Blog

Gânduri despre orice și despre oricine, veganism/vegetarianism, versuri, articole motivaționale și câte-n lună și-n stele.

Ce-am citit când am tăcut VII. My little dirty secret: memoria fotografică

În ultima vreme nu am scris nimic despre ceea ce am citit. Pentru că nu am prea citit 🙂 Scriu la cel de-al șaselea roman, Arlechin, și ocupată cu o reorganizare generală, am citit doar câteva zile. Anume & Merită/Nu prea merită:

  • Marina Anderson – Școala supunerii (Nici pe departe atât de interesant precum sună)
  • Irvin D.Yalom – Minciuni pe canapea (Dacă reziști unei lecturi deprimante, freudiene, dă-i drumul)
  • Minciunile femeilor – Liudmila Ulitskaia (Mi-a plăcut mult mai mult decât Imago)
  • Dinah Jefferies  –  Soția plantatorului de ceai (Mediocră)
  • M.J. Arlidge  –  Casa păpușilor (Merită, dar nu să cazi pe spate)
  •  Robert Galbraith – Carieră malefică (vezi comentariul de mai sus)
  • Parinoush Saniee – Cel care mă așteaptă (Sau cum să te faci nefericit o viață)
  • Nora Iuga –  Sexagenara si tânărul (Premiul de excelență revine la… dap, Nora Iuga)
  • Elif Shafak – Cele 40 de legi ale iubirii (Nu cea mai tare carte a frumoasei Elif)
  • Paula Hawkins – Fata din tren (Știu, toată lumea face comparație nefericită cu Ape adânci, ei bine, Ape adânci mi-a plăcut mai mult. Sâc!)
  • Eugen Lovinescu  –  Bălăuca (Pasionat de Eminescu din sentimentalism patriot? Citește-o!)
  • Corin Braga – Luiza Textoris (Un cadou drag)
  • Ed Halliwell – Mindfulness (Asemenea majorității, 30% informație concentrată, restul cam… deșeuri). Altfel, tare mișto coperta 🙂
  • John Welwood – Perfect Love, Imperfect Relationships (Se aplică foarte bine comentariul de mai sus)
  • Edgar Cayce – Memoria Akasha (Fascinantă dacă ezoterismul este realitatea ta)
  • Thomas Mann – Alesul (Nu vă luați după recomandări. Vă veți răzgândi repede)

Revenind la oile noastre, respectiv la memoria fotografică. Am descoperit recent că se numește așa. Tot ce știam eu e că citeam neobișnuit de repede. Prima care a sesizat asta a fost învățătoarea mea din clasa a doua. Citisem în pauzele de la școală Robin Hood și ea devenise curioasă în legătură cu preocupările mele. Pentru că nu credea că pot citi într-un ritm atât de alert, m-a întrebat câte ceva din carte. Piece of cake! 🙂 Aceeași abilitate, nu doar de a citi fotografic, dar și de a memora detalii, m-a ajutat în liceu; am participat la un concurs și a trebuit să răspundem la întrebări amănunțite din romanul Enigma Otiliei. Another piece of cake! Chocolate with cherries, please! Am luat singurul premiu existent, dar tot nu am stat să mă întreb pe atunci de ce îmi era atât de ușor să rețin toate detaliile. Unii dintre voi știți că nu-mi place să particip la concursuri. Dacă pierd ceilalți, mă simt prost pentru ei, dacă pierd eu, mi-e jale de mine 😀 Genul acela de război în capul tău pe care nu-l poți câștiga. Nici pierde 😀

Ce înseamnă memoria fotografică, mai exact? 

Pot să vă spun cum este în cazul meu, nu știu cum alții își dezvoltă această abilitate, dar știu că există anumite metode prin care poți ajunge să ai memorie fotografică. La mine este înnăscută. Practic, nu citesc (hmmm ar trebui să schimb titlul cu „Ce-am fotografiat când am tăcut”). Nu citesc fiecare cuvânt și nu citesc fiecare rând. Mi se imprimă în minte cam jumătate de pagină și toate cuvintele sunt asimilate în același timp, apoi reorganizate în creierul meu în ordine logică. Evident, asta îmi permite să acumulez cunoștințe într-un timp foarte scurt. Dacă este un avantaj? Și încă cum! Dacă te pasionează subiectul, poți căuta pe net articole legate de memoria fotografică.

Dacă doriți și alte recomandări livrești, căutați pe blog celelalte articole din seria „Ce-am citit când am tăcut”. 

 

Îmbrățișări,

Natașa Alina Culea (autoare)natasa alina culea scriitoare (2)

 

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Sunt oameni acolo

Sâmbăta asta mi-am petrecut-o exact în compania oamenilor pe care i-am dorit lângă mine. Este o inițiativă pe care sper să o preia cât mai multe persoane, fiecare în felul lui, fiecare așa cum poate. Și atunci când credem că nu mai avem nimic de dat, un cuvânt, o atingere, o îmbrățișare și iubirea începe să curgă prin noi. Sunt oameni care m-au refuzat, dar, insistentă fiind, le-am lăsat ce aveam să le las. Mi s-a frânt inima văzând că după ce am plecat au scotocit febril în pungă. Am zâmbit cu ei, dar nu mai zâmbesc acum.

Sunt oameni acolo. Ei au nevoie de noi. Ei poate nu au o casă în care să vină seara. Ei poate nu au un pat și o masă. Ei poate adorm fără să mănânce. Ei poate nu mai au nimic. Ei poate nu mai au pe nimeni. Ei poate nu mai cred în nimic. Îi ajutăm să creadă?

Mă voi opri aici, am emoțiile răvășite de ceea ce am văzut. Este ziua în care nu mai simt nevoia să vorbesc sau să scriu.

IMG_7412IMG_7419IMG_7432natasa alina culea (2)natasa alina culea img 1natasa alina culea img 2natasa alina culea imgnatasa alina culea

___________________

natasa alina culea scriitoare

Natașa Alina Culea (autoare)

Facebook page 

 

Cărți scrise:

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului. Sofia
  • Nopți la Monaco
  • Visele nu dorm niciodată

Din înțelepciunea populară românească

PROVERBE, EXPRESII ȘI ZICALE ROMÂNEȘTI:

  • Numai în pomul plin de roade aruncă oamenii cu piatra.
  • De bani se plâng toți, dar de minte nu se plânge niciunul.
  • Ajută-te şi cerul te va ajuta.
  • Carul gol hodorogeşte. Sau: căruța goală face mai mult zgomot.
  • Orice cal ajunge gloabă.
  • De la adevăr până la minciună nu e mult, doar un lat de palmă.
  • Chipul omului e oglinda sufletului.
  • Onoarea nu o putem cumpăra pe bani. Nici iubirea.
  • Unii oameni sunt cinstiți doar când dorm.
  • Cine se teme de moarte şi-a pierdut viaţa.
  • Celui care și-a pierdut cinstea, dă-i colac și lumânare.
  • Mănânci un sac de sare cu un om și tot nu-l cunoști.
  • Cine spune o minciună o dată, rareori mai are crezare.
  • Prea mulți bucătari strică supa.
  • Cine muncește, n-are timp să facă bani.
  • Fugi de cel ce pupă-n bot, că îți ia din pungă tot.
  • Când te-a înşelat cineva odată, e de vină el; când te-a înşelat a doua oară, eşti de vină tu.
  • Darul cel târziu nu are putere de dar. Darul la timp dăruit prețuiește îndoit.
  • În țara orbilor, chiorul este împărat.
  • Omul învățat și necinstit e ca belciugul de aur la râtul porcului.
  • Drumul drept pare mereu mai lung.
  • Copacii mor totdeauna în picioare. 
  • Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc și singur.
  • Înţeleptul învaţă din păţania altora, nesocotitul, nici din a sa.
  • În vremea necazului mare se cunosc prietenii.
  • În vremea războiului e mai scump fierul decât aurul.
  • Nu da povaţă celui care nu ţi-o cere, căci nu te ascultă.
  • Păcatul intră râzând şi iese plângând pe ușă.
  • Pomul se îndreaptă când e mic.

Ninge cu taguri – recunoștință

Chiar și pentru cineva obișnuit să modeleze cuvinte este greu de descris emoția pe care o transmit acești bloggeri atunci când scriu despre activitatea mea literară. Citesc. Totul dispare ca prin farmec, se duc nemulțumirile departe-departe ca niște păsări călătoare, se duc și grijile de orice fel și de orice nuanță. Vă mulțumesc din

BOOKSAREMYDRUGSITE: „Visele nu dorm niciodată, de Natașa Alina Culea. Am citit-o prin octombrie (sfârșitul lui septembrie) și mi-a plăcut foarte mult”

ADROPOFINSPIRATION: „Decorul hibernal din <<Visele nu dorm niciodată>> de Natasa Alina Culea. Fantastic!”

