Interviuri

Interviul poveste

Natașa Alina Culea. Creionarea vieții

Dată: iulie 7, 2020

Astăzi este despre o autoare dragă mie; pe lângă naturalețea de care dă dovadă aceasta îmbracă foarte bine inteligența ascuțită cu o frumusețe răvășitoare. Citindu-i câteva cărți din largul palmares al autoarei am rămas așa cu o dorință de a afla autorul în fața operelor acestuia, astfel îmi rămâne să-i mulțumesc scriitoarei  Natașa Alina  pentru acceptarea acestei provocări de a mi se povesti frumos și a împărți din „tainele” sale cititorilor. Eu am rămas încântată de textul trimis cât și de fluiditatea istorisirii! Astfel, vă îndemn să aflați și voi depănarea amintirilor autoarei Natașa Alina Culea!

****

Povestea mea începe toamna, într-o zi de 1 octombrie, într-un orășel străbătut de Dunăre, lângă o pădure în care oamenii au săpat în piatră o carieră, mai bine spus, o carie, așa cum mi se pare mie. Am crescut ca o mlădiță, nesigur, agățându-mă nu de copaci, ci de drumul gol, ca țiganii.  Nu am visat rochii de mireasă și statornicie, pentru că lumea era plină de drumuri și pentru că în cărți am citit despre derviși zburători, piramide cu frunți în soare, despre un regat cu un Minister al Fericirii, despre florile de piatră care cresc în deșert, despre niște oameni care dansează și cântă atunci când nu mănâncă mango, despre ținuturi cu musoni și… despre un filosof care a plecat fluierând dintr-o cetate asediată, spunând: Omnia mea mecum porto.

CONTINUAREA pe blogul Vorbepentrusuflet

Interviuri

Interviu pentru Mr. Capital

Preluare

„Numele meu este Natașa Alina Culea. Sunt autoarea a șase romane (ficțiune, beletristică) și, mai nou, predau un curs de scriere, „Arhitectura scrierii creative”, la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, în București. Desigur, asta este o parte din ceea ce fac acum, definind doar parțial cine sunt. Împlinirile mele își au izvorul în ceea ce sunt, în ceea ce duc cu mine și în trăirile mele exploratoare. Până la sfârșitul acestui an voi lansa „Rusalka”, un roman realist magic, pentru al cărui sfârșit voi călători anume în Delta Dunării, în fresca multiculturală și în istoria acestui smarald viu din hartă. Cărțile scrise de mine sunt traduse în engleză, spaniolă și franceză, fiind vândute pe platforme internaționale precum: Amazon, Kobo, Tolino, Apple, Barnes & Noble, Scribd etc. Un alt proiect la care țin foarte mult este grupul „Cărți și etica viitorului”, deocamdată doar pe Facebook, menit să apropie oamenii de lectură, de veganism, de ecologie și de protecția mediului. De ce ecologie? Cred că oamenii prinși în captura existenței sunt niște copii care joacă cu chibriturile.

Altfel, privesc fiecare dimineață cu încântare, ca pe o nouă matrioșcă, scoasă din cea precedentă, semănând cu cea precedentă, dar totuși alta, una în care pot lua orice decizie și pot schimba totul, dacă asta doresc. Eu aș îmbogăți ceea ce oamenii numesc „realizare” cu povestea fiecărei zile, cu un zâmbet ex nihilo, cu o mână întinsă, cu o privire spre cer, cu un cântec. Nu vreau să cuceresc lumea, căci ar însemna să mă situez pe o poziție care impune ierarhie, dar vreau să o explorez și să o înțeleg. Nu știu când am ajuns să-i învăț pe alții ceea ce știu, în viața ca o bătaie de aripi, dar am de gând să recunosc textura fiecărei noi lecții, predate sau primite, și să zâmbesc în fața fiecărei povești noi”.

Despre Mr. Capital:

Scopul Mr. Capital este de a identifica și de a capitaliza resursele disponibile în plan financiar și uman, facilitând utilizarea lor în mod eficient și profitabil.
Prin pagina Mr. Capital® – Highlight le oferim prietenilor ocazia de a ieși mai mult în evidență și de a se pune mai bine în valoare prin networking digital.
Mr. Capital® – Premium Business Agency

Pagina de Facebook Mr. Capital

LinkedIn Mr. Capital

Adrian Zarif despre Mr. Capital în Careers and Business:

Pasiunea mea sunt oamenii și sunt preocupat de îmbunătățirea calității vieții celor din jurul meu, atât în plan personal, cât și în plan social și profesional. Mi-am dorit întotdeauna să descopăr viața așa cum este, nu așa cum se povestește că ar fi. Curiozitatea m-a făcut să trăiesc viața cu dorința de a afla și a înțelege. Cu timpul am constatat că în ceea ce privește calitatea vieții, cel mai important ingredient este filozofia de viață, ceea ce în mod popular se numește „mentalitate”, adică ce și cum gândești. Mi-a plăcut să fiu independent și să gândesc pe cont propriu

Blog

Minidelta din mijlocul Bucureștiului: Parcul Natural Văcărești

Locul acesta magic este unul despre care nu mulți bucureșteni știu. O contradicție în sine, o oază crescută sălbatic, înconjurată de beton și metal, unde trăiesc peste 169 de specii de păsări din România (peste jumătate din totalul lor aflat pe teritoriul românesc).

Scriu acest articol pentru că nu vreau ca acest loc să se transforme într-un proiect profitabil sau într-o nouă zonă rezidențială, cum s-a dorit de-a lungul timpului. Dintr-o zonă abandonată, dintr-un loc în care se aduna gunoiul, natura a intervenit și l-a revendicat. Vreau să rămână așa cum este, verde, sălbatic și protejat.

Câteva fotografii din plimbarea mea:

parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti
parcul natural vacaresti

Acesta este site-ul celor care se ocupă de Parcul Natural Văcărești. Pentru cei dornici să petreacă în natură (prin petreacă nu mă refer la mici, bere și muzică), puteți deveni ranger – îngrijitor/voluntar al acestei zone extraordinare, în timpul liber.

Și ca să vedeți că nu doar mie mi-a stârnit curiozitatea și sentimentul de a proteja acest loc, priviți acest clipuri:

Vă invit să-l descoperiți și să-l protejați și voi!

Cărți scrise

De Gustibus: povești și rețete savuroase – Natașa Alina Culea

adropofinspiration

Bine v-am găsit din nou la De Gustibus: povești și rețete savuroase. În luna iunie, ne bucurăm de o prezență foarte gingașă, diafană, care se numără printre primii autori români contemporani din noul val pe care i-am descoperit acum câțiva ani, mă refer, desigur, la Natașa Alina Culea.

natasa alina culea 4 (2)

Încă de la primul roman, stilul expresiv, cu accente estetice deosebite mi-a atras atenția, iar continuând să parcurg romanele autoarei m-am bucurat de povești foarte diferite, toate având însă acest liant. Am descoperit că romanele Natașei Alina Culea mă poartă pe o vibrație aparte și îmi stimulează latura boemă.

