Visele nu dorm niciodată – recenzie aniversară

Visele nu dorm niciodată – recenzie aniversară

Visele nu dorm niciodată

            de Natașa Alina Culea

 

Editura: Librex Publishing
Apariție: august 2017
Număr de pagini: 324

 

Cu ocazia aniversării zilei de naştere a scriitoarei mele preferate, Natașa Alina Culea, care nu întâmplător este una de 1, am decis să mă dedau unui nou episod de cult al personalităţii şi să ridic iar osanale (din fericire, absolut meritate), cu sinceră mega-admiraţie post-lectură, celui mai recent roman al său, căruia deja i-am executat o călduroasă recenzie de întâmpinare pe site-ul cultural Literatura pe tocuri.

Mi-au mai rămas câteva încântări nepovestite, impresii suplimentare întârziate nespuse, analize tehnice cu care nu am vrut să încarc cronicuța literară, care la momentul acela era prima din blogosferă – urmată între timp de multe altele la fel de entuziaste şi apreciative. Am să îmi repoziţionez toate ideile aici, îmbogăţind şi blogul meu personal cu prezentarea unei opere de excepţie.

FOTO-visele-3

Avem, aşadar, o minunăţie de carte, care e şi nu e în stilul Nataşei, în sensul că este absolut fascinantă, cum ne-a obişnuit să fie fiecare roman al ei, dar într-o modalitate (de fapt, chiar în două) total diferită de orice a mai scris până acum.

Jocul de multisensuri sau, minim, dualităţi glisante, începe chiar din titlu. Pluralele la vis sunt vise şi visuri. Conform DEX-ului, unul, vise – desemnează faptul de a visa; imagini şi procese psihice care survin în fazele mai puţin profunde ale somnului, iar, celălalt, visuri – sunt reverii, meditaţii, iluzii deşarte; aspiraţii irealizabile, dorinţe arzătoare. Veşnica nelinişte insomniacă a unora, influenţând mereu existenţa şi amplitudinea celorlalte; visele fiind şi portalul către aflarea unor informaţii sau soluţii la care nu avem acces în starea de veghe, cea dominată de visuri.

alinas5

By Marius Andrei – Cărți Analogii Antologii

Citește continuarea: Visele nu dorm niciodată – recenzie aniversară

4 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: