Blog

Gânduri despre orice și despre oricine, veganism/vegetarianism, versuri, articole motivaționale și câte-n lună și-n stele.

Ce-am citit când am tăcut V – homosexualitatea în literatură

Așa cum v-am obișnuit, continui seria Ce-am citit când am tăcut cu un nou articol.

Celelalte articole ale seriei:

  1. Ce-am citit când am tăcut I
  2. Ce-am citit când am tăcut II
  3. Ce-am citit când am tăcut III
  4. Ce-am citit când am tăcut IV
  5. Ce-am citit când am tăcut V

În ordine – săptămâna trecută:

  • Ludmila Ulițkaia – Imago

Pentru cei care doresc o lectură care să ne amintească de perioada comunistă din România, atunci sunteți invitații mei! Acțiunea devine repetitivă cumva, deși, în mare, poveștile sunt diferite, adevărate cuburi urbanizate, dar poate din cauza recidivării tonalității sumbre a romanului.

  • Jocul cu mărgele de sticlă – Hermann Hesse

pe căi lipsite de primejdii ii trimiţi numai pe cei slabi

Nu trebuie nicidecum să năzuieşti către o învăţătură desăvarşită, prietene, ci către propria ta desăvarşite

Despre cartea asta nu voi putea scrie doar câteva cuvinte. Nu am intenționat vreodată să fac o recenzie și nici nu am de gând să încep acum, dar pentru că această lucrare m-a intrigat complet, trebuie să împărtășesc măcar o parte din ceea ce am intuit printre rânduri, indiferent dacă voi șoca sau nu cititorii site-ului meu. Cu atât mai rău ar fi să vă plictisesc așa cum mă pierd și pe mine alți blogeri în cearșafuri de articole nesfârșite. Să zicem că fac o excepție doar pentru această carte și veți vedea de ce.

Mă întreb acum, puțin nedumerită, a citit cineva cu adevărat această carte sau doar editurile au dictat majoritatea recenziilor? A pătruns-o careva, a dezagregat-o, a asimilat-o sau doar a presupus automat că dacă a luat premiul Nobel (1946) trebuie să fie ridicată în slăvi cu mai mult sau mai puțin discernământ, precum cei care au scris anterior despre ea? Nu mă înțelegi greșit, merită ridicată în slăvi, o recomand cu toată forța din motive pe care vi le voi expune aici, dar asta nu mă va împiedica să scriu cu sinceritate absolută ce cred eu despre lucrarea de față.

Să începem…

De la început aflăm că locul desfășurării acțiunii este Castalia, iar cei care au rezistat acestei lecturi exclusive știu deja că este „un mic stat al spiritului”. Castalia este o metaforă care, pentru mine, înseamnă ascensiunea, dar și declinul unei societăți strict ierarhivizate, elitiste, în care Ordinul este reprezentat de acei oameni care încearcă să păstreze neatinse valorile etice și arta nemuritoare. Mai cristal spus, Castalia este condusă de un Ordin, iar Ordinul este bazat pe acest Joc al mărgelelor de sticlă. Protagonistul este Joseph Knecht. Avem de-a face cu un bildungsroman filosofic, construit în jurul personalității lui Joseph Knecht (knecht – vasal/servitor în lb. germană), magister ludi al Jocului cu mărgele de sticlă. Hesse îl vrea un erou metaforic al spiritului înalt, detașat initial de experiența lumească, dar un erou care nu fuge din calea suferinței, ci o îmbrățișează, ajutându-se și ajutându-i pe ceilalți. Sfaturile lui abile sunt croite pe măsura celor pe care îi îndrumează, nu pe propria-i măsură, sfaturi pe care își permite să le ofere măcar în calitatea sa viitoare de maestru al Jocului cu mărgele de sticlă. Încă din copilărie și adolescență, efebul nostru, Joseph, s-a remarcat prin noblețea și statornicia caracterului său, distingându-se de ceilalți colegi ai lui tocmai pentru că nu era interesat să se distingă de vreun fel, urmându-și liniștit calea conform valorilor în care credea.

… dar ce este Jocul cu mărgelele de sticlă? – vă veți întreba.

Regulile acestui joc al jocurilor se învaţă numai pe calea obişnuită, prescrisă, care cere caţiva ani, şi nimeni dintre iniţiaţi nu ar putea avea vreun interes să facă aceste reguli ale jocului mai uşor de învăţat. Aceste reguli, limbajul semnelor şi gramatica jocului reprezintă un  fel de limbaj secret foarte perfecţionat, la care participă mai multe discipline ştiinţifice şi ramuri ale artei, mai ales insă matematica şi muzica (respectiv, ştiinţa muzicii) şi care este in măsură să exprime şi să pună in relaţii reciproce conţinutul şi rezultatele celor mai multe ştiinţe

Este un joc al cunoașterii prin cunoașterea jocului, fără a oferi o îndrumare exhaustivă, deoarece acest sistem ludic este întemeiat pe manifestare înainte de realizare, a priori, iar noi ajungem astfel  la noțiunile fundamentale ale filosofiei lui Kant. O mică paranteză: cred că totul există înainte de a fi cunoscut, așa cum dacă azi vezi curcubeul pentru prima data, asta nu înseamnă că nu a mai existat un curcubeu vreodată, pentru că dacă există vreun atribut al cunoașterii, este acela de a fi infinit sau măcar nimeni nu ar putea demonstra că este finită. Cunoașterea este limitată doar dacă este privită prin prisma capacităților umane cerebrale sau ale simțurilor noastre. Cunoasterea poate fi realizată prin mai multe căi, prin mai multe discipline structurate, inclusiv cele mistice – idee prezentă, de altfel, în carte.

Mi-a plăcut citatul acesta îndeosebi, pentru latura sa încă valabilă în contemporanul cunoscut:

„…de exemplu, mari chimişti sau virtuoşi ai pianului îşi dădeau părerea asupra politicii, îndrăgiţi actori, dansatori, sportivi, aviatori şi chiar poeţi se pronunţau asupra foloaselor şi dezavantajelor celibatului, asupra presupuselor cauze ale crizelor financiare şi aşa mai departe. Intenţia era exclusiv aceea de a reuni un nume cunoscut cu o temă actuală

După cum am spus, această lectură mi-a stârnit multe gânduri și divagații, printre care:

 

Prima divagație: REFLECȚII

Voi încerca să expun efectul produs de reflecțiile lui Hesse, care sunt grăitoare pentru perioada contemporană, în care totul se fabrică în grabă, fără discernământ și fără responsabilitate, fără alte pretenții în afara intereselor consumist-cantitative. Îi înțeleg perfect încrâncenarea pentru apărarea rafinamentului gândirii elevate, aflate peste mintalul majoritar supus instinctelor și matrițelor confecționate pentru a păstra această majoritate în stare cât mai vegetativă. Nu exclud faptul că dacă ar exista o teorie conspiraționistă în acord  cu realitatea se prea poate ca acești lideri confecționari de matrițe să fie născuți și crescuți de însăși voința celor mulți de a nu-si exercita voința asupra a nimic din ce nu este imediat confortabil și reductiv. Da, uneori simt și eu că trăim ultimele sclipiri ale crepusculului cultural al unei lumi cu oameni de nisip.

Dacă stai să te gândești, cândva coloanele palatelor vibrau însuflețite de muzica clasicilor, iar acum muzica este redusă la trei cuvinte puse pe un ritm din trei note, cam așa se face legea străzii muzicale. L-am avut pe Beethoven, Bach, Mozart, atunci cand nu aveam radio-uri, iar acum avem totul la picioare, dar nu se mai creează premisele existenței unora ca ei. De la etică la venalitate. De la desăvârșire la declin. De la strădanie extenuantă la superficialitate extenuată. Iar dacă s-a atins desăvârșirea, ce altceva mai poate urma după ea?

Revenind la Castalia și la Jocul mărgelelor de sticlă, tărâmul imaginar al unei societăți închipuite de Hesse, construite pe fundamentul unui joc intelectual multidisciplinar care reunește erudiții din cele mai diverse: muzică, limbi străine, matematică, filosofie, astrononomie, teologie, divinație. Jocul elitist îmbină știinta cu arta, iar cu cât discipolii acestui ordin urcă scara ierarhiei dictate de abilitatea de a se juca cu mărgelele de sticlă, cu atât viața acestora devine mai modestă, mai restrictivă și lipsită de alte aspirații în afara celor legate de proliferarea culturii și contributia la asigurarea continuității jocului.

A doua divagație: SĂRĂCIE INTELECTUALĂ

Nu pot fi de acord cu proliferarea unor convingeri periculoase legate de oamenii care aduc un folos lumii, fără a-și fi de folos lor înșiși. De la butoiul lui Diogene la sărăcia intelectualilor moderniști, acesta este un subiect pe care binevoiesc să-l contrazic fără a-l argumenta prea mult, căci însăsi argumentarea mi se pare lipsită de sens în fața unui fapt evident, lipsit de logică. Nu există nimic care să-mi demonstreze că libertatea și responsabilitatea nu pot merge mână în mână, în afara acelui sens pe care-l stabilim noi înșine.

 

A treia divagație: INTELIGENȚA ASOCIATIVĂ

M-am tot gândit la asociațiile de idei ale acestui joc, cu atât mai mult cu cât cred că forța intelectuală a unui individ, pe lângă terenul fertil al unei minți iscoditoare, sunt, poate, cele mai importante și definitorii pentru acea inteligență completă la care puțin indivizi ajung. Acești indivizi sunt, în genere, multitalentați.

Cunoaștem persoane care citesc mult, se cultivă la fel de mult și rețin informații, uneori complexe, rămănând totuși la fel de inocenți intelectual și de nivelați ca o rață trecută prin apă. Întâmplător sau nu, iar eu înclin să cred că nu, tot aceștia sunt, în general, lipsiți de empatie, cu simțuri aplatizate, incapabili de a-și ramifica cunoștințele dobândite sau de a le combina între ele, cu atât mai puțin de a crea sau contribui la dezvoltarea unui sistem de gândire. Sunt muzicanți renumiți care, în ciuda faptului că pot cânta desăvârșit la un instrument sau mai multe, iar prin desăvârșit înțeleg mai degrabă matematic, metronimic, nu simt impulsul de a nuanța emoțional acele puncte cheie intuibile, dar nepuse neapărat pe partitură, căci muzica se cântă cu tot sufletul și cu toate sentimentele la care un om poate ajunge, iar daca sufletul nu zboară, nici muzica nu poată să se înalțe sau să-i înalțe pe ceilalți.

