Lista mea de lecturi este și o listă de recomandări, deoarece am mai spus că nu citesc decât ceea ce mă fascinează, deși această fascinație poate fi destul de răsucită uneori. În momentul ăsta vârful este reprezentat de cei trei magi ai literaturii filosofice românești: O. Paler, C-tin Noica și P. Țuțea. O anumită duioșie mă îndeamnă să îl aduc mai aproape de mine pe O. Paler, a cărui eleganță a resemnării ideilor mă vindecă afectiv. Dacă M. Șișkin a spus că literatura rusă nu a reușit să împiedice niciun război, în schimb, literatura lui și a lui O. Paler poate pune capăt războaielor din sufletul vostru. Încercați.
Ernest Hemingway – Pentru cine bat clopotele?
Milan Kundera – Viața e în altă parte
Octavian Paler – Viața pe un peron
Octavian Paler – Un om norocos
Cezar Petrescu – Aranca – știma lacurilor
Italo Calvino – Dacă într-o noapte de iarnă un călător
Thomas Mann – Muntele vrăjit
John Fowles – Iubita locotenentului francez
Simon Montefiore – Sashenka
Sergiu Someșan – Iubirea ca o pânză de păianjen
Citesc încă:
Daphne du Maurier – Golful francezului
Constantin Noica – Mathesis sau bucuriile simple
Petre Țuțea – Între Dumnezeu și neamul meu
__________________
NATAȘA ALINA CULEA
Ernest Hemingway – Pentru cine bat clopotele? și Octavian Paler – Viața pe un peron mi-au plăcut tare mult. Pe Petre Țuțea am încercat să-l citesc, dar parcă am ajuns și eu la concluzia că „talentul lui nu a fost acela de scriitor, ci de orator”, după cum au declarat unii oameni celebri care i-au citit cărțile. Spor la citit!
LikeLiked by 1 person
De O. Paler cred că voi citi tot, dar îl apreciez și pe P. Țuțea în aceeași măsură. Singura diferență notabilă dintre cei doi este că lui Paler nu-i e teamă să-și arate vulnerabilitatea distinsă, pe când Țuțea și Noica o maschează ironic sau abstractizat, ceea ce îi îndepărtează puțin de cititor. Paler și Cioran împărtășesc lirismul ideilor exprimate. Revenind, „Pentru cine bat clopotele” nu m-a mișcat așa cum credeam, la începutul lecturii, că o va face. Lecturi minunate!
LikeLiked by 1 person
Viața pe un Peron e biblia mea. Paler e un scriitor special, cel puțin pentru mine. Cumva îmi sondează sufletul.
LikeLiked by 1 person
Așa îi simt și eu scrisul: profund și vindecător 🙂 Îmi pare rău că nu l-am citit mai demult și, poate, aveam șansa să îl și cunosc. Laudele postume sunt doar laude postume… Cred că este o lecție pentru oricine să apreciem oamenii cât sunt încă în viață. Te pup, Diana!
LikeLike
Eu l-am descoperit la începutul facultății și m-a marcat profund. îți recomand și Autoportret într-o oglindă spartă. Chiar e trist că nu ne (re)cunoaștem la timp valorile.
LikeLike