ADROPOFINSPIRATION: „O altă scriitoare al cărei stil m-a încântat de la primul roman citit este Natașa Alina Culea. A publicat până în prezent cinci romane de sine stătătoare, fiecare tratând o altă temă, fiecare foarte diferit de celelalte dar având totuși ca liant personalitatea artistică, rafinată a autoarei precum și o tendință de introspecție, de cunoaștere interioară care a atins punctul culminant în ultimul volum lansat de curând. Găsiți în cărțile ei o frescă a societății noastre contemporane dar și tumultul vieții sufletești în mijlocul activității cotidiene, personaje autentice, care refuză robotizarea sentimentală, multe trimiteri culturale și o manieră de prezentare deschisă”

RÂNDURILEEVEI: „Ce carte ați asocia cu beteala – strălucitoare, atractivă, începând cu coperta și titlul? Aș încadra aici cam toate cărțile scrise de Natașa Alina Culea. Totuși, dacă este vorba despre strălucitoare și atractivă, atunci voi alege <<Marat>>, pentru că mi se pare cea mai potrivită aici. Atât coperta, cât și titlul și povestea sunt absolut atrăgătoare”

______________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Începutul celui de-al șaselea roman, „Arlechin”

Unii dintre voi știu deja că am început să scriu un alt roman. Sper să vă placă începutul, cam firav, ce-i drept. Voi fi puțin zgârcită cu acesta 🙂

Cum vom ajunge din Bucureștiul anilor 2000 în Paris (1875), veți vedea/citi curând…

ARLECHIN

img-thing

CAPITOLUL 1

 FERESTRE DESCHISE SPRE CER

O dimineață mohorâtă de noiembrie. Blocurile, încă jilave după o ploaie măruntă, dar insistentă, ca niște piese multicolore de lego, îmbinate neașteptat, se înalță sfidător pe limba străzii. Ferestrele încep să se aprindă una câte una, luminate în nuanțe de galben și argintiu, unele cu draperii, altele cu jaluzele, altele cu geamuri goale, ca o invitație să le descoperi intimitatea desfăcută a casei. Bucureștiul se trezește. Arterele orașului sunt străbătute de mașini cu șoferi care gonesc spre ceva anume, pe jumătate adormiți. Gesturile lor automate, aceleași de ieri, aceleași de mâine, le dau în vileag monotonia în care se scaldă ca într-o baltă călduță, ca un ochi stătut de apă în asfaltul ciobit, care visează uneori să fie o picătură de ocean.

***

Lidia se trezește din somn cu fața boțită pe-o parte din cauza poziției incomode a pernei. Ridică o palmă în fața ochilor ei verzui pentru a împiedica raza de soare care a reușit să străbată jaluzelele groase. Se uită la ceasul atârnat strâmb pe perete și ochii ei se măresc și mai mult.

— Doamne! Am întârziat! Iar o să mă admonesteze cotoroanța!

Cotoroanța este învățătoarea Micăi, iar Mica este fata Lidiei. Sigur că nu o cheamă așa, ci Mihaela, dar maică-sa o strigă mereu Mica. Așa i-a zis din prima zi de viață, atunci când asistenta i-a adus copila în brațe, iar Lidia s-a mirat teribil să vadă un ghemotoc așa de redus ca dimensiuni.

— Doar atât am făcut? După atâta efort? Așa de mică?

Și Mica i-a rămas numele, chiar dacă fetița a crescut și este acum de statură medie, dacă e să o comparăm cu celelalte colege ale ei din clasa a doua.

 

Alte fragmente din cărți (postate pe site):

_____________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

 

Bocca della Verità

Într-o lume tranzacțională, rămân credincioasă artei, nu omului. De ce? Pentru că arta ajută omul să se înalțe. Slujesc omul prin slujirea artei. Nu pot fi momită în tranzacții, stejarii nu sunt sălcii. Arta nu este strădanie fără talent, nici talent fără strădanie.

 

________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

 

Gaudeamus 2017 din perspectiva autorului

După cum știți, la Gaudeamus, pe data de 25 noiembrie 2017 a fost lansarea romanului „Visele nu dorm niciodată”.

Elibraria Moldova

Foto credit: ELibrăria Moldova

Romexpo: știam ce va fi. Aglomerație, suprapopulație, cărți, mici, bere și articole artizanale, săpunuri etc. Multe lansări, suprapuneri de voci la microfon, agitație sau chiar nervi. Le mulțumesc celor care au rezistat cu stoicism până la ora lansării mele, ce-i drept, puțin întârziate.

A fost cam ca la Mânăstirea Curtea de Argeș, acum câțiva ani, când am fost eu acolo; se vindeau farfurii cu Maica Domnului și bureți cu Sfinți. Cam ca neguțătorii aflați în templul din Cana Galileii.

Pierderi înregistrate: persoane blocate în traficul din jurul Romexpo care nu au mai ajuns la eveniment. De aceea nici nu am prea multe fotografii de la lansare 🙂 . Se știe că în fiecare an este aceeași problemă, dar nimic nu pare să se schimbe.

Pe un registru mai optimist, cea mai mare îmbulzeală, desigur, a fost la standurile editurilor mai cunoscute și mai bine poziționate. Nimic nefiresc până acum. Prima regulă a Marketingului: locul, locul și locul.

Revenind la a mea lansare, care a fost organizată de Librex, editura la care mi-am publicat cele cinci cărți scrise până acum, discursul introductiv a fost ținut impecabil de scriitoarea Monica Ramirez.

Natasa Alina Culea, Monica Ramirez Gaudeamus 2017, lansare de carte

Monica Ramirez, Natașa Alina Culea

natasa alina 1

Monica Ramirez, Natașa Alina Culea

Foarte important!

Le mulțumesc celor prezenți la evenimentul de lansare al celui de-al cincilea roman al meu „Visele nu dorm niciodată”:

Dacă am uitat pe cineva, vă rog să mă trageți de mânecă!

Le mulțumesc și tuturor bloggerilor care au realizat recenzii superbe și minuțioase  cărților mele!

 

 

Au fost prezenți la Gaudeamus mai mulți scriitori publicați la Librex: Raluca Butnariu (autoare de hystorical romance), Nicoleta Tudor (autoare de proză și poezie), Cristian Moșneanu (autor roman istoric), Monica Ramirez (autoare cărți polițiste și romance), Oana Arion (autoare SF) – toți cu lansările proprii de carte.

De unde se pot achiziționa cărțile mele: Librex, Libris, Librărie.net, Depozitdecarte, Librărie.co, Altălibrărie.ro, librării fizice (M. Eminescu din București etc)

____________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

 

 

Natașa Alina Culea – IoanaRadu.Com (Gaudeamus 2017)

„Natașa Alina Culea

Au trecut mai mult de doi ani și jumătate de când am descoperit cărțile autoarei Natașa Alina Culea, iar în tot acest timp i-am devorat toate cele 5 cărți publicate și aștept de fiecare dată cu nerăbdare vestea că vor mai urma și altele. Stilul său de a scrie este diferit de la o carte la alta, dovadă a faptului că devine tot timpul o versiune și mai bună a ei și că este într-atât de bună în ceea ce face încât are capacitatea de a scrie de fiecare dată altfel, ca și cum s-ar reinventa de la o carte la alta. Aș zice că ceea ce au în comun cărțile sale sunt corectitudinea gramaticală, tonul cald și vocabularul frumos.

Cum a fost să o cunosc în carne și oase? Știam că voi avea emoții, dar nu știam că o să tremur puțin din cauza asta. Eu nu tremur de fel, nu știu ce s-a întâmplat cu mine, a fost o bucurie pe care nu o pot explica. Am îmbrățișat-o fără să mă gândesc vreo clipă că îi inund spațiul personal, am îmbrățișat-o și am simțit omul cald din spatele condeiului. Nu e nimic negativ la ea. Nici măcar un gram. Nada, niente, ingenting. Am făcut poze, am stat de vorbă, am cumpărat cea mai recentă carte” (recenzia pe site)  CONTINUARE ARTICOLULUI -> AICI.

Visele-nu-dorm-Niciodata-Natasa-Alina-Culea-editura-Librex

Librex la Gaudeamus

by WeAreWomenOfLetters ❤

 

Evenimente LIBREX – GAUDEAMUS (parter, standul 17):

Vineri, 24 noiembrie
18.30 – 19.30 Lansare de carte: „Cele douăsprezece încuietori”, de Ștefan Ciocioi

Sâmbătă, 25 noiembrie
12.00 – 13.00 Prezentare de carte: „Traficantul de umbre”, „Viață dublă la Veneția”, „Seducția apei”, „Fantoma de pe lac”, „Kit Black”, „Cum se scrie un BEST SELLER – Tehnica americană pentru a transforma o idee într-un roman de succes”, de Monica Ramirez

13.00 – 14.00 Lansare de carte: „Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești”, de Oana Arion, volumul 5 al Seriei Nemuritor

14.30 – 15.30 Lansare de carte: „Visele nu dorm niciodată”, de Natasa Alina Culea

16.30 – 17.30 Lansarea volumelor: „Când dragostea ucide…”, „Văpaia soarelui”, „Privilegii”, „Deziluzii”, „Regăsire”, „Umbra nopții”, „Fără regrete”, „Crepuscul”, „Refugiul” și „Născuți sub zodia tăcerii”, de Raluca Butnariu

17.30 – 18.30 Lansare de carte: „Dincolo de nori”, de Nicoleta Tudor

Duminică, 26 noiembrie
12.00 – 13.00 Lansarea volumelor:
– „Mihai Viteazul”, primul volum al Colecției „Mari domnitori și regi ai românilor”, de Cristian Mosneanu
– „Truisme în chip de aforisme”, de Cristian Mosneanu

13.00 – 14.00 Lansare de carte:
– „Istorie furată. Cronică românescă de istorie veche”, de Birsan Cornel

 

Linkuri lansare VISELE NU DORM NICIODATĂ :

Evenimente București

Știri Timișoara

We are women of letters

 

 

visele-nu-dorm-niciodata-5635-2Cartea Visele nu dorm niciodată este o incursiune în universul retrospectiv al autoarei Natașa Alina Culea, o lume din care vei pleca pe deplin schimbat și transfigurat, o lume căreia te vei abandona cu voluptate.

Cartea este structurată în două capitole distincte: Legămintele macilor și Arca celor 11 nopți.

Dacă primul capitol suprinde prin minuțioasa analiză interioară și prin evocările sensibile, în cel de-al doilea capitol realitatea se întrepătrunde cu fantezia ca în dansul celor șapte voaluri, iar cititorul pășește fascinat în camera oglinzilor, acolo unde nimic nu este ceea ce pare a fi. Și nimeni.

Suita de personaje ale cărții oglindesc în profunzime adâncimile minții umane, trăirile tulburătoare, dar și năzuințele sufletului însetat după iubire.

Suntem niște musafiri nocturni? Cine este Lea? Cine este Mark? Cine ești tu? Unde se duc visele?

 

_______________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

We are Women of Letters

Librex vă aşteptă la GAUDEAMUS, la standul 18, parter, cu multe noutăți, evenimente, surprize, pachete cadou și sesiuni de autografe, prilej de întâlnire cu autorii Monica Ramirez, Raluca Butnariu, Oana Arion, Natașa Alina Culea, Ștefan Ciocioi, Nicoleta Tudor și Cristian Moșneanu!

View original post 1,721 more words

Poveste cu îngeri de scorțișoară

Crăciunul copilăriei mele, la Tulcea, în orășelul aflat pe malul Dunării, lângă granița cu Ucraina. Mi se pare că a trecut un secol de atunci, şi, cu toate acestea, parcă totul s-a petrecut ieri, un nonsens delicios… Pe atunci, tradiția era respectată cu sfințenie și toate lucrurile aveau o ordine anume. În familia noastră erau câteva astfel de reguli de la care nu ne abăteam, din plăcerea de a le savura la timpul lor, stabilit de rudele noastre mai în vârstă — Consiliul celor înțelepți 🙂 . De exemplu, în seara de Ajun ne duceam la mamaia și la tataia cu vicera (вечер), deoarece rădăcinile familiei mele din partea mamei sunt mai mult ucrainiene și poloneze și se pierd în timpuri imemoriale. Ajungeam la casa lor aflată pe un deal după ce ne târșâiam șoșonii prin zăpadă vreo jumătate de oră și intram în casa lor cu obrajii reci și roșii ca merele domnești din pivnițele gospodarilor. Bunicii ne așteptau cu băuturi calde: vin fiert cu scorțișoară, felii subțiri de gutui și boabe de piper, și, bineînțeles, cu nelipsita cuchea — o fiertură din grâu cu miere, scorțișoară și nucă pisată. Lemnele trozneau în focul de sub lijancă (din rusescul лежать), un soi de pat făcut din chirpici de pământ în care buștenii ardeau ca într-un cuptor, dar un cuptor de dimensiunile unui pat pe care poți dormi tihnit sau hiberna toată iarna ca într-un cocon ceresc. Lijanca era acoperită cu o plapumă groasă făcută chiar de mamaia. Era un rai mai mic să te odihnești pe lijancă după ce ai umblat în crivățul ce bate prin zona Dobrogei și nu iartă pe nimeni, fie oameni, fie animale. Nu venea Moș Crăciun pe atunci, nici vorbă, dar venea Moș Gerilă. Ce-i drept, întârzia puțin pe drumul norilor, deoarece rușii ucrainieni strămutați în Dobrogea, tocmai din cauza trecerii la calendarul Gregorian, nu voiau să-și schimbe obiceiurile și datele sărbătorilor religioase, așa că, țineam stilul vechi, asta însemnând calendarul Iulian. Darurile noastre cu iz de portocale și biscuiți cu lămâiță ne așteptau chiar afară, acolo unde Moșul le așezase binișor în pungi foșnitoare aflate lângă ușă.

Pe atunci, Crăciunul mirosea a lemn de brad, a îngeri și-a neclintire. A mâini calde de bunici.

Nu era fericire mai mare decât să ies afară în zăpadă. Nu voiam să intru deloc în casă și rămâneam mult timp solitară după ce toți ceilalți copii erau deja în casele lor. Eram fascinată; contemplam nimbul zăpezii sub razele de lună, priveam stelele care păreau să mă împresoare din toate părțile ca un praf magic nocturn; visam la emoții neștiute. Casele erau acoperite de nămeți ocrotitori, cu coșuri fumegânde și ferestre mici, luminate de veselia reîntâlnirii ce domnea nețărmuită, cel puțin în ochiul copilului din mine uluit de splendoarea vremurilor în care oamenii trăiau în comuniune cu natura.

— Alina, haide în casă, o să cânte bunica! striga mama din pragul ușii.

— De ce? Trebuie să cânt și eu? Nu vreau să cânt!

— Pentru că noi ne tragem din cazaci ucrainieni, de aceea suntem veseli. Cazacii știau să se bată ca diavolii și să se distreze tot ca ei, râdea mama.

— Când pot să mă duc cu ceilalți copii la urat?

— Mâine.

— Ufff iar o să-mi dea unchiul Vania bani mirosind a naftalină, oftam eu. Și nuci, mereu îmi dă nuci.

Pe mâna ta – hartă – ningea cu flori de cais (versuri)

 

Ziua de ieri rătăcea prin lume hai-hui,

Întrebând în stânga și-n dreapta oamenii care curgeau pe străzi,

Croindu-și cărare prin hățișul lor de gânduri,

Tăind înainte și-napoi,

Înainte și-napoi;

Își cumpărau de pe tarabe noi-nouțe chipuri

Cu surâsuri sângerii strivite ca pecețile pe ceară.

 

Numai de-ar ninge cu flori de cais peste mâinile tale,

Dar de ieri plouă cu povești desprinse din norii spintecați pe burtă;

Plouă până la oase și dincolo de ele,

Tremură pământul învelit sub iarbă,

Iar mâinile tale de mâine

Au plecat să prindă licurici și curcubee sub mugurii înserării.

 

Ninge cu flori de cais peste doina

Închisă într-un fluier

Închis într-un frasin.

Când a poposit iarna ca un corb nechemat pe-acoperișul casei noastre?

 

Update: emisiunea Miezul Problemei

Despre piața cărților, preferințele cititorilor și condiția scriitorului român, alături de dl profesor Mircea Coșea, scriitorul George Arion, în emisiunea Miezul Problemei prezentată de moderatorul radio și TV: Denis Ciulinaru – Național TV.

Emisiunea din 3 noiembrie poate fi văzută accesând următorul link:

 

___________________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

 

Lansarea romanului „Visele nu dorm niciodată” — Gaudeamus 2017

INVITAȚIE DESCHISĂGaudeamus

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, la ora 14:30, standul nr. 17 (parter, lângă editura Trei), în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2017 se va lansa oficial romanul VISELE NU DORM NICIODATĂ.