 

A patra divagație: LUMEA BĂRBAȚILOR

Când tocmai rumegam astfel de gânduri și reflectam la ideea că totuși nu-mi sunt pe plac sistemele elitiste închise, lipsa oricărei mențiuni feminine care să echilibreze disconfortul unui roman exclusiv masculin, a venit fragmentul edificator, ca un răspuns sau ca o întrebare pe care și Hesse și-a formulat-o:

Au fost perioade când mă uitam la membrii Ordinului vostru şi la jucătorii cu mărgele de sticlă cu veneraţie, cu un simţământ de micime şi cu gelozie, ca la nişte zei sau supraoameni veşnic senini, ducându-şi viaţa ca într-o eternă joacă, savurându-şi propria existenţă, la adăpost de orice suferinţă, în alte perioade, mi-aţi apărut cand demni de invidie, când vrednici de compătimire, când de dispreţ, nişte castraţi menţinuţi artificial în eterna voastră copilărie, puerili şi naivi în lumea voastră de jocuri, în grădiniţa voastră de copii lipsită de pasiuni, îngrădită frumuşel, bine dereticată, unde fiecare năsuc e bine curăţat şi fiecare impuls al simţirii şi al gaândirii e redus la tăcere şi sugrumat, unde se joacă o viaţă întreagă jocuri cuminţi, nepericuloase şi nesângeroase şi fiecare pornire de viaţă ce-ar putea produce tulburare, fiecare sentiment mare, fiecare pasiune autentică, fiecare clocot al inimii e numaidecat controlat, modificat, neutralizat cu ajutorul terapiei meditative. Lumea in care vegetaţi ca nişte laşi nu e oare o lume artificială, sterilizată, croită didactic, doar o jumătate de lume, o lume fantomatică, o lume fără vicii, fără pasiuni, fără forme, fără sare şi piper, o lume fără familie, fără mame, fără copii, aproape fără femei!

Nu m-am pregătit să-mi liniștesc temerile, pentru că, intuitiv, ceva îmi spunea să-mi continui firul suspiciunii. Până la urmă, tocmai din cauza analogiei femei-desfrâu al simțurilor (vezi în citat), și nu desfătare, cu siguranță nu una intelectuală, m-a pus mai rău pe gânduri.

Am continuat să citesc, revenind la prima concluzie: hmmm… ceva este în neregulă aici. Este doar o lume a bărbaților. OK, nu-i așa de grav. Încă o limitare nejustificată decât parțial, și asta din cauză că femeile nu sunt lipsite de capacitatea de concentrare sau de lipsa de ambiție a unui bărbat, dar natura emoțională a femeii, precum și maternitatea, acestea pot fi singurele impedimente adevărate în calea performanței. Și poate că aș fi fost de acord, parțial, având în vedere puținătatea operelor feminine din istorie, dacă în zilele noastre unde manifestarea este posibilă și încurajată, nu ne-ar fi dat câteva exemple nu mai puțin însemnate decât ale bărbaților, cel puțin din punct de vedere științific sau artistic. Nu sunt o feministă, nu sunt nici împotriva feminismului, sunt doar în căutarea adevărului precum căutătorii de aur care cerneau toate impuritățile cu o sită.

 

A cincea divagație: LIMITĂRI

Și până la urmă, de ce fie ori intelect, ori iubire? De ce fie femei ori bărbați? Nu este asta o gândire limitativă prin ea însăși?

Era ceva frumos şi ademenitor să ai putere asupra oamenilor şi să străluceşti înaintea altora, dar şi demonic şi periculos, iar istoria universală consta dintr-un şir neîntrerupt de domnitori, conducători, despoţi şi comandanţi, care cu extrem de puţine excepţii au început frumos şi au terminat rău, care cu toţii, cel puţin după cum au pretins ei inşişi, au luptat pentru putere impinşi de bune intenţii, pentru ca, după aceea, să devină posedaţi şi orbiţi de putere şi s-o iubească numai de dragul ei

 

A șasea divagație: DIVINAȚIA

M-a bucurat includerea în acest sistem exclusivist, simetric, a diferitelor arte de divinație (precum I-ching sau folosirea runelor) și spun asta pentru ca am un adânc respect pentru astrologie și pentru cei care intuiesc ceea ce nu se poate vedea sau nu este palpabil. Însă, așa cum într-o rază de lumină nu poți vedea culorile, asa cum nu poți auzi undele radio fără un aparat potrivit, dar asta nu înseamnă ca ele nu sunt acolo, tot așa mi se par puerile afirmațiile celor care nu înteleg că majoritatea cunoașterii este dincolo de simțuri și de experiența de până acum.

 

A șaptea divagație: SISTEME STRICT IERARHIZATE

Se preaslăvește ierarhizarea, ideea cu care eu nu prea rezonez, fiind o individualist-socialistă – doar în sensul de egalitate completă în drepturi.

 

Voi reveni la divagația a patra și o voi contura pe măsura avansării în lectură: HOMOSEXUALITATEA ÎN LITERATURĂ

Este imposibil să nu observi încărcătura profund emoțională cu care bărbații Ordinului interferează între ei, fie că este vorba de maestru-discipol sau doar de relații colegiale. Acestea ajung ușor la gelozie, rușine, atașament profund și supunere.

Următoarea scurtă referire a prezenței femeilor în carte, este una exclusiv agresivă, femeia fiind asociată cu răutatea și incapacitatea sau reaua voință de procreere (căci femeile nu pot fi intelectuale, nu? Ca atare, pentru Hesse, ele au un singur alt scop: maternitatea)

În cazul în care cineva nu a înțeles ceea ce încerc să explic foarte clar, ei bine, dragii mei, scriitorul nostru nu a sărit vreo pagină în care tendințele sale către homosexualitate, refulate sau nu, să nu transpară și să nu lovească cu toată forța.

Prea puțin îmi pasă dacă și cine îmi va sări în cap în urma publicării acestui articol, pentru că am văzut că nimeni nu menționează asta în limba română, când pe mine revelația m-a izbit pe la jumătatea lecturii și chiar nu mă laud cu această perspicacitate de care nu pot fi foarte mândră acum.

Nu am nimic împotriva homosexualilor, dimpotrivă, faptul ca ei încă luptă pentru drepturile și recunoașterea lor în societate, mă determină să îi apăr din tot sufletul, dar cred ca poți să iubesti pe cineva de același sex cu tine și fără a-l considera inferior pe cel de sex opus.

Citatul feminin-agresiv cu pricina – cel care mi-a adus confirmarea:

Uneori trăieşte în câte un sat o femeie de un soi rău care nu nutreşte ganduri bune faţă de nimeni. Ale mai multe dintre muierile astea nu fac copii. Câteodată, una din astea e aşa de a naibii, că satul nu mai vrea să aibă cu dânsa nici în clin, nici in mânecă. Atunci muierea e luată noaptea şi, după ce bărbatu-său a fost legat fedeleş, e snopită în bătaie cu nuielele, pe urmă alungată departe prin păduri şi prin mlaştini, afurisită cu un blestem şi lăsată acolo. După asta, bărbatul e dezlegat, iar dacă nu-i prea bătran îşi poate lua altă nevastă

Iar dacă mai are cineva nevoie de explicații suplimentare:

Păşea domol, mulţumit, mai departe, în copaci murmura adierea nopţii şi trosnea abia auzit, mirosea a pământ jilav, a stuf şi a nămol, a fum de lemn pe jumătate verde, un miros dulceag de grăsime, care însemna mai mult decât orice căminul, iar în sfârşit, când se apropie de coliba băieţilor, îi adulmecă izul, adulmecă mirosul băieţilor, duhoarea unor trupuri de oameni tineri

 

A opta divagație: POEZIE VS PROZĂ

Aș fi fost mai satisfăcută de lectură dacă nu ar fi existat versurile din ultima parte a cărții. Herman Hesse îmi confirmă teoria că mai mulți poeți pot scrie proză, dar mai puțini prozatori pot străluci la poezie.

 

Ce citesc acum:

  • Elif Shafak – Cele patruzeci de legi ale iubirii
  • Anais Nin – Henry și June (Din jurnalul dragostei)
  • Dan Lungu – Sunt o babă comunistă

_____________

Natașa Alina Culea (autoare)

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Despre gelozia în relații (Seria bărbați & femei)

Articole mai vechi din aceeași serie:

Cine nu o cunoaște și cine nu a trecut prin așa ceva… probabil că minte. Dacă tot ne cauzează atâtea probleme, haide să o înțelegem și să o disecăm până nu mai rămâne mare lucru de capul ei 🙂 Vorbim de gelozia clasică, nu de invidie sau de alți subalterni ai ei, da? Nu vă ofer un vademecum psihologic, ci doar câteva idei de a căror logică nu mă îndoiesc.

Ce este?

Un sentiment foarte intens resimțit (localizat în creier în zona instinctelor), iar cu cât gradul de intensitate al acestuia crește, cresc și celelalte accesorii ale lui: furia, sentimentul de respingere, de neiubire, de abandon, de umilință în fața celorlalți, depresie, dezamăgire, frustrare, nesiguranță, marginalizare.

Când apare?

Atunci cand intervine o a treia persoană de acelasi sex cu cel care resimte gelozia.

Ce o alimentează:

Lipsa de comunicare între parteneri, așteptările nerealiste, experiențele nefericite de viață, traumele din copilărie, alte relații eșuate, negarea, sentimentul de vinovăție (pentru că gelozia este percepută ca fiind negativă/imatură/inacceptabilă), sentimentul de respingere, de neînțelegere, nevalidare emoțională și, bineînțeles, de o afecțiune scăzută a partenerului sau de un partener lipsit de respect și considerație pentru ideea de cuplu.

Sunt psihologi care spun că iubirea nu are nicio legătură cu gelozia și că are legătură exclusiv cu devalorizarea individuală, cu controlul sau posesiunea și cu frica de a rămâne singur.

