De ce societatea venerează sacrificiul? Romanian/French/English

Unii dintre voi au remarcat absența mea de pe blog, din păcate, am un program din ce în ce mai solicitant. Tema de astăzi de la lb. franceză mi-a oferit oportunitatea de a aborda un subiect care m-a preocupat în ultima vreme. Un coleg m-a întrebat de ce nu traduc articolul și în engleză, așa că…  scriu astăzi despre sacrificiu și modul în care acesta este perceput de societatea noastră – română, franceză și engleză. Articolul este scurt, dar vă rog să vă puneți întrebările de la finalul lui. Aștept părerile voastre!

“Self-sacrifice? But it is precisely the self that cannot and must not be sacrificed.”
Ayn Rand, The Fountainhead

 

Societatea şi gloria sacrificiului!

O mamă care se sacrifică pentru copiii ei este considerată o mamă eroină. Eu consider o mamă eroină acea mamă care reuşeşte să fie fericită şi să transmită copiilor ei o viziune luminoasă asupra vieţii, învățându-i să fie și ei fericiți. Punându-mă în ipostaza copilului, nu mi-aş dori o mamă care să se sacrifice pentru mine, este un sentiment neplăcut. Nu spun că nu aş aprecia eforturile, dar spun că nu aş vrea ca cineva să se sacrifice pentru mine, ceea ce nu este același lucru.

Din acelaşi motiv, un artist mort valorează mai mult decât unul viu. Oamenii sunt atraşi de sacrificiu, de boală, de tragedie, de moarte, ca nişte insecte de lumina felinarului. Dacă artistul a murit şi în condiţii ciudate, îngrozitoare, succesul este garantat. Desigur, post-mortem. Este un gest frumos, dar total inutil în acelaşi timp. Un exemplu extraordinar în acest sens este pictorul Van Gogh. El nu a vândut nici cinci tablouri în timpul vieţii. Tragic, nu? Aceasta este adevărata tragedie, iar vina nu aparţine artistului, ci a societăţii. Mai exact a concepţiilor nefolositoare ce zac de sute de ani în tiparul minţii colective.

Poate că a sosit vremea ca societatea să lase în urmă aceste concepţii de viaţă şi să îmbrăţişeze unele noi. Poate că ar trebui să îi glorificăm pe cei care reuşesc să fie fericiţi în mod simplu, şi care, prin exemplul lor, ne pot învăţa şi pe noi să facem asta.

Cred cu tărie că aceste concepţii depăşite despre viaţă stau la baza multor probleme cu care se confruntă societatea.

  • Dacă viaţa este o infinitate de alegeri, ce idei ai vrea să îmbrăţişezi astăzi?
  • Dacă nu ai avea nişte setări prestabilite, ce ai alege să crezi?
  • Dacă nu ţi-ar fi teamă de nimic, ce-ai alege să faci astăzi?
  • Dacă binele și răul nu ar exista, ce fel de persoană ai vrea să fii?

 

La société glorifie le sacrifice.

Une mère qui se sacrifie pour ses enfants est considérée comme une mère héroïque. Je crois qu’une mère héroïque transmet à ses enfants une vision plus claire de la vie et des idées pratiques sur le bonheur. Je ne voudrais pas que ma mère se sacrifie pour moi, c’est un mauvais sentiment. Je ne dis pas que je n’aurais pas apprécieé l’effort, n’est pas la même chose.

Pour la même raison, un artiste mort vaut mieux qu’un artiste vivant. Les gens sont attirés par le sacrifice, la maladie, la tragédie, la mort, comme des insectes à une lanterne. Si l’artiste est mort sous d’étranges circonstances, ou terribles, le succès est garanti. Bien sûr, post-mortem. C’est un beau geste, mais pour l’artiste est totalement inutile. Un bon exemple est le peintre Van Gogh. Il n’a pas vendu cinq tableaux au cours de sa vie. Tragique, n’ est-ce pas? Ceci est la vraie tragédie, et sans que cela soit faute de l’artiste, mais bien de la société, des idées fausses en particulier.

Peut-être qu’il est temps pour la société mette de coté ces concepts de la vie et en embrasse de nouveaux. Peut-être que nous devrions glorifier ceux qui parviennent à être heureux d’une manière simple et, par leur exemple, nous pouvons apprendre à menner une vie meilleure.

Je crois fermement que ces concepts dépassés sur la vie sous-tendent la plupart des problèmes de société.

  • Si la vie est une infinité de choix, quelles sont les idées que vous embrassez aujourd’hui?
  • Sauf si vous avez des règles prédéterminées, que vous choisissez de croire?
  • Si vous ne craignez rien, qu’est-ce que choisissez-vous de faire aujourd’hui?

 

Society glorifies sacrifice!

A mother who sacrifices herself for her children is considered an extraordinary mother. I believe that a mother who manages to be happy and to convey to her children a brighter vision of life is really extraordinary. I would not want my mother to sacrifice herself for me; it is a bad feeling. I’m not saying that I wouldn’t appreciate the effort, is not the same thing.

