Fragment din romanul ARLECHINUL

După o lună în care Maxim nu a fost revendicat de nimeni, toți circarii îl considerau deja unul de-l lor, încă un copil adăugat familiei numeroase a neobositului Galaxy. Autoritățile s-au oferit, într-un final, să li-l ia de pe cap și să îl mute la un orfelinat din Avignon, dar Elda nici nu a vrut să audă de așa ceva și a început formalitățile de adopție cu sprijinul oficial al unei cunoștințe mai vechi de-a lui Patty Bell. Așa a devenit mamă la 40 de ani ghicitoarea în Tarot, cea cu multe inele pe mâini și puțin cam prea grasă, de o carnație care încă mai avea elasticitatea cauciucului și culoarea pielii asemănătoare cu a untului danez. Toată lumea o respecta pe Elda și originile ei de vrăjitoare celtică. Dacă era așa sau nu, nu se știe, cert este că nimeni nu a spus altceva vreodată, ea beneficiind de respectabilitatea persoanei care a stat mai mult de douăzeci de ani sub cupola circului și căreia i se cerea mereu sfatul în orice privință. Atunci când Elda nu știa ce să le spună, deschidea pur și simplu cărțile de Tarot și le interpreta așa cum simțea în ziua respectivă, convinsă fiind că Tarotul nu o mințea niciodată. Betty, prietena ei cea mai bună, a pus și ea umărul la creșterea lui Maxim, care putea fi destul de solicitant uneori. Betty fusese dansatoare pe sârmă, dar un reumatism insistent și vremelnic a scos-o din reprezentații înainte să împlinească 28 de ani. Acum ajuta mai mult pe la bucătărie și cosea vestimentația tuturor, cârpind ciorapi sau lipind paietele de pe costumele acrobaților. De mai bine de zece ani își petrecea toate serile cu Elda și, mai nou, cu Maxim, care creștea având o oarecare teamă de o singură persoană: Zuberi – bărbatul de oțel, africanul care-l impresiona prin expresia severă a chipului neclintit și culoarea de abanos a pielii, sub care se reliefau cei mai pronunțați mușchi pe care băiatul îi văzuse vreodată. Zuberi a fost mult timp eroul lui. A ajuns să îi cunoască pe toți circarii, unul câte unul, deși stătea cel mai mult pe lângă poalele fustei celei pe care a început să o considere adevărata lui mamă, Elda. Îl tot bătea la cap și pe Veles, magicianul, să îl învețe numere de magie, deși acesta insista cu același truc cu moneda, nedorind să-și dezvăluie secretele omulețului insistent, care îi era deja drag, dar nu îndeajuns de drag încât să-i transmită tainele sale bine păzite.

— Veles este un magician adevărat, Elda?

— Este un magician atât de bun încât probabil a ieșit din lampa lui Aladin. Nimeni nu știe de unde vine. Ba mai mult, nici noi nu reușim să ne amintim când a sosit el la circ sau în ce împrejurare. Vezi, Maxim? Circul este fascinant și mereu va fi așa. O să crești fericit aici, a adăugat ea mulțumită de decizia luată.

În lumea nouă a circului, băiețelul s-a schimbat subit. A început să vorbească cu Elda, mai întâi câteva cuvinte pe zi, apoi fraze întregi, după care, nimeni nu a mai scăpat de vorbăria lui veselă și neostenită. Transformarea era spectaculoasă, deși nimeni nu și-o explica sau doar aparținea circului cu adevărat și tocmai își găsise locul pe lume. Elda era cea mai fericită dintre toți și a considerat această metamorfoză semnul divin de care avea nevoie ca să-și justifice lipsa de implicare în căutarea părinților lui biologici.

— Dar Oceania cu Terra au același tată, Elda? o întreba băiețelul.

— Îhâm…

— Și aceeași mamă?

— Firește.

— Și mama lor avea o altă soră geamănă?

— Băiete, îmi faci capul tobă. Parcă-mi plăceai mai mult mutulică așa.

— Ce înseamnă mutulică?

— Un mut mai mic.

— Îhâm… a imitat-o Maxim imediat.

— Dar Panthera de ce nu are două pantere, dar are doi tigri? continua el șirul ecuațiilor cu necunoscute.