Îmi place să găsesc în paginile cărților semnate de autoare o combinație de contemporan și atavic, de rafinat și de instinctual în ceea ce privește omul, ființă complexă, greu de supus unor tipare și unor limitări. Personajele ei sunt în același timp sensibile și puternice, aflate pe drumul regăsirii de sine…

View original post 459 more words

Interviuri

Interviu pentru shereading.art.blog

1  10 momente importante din viața mea

Născută …  

 în Tulcea, un oraș pe malul Dunării.
Frați/surori…  

 Un frate și o soră.
În copilărie mă vedeam…  

 actriță, veterinar, boxer, apicultor, violonistă, balerină…
Obiectul preferat la școală era…  

 Materia preferată a fost mereu literatura.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)…  

 Am chiulit de la școală cu prietena mea din copilărie, Diana. Am traversat amândouă Dunărea cu barca și am stat la soare. Pentru că nu eram pregătite de escapadă, am făcut plajă în chiloți flaușați. Eram mici-mici 
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… 

 … 7-8 ani.
Autorul care m-a făcut să visez este…  

 George Călinescu.
Cartea preferată este…  

... Am trei cărți preferate acum: „Scrisorar” – Mihai Șișkin, „Poveste despre dragoste și întuneric” – Amos Oz și „Rătăcirile fetei nesăbuite” – Mario Vargas Liosa.
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vârstă)…  

 Scriu din timpul liceului, dar preferam poeziile, nu proza. Îndemnată și de prieteni, am început să scriu proză la 32 de ani. De ce scriu? Pentru că-mi este la fel de natural scrisul ca simplul fapt de a respira. Respir prin cărțile mele.
Acum stau (unde)…  

 în București.

Prima mea operă scrisă este (și la ce vârstă)…

…  Prima poezie a fost publicată într-o revistă literară și…

continuarea interviului AICI

Blog

Update: curs de scriere creativă. Lector: Natașa A. Culea. La Dalles

Cursul „Arhitectura scrierii creative” se va desfășura fizic/online după 16 iunie 2020. Mai exact, prima lecție va fi duminică, 21 iunie 2020.

Ești înscris la curs după ce trimiți formularul de la pagina instituției, accesând Formular de înscriere la curs și încărcându-l pe site la această pagină.

Telefoane pentru informații: +40.21.314.66.37 și 0756.144.549

Se va opta pentru modulul care are cei mai mulți cursanți. Până acum toți cursanții înscriși doresc desfășurarea lecțiilor în fiecare duminică, începând cu data de 21 iunie 2020.

Vor fi 11 lecții, respectiv pe:

21 iunie, 28 iunie, 5 iulie, 12 iulie, 19 iulie, 26 iulie, 2 august, 9 august, 16 august, 23 august și 30 august.

Cursurile pot fi desfășurate online, pe platforma Zoom, astfel că toți cursanții pot interacționa în timul lecțiilor, indiferent de țara în care locuiesc.

La sfârșitul cursului de scriere creativă toți cursanții vor primi materialele dezbătute de-a lungul cursului, precum și diploma Centrului Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”.

Mai multe detalii despre curs pe siteul Centrului Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”.

CUI SE ADRESEAZĂ CURSUL?

După cum este menționat în scopul cursului, ne adresăm scriitorilor la început de drum, bloggerilor, celor care își doresc să scrie o carte, tinerilor profesioniști care lucrează sau își doresc să lucreze într-un domeniu editorial, în domeniul relaţiilor publice, al comunicării, al marketingului etc. Sunt binevenite persoanele care doresc să-și îmbogățească vocabularul, cultura literară, să-și dezvolte imaginația sau să poată scrie cursiv un text creativ.

CURSUL „ARHITECTURA SCRIERII CREATIVE” ARE URMĂTOAREA TEMATICĂ:

  1. Noțiuni introductive. Vocabular, lingvistică, limbaj – perspective.
  2. Comunicarea și impactul scrisului.
  3. Jurnalism și literatură.
  4. Literatură contemporană română vs literatură universală. Lecturi și spirit ludic.
  5. Genuri literare, specii și hibridizarea lor evolutivă.
  6. De la idee la manuscris. Între etapizare și haos creativ.
  7. Stâlpii romanului: personajele. Tipuri de pesonaje. Psihologia personajelor memorabile.
  8. Mesajul cărții.
  9. Elementele cheie ale construcției literare.
  10. Tehnici narative și descriptive.
  11. Scheletul manuscrisului.
  12. Fundamentele scrisului.
  13. Relația dintre scriitor și cititor.
  14. Scrisul se învață, talentul se impune.
  15. Cele mai frecvente greșeli într-o arhitectură literară.
  16. Paradigmele scrisului.
  17. Profil de scriitor.
  18. Frici și feedback.
  19. Greșeli pe care nu ai voie să le faci într-o scriere literară.
  20. Conflictul și tensiunea.
  21. Figurile de stil și rolul lor.
  22. Arhetipuri narative.
  23. Bibliografie
Articles in English

Nights in Monaco – a novel by Natasha Alina Culea – the beginning

NIGHTS IN MONACO

Graphics: Ștefan Baltă

© Natașa Alina Culea

Any reproduction, in whole or in part, of this work, without the written consent of the author, is strictly prohibited and is punishable under the copyright law.

Dreams are like women;

They want to be chased, conquered;

They will be yours if you fantasize about them.

Her birth name was Nicoleta Dragomirescu. It was to her mother’s surprise to see she was a girl, the only one, by then, she had sons only. She was a small, weak child, with a shiner face, salami-colored when screaming for milk with both her lungs. She was the third child and her mother, Aurelia Dragomirescu, already had the experience of raising a child, but also the carelessness that comes after the second born. The woman had worked at the Daciana factory, the only woman there who knew how to shape metal and use the lathe as she used the rolling pin in the kitchen, with skill and speed. All that was left after she was done working were molded pipes and a bunch of small colored springs which she brought home to children. These turnings were about their only toys. Of course, there were also clay pies, which the little one ate, the mulberry tree leaves as tickets, when they were playing train travel, sticks and stones in the household. Were these, not so feminine skills awakening her man’s admiration? Grigore had better things to think about, even though, thinking wasn’t his favorite activity but the use of his hardworking man sinewy arms, those arms that had known the scythe and the ax and the bony body of his wife. Five children appeared following this acquaintance, arranged one after the other like eggs in a carton.