Autor: Natașa Alina Culea 

Editura: Librex Publishing   Librex

 

Lansarea nu vine singură, ci însoțită de discuții interactive, autografe, reduceri și alte surprize literare (și nu numai)!

Vă așteptăm cu brațele deschise!

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

01.-Gaudeamus-2015-Ziua-4-Foto.-Alexandru-Dolea

 

Ce-am citit când am tăcut VI – homosexualitatea în literatură

Așa cum v-am obișnuit, continui seria Ce-am citit când am tăcut cu un nou articol.

Celelalte articole ale seriei:

  1. Ce-am citit când am tăcut I
  2. Ce-am citit când am tăcut II
  3. Ce-am citit când am tăcut III
  4. Ce-am citit când am tăcut IV
  5. Ce-am citit când am tăcut V

În ordine – săptămâna trecută:

  • Ludmila Ulițkaia – Imago

Pentru cei care doresc o lectură care să ne amintească de perioada comunistă din România, atunci sunteți invitații mei! Acțiunea devine repetitivă cumva, deși, în mare, poveștile sunt diferite, adevărate cuburi urbanizate, dar poate din cauza recidivării tonalității sumbre a romanului.

  • Jocul cu mărgele de sticlă – Hermann Hesse

pe căi lipsite de primejdii ii trimiţi numai pe cei slabi

Nu trebuie nicidecum să năzuieşti către o învăţătură desăvarşită, prietene, ci către propria ta desăvarşite

Despre cartea asta nu voi putea scrie doar câteva cuvinte. Nu am intenționat vreodată să fac o recenzie și nici nu am de gând să încep acum, dar pentru că această lucrare m-a intrigat complet, trebuie să împărtășesc măcar o parte din ceea ce am intuit printre rânduri, indiferent dacă voi șoca sau nu cititorii site-ului meu. Cu atât mai rău ar fi să vă plictisesc așa cum mă pierd și pe mine alți blogeri în cearșafuri de articole nesfârșite. Să zicem că fac o excepție doar pentru această carte și veți vedea de ce.

Mă întreb acum, puțin nedumerită, a citit cineva cu adevărat această carte sau doar editurile au dictat majoritatea recenziilor? A pătruns-o careva, a dezagregat-o, a asimilat-o sau doar a presupus automat că dacă a luat premiul Nobel (1946) trebuie să fie ridicată în slăvi cu mai mult sau mai puțin discernământ, precum cei care au scris anterior despre ea? Nu mă înțelegi greșit, merită ridicată în slăvi, o recomand cu toată forța din motive pe care vi le voi expune aici, dar asta nu mă va împiedica să scriu cu sinceritate absolută ce cred eu despre lucrarea de față.

Să începem…

De la început aflăm că locul desfășurării acțiunii este Castalia, iar cei care au rezistat acestei lecturi exclusive știu deja că este „un mic stat al spiritului”. Castalia este o metaforă care, pentru mine, înseamnă ascensiunea, dar și declinul unei societăți strict ierarhivizate, elitiste, în care Ordinul este reprezentat de acei oameni care încearcă să păstreze neatinse valorile etice și arta nemuritoare. Mai cristal spus, Castalia este condusă de un Ordin, iar Ordinul este bazat pe acest Joc al mărgelelor de sticlă. Protagonistul este Joseph Knecht. Avem de-a face cu un bildungsroman filosofic, construit în jurul personalității lui Joseph Knecht (knecht – vasal/servitor în lb. germană), magister ludi al Jocului cu mărgele de sticlă. Hesse îl vrea un erou metaforic al spiritului înalt, detașat initial de experiența lumească, dar un erou care nu fuge din calea suferinței, ci o îmbrățișează, ajutându-se și ajutându-i pe ceilalți. Sfaturile lui abile sunt croite pe măsura celor pe care îi îndrumează, nu pe propria-i măsură, sfaturi pe care își permite să le ofere măcar în calitatea sa viitoare de maestru al Jocului cu mărgele de sticlă. Încă din copilărie și adolescență, efebul nostru, Joseph, s-a remarcat prin noblețea și statornicia caracterului său, distingându-se de ceilalți colegi ai lui tocmai pentru că nu era interesat să se distingă de vreun fel, urmându-și liniștit calea conform valorilor în care credea.

… dar ce este Jocul cu mărgelele de sticlă? – vă veți întreba.

Regulile acestui joc al jocurilor se învaţă numai pe calea obişnuită, prescrisă, care cere caţiva ani, şi nimeni dintre iniţiaţi nu ar putea avea vreun interes să facă aceste reguli ale jocului mai uşor de învăţat. Aceste reguli, limbajul semnelor şi gramatica jocului reprezintă un  fel de limbaj secret foarte perfecţionat, la care participă mai multe discipline ştiinţifice şi ramuri ale artei, mai ales insă matematica şi muzica (respectiv, ştiinţa muzicii) şi care este in măsură să exprime şi să pună in relaţii reciproce conţinutul şi rezultatele celor mai multe ştiinţe

Este un joc al cunoașterii prin cunoașterea jocului, fără a oferi o îndrumare exhaustivă, deoarece acest sistem ludic este întemeiat pe manifestare înainte de realizare, a priori, iar noi ajungem astfel  la noțiunile fundamentale ale filosofiei lui Kant. O mică paranteză: cred că totul există înainte de a fi cunoscut, așa cum dacă azi vezi curcubeul pentru prima data, asta nu înseamnă că nu a mai existat un curcubeu vreodată, pentru că dacă există vreun atribut al cunoașterii, este acela de a fi infinit sau măcar nimeni nu ar putea demonstra că este finită. Cunoașterea este limitată doar dacă este privită prin prisma capacităților umane cerebrale sau ale simțurilor noastre. Cunoasterea poate fi realizată prin mai multe căi, prin mai multe discipline structurate, inclusiv cele mistice – idee prezentă, de altfel, în carte.

Mi-a plăcut citatul acesta îndeosebi, pentru latura sa încă valabilă în contemporanul cunoscut:

„…de exemplu, mari chimişti sau virtuoşi ai pianului îşi dădeau părerea asupra politicii, îndrăgiţi actori, dansatori, sportivi, aviatori şi chiar poeţi se pronunţau asupra foloaselor şi dezavantajelor celibatului, asupra presupuselor cauze ale crizelor financiare şi aşa mai departe. Intenţia era exclusiv aceea de a reuni un nume cunoscut cu o temă actuală

După cum am spus, această lectură mi-a stârnit multe gânduri și divagații, printre care:

 

Prima divagație: REFLECȚII

Voi încerca să expun efectul produs de reflecțiile lui Hesse, care sunt grăitoare pentru perioada contemporană, în care totul se fabrică în grabă, fără discernământ și fără responsabilitate, fără alte pretenții în afara intereselor consumist-cantitative. Îi înțeleg perfect încrâncenarea pentru apărarea rafinamentului gândirii elevate, aflate peste mintalul majoritar supus instinctelor și matrițelor confecționate pentru a păstra această majoritate în stare cât mai vegetativă. Nu exclud faptul că dacă ar exista o teorie conspiraționistă în acord  cu realitatea se prea poate ca acești lideri confecționari de matrițe să fie născuți și crescuți de însăși voința celor mulți de a nu-si exercita voința asupra a nimic din ce nu este imediat confortabil și reductiv. Da, uneori simt și eu că trăim ultimele sclipiri ale crepusculului cultural al unei lumi cu oameni de nisip.

Dacă stai să te gândești, cândva coloanele palatelor vibrau însuflețite de muzica clasicilor, iar acum muzica este redusă la trei cuvinte puse pe un ritm din trei note, cam așa se face legea străzii muzicale. L-am avut pe Beethoven, Bach, Mozart, atunci cand nu aveam radio-uri, iar acum avem totul la picioare, dar nu se mai creează premisele existenței unora ca ei. De la etică la venalitate. De la desăvârșire la declin. De la strădanie extenuantă la superficialitate extenuată. Iar dacă s-a atins desăvârșirea, ce altceva mai poate urma după ea?

Revenind la Castalia și la Jocul mărgelelor de sticlă, tărâmul imaginar al unei societăți închipuite de Hesse, construite pe fundamentul unui joc intelectual multidisciplinar care reunește erudiții din cele mai diverse: muzică, limbi străine, matematică, filosofie, astrononomie, teologie, divinație. Jocul elitist îmbină știinta cu arta, iar cu cât discipolii acestui ordin urcă scara ierarhiei dictate de abilitatea de a se juca cu mărgelele de sticlă, cu atât viața acestora devine mai modestă, mai restrictivă și lipsită de alte aspirații în afara celor legate de proliferarea culturii și contributia la asigurarea continuității jocului.