Panthera era o dresoare oacheșă de care Maxim s-a îndrăgostit cu inocența anilor lui. Se ducea zilnic să o vadă cum îmblânzea cei doi tigri siberieni: pe Hex și pe Tezeu. Era răpitoare, într-adevăr. Machiată strident, cu bustul opulent și mișcări senzuale ale corpului, era poate cea mai atrăgătoare femeie din tot circul. Ursa, dresoarea lui Teddy, ursul, era marea ei rivală. Cele două nu se sufereau una pe alta și totul pornise demult, demult, de la un buchet de flori trimis din greșeală de către un admirator al Pantherei, Ursei. Între ele domnea necruțător zeul războiului, Marte, iar vorbele celor două femei îi erau săgețile și prefăcătoria lor îi era scutul divin.

— Dar de ce îi cheamă așa de neobișnuit? De ce nu se numesc Jean sau Alain?

— Pe cine? Ce? întrebă nedumerită Elda, neimplicată în firul discuției.

— Pe Hex și pe Tezeu.

— Ce e neobișnuit în asta? se prefăcea Elda mirată pentru a-i alimenta curiozitatea copilului.

Dar Maxim nu renunța cu una cu două. Avea 1001 de întrebări doar într-o zi.

— Și Leo? Pe el de ce îl cheamă așa? Unde este fundul lui Leo? L-a mâncat un leu și acum se plimbă prin junglă cu fundul lui Leo în stomac?

Elda voia să râdă cu lacrimi, dar s-a prefăcut că are mai multă treabă decât avea în realitate ca să scape de întrebările băiatului, care curgeau necontenit. Leo era, evident, un dresor de lei, un italian care era mai tot timpul nemulțumit și bombănea din te miri ce. Adevărata cauză a frustrării lui era însă bucata lui lipsă de fund – așa cum remarcase băiețelul – partea stângă sfâșiată de o leoaică în urmă cu câțiva ani. Nu rămăsese atât de supărat că îi lipsea o parte din fund, ci pentru spectacolul ridicol pe care l-a oferit în cadrul reprezentației. Nu putea să uite durerea care l-a sfâșiat într-o clipită și sângele ce șiroia din el, în timp ce unii spectatori se prăpădeau de râs pe băncile din jurul arenei. Omorâse leoaica în acea noapte și fusese aspru pedepsit de către directoarea Patty Bell care  a vrut să-l gonească din circ pentru totdeauna, cu tot cu fundul cărpăcit și fără vreun alt talent cu care ar fi putut să se întrețină. A fost iertat cu greu, după ce un an de zile și-a ispășit pedeapsa de a curăța toate excrementele animalelor. Și-a dresat un alt leu, un mascul de data aceasta, pe portocaliul și fiorosul Dante. A rămas însă marcat de experiența avută, spunând la toată lumea că femeile și femelele sunt periculoase și nedisciplinate: pericoloso!

*

După fiecare reprezentație a circului Galaxy, seara se adunau și spuneau glume deochiate și povești neadevărate. Crescând, Maxim a aflat povestea fiecăruia, mai puțin a magicianului Veles, care se încăpățâna să rămână un mister pentru toată lumea. A făcut cunoștință cu Bayar, tătarul din Astrahan care arunca flăcări ca un dragon, fără a păți nimic, de care era pur și simplu fascinat. Bayar fusese un lăptar în țara lui, care a fugit de acasă pentru a scăpa de bătăile tatălui lui și se alăturase circului destul de târziu, când avea 16 ani. A aflat și povestea lui Zuberi, omul de oțel, cel care putea trage cu dinții o greutate de o tonă, pe cel care arunca greutăți ca și cum ar arunca floricele de porumb sau căra cu ușurință un cal în spate.faff41d521dccea196b20633aa2143cc

Zuberi se născuse într-un sat african de la marginea Ghanei, alungat fiind din satul lui de doi jaguari trimiși de către vrăjitoarele Voodoo să atace sătenii și să le decimeze animalele sau măcar așa s-a vuit prin împrejurimi. Vrăjitoarele și șamanii erau mai periculoși în Africa decât gheparzii și jaguarii cu ochii roșii. Chiar și mătușa lui Zuberi era din familia lui Marie Laveau[1], cea care venera spiritele Loa. Mătușa lui era și ea preoteasă Mambos și a aruncat asupra satului vecin un wangas[2], în numele Șarpelui[3]. De câte ori Zuberi îi povestea lui Maxim despre Africa, băiețelul încremenea în jurul focului, văzând cu ochii minții jungla africană, oamenii negri și vrăjitorii care levitau noaptea, îmblânzind fiarele sălbatice și incantând spiritele primejdioase ale junglei.