Was this a happy family? Under such circumstances, this kind of question is never asked or thought-out, much less spoken out loud in front of others. It can be said that there was good peace under that roof, yes, that can be said. Except for the day Grigore was paid, of course. That’s when he’d come home late, fried and short on money, sometimes on his feet, sometimes almost dragged by a little bit more sober colleague. Good luck keeping it together! Aurelia was making a hell of a scene and she was talking for 3 hours continuously, she, who was barely speaking at work. All the dissatisfaction she felt in a human’s life spilled over to the half-fainted man, who interrupted her, from time to time, either peacefully either to sparkle up the fight, depending on the circumstances. If he had drunk țuică[1] or had combined his drinks, he would have become more worked up than his wife’s turnings; if somebody had treated him with beer, then he would’ve been livelier, more joyous, more understanding. He was hearing the woman’s accusations; they were going inside one ear and were coming out the other, without leaving traces in his big-child honest soul. He even approved her at times:

“Leave me alone, Aurelia… I got a headache anyway. You’re right, if you are, you… I drank.”

“I had enough of you! Why do you spend money on liquor, huh?! If it wasn’t for me, you were sleeping in ditches, and you would’ve died by the dam like Andronache! Aren’t you embarrassed of yourself coming home like a pig?”

…and she keeps on going and going…

Otherwise, the day was day, the night was night, the soup was soup, and the children were growing by themselves, like green branches. Aurelia was cooking for them, so good you could lick your fingertips, only onion stews with polenta, sarmale[2] with bay leaves, and for holiday, vegetables soups and puddings, because that’s what she learned from her mother and she didn’t even think about diversifying the menu. When life’s hard, you don’t have this type of thoughts which are likely to confuse you than to help you in any way.

Their house was made of mud walls, if, God forbid, an earthquake had come, it could’ve been to the ground in seconds, bury them all in it, like a pyramid – after all, how long those straws glued with water, clay and horse feces can hold? When it was raining outside, it rained also in the house. Thus, a plastic bucket was brought for the water which was dripping from a crack, which was branching on the coarse uneven painted ceiling. If the whole in the ceiling was a bit bigger, maybe she could’ve showered under it, smearing herself with a bar of lye made of pork fat by Aurelia herself.

Plink, plink, plink… Nicoleta was fascinated by the bucket.

“Why are you standing there, looking so dumb? Go get the little one, can’t you see he peed on himself again?” her mother yelled, wiping her sweat of her forehead.

She had flour up to her elbows, an askew kerchief on her head… she baked some pies. A few grey streams were peaking under the kerchief.

Nicoleta would go; she’d do it in disgust. Who would volunteer to change a diaper full of fresh and steamy thingy, wrapped around the baby? He may be a cute baby, but what he does, not really. The mini Tutankhamun was annoying to the girl, he was too often left on her shoulders. The girl would walk away from her mother, mumbling: “It’s like I had him! Why do I always have to take care of him, mister?”

“You, shut your mouth also!” She scolded the poor little shitty scrap with lungs of a tenor.

This is how verbal and physical aggressivity worked in the Dragomirescu home. If Aurelia hit Nicoleta, in turn, she would hit the next, more vulnerable member of the family. Harmony and justice. That’s right, noise was an ordinary thing in their house. You needed a strong temper or carelessness to deal with it. The fourth boy, Dorin, had just became fondly of carpentry, pulling and smashing drawers with an insatiable enthusiasm, pausing only to chew on a slice of bread with jam which was dripping directly on him and thereafter on the non-sense colored carpets.

Nicoleta liked school; she didn’t have learning at heart, but she loved her teacher, a blonde with fluffy curly hair, widowed, with no children, who nostalgically admired other’s children. Her older brothers, Ionuț and Florin were already teenagers, but they didn’t go to school with her, because they were rarely passing its threshold. They were playing football till dark, when coming home with untouched textbooks. They were lucky, Aurelia didn’t use to attend the school meetings, because she didn’t always have the money for the class fund, but also because she was tired of being scolded for the boys’ doings. They were left in the lurch and they were aware of it so, they continued skipping school and playing on the plot.

Nicoleta was happy when it was raining outside. The persistent showers filled up all the pits on their street, leveling it and leaving it shiny clean. Nicoleta was jumping in all the puddles, especially in the big one in front of her gate, where the water reached above her knees; she sat happy in its midst, feeling like at the seaside, though she had never seen the sea in her life; actually, she had never been anywhere outside the village. She was splashing water all around. She was happy. Her habit had brought feet pain therefore, she had a starting rheumatism, which was partly due to the cold water, partly because of the inappropriate footwear, always too small or too large, worn longer than normal.

She was going to school wearing the same ankle sports shoes even in winter, some cracked plastic sneakers with gray strings. She wasn’t cold nor feeling the frost because of the long way she had to walk to school, in the neighboring village. She would arrive there all hot, with scarlet cheeks because of the effort and the blizzard, with a delicious shade of baked cherry on her cheeks.

On her way back home, she had to bring food to Grigore’s work. Even on Saturdays, because her father worked overtime, for some extra money. He worked about 2 miles away from the house that was moaning under the burden of their children and their noise. Aurelia was filling him a jar of soup or stew, put it in a pouch and the girl was carrying it all the way to her father. Although Nicoleta was glad to leave the house, on any occasion, the dogs in the factory’s yard were pretty uncomfortable. They were giving her serious headaches, being hungry and mad, they were determined not to let the man-cub enter the perimeter they were in control of. If she was lucky to be seen by her father as she was hobbling in, dragging that pouch behind her, he would have chased the dogs away; at other times she was getting help from the big, round bookkeeper who spent her day in a room attached to the main hall, making quotations and signing them with so much zest, as if she was signing international treaties at the White House.

Every year, Nicoleta was hoping that her folks will give her money to go on a camp. Although this had never happened, she kept asking them year after year with the same determination, her eyes twinkling with hope. She was preparing her emotional speech a few days before, making sure to mention every child who was going to go. Sometimes her parents were gently refusing after a “we’ll see by then”, other times with a “you know we have no money, why do you keep busting our chops?” Nicoleta only gave up the day she saw the kids gathered in front of the bus, with their luggage ready. Only then she understood she wasn’t going to join their adventure. She was mourning for three reasons: first, she wasn’t going to join the fun, the second, they all knew she has no dime and the third, those who were going were exempt from school hours for a week. Tough luck. Like all the kids, Nicoleta believed in miracles until the very last moment, but they were late in appearing. She was left behind in the school yard, together with Mihaela and two other boys, a rag-arse gipsy and another one who was always failing classes – he was a ruler at failing classes, could only be said. Nicoleta was watching the bus until it was out of her visual range. She was well aware of her not thriving and fruitless situation and this made some days feel lonelier than others. She was telling herself that she was the most unhappy little girl on the face of the earth or even in the universe.