A doua divagație: SĂRĂCIE INTELECTUALĂ

Nu pot fi de acord cu proliferarea unor convingeri periculoase legate de oamenii care aduc un folos lumii, fără a-și fi de folos lor înșiși. De la butoiul lui Diogene la sărăcia intelectualilor moderniști, acesta este un subiect pe care binevoiesc să-l contrazic fără a-l argumenta prea mult, căci însăsi argumentarea mi se pare lipsită de sens în fața unui fapt evident, lipsit de logică. Nu există nimic care să-mi demonstreze că libertatea și responsabilitatea nu pot merge mână în mână, în afara acelui sens pe care-l stabilim noi înșine.

 

A treia divagație: INTELIGENȚA ASOCIATIVĂ

M-am tot gândit la asociațiile de idei ale acestui joc, cu atât mai mult cu cât cred că forța intelectuală a unui individ, pe lângă terenul fertil al unei minți iscoditoare, sunt, poate, cele mai importante și definitorii pentru acea inteligență completă la care puțin indivizi ajung. Acești indivizi sunt, în genere, multitalentați.

Cunoaștem persoane care citesc mult, se cultivă la fel de mult și rețin informații, uneori complexe, rămănând totuși la fel de inocenți intelectual și de nivelați ca o rață trecută prin apă. Întâmplător sau nu, iar eu înclin să cred că nu, tot aceștia sunt, în general, lipsiți de empatie, cu simțuri aplatizate, incapabili de a-și ramifica cunoștințele dobândite sau de a le combina între ele, cu atât mai puțin de a crea sau contribui la dezvoltarea unui sistem de gândire. Sunt muzicanți renumiți care, în ciuda faptului că pot cânta desăvârșit la un instrument sau mai multe, iar prin desăvârșit înțeleg mai degrabă matematic, metronimic, nu simt impulsul de a nuanța emoțional acele puncte cheie intuibile, dar nepuse neapărat pe partitură, căci muzica se cântă cu tot sufletul și cu toate sentimentele la care un om poate ajunge, iar daca sufletul nu zboară, nici muzica nu poată să se înalțe sau să-i înalțe pe ceilalți.

 

A patra divagație: LUMEA BĂRBAȚILOR

Când tocmai rumegam astfel de gânduri și reflectam la ideea că totuși nu-mi sunt pe plac sistemele elitiste închise, lipsa oricărei mențiuni feminine care să echilibreze disconfortul unui roman exclusiv masculin, a venit fragmentul edificator, ca un răspuns sau ca o întrebare pe care și Hesse și-a formulat-o:

Au fost perioade când mă uitam la membrii Ordinului vostru şi la jucătorii cu mărgele de sticlă cu veneraţie, cu un simţământ de micime şi cu gelozie, ca la nişte zei sau supraoameni veşnic senini, ducându-şi viaţa ca într-o eternă joacă, savurându-şi propria existenţă, la adăpost de orice suferinţă, în alte perioade, mi-aţi apărut cand demni de invidie, când vrednici de compătimire, când de dispreţ, nişte castraţi menţinuţi artificial în eterna voastră copilărie, puerili şi naivi în lumea voastră de jocuri, în grădiniţa voastră de copii lipsită de pasiuni, îngrădită frumuşel, bine dereticată, unde fiecare năsuc e bine curăţat şi fiecare impuls al simţirii şi al gaândirii e redus la tăcere şi sugrumat, unde se joacă o viaţă întreagă jocuri cuminţi, nepericuloase şi nesângeroase şi fiecare pornire de viaţă ce-ar putea produce tulburare, fiecare sentiment mare, fiecare pasiune autentică, fiecare clocot al inimii e numaidecat controlat, modificat, neutralizat cu ajutorul terapiei meditative. Lumea in care vegetaţi ca nişte laşi nu e oare o lume artificială, sterilizată, croită didactic, doar o jumătate de lume, o lume fantomatică, o lume fără vicii, fără pasiuni, fără forme, fără sare şi piper, o lume fără familie, fără mame, fără copii, aproape fără femei!

Nu m-am pregătit să-mi liniștesc temerile, pentru că, intuitiv, ceva îmi spunea să-mi continui firul suspiciunii. Până la urmă, tocmai din cauza analogiei femei-desfrâu al simțurilor (vezi în citat), și nu desfătare, cu siguranță nu una intelectuală, m-a pus mai rău pe gânduri.

Am continuat să citesc, revenind la prima concluzie: hmmm… ceva este în neregulă aici. Este doar o lume a bărbaților. OK, nu-i așa de grav. Încă o limitare nejustificată decât parțial, și asta din cauză că femeile nu sunt lipsite de capacitatea de concentrare sau de lipsa de ambiție a unui bărbat, dar natura emoțională a femeii, precum și maternitatea, acestea pot fi singurele impedimente adevărate în calea performanței. Și poate că aș fi fost de acord, parțial, având în vedere puținătatea operelor feminine din istorie, dacă în zilele noastre unde manifestarea este posibilă și încurajată, nu ne-ar fi dat câteva exemple nu mai puțin însemnate decât ale bărbaților, cel puțin din punct de vedere științific sau artistic. Nu sunt o feministă, nu sunt nici împotriva feminismului, sunt doar în căutarea adevărului precum căutătorii de aur care cerneau toate impuritățile cu o sită.

 

A cincea divagație: LIMITĂRI

Și până la urmă, de ce fie ori intelect, ori iubire? De ce fie femei ori bărbați? Nu este asta o gândire limitativă prin ea însăși?

Era ceva frumos şi ademenitor să ai putere asupra oamenilor şi să străluceşti înaintea altora, dar şi demonic şi periculos, iar istoria universală consta dintr-un şir neîntrerupt de domnitori, conducători, despoţi şi comandanţi, care cu extrem de puţine excepţii au început frumos şi au terminat rău, care cu toţii, cel puţin după cum au pretins ei inşişi, au luptat pentru putere impinşi de bune intenţii, pentru ca, după aceea, să devină posedaţi şi orbiţi de putere şi s-o iubească numai de dragul ei

 

A șasea divagație: DIVINAȚIA

M-a bucurat includerea în acest sistem exclusivist, simetric, a diferitelor arte de divinație (precum I-ching sau folosirea runelor) și spun asta pentru ca am un adânc respect pentru astrologie și pentru cei care intuiesc ceea ce nu se poate vedea sau nu este palpabil. Însă, așa cum într-o rază de lumină nu poți vedea culorile, asa cum nu poți auzi undele radio fără un aparat potrivit, dar asta nu înseamnă ca ele nu sunt acolo, tot așa mi se par puerile afirmațiile celor care nu înteleg că majoritatea cunoașterii este dincolo de simțuri și de experiența de până acum.

 

A șaptea divagație: SISTEME STRICT IERARHIZATE

Se preaslăvește ierarhizarea, ideea cu care eu nu prea rezonez, fiind o individualist-socialistă – doar în sensul de egalitate completă în drepturi.

 

Voi reveni la divagația a patra și o voi contura pe măsura avansării în lectură: HOMOSEXUALITATEA ÎN LITERATURĂ

Este imposibil să nu observi încărcătura profund emoțională cu care bărbații Ordinului interferează între ei, fie că este vorba de maestru-discipol sau doar de relații colegiale. Acestea ajung ușor la gelozie, rușine, atașament profund și supunere.

Următoarea scurtă referire a prezenței femeilor în carte, este una exclusiv agresivă, femeia fiind asociată cu răutatea și incapacitatea sau reaua voință de procreere (căci femeile nu pot fi intelectuale, nu? Ca atare, pentru Hesse, ele au un singur alt scop: maternitatea)

În cazul în care cineva nu a înțeles ceea ce încerc să explic foarte clar, ei bine, dragii mei, scriitorul nostru nu a sărit vreo pagină în care tendințele sale către homosexualitate, refulate sau nu, să nu transpară și să nu lovească cu toată forța.

Prea puțin îmi pasă dacă și cine îmi va sări în cap în urma publicării acestui articol, pentru că am văzut că nimeni nu menționează asta în limba română, când pe mine revelația m-a izbit pe la jumătatea lecturii și chiar nu mă laud cu această perspicacitate de care nu pot fi foarte mândră acum.

Nu am nimic împotriva homosexualilor, dimpotrivă, faptul ca ei încă luptă pentru drepturile și recunoașterea lor în societate, mă determină să îi apăr din tot sufletul, dar cred ca poți să iubesti pe cineva de același sex cu tine și fără a-l considera inferior pe cel de sex opus.

