Arlechinul

Fragment din romanul ARLECHINUL. Cap. 2, Paris, 1875

După o lună în care Maxim nu a fost revendicat de nimeni, toți circarii îl considerau deja unul de-l lor, încă un copil adăugat familiei numeroase a neobositului Galaxy. Autoritățile s-au oferit, într-un final, să li-l ia de pe cap și să îl mute la un orfelinat din Avignon, dar Elda nici nu a vrut să audă de așa ceva și a început formalitățile de adopție cu sprijinul oficial al unei cunoștințe mai vechi de-a lui Patty Bell. Așa a devenit mamă la 40 de ani ghicitoarea în Tarot, cea cu multe inele pe mâini și puțin cam prea grasă, de o carnație care încă mai avea elasticitatea cauciucului și culoarea pielii asemănătoare cu a untului danez. Toată lumea o respecta pe Elda și originile ei de vrăjitoare celtică. Dacă era așa sau nu, nu se știa, cert era că nimeni nu a spus altceva vreodată, ea beneficiind de respectabilitatea persoanei care a stat mai mult de douăzeci de ani sub cupola circului și căreia i se cerea mereu sfatul în orice privință. Atunci când Elda nu știa ce să le spună, deschidea pur și simplu cărțile de Tarot și le interpreta așa cum simțea în ziua respectivă, convinsă fiind că Tarotul nu o mințea niciodată. Betty, prietena ei cea mai bună, a pus și ea umărul la creșterea lui Maxim care putea fi destul de solicitant uneori. Betty fusese dansatoare pe sârmă, dar un reumatism insistent și vremelnic a scos-o din reprezentații înainte să împlinească 28 de ani. Acum ajuta mai mult pe la bucătărie și cosea vestimentația tuturor, cârpind ciorapi sau lipind paietele de pe costumele acrobaților. De mai bine de zece ani își petrecea toate serile cu Elda și, mai nou, cu Maxim, care creștea având o oarecare teamă de o singură persoană: Zuberi – bărbatul de oțel, africanul care-l impresiona prin expresia severă a chipului neclintit și culoarea de abanos a pielii, sub care se reliefau cei mai pronunțați mușchi pe care băiatul îi văzuse vreodată. Zuberi a fost mult timp eroul lui. A ajuns să îi cunoască pe toți circarii, unul câte unul, deși stătea cel mai mult pe lângă poalele fustei celei pe care a început să o considere adevărata lui mamă, Elda. Îl tot bătea la cap și pe Veles, magicianul, să îl învețe numere de magie, deși acesta insista cu același truc cu moneda, nedorind să-și dezvăluie secretele omulețului insistent, care îi era deja drag, dar nu îndeajuns de drag încât să-i transmită tainele sale bine păzite.

– Veles este un magician adevărat, Elda?

– Este un magician atât de bun încât probabil a ieșit din lampa lui Aladin. Nimeni nu știe de unde vine. Ba mai mult, nici noi nu reușim să ne amintim când a sosit el la circ sau în ce împrejurare. Vezi, Maxim? Circul este fascinant și mereu va fi așa. O să crești fericit aici, a adăugat ea mulțumită de decizia luată.

În lumea nouă a circului, băiețelul s-a schimbat subit. A început să vorbească cu Elda, mai întâi câteva cuvinte pe zi, apoi fraze întregi, după care, nimeni nu a mai scăpat de vorbăria lui veselă și neostenită. Transformarea era spectaculoasă, deși nimeni nu și-o explica sau doar aparținea circului cu adevărat și tocmai își găsise locul pe lume. Elda era cea mai fericită dintre toți și a considerat această metamorfoză semnul divin de care avea nevoie ca să-și justifice lipsa de implicare în căutarea părinților lui biologici.

– Dar Oceania cu Terra au același tată, Elda? o întreba băiețelul.

– Îhâm…

– Și aceeași mamă?

– Firește.

– Și mama lor avea o altă soră geamănă?

– Băiete, îmi faci capul tobă. Parcă-mi plăceai mai mult mutulică așa.

– Ce înseamnă mutulică?

– Un mut mai mic.

– Îhâm… a imitat-o Maxim imediat.

– Dar Panthera de ce nu are două pantere, dar are doi tigri? continua el șirul ecuațiilor cu necunoscute.

Panthera era o dresoare oacheșă de care Maxim s-a îndrăgostit cu inocența anilor lui. Se ducea zilnic să o vadă cum îmblânzea cei doi tigri siberieni: pe Hex și pe Tezeu. Era răpitoare, într-adevăr. Machiată strident, cu bustul opulent și mișcări senzuale ale corpului, era poate cea mai atrăgătoare femeie din tot circul. Ursa, dresoarea lui Teddy, ursul, era marea ei rivală. Cele două nu se sufereau una pe alta și totul pornise demult, demult, de la un buchet de flori trimis din greșeală de către un admirator al Pantherei, Ursei. Între ele domnea necruțător zeul războiului, Marte, iar vorbele celor două femei îi erau săgețile și prefăcătoria lor îi era scutul divin.

– Dar de ce îi cheamă așa de neobișnuit? De ce nu se numesc Jean sau Alain?

– Pe cine? Ce? întrebă nedumerită Elda, neimplicată în firul discuției.

– Pe Hex și pe Tezeu.

– Ce e neobișnuit în asta? se prefăcea Elda mirată pentru a-i alimenta curiozitatea copilului.

Dar Maxim nu renunța cu una cu două. Avea 1001 de întrebări doar într-o zi.

– Și Leo? Pe el de ce îl cheamă așa? Unde este fundul lui Leo? L-a mâncat un leu și acum se plimbă prin junglă cu fundul lui Leo în stomac?

Elda voia să râdă cu lacrimi, dar s-a prefăcut că are mai multă treabă decât avea în realitate ca să scape de întrebările băiatului, care curgeau necontenit. Leo era, evident, un dresor de lei, un italian care era mai tot timpul nemulțumit și bombănea din te miri ce. Adevărata cauză a frustrării lui era însă bucata lui lipsă de fund – așa cum remarcase băiețelul – partea stângă, sfâșiată de o leoaică în urmă cu câțiva ani. Nu rămăsese atât de supărat că îi lipsea o parte din fund, ci pentru spectacolul ridicol pe care l-a oferit în cadrul reprezentației. Nu putea să uite durerea care l-a sfâșiat într-o clipită și sângele ce șiroia din el, în timp ce unii spectatori se prăpădeau de râs pe băncile din jurul arenei. Omorâse leoaica în acea noapte și fusese aspru pedepsit de către directoarea Patty Bell care a vrut să-l gonească din circ pentru totdeauna, cu tot cu fundul cărpăcit și fără vreun alt talent cu care ar fi putut să se întrețină. A fost iertat cu greu, după ce un an de zile și-a ispășit pedeapsa de a curăța toate excrementele animalelor. Și-a dresat un alt leu, un mascul de data aceasta, pe portocaliul și fiorosul Dante. A rămas însă marcat de experiența avută, spunând la toată lumea că femeile și femelele sunt periculoase și nedisciplinate: pericolose!

Fragment din romanul ARLECHINUL – autoare: Natașa Alina Culea

Libris

Editura Hebe

LibrarieNet

Libraria Mihai Eminescu

EMag

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s