Voi contrazice din start această teorie pentru că nu are un fundament logic. Gelozia apare în cadrul unei relații amoroase și se poate spune orice despre ea, mai puțin că nu are legătură cu iubirea sau cu afecțiunea, măcar ca element declanșator. Da, cred că oamenii care se plac pe ei înșiși fac față mai ușor geloziei, iar cei care au suferit traume în copilărie au mai mult de furcă cu ea.

Se tratează?

Sincer? Mă cam îndoiesc. Cred ca poți face pace cu acest sentiment, că îl poți accepta, că îl poți face suportabil, dar exclud „vindecarea” completă pentru că așa cum nu poți realiza o lobotomie completă a amintirilor cuiva și a efectului lor emoțional, tot așa nu poți vindeca total ceva a a apărut pe soclul acestora.

Ce simte cel care este gelos?

  • Își simte în pericol siguranța/relația
  • Se simte inferior persoanei care constituie un pericol
  • Se simte abandonat, respins, neînțeles
  • Este agresiv sau fals detașat de persoana iubită
  • Nesigur, neajutorat

Cum se tratează gelozia?

– > Reparând exact punctele menționate mai sus, echilibrând cu latura lor pozitivă/reversul medaliei:

Caz – rezolvare:

Se simte în pericol – partenerul îl poate asigura de trăinicia relației

Inferioritate – cel gelos își poate reaminti lui însuși valoarea personală. Poate încerca să nu mai vadă persoana considerată un pericol la o scală supradimensionată, ci să se ancoreze în realitate și să-și vadă propriile calități.

Abandon – are nevoie de  dovezi de afecțiune

Agresivitate – dovezi de blândețe/tandrețe

Detașare – dovezi de implicare emoțională

Nesiguranță – amintirea trecutului comun și a obiectivului pe termen lung al relației

Lipsa de control – cel gelos trebuie să înțeleagă că nu poți controla oamenii, așa cum nu poți controla viața însăși, întotdeauna va exista ceva care ne scapă sub control. Aici, o mare realizare ar fi ca cel gelos să facă pace cu respingerea, în general, și să realizeze că nu putem obliga pe cineva să ne iubească.

Cum nu se tratează gelozia?

Atunci când niciunul nu face nimic pentru a repara lucrurile sau doar unul face eforturi pentru îndreptarea situației. O relație este ca un fir cu două capete și trebuie susținută la ambele.

Precum în citatul lui Freud Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă de sine scăzută, uită-te în jur și asigură-te că nu ești înconjurat de tâmpiți” – înainte de a te categorisi drept o persoană geloasă, asigură-te că nu ești cu cineva care îți dă toate motivele sa fii gelos și că nu este doar în capul tău, ci pur și simplu alegi prost partenerii.

  • Cum poți afla sigur dacă ești gelos sau nu? Repetitio est mater studiorum. Ai fost gelos în toate relațiile sau într-unele te-ai simțit în siguranță? Și dacă da, de ce?
  • Iar la celalt capăt al firului, pentru cel care se plânge că partenerul său este gelos, nu cumva ți s-a mai reproșat asta și de către alți parteneri, iar purtarea ta este un teren fertil pentru a semăna germenii geloziei?

 

________________________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

 

 

 

 

 

Ce-am citit când am tăcut? V

 

  1. Ce-am citit când am tăcut I
  2. Ce-am citit când am tăcut II
  3. Ce-am citit când am tăcut III
  4. Ce-am citit când am tăcut IV

 

Ce am citit săptămâna asta:

  • Las ciudades invisibles – Italo Calvino
  • Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Păcate din iubire
  • Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

 

Las ciudades invisibles – Italo Calvino

Am iubit cartea asta pe tot parcursul lecturii. Imaginația flamboaiantă a lui Italo Calvino transpusă într-un lirism  superb, descoperind un autor care scrie ca nimeni altul, cu pricepere, iscusință, îndemânare, dibăcie și toate celelalte sinonime care ar încerca să redea talentul impresionant al prozatorului italian.

În prim plan: călătoriile lui Marco Polo, acele călătorii mult contestate, în China aflată sub dominația lui Kubilai Khan – conducătorul mongol care își exercita domnia asupra Pekingului (Pekin, fosta denumire a Beijingului actual).

Asemenea Șeherezadei care povestea sultanului Shahryar, așa și Marco Polo îl destinde pe Kubilai Khan cu poveștirile lui despre acele 55 de orase invizibile. Dacă Italo Calvino a ironizat oarecum presupusele calatorii ale lui Marco Polo, controversate din cauza știrbeniei reperelor geografice, este greu de spus, deși eu cred că oricare autor este fascinat de imaginație debordantă, fiind mai puțin interesat de veridicitatea poveștilor, până la urmă, nu suntem contabili.

Cartea asta chiar trebuie citită, iar trebuie este un cuvânt pe care-l folosesc destul de rar, fiind atât de restrictiv-neplăcut. Calvino este un scriitor vizionar care se folosește de arta sa pentru a atrage atentia către ceea ce ne îndreptam. Îl respect nu pentru ca a scris o asemenea carte, dar pentru că nu s-a gândit doar la aspectul ei comercial, ci la cel moral, etic – un îndemn de toată lauda și stima mea. Mi-ar fi plăcut să pot să-i mulțumesc personal pentru lectura asta.

Voi culege câteva citate, iertare, sunt netraduse – am citit cartea în spaniolă:

—Sir, estabas distraído. De esa ciudad justamente te estaba hablando cuando me interrumpiste.

—¿La conoces? ¿Dónde está? ¿Cuál es su nombre?

—No tiene nombre ni lugar. Te repito la razón por la cual la describía: del número de ciudades imaginables hay que excluir aquellas en las cuales se suman elementos sin un hilo que los conecte, sin una regla interna, una perspectiva, un discurso. Ocurre con las ciudades como con los sueños: todo lo imaginable puede ser soñado pero hasta el sueño más inesperado es un acertijo que esconde un deseo, o bien su inversa, un miedo. Las ciudades, como los sueños, están construidas de deseos y de miedos, aunque el hilo de su discurso sea secreto, sus reglas absurdas, sus perspectivas engañosas, y toda cosa esconda otra

 “Pero la ciudad no dice su pasado, lo contiene como las líneas de una mano, escrito en los ángulos de las calles, en las rejas de las ventanas, en los pasamanos de las escaleras, en las antenas de los pararrayos, en las astas de las banderas, surcado a su vez cada segmento por raspaduras, muescas, incisiones, cañonazos”

Un oraș care m-a pus pe gânduri – deși nu singurul:

 „Al entrar en el territorio que tiene a Eutropia por capital, el viajero ve no una ciudad sino muchas, de igual tamaño y no disímiles entre sí, desparramadas en un vasto y ondulado altiplano. Eutropia es no una sino todas esas ciudades al mismo tiempo; una sola esta habitada, las otras vacías; y esto ocurre por turno. Diré ahora cómo. El día en que los habitantes de Eutropia se sienten asaltados por el cansancio, y nadie soporta más su trabajo, sus padres, su casa y su calle, las deudas, la gente a la que hay que saludar o que saluda, entonces toda la ciudadanía decide trasladarse a la ciudad vecina que esta allí esperándolos, vacía y como nueva, donde cada uno tomara otro trabajo, otra mujer, verá otro paisaje al abrir las ventanas, pasará noches en otros pasatiempos, amistades, maledicencias. Así sus vidas se renuevan de mudanza en mudanza, entre ciudades que por la exposición o el declive o los cursos de agua o los vientos se presentan cada una con ciertas diferencias de las otras. Como sus respectivas sociedades están ordenadas sin grandes diversidades de riqueza o de autoridad, el paso de una función a la otra ocurre casi sin sacudidas; la variedad esta asegurada por los múltiples trabajos, de modo que en el espacio de una vida rara vez vuelve uno a un oficio que ya ha sido el suyo. Así la ciudad repite su vida siempre igual, desplazándose para arriba y para abajo en su tablero de ajedrez vacío. Los habitantes vuelven a recitar las mismas escenas con actores cambiados; repiten las mismas réplicas con acentos diversamente combinados; abren bocas alternadas en bostezos iguales. Sola entre todas las ciudades del imperio, Eutropia permanece idéntica a sí misma. Mercurio, dios de los volubles, patrón de la ciudad, cumplió este ambiguo milagro”

Ultimul citat din carte, încântător prin muzicalitatea metaforică:

Tres hipótesis circulan sobre los habitantes de Baucis: que odian la tierra; que la respetan al punto de evitar todo contacto; que la aman tal como era antes de ellos, y con catalejos y telescopios apuntando hacia abajo no se cansan de pasarle revista, hoja por hoja, piedra por piedra, hormiga por hormiga, contemplando fascinados su propia ausencia

 OK, nu ma pot opri, doar pe acesta și gata! Vorbind despre Veneția, Marco Polo are tandrețea duioasă a unui iubit nostalgic:

—Las imágenes de la memoria, una vez fijadas por las palabras, se borran —dijo

Polo—. Quizás tengo miedo de perder a Venecia toda de una vez, si hablo de ella. O quizás, hablando de otras ciudades, la he ido perdiendo poco a poco

Undeva chiar trebuia să mă opresc, altfel aș cita toată cartea și tot voi rămâne cu impresia că nu am recomandat-o suficient. Monumentală!

Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Pacate din iubire

Dacă autoarea, căci vorbim de un pseudonim, iar adevăratul nume al scriitoarei este Eleanor Hibbert, a încercat să o transforme pe Lucrezia Borgia într-o femeie palidă și cam fără voință, a reusit, iar dacă intentia ei a fost doar de a contrazice faima creată de Michel Zevaco cu Crimele familiei Borgia (sau de un altul ca el), ei bine, a reusit să scrie un roman interesant despre un personaj acum mai puțin interesant.

Citate? Nu, deoarece stilul si limbajul nu permit încropirea unor astfel de decorațiuni lingvistice. Nu s-a schimbat cu nimic imaginea lui Alexandru Borgia, nici a lui Cesare, cei doi sunt descriși la fel de sângeros așa cum sunt cunoscuți deja, doar Lucrezia pare o papușă blondă, usor de manipulat, destul de naivă, dar cumva decentă pe tot parcursul cărții.

Ce nu mi-a plăcut prea tare: așa cum am spus, limbajul cam de lemn, descrierile puerile, nesfârșitele menționări ale părului ei lung de culoarea aurului și… cam atât.

