Din romanul „Visele nu dorm niciodată”

 

Mark, ți-am spus vreodată cum este să fii femeie trecută de pragul celor patru decenii?

La 20 de ani lumea este frumoasă, bărbații întorc adeseori capul după tine, soarele strălucește naiv și crezi că nu vei muri niciodată, părinții sunt sănătoși și încă tineri – la rândul lor, crezi că ai tot timpul din lume să faci ce vrei, să experimentezi și să tratezi orice lucru cu cea mai mare superficialitate. Crezi că poți să amâni iubirea. După 30 de ani totul se schimbă. Auzi murmurul firelor de nisip ce cad și se lovesc de pereții de sticlă ai clepsidrei din care s-a scurs deja jumătate din micul deșert. Numărătoarea inversă a început și fiecare zi este un nou număr, tu ești un număr care se îndreaptă către un alt număr. Hei?! Unde fugi? – ai  vrea să-i strigi timpului, să-l tragi de poala hainei – unde sunt zilele copilăriei în care treceai pe lângă mine cu acea lentoare chinuitoare, iar eu voiam să treacă zilele mai repede, să cresc într-o zi cât alții într-un an? Auzi din ce în ce mai des în jurul tău de boli de tot soiul, de maladii și de infirmități, ai deja, poate, cel puțin un prieten care a murit, bunici care au plecat și nu s-au mai întors, și pentru prima dată te întrebi cine ești – sau ar trebui să o faci. Știi că va veni o zi în care majoritatea celor la care ții vor fi sub pământul ospitalier, iar nu pășind deasupra lui. Acum știi că imortalitatea este o iluzie, iar daca spiritul este etern, nu același lucru îl poți spune și despre corpul care începe să dea primele semne de oboseală, închisoarea ce zăbrelește un spirit care plânge după tinerețe fără bătrânețe; acum știi că există timpul și nu îți mai permiți să îl irosești cu prietenii care nu te duc nicăieri, cu iubiri care nu te mai înalță, cu conversații care nu te învață nimic, cu oameni care nu îți mai acordă prioritatea pe care le-o dai tu lor. Devii mai serios, mai motivat și îți ajustezi pașii doar pe cărările ce crezi că-ți aparțin. Ridurile din oglindă îți spun că ai trecut prin experiențe și poate că nu ai învățat nimic din ele, că ai propria ta tragedie, dar că nu este timpul pierdut să îndrepți toate astea – ce ironie! Dacă ai un copil sau mai mulți, realizezi că timpul, care era al tău, nu îți mai aparține. Începi să suni din senin persoanele dragi și le spui că le iubești, pentru că acum știi că uneori poate fi prea târziu pentru iertare și îți vei trăi restul vieții cu regrete care nu vor mai schimba nimic, și nimic nu este mai trist decât o bătrânețe cu gust de fiere pe cerul gurii, petrecută în amintiri care-ți răvășesc sufletul și pentru care simți că o eternitate nu-ți poate aduce împăcarea cu ele.

Mark, doar în moarte poți avea încredere deplină, viața mi-a dovedit deja că nu merită încrederea pe care i-am acordat-o.

__________________________________

  • Alte fragmente din carte pe acest site aici și aici.
  • Poate fi achiziționat de pe site-ul Librex.

Citat natasa alina culea visele nu dorm niciodata

Citat fragment Natasa Alina Culea iubire

Citat natasa alina culea visele nu dorm niciodata gelozie femeie iubire

________________________________

cropped-natasa-alina-culea-carti-romania-autoare-scriitoare1.jpg

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s