Blog

Surprizele mele săptămânale sunt pentru voi!

Ei, ei…

Iată, vine în curând ziua mea, dar cel mai frumos cadou este cel pe care-l dăruiești, nu-i așa?!

Așa stând lucrurile, am pregătit pentru voi un concurs săptămânal ce se desfășoară pe Facebook, pe pagina mea de autor, pe Instagram, dar și pe pagina de Facebook A7TV.

Sunt fericită să pot să-mi răsplătesc cititorii cu cărți pe care, credeți-mă, le aleg foarte atentă 🙂

BookMedia Giveaway nu este doar un concurs de carte, ci va da startul unui eveniment amplu, cu parteneri media de top (editura LITERA, editura RAO), ce va aduce cele mai bune cărți românilor care iubesc lectura. Ni se vor alătura mai multe edituri, deci vei avea titluri la alegere.

BookMedia este un îndemn către educație, cultură și divertisment de calitate. Ce este totuși BookMedia? Veți vedea cât de curând.

Nu uita, concursul a început deja și în fiecare duminică voi extrage un câștigător. Tu poți fi acela.

Îți doresc lecturi savuroase!

Interviuri

Articol/interviu pentru „De-ale Dianei”. Natașa Alina Culea. Despre scris, cărți și feminitate

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL DE-ALE DIANEI

Pe Natașa Alina Culea am cunoscut-o pe la începutul lui 2015. La acea vreme activam în echipa Booknation.ro (care pe vremea aceea se numea GoodReads.ro), iar un prieten îmi scria că trebuie să o cunosc neapărat. De atunci, între noi două, s-a închegat o conexiune tare frumoasă.

Natașa a fost printre primii scriitori contemporani pe care i-am cunoscut și s-a înscris rapid între preferințele mele. A debutat cu un chick lit destul de lejer, tocmai bun de citit într-o vacanță la mare: Natașa, bărbații și psihanalistul. A urmat apoi un romance incredibil de dulce pentru gustul meu de acum, dar plăcut la citire: Marat. Apoi, cu al treilea roman, Lupii trecutului, am simțit o maturizare a scrierii ei. Au urmat Nopți la MonacoVisele nu dorm niciodată și Arlechinul, iar în curând trebuie să-i apară și cel de-al șaptelea roman: Rusalka.

În toți acești ani de când o știu și o citesc, nu doar în print, ci și în online (pe blogul ei) Natașa Alina Culea mi-a fost un soi de inspirație, atât din punct de vedere al scriiturii, al eleganței cu care face… orice și al perseverenței imense de care dă dovadă. Iar din acest motiv am invitat-o să deschidă noul sezon de discuții la feminin.

NATAȘA ALINA CULEA: OMUL-SCRIITOR

Bună, draga mea! Noi ne știm de mult, dar pentru cititorii mai noi, o să te rog să ne spui câte ceva despre omul și scriitorul Natașa Alina Culea!

Îți mulțumesc pentru ideea acestuia articol, Diana. Scriitorul se suprapune omului, nefiind doar o imagine proiectată, construită, pentru a obține un anume efect. În viața personală sunt la fel de motivată, perfecționistă și, de multe ori, spun cei din jurul meu, cu așteptări prea mari. Altfel, știi deja că susțin veganismul și ecologia. Ador cărțile, artele, muzica, dansul, yoga, ceaiul, călătoriile…

De când nu am mai vorbit, cărțile tale au ajuns să fie traduse în engleză, franceză și spaniolă și sunt acum disponibile în toată lumea. Să ne întoarcem, totuși, la începuturile tale. Cum erai atunci și cum a fost drumul tău până în punctul în care te afli acum din punct de vedere scriitoricesc?

Începuturile mele au fost naive și entuziasmate, desigur. A fost o perioadă frumoasă prin inocența ei. Da, scriu acum cel de-al șaptelea roman și cărțile mele pot fi achiziționate ușor de românii din diaspora, dar și de străini.

Marat este tradus în engleză și spaniolă, Lupii trecutului este și el în română și spaniolă, Nopți la Monaco

CONTINUAREA ARTICOLULUI POATE FI CITIT PE SITE-UL DE-ALE DIANEI

Cărți scrise

Citind-o pe Natașa Alina Culea. Cartea “Lupii trecutului”!

“Vom închide uşi în spatele cărora ne vom prăbuşi.”

Recomand cu căldură cartea, și mulțumesc din suflet autoarei pentru aceast exemplar și felicitări pentru reușita scrierii acestui volum minunat care poate modela viziuni, vibrații, vieți.

Vorbe pentru suflet...

Natașa Alina Culea frapează cu orice nouă apariție, iar cartea recent terminată a uimit prin frumusețe, eleganță și simplitate. Scriitoarea pune bucăți din suflet în fiecare carte, deoarece debordează de o emoție vibrantă, se reinventează în și prin fiecare poveste, dar mai ales oferă experiențe de lectură inedite, originale și pline de pasiune literară lăudabilă. Cu siguranță nu doar eu am observat evoluția autoarei Natașa Alina Culea iar asta e o mândrie să știi că autorii români contemporani sunt o mângâiere pe suflet iar cărțile lor îți pot stăvili toate plăcerile de cititor; romanul al treilea semnat de Natașa Alina Culea, “Lupii trecutului” mi-a dărâmat zidurile așteptărilor și m-a purat pe valul unei povești incredibile ce mi-a sfâșiat inima, mi-a scăldat sufletul în lacrimi și m-a îmbrăcat într-o nerăbdare spre un final fericit.