În rest, toate vechi și vechi sunt toate: obiceiurile de la Curte, ipocriziile de rigoare, intrigile nelipsite, crimele săvârșite în numele unor utopii care pun un om deasupra altuia etc. Nu lipsesc nici referințele către artiștii renascentini: Michelangelo Buonarotti, Pietro Bembo, dar nici cele către familiile conducătoare ale Italiei: Orsini, Sforza, Forli, Ercole, Ferrara, Este…

Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

Oare ce as putea sa mai scriu despre o carte care m-a dezintegrat cu primele cuvinte? Interesant este că dacă pe Las ciudades invisibles o găsesc liniară din punctul de vedere al așteptărilor, Lucrezia Borga fiind puțin ascendentă pentru că a început destul de simplu, cu un asemenea punct de pornire, am crezut că Bastarda Istanbulului poate fi prima din topul meu imaginar al cărților citite în ultima vreme. Nu a fost așa, dar mi-a plăcut foarte, foarte mult – însă remarc o ușoară linie descendentă, cu o mare lovitură către finalul cărții, una neașteptată care m-a determinat să răsucesc pe toate laturile ceea ce știam despre încărcatele relații karmice de familie.

Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia. Orice ar cădea, oricât de tare ar turna, oricât de îngheţată ar fi lapoviţa, nu trebuie să rosteşti niciodată vreo blasfemie împotriva celor pe care cerul ni le-ar putea hărăzi. Toată lumea ştie lucrul ăsta.Până şi Zeliha.

Dar apoi, în clipa în care ultimii stropi ating pământul, iar alţii atârnă nesiguri de frunzele acum fără fir de praf, în acel moment lipsit de apărare, când nu eşti întru totul sigur că ploaia a încetat, şi nici ploaia însăşi nu e, chiar în acel interval, totul se înseninează. Un lung moment, cerul pare să-şi ceară scuze pentru ce ne-a făcut. Iar noi, având încă picături fine în păr, noroi pe manşete şi tristeţe în ochi, privim din nou spre cerul azuriu, acum mai senin ca niciodată. Privim în sus şi nu ne putem abţine să nu-i întoarcem zâmbetul. Îl iertăm; întotdeauna facem la fel”

Mi-a plăcut la nebunie cascada de metafore, personajele feminine greu de încadrat într-o tipologie sau alta și clocotul romanului plămădit cu ardoare. Dacă autoarea este feministă, precum Isabel Allende, sau dacă nu este feministă deloc, n-aș putea ști, dar ceea ce știu este că ambele sunt axate pe dezvoltarea personajelor feminine, iar cele masculine sunt aduse în prim plan doar ca să le completeze mai bine pe primele. Bun, am spus și de tendința către feminism…

Umorul este unul mușcător, solid, acerb – poate ceea ce distinge cartea ei între altele contemporane, eu cred că i l-aș recunoaște acum între alte zeci de texte.

 Ea era cea mai mică dintre cele patru fete ale familiei Kazancı, care nu puteau fi de acord în nici o privinţă, dar care păstrau aceeaşi convingere că au întotdeauna dreptate şi fiecare credea că nu are nimic de învăţat de la celelalte, dar că are multe să le-nveţe. Asta o făcea să se simtă la fel de rău ca şi când ar fi pierdut la loterie la diferenţă de un singur număr: în orice fel ai fi încercat să priveşti situaţia, nu puteai scăpa de sentimentul că erai supus unei nedreptăţi ce nu putea fi corectată

 Articolul doi: Majoritatea oamenilor nu gândesc niciodată, iar cei care gândesc nu devin niciodată o majoritate. Hotărăşte-te de care parte vrei să fii”

Cam atât despre Elif Shafak. Am găsit, în sfârșit, în literatura contemporană pe cineva care scrie extraordinar despre lucruri simple, Graalul meu.

______________

– Încă o dată, acestea nu sunt recenzii și nici nu colaborez cu vreo editură – tocmai pentru a vă oferi o informație filtrată doar prin ochii mei, dar neîntinată de vreun alt interes în afara pasiunii pure pentru literatură.

Ce citesc acum?

  • Hermann Hesse – Jocul cu mărgele de sticlă
  • Hume – The Philosophical Works (eng)
  • H Lawrence – Sons and Lovers (eng)
  • Evgheni Vodolazkin – Laur

 

_____________________

Natașa Alina Culea (autoare)

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului. Sofia
  • Nopți la Monaco
  • Visele nu dorm niciodată

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

 

Lansare Visele nu dorm niciodată – noiembrie 2017

natasa alina culea 4Scriitoarea Natașa Alina Culea își lansează cea de-a cincea carte, Visele nu dorm niciodată, în noiembrie 2017, în București. Romanul a ieșit recent de sub tipar, în luna august, sub egida editurii Librex Publishing, aceeași editură care a publicat și celelalte patru romane ale autoarei:

 

 

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului. Sofia
  • Nopți la Monaco

 Autoarea este cunoscută pentru stilul său nonconformist de a scrie, cameleonic, trecând de la romantismul preponderent în romanul Marat, la flagelarea moravurilor sociale contemporane în Nopți la Monaco sau la analizele interioare traumatizante prezente în Lupii trecutului. Sofia. Indiferent de cartea pe care o ține cititorul în mână, păienjenișul relațiilor umane și a celor de ordin romantic…

continuare pe site-ul StiriTimisoara

 

Visele nu dorm niciodata Natasa Alina Culea 1

Ce-am citit cand am tacut IV

Ce cărți am citit saptamana trecuta:

  • Scott Fitzgerald – Cei frumosi si blestemati – cu al sau bilfism sau stiinta tuturor religiilor, o religie a reincarnarii, lipsita de detalii. O carte despre cum sa traiesti transformand inutilul intr-o arta si lenea într-o stare contemplativ-estetica, dar fara partea de estetica 🙂 “Triumful letargiei” –  lipsa oricarui scop in viata si inchinarea la o singura zeita, a viciului. Lipsa oricaror virtuti sau orientari catre un scop, fie si acela de a nu avea un scop. Ratare. O carte ca o indispozitie bine scrisa 🙂

„O ştia de o lună – o fată cu obiceiuri nomade, nimic ieşit din comun. Cineva i-o pasase pur şi simplu lui Anthony, care o considera amuzantă şi căruia chiar îi plăcuseră săruturile caste şi idilice pe care ea i le dăduse în a treia seară de cînd se cunoscuseră, în timp ce mergeau cu un taxi prin Central Park. Avea o familie vagă – un unchi şi o mătuşă estompaţi, care locuiau împreună cu ea într-un apartament dintr-un cartier labirintic. Ea îi ţinea companie, familiară, oarecum intimă şi plină de linişte. Mai mult de atît el nu dorea să experimenteze – nu din scrupule morale, ci din groaza de a nu permite vreunei încurcături să tulbure ceea ce simţea că este seninătatea crescîndă a vieţii sale.

— Are două figuri, îl informă el pe Maury, una e să-şi tragă părul peste ochi într-un anumit fel şi apoi să-l sufle înapoi, iar cealaltă să spună „Eşti nebuuun!“ cînd cineva face un comentariu care o depăşeşte. Mă fascinează. Stau acolo ore în şir, complet uluit de simptomele maniacale pe care le găseşte în imaginaţia mea.

Maury se foi în fotoliul său şi spuse:

— E remarcabil că o fiinţă umană poate să înţeleagă atît de puţin, deşi trăieşte într-o civilizaţie atît de complexă. O astfel de femeie ia practic tot universul în cel mai literal mod posibil. De la influenţa lui Rousseau pînă la efectele cotei impozitelor asupra cinei sale, totul îi este complet străin. A fost adusă din epoca de piatră şi trîntită aici, cu arsenalul unui arcaş care trebuie să facă faţă unui duel cu pistolul. Poţi să dai la o parte toată crusta istoriei fără ca ea să-şi dea măcar seama”

O carte plictisita. Sa te plictisesti atat de mult incat sa nu mai crezi in nimic. Nici in dragoste. Mai ales in dragoste.

  • Isabel Allende – Portret in sepia

Descrieri luxuriante si repere istorice/geografice, asta este ceea ce am regasit si in Ines a sufletului meu, asa ca voi presupune indraznet ca este una dintre amprentele lui Allende. Desi sunt multi autori, nu toti sunt si povestitori grozavi, dar aceasta autoare scrie ca si cum ar povesti, foarte vivid (nu in sepia), foarte cromatic. Nu trantesc aici citate din lene, ci pentru a intelege ceea ce este tipic fiecarui autor sau roman si, astfel, sa va puteti orienta, sa stiti daca vreti sa continuati lectura sau nu. Se poate spune orice despre Allende, dar nu si ca ii lipseste patima. O ador!

“Nu sunt singură, am o dragoste secretă, fără obligaţii şi fără condiţii, motiv de scandal oriunde, dar mai ales aici unde ne e dat să trăim. Nu sunt nici necăsătorită nici văduvă nici divorţată, trăiesc în limbul „despărţitelor”, unde ajung nenorocitele care preferă batjocura publică faptului de a trăi cu un bărbat pe care nu-l iubesc, şi cum poate fi altfel în Chile, unde căsătoria e eternă şi inexorabilă? În unele dimineţi extraordinare, când trupurile noastre, al meu şi al iubitului meu, ude de sudoare şi muiate de vise împărtăşite, zac încă în starea aceea semiconştientă de tandreţe absolută, fericite şi încrezătoare ca nişte copii adormiţi, cădem în tentaţia de a vorbi despre căsătorie, de plecarea în altă parte, de exemplu în Statele Unite, unde e mult spaţiu şi nu ne cunoaşte nimeni, pentru a trăi împreună ca orice cuplu normal, dar pe urmă ne trezeşte soarele care ne bate în geam şi nu mai vorbim de asta, pentru că amândoi ştim că n-am putea trăi în altă parte decât în acest Chile plin de cataclisme geologice şi micime omenească, dar şi de vulcani aspri şi culmi ninse, lacuri imemoriale presărate cu smaralde, râuri spumoase şi păduri înmiresmate, ţară îngustă ca o fâşie, patrie cu oameni săraci şi încă inocenţi, în pofida atâtor abuzuri atât de diverse”

Este imposibil sa spun daca Portret in Sepia este mai buna decat Ines a sufletului meu, daca nu ar un avea subiect diferit, ai zice ca una este continuarea alteia. Nicio urma de neglijenta sau de saturatie a scrisului.