Citatul feminin-agresiv cu pricina – cel care mi-a adus confirmarea:

Uneori trăieşte în câte un sat o femeie de un soi rău care nu nutreşte ganduri bune faţă de nimeni. Ale mai multe dintre muierile astea nu fac copii. Câteodată, una din astea e aşa de a naibii, că satul nu mai vrea să aibă cu dânsa nici în clin, nici in mânecă. Atunci muierea e luată noaptea şi, după ce bărbatu-său a fost legat fedeleş, e snopită în bătaie cu nuielele, pe urmă alungată departe prin păduri şi prin mlaştini, afurisită cu un blestem şi lăsată acolo. După asta, bărbatul e dezlegat, iar dacă nu-i prea bătran îşi poate lua altă nevastă

Iar dacă mai are cineva nevoie de explicații suplimentare:

Păşea domol, mulţumit, mai departe, în copaci murmura adierea nopţii şi trosnea abia auzit, mirosea a pământ jilav, a stuf şi a nămol, a fum de lemn pe jumătate verde, un miros dulceag de grăsime, care însemna mai mult decât orice căminul, iar în sfârşit, când se apropie de coliba băieţilor, îi adulmecă izul, adulmecă mirosul băieţilor, duhoarea unor trupuri de oameni tineri

 

A opta divagație: POEZIE VS PROZĂ

Aș fi fost mai satisfăcută de lectură dacă nu ar fi existat versurile din ultima parte a cărții. Herman Hesse îmi confirmă teoria că mai mulți poeți pot scrie proză, dar mai puțini prozatori pot străluci la poezie.

 

Ce citesc acum:

  • Elif Shafak – Cele patruzeci de legi ale iubirii
  • Anais Nin – Henry și June (Din jurnalul dragostei)
  • Dan Lungu – Sunt o babă comunistă

_____________

Natașa Alina Culea (autoare)

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Ce-am citit când am tăcut? V

 

  1. Ce-am citit când am tăcut I
  2. Ce-am citit când am tăcut II
  3. Ce-am citit când am tăcut III
  4. Ce-am citit când am tăcut IV

 

Ce am citit săptămâna asta:

  • Las ciudades invisibles – Italo Calvino
  • Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Păcate din iubire
  • Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

 

Las ciudades invisibles – Italo Calvino

Am iubit cartea asta pe tot parcursul lecturii. Imaginația flamboaiantă a lui Italo Calvino transpusă într-un lirism  superb, descoperind un autor care scrie ca nimeni altul, cu pricepere, iscusință, îndemânare, dibăcie și toate celelalte sinonime care ar încerca să redea talentul impresionant al prozatorului italian.

În prim plan: călătoriile lui Marco Polo, acele călătorii mult contestate, în China aflată sub dominația lui Kubilai Khan – conducătorul mongol care își exercita domnia asupra Pekingului (Pekin, fosta denumire a Beijingului actual).

Asemenea Șeherezadei care povestea sultanului Shahryar, așa și Marco Polo îl destinde pe Kubilai Khan cu poveștirile lui despre acele 55 de orase invizibile. Dacă Italo Calvino a ironizat oarecum presupusele calatorii ale lui Marco Polo, controversate din cauza știrbeniei reperelor geografice, este greu de spus, deși eu cred că oricare autor este fascinat de imaginație debordantă, fiind mai puțin interesat de veridicitatea poveștilor, până la urmă, nu suntem contabili.

Cartea asta chiar trebuie citită, iar trebuie este un cuvânt pe care-l folosesc destul de rar, fiind atât de restrictiv-neplăcut. Calvino este un scriitor vizionar care se folosește de arta sa pentru a atrage atentia către ceea ce ne îndreptam. Îl respect nu pentru ca a scris o asemenea carte, dar pentru că nu s-a gândit doar la aspectul ei comercial, ci la cel moral, etic – un îndemn de toată lauda și stima mea. Mi-ar fi plăcut să pot să-i mulțumesc personal pentru lectura asta.

Voi culege câteva citate, iertare, sunt netraduse – am citit cartea în spaniolă:

—Sir, estabas distraído. De esa ciudad justamente te estaba hablando cuando me interrumpiste.

—¿La conoces? ¿Dónde está? ¿Cuál es su nombre?

—No tiene nombre ni lugar. Te repito la razón por la cual la describía: del número de ciudades imaginables hay que excluir aquellas en las cuales se suman elementos sin un hilo que los conecte, sin una regla interna, una perspectiva, un discurso. Ocurre con las ciudades como con los sueños: todo lo imaginable puede ser soñado pero hasta el sueño más inesperado es un acertijo que esconde un deseo, o bien su inversa, un miedo. Las ciudades, como los sueños, están construidas de deseos y de miedos, aunque el hilo de su discurso sea secreto, sus reglas absurdas, sus perspectivas engañosas, y toda cosa esconda otra

 “Pero la ciudad no dice su pasado, lo contiene como las líneas de una mano, escrito en los ángulos de las calles, en las rejas de las ventanas, en los pasamanos de las escaleras, en las antenas de los pararrayos, en las astas de las banderas, surcado a su vez cada segmento por raspaduras, muescas, incisiones, cañonazos”

Un oraș care m-a pus pe gânduri – deși nu singurul:

 „Al entrar en el territorio que tiene a Eutropia por capital, el viajero ve no una ciudad sino muchas, de igual tamaño y no disímiles entre sí, desparramadas en un vasto y ondulado altiplano. Eutropia es no una sino todas esas ciudades al mismo tiempo; una sola esta habitada, las otras vacías; y esto ocurre por turno. Diré ahora cómo. El día en que los habitantes de Eutropia se sienten asaltados por el cansancio, y nadie soporta más su trabajo, sus padres, su casa y su calle, las deudas, la gente a la que hay que saludar o que saluda, entonces toda la ciudadanía decide trasladarse a la ciudad vecina que esta allí esperándolos, vacía y como nueva, donde cada uno tomara otro trabajo, otra mujer, verá otro paisaje al abrir las ventanas, pasará noches en otros pasatiempos, amistades, maledicencias. Así sus vidas se renuevan de mudanza en mudanza, entre ciudades que por la exposición o el declive o los cursos de agua o los vientos se presentan cada una con ciertas diferencias de las otras. Como sus respectivas sociedades están ordenadas sin grandes diversidades de riqueza o de autoridad, el paso de una función a la otra ocurre casi sin sacudidas; la variedad esta asegurada por los múltiples trabajos, de modo que en el espacio de una vida rara vez vuelve uno a un oficio que ya ha sido el suyo. Así la ciudad repite su vida siempre igual, desplazándose para arriba y para abajo en su tablero de ajedrez vacío. Los habitantes vuelven a recitar las mismas escenas con actores cambiados; repiten las mismas réplicas con acentos diversamente combinados; abren bocas alternadas en bostezos iguales. Sola entre todas las ciudades del imperio, Eutropia permanece idéntica a sí misma. Mercurio, dios de los volubles, patrón de la ciudad, cumplió este ambiguo milagro”

Ultimul citat din carte, încântător prin muzicalitatea metaforică:

Tres hipótesis circulan sobre los habitantes de Baucis: que odian la tierra; que la respetan al punto de evitar todo contacto; que la aman tal como era antes de ellos, y con catalejos y telescopios apuntando hacia abajo no se cansan de pasarle revista, hoja por hoja, piedra por piedra, hormiga por hormiga, contemplando fascinados su propia ausencia

 OK, nu ma pot opri, doar pe acesta și gata! Vorbind despre Veneția, Marco Polo are tandrețea duioasă a unui iubit nostalgic:

—Las imágenes de la memoria, una vez fijadas por las palabras, se borran —dijo

Polo—. Quizás tengo miedo de perder a Venecia toda de una vez, si hablo de ella. O quizás, hablando de otras ciudades, la he ido perdiendo poco a poco

Undeva chiar trebuia să mă opresc, altfel aș cita toată cartea și tot voi rămâne cu impresia că nu am recomandat-o suficient. Monumentală!

Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Pacate din iubire

Dacă autoarea, căci vorbim de un pseudonim, iar adevăratul nume al scriitoarei este Eleanor Hibbert, a încercat să o transforme pe Lucrezia Borgia într-o femeie palidă și cam fără voință, a reusit, iar dacă intentia ei a fost doar de a contrazice faima creată de Michel Zevaco cu Crimele familiei Borgia (sau de un altul ca el), ei bine, a reusit să scrie un roman interesant despre un personaj acum mai puțin interesant.

