Crochiul unui iris (versuri)

 

Crochiul unui iris

 

Ești

irisul din ochiul furtunii,

vijelia de a fi

pustiul din ispită.

 

Sunt

ceara de pe aripa stângă,

topită de-o rază pizmașă,

căzută pe creasta mării.

 

Soarele și Luna,

aninați

de tâmple cu lujeri,

dislocați

de ziduri umede pe care se târâie valkirii două câte două.

 

Sub nori

se nasc furtuni,

se sfârtecă podurile,

se ucid arhangheli,

se geme sub biciul Domnului.

 

Doar noi.

Nu ne mai sudăm desprinderile?

Nu ne mai curmăm frământările din bezne secate

de noi?

 

 

4 comments

Comments are closed.