  • Mihail Sebastian – Femei.

Incep sa ma obisnuiesc cu personaje misogine, ca tot vine cartea dupa Rusoaica a lui Gib Mihaescu. Cea mai frumoasa lectie de viata in acest sens mi-a venit la una dintre prietenele male, mama a doi baieti. Ei bine, cineva i-a comentat sub o poza a fiilor ca sunt foarte frumosi si ca vor frange multe inimi, la care prietena mea a raspuns fara echivoc: – Eu sper sa le implineasca, nu sa le franga. De aceea este prietena mea de atata timp si o iubesc atat de mult, pentru valorile pe care le are si pentru inocenta desavarsita a sufletului ei, pe care o va transmite negresit mai departe. Nu toate femeile stiu sa fie mame, nu asa ca prietena mea, unele femei doar nasc si cresc, prietena mea hraneste o lume mai buna. Revenind la carte, Stefan se doreste a fi un personaj complex, muncit de ganduri inalte si idealuri asijderea, dar este un personaj sarac, care tot cauta sa se carpeasca in amorul propriu cu iubiri furate, compromise, un personaj care provoaca haos dupa el pentru ca haosul domneste in el. Cam atat – o alta idee in carte nu veti gasi oricat ati cauta cu lupa. Altfel, este scrisa logic, cursiv, cu descrieri patrunzatoare:

„Avea o discreție de cârtiță. Se strecura tăcută de lângă tine, atunci când se simțea de prisos, nu vorbea, nu întreba. Când o luam cu noi în oraș, la balurile din cartier, rămânea singură să ne păzească hainele. Și când una din amicele ei avea nevoie de o însoțitoare, într-o expediție amoroasă, Emilie venea totdeauna și asista la cele mai exacte scene de voluptate. Nu știu dacă prietenele ei nu făceau lucrul acesta urât într-adins, ca să o exaspereze. Nu știu dacă ea, Emilie, suferea la acest spectacol. Știu numai că rămânea acolo indiferentă, privind cu doi ochi egali ceea ce se întâmplă, liniștită, ștearsă”

Din prisma lui Stefan, femeile sunt niste fiinte slabe care exista pentru a-si exersa el capacitatea de seductie si basta. Din prisma mea, fiintele inteligente trebuie sa fie secondate de simtire si de idealuri, fara ele sunt doar observatori ai unei lumi in care nu pot intra si de care nu se pot bucura decat prin furtisaguri sentimentale, și asta din cauza unui discernamant stirb.

Ce cărți am abandonat:

  • Simon Sebag Montefiore – Într-o noapte de iarnă. Mi-a amintit de elevul Dima dintr-a VII-a. Poate doar nu am acum starea necesară și îl voi relua.
  • Amy Tan – Valea minunilor. A fost un abandon neobisnuit. Neobisnuit in sensul ca am abandonat-o dupa 300 de pagini. In mod mormal, as fi continuat sa o citesc macar pentru ca i-am dat atata atentie, dar nu si acum. Repetitivitatea, pesimismul cu motive chinezesti – curtezane cu ochi oblici, matroane, opiu si o societate total in favoarea barbatilor  bine studiate, dar cumva redate fara insufletire, m-au determinat sa sfarsesc undeva pe la ultimul sfert din carte.

 

Ce-am citit cand am tacut I

Ce-am citit cand am tacut II

Ce-am citit cand am tacut III


natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Plouă… plouă… (versuri)

 

Plouă, plouă…

Biciuiește ploaia șinele de tren

și podurile,

și băncile,

și visurile scuturate din balamale, 

strivite pe șinele de tren, abandonate sub poduri, uitate pe băncile din parc.

 

Plouă, plouă…

Cad frunzele

uitându-se la mine de jos în sus

cu ochi de scorțișoară;

iar când vântul învolburează hainele de postav,

femeile polenizate și le strâng în jurul pântecului,

ferindu-se de apele cu visuri înecate în șuvoaie,

grăbindu-se să adăpostească în casele în care troznesc în foc

buștenii spintecați de la brâu în sus.

 

Plouă, plouă…

se hâțână în apus un leagăn aninat de o creangă cu trei noduri și de trei amintiri,

a unui copac cu trei scorburi căptușite cu trei veverițe flămânde.

Se lasă ceața peste cerbi, peste pietre, peste scoarțele caselor,

peste visuri.

 

Plouă, plouă…

Iar eu

sunt furtună de visuri,

sunt vânt,

sunt ploaie

și mă scurg pe pământ.

 

Plouă, plouă…

A venit toamna,

i-am deschis ușa,

am poftit-o la un ceai cu gutui,

dar tu,

tu când vei veni?

______________________

Natașa Alina Culea 

 

Ce-am citit când am tăcut III

Ce cărți am citit săptămâna asta:

  • Gib Mihăescu – Donna Alba. Un delir incandescent care îți taie respirația, deși haotic, deși ilogic, deși iritant.
  • Misterul numelui tău – Clara Sánchez. Veți ști cât mi-a plăcut aici.
  • Jodi Ellen Malpas – Amantul. Turnul Eiffel al clișeelor. Povestea pițipoancei complete, uneori trează, combinată cu cel care și-a ratat meseria de fotbalist sau de evadat de la ospiciu. Mai rar o asemenea carte. Prima în topul meu. De jos în sus. Atât.
  • Eric Emmanuel Schmitt – Femeia în fața oglinzii 

– Când eram pregătită să o cataloghez ca fiind interesantă, dar nu extraordinară, cartea m-a năucit, m-a mușcat de față asemenea leoaicei lui Nichita. Reîncarnarea simbolului sabinelor? Psihanaliză? Autodistrugere? Am dat de o comoară! Doar poeziile nu sunt la un nivel de excelență, dar mai bine că este așa, altfel mi s-ar fi părut ceva necurat la mijloc. Un defect între atâtea calități? Doar i le scoate în evidență! Ca fostă pacientă de psihanaliză, vă spun că nu, nu mereu există transferul, nu e musai să te îndrăgostești de psihanalist – ăsta e mai mult un scenariu de film de la Hollywood.

O carte în care o femeie ușuratică are tot atâtea virtuți cât o martiră? I love it! Psihanaliza mă fascineaza așa cum mă fascinează tot ce este legat de acest modus operandi al creierului, acest computer genial care are ceva în plus la sistemul lui de operare: emoția. Deși computerul este limitat, iar memoria lui include doar ceea ce i-ai dat să rețină, creierul omului este integrat în inteligența primordială, ba, mai mult, interconectat cu toate celelalte forme de inteligență, deci infinit, un instrument colosal față de care păstrez tot atâta admirație cât și respect. Nefiind, în esență, prea mult pradă anumitor instincte, fie ele maternale sau de prădător, știu că cu cât ești mai liber de tipare, cu cât le răsucești și le chestionezi analitic, cu atât devii o anomalie în sistem, lupul care iese din haită. Cartea se apropie periculos de ideile pe care eu le-am înmagazinat de-a lungul timpului. Revenind la ea, neapărat citate:

Profeţiile lui Isaia, cu precădere, o năuceau. Noian de balauri, de satiri, de hiene, de pisici sălbatice, de haine sfâşiate, de păduri doborâte, de oraşe năruite, de morţi care se ridică atunci când colcăie viermii! Acest Dumnezeu furtunos o îngrozea, era un părinte cumplit care dojenea, pedepsea, răzbuna, pretindea jertfe, distrugea oraşe şi trimitea potopuri, precum un tâlhar violent ascuns în codrul cerului. De fapt, era bine că Braindor nu izbutise s-o ia la mânăstire: Anne se temea de Dumnezeu şi nu izbutea să-L iubească. Zi după zi, Vechiul Testament o teroriza şi mai tare. Departe de a-i însenina visele, îi oferea coşmaruri în stare de veghe.

[…]

Ce este lumea? O confruntare între dinţi şi stomacuri. Mănânci sau eşti mâncat. Universul nu cunoaşte altă lege, ne propune doar două poziţii, prădător sau pradă, poziţii, din păcate, atât instabile, cât şi interschimbabile.

[…]

Se gândea la lăudăroşenia flăcăilor, la acel amestec de zgomot, de curaj, de beţie şi de nerozie. Fusese surprinsă de un amănunt: punând la cale o execuţie publică, cei din Bruges priveau lupul nu ca pe o fiară dăunătoare, ci ca pe un criminal. Prin urmare, îi atribuiau oare un suflet? Acest lucru îi trezea interesul; îşi aduse aminte cum erau judecate animalele care făceau stricăciuni; îşi aminti de scroafele trase pe roată sau oile spânzurate şi îi veni să verse. Ce ciudaţi erau oamenii… Singura formă de respect pe care o acordau animalelor era stabilirea unui verdict, condamnarea la cazne. O singură dată în viaţă, lighioana putea fi egală cu omul: atunci, în faţa judecătorului şi a călăului.

[…]

Îngroşă ideea cu o ridicare din umeri:

— Sexul simplifică lucrurile.

Se repezi înainte, cu ochii strălucind, aproape lipindu-se de faţa ei.

— În ce sens le simplifică? Ca să te apropii de un bărbat sau ca să scapi de el?

[…]

— Nu vorbesc de ierarhia umană, ci de aceea care-i desparte pe oameni de animale. Ne considerăm superiori.

— Chiar suntem.

— În ce privinţă? Animalele se hrănesc, dar nu pornesc războaie. Animalele se luptă între ele, dar nu sunt crude. Animalele respectă pădurile, nu le distrug ca să ridice oraşe. Nu ridică fum spre nori, rămân la locul lor.

— Totuşi fură unele de la altele.

— Fie, dar o vizuină ori un măr le aparţine doar în măsura în care le e de folos. Ai văzut vreodată o pasăre cu mai multe cuiburi? Ori o vulpe sătulă pândind un stârv pe care nu-l va mânca? Printre animale nu există bogaţi, nici unul nu agoniseşte bunuri peste cât îi e necesar, averi care nu îi trebuie.