face+photography+vintage+kids

Alteori, Maxim își petrecea timpul cu Terra si Oceania. Acestea, identice ca două picături de apă, erau diferențiate doar de-o pârdalnică de aluniță apărută pe lobul urechii Oceaniei, ca o insulă ivită după ce a scăzut nivelul apei în anotimpul secetos. Ambele se bucurau de compania băiețelului și de admirația lui naturală față de tot ceea ce vedea, fără preferințe. Ceea ce ele nu băgau de seamă era că Maxim, deși mic, complimenta pe toată lumea, depistând vremelnic cel mai rapid mod de a căpăta favoruri și de a manipula emoțional oamenii din jur, făcându-le pe cele două surori să se simtă speciale. Ca toate femeile, și cele două erau emotive și vulnerabile, datorită spiritului feminin matern înnăscut dar și a lipsei de simț practic. Maxim știa că  emoționalul femeilor prima adesea rațiunii și aplica același tratament tuturor sufletelor feminine pe care le întâlnea. Circarii le deosebeau pe gemene doar după alunița cu pricina, și probabil era destul de iritant pentru cele două surori să vadă privirile celor din jur zăbovind mereu pe urechea lor, în căutarea miniaturalei diferențe. Desigur, numele lor reale nu erau Terra și Oceania, le chemau Ashnaa și Ashni, dar toți performerii aveau nume împrumutate care după o vreme li se păreau ale lor. Ba chiar s-ar fi simțit jigniți dacă le spuneai altfel, reamintindu-le de o existență, în general, mizeră, cea de dinaintea gloriei și aplauzelor. Până la urmă, cum ar suna un anunț precum „Marele Magician John vă va uimi în reprezentația din seara aceasta!” sau „Surorile Beth și Martha vă vor șoca în noaptea nopților!”? Lipsa unor iubiți constanți le-a format diferit purtarea gemenelor, echilibrate doar în exercițiile prestate în numerele lor, în realitate, una fiind destul de iritabilă și puțin răutăcioasă, iar cealaltă căzând mereu într-o melancolică pasivitate ca a celor care renunță să mai creadă în dorințele lor sau să creadă că ar putea fi îndeplinite vreodată. Ăsta era impactul singurătății și a sexualității înăbușite ale celor două tinere, spre deosebire de modul general de recunoaștere al unui burlac de rând, care, de multe ori putea fi depistat olfactiv sau vizual după aspectul neglijent, uneori însoțit de un miros de casă cu ferestre nedeschise, rufe nespălate la timp și țigări.

Vintage Creepy Clowns (1)

În primii ani ai circului, Maxim se juca foarte des cu o altă fetiță, cu doi ani mai mare ca el, dar mult mai înceată la minte. Se numea Melly și era copilul din flori al unei bicicliste de o moralitate mult prea îndoielnică, chiar și pentru circari. Cum maică-sa nu prea se sinchisea de ea, Elda se ocupa de ambii copiii, confecționându-le jucării din cârpe, mașini de lemn sau răsfățându-i cu bomboane vanilate și fursecuri cu migdale și prune uscate. Cei doi copii nu aveau mai nimic în comun, în afară de vârsta fragedă: Maxim era ager la minte și zvăpăiat, pe când Melly era cam netoată și fără vreun interes anume pentru nimic în afara mâncării. Când fetița abia reușise să învețe să citească și să scrie câteva litere, Maxim citea volume destul de groase de aventuri, puse la dispoziția lui de Veles, probabil printr-o altă magie misterioasă de-a lui.

Copilăria lui Maxim a fost memorabilă, presărată de călătorii neobișnuite și experiențe extraordinare, iar adeseori, în visele lui se amestecau maimuțele cu câinii și papagalii, dresorii de cai cu echilibriștii sau înghițitorii de sârmă cu balerinele de la Galaxy. Universul flamboaiant al circului înghițise trecutul de care el oricum nu dorea să-și amintească.

_____________________________________

[1] Celebră practicantă Voodoo din secolul al XIX-lea.

[2] Blestem

[3] Divinitate supremă în Voodoo, numit și Mawu.

 

Aici puteți citi începutul romanului ARLECHINUL.