trenului ce strălucește nepăsător în soarele răcoros al dimineții, Sofia scoate un chiot de încântare și începe să țopăie de nerăbdare pe marginea peronului, făcând tot felul de deducții ilogice asupra destinației noastre.

— Să fie Madagascar? Sau poate Guineea Ecuatorială? Nu, Guadalajara, asta este! Mergem în Mexic! Eu voi dansa dezlănțuită și despletită, desigur, iar tu mă vei privi cu un trabuc din mahorcă, stins între buzele crăpate de soare, fiind ferit de insolație sub un sombrero. Tu mă vei întreba galeș, după prea multe pahare de tequila pe care le vei sparge-n dinți: Crees en amor a primera vista, bonita? Eu îți voi răspunde țanțoșă: — Plimbă ursu’, senior, yo no hablo español!

Râde hohotitor. Este de o veselie nebună. O sărut iar pentru toate nebuniile pe care le debitează cu atâta drăgălășenie.

 

– fragment din romanul LUPII TRECUTULUI-

 

Natașa Alina Culea

Cărți scrise:

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului

De ce societatea venerează sacrificiul? Romanian/French/English

Unii dintre voi au remarcat absența mea de pe blog, din păcate, am un program din ce în ce mai solicitant. Tema de astăzi de la lb. franceză mi-a oferit oportunitatea de a aborda un subiect care m-a preocupat în ultima vreme. Un coleg m-a întrebat de ce nu traduc articolul și în engleză, așa că…  scriu astăzi despre sacrificiu și modul în care acesta este perceput de societatea noastră – română, franceză și engleză. Articolul este scurt, dar vă rog să vă puneți întrebările de la finalul lui. Aștept părerile voastre!

“Self-sacrifice? But it is precisely the self that cannot and must not be sacrificed.”
Ayn Rand, The Fountainhead

 

Societatea şi gloria sacrificiului!

O mamă care se sacrifică pentru copiii ei este considerată o mamă eroină. Eu consider o mamă eroină acea mamă care reuşeşte să fie fericită şi să transmită copiilor ei o viziune luminoasă asupra vieţii, învățându-i să fie și ei fericiți. Punându-mă în ipostaza copilului, nu mi-aş dori o mamă care să se sacrifice pentru mine, este un sentiment neplăcut. Nu spun că nu aş aprecia eforturile, dar spun că nu aş vrea ca cineva să se sacrifice pentru mine, ceea ce nu este același lucru.

Din acelaşi motiv, un artist mort valorează mai mult decât unul viu. Oamenii sunt atraşi de sacrificiu, de boală, de tragedie, de moarte, ca nişte insecte de lumina felinarului. Dacă artistul a murit şi în condiţii ciudate, îngrozitoare, succesul este garantat. Desigur, post-mortem. Este un gest frumos, dar total inutil în acelaşi timp. Un exemplu extraordinar în acest sens este pictorul Van Gogh. El nu a vândut nici cinci tablouri în timpul vieţii. Tragic, nu? Aceasta este adevărata tragedie, iar vina nu aparţine artistului, ci a societăţii. Mai exact a concepţiilor nefolositoare ce zac de sute de ani în tiparul minţii colective.

Poate că a sosit vremea ca societatea să lase în urmă aceste concepţii de viaţă şi să îmbrăţişeze unele noi. Poate că ar trebui să îi glorificăm pe cei care reuşesc să fie fericiţi în mod simplu, şi care, prin exemplul lor, ne pot învăţa şi pe noi să facem asta.

Cred cu tărie că aceste concepţii depăşite despre viaţă stau la baza multor probleme cu care se confruntă societatea.

  • Dacă viaţa este o infinitate de alegeri, ce idei ai vrea să îmbrăţişezi astăzi?
  • Dacă nu ai avea nişte setări prestabilite, ce ai alege să crezi?
  • Dacă nu ţi-ar fi teamă de nimic, ce-ai alege să faci astăzi?
  • Dacă binele și răul nu ar exista, ce fel de persoană ai vrea să fii?

 

La société glorifie le sacrifice.

Une mère qui se sacrifie pour ses enfants est considérée comme une mère héroïque. Je crois qu’une mère héroïque transmet à ses enfants une vision plus claire de la vie et des idées pratiques sur le bonheur. Je ne voudrais pas que ma mère se sacrifie pour moi, c’est un mauvais sentiment. Je ne dis pas que je n’aurais pas apprécieé l’effort, n’est pas la même chose.