One day she quietly entered the classroom and saw Mihaela hurrying to a loaf of bread left under another colleague’s desk, believing there was no one else there. Nicoleta was ashamed that she was part of such an intimate and desperate moment. She silently left the classroom, just as she had entered.

Mihaela is even more unfortunate than I am… she thought, having tears in her eyes. She was feeling her heart being squeezed like a little bug in the hand of a mean kid. Nobody should have to steal because of hunger, nobody!

The next day, Nicoleta bought a pack of biscuits and, when they were all out on lunch break, she nicely placed the biscuits in Mihaela’s colorful, doodled school bag. That day Nicoleta had nothing to eat, but she saw her class mate nibbling on those biscuits and she felt like heaven came down on earth and kissed her forehead. Perhaps it did. She tried to be friends with her, but failed. The girl had no interest in making friends. Mihaela was getting poor grades at school and probably, was having a very hard life at home. She was only interested in handball. She was the best in the class, in the village, and maybe in the country for her age category. Handball was the only thing Mihaela had, and it was wise not to stand in the way of her ball, if so, there would be hell to pay. To stand in the way of the only thing that matters in one’s life, one who has nothing, has never been a wise choice. Nicoleta wasn’t thinking everything through but she could feel it in her gut. She was leaving food in her desk every day except those days when she pushed her away to get the ball first in gym class. She was bringing grapes or apples from her garden when she had no biscuits. Mihaela was eating everything, like an ant, leaving a discrete pile of grape seeds or crumbs arranged like an anthill, under the desk. Nicoleta gave up wanting someone’s friendship, comforting herself with the remaining biscuits.

On a beautiful Saturday in early April, Nicoleta stayed home with her two younger brothers. The rest of the family had gone to the funeral – a great occasion of happiness – where the food was free and the drinks as well. Here’s to more deaths in the village of Văleni! Several dozen heads had gathered at the funeral, because, the dear departed Ionel, the head of the boozer, was a popular and appreciated man by all his drinking friends, including ours Grigore Dragomirescu. God forbid if he was ever giving away any companion when the wife came to carry the unfortunate home, and asking Ionel how much money he spent on drinks.

“It’s all on the guys…” he was replaying sweet, but promptly, to all the ladies. Ionel wasn’t speaking any words now; he was laying still, a little dead, but very stiff in his beach wood box, having a mine of late dignity among the wreaths of carnations and daisies braided with ribbons. He had died at the age of 52. He would have lived long and well but drinking had shrunk his liver twisted by his hard-to-accept habits, and the rinds and greaves he swallowed throughout his life had settled along and around his arteries, clogged up like pipes before the plumber’s arrival. His wife, who hadn’t heard of cholesterol in her entire life, had always cooked him pork meatballs fried in lard, spicy sausages with ham chunks, plump sarmale[3] swimming in oil, and other such suicides.


[1] A traditional Romanian drink that contains between 24–65% alcohol by volume (usually 40–55%), prepared from plums, generally.

[2] Traditional Romanian stuffed cabbage rolls.

[3]Traditional Romanian stuffed cabbage rolls.

Mulțumiri pentru traducere, Simina!

Natasa Alina Culea, Romanian Author
Blog

Cronică de teatru: BARZA DOMNULUI MINISTRU

BARZA DOMNULUI MINISTRU

   Regie: Lucian IANCU

   Distribuție:

Adriana TRANDAFIR

Mihai CIUCĂ

Gabriel FĂTU

Laura COSOI

Doina TEODORU

   Producție a Teatrului Principal, BARZA DOMNULUI MINISTRU este o comedie delicioasă, efervescentă, care reunește actori de renume, artiști îndrăgiți ai teatrului românesc contemporan, găzduită de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”.

   Adaptare a piesei de teatru „Lorsque l’enfant paraît”, scrisă în 1951 de André Roussin –  dramaturg, actor și regizor francez, născut în Marsilia – , BARZA DOMNULUI MINISTRU mi-a amintit de marile comedii clasice jucate mereu cu sala plină și biletele epuizate cu mult înaintea zilelor de spectacol, precum „Puricele” sau „Bădăranii”.

   Piesa debutează în cadrul intim al casei ministrul Charles Jaquet, un francez autentic, făcându-și din viața sa respectabilă o datorie de onoare. Naționalist convins, familist în toată regula și cavaler al moravurilor de altădată, domnul ministru desfășoară ferm o campanie împotriva avorturilor în Franța, neștiind că soția lui, Olympe, care are peste cincizeci de ani, este însărcinată.

   Vestea șocantă e primită cu amuzament extravagant de către ceilalți membri ai familiei: Georges, fiul lor, și Annie, fiica de douăzeci de ani, proaspăt logodită și îngrozită anticipativ de ceva ce ar putea să îi păteze reputația sau ziua nunții mult așteptate:

Olympe, jucată magistral de Adriana Trandafir, îi mărturisește tulburată fiicei ei că este însărcinată:

„— Incredibil și taică-tu ăsta; din douăzeci în douăzeci de ani se apucă de semănat.”

…iar momentul este preluat de tânăra Annie și transmis imediat lui Georges, căruia nu-i vine să creadă o asemenea absurditate:

„— Cum, mama a călcat pe bec?”

  Scena în care Olympe îi destăinuie patriotului ei soț, interpretat de marele actor Mihai CIUCĂ, bulversanta veste a făcut deliciul audienței desfătate de harababura conjugală:

„— Ți-am făcut un copil?! Eu, la vâsta ta?! Când s-a întâmplat asta?”

„— Când ai băut din vinul ăla roșu și ai mâncat din salata aia de țelină.”

„— Mai bine îmi scrânteam piciorul în ziua aia!”

   Cei doi sunt prinși între conduita morală a celor care nu lipsesc de la nicio liturghie duminicală, mândria și bucuria de a avea un copil, chiar și la vârsta lor, umbrite de contextul politic și familial, ce, cu siguranță, nu le este favorabil.

   Dar cum nicio încurcătură nu vine vreodată singură, politicianul află cu stupoare și insatisfacție totală că Georges, fiul de care el este profund nemulțumit că a ales să fie comediant, în locul unei meserii serioase, a lăsat-o însărcinată pe Natașa, chiar propria lui secretară, doctorandă și cunoscătoare a șapte limbi străine „plus limba rusă”, cea pe care el o credea întruchiparea cumințeniei. Dar Georges se dovedește a fi un diplomat excelent, speculând abil încurcătura în favoarea sa, el dorind să se însoare cu Natașa, reușind să-și păcălească părinții sensibili la titluri onorifice, părinți motivați mai degrabă de un refuz decât de o acceptare, cumsecade, în fond, dar cu aferentele slăbiciuni umane, la urma urmei.