Nota autoarei despre carte:Lupii trecutului. Sofia – chanson réaliste despre iubiri scandaloase transpuse în limbaj poetico-ideologic. Vorbesc în…

View original post 699 more words

Interviuri

Video: Despre „Arhitectura Scrierii Creative”

Clipul răspunde tuturor întrebărilor legate de cursul de scriere pe care îl predau la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”.

Despre cursul de scriere creativă, detaliat, pe site-ul DALLES.

Prezentare „Arhitectura Scrierii Creative”.

Video, grafică, sunet: Laurențiu Porumbel.

Cursul se desfășoară la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, dar se poate desfășura și online.

Interviuri

Interviu pentru LiteraturaPeTocuri

CE-AI FĂCUT ÎN ULTIMII 4 ANI? – o nouă rubrică pe Literatura pe Tocuri

1. Ce planuri în plan personal sau profesional vi s-au împlinit?

Salutări însorite, prieteni! Cu încântare vă scriu azi, după mai bine de patru ani de la primul interviu pentru LPT! Deci avem un interviu aniversar! Cum trece timpul, nu? O bătaie de aripi! Cei patru ani au trecut bifând încă trei lansări de carte: „Nopți la Monaco”, „Visele nu dorm niciodată” și „Arlechinul”. Anul acesta mă pregătesc de lansarea romanului realist-magic „Rusalka” – o carte care a cules tradiții, obiceiuri și superstiții ale comunităților din Delta Dunării (cazacii zaporojeni și rușii lipoveni – îndeosebi). Altfel, cărțile mele sunt traduse în câteva limbi de circulație internațională, vândute acum în lumea întreagă – pe cele mai importante platforme digitale: Amazon, Apple, Kindle, Barnes & Noble etc. Mi-am înființat și o editură („Hebe”) din care însă nu mi-am propus să fac neapărat un business, ci, mai degrabă, o insulă de vacanță, cu reguli și valori proprii, în vacarmul editorial românesc.

2. Ce ne poți spune despre romanul pe care-l vei lansa curând, „Rusalka”?

            Autoarea și prietena mea, Lina Moacă, m-a avertizat în privința romanului „Rusalka”. Mi-a spus: „Acesta este un roman de analizat în școală, de dezbătut la cenacluri literare, dar nu este un roman pentru o rețetă de bestseller contemporan”. Cu alte cuvinte, ea fiind mai diplomată decât mine, ar spune că nu este un roman pentru majoritatea cititorilor, din cauza sau datorită inserțiilor filosofice și a maturizării condeiului meu. Această așteptare a părerilor cititorilor doar ridică miza cărții și mă entuziasmează mai tare, entuziasm dublat de curiozitate. În oglinda romanului „Rusalka” se poate regăsi oricare român, dar este adevărat că e o ofrandă literară adusă locurilor mele natale, tărâmul magic al Deltei Dunării. Misticismul apei m-a învăluit pe tot parcursul scrierii acestei cărți, conferind istoriei locurilor și poveștii rusalcăi realismul magic pe care-l mai căutam în nișa scriitorilor români de la Mihai Eminescu la Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Cezar Petrescu sau Mihail Sadoveanu. Sper să mă ridic la înălțimea acestor scriitori atrași de nevăzut și de metafizicul romantic.

5. În ultimii patru ani s-a schimbat ceva pe/în piața de carte? În bine, în mai puțin bine?

Nu aș putea vorbi prea mult despre piața editorială din România dar, ca să fiu puțin ironică, aș putea spune că nici nu aș avea ce să vorbesc prea mult. Suntem totuși într-o societate capitalistă și oricine poate fi publicat, de multe ori fără un ochi avizat, fără redactare. Sunt și cititori români dezamăgiți de acest avânt al autorilor, încă nepregătiți de drumul literar și, mai mult de atât, care aduc pe piață scrieri ce abundă în greșeli gramaticale. Și aici nu mă refer la o biată virgulă, ci la sfidări serioase ale limbii române.

Nu este deloc rău să ni se dezvolte piața editorială, dar cred că și autorii români trebuie să fie conștienți că doar o publicitate goală, pe termen limitat, a unor cărți ce urmăresc tendințele, dar nu aduc un aport literar, nu le va aduce nici lor rezultatul dorit. Ei pot visa mai mult pentru ei înșiși, dar și pentru cititorii lor.

Sunt și vești bune! Descopăr zilnic autori români contemporani care merită citiți și re-re-recitiți. O carte citită recent a unui astfel de autor este „Sunt o babă comunistă”, de Dan Lungu.

continuarea interviului AICI

Interviuri

Interviu pentru „Gândul”

Articol preluat din ziarul „Gândul”

  • Publicat: 2020.07.28   14:00

Redactor:Alina Ioana Dinu
Simona Tănăsescu

Scriitoarea Natașa Alina Culea: „Scrisul este perfectibil, dar talentul scriitoricesc este o încredințare, un dar”

Cu origini ucrainiene și poloneze, Natașa Alina Culea este o scriitoare ce impresionează prin originalitatea cărților sale. Născută la Tulcea și remarcându-se în arta scrisului încă din școală, a început să publice romane în 2014, ca din 2019 acestea să fie vândute nu numai în România și Moldova, ci și în străinătate, fiind traduse în mai multe limbi de circulație internațională și comercializate pe platforme on-line importante atât în format e-book, cât și paperback. Este autoarea a șase romane – „Natașa, bărbații și psihanalistul”, „Marat”, „Lupii trecutului”, „Nopți la Monaco”, „Visele nu dorm niciodată”, „Arlechinul” –, având în pregătire a șaptea carte, pe care o va lansa anul acesta – „Rusalka”, un roman realist magic.

