Ce-am citit când am tăcut IX

Ce-am mai citit:

„Secta egoiștilor”, de Eric-Emmanuel Schmitt

Aproape că nu știu să spun de ce mi-a plăcut cartea asta, dar mi-a plăcut. Poate pentru noțiunea de egoism (deși nu cred că este cuvântul cel mai potrivit, chiar dacă asta a ales Schmitt să evidențieze) prezentat dintr-un unghi din care nu m-aș fi gândit să privesc, poate pentru rapsodia tragic-umană a lui Gaspard Languenhaert, cel care a ridicat sentimentul de singurătate acută la rang de filosofie ce gravitează în jurul ideii de egoism, ca în sistemul heliocentric al lui Copernic. Poate pentru goana după manuscrise – mi-a amintit de mirosul cărților de la anticariat, una dintre senzațiile mele preferate.

„Salcia oarbă, fata adormită” , Haruki Murakami

Aproape fizică, aproape palpabilă, o pendulare între metafore senine și angoase tipic nipone. Uneori mi se părea că citesc povestea evolutivă a unei gastrite care ajunge ulcer acut, alteori mi se părea că parcurg perceptele unei civilizații nihiliste suprarealiste. Unele nuvele sunt incredibile („Salcia oarbă, fata adormită”, „Poveste despre o mătușă săracă”), altele parcă ar fi scrise de un amator („Omul de gheață”). Totuși, Murakami respinge viața în seria asta de nuvele post-traumatice. O recomand celor care caută.

Citate… sublime, o imaginație care m-a scos din minți:

„Era destul de mică, avea o formă plăcută, iar lobul urechii era plin şi moale ca o brioşă abia scoasă din cuptor. Mă uitam pentru prima dată atent la urechea cuiva. Observând-o din această perspectivă, am realizat că, în comparaţie cu orice alt organ al corpului uman, din punct de vedere structural, urechea are ceva misterios, cu toate acele urcuşuri şi adâncituri întortocheate ce aproape că sfidează logica. Înconjurată de pereţi distorsionaţi, cavitatea urechii se deschidea întunecată, precum intrarea într-o peşteră secretă. Mi-am închipuit musculiţele minuscule care-şi făcuseră cuib în urechea fetei. Purtând polenul dulce, prins de cele şase picioruşe, se strecurau în întunericul călduţ, muşcând din carnea ei moale, trandafirie, sugându-i sucul și depunându-şi ouăle mici în creierul ei”

 „Să ucizi o pasăre cântătoare”, Lee Harper

Una dintre cele mai duioase cărți cu trimitere afectivă la copilărie și adolescență. O trimitere spectaculoasă, detaliată, emoționantă. Cei trei copii: Scout, Jem și Dill fac pozne una după alta, acel gen de pozne izvorâte din candoare și cele mai frumoase intenții, chiar și când ținta unor alice este fundul doamnei Maudie Atkinson. Pe alocuri, mi-a amintit de „Aventurile lui Oliver Twist” sau chiar de „Pe aripile vântului” – veți vedea de ce. Pe lângă declanșarea emoțiilor, ai parte și de lectura unei cărți superb scrise:

„Uite, nu mi-am dat seama că-mi place să citesc până-n clipa în care am fost amenințată să nu mai pot citi. Nimeni nu-şi dă seama că-i place să respire!”

„Domnul Underwood nu pomenea o vorbă despre erori judiciare, dar scria în aşa fel încât şi copiii să poată pricepe. Domnul Underwood socotea pur şi simplu că e un păcat să ucizi invalizi, fie că stau, şed sau încearcă să fugă. Compara moartea lui Tom cu masacrarea fără sens a păsărilor cântătoare de către vânători şi copii”

„Prințesa Bari”, Hwang Sok-yong

Cu accente copilăroase, fără metafore semnificative, dar plăcută, cursivă. Mă atrag cărțile inocente, după cum puteți observa și mai sus. Parcă citeam dintr-un tablou asiatic cu câmpuri de orez și oameni de pe o altă planetă, așa cum privesc europenii de multe ori comportamentul de neînțeles al celor din China, a Țării Soarelui Răsare, Coreea…

„Refugiul”, Raluca Butnariu

Recomandarea mea se duce către cei care apreciază o poveste captivantă cu vampiri nu foarte romantici, nu precum Brad Pitt în Interviu cu un vampir, ci unii cu mult mai sângeroși, care se amuză atunci când dau foc ochilor altor vampiri și așteaptă să pocnească precum popcornul în cuptorul cu microunde.

„Spre far”, Virginia Wolf. O adevărată alegorie din care nu m-aș sătura să citez. Pesimistă? Așa ar spune unii. Dar de ce să numim pesimism capacitatea de a vedea prin oameni, atâta vreme cât asta aleg ei să gândească și să fie?

„Cu ochi înstelaţi și văluri în păr, împodobită cu ciclame şi violete de pădure, ce gânduri absurde îi treceau prin minte? Era o femeie de cel puţin cincizeci de ani; mamă a opt copii. Străbătea câmpuri în floare şi strivea la sâni boboci care se frânseseră şi mieluşei  care căzuseră; cu stele în ochi şi vântul în păr…”

Ce citesc acum:

„Seducția apei”, Monica Ramirez. Începutul este mai mult decât promițător.

„Faust”, Goethe

Ce am abandonat:

„Stâlpi de sare”, Fadia Faqir – am rezistat eroic, dar chiar și incoerența trebuie să aibă coerența ei 🙂

„Și munții au ecou”, Khaled Hosseini – cartea asta am abandonat-o din cauza unui motiv destul de ciudat, dar chiar n-am mai suportat încă o carte care să înceapă cu un citat din Rumi. Enough is enough.

 

___________

Natașa Alina Culea (autoare)

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului. Sofia
  • Nopți la Monaco
  • Visele nu dorm niciodată

 

6 comments

  1. Un adevarat festin pentru Suflet si spirit. Sa îti fie numai de bine, draga Alina ! 🙂
    O saptamâna minunata si îmbelsugata !

Comments are closed.