Cărți scrise, Rusalka

Fragment din romanul RUSALKA – conversație între Sașa și mătușa Tudosia

Fragment din romanul în lucru, RUSALKA, de Nataşa Alina Culea

— Scrii, Sașa? Despre ce scrii tu? Despre oameni sau despre poveștile pe care ei le spun? îl întreabă Tudosia, apărută de niciunde, cu crenguțe de salcie și bulgări de tămâie în mâini.

— Nu pot să scriu despre ceilalți oameni. Eu scriu doar despre mine, este singurul subiect pe care-l cunosc cu adevărat.

— Zi-mi tu, Sașa, ce ești? Ziarist sau scriitor?

— Nici eu nu știu încă.

— Dacă nu știi, înseamnă că ești ziarist. Dar, ia, spune-mi, cum de ai venit tu la mine, după atâția amar de ani? Ce cauți tu să-ți dea Delta, și nu găsești în altă parte?

— Chiar vrei să știi, tanti?

— Dacă nu voiam să aflu, nu te întrebam. Tu crezi că eu n-am treabă? Poate-ți pare ție că aici nu se petrece nimic, dar noi cu nimicul ăsta suntem ocupați până peste cap.

   Sașa zâmbește. Ochii îi lucesc de alcool, dansând între pleoape.

— M-am despărțit de logodnica mea acum câteva luni, chiar înainte de nuntă.

— Deci te-ai refugiat aici pentru că ideea ta de iubire nu s-a potrivit cu ceea ce ai primit de la ea. De ce v-ați despărțit? întreabă ea, uscând cu cârpa un pahar ud, agitându-se când lângă masă, când lângă dulap, ștergând rând pe rând vasele ude.

— Parcă s-a întâmplat altuia, nu mie. Ea se mai întâlnea cu cineva. Știu cum ar fi trebuit să mă simt după ce am aflat, dar adevărul este că mă simțeam așa de dinainte să aflu că mă înșală. Nu este ciudat? Bănuiesc că aș putea să o iert pe Camelia, dar nu știu ce să-i iert. Cum se iartă un om?

— Orice rugăciune adevărată începe cu o iertare, Sașa. Dar iertarea asta nu trebuie forțată. Iartă tu atunci când poți și iartă din tot sufletul, așa cum și tu ți-ai dori să fii iertat.

— Nici măcar nu știu dacă am iubit-o.

— Iubești prima persoană căreia vrei să-i împărtășești gândurile tale, un cântec, o poezie, un tablou…

— Înseamnă că n-am iubit-o. Mă doare mai mult mintea decât sufletul. Nu mă gândesc la ea, ci doar la minciunile ei. Mai mult decât pierderea ei mă doare că mi-am pierdut încrederea în mine și în capacitatea de a discerne caracterul unui om.

— Nicio femeie nu te poate minți așa cum se minte pe ea însăși, Sașa.

   Mătușa Tudosia se oprește o clipă, dar se reapucă mai înverșunată de șters un capac de cratiță.

— Mi-a trimis acum câteva zile un mesaj furios. Tot ea este furioasă, spune el și surâde amar.

— Înseamnă că totuși ea te iubește, în felul ei. Ura este iubire neîmpărtășită. N-a reușit să ajungă la tine așa cum ar fi vrut. Și nici la ea. De aceea ți-a scris așa. Inima ei se zbate ca un pește pe uscat.

— Nu aveam de ce să n-o iubesc. Camelia e frumoasă, deșteaptă, educată. Vorbește patru limbi străine. Poți merge oriunde cu ea, lasă în urmă, ca un iz de parfum, o impresie fermecătoare. Mereu m-am întrebat de ce are același zâmbet pentru toată lumea. Nu mi-a plăcut să-i împart zâmbetul cu tot restul lumii. Nu ar trebui să zâmbești la fel iubitului tău așa cum îi zâmbești șefului sau vânzătorului de ziare.

— Zici că vorbești de gestiunea unui magazin atunci când vorbești de calitățile ei, Sașa. Când iubești, iubești. De cele mai multe ori, fără absolut niciun motiv. Și ce contează calitățile unei persoane în afara relației? Dacă n-au nicio legătură cu voi, dacă nu ajută relația de vreun fel, de ce ți-ar păsa ție de ele?

— Tanti, vrei să te ajut cu ceva? o întreabă el. Vrei să spăl eu vasele?

— Nu schimba acum subiectul. Mai spune-mi de ea…

— Ce să îți spun? Cred că îi era și ei greu să mai păstreze aparențele unei relații. Uneori nu voia să vin să o iau de la serviciu. Nu cred că voia să fie văzută cu mine sau cel cu care se întâlnea era chiar de la serviciul ei.

— Când ești cu cineva care se ascunde să fie văzut cu tine, ești mai rău decât dacă ai fi singur. Nu ești nici măcar tu cu tine. Lasă, Sașa, bine că s-a dus. Sau te pomenești că vrei să te împaci cu ea?

— Nu știu dacă vreau să ne mai dau o șansă. Mă sperie doar gândul. Volatilitatea femeilor mă sperie.

— Ei lasă, că nu toate femeile sunt ca ea. Unele sunt chiar și mai rele, zâmbește bătrâna.

— Poate Camelia o să se schimbe…

— Poate se schimbă, nu zic nu, dar să nu contezi pe schimbarea asta. Sașa, dacă tot vrei să faci greșeli, să faci unele noi, că ai tot timpul, ești tânăr.

— Poate că nu i-am dat suficient spațiu. Poate că nu putea să primească ceea ce aveam eu să-i ofer.

— La porțile închise nu se bate mai tare, nepoate. Dacă îi dădeai spațiu, ar fi spus că i-ai dat prea mult spațiu și că ești prea indiferent. Am tot văzut la televizor, la invitații din emisiuni: spațiu, spațiu și iar spațiu și independență. Ascultă la mine, că sunt bătrână şi-am trăit mult pe lume, iubirea nu este spațiu, este posesiune. Înseamnă să vezi pe cineva ca făcând parte din tine. Când cineva nu vrea să fie cu tine și spațiul, dar și lipsa lui o vor deranja. Cred că a sosit timpul să afli ce-i demnitea. Sigur așa te-ar fi sfătuit și biata maică-ta, dacă mai trăia.

— Ce este demnitatea, tanti? La ce îți folosește?

— Nu mă lua peste picior, băiete. Dar ca să-ți răspund, demnitatea unei persoane arată unde trage linie și pune punct. Lasă, că nu e greu să găsești femei care să te înșele, doar bagă de seamă, ca din prea multă precauție, apoi să nu le ratezi pe cele care știu să iubească. Știu că este greu să dai drumul celor care te fac nefericit. Este chiar mai greu decât să dai drumul celor care te fac fericit. Ți-a promis cineva că-ți va fi ușor prin viață?

________________________________________

Fragment din romanul RUSALKA, de Natașa Alina Culea

One thought on “Fragment din romanul RUSALKA – conversație între Sașa și mătușa Tudosia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s