„Cuvintele sunt brațele cu care cuprind oamenii, cărțile mele sunt lungi scrisori expediate, povești care bat între aripi. De ce continui să scriu? Pentru că iubesc scrisul… și nimeni nu poate fi vindecat de ceea ce iubește.”

De curând, Natașa a urmat toți pașii necesari pentru a primi acreditarea de a preda un curs de scriere creativă, iar proiectul său este lăudabil. Am aflat pentru voi mai multe despre „Arhitectura scrierii creative”.

Gândul: Bine te-am găsit, Natașa! Apreciem că ai acceptat invitația noastră!

Natașa Alina Culea: Bine v-am regăsit printre cuvinte și idei!

Gândul: Ca scriitor întâmpini și dificultăți și reușite. Cum ți-ai început cariera și cum te vezi în prezent?

Natașa Alina Culea: Cred că prima carieră a fost cea de cititor flămând după cunoaștere. Citeam mult, haotic, de la beletristică la tehnici de îmbălsămare a mumiilor, la poezie sau cărți de psihologie. Am început să scriu ca oricare amator dezorientat și entuziasmat de frumos. Am avut noroc, deoarece de la primele cărți am atras atenția unor literați care mi-au iertat stângăciile. Unul dintre aceștia este domnul conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan, cel care mi-a scris despre „talentul d-voastră genuin. Da, am spus cuvântul magic chiar şi după puţinele pagini străbătute” – pentru care îi mulțumesc și mâine. Alte încurajări le-am primit de la Cătălin Sturza, pe atunci redactor la editura Curtea Veche. Datorită lor am pornit la drum cu încredere. Astăzi nu mai am nerăbdarea celui care vrea să plonjeze în lumea literară, luându-i locul nerăbdării o ambiție mai veche și o dorință de rafinare a scrierii. Sunt o nemulțumită, dar câtă frumusețe poate naște o nemulțumire!

Asta e arta, să creezi sensuri noi din „bube, mucegaiuri și noroi”.

Gândul: Ai o colecție frumoasă de cărți, fiecare pe un subiect bine ales. Ce te inspiră? Cititorii găsesc lecții importante în poveștile tale?

Natașa Alina Culea: Am încercat să găsesc punctul de echilibru din care să transmit ceea ce am învățat până acum, dar fără acea ierarhizare a pedanteriei pedagogice. Fiecare roman al meu îmbracă și stilizează o idee care, cred eu, are menirea de a alina, de a mângâia sau de a valida oameni și emoții. În aroganța sau naivitatea mea, vreau ca cititorul meu să se simtă iubit. Iubirea este miezul scrierii mele. Ce mă inspiră? Viața, vioara, vechiturile, piatra, pragul, pământul, ascunzișurile din noi… Lumea toată este inspirație pentru cine tace și ascultă, pentru cel care vede și iese în afara preocupărilor noastre mundane.

Gândul: Te implici foarte mult în a oferi publicului un conținut de calitate. Ai reușit să pătrunzi și pe piața străină de carte?

Natașa Alina Culea: De anul trecut am început un proces amplu de traducere a cărților mele și acum sunt toate traduse în engleză, unele și în spaniolă sau franceză. Se vând pe toate platformele digitale importante: Amazon, Apple, Scribd, Barnes and Noble, Kobo, Tolino etc. Calitatea unei cărți este dată de gradul de respect al scriitorului pentru cititor, dar și pentru el însuși, cel puțin eu așa văd lucrurile.

Gândul: Ce îi lipsește cărții românești? Cu ce obstacole crezi că se confruntă cel mai des autorul român?

Articolul poate fi citit integral în ziarul online „Gândul”

Blog

Pătrunjelul pandemic

Bătrâna sparge zece ouă cărora le dă drumul în uleiul încins din tigaie.

— Veniți la masă?

Un băiețel se joacă pe telefon lângă ea. Pare că nici nu auzise întrebarea. În cealaltă cameră tatăl își scoate laptopul și începe munca, în timp ce maică-sa își verifică facebookul. Bătrâna așază tacâmurile pe masă și alături de ouăle prăjite pune câteva felii de brânză și trei roșii tăiate.

Miroase roșiile și se îngrijorează.

—Nu miros a nimic. Oare am luat Covid?

—Dar, buni, roșiile nu au miros, îi răspunde băiatul, tot cu nasul în telefon.

Adaugă și cănile cu ceai de mentă și pleacă pe hol. Iese din casă, dar se întoarce. Își uitase permisul de trecere. Se îndreaptă spre farmacie. Coadă afară, coadă înăuntru. Așteaptă. Așteaptă. Așteaptă.

— Doamna farmacistă, vă rog să verificați dacă toată lumea are mască, strigă o femeie. Păi ce, noi suntem mai proști?

— Pune-ți domnule masca, nu auzi?!

— Nu aud. Și ce, tu te tragi de șireturi cu mine? se aude o voce de bărbat mai în spatele cozii.

— Nu am eu domnii cu de-ăștia ca tine! strigă altă femeie. Ia uită-te măi la el, toată lumea are mască, dar el e mai cu moț. Are dreptate doamna! Nesimțitule! Scârbă!

— Ho, gata, i-ați zis o dată, de două, omul a înțeles și-și pune masca, îi ia apărarea un alt bărbat inculpatului.