Citate? Nu, deoarece stilul si limbajul nu permit încropirea unor astfel de decorațiuni lingvistice. Nu s-a schimbat cu nimic imaginea lui Alexandru Borgia, nici a lui Cesare, cei doi sunt descriși la fel de sângeros așa cum sunt cunoscuți deja, doar Lucrezia pare o papușă blondă, usor de manipulat, destul de naivă, dar cumva decentă pe tot parcursul cărții.

Ce nu mi-a plăcut prea tare: așa cum am spus, limbajul cam de lemn, descrierile puerile, nesfârșitele menționări ale părului ei lung de culoarea aurului și… cam atât.

În rest, toate vechi și vechi sunt toate: obiceiurile de la Curte, ipocriziile de rigoare, intrigile nelipsite, crimele săvârșite în numele unor utopii care pun un om deasupra altuia etc. Nu lipsesc nici referințele către artiștii renascentini: Michelangelo Buonarotti, Pietro Bembo, dar nici cele către familiile conducătoare ale Italiei: Orsini, Sforza, Forli, Ercole, Ferrara, Este…

Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

Oare ce as putea sa mai scriu despre o carte care m-a dezintegrat cu primele cuvinte? Interesant este că dacă pe Las ciudades invisibles o găsesc liniară din punctul de vedere al așteptărilor, Lucrezia Borga fiind puțin ascendentă pentru că a început destul de simplu, cu un asemenea punct de pornire, am crezut că Bastarda Istanbulului poate fi prima din topul meu imaginar al cărților citite în ultima vreme. Nu a fost așa, dar mi-a plăcut foarte, foarte mult – însă remarc o ușoară linie descendentă, cu o mare lovitură către finalul cărții, una neașteptată care m-a determinat să răsucesc pe toate laturile ceea ce știam despre încărcatele relații karmice de familie.

Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia. Orice ar cădea, oricât de tare ar turna, oricât de îngheţată ar fi lapoviţa, nu trebuie să rosteşti niciodată vreo blasfemie împotriva celor pe care cerul ni le-ar putea hărăzi. Toată lumea ştie lucrul ăsta.Până şi Zeliha.

Dar apoi, în clipa în care ultimii stropi ating pământul, iar alţii atârnă nesiguri de frunzele acum fără fir de praf, în acel moment lipsit de apărare, când nu eşti întru totul sigur că ploaia a încetat, şi nici ploaia însăşi nu e, chiar în acel interval, totul se înseninează. Un lung moment, cerul pare să-şi ceară scuze pentru ce ne-a făcut. Iar noi, având încă picături fine în păr, noroi pe manşete şi tristeţe în ochi, privim din nou spre cerul azuriu, acum mai senin ca niciodată. Privim în sus şi nu ne putem abţine să nu-i întoarcem zâmbetul. Îl iertăm; întotdeauna facem la fel”

Mi-a plăcut la nebunie cascada de metafore, personajele feminine greu de încadrat într-o tipologie sau alta și clocotul romanului plămădit cu ardoare. Dacă autoarea este feministă, precum Isabel Allende, sau dacă nu este feministă deloc, n-aș putea ști, dar ceea ce știu este că ambele sunt axate pe dezvoltarea personajelor feminine, iar cele masculine sunt aduse în prim plan doar ca să le completeze mai bine pe primele. Bun, am spus și de tendința către feminism…

Umorul este unul mușcător, solid, acerb – poate ceea ce distinge cartea ei între altele contemporane, eu cred că i l-aș recunoaște acum între alte zeci de texte.

 Ea era cea mai mică dintre cele patru fete ale familiei Kazancı, care nu puteau fi de acord în nici o privinţă, dar care păstrau aceeaşi convingere că au întotdeauna dreptate şi fiecare credea că nu are nimic de învăţat de la celelalte, dar că are multe să le-nveţe. Asta o făcea să se simtă la fel de rău ca şi când ar fi pierdut la loterie la diferenţă de un singur număr: în orice fel ai fi încercat să priveşti situaţia, nu puteai scăpa de sentimentul că erai supus unei nedreptăţi ce nu putea fi corectată

 Articolul doi: Majoritatea oamenilor nu gândesc niciodată, iar cei care gândesc nu devin niciodată o majoritate. Hotărăşte-te de care parte vrei să fii”

Cam atât despre Elif Shafak. Am găsit, în sfârșit, în literatura contemporană pe cineva care scrie extraordinar despre lucruri simple, Graalul meu.

______________

– Încă o dată, acestea nu sunt recenzii și nici nu colaborez cu vreo editură – tocmai pentru a vă oferi o informație filtrată doar prin ochii mei, dar neîntinată de vreun alt interes în afara pasiunii pure pentru literatură.

Ce citesc acum?

  • Hermann Hesse – Jocul cu mărgele de sticlă
  • Hume – The Philosophical Works (eng)
  • H Lawrence – Sons and Lovers (eng)
  • Evgheni Vodolazkin – Laur

 

_____________________

Natașa Alina Culea (autoare)

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului. Sofia
  • Nopți la Monaco
  • Visele nu dorm niciodată

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

 

Lansare Visele nu dorm niciodată – noiembrie 2017

natasa alina culea 4Scriitoarea Natașa Alina Culea își lansează cea de-a cincea carte, Visele nu dorm niciodată, în noiembrie 2017, în București. Romanul a ieșit recent de sub tipar, în luna august, sub egida editurii Librex Publishing, aceeași editură care a publicat și celelalte patru romane ale autoarei:

 

 

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului. Sofia
  • Nopți la Monaco

 Autoarea este cunoscută pentru stilul său nonconformist de a scrie, cameleonic, trecând de la romantismul preponderent în romanul Marat, la flagelarea moravurilor sociale contemporane în Nopți la Monaco sau la analizele interioare traumatizante prezente în Lupii trecutului. Sofia. Indiferent de cartea pe care o ține cititorul în mână, păienjenișul relațiilor umane și a celor de ordin romantic…

continuare pe site-ul StiriTimisoara

 

Visele nu dorm niciodata Natasa Alina Culea 1

Ce-am citit cand am tacut IV

Ce cărți am citit saptamana trecuta:

  • Scott Fitzgerald – Cei frumosi si blestemati – cu al sau bilfism sau stiinta tuturor religiilor, o religie a reincarnarii, lipsita de detalii. O carte despre cum sa traiesti transformand inutilul intr-o arta si lenea într-o stare contemplativ-estetica, dar fara partea de estetica 🙂 “Triumful letargiei” –  lipsa oricarui scop in viata si inchinarea la o singura zeita, a viciului. Lipsa oricaror virtuti sau orientari catre un scop, fie si acela de a nu avea un scop. Ratare. O carte ca o indispozitie bine scrisa 🙂

„O ştia de o lună – o fată cu obiceiuri nomade, nimic ieşit din comun. Cineva i-o pasase pur şi simplu lui Anthony, care o considera amuzantă şi căruia chiar îi plăcuseră săruturile caste şi idilice pe care ea i le dăduse în a treia seară de cînd se cunoscuseră, în timp ce mergeau cu un taxi prin Central Park. Avea o familie vagă – un unchi şi o mătuşă estompaţi, care locuiau împreună cu ea într-un apartament dintr-un cartier labirintic. Ea îi ţinea companie, familiară, oarecum intimă şi plină de linişte. Mai mult de atît el nu dorea să experimenteze – nu din scrupule morale, ci din groaza de a nu permite vreunei încurcături să tulbure ceea ce simţea că este seninătatea crescîndă a vieţii sale.

— Are două figuri, îl informă el pe Maury, una e să-şi tragă părul peste ochi într-un anumit fel şi apoi să-l sufle înapoi, iar cealaltă să spună „Eşti nebuuun!“ cînd cineva face un comentariu care o depăşeşte. Mă fascinează. Stau acolo ore în şir, complet uluit de simptomele maniacale pe care le găseşte în imaginaţia mea.

Maury se foi în fotoliul său şi spuse:

— E remarcabil că o fiinţă umană poate să înţeleagă atît de puţin, deşi trăieşte într-o civilizaţie atît de complexă. O astfel de femeie ia practic tot universul în cel mai literal mod posibil. De la influenţa lui Rousseau pînă la efectele cotei impozitelor asupra cinei sale, totul îi este complet străin. A fost adusă din epoca de piatră şi trîntită aici, cu arsenalul unui arcaş care trebuie să facă faţă unui duel cu pistolul. Poţi să dai la o parte toată crusta istoriei fără ca ea să-şi dea măcar seama”

O carte plictisita. Sa te plictisesti atat de mult incat sa nu mai crezi in nimic. Nici in dragoste. Mai ales in dragoste.

