Sfaturi pentru care niciodată nu este prea devreme, ci doar prea târziu

Acestea sunt sfaturile pe care mi le-aș da dacă aș putea călători în timp și m-aș întoarce pe la 18 ani:

  1. Indiferent că ai un job sau nu, pregătește-ți din timp un hobby care poate să se transforme într-o sursă de venit mai târziu. Pregătește-te să depui mai mult efort decât majoritatea oamenilor într-un domeniu care chiar îți place. Fii expert într-un domeniu sau caută altul în care poți fi.
  2. Nu pierde timpul cu oameni care nu-ți acordă atenția pe care le-o acorzi tu. Îți sabotezi șansele de a fi cu cineva care abia așteaptă să fie în preajma ta.
  3. Nu-ți imagina că poți să-l salvezi pe cel care nu vrea să se salveze singur. Nu ai dreptul să decizi pentru altul ce este mai bine pentru el. Poți face asta doar în cazul în care îți cere ajutorul.
  4. Salvează-te singură.
  5. Citește mai mult, cântă mai mult, dansează mai mult.
  6. Părerea altora despre tine este părerea altora despre tine, nu îți aparține, nu ai de ce să o aduci în realitatea ta.
  7. Nu te mai îngrijora pentru ceea ce nu depinde de tine. Grijile locuiesc în viitor, nu s-au întâmplat încă, iar realitatea este întotdeauna o versiune mai bună decât ceea ce ți-ai imaginat.
  8. Nu-i mai judeca pe ceilalți. Oamenii au intenții mai bune decât rezultatele acțiunilor lor.
  9. Ai mai multă grijă de corpul tău. Nu vei mai primi altul.
  10. Când nu mai crezi în miracole, călătorește undeva. Privește cerul înstelat și vei ști că ele există.
  11. Ține minte că în fiecare clipă poți alege altceva. Nu este nevoie să continui să te învârți în spirala pe care ai amplificat-o cu acțiunile tale de până acum. Identifică-le, alege altele acum.
  12. Nu îți crede gândurile în totalitate și nu te compara cu alții. Gândurile vor compara mereu ce ție îți lipsește cu ceea ce altuia îi prisosește. Sunt subiective și influențate de experiența ta de până acum.
  13. Iartă și iartă-te. Chiar dacă nu consideri că alții merită iertarea ta, o meriți tu.
  14. Nu cere sfaturi aiurea. Vrei să știi cum să iubești? Du-te la cel care are parte de iubire și oferă iubire. Vrei să știi cum să faci bani? Du-te la cel care are bani. Nu te duci la croitor ca să îți repari televizorul, da? Viața e simplă.
  15. Nu te aștepta ca prietenii tăi să evolueze în aceeași direcție cu tine. Acceptă schimbarea ta și pe a lor.
  16. Nu aștepta momentul perfect, nu va veni niciodată. Transformă momentul de acum în momentul perfect.
  17. Nu sta în fața televizorului privind ce fac alții, nu citi ziare despre ce fac alții. De ce să fii cel care privește și nu cel care este privit?
  18. Învață de pe acum că iubirea nu este de ajuns. Ea se menține cu: aceeași direcție în viață, preocupări comune, romantism, comunicare și compatibilitate sexuală.
  19. Fii vegană mai devreme 🙂
  20. Fii mai bună!

______________________________________

Natașa Alina Culea

cropped-natasa-alina-culea-carti.jpg

14 comments

Comments are closed.