Povești la gura sobei. Crăciunul iertării

Povestire scrisă pentru revista literară „Rânduri cu dichis” (Literatura pe Tocuri)

POVEȘTI LA GURA SOBEI

Pământul înghițise lacom toate gâzele și fluturii neastâmpărați ai verii și-acum doarme neclintit, într-o tăcere de gheață, învelit într-un manșon alb din care mai țâșnește un brad sau o casă pe ici pe colo, la poalele muntelui. Fulgii mari, ca florile de cais, se desprind din norii care se plimbă agale pe un canvas albăstrui, suspendat într-o clipă albă, nemuritoare. Se lasă seara peste oameni și peste casele lor cu coșuri fumegând neliniștit, aflate la marginea orășelului Sinaia. Copilașii cu trandafiri în obraji, obosiți, se întorc în casele lor pentru cina aburindă, osteniți de jocurile cărora le stau mărturie câțiva oameni de zăpadă plămădiți din râsete ca zurgălăii de la sania Moșului.

Într-o casă cu portic, luminată doar la una dintre ferestre, o femeie soarbe dintr-o cană vinul fiert cu piper și felii de gutui, luat mai adineaori de pe foc. Portocalele rostogolite pe o tipsie, ca niște gânduri întoarse pe toate părțile, împrăștie adieri dulci, parfumate, la fel și cele trei bețe de scorțișoară care freamătă pe plita încinsă.

— Și totuși m-a iubit în felul ei… își spuse ea încet. Trecuse mai ușor peste faptul că mama ei plecase cu un alt bărbat atunci când ea, Ana, avea douăzeci de ani, dar cu mult mai greu peste moartea tatălui ei, care o luase pe nepregătite acum un an de zile. Se obișnuise cu prezența lui și credea că el, spre deosebire de mama ei, măcar el nu o va părăsi niciodată.

Îngândurată, apasă pe telecomanda micului televizor.

— De ce nu au melodii de Crăciun? Cui îi trebuie, oricum? Iluzii, totul este o iluzie…

O instalație clipocește agățată de perdeaua de la bucătărie cu niște ace cu gămălii colorate.

christmas-candles

La douăzeci de kilometri de casa cu portic, iar douăzeci de kilometri pot fi uneori o distanță de netrecut, într-o altă clădire alungită, cu încăperi multe și pereți scorojiți ca scoarțele copacilor, o bătrână toropită de somn, cu ochii aproape închiși, ațintiți asupra mâinilor ei veștejite, cu vene noduroase și un tremurat ca un frison, este învelită cu o pătură pe genunchi de către Irina. În azilul de bătrâne sunt 30 de suflete, toate bătrâne și uitate, toate părând copilele lui Cronos, toate așteptând ceva ce întârzie să mai vină.

— În ce dată suntem? tresare bătrâna din picoteală.

— 24 decembrie, răspunde Irina punându-i în față un bol cu budincă de orez.

Bătrâna oftează.

— Cred că nu mai vine fata mea.

Neștiind ce să-i spună bătrânei, aceasta o întreabă:

— Cum o cheamă?

— Ana.

— Vreți să o sun? Pot face ceva pentru dumneavoastră? Aveți un număr de telefon?

— La ce bun? pare iritată bătrâna. O avea treabă, mereu are treabă, continuă ea.

— Am venit, mamă, nu este nevoie să te plângi de mine, zice cu un zâmbet înghețat Ana din pragul ușii.

Tânăra pretextează că trebuie să ajute o altă bătrână să mănânce și le lasă singure.

Ana își examinează mama și-și oprește privirea pe ilicul împletit, cu o gaură mică lângă guler, pe care aceasta îl poartă.

— Nu mă plângeam de tine, se apără bătrâna. Doar că… nu credeam că vei veni. Nu pare că vrei să mă vezi.

— La ce te aștepți? Ne-ai părăsit, mamă. Ne-am descurcat fără tine, acum descurcă-te și tu fără noi, vorbește Ana de parcă tatăl ei este încă viu și bătrâna mai vinovată ca Mesalina.

— Știu că nu poți să înțelegi și nici nu-ți cer asta.

— A meritat bărbatul acela să te separi de familia ta?

Bătrâna își ferește privirea, dar spune liniștit:

— L-am iubit. Poate că mă vei înțelege odată dacă vei simți și tu aceeași iubire pentru un alt bărbat.

— Eu sunt responsabilă. Nu voi face niciodată așa ceva! ridică Ana vocea.

— Iubirii nu îi pasă de responsabilitate, se apără bătrâna.

— Nici ție, evident. Știi ceva? Chiar trebuie să plec, nu trebuia să vin.

CONTINUARE ÎN REVISTA „RÂNDURI CU DICHIS” -> AICI

SAU PE BLOGUL „RÂNDURI CU DICHIS” -> AICI

 

Revista Randuri cu dichis Literatura pe tocuri Povestire Povesti al gura sobei Natasa Alina Culea

 

_______________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

7 comments

  1. Superb ! O poveste miscatoare, emotionanta, reala, de actualitate, în care fiecare se poate regasi la un moment dat al vietii. Mi-ar fi placut sa o lecturez integral…
    Dragostea este energie pura, ratiune absoluta activa, atemporala, paradoxala, imperceptibila si necunoscuta de stiinta. Este Esenta Totului, al Întregului Indivizibil Absolut.
    “…caci dragostea este tare ca moartea si gelozia este neînduplecata ca Locuinta mortilor; jarul ei este jar de foc, o flacara a Domnului. Apele cele mari nu pot sa stinga dragostea, si râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispret.” – Cânt. Cântarilor –

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s