Când mi-ești lume
______________________
Când mi-ești lume, nu-mi ești lipsă
Când mi-ești lume, mă-nsenin, ies ca luna din eclipsă
Când mi-ești lipsă, parcă șoptesc rugăciunea inversă
Și-atunci vin, și te caut, și-ți strig că-mi ești și dor, și-apocalipsă.
______________________
Când mi-ești lume, n-am alte nume
Decât „a ta” și-al iubirii noastre prenume
Decât „al meu” și-al predestinării renume
Râzând și lăsându-i pe alții ce-or vrea și-or putea să asume.
________________________
Când îmi ești lipsă, când plecare-mi ești
Când îți sunt ană și biserici pe mine construiești
Crezând năuc, pe dos, că astfel tu destinul ne-mplinești
Pe veci nu ți-oi mai spune că îmi ești o sumă de păcate omenești.
______________________
Dar azi, când nu-mi mai ești și nu-ți mai sunt
La ceasul când în zi se varsă noaptea crunt
Și plouă când cu nostalgii, și când mărunt
A mai rămas să-ți scriu un amănunt: ultimul vers se termină cu punct.
___________
(nATAȘA aLINA cULEA)
Pingback: Recomandări – 3.03.2019 – Illusion's Street
Îmi place Punctul de vedere atins prin vers ! 🙂
Totul a fost creat doar dintr-un punct,
Iar puncul a evoluat spre absolut.
Când absolutul va ajunge la sfârsit,
Relativismul va fi punct atemporal si infinit…
O saptamâna cu liniste si pace în Suflet, draga Alina !
LikeLiked by 1 person
Pingback: Vă invit să „ascultați” versurile poeziei „Când mi-ești lipsă” | Natașa Alina Culea, scriitoare