Sunetele dimineții se izbesc din scări în geam și se sparg în timpane.

De ce nu-mi amintesc de primul gând al zilei? Dar de al doilea care s-a sprijinit de umărul primului? Nu-i nimic, am răbdare până ce gândurile noi se vor așeza peste gândurile vechi, se vor sedimenta și le vor acoperi și nu sunt vulcani să mi le răbufnească la suprafață. Și nu-mi aduc aminte de ceea ce nu-mi aduc aminte.

În stomac pâlpâie o neliniște veche, de un veac sau poate de două. O să torn o ceașcă cu cafea peste ea și-o să mă uit în mine cum se stinge.

Și dacă am fi o tufă uscată care zboară pe câmpuri, fără frunze să o stingherească din bezmeticie și fără rădăcini s-o întoarcă din drum? Și dacă n-am fi, atunci ce?

Și oamenii sunt de toate felurile și dorm neîntorși și noptea, și ziua. Mai ales ziua. Și fiecare este pentru el și raiul și iadul și noaptea și ziua.

Și gândurile mele dispar în spatele laptopului, înghițite întregi de niște monștri mici, care locuiesc între lamelele de ventilație. Și le înghesuie în fălci și acum nu mai sunt gândurile mele, sunt ale lor. Poate că sunt hamsteri de gânduri până la urmă.

_______________________

NATAȘA ALINA CULEA