— Ne e frică! La toți ne e frică!

Bătrâna cumpără o jumătate de folie de paracetamol. Îi șoptește farmacistei:

— S-au făcut oamenii mai răi, duduie.

— Erau de dinainte, acum au găsit motiv, îi răspunde aceasta punând paracetamolul într-un plic de hârtie.

Bătrâna iese din farmacie și cotește la dreapta. Trece pe lângă gardul unei școli. Lângă el o fetiță vinde legături de ceapă și de pătrunjel dintr-o sacoșă de rafie pusă lângă banca pe care stă maică-sa. Bătrâna vrea să traverseze, dar se sperie de un claxon puternic. La zece centimetri de ea oprește o mașină cu un scârțâit care-i îngheață sângele. Din mastodont iese o altă fetiță cu un rucsac în spate și o tabletă în mâna dreaptă. Nu se uită decât spre tabletă.

                Altă coadă. Lângă clădirea școlii, la institutul de aprobare a intelectualității. Este marți, ziua în care se înregistrează dosare noi.

— Domnule, trebuie dosar cu șină. Doar scrie aici negru pe alb. Do-sar-cu-și-nă!

— Dar, vă rog, întârzii la serviciu. Îmi pare rău, n-am văzut, ce să fac acum?

Femeia din spatele ghișeului se uită prin ochelari.

— Bine, dați-mi-l acum, dar nu vă garantez că vi-l aprobă. Ați atașat un scan după cipul de identitate și certificatul de dezolare?

— L-am pus, l-am pus, mulțumesc mult! Când se afișează rezultatele?

— Descărcați aplicația și verificați. Ur-mă-to-rul! strigă ea.

Corporatistul iese din instituție și intră să-și cumpere un sandviș de la „împinge-tava” cu siglă de neon, luminată, pe care scrie cu litere de-o șchioapă: „Trăim pentru a mânca”. Iese cu sandvișul căptușit cu muștar și ketchup, dar cât pe ce să fie dărâmat de o ceată de femei care aleargă după doi bărbați. Se contrazic între ele, foarte agitate:

— Este 9:20. Nu au programare la cosmetică acum. Se duc să bea un capucino la „Toscana”, lângă Dorobanți.

—Nu-i adevărat. Vezi cum spui tâmpenii? Marți se duce la croitor.

—Nu mai pierdeți vremea aiurea, spune alta care are în loc de picioare șine de tren.

Femeile aleargă spre Piața Amzei, dar se opresc să vadă cum trei bărbați lovesc un chelner în fața unei tutungerii.

—Ce se întâmplă? întreabă ele. Doamne, dar ce-l mai cotonăgesc!

—Iaca, polițistul ăla de la colț le-a dat amendă tuturor, că nu purtau mască.

—Păi și de ce îl lovesc pe chelner?

—Păi? Nu vezi că polițistul are bulan?

—Aaa… spune ea și atinge cu genunchiul asfaltul încins de căldură, gata să reia startul.

__________________

Natașa Alina Culea – autor

Blog

Ecourile unei lumi uitate: Sulina

Deși sunt un om al cuvintelor, de această dată voi lăsa fotografiile mele să vorbească despre ecourile unei lumi uitate, ca un apus de soare.

Plaja din Sulina
Stradă din Sulina
Plaja din Sulina – mare
Mormântul piratului grec – cimitirul multietnic din Sulina
Cimitirul multietnic din Sulina
Cimitirul multietnic din Sulina
Biserica ortodoxă din Sulina
Casa unde a locuit scriitorul Jean Bart
Casă din Sulina
Apus de soare și barca de pe Dunăre, Sulina
Barcă veche, Sulina
Barca albastră, Sulina
Farul din Sulina
Nava rapidă Diana, pe Dunăre
Bărci în apus, Dunăre, Sulina
Faleza din Sulina
Tradițional, Sulina
Casă veche din Sulina
Plasă de pescuit, Sulina
Faleza din Sulina, la mare
Interviuri

Interviul poveste

Natașa Alina Culea. Creionarea vieții

Dată: iulie 7, 2020

Astăzi este despre o autoare dragă mie; pe lângă naturalețea de care dă dovadă aceasta îmbracă foarte bine inteligența ascuțită cu o frumusețe răvășitoare. Citindu-i câteva cărți din largul palmares al autoarei am rămas așa cu o dorință de a afla autorul în fața operelor acestuia, astfel îmi rămâne să-i mulțumesc scriitoarei  Natașa Alina  pentru acceptarea acestei provocări de a mi se povesti frumos și a împărți din „tainele” sale cititorilor. Eu am rămas încântată de textul trimis cât și de fluiditatea istorisirii! Astfel, vă îndemn să aflați și voi depănarea amintirilor autoarei Natașa Alina Culea!

****

Povestea mea începe toamna, într-o zi de 1 octombrie, într-un orășel străbătut de Dunăre, lângă o pădure în care oamenii au săpat în piatră o carieră, mai bine spus, o carie, așa cum mi se pare mie. Am crescut ca o mlădiță, nesigur, agățându-mă nu de copaci, ci de drumul gol, ca țiganii.  Nu am visat rochii de mireasă și statornicie, pentru că lumea era plină de drumuri și pentru că în cărți am citit despre derviși zburători, piramide cu frunți în soare, despre un regat cu un Minister al Fericirii, despre florile de piatră care cresc în deșert, despre niște oameni care dansează și cântă atunci când nu mănâncă mango, despre ținuturi cu musoni și… despre un filosof care a plecat fluierând dintr-o cetate asediată, spunând: Omnia mea mecum porto.