For the same reason, a dead artist is worth more than a living one. People are attracted to sacrifice, sickness, tragedy and death, like insects to a lantern, even if the heat will kill them. If the artist died under strange, terrible circumstances, success would be guaranteed. Of course, post-mortem. It’s a nice gesture, but totally useless at the same time for the artist. A great example is the painter Van Gogh. He did not sell five paintings during his lifetime. Tragic, isn’t it? This is the real tragedy, and it is not the artist’s fault, but that of society; to be more accurate, because of the underlying old rules of the collective mind of the people.

Perhaps it is the right time for our society to leave behind these old concepts of life and embrace the new ones. Perhaps we should glorify those who manage to be happy in a simple way and, by their example, they can teach us to do so.

I firmly believe these outdated ideas are the root of many problems that our society faces.

  • If life means infinity of choices, and right and wrong doesn’t exist what ideas would you embrace today?
  • If you hadn’t already been indoctrinated in a beliefs system, what would you chose to believe?
  • If you were not afraid of anything, what would you choose to do today?
  •  If good and evil didn’t exist, what kind of person would you be?

 

A voastră,

Bien à vous,

Yours truly,

Natașa Alina Culeascriitoarea natasa alina culea, romania

Cărți scrise:

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului
  • Nopți la Monaco

 

 

14 comments

  1. Minunat articol! Sunt de acord cu tine in tot ceea ce ai spus. Cat despre intrebari, o sa ma gandesc la ele inainte sa ma culc. 😀 Felicitari pentru articol si pentru mintea deschisa pe care o ai!

    Liked by 2 people

  2. Frumos articol Natasa
    Cred ca sacrificiul făcut pentru fericirea celor din jur nu e în van. ( poate cateodata☺).
    Tragic câteodată. Felicitari

    Liked by 1 person

  3. Sacrificiul mamei… Exemplele ce urmeaza sunt din cele mai banale, dar pot varia. Depinde cum
    il intelegi sau cum e perceput de ea. Daca sacrifica sa zicem niste vacante in favoarea educatiei si investeste in viitorul copilului ca la final sa fie plina de amaraciune ca: uite ce am sacrificat pentru el (crede-ma nu ar fi prima oara sa aud asta!), atunci da, e un sacrificiu nejustificat si prost plasat. Nu mai este sacrificiu, e doar o alegere si de multe ori amara. Si cum spui tu, copilul nu ar aprecia. Daca sa zicem (iar) ca o mama alege sa isi arunce copiii din fata masinii ce da peste ei si ea ramane in loc (nu ca nu ar vrea sa scape ci nu mai apuca) atunci poti vorbi de sacrificiu, de mama eroina. Eu nu as ezita nici o secunda… Dar nu ma privez pe mine in viata de zi cu zi in favoarea lor. Am cautat mereu un echilibru. Sa fim impacati si fericiti cu ce primim/avem. Cand trag linie, toti suntem intr-un loc bun.
    Si da, m-am intrebat adeseori (retoric) de ce sunt mai apreciati post-mortem artistii… Societatea ne invata ca suferinta se valorifica si ajunge la rang de arta. Ei bine, eu nu sunt chiar de acord cu asta. Inteleg ca nici tu. Cred ca eu nu sunt construita sa functionez dupa setari prestabilite. Nu toate, oricum… De aici nevoia de a schimba lumea desi sunt constienta ca sunt doar o idealista…

    Liked by 2 people

      1. Este posibil, Natașa. Atunci eu sau cei ca mine ce sunt(em), inadaptați? Nefericiți? Nefericita nu ma simt, deși sistemul nu-mi da pace, ar fi trist sa ma las copleșită… Am șansa ca pot găsi un echilibru in lucruri ca sa nu ma deruteze sau irite. E interesant, cred ca multi constata ca societatea si normele ei ce le promovează sunt strâmbe sau cumva prost direcționate, totusi nu am aflat daca sunt(suntem) in măsura sa modificam ceva. Sa aducem un aport nou, un suflu viu, palpabil, realității seci. Am totusi impresia ca generațiile crescute de noi vor avea o voce. Ma uit la copiii mei, au o logica intrinseca, au o rațiune care lipseste multora, simplitatea si totusi efectivitatea cu care vad lucrurile ma fac sa cred ca toate acestea pot duce la o schimbare de valori in timp.

        Liked by 2 people

  4. Un articol interesant, dar care imi trezeste multe întrebări. Cred ca din iubire, o persoana este capabilă de orice sacrificiu. Doar ca trebuie sa aiba grija sa nu devină obicei, martir de meserie cum ii spun eu.
    Frumos articol, Natasa!

    Liked by 1 person

  5. Mi-a mers la inimă ce ai spus aici. Cred că sosise de mult vremea ca societatea să se schimbe, dar se lovește constant de limitările insuflate de generațiile precedente. Sper să asistăm totuși la schimbare în cursul vieților noastre. Ține de noi să trezim valorile adânc adormite.
    Întrebările de final sună cel mai bine în franceză 😉

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s