Crochiul unui iris
Ești
irisul din ochiul furtunii,
vijelia de a fi
pustiul din ispită.
Sunt
ceara de pe aripa stângă,
topită de-o rază pizmașă,
căzută pe creasta mării.
Soarele și Luna,
aninați
de tâmple cu lujeri,
dislocați
de ziduri umede pe care se târâie valkirii două câte două.
Sub nori
se nasc furtuni,
se sfârtecă podurile,
se ucid arhangheli,
se geme sub biciul Domnului.
Doar noi.
Nu ne mai sudăm desprinderile?
Nu ne mai curmăm frământările din bezne secate
de noi?
Frumos asezat ! ❤
O zi plina cu surprize din cele mai placute ! ❤
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! ❤
LikeLiked by 1 person
uauuuuuuuu o poezie cutremuratoare
LikeLiked by 1 person
Mă bucur că ți-a plăcut, Dela! ❤
LikeLike