  • Isabel Allende – Portret in sepia

Descrieri luxuriante si repere istorice/geografice, asta este ceea ce am regasit si in Ines a sufletului meu, asa ca voi presupune indraznet ca este una dintre amprentele lui Allende. Desi sunt multi autori, nu toti sunt si povestitori grozavi, dar aceasta autoare scrie ca si cum ar povesti, foarte vivid (nu in sepia), foarte cromatic. Nu trantesc aici citate din lene, ci pentru a intelege ceea ce este tipic fiecarui autor sau roman si, astfel, sa va puteti orienta, sa stiti daca vreti sa continuati lectura sau nu. Se poate spune orice despre Allende, dar nu si ca ii lipseste patima. O ador!

“Nu sunt singură, am o dragoste secretă, fără obligaţii şi fără condiţii, motiv de scandal oriunde, dar mai ales aici unde ne e dat să trăim. Nu sunt nici necăsătorită nici văduvă nici divorţată, trăiesc în limbul „despărţitelor”, unde ajung nenorocitele care preferă batjocura publică faptului de a trăi cu un bărbat pe care nu-l iubesc, şi cum poate fi altfel în Chile, unde căsătoria e eternă şi inexorabilă? În unele dimineţi extraordinare, când trupurile noastre, al meu şi al iubitului meu, ude de sudoare şi muiate de vise împărtăşite, zac încă în starea aceea semiconştientă de tandreţe absolută, fericite şi încrezătoare ca nişte copii adormiţi, cădem în tentaţia de a vorbi despre căsătorie, de plecarea în altă parte, de exemplu în Statele Unite, unde e mult spaţiu şi nu ne cunoaşte nimeni, pentru a trăi împreună ca orice cuplu normal, dar pe urmă ne trezeşte soarele care ne bate în geam şi nu mai vorbim de asta, pentru că amândoi ştim că n-am putea trăi în altă parte decât în acest Chile plin de cataclisme geologice şi micime omenească, dar şi de vulcani aspri şi culmi ninse, lacuri imemoriale presărate cu smaralde, râuri spumoase şi păduri înmiresmate, ţară îngustă ca o fâşie, patrie cu oameni săraci şi încă inocenţi, în pofida atâtor abuzuri atât de diverse”

Este imposibil sa spun daca Portret in Sepia este mai buna decat Ines a sufletului meu, daca nu ar un avea subiect diferit, ai zice ca una este continuarea alteia. Nicio urma de neglijenta sau de saturatie a scrisului.

  • Mihail Sebastian – Femei.

Incep sa ma obisnuiesc cu personaje misogine, ca tot vine cartea dupa Rusoaica a lui Gib Mihaescu. Cea mai frumoasa lectie de viata in acest sens mi-a venit la una dintre prietenele male, mama a doi baieti. Ei bine, cineva i-a comentat sub o poza a fiilor ca sunt foarte frumosi si ca vor frange multe inimi, la care prietena mea a raspuns fara echivoc: – Eu sper sa le implineasca, nu sa le franga. De aceea este prietena mea de atata timp si o iubesc atat de mult, pentru valorile pe care le are si pentru inocenta desavarsita a sufletului ei, pe care o va transmite negresit mai departe. Nu toate femeile stiu sa fie mame, nu asa ca prietena mea, unele femei doar nasc si cresc, prietena mea hraneste o lume mai buna. Revenind la carte, Stefan se doreste a fi un personaj complex, muncit de ganduri inalte si idealuri asijderea, dar este un personaj sarac, care tot cauta sa se carpeasca in amorul propriu cu iubiri furate, compromise, un personaj care provoaca haos dupa el pentru ca haosul domneste in el. Cam atat – o alta idee in carte nu veti gasi oricat ati cauta cu lupa. Altfel, este scrisa logic, cursiv, cu descrieri patrunzatoare:

„Avea o discreție de cârtiță. Se strecura tăcută de lângă tine, atunci când se simțea de prisos, nu vorbea, nu întreba. Când o luam cu noi în oraș, la balurile din cartier, rămânea singură să ne păzească hainele. Și când una din amicele ei avea nevoie de o însoțitoare, într-o expediție amoroasă, Emilie venea totdeauna și asista la cele mai exacte scene de voluptate. Nu știu dacă prietenele ei nu făceau lucrul acesta urât într-adins, ca să o exaspereze. Nu știu dacă ea, Emilie, suferea la acest spectacol. Știu numai că rămânea acolo indiferentă, privind cu doi ochi egali ceea ce se întâmplă, liniștită, ștearsă”

Din prisma lui Stefan, femeile sunt niste fiinte slabe care exista pentru a-si exersa el capacitatea de seductie si basta. Din prisma mea, fiintele inteligente trebuie sa fie secondate de simtire si de idealuri, fara ele sunt doar observatori ai unei lumi in care nu pot intra si de care nu se pot bucura decat prin furtisaguri sentimentale, și asta din cauza unui discernamant stirb.

Ce cărți am abandonat:

  • Simon Sebag Montefiore – Într-o noapte de iarnă. Mi-a amintit de elevul Dima dintr-a VII-a. Poate doar nu am acum starea necesară și îl voi relua.
  • Amy Tan – Valea minunilor. A fost un abandon neobisnuit. Neobisnuit in sensul ca am abandonat-o dupa 300 de pagini. In mod mormal, as fi continuat sa o citesc macar pentru ca i-am dat atata atentie, dar nu si acum. Repetitivitatea, pesimismul cu motive chinezesti – curtezane cu ochi oblici, matroane, opiu si o societate total in favoarea barbatilor  bine studiate, dar cumva redate fara insufletire, m-au determinat sa sfarsesc undeva pe la ultimul sfert din carte.

 

Ce-am citit cand am tacut I

Ce-am citit cand am tacut II

Ce-am citit cand am tacut III


natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Plouă… plouă… (versuri)

 

Plouă, plouă…

Biciuiește ploaia șinele de tren

și podurile,

și băncile,

și visurile scuturate din balamale, 

strivite pe șinele de tren, abandonate sub poduri, uitate pe băncile din parc.

 

Plouă, plouă…

Cad frunzele

uitându-se la mine de jos în sus

cu ochi de scorțișoară;

iar când vântul învolburează hainele de postav,

femeile polenizate și le strâng în jurul pântecului,

ferindu-se de apele cu visuri înecate în șuvoaie,

grăbindu-se să adăpostească în casele în care troznesc în foc

buștenii spintecați de la brâu în sus.

 

Plouă, plouă…

se hâțână în apus un leagăn aninat de o creangă cu trei noduri și de trei amintiri,

a unui copac cu trei scorburi căptușite cu trei veverițe flămânde.

Se lasă ceața peste cerbi, peste pietre, peste scoarțele caselor,

peste visuri.

 

Plouă, plouă…

Iar eu

sunt furtună de visuri,

sunt vânt,

sunt ploaie

și mă scurg pe pământ.

 

Plouă, plouă…

A venit toamna,

i-am deschis ușa,

am poftit-o la un ceai cu gutui,

dar tu,

tu când vei veni?

______________________

Natașa Alina Culea 

 

Ce-am citit când am tăcut III

Ce cărți am citit săptămâna asta:

  • Gib Mihăescu – Donna Alba. Un delir incandescent care îți taie respirația, deși haotic, deși ilogic, deși iritant.
  • Misterul numelui tău – Clara Sánchez. Veți ști cât mi-a plăcut aici.
  • Jodi Ellen Malpas – Amantul. Turnul Eiffel al clișeelor. Povestea pițipoancei complete, uneori trează, combinată cu cel care și-a ratat meseria de fotbalist sau de evadat de la ospiciu. Mai rar o asemenea carte. Prima în topul meu. De jos în sus. Atât.
  • Eric Emmanuel Schmitt – Femeia în fața oglinzii 

– Când eram pregătită să o cataloghez ca fiind interesantă, dar nu extraordinară, cartea m-a năucit, m-a mușcat de față asemenea leoaicei lui Nichita. Reîncarnarea simbolului sabinelor? Psihanaliză? Autodistrugere? Am dat de o comoară! Doar poeziile nu sunt la un nivel de excelență, dar mai bine că este așa, altfel mi s-ar fi părut ceva necurat la mijloc. Un defect între atâtea calități? Doar i le scoate în evidență! Ca fostă pacientă de psihanaliză, vă spun că nu, nu mereu există transferul, nu e musai să te îndrăgostești de psihanalist – ăsta e mai mult un scenariu de film de la Hollywood.

O carte în care o femeie ușuratică are tot atâtea virtuți cât o martiră? I love it! Psihanaliza mă fascineaza așa cum mă fascinează tot ce este legat de acest modus operandi al creierului, acest computer genial care are ceva în plus la sistemul lui de operare: emoția. Deși computerul este limitat, iar