[…]

Anne e parcă unul dintre ei, cel la care n-a încetat nicicând să se gândească, chiar şi în timpul slujbelor de la biserică. Mielul acela alb, curat, nu ştia ce măcel îi va fi dat să îndure; se zbânţuia, drăgălaş, nevinovat, cu lâna imaculată, cu picioarele viguroase deşi încă elastice, cu privire veselă. Îi zâmbea casapului cu ochii lui negri, adânci şi rotunzi; până să-i taie beregata, credea că mâinile care îl înhăţaseră voiau să-l mângâie. Când a căzut, nedumerit, sub tăiş, Braindor a fost de partea mielului şi şi-a considerat părintele un ucigaş. „Pe oricine-ai omorî, loveşti însăşi viaţa. Nimeni nu are dreptul să facă asta.“

Ce citesc acum:

Hume – The Philosophical Works (încă)

Max Blecher – Întâmplări din irealitatea imediată

Mihail Sebastian – Femei

Scott F. Fitzgerald – Cei frumoși și blestemați

Isabel Allende –  Portret în sepia

Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Pacate din iubire

Simon Sebag Montefiore – Într-o noapte de iarnă

D.H Lawrence – Sons and Lovers

  • Revin cu impresii, dar nu cu recenzii 🙂 Time flies

Ce am citit când am tăcut I

Ce am citit când am tăcut II

______________________________________

cropped-natasa-alina-culea-carti-romania-autoare-scriitoare1.jpg

 

Ce-am citit când am tăcut II

Voi continua seria începută și voi recomanda foarte subiectiv doar ceea ce consider eu că este de recomandat.

Aici puteți găsi prima parte: Ce-am citit când am tăcut I

Ce cărți am citit II:

  • Gib Mihaescu – Rusoaica

Deși îmi place scrisul viu al lui Gib, romanul pare scris în grabă și este cam haotic. Îi înțeleg pasiunea slavă și fuga spre o himeră romantică, dar aș fi vrut mai mult. Poate doar personajul Marusea pare să dețină un oareșce sistem de valori, în rest, dezordine sufletească și virtuți existente doar în teorie. A nu se înțelege greșit, nu mă deranjează neapărat, doar că aș fi preferat altceva.

  • Anton Holban – Ioana

De ce ne plac romanele care au ca titlu nume de femei? Ioana, o frumoasă femeie urâtă într-un roman care geme de contradicții și de chinuri intelectuale, o carte înecată în întrebări fără răspuns. Un roman ca un semn al întrebării.  Altceva nu voi mai spune aici.

  • Guillaume Musso – Fata din Brooklyn

Un singur lucru aș dori: se poate ca femeile răpite să nu mai fie însărcinate? Cred că este al treilea roman de genul, citit în ultima lună, care merge pe această idee. Parcă și un sifilis ar fi mai bun decât aceeași tentativă de a sensibiliza cititorul. De recomandat pentru iubitorii de acțiune și de mistere.

  • Paula Hawkins – În ape adânci
  • Dean Koontz – Soțul

Același comentariu ca la Fata din Brooklyn. Prezervative? Anticoncepționale? Fierturi arhaice? Please!

Ce citesc acum:

  • Hume – The Philosophical Works
  • Max Blecher – Întâmplări din irealitatea imediată
  • Mihail Sebastian – Femei
  • A. Pușkin – Dama de pică și A.P. Cehov – Nuvele și povestiri

Ce cărți am abandonat:

  • Niciuna. Deocamdată.

Dileme pe GoodReads

Nu pot da steluțe puține acolo și prefer să ignor o carte decât să îi dau un singur astru stingher. Altfel, nu pot pune mare preț pe o platformă în care o carte precum Violul de Sandra Brown are 4 steluțe, iar Enigma Otiliei (G. Călinescu) are numai 3,61. Noi să fim sănătoși!

_________________________________

natasa alina culea carti romania autoare scriitoare

 

Nisa, Cannes, Monte Carlo & beautiful houses

De ce Monte Carlo, Monaco? Pentru că pregătesc al doilea volum al romanului Nopți la Monaco! În curând.

Cannes (2)Cannes (3)Cannes (4)Cannes (5)Cannes (6)Cannes (7)Cannes, Armani CaffeCannesMonacoMonte Carlo, Monaco (2)Monte Carlo, Monaco (3)Monte Carlo, Monaco (4)Monte Carlo, Monaco (5)Monte Carlo, MonacoNegresco NisaNegresco, NisaNisaPromenade des anglais

_______________________________________________

Cannes, Monte Carlo – Monaco, Nisa, Cote d’Azur, Promenade des Anglais, Negresco

Ce-am citit când am tăcut

Făcând referire la un titlu de carte, voi spune puțin altfel: Ce-am citit când am tăcut. Pentru cei interesați, desigur.

De la începutul începutului: Acestea nu sunt niște recenzii. Sunt câteva idei destul de laconice (lipsa timpului 😦 ) pentru cei  care vor să se orienteze în lumea cărților și cred că se pot ghida după recomandările mele întotdeauna sincere și nealterate de părerea altora.

Ce cărți am citit în ultima lună și le recomand:

  • Pascal Bruckner – Luni de fiere
  • Isabel Allende – Ines a sufletului meu
  • Cella Serghi – Pânza de păianjen
  • Ken Follett – Alb infinit
  • Adela – Garabet Ibrăileanu. Mi-a amintit cumva de cartea De ce iubim femeile. Cum așa? Poate din cauza viziunii unor bărbați asupra femeilor, admirate ca niște bibelouri de porțelan, păstrate la distanță ca să nu se fărâme în mâinile lor.
  • Dezgolită – Lola Beccaria
  • Bucuria de a trăi – Émile Zola. P.S. Lectura nu mi-a adus nicio bucurie, nu vă lăsați înșelați de titlu. Naturalismul pesimist à la Gervaise reinforced. Vă cer scuze pentru puzzle-ul lingvistic.

Ce cărți am abandonat:

  • Chira Chiralina – Panait Istrati
  • Alice Munro – Fugara. Nu am reusit să trec de 100 de pagini. Acțiunea este cam seacă și scrisul cu adieri western nu m-a atras prea tare. Nu spun că romanul nu este bun, poate că nu am avut eu suficientă răbdare. Sunt obsedată de ideea de a face ceva constructiv cu timpul meu și trec rapid peste ceea ce nu-mi suscită interesul.
  • Cecilia Ahern – Prietenul nevăzut. Am rezistat cam 200 de pagini, dar este prea infantilă pentru mine, cumva precum poeziile lui Alecsandri, pentru o anume vârstă a inocenței. Desi pot reciti Urme în zăpadă, nu pot citi Prietenul nevăzut.

Ce citesc acum:

  • Donna Alba – I. Mihăescu. Sigur nu va ajunge pe lista cărților abandonate.
  • Guillaume Musso –  Fata din Brooklyn
  • Metamorfoza – Franz Kafka 

 

Luni de fiere. L-am pus pe Pascal imediat pe postamentul pe care îmi urc scriitorii, dar mai mult pentru scrisul cizelat, pentru metaforele neașteptate și pentru rafinamentul curgerii cuvintelor. Cât despre subiectul cărții, nu am fost impresionată așa cum aș fi vrut. În momentul în care mi-a prezentat-o pe Rebecca: roșcată, sânii tari, ochii verzi – am avut impresia că citesc o carte de Sandra Brown sau Danielle Steel, stilizată. Nu vorbesc despre descriere, cuvintele curgeau scrise de aceeași mână sigură de scriitor autentic. Am simțit cum caută extravaganța care ar fi trebuit să șocheze cititorii. Nu m-a șocat tocmai pentru că era un proces planificat, indus. Prefer autorii care scriu monumental despre lucruri simple – dar asta este doar o preferință a mea. Citind autori străini, îmi crește admirația pentru ai noștri Călinescu și Petrescu. Un alt minus al cărții este faptul că s-a insistat foarte mult pe două-trei idei și-atât (poate nici măcar nu au fost trei idei), nu a avut complexitatea pe care o căutam. Nu, nu mă deranjează că aceste idei sunt legate de putreziciunea sufletului omenesc sau de scatofilie – așa ar găsi unii să-i comenteze pe cei care nu sunt foarte încântați de carte, dar să ne înțelegem, nu m-a oripilat în simțul meu estetico-erotic. Bun, am lămurit și asta. Așa cum mă va plictisi o carte peste limită de entuziasmată vorbind despre cât de frumoasă este viața și cum strălucește iarba în soare, este firesc să fiu la fel de plictisită de o carte care trece în extrema cealaltă. Vreau nuanțele, vreau oamenii așa cum sunt, și buni, și răi, și tandri, și brutali. Bruckner a descris-o într-o mie de nuanțe fizice pe Rebecca, dar nu a surprins mai nimic din ceea ce simțea ea, ce gândea, și de ce. Deși cartea te ține captiv, nu este datorită crescendo-ului nu prea abrupt, ci a întrebării legitime pe care și-o va pune oricare cititor: cât de departe are de gând să ajungă Pascal Bruckner? Cea mai neverosimilă acțiune a cărții este transformarea subită a lui Beatrix de la finalul romanului, ceea ce-mi spune că bărbații, fie ei și scriitori, mai au mult de învățat despre femei. Nu voi insista mult pe tema asta, o carte nu este o listă de cumpărături, inexactitățile nu mă deranjează decât atunci când sfidează ideea de bază a autorului. Dacă aș recomanda Luni de fiere? Desigur! Pentru greutatea scriiturii, deoarece este rara avis și descopăr nemulțumită lucrul ăsta cu cât citesc mai mult. Rezumat? Grosso modo insolent: Întâlnirea de pomină dintre un misogin și o țăcănită.

Ines a sufletului meu, dacă Isabel nu s-a ridicat chiar la rafinamentul scrisului lui Pascal, m-a cucerit iremediabil cu personajele sale precis conturate, cu povestea curajoasă a unei femei care se adaptează unei vieți minate, a derulat prin fața ochilor mei uimiți o epocă în care El Dorado reprezenta visul spaniolilor, șamanismul omniprezent, America de Sud descrisă așa cum nimeni nu  făcut-o vreodată. Nu m-a lipsit nici de poveștile de dragoste pe care speram să le găsesc! Isabel Allende mi-a gravat personajele pe retină pentru totdeauna. M-a amuzat simplificarea tipologiilor masculine din carte. Mai exact, ei aveau doar trei dorințe: să mănânce, să copuleze și să ucidă. O fi diferit astăzi? 😀 Cartea a făcut referire la legendarul indian Lautaro pe care-l cunoșteam deja din romanul cu același titlu, scris de Alegria Fernando. Minunată întrepătrundere de aduceri-aminte. Cartea a fost o călătorie extraordinară în timp într-o capsulă luxuriantă pe care am adorat-o!