CONTINUAREA pe blogul Vorbepentrusuflet

Interviuri

Interviu pentru Mr. Capital

Preluare

„Numele meu este Natașa Alina Culea. Sunt autoarea a șase romane (ficțiune, beletristică) și, mai nou, predau un curs de scriere, „Arhitectura scrierii creative”, la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, în București. Desigur, asta este o parte din ceea ce fac acum, definind doar parțial cine sunt. Împlinirile mele își au izvorul în ceea ce sunt, în ceea ce duc cu mine și în trăirile mele exploratoare. Până la sfârșitul acestui an voi lansa „Rusalka”, un roman realist magic, pentru al cărui sfârșit voi călători anume în Delta Dunării, în fresca multiculturală și în istoria acestui smarald viu din hartă. Cărțile scrise de mine sunt traduse în engleză, spaniolă și franceză, fiind vândute pe platforme internaționale precum: Amazon, Kobo, Tolino, Apple, Barnes & Noble, Scribd etc. Un alt proiect la care țin foarte mult este grupul „Cărți și etica viitorului”, deocamdată doar pe Facebook, menit să apropie oamenii de lectură, de veganism, de ecologie și de protecția mediului. De ce ecologie? Cred că oamenii prinși în captura existenței sunt niște copii care joacă cu chibriturile.

Altfel, privesc fiecare dimineață cu încântare, ca pe o nouă matrioșcă, scoasă din cea precedentă, semănând cu cea precedentă, dar totuși alta, una în care pot lua orice decizie și pot schimba totul, dacă asta doresc. Eu aș îmbogăți ceea ce oamenii numesc „realizare” cu povestea fiecărei zile, cu un zâmbet ex nihilo, cu o mână întinsă, cu o privire spre cer, cu un cântec. Nu vreau să cuceresc lumea, căci ar însemna să mă situez pe o poziție care impune ierarhie, dar vreau să o explorez și să o înțeleg. Nu știu când am ajuns să-i învăț pe alții ceea ce știu, în viața ca o bătaie de aripi, dar am de gând să recunosc textura fiecărei noi lecții, predate sau primite, și să zâmbesc în fața fiecărei povești noi”.

Despre Mr. Capital:

Scopul Mr. Capital este de a identifica și de a capitaliza resursele disponibile în plan financiar și uman, facilitând utilizarea lor în mod eficient și profitabil.
Prin pagina Mr. Capital® – Highlight le oferim prietenilor ocazia de a ieși mai mult în evidență și de a se pune mai bine în valoare prin networking digital.
Mr. Capital® – Premium Business Agency

Pagina de Facebook Mr. Capital

LinkedIn Mr. Capital

Adrian Zarif despre Mr. Capital în Careers and Business:

Pasiunea mea sunt oamenii și sunt preocupat de îmbunătățirea calității vieții celor din jurul meu, atât în plan personal, cât și în plan social și profesional. Mi-am dorit întotdeauna să descopăr viața așa cum este, nu așa cum se povestește că ar fi. Curiozitatea m-a făcut să trăiesc viața cu dorința de a afla și a înțelege. Cu timpul am constatat că în ceea ce privește calitatea vieții, cel mai important ingredient este filozofia de viață, ceea ce în mod popular se numește „mentalitate”, adică ce și cum gândești. Mi-a plăcut să fiu independent și să gândesc pe cont propriu

Blog

Minidelta din mijlocul Bucureștiului: Parcul Natural Văcărești

Locul acesta magic este unul despre care nu mulți bucureșteni știu. O contradicție în sine, o oază crescută sălbatic, înconjurată de beton și metal, unde trăiesc peste 169 de specii de păsări din România (peste jumătate din totalul lor aflat pe teritoriul românesc).

Scriu acest articol pentru că nu vreau ca acest loc să se transforme într-un proiect profitabil sau într-o nouă zonă rezidențială, cum s-a dorit de-a lungul timpului. Dintr-o zonă abandonată, dintr-un loc în care se aduna gunoiul, natura a intervenit și l-a revendicat. Vreau să rămână așa cum este, verde, sălbatic și protejat.

Câteva fotografii din plimbarea mea:

parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti

Acesta este site-ul celor care se ocupă de Parcul Natural Văcărești. Pentru cei dornici să petreacă în natură (prin petreacă nu mă refer la mici, bere și muzică), puteți deveni ranger – îngrijitor/voluntar al acestei zone extraordinare, în timpul liber.

Și ca să vedeți că nu doar mie mi-a stârnit curiozitatea și sentimentul de a proteja acest loc, priviți acest clipuri:

Vă invit să-l descoperiți și să-l protejați și voi!

Cărți scrise

De Gustibus: povești și rețete savuroase – Natașa Alina Culea

adropofinspiration

Bine v-am găsit din nou la De Gustibus: povești și rețete savuroase. În luna iunie, ne bucurăm de o prezență foarte gingașă, diafană, care se numără printre primii autori români contemporani din noul val pe care i-am descoperit acum câțiva ani, mă refer, desigur, la Natașa Alina Culea.

natasa alina culea 4 (2)

Încă de la primul roman, stilul expresiv, cu accente estetice deosebite mi-a atras atenția, iar continuând să parcurg romanele autoarei m-am bucurat de povești foarte diferite, toate având însă acest liant. Am descoperit că romanele Natașei Alina Culea mă poartă pe o vibrație aparte și îmi stimulează latura boemă.