Pour la même raison, un artiste mort vaut mieux qu’un artiste vivant. Les gens sont attirés par le sacrifice, la maladie, la tragédie, la mort, comme des insectes à une lanterne. Si l’artiste est mort sous d’étranges circonstances, ou terribles, le succès est garanti. Bien sûr, post-mortem. C’est un beau geste, mais pour l’artiste est totalement inutile. Un bon exemple est le peintre Van Gogh. Il n’a pas vendu cinq tableaux au cours de sa vie. Tragique, n’ est-ce pas? Ceci est la vraie tragédie, et sans que cela soit faute de l’artiste, mais bien de la société, des idées fausses en particulier.

Peut-être qu’il est temps pour la société mette de coté ces concepts de la vie et en embrasse de nouveaux. Peut-être que nous devrions glorifier ceux qui parviennent à être heureux d’une manière simple et, par leur exemple, nous pouvons apprendre à menner une vie meilleure.

Je crois fermement que ces concepts dépassés sur la vie sous-tendent la plupart des problèmes de société.

  • Si la vie est une infinité de choix, quelles sont les idées que vous embrassez aujourd’hui?
  • Sauf si vous avez des règles prédéterminées, que vous choisissez de croire?
  • Si vous ne craignez rien, qu’est-ce que choisissez-vous de faire aujourd’hui?

 

Society glorifies sacrifice!

A mother who sacrifices herself for her children is considered an extraordinary mother. I believe that a mother who manages to be happy and to convey to her children a brighter vision of life is really extraordinary. I would not want my mother to sacrifice herself for me; it is a bad feeling. I’m not saying that I wouldn’t appreciate the effort, is not the same thing.

For the same reason, a dead artist is worth more than a living one. People are attracted to sacrifice, sickness, tragedy and death, like insects to a lantern, even if the heat will kill them. If the artist died under strange, terrible circumstances, success would be guaranteed. Of course, post-mortem. It’s a nice gesture, but totally useless at the same time for the artist. A great example is the painter Van Gogh. He did not sell five paintings during his lifetime. Tragic, isn’t it? This is the real tragedy, and it is not the artist’s fault, but that of society; to be more accurate, because of the underlying old rules of the collective mind of the people.

Perhaps it is the right time for our society to leave behind these old concepts of life and embrace the new ones. Perhaps we should glorify those who manage to be happy in a simple way and, by their example, they can teach us to do so.

I firmly believe these outdated ideas are the root of many problems that our society faces.

  • If life means infinity of choices, and right and wrong doesn’t exist what ideas would you embrace today?
  • If you hadn’t already been indoctrinated in a beliefs system, what would you chose to believe?
  • If you were not afraid of anything, what would you choose to do today?
  •  If good and evil didn’t exist, what kind of person would you be?

 

A voastră,

Bien à vous,

Yours truly,

Natașa Alina Culeascriitoarea natasa alina culea, romania

Cărți scrise:

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului
  • Nopți la Monaco

 

 

Recenzie Natașa, bărbații și psihanalistul (blog CerșetorDeZâmbete)

Wow. Ştiţi acel moment în care îţi faci curaj şi citeşti câţiva autori români contemporani şi eşti aşa, între două ape, nici mulţumit nici dezamăgit, undeva la mijloc? Atunci daţi-mi voie să vă spun unde aţi greşit. E importatnt cu care autor român începi. Mi-a plăcut cartea Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul deoarece m-a făcut să îmi doresc din nou să gust din autorii români.

Înainte să încep ar trebui să facem o mică distincţie că să fie totul clar. Din moment ce atât autoarea cât şi personajul principal al romanului poartă numele de Nataşa, mi se pare evident faptul că ar trebui să nu facem confuzie între persoana reală şi personaj. Aşadar mă gândeam ca autoarei să îi spunem simplu Alina, iar Nataşa – personajul, să rămână pur şi simplu Nataşa, din moment ce numele i se potriveşte atât de bine.

Cartea Alinei este atât de frumos scrisă şi are atât de bine îmbinate elementele unei cărţi bune încât mi-a venit greu să cred că citesc ceva „made in Romania”. Pur şi simplu nu trăda nimic. Începând de la personaje şi până la povestea în sine, cartea a fost un deliciu.

continuare…