~ Va continua ~

______________________________________

Natașa Alina Culea (autoare)

cropped-natasa-alina-culea-carti-romania-autoare-scriitoare1.jpg

La o vorbă cu… Andrei Bărbulescu (prezentator TV)

Chiar dacă Andrei nu are nevoie de nicio prezentare (căci el este prezentator 🙂 ), voi oferi câteva detalii, doar de dragul unei introduceri firești.

Să începem cu…:

dsc-6976_75933000

Andrei Bărbulescu este redactor și prezentator la TVR2. Timp de 6 ani a prezentat Telejurnalul de la ora 18:00, iar acum prezintă alături de Iulia Zgripcea emisiunea E vremea ta. A absolvit cursurile Facultății de Teatru și Film și la începutul carierei sale a fost prezentator la MTV, MCM, Alfa TV și Realitatea TV. Ceea ce nu știe toată lumea este că Andrei a fost desemnat de mai multe ori cel mai bun prezentator de știri din România. Impresionant, nu-i așa?

Sigur te-ai întrebat nu o dată: Cine se află în spatele unei imagini fără cusur? Televiziunea învăluie oamenii într-o aură intangibilă. Ei bine, ideea acestei discuții este de a revela omul din spatele pupitrului de știri, poate, cine știe, așa cum nu a fost prezentat nicăieri. Asta ca să nu mai spun că descoperim aici unul dintre cei mai râvniți burlaci din România 🙂

IMG_2022

_________________________________________

Bună, Andrei! Spune-mi, de cât timp lucrezi în televiziune? Te-ai gândit vreodată să schimbi traseul carierei tale?

Lucrez de 23-24 de ani în televiziune. Cred că dacă nu aș fi fost implicat în ceea ce fac, aș fi fost actor. Am jucat teatru patru ani în perioada facultății, cu diferite proiecte independente, la I. Creangă, am avut diverse spectacole la Teatrul Național, la Casandra etc. Inițial am vrut să fiu regizor, dar comisia mi-a propus pe vremea aceea să fiu actor.

Care sunt calitățile pe care le apreciezi cel mai mult la un om?

Seriozitatea, autenticitatea, caracterul. Din păcate, caracterul nu se schimbă, trebuie să fii conștient de asta atunci când alegi.

Amuzându-ne acum de cei care spun că femeile nu sunt oameni, ce calități apreciezi la o femeie?

Aceleași, doar că aș mai adăuga feminitatea, o calitate care a ajuns un fenomen în ultimul timp.

999964_1146776868665929_2723967217941775095_n

Știi să gătești sau se moare de foame lângă tine?

Gătesc și-mi place să fac asta. Cu o mulțime de condimente, în special cele orientale.

Cum ar arăta o zi ideală din viața ta?

Să fie soare. Vreau să fie soare! Să mă trezesc la munte. De câte ori mă duc la munte, am sentimentul că merg la bunici, la niște oameni de la care am de învățat, la niște oameni maturi. Energia muntelui este incredibilă.

Ești genul de persoană care revede un film sau recitește o carte?

În perioada facultății citeam foarte mult, mai ales Shakespeare. L-am recitit adeseori pentru că îl înțeleg mereu altfel.

Filme, da. Dirty Dancing este văzut și revăzut.

De ce tocmai filmul ăsta?

Știi, pentru libertatea lor, pentru atitudinea cu care trăiau. Au mai fost și alte filme revizionate: Sweet november, Ghost, Notebook. Mă uit acum la Game of Thrones și m-a prins.

Există cineva care este pentru tine o sursă de inspirație?

O să ți se pară ciudat, dar Bono și toată banda U2. Bono este un personaj foarte controversat, unul care i-a oferit Papei o pereche de ochelari de soare  😀

Dacă ai putea să te întorci în timp, care este cel mai prețios sfat pe care ți l-ai da?

Să am mai multă încredere în mine.

Mare sau munte?

Mai mult muntele, natura, verdele.

În viziunea ta, ce trebuie să faci ca să ai succes?

Să iubești ceea ce faci. Să faci totul cu emoție. Perseverență, voință, exercițiu – acestea sunt cuvintele magice.

Care a fost cea mai nebunească acțiune a ta?

Nu contează ce statut social sau financiar ai, toți suntem egali – asta am învățat în armată. Acolo am făcut cele mai multe nebunii. Armata atunci era obligatorie și foarte mulți soldați veneau la Infirmerie automutilați. Tot în armată am și cusut un soldat care s-a tăiat pe burtă. Am poposit puțin și-n carceră. Povești… 🙂

Ce te motivează să te trezești din pat dimineața?

Bucuria de a vorbi cu oamenii apropiați, cu cei dragi mie.

Citatul care te definește?

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.

În timpul liber…?

Cânt la chitară, merg cu bicicleta, văd răsăritul de soare dimineața devreme pe Insula Îngerilor – Lacul Morii. O să mă duc foarte curând la festivalul de muzică George Enescu. Iubesc muzica clasică.

20292242_1629071370436474_1380846956_n

Câteva gânduri aleatoare…

Oamenii se schimbă între ei ca și cum și-ar schimba hainele, iar asta nu este bine.

Când iei o decizie, mergi pe aia sută la sută. Mergi pe ea până în pânzele albe, nu te mai întreba ce-ar fi fost dacă. În viata asta nimeni nu este sigur de ceea ce face. Nu ai de unde să știi de dinainte.

27271_491569500882003_25042741_n

Mulțumesc, Andrei!

___________________________________________

Natașa Alina Culea

cropped-natasa-alina-culea-carti-romania-autoare-scriitoare1.jpg

Ce nu îmi place să văd pe bloguri și ce articole nu citesc?

 Ce mă face să dau click pe un titlu sau să îl ignor?

  • Să începem cu… reclamele. Am toată îngăduința, nu mă deranjează și înțeleg că unii blogeri vor să aibă eforturile recompensate – o dorință absolut firească.
  • Articole formate din câteva cuvinte. Articolul este uneori mai scurt decât titlul. Sincer? Lipsă de respect pentru cititori, cu atât mai mult dacă experimentul se tot repetă.
  • Articole ale bloggerilor care caută cu tot dinadinsul să pară interesanți, abuzând și forțând textele pentru a demonstra fie că au citit dicționarul, fie că au gânduri așa de înalte că nici ei nu le mai înțeleg, alcătuind texte obositoare de formă fără fond.
  • Sfaturi și citate despre viață de la tineri care nu au nici 14 ani. Aici chiar este discutabil și depinde de experiența fiecăruia, dar vârsta este vârstă, iar noi învățăm necontenit. Cuvinte precum: mereu sau eu niciodată, le găsesc din start eronate. Trebuie să te întrebi sinceri ce știai acum cinci ani de zile, vei vedea astfel cam ce vei crede peste alți cinci ani despre ceea ce crezi acum.
  • Texte scrise de bărbați care cunosc slăbiciunile femeilor și le prezintă neadevăruri care le validează disperarea. Acei bărbați adună fane confuze sau „neînțelese” și le duc de nas pe drumul spre nicăieri. Un fel de psihologi de serviciu care aduc deservicii. Dezorientarea afectivă a femeilor este o sursa inepuizabilă pentru astfel de lipitori care au găsit nișa perfectă.
  • Bloggeri care scriu articole pătimașe cu singurul scop de a agăța virtual. Arborează un aer de victimă sau de falsă modestie de toată jena.
  • Bloggeri care nu dau un ban pe textele scrise de alții, dar le laudă excesiv doar pentru că au fost lăudați la rândul lor. Chiar dacă scopul unui blog este de a atrage atenția asupra lui, mai este nevoie să adaug că minciunile sfruntate nu atrag atenția așa cum și-ar dori să o facă și sunt vizibile din avion? Ne plângem de nepotism, dar noi nu suntem în stare să apreciem ceea ce este de apreciat? Chiar totul trebuie să fie un troc mercantil?
  • Versuri scrise de adulți care par a însuma cunoștințele palierului dintre grădiniță și clasa a II-a, scrise cu îndemânarea cu care ar cânta un cimpanzeu la o vioară.
  • Articole cu tone de greșeli gramaticale. Ca să ai un blog nu este musai să fii profesor de limba română, dar nici să nu respecți spațiul dintre cuvinte?!
  • Articole scrise de-a valma, fără o structură logică, fără un obiectiv clar trasat – un ghiveci de cuvinte aleatoare.
  • Articole care dezinformează în loc să informeze. Rețetă? Se alege un titlu bombastic, se mixează cu niște cunoștințe de necultură generală, se spicuiește câte ceva de pe alte bloguri scrise la fel de prost, eventual traduse cu gugăl translate et voilà!
  • Blogurile ME, ME, ME. Really? 😀
  • Last but not least: blogurile plictisitoare în care cineva narează în 2000 de cuvinte cea mai banală chestie ce i s-a întâmplat astăzi. Dap, n-am putea trăi fără a ști asta. Ne-am răsuci în somn. Mda.

Dacă aveți și voi nemulțumiri… chiar vă rog! 

P.S. Cu ceva variații, valabil și pentru alte platforme de socializare. Toată lumea strigă sus și tare despre libera exprimare. Dar despre liberul bun-simț?

_________________________________________

Natașa Alina Culea

cropped-natasa-alina-culea-carti-romania-autoare-scriitoare1.jpg

Rusalca (versuri)

Rusalca,

văduva lacului

___________________________

…Un geamăt din adâncuri

În lacul adormit,

Netulburat de nuferi sau de miriapode.

Rusalca s-a trezit.

 

Se târâie jilav pe mal.

 

Geme,

Tremură,

Se-ncolăcește,

Se zârcolește sub genele lunii,

Cu-al ei argint în păr.