Îmi place să găsesc în paginile cărților semnate de autoare o combinație de contemporan și atavic, de rafinat și de instinctual în ceea ce privește omul, ființă complexă, greu de supus unor tipare și unor limitări. Personajele ei sunt în același timp sensibile și puternice, aflate pe drumul regăsirii de sine…

View original post 459 more words

Interviuri

Interviu pentru shereading.art.blog

1  10 momente importante din viața mea

Născută …  

 în Tulcea, un oraș pe malul Dunării.
Frați/surori…  

 Un frate și o soră.
În copilărie mă vedeam…  

 actriță, veterinar, boxer, apicultor, violonistă, balerină…
Obiectul preferat la școală era…  

 Materia preferată a fost mereu literatura.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)…  

 Am chiulit de la școală cu prietena mea din copilărie, Diana. Am traversat amândouă Dunărea cu barca și am stat la soare. Pentru că nu eram pregătite de escapadă, am făcut plajă în chiloți flaușați. Eram mici-mici 
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… 

 … 7-8 ani.
Autorul care m-a făcut să visez este…  

 George Călinescu.
Cartea preferată este…  

... Am trei cărți preferate acum: „Scrisorar” – Mihai Șișkin, „Poveste despre dragoste și întuneric” – Amos Oz și „Rătăcirile fetei nesăbuite” – Mario Vargas Liosa.
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vârstă)…  

 Scriu din timpul liceului, dar preferam poeziile, nu proza. Îndemnată și de prieteni, am început să scriu proză la 32 de ani. De ce scriu? Pentru că-mi este la fel de natural scrisul ca simplul fapt de a respira. Respir prin cărțile mele.
Acum stau (unde)…  

 în București.

Prima mea operă scrisă este (și la ce vârstă)…

…  Prima poezie a fost publicată într-o revistă literară și…

continuarea interviului AICI

Blog

Update: curs de scriere creativă. Lector: Natașa A. Culea. La Dalles

Cursul „Arhitectura scrierii creative” se va desfășura fizic/online după 16 iunie 2020. Mai exact, prima lecție va fi duminică, 21 iunie 2020.

Ești înscris la curs după ce trimiți formularul de la pagina instituției, accesând Formular de înscriere la curs și încărcându-l pe site la această pagină.

Telefoane pentru informații: +40.21.314.66.37 și 0756.144.549

Se va opta pentru modulul care are cei mai mulți cursanți. Până acum toți cursanții înscriși doresc desfășurarea lecțiilor în fiecare duminică, începând cu data de 21 iunie 2020.

Vor fi 11 lecții, respectiv pe:

21 iunie, 28 iunie, 5 iulie, 12 iulie, 19 iulie, 26 iulie, 2 august, 9 august, 16 august, 23 august și 30 august.

Cursurile pot fi desfășurate online, pe platforma Zoom, astfel că toți cursanții pot interacționa în timul lecțiilor, indiferent de țara în care locuiesc.

La sfârșitul cursului de scriere creativă toți cursanții vor primi materialele dezbătute de-a lungul cursului, precum și diploma Centrului Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”.

Mai multe detalii despre curs pe siteul Centrului Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”.

CUI SE ADRESEAZĂ CURSUL?

După cum este menționat în scopul cursului, ne adresăm scriitorilor la început de drum, bloggerilor, celor care își doresc să scrie o carte, tinerilor profesioniști care lucrează sau își doresc să lucreze într-un domeniu editorial, în domeniul relaţiilor publice, al comunicării, al marketingului etc. Sunt binevenite persoanele care doresc să-și îmbogățească vocabularul, cultura literară, să-și dezvolte imaginația sau să poată scrie cursiv un text creativ.

CURSUL „ARHITECTURA SCRIERII CREATIVE” ARE URMĂTOAREA TEMATICĂ:

  1. Noțiuni introductive. Vocabular, lingvistică, limbaj – perspective.
  2. Comunicarea și impactul scrisului.
  3. Jurnalism și literatură.
  4. Literatură contemporană română vs literatură universală. Lecturi și spirit ludic.
  5. Genuri literare, specii și hibridizarea lor evolutivă.
  6. De la idee la manuscris. Între etapizare și haos creativ.
  7. Stâlpii romanului: personajele. Tipuri de pesonaje. Psihologia personajelor memorabile.
  8. Mesajul cărții.
  9. Elementele cheie ale construcției literare.
  10. Tehnici narative și descriptive.
  11. Scheletul manuscrisului.
  12. Fundamentele scrisului.
  13. Relația dintre scriitor și cititor.
  14. Scrisul se învață, talentul se impune.
  15. Cele mai frecvente greșeli într-o arhitectură literară.
  16. Paradigmele scrisului.
  17. Profil de scriitor.
  18. Frici și feedback.
  19. Greșeli pe care nu ai voie să le faci într-o scriere literară.
  20. Conflictul și tensiunea.
  21. Figurile de stil și rolul lor.
  22. Arhetipuri narative.
  23. Bibliografie
Articles in English

Nights in Monaco – a novel by Natasha Alina Culea – the beginning

NIGHTS IN MONACO

Graphics: Ștefan Baltă

© Natașa Alina Culea

Any reproduction, in whole or in part, of this work, without the written consent of the author, is strictly prohibited and is punishable under the copyright law.

Dreams are like women;

They want to be chased, conquered;

They will be yours if you fantasize about them.

Her birth name was Nicoleta Dragomirescu. It was to her mother’s surprise to see she was a girl, the only one, by then, she had sons only. She was a small, weak child, with a shiner face, salami-colored when screaming for milk with both her lungs. She was the third child and her mother, Aurelia Dragomirescu, already had the experience of raising a child, but also the carelessness that comes after the second born. The woman had worked at the Daciana factory, the only woman there who knew how to shape metal and use the lathe as she used the rolling pin in the kitchen, with skill and speed. All that was left after she was done working were molded pipes and a bunch of small colored springs which she brought home to children. These turnings were about their only toys. Of course, there were also clay pies, which the little one ate, the mulberry tree leaves as tickets, when they were playing train travel, sticks and stones in the household. Were these, not so feminine skills awakening her man’s admiration? Grigore had better things to think about, even though, thinking wasn’t his favorite activity but the use of his hardworking man sinewy arms, those arms that had known the scythe and the ax and the bony body of his wife. Five children appeared following this acquaintance, arranged one after the other like eggs in a carton.

Was this a happy family? Under such circumstances, this kind of question is never asked or thought-out, much less spoken out loud in front of others. It can be said that there was good peace under that roof, yes, that can be said. Except for the day Grigore was paid, of course. That’s when he’d come home late, fried and short on money, sometimes on his feet, sometimes almost dragged by a little bit more sober colleague. Good luck keeping it together! Aurelia was making a hell of a scene and she was talking for 3 hours continuously, she, who was barely speaking at work. All the dissatisfaction she felt in a human’s life spilled over to the half-fainted man, who interrupted her, from time to time, either peacefully either to sparkle up the fight, depending on the circumstances. If he had drunk țuică[1] or had combined his drinks, he would have become more worked up than his wife’s turnings; if somebody had treated him with beer, then he would’ve been livelier, more joyous, more understanding. He was hearing the woman’s accusations; they were going inside one ear and were coming out the other, without leaving traces in his big-child honest soul. He even approved her at times:

“Leave me alone, Aurelia… I got a headache anyway. You’re right, if you are, you… I drank.”

“I had enough of you! Why do you spend money on liquor, huh?! If it wasn’t for me, you were sleeping in ditches, and you would’ve died by the dam like Andronache! Aren’t you embarrassed of yourself coming home like a pig?”

…and she keeps on going and going…

Otherwise, the day was day, the night was night, the soup was soup, and the children were growing by themselves, like green branches. Aurelia was cooking for them, so good you could lick your fingertips, only onion stews with polenta, sarmale[2] with bay leaves, and for holiday, vegetables soups and puddings, because that’s what she learned from her mother and she didn’t even think about diversifying the menu. When life’s hard, you don’t have this type of thoughts which are likely to confuse you than to help you in any way.

Their house was made of mud walls, if, God forbid, an earthquake had come, it could’ve been to the ground in seconds, bury them all in it, like a pyramid – after all, how long those straws glued with water, clay and horse feces can hold? When it was raining outside, it rained also in the house. Thus, a plastic bucket was brought for the water which was dripping from a crack, which was branching on the coarse uneven painted ceiling. If the whole in the ceiling was a bit bigger, maybe she could’ve showered under it, smearing herself with a bar of lye made of pork fat by Aurelia herself.

Plink, plink, plink… Nicoleta was fascinated by the bucket.

“Why are you standing there, looking so dumb? Go get the little one, can’t you see he peed on himself again?” her mother yelled, wiping her sweat of her forehead.

She had flour up to her elbows, an askew kerchief on her head… she baked some pies. A few grey streams were peaking under the kerchief.

Nicoleta would go; she’d do it in disgust. Who would volunteer to change a diaper full of fresh and steamy thingy, wrapped around the baby? He may be a cute baby, but what he does, not really. The mini Tutankhamun was annoying to the girl, he was too often left on her shoulders. The girl would walk away from her mother, mumbling: “It’s like I had him! Why do I always have to take care of him, mister?”

“You, shut your mouth also!” She scolded the poor little shitty scrap with lungs of a tenor.

This is how verbal and physical aggressivity worked in the Dragomirescu home. If Aurelia hit Nicoleta, in turn, she would hit the next, more vulnerable member of the family. Harmony and justice. That’s right, noise was an ordinary thing in their house. You needed a strong temper or carelessness to deal with it. The fourth boy, Dorin, had just became fondly of carpentry, pulling and smashing drawers with an insatiable enthusiasm, pausing only to chew on a slice of bread with jam which was dripping directly on him and thereafter on the non-sense colored carpets.

Nicoleta liked school; she didn’t have learning at heart, but she loved her teacher, a blonde with fluffy curly hair, widowed, with no children, who nostalgically admired other’s children. Her older brothers, Ionuț and Florin were already teenagers, but they didn’t go to school with her, because they were rarely passing its threshold. They were playing football till dark, when coming home with untouched textbooks. They were lucky, Aurelia didn’t use to attend the school meetings, because she didn’t always have the money for the class fund, but also because she was tired of being scolded for the boys’ doings. They were left in the lurch and they were aware of it so, they continued skipping school and playing on the plot.

Nicoleta was happy when it was raining outside. The persistent showers filled up all the pits on their street, leveling it and leaving it shiny clean. Nicoleta was jumping in all the puddles, especially in the big one in front of her gate, where the water reached above her knees; she sat happy in its midst, feeling like at the seaside, though she had never seen the sea in her life; actually, she had never been anywhere outside the village. She was splashing water all around. She was happy. Her habit had brought feet pain therefore, she had a starting rheumatism, which was partly due to the cold water, partly because of the inappropriate footwear, always too small or too large, worn longer than normal.

She was going to school wearing the same ankle sports shoes even in winter, some cracked plastic sneakers with gray strings. She wasn’t cold nor feeling the frost because of the long way she had to walk to school, in the neighboring village. She would arrive there all hot, with scarlet cheeks because of the effort and the blizzard, with a delicious shade of baked cherry on her cheeks.

On her way back home, she had to bring food to Grigore’s work. Even on Saturdays, because her father worked overtime, for some extra money. He worked about 2 miles away from the house that was moaning under the burden of their children and their noise. Aurelia was filling him a jar of soup or stew, put it in a pouch and the girl was carrying it all the way to her father. Although Nicoleta was glad to leave the house, on any occasion, the dogs in the factory’s yard were pretty uncomfortable. They were giving her serious headaches, being hungry and mad, they were determined not to let the man-cub enter the perimeter they were in control of. If she was lucky to be seen by her father as she was hobbling in, dragging that pouch behind her, he would have chased the dogs away; at other times she was getting help from the big, round bookkeeper who spent her day in a room attached to the main hall, making quotations and signing them with so much zest, as if she was signing international treaties at the White House.

Every year, Nicoleta was hoping that her folks will give her money to go on a camp. Although this had never happened, she kept asking them year after year with the same determination, her eyes twinkling with hope. She was preparing her emotional speech a few days before, making sure to mention every child who was going to go. Sometimes her parents were gently refusing after a “we’ll see by then”, other times with a “you know we have no money, why do you keep busting our chops?” Nicoleta only gave up the day she saw the kids gathered in front of the bus, with their luggage ready. Only then she understood she wasn’t going to join their adventure. She was mourning for three reasons: first, she wasn’t going to join the fun, the second, they all knew she has no dime and the third, those who were going were exempt from school hours for a week. Tough luck. Like all the kids, Nicoleta believed in miracles until the very last moment, but they were late in appearing. She was left behind in the school yard, together with Mihaela and two other boys, a rag-arse gipsy and another one who was always failing classes – he was a ruler at failing classes, could only be said. Nicoleta was watching the bus until it was out of her visual range. She was well aware of her not thriving and fruitless situation and this made some days feel lonelier than others. She was telling herself that she was the most unhappy little girl on the face of the earth or even in the universe.

One day she quietly entered the classroom and saw Mihaela hurrying to a loaf of bread left under another colleague’s desk, believing there was no one else there. Nicoleta was ashamed that she was part of such an intimate and desperate moment. She silently left the classroom, just as she had entered.

Mihaela is even more unfortunate than I am… she thought, having tears in her eyes. She was feeling her heart being squeezed like a little bug in the hand of a mean kid. Nobody should have to steal because of hunger, nobody!

The next day, Nicoleta bought a pack of biscuits and, when they were all out on lunch break, she nicely placed the biscuits in Mihaela’s colorful, doodled school bag. That day Nicoleta had nothing to eat, but she saw her class mate nibbling on those biscuits and she felt like heaven came down on earth and kissed her forehead. Perhaps it did. She tried to be friends with her, but failed. The girl had no interest in making friends. Mihaela was getting poor grades at school and probably, was having a very hard life at home. She was only interested in handball. She was the best in the class, in the village, and maybe in the country for her age category. Handball was the only thing Mihaela had, and it was wise not to stand in the way of her ball, if so, there would be hell to pay. To stand in the way of the only thing that matters in one’s life, one who has nothing, has never been a wise choice. Nicoleta wasn’t thinking everything through but she could feel it in her gut. She was leaving food in her desk every day except those days when she pushed her away to get the ball first in gym class. She was bringing grapes or apples from her garden when she had no biscuits. Mihaela was eating everything, like an ant, leaving a discrete pile of grape seeds or crumbs arranged like an anthill, under the desk. Nicoleta gave up wanting someone’s friendship, comforting herself with the remaining biscuits.

On a beautiful Saturday in early April, Nicoleta stayed home with her two younger brothers. The rest of the family had gone to the funeral – a great occasion of happiness – where the food was free and the drinks as well. Here’s to more deaths in the village of Văleni! Several dozen heads had gathered at the funeral, because, the dear departed Ionel, the head of the boozer, was a popular and appreciated man by all his drinking friends, including ours Grigore Dragomirescu. God forbid if he was ever giving away any companion when the wife came to carry the unfortunate home, and asking Ionel how much money he spent on drinks.

“It’s all on the guys…” he was replaying sweet, but promptly, to all the ladies. Ionel wasn’t speaking any words now; he was laying still, a little dead, but very stiff in his beach wood box, having a mine of late dignity among the wreaths of carnations and daisies braided with ribbons. He had died at the age of 52. He would have lived long and well but drinking had shrunk his liver twisted by his hard-to-accept habits, and the rinds and greaves he swallowed throughout his life had settled along and around his arteries, clogged up like pipes before the plumber’s arrival. His wife, who hadn’t heard of cholesterol in her entire life, had always cooked him pork meatballs fried in lard, spicy sausages with ham chunks, plump sarmale[3] swimming in oil, and other such suicides.


[1] A traditional Romanian drink that contains between 24–65% alcohol by volume (usually 40–55%), prepared from plums, generally.

[2] Traditional Romanian stuffed cabbage rolls.

[3]Traditional Romanian stuffed cabbage rolls.

Mulțumiri pentru traducere, Simina!

Natasa Alina Culea, Romanian Author