   Credeți că spectacolul de haz și ironie se termină aici? Nici pomeneală! Annie este și ea însărcinată, ea, chiar cea care își apăra reputația cu aceeași ferocitate ce amintește de  ilustrul său tată. Iar pentru ca tabloul de situații conflictuale și stridente, generatoare de alte noi conflicte la rândul lor, care a produs toată degringolada umoristică, să fie complet, până și Thèrése, ajutoarea lor la menaj, va avea un copil cu un curier de frigidere, căci „femeilor când le cade unul cu tronc, fac ce zice ăla”.

Alte replici ce au stârnit hohotele de râs ale spectatorilor aflați în sala arhiplină:

„— Pe vremea mea fetele mari erau chiar mari și erau chiar multe.”

„— De când trebuie să te pricepi într-un domeniu ca să ajungi ministru?”

„— Să ne întoarcem la oile noastre…

— Aici nu mai este vorba de oi, ci de berze!”

„— Dacă iese un copil negru, vorbim atunci!”

„— Ai spus destule prostii azi, lasă-mă și pe mine!”

   Jocul actorilor a fost remarcabil, perfect interconectat, incandescent, dând naștere unui haz general a cărui atmosferă nu se disipase nici după încheierea spectacolului.

   Dacă vă întrebați cum se vor descurca protagoniștii în haosul iscat, veți afla doar vizionând această comedie excepțională, regizată de Lucian IANCU. Parafrazând butada lui Charlie Chaplin: „O zi în care nu ai râs este o zi pierdută”, vă recomand să nu pierdeți nici voi BARZA DOMNULUI MINISTRU, o reprezentație vividă ce vă va declanșa o alarmantă bună dispoziție și poftă de viață!

___________________________

Natașa Alina Culea

Nopti la monaco, Recenziile cartilor mele

Victoria Donțov (NicioZiFărăLectură) și romanul Nopți la Monaco

Pe Victoria Donțov v-am mai prezentat-o într-un articol anterior, Inițiative admirabile. Nu întâmplător am ales acest titlu, căci Victoria și membrele clubului de lectură îndrăznesc să crească prin lectură, să se educe permanent și să atragă noi cititori prin curajul și abordarea inedită, creativă, a lecturii, versiunea 1.1. Ea este fondatoarea clubului de lectură Nicio_zi_fara_lectura și a paginii aferente. Am ținut să redau într-un articol separat impresia ei post lectură – vorbim aici de romanul „Nopți la Monaco”, cel care a călătorit, datorită clubului de lectură, în locuri în care nu mai sper deja că îl pot ajunge din urmă. Mulțumiri, Victoria și sper la o revedere cât mai curând – cu voia lui Bojică (citat Victoria).

Victoria Donțov – Fondatoarea clubului Nicio_zi_fără_lectură
De la stânga la dreapta: Svetlana Matvievici (Orheianca), Victoria Donțov, Natașa Alina Culea

“Nopți la Monaco” de Natașa Alina Culea.

„Este un roman plin de iubire, ce-l citești ușor, zburând chiar 🙂 . Și dacă, cumva te afli într-o supărare de scurtă durată sau continuă cu tine însuți, cineva din jur ori cu viața, este una din cărțile care-ți poate distrage atenția de la febrilitatea minții și corpului din primele pagini. Și te duce hăt, la Monaco. Doar una din multe alte destinații prin care te plimbă cu dragoste și grijă scriitoarea Natașa Alina Culea. Iar tu ușor și îndrăzneț poți purta rochiile și pantofii Nicoletei Dragomirescu, eroină desprinsă din povești cu finalul fericit.

– De ce final fericit? o întreb eu pe Natașa, savurând din cappucino bucureștean la a doua noastră întâlnire, ianuarie 2020.
– A fost o cerere a cititorilor, îmi răspunde ea mai târziu, în timp ce încercam să salvăm cercelul meu din gaura chiuvetei, îl scăpasem când fusesem la baie. Și deși era setul meu nou și preferat, pe care-l purtam în perioada Crăciunului, renunțasem ușor la el. Ea însă nu.
– Nu renunți niciodată? zic eu, o singură întrebare pentru ambele cazuri: și pentru istoria cu cercelul, dar și despre finalul fericit din “Nopți la Monaco”.
– Niciodată!

Atât cât citeam, atât o și recunoșteam pe Natașa în Nicoleta. Și nu pentru că s-a descris pe ea însăși în carte, ci pentru că așa mi-am permis eu să cioplesc și să construiesc chipul unei femei care nu renunță niciodată. Permisiunea mi s-a tras tot din lectură și neapărat din faptul că am cunoscut scriitoarea înainte să cunosc romanul. Câtă fericire pe capul nostru să putem sta la cafea cu scriitorii dragi ❤

Natașa a făcut din Nicoleta o femeie puternică pagină cu pagină, rând cu rând, buchie cu buchie. Dar nu înainte să ne arate cum sunt copiii lipsiți de dragostea părintească în multe din familiile din România. Cum sunt certați, înjosiți, impuși la muncă grea, care nu corespunde vârstei lor, bătuți și cum li se taie aripile și li se înăbușă visele. Totuși, există posibilitatea să-ți desenezi soarta singură, dacă tot vezi că Dumnezeu întârzie să umble cu creionul prin carnetul vieții tale. Și Nika, care te aruncă repede și fără să te întrebe într-o lume exagerat de modernă și te pune să semnezi de rând cu ea contracte cu multe zerouri, face asta cum știe ea mai bine. Deși uneori pare ireal, te trezești totuși să dispari cu ea și să te plimbi multe nopți la rând prin Monaco pentru a-i cunoaște pe Carlos, Gustav, Boris, Larisa, Isabella și Louis. Și să te faci părtaș la toate scenele din film trăite acolo. Iar pentru a te reîntoare la realitate, ajungi rapid în Văleni (comună în județul Olt, România) unde Grigore și Aurelia, părinții ei, continuă să se lupte cu sărăcia, necazurile, și bețiile bărbatului. Ceea ce, de altfel, descriu satele din România, dar și cele din Moldova. O fi ele și scene frumoase pe acolo, doar că Natașa, vrea să ne vorbească în această carte despre ceea ce mai mult se tace în altele. Se tace la fel și despre faptul că poți câștiga bani cu corpul tău așa cum îi poți câștiga la orice alt post de lucru, doar că uneori te alege el pe tine și nu tu pe el.