Iar lujerii,

Lujerii îi dezmiardă fluierul piciorului,

Carnea blestemată de amfibie,

Dorința păgână,

Visele profane

Și limba păcătoasă,

Iar rusalca,

Rusalca le cântă

Versuri ce dor,

De dor:

Despre o fecioară,

Niciodată femeie,

Niciodată iubită,

Niciodată sărutată pe coapsă.

 

Plânge rusalca.

Dar lacrimile ei – nade,

Și gura – mătrăgună,

Iar sânii,

Sânii ei

– și văpaie, și vortex, și veșnicie.

 

Rusalca

Despletește nori,

Strânge suflete și flori,

Îngână un cântec

Să-și stingă râvna din pântec,

Dorința ei nebună,

Iubirea ei, furtună.

 

_________________________________

Natașa Alina Culea (autoare)

cropped-natasa-alina-culea-carti-autoare-romania.jpg

Sfaturi pentru care niciodată nu este prea devreme, ci doar prea târziu

Acestea sunt sfaturile pe care mi le-aș da dacă aș putea călători în timp și m-aș întoarce pe la 18 ani:

  1. Indiferent că ai un job sau nu, pregătește-ți din timp un hobby care poate să se transforme într-o sursă de venit mai târziu. Pregătește-te să depui mai mult efort decât majoritatea oamenilor într-un domeniu care chiar îți place. Fii expert într-un domeniu sau caută altul în care poți fi.
  2. Nu pierde timpul cu oameni care nu-ți acordă atenția pe care le-o acorzi tu. Îți sabotezi șansele de a fi cu cineva care abia așteaptă să fie în preajma ta.
  3. Nu-ți imagina că poți să-l salvezi pe cel care nu vrea să se salveze singur. Nu ai dreptul să decizi pentru altul ce este mai bine pentru el. Poți face asta doar în cazul în care îți cere ajutorul.
  4. Salvează-te singură.
  5. Citește mai mult, cântă mai mult, dansează mai mult.
  6. Părerea altora despre tine este părerea altora despre tine, nu îți aparține, nu ai de ce să o aduci în realitatea ta.
  7. Nu te mai îngrijora pentru ceea ce nu depinde de tine. Grijile locuiesc în viitor, nu s-au întâmplat încă, iar realitatea este întotdeauna o versiune mai bună decât ceea ce ți-ai imaginat.
  8. Nu-i mai judeca pe ceilalți. Oamenii au intenții mai bune decât rezultatele acțiunilor lor.
  9. Ai mai multă grijă de corpul tău. Nu vei mai primi altul.
  10. Când nu mai crezi în miracole, călătorește undeva. Privește cerul înstelat și vei ști că ele există.
  11. Ține minte că în fiecare clipă poți alege altceva. Nu este nevoie să continui să te învârți în spirala pe care ai amplificat-o cu acțiunile tale de până acum. Identifică-le, alege altele acum.
  12. Nu îți crede gândurile în totalitate și nu te compara cu alții. Gândurile vor compara mereu ce ție îți lipsește cu ceea ce altuia îi prisosește. Sunt subiective și influențate de experiența ta de până acum.
  13. Iartă și iartă-te. Chiar dacă nu consideri că alții merită iertarea ta, o meriți tu.
  14. Nu cere sfaturi aiurea. Vrei să știi cum să iubești? Du-te la cel care are parte de iubire și oferă iubire. Vrei să știi cum să faci bani? Du-te la cel care are bani. Nu te duci la croitor ca să îți repari televizorul, da? Viața e simplă.
  15. Nu te aștepta ca prietenii tăi să evolueze în aceeași direcție cu tine. Acceptă schimbarea ta și pe a lor.
  16. Nu aștepta momentul perfect, nu va veni niciodată. Transformă momentul de acum în momentul perfect.
  17. Nu sta în fața televizorului privind ce fac alții, nu citi ziare despre ce fac alții. De ce să fii cel care privește și nu cel care este privit?
  18. Învață de pe acum că iubirea nu este de ajuns. Ea se menține cu: aceeași direcție în viață, preocupări comune, romantism, comunicare și compatibilitate sexuală.
  19. Fii vegană mai devreme 🙂
  20. Fii mai bună!

______________________________________

Natașa Alina Culea

cropped-natasa-alina-culea-carti.jpg

Fum (versuri)

Fum

___________________________

Lângă tejgheaua murdară

Femei și bărbați,

Siluete de fum,

Rămân o clipă sau o noapte,

Pierduți în fum, fum, fum…

Nu-i așteaptă nimeni,

Nu le dezmiardă nimeni părul

Sau fricile

Sau podul palmei.

 

Ea îi privește cu ochii mijiți,

Cântă,

Le vede golul din coaste,

Cenușa din ochi,

Umbrele care dansează pe pereți

Și visele,

Și viețile arse

Prea repede

Sau prea devreme.

Și ce a rămas din ele?

Doar fum, fum, fum…

 

Străinul

Vrea să o înece în paharul cu whiskey,

Să o țină de păr și să se uite cum își dă suflul printre cuburile de gheață,

Să o țină în gură și să o mai guste o dată,

Să o scuipe,

Să o ardă,

Să-i fie scrum,

Să se uite cum dispare înghițită de șerpi de fum, fum, fum…

_____________________________________

Natașa Alina Culea

cropped-natasa-alina-culea-carti.jpg

Why I simply adore Oscar Wilde

Few brilliant quotes by Oscar Wilde:

__________________________________________

There is only one thing in the world that is worse than being talked about, and that is not being talked about.

***

Only dull people are brilliant at breakfast.

***

I have nothing to declare except my genius.

***

I sometimes think that God in creating man somewhat overestimated his ability.

***

Give me the luxuries and I can dispense the necessities.

***

Long engagements give people the opportunity of finding out each other’s character before marriage, which is never advisable.

***

I hope you have not been leading a double life, pretending to be wicked, and being really good all the time. This would be hypocrisy.

***

One should either be a work of art, or wear a work of art.

***

It is better to be beautiful than to be good, but it is better to be good than to be ugly.

***

If this is the way Queen Victoria treats her convicts she doesn’t deserve to have any.

***

Some cause happiness wherever they go; others whenever they go.

***

Ordinary riches can be stolen, real riches cannot. In your soul are infinitely precious things that cannot be taken from you.

***

Work is a refuge of people who have nothing better to do.

***

It’s absurd to divide people into good and bad. People are either charming or tedious.

***
I have the simplest tastes. I am always satisfied with the best.

***

Always forgive your enemies, nothing annoys them so much.

***

Experience is the name we give to our mistakes.

***

A thing is not necessarily true because a man dies for it.

***

The greatest of all sins is stupidity.

Algoritmul unei ploi de vară (versuri)

 

Cad ploi;

refuză pământul

să-și hrănească florile de colț, le adăpostește de cuvinte

precum niciodată și prea târziu.

Copila aruncă diamante pe cer,

dar ele cad ca ploaia de meteoriți a unor cuvinte

precum niciodată

și se rostogolesc printre firele de iarbă care-și rostesc cuvinte unul-altuia

– unduindu-și filamentele ce pleznesc de verdele țâșnit din pământul fierbinte -,

cuvinte,

prea multe cuvinte

precum niciodată.

— Deplin,

Preaplin,

Senin! strigă copila printre buzele de

rubin,

dar oamenii mari și mici își deschid umbrelele, se feresc de ploaia de algoritmi

a unor cuvinte

precum niciodată

și nu se întreabă,

nu se întreabă niciodată dacă mâine va fi

prea târziu.

 

_______________________________________________

Natașa Alina Culea

cropped-natasa-alina-culea-carti-autoare-romania.jpg

Fragment din noul meu roman (CărțiAnalogiiAntologii by Marius Andrei)

Natașa Alina Culea – scriitoarea hipnotic de talentată, de care este imposibil să nu te îndrăgostești odată ce i-ai gustat creațiile, ne oferă în avanpremieră literară, un delicios pasaj din ceea ce va fi cel de-al cincilea roman al său publicat la Editura Librex Publishing, după lansarea de la final de an în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus. Deocamdată nu avem titlul definitiv al întregului, dar fragmentul face parte din primul capitol, Legămintele macilor.

Fragmentul de mai jos face parte din primul capitol, Legămintele macilor.

natasaro1

Exclusiv și în premieră : Fragment de

Manuscris

_______________________

Natașa Alina Culea

 

„Drumul continuă cu serpentine strâns legate între ele, neașteptate și sinuoase ca gândurile mele. Cauciucurile de iarnă ale mașinii, bine întreținute de Thiery, despică înzăpezitele cărări care se deschid acum în fața mea. Telefonul îmi vibrează pe cotieră. Este Mark. Mă uit fără nicio expresie la numele lui afișat pe ecranul. Nu îi răspund. De ce aș intra în iad a doua oară? Și cum aș putea să o fac? Sunt încă acolo. Apăs mai tare pedala de accelerație să ies din cercul mâniei.

Mark, nu mă vei mai întoarce din drum. Aceasta nu este o călătorie în care voi afla când închei mariajul cu Thiery, aceasta nu este o călătorie la capătul căreia te caut pe tine, aceasta este o căutare de mine, acel mine care știe ce decizie să ia, iar după ce mă voi găsi toate lucrurile se vor așeza în matca lor, iar dacă nu, voi rămâne închisă pentru totdeauna în tabloul infernului lui Delacroix și, cumva, îmi este egal. Apatia. Și cum aș vrea să-ți răspund și să abandonez tot, să vin după tine în orice condiții, acceptând tot, chiar și al treilea loc în viața ta, cel pe care mi l-ai oferit cu atâta generozitate, dar chiar dacă eu aș reuși să fac pace cu mine așa, fără așteptări, fără cerințe, atunci nu mă vei vrea tu, mă vei vedea slabă și fără esență, nu vei înțelege ceea ce ar fi în fața ta. Nu, lucrurile vor rămâne așa cum sunt, iar noi vom învăța să trăim fără să putem uita.

Telefonul sună a doua oară. Pentru că nu răspund, îmi scrie un mesaj. Cuvintele lui îmi tulbură luciul apelor ca o piatră aruncată de un băiețel, în cercuri concentrice ce se propagă până pe malurile sufletului răscolit. O buburuză strivită din greșeală de un băiețel căruia aproape că îi pare rău și vrea să vadă dacă mai mișcă, atingând-o cu un bețigaș, rupându-i aripile”

continuare…

%d bloggers like this: