Blog

Despre scris,

Despre scris

În scris m-am aruncat ca într-un lac de cuvinte căruia i-am subestimat adâncimea. Cineva trebuia să scrie despre privirea mamei când își vede copilul întors acasă. Cineva trebuia să scrie despre profeți și despre nădejde. Cineva trebuia să scrie despre durerea oamenilor. De unde să știu eu pe-atunci că mă voi îndrăgosti de ea? Despre durerea asta oamenii nu prea vor să mai vorbească sau dacă vorbesc, îi adaugă o digerabilă ironie. Le e frică de părerea celorlalți ca de vorbitul în public. Frica asta vine mereu insinuant, domol, îți dă târcoale, se învârte în jurul tău și prea târziu observi că te-a înfășurat în ea. Ca un păianjen, mai întâi te paralizează și apoi te mușcă de coaste și te consumă încet pe dinăuntru. Temnița fiecăruia e formată din dorințele pe care le-a avut odată și s-au îndeplinit. Fiecare își duce povara și chiar ne-am bucura că ne-o ducem mai bine decât am fi crezut, dar ne e prea teamă ca viața să nu o ia ca pe o provocare. Uneori nu înțeleg oamenii. Alteori nu înțeleg de ce apa nu curge în mai multe sensuri. Oamenii au mai multe fețe ca un cub Rubik, și se tot învârt și se învârt. Până să-mi dau seama de o față și să-i pipăi conturul, ca un orb, apare alta. Și tot așa.

Și până la urmă, ce o fi așa de greu în a-ți recunoaște tristețea? Până și Pământul a spus odată: I’m feeling blue. Și albastru a rămas, căci deprinderile sunt greu de înlăturat. Scriu și despre pământ, și despre rădăcinile copacilor – încolăcite ca șerpii când fac dragoste. Ce știi tu despre pământ? Umblai cu capul în nori când te-ai împiedicat și-ai căzut în mine. Eu ți-am întins mâna doar ca să-ți spun că n-am nevoie de nimic. Nu te-am iubit din primul moment, doar Dumnezeu și animalele iubesc necondiționat. Apoi a venit noaptea, iar noaptea trezește doar prădătorii și visătorii. Despre lipsa viselor mi-e scârbă și milă ca de un violator de capre. Abia atunci murim, iar moartea e socialistă și ne omoară pe toți la fel. Doar n-o să ne agățăm de viață doar din încăpățânare.

Sau, poate, am început să scriu ca să nu mai știe nimeni nimic despre mine. Nu pot să nu mă întreb uneori: Ce s-ar fi ales de mine fără scris?

______________________

NATAȘA ALINA CULEA

3 thoughts on “Despre scris,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s