Mi s-a făcut mare dor de București (deși mă aflam la câteva zile plecată de acolo), atunci când Nicoleta ajunge studentă și se îndrăgostește pentru prima oară fiind fată mare deja. Chiar dacă e o dragoste falsă și murdară. Ea o trăiește ca un copil rănit, apoi Bucureștiul o crește și o aruncă brusc în lumea mare.

Și mi-a plăcut enorm Ploieștiul, pentru că anume acolo Nicoleta prinde drag de cărți și lectură. Sper să merg vreodată la Ploiești, așa cum aș merge în fiecare colțișor din România 🧡.

– Deci, ai făcut pe plac cititorilor cu acest final? sorbeam din cappucino printre autografe, întrebând-o pe Natașa.
– Îi făcusem prea mult să sufere cu cărțile precedente, mi-a răspuns ea cu un zâmbet adăugat la datorie 🙂 .

🌌 Să te poziționezi în calea singurului lucru care contează în viața cuiva, care nu are nimic, nu a fost niciodată o alegere înțeleaptă.

🌌 Iar dacă este un lucru pe care-l știm despre copii e că nu uită niciodată nimic. Nici chiar atunci când uită

🌌 … o resemnare dureroasă cu care oamenii se obișnuiesc în timp, ajungând chiar să-i spună normalitate

🌌 Viața este dată ca să fie trăită, nu să stai să te întrebi și să-i încurci pe alții

🌌 Unii oameni apar în viața noastră doar pentru a pleca, firește, după ce misiunea lor a fost îndeplinită…

🌌 ... în viață nu te poți atașa de lucruri, te poți bucura doar pentru moment, dar trebuie să fii mereu conștient că nu deții nimic

🌌 Dacă dispar albinele, tot ecosistemul se poate prăbuși. Dacă dispare omul totul va înflori

🌌 Trebuie să asculți ploaia din octombrie. Doar în octombrie ploaia are cântecul trecutului și dansul amintirilor

🌌 Viața este o comedie la care plângem cu toții

Am citit cele 261 de pagini prin ianuarie – februarie, dar după cum vedeți e vie în amintirea mea și azi 😀 . Deci, o recomand. Mai ales când ai o perioadă mai încărcată, cât o citești îți stă mai ușor. Mie mi-a stat și mi-a atenuat niște explozii cerebrale din acea perioadă 😀 .

Mulțumesc, Natașa. M-a apucat un dor nebun de o cafea cu tine. Aștept și cea de-a IV-a întâlnire exact ca pe prima, cu nesaț de vorbe bune și miros de cărți, flori, bomboane și cafea.
Știu sigur că va fi”

Blog

„Arhitectura scrierii creative” – curs fizic/online. Lector Natașa Alina Culea

Dragii mei cititori,

Vă anunț că au început înscrierile la cursul pe care îl voi preda la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles” – București. Este un curs de scriere creativă („Arhitectura scrierii creative”), modul de vară, de 11 ședințe. Suntem flexibili cu acei cursanți care nu pot veni fizic la Dalles. Pentru ei vom pregăti predarea on line, live, pentru a putea interacționa în același timp cu ceilalți cursanți. Astfel, puteți participa din orice țară și la orice distanță.

Aici găsiți toate detaliile legate de cursul: ARHITECTURA SCRIERII CREATIVE

Am conturat acest proiect după câteva luni de pregătire intensă, dar după ani de zile de învățare în domeniul scrierii. Vine un moment în viața cuiva când începi să îi înveți și pe ceilalți din cunoștințele acumulate de tine, îndeplinindu-ți rolul de a ajuta și de a te conecta cu oameni care-ți împărtășesc preocupările. Din 16 iunie 2020 sunt lectorul cursului de Arhitectură a scrierii creative, în cadrul instituției Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”.

Vă aștept să învățăm împreună!

Scurtă descriere a cursului:

ARHITECTURA SCRIERII CREATIVE este o metodă condensată de învățare, bazată pe stăpânirea elementelor cheie ale scrierii creative. Altfel spus, te ajutăm să scrii o carte care să nu treacă neobservată de editori sau de cititori. Fără o perspectivă și fără a cunoaște detaliile unei arhitecturi de scriere este ca și cum ai împușca noaptea stelele. Talentul fără perseverență și perseverența fără talent nu înseamnă nimic; multe genii au rămas astfel necunoscute. Ne propunem să dobândești siguranța scrierii și să eviți greșelile unui debut livresc. Cursul se adresează nu doar scriitorilor la început de drum, bloggerilor, dar și tinerilor profesioniști în domenii precum: comunicare, editorial, relații publice, marketing etc. Deși ne propunem să învățăm intens, cursul va fi predat într-o manieră cordială, atmosfera fiind însuflețită de exerciții serios de amuzante … DETALII

____________________________________________________

cursuri online, fizice, sala dalles, scriere creativa, natasa alina culea, bucuresti

Blog

Cum ne amorțim trăirile. Cum fugim de ceea ce simțim

Nu sunt de părere că trebuie să fugim de ceea ce simțim, nici de gândurile noastre. Chiar și atunci când maimuțele din capul nostru se bat între ele. Mai ales atunci. Ascultă-le. Înfruntă-le. Nu poți fugi toată viața de ceea ce simți, pentru că ceea ce simți se va întoarce împotriva ta mai devreme sau mai târziu, și poate lua o formă destul de nesuferită. Cu atât mai mare spectacolul uman atunci când vezi pe cineva propovăduind despre fericire și liniște sufletească, încercând să se convingă singur, dar și pe ceilalți. Disperarea cu care încearcă să convingă este o etichetă a neautenticității. Acel zâmbet care este mereu același, indiferent de circumstanțe și indiferent cui îi este adresat.

Evitând să nu simtă emoții percepute ca fiind „negative”, oamenii fac aproape orice, doar să nu le confrunte. Cum își amorțesc oamenii trăirile?

  • Bând alcool
  • Mâncând prea mult
  • Devenind workaholici
  • Drogându-se, fie și cu pastile prescrise de medic
  • Căutând imaginea de sine în aprobările celor din jur, prin acțiuni lipsite de autenticitate

Suntem atât de pricepuți în a ne autoconvinge că nu fugim, ci devenim mai buni, încât folosim unele metode pozitive în scop negativ:

  • Meditația
  • Religia
  • Sportul
  • Spiritualitatea

Nu mă înțelegeți greșit, susțin teoriile prin care ne putem influența pozitiv gândurile și viața, dar în niciun caz prin punerea problemelor sub un covor și afișarea infatuată a unei iluzii sau imagini grandioase.

Pentru a ne proteja, pentru a nu fi umiliți sau constrânși, suntem obișnuiți din primii ani de viață să părem mai puternici decât ne simțim, să uităm ce simțim și să părem altcineva. Mai rău, ni se spune de mici că ce simțim nu este adevărat, doar pentru că cel de lângă noi nu ne înțelege trăirea. Haide să stabilim un lucru: TOT CE SIMȚI ESTE REAL PENTRU TINE.

Așa cum am spus într-un articol anterior, nimic nu este bun sau rău, doar intenția noastră îl face astfel CLIK AICI

_____________________

Blog

Ce înseamnă să fii un om puternic

Mă bântuiau ieri niște gânduri și am găsit zece minute să le pun în cuvinte, pentru voi. Nu știu dacă sunt o persoană puternică, dar având în vedere că tot aud acest lucru în jurul meu, voi dezvolta în câteva rânduri ce cred eu că înseamnă un om puternic – ce am învățat singură și ce am învățat de la ceilalți oameni din jurul meu – sperând să vă inspire și să vă fie de folos.

  • Singurele relații sunt: cea cu tine însuți și cu Dumnezeu. Toate celelalte relații derivă din ele.
  • Nu te teme să greșești. Din greșeli înveți cel mai repede.
  • Este normal să nu fii puternic tot timpul și trebuie să te aștepți și la asta. Este ok să ai momentele tale de cădere, dar nu este ok să rămâi acolo.
  • Trebuie să ai o viziune de ansamblu asupra vieții. Să planifici și să ai alternative pentru aproape tot ce se poate întâmpla. Dacă nu ești pregătit pentru unul dintre rezultate, o vei lua razna sau te vei bloca. Pregătește-te să vezi totul din mai multe unghiuri, pentru a nu fi surprins.
  • Nu te aștepta ca după ce tu ai avut un comportament corect cu ceilalți, să îl aibă și ei cu tine. Dar asta este problema lor, nu a ta.
  • Doar oamenii mici îi trag în jos pe ceilalți, ca să poată să se simtă ei mari.
  • Nu ai nevoie de respectul nimănui. Al nimănui, punct. Respectul, ca și iubirea, se dă, nu se cere. Dacă vrei respect, nu vorbi despre el, ci acționează ca atare.
  • Evitarea confruntărilor, de cele mai multe ori, duce la acumularea suferințelor interioare și pierderea respectului de sine. Confruntarea nu înseamnă violență, dar o poziție fermă, gândită și acceptată de tine la toate nivelurile mentale, emoționale.
  • Un om puternic este disciplinat și nu face nimic pe jumătate. Are visuri și muncește pentru ele.
  • Un om puternic armonizează gândul cu vorba și fapta.
  • Disciplinează-te ca înainte să răspunzi unei provocări să treacă o zi. Acela va fi un răspuns, nu o reacție. Diferența dintre reacție și răspuns, este că răspunsul include logică și coerență. Răspunsul pe moment este o reacție la stimuli și nu are legătură cu rațiunea.
  • Dacă nu reușești să te bucuri de toate lucrurile mărunte, nu te vei putea bucura nici de lucrurile mari.
  • Înfruntă-ți fricile. Descoperă-le, analizează-le, reintegrează-le. Sunt multe materiale pe internet în legătură cu subiectul ăsta, dacă nu te poți duce la un terapeut.
  • Un om puternic învață. Învață din greșelile lui, din ale altora, se educă permanent și caută să fie mai bun. Nu poți fi puternic dacă nu te placi pe tine însuți, iar dacă nu ești un om bun, nu ai cum să te placi.
  • Desprinde-te de circumstanțele care nu te mulțumesc. Da, și de oameni. A douăzeci și una șansă dată cuiva este apreciată doar în cântecele de genul:

_____________

A voastră,

Blog

Grup de Facebook cu o viziune aparte: „Cărți și etica viitorului – Books and ethics of future”

Ei bine, după discuții cu autoarea Lina Moacă, am pus bazele unui grup cu postări în limba română și engleză, deocamdată doar pe Facebook, „Cărți și etica viitorului – Books and Ethics of the Future”. Îl găsiți la următorul LINK.

Cred că descrierea grupului ne reflectă întocmai ideile noastre legate de educație, literatură, cărți, ecologie și veganism:

<<Cel mai friendly grup cu și despre cărți! Creat de autoarele Natașa Alina Culea și Lina Moacă pentru a anima nu doar segmentul de carte/editorial, dar și pentru a încuraja inițiative lăudabile, etice. Un om care citește este și trebuie să fie un om educat, iar educația înseamnă dragoste de carte, dar și de natură, de animale. Ne pasionează literatura și etica viitorului, redusă la un îndemn: „Să trăim frumos!”. Educația înseamnă respect. Vă așteptăm cu drag recenziile, recomandările de carte și nu ne supărăm deloc dacă ne împărtășiți delicii vegane/vegetariene sau idei ecologiste.
__________________
The friendliest Facebook group with and about Books! Created by the authors Natașa Alina Culea and Lina Moacă to animate not only the book / editorial segment, but also to encourage commendable, ethical initiatives. A person who reads is and must be an educated person, and education means love for books, but also for nature and animals. Education means respect. We are passionate about the Literature and Ethics of the future, reduced to an urge: “Let’s live beautifully!” We look forward to your reviews, book recommendations and we don’t mind if you share with us vegan / vegetarian delights or ecological ideas.>>

Vă invităm să vă invitați în el 🙂

Versuri

Alb fără negru

ALB FĂRĂ NEGRU

E ora 1,

Fără 10 minute;

Și fără noi.

Îmi pun pe față tricoul tău alb,

Cu capul spre geam, să văd luna prin tine.

Ai observat că nici pe el nu-l mai ai?

E goală și coala mea, și ceașca ta de ceai;

Sunt goale și umerașele din lemn de vioară;

Și parcă miroase a ploaie sau a măr și-a sosiri.

Ți se pare;

Nu norii plângeau mai devreme.

Dau cu mâna pe partea ta de pat.

Nu te găsesc, și-i firesc.

Ai plecat să te cauți.

Jumătatea ta de pat era un buzunar

În care m-adăposteam de frig și de lumea-mare.

De mâine voi țese o pătură din timp

Să pot face patul;

Doar timpul poate să acopere locurile goale.

Toate lucrurile pe care nu vrem să le facem se fac de mâine,

Dar în mâine nu mai încape nimic.

Va fi o noapte lungă;

Lungă ca drumul omului desculț.

Va fi o noapte albă;

Albă ca aripile cocorilor fără zbor.

Va fi o noapte albă cu gânduri negre;

Negre ca ochii lupilor când le e foame;

Negre ca ochii oamenilor când le e tare dor.

Tic-tac, se-aude ceasul pe-o margine de nor;

Tic-tac, îi dau binețe și îi răspund că mor.

Tic-tac, se-aude ceasul pe-o margine de vis;

Tic-tac, îi spun, adio; și visul m-a cuprins.

________________

versuri, natașa alina culea

Marat

„Marat” – ⋞recenzie⋟ SheReading.Art

„MARAT”
Natașa Alina Culea

roman (289 pag)
Editura Hebe
Bucureștti, 2019

„Marat” – „povestea cântecului nebun al trandafirilor” și a parfumului „Romance”

Parfumul care „îşi merită numele cu prisosință; parfumul ăsta, combinaţia asta unică de trandafiri, citrice, mosc şi violete ştie …

povestea unei iubiri cum nu a mai fost”

„Toate poveştile încep cu un cuvânt, dar ce cuvânt poate reda înfiriparea unei poveşti de dragoste imposibil de uitat?”

CHINA 中國

„Acel ţinut îndepărtat, cu dragoni înaripaţi, orezării întinse şi clopoţei de vânt; țara ce miroase a ceai de iasomie servit în ceşti de porţelan delicat, are culoarea drumului roşu al mătăsii…” și al trandafirului.

Trandafirul

– un prim pas în amor!

– o elegantă formă de curtoazie!

– simbolul dragostei!

Oriunde mergi, mergi cu toată inima” (Confucius)

Cu toată inima mergem și noi într-o poveste,
„povestea trandafirului cu spini și a dragostei cu durere”,
 povestea Alinei și a lui Marat 

Alina – o blondă naltă și frumoasă, cu păr lung și „cu picioare subțiri”, isteață și romantică, neîncrezătoare şi defensivă, sinceră și corectă, iubită și iubitoare.

Marat – „un bărbat cu părul negru și buzele rubinii, atât de frumos, care pare desprins dintr-un vis senzual de copilă care-şi descoperă propriul erotism. Ochii lui întunecați par tainici, mărginiţi de gene dese; iar atunci când îşi ridică privirea, nu ţinteşte ceva anume, dar parcă ar cuprinde nonşalant în ea o lume nevăzută. ”

China – țara cu afaceri și plimbări, cumpărături și cunoștințe noi→
Elephant – restaurantul cu prânzuri/cine, întâlniri și despărțiri, cântece și dansuri→
Hotel – locul cu trandafiri și comunicare non-verbală→
Alina și Marat – poveste.

CONTINUARE...

Sofia. Lupii trecutului

Los lobos del pasado – una novela de Natașa Alina Culea. Carta de amor

Los lobos del pasado – una novela de Natașa Alina Culea.

Carta de amor:

Sofía,

El 11, este mes, se cumplen seis meses desde la última vez que nos vimos. No puedo decir que te extraño, porque no me alejé realmente de ti. Tuve tiempo de decantar las cosas, las pasiones, pero tu sonrisa es igual de vívida y real; me persigue; nada de lo que haces, nada de lo que hago, puede detener este amor. Se dice que el amor es ciego, creo que simplemente no le importa nada, está por encima de todas las cosas.

Me dijiste que estabas con alguien, ¿eres feliz?

Dime que eres feliz y esta carta será el último recuerdo de mi.

Dime que no me has olvidado y no estaré en otro lugar que no sea contigo.

Uno, del otro.

F.

P.S. Gracias por ser tú, con todas las cosas magníficas que dices, pero también con las tonterías que sueltas; porque desde que apareciste en mi vida, ningún día se parece a otro, sino que todos se parecen a ti; porque me gustaría correr mil veces hacia ti y regresar tantas veces; por el desorden que causaste a mis átomos; porque donde quiera que esté sin ti, no es el lugar donde quiero estar; porque pasaría una vida contando los latidos de tu corazón; porque tu sensualidad es un ejercicio cardíaco que apenas soporto, pero no me renunciaría a ella;

P.P.S. Te amo.

___________________

Un libro doloroso, completo y profundo, en el que las verdades hacen malabarismos brutales con los sueños, escondiéndose detrás de todas las palabras rebeldes, cargadas del tenso erotismo de los personajes. La edad es el umbral psicológico, impedimento e ingrediente, la clave para desentrañar misterios.

      “Debajo de la tierra, los gusanos se movían en la oscuridad, por encima de ellos, las alondras cortaban el cielo en tiras a través de las cuales el sol penetraba de vez en cuando. Entre gusanos y alondras estaban las personas, que vivían uno encima del otro, llorando y amando. […] La gente estaba encontrando nuevas actividades, tratando de llenar el vacío dentro de ellos; bebían sus fracasos, fumaban sus mentes y se comportaban con disipación, haciendo todo lo posible por evitar mirar dentro de sus corazones y ver que la unidad de medida de Dios es el infinito.”

La tentación de abandonar ese mundo, en el que ni siquiera el amor se puede salvar, es una realidad común. Sin embargo, Natașa Alina Culea no hace esto, sino que lo describe con ira, con desesperación, con pasión, con la meticulosidad de un joyero, con la paciencia de Sísifo al empujar su enorme roca montaña arriba, sin tener en cuenta, en ningún momento, que en el siguiente momento se puede derrumbar…

     ¡Sofía — Salomé, qué transfiguración pagana de los sentidos! ¡Fuego ardiente, ahogado después de quemar en cenizas de pleito! ¿Infierno? ¿Fetichismo? ¿Pecado? ¿Blasfemia? ¿Resignación? Cada uno de nosotros es libre de relacionarse con ellos, como cree o como puede, mientras que la inocencia de la infancia está contaminada cobardemente.

¿El amor? ¿Sigue siendo el amor la promesa eterna? ¿Se convierte en búsqueda? ¿Se convierte en grito?

     Un combate mano a mano con Los Lobos del pasado, con nuestras ilusiones …

Amalia Elena Constantinescu Doctora en Filología, escritora, miembra de la Unión de Escritores de Rumania.

___________________

Los lobos del pasado

Natașa Alina Culea

Traducido por Florina R.

____________

Biografía del autor:

Natasa Alina Culea, escritora rumana de origen ucraniano y polaco, nació en 1980, en Tulcea, la cosmopolita ciudad portuaria a orillas del Danubio. Le gustaba escribir desde la escuela, distinguiéndose por los premios para su poesía y las olimpiadas de lengua y literatura rumana. Desde 2010 comenzó a publicar novelas con notable originalidad, sorprendentemente diferentes entre sí, inicialmente publicadas y vendidas en Rumania y Moldavia, y luego traducidas a varios idiomas en todo el mundo.

Hasta ahora han sido puestas en papel:

  • Los hombres y el psicoanalista
  • Marat
  • Los lobos del pasado
  • Noches en Mónaco
  • Los sueños nunca duermen
  • Arlequín
  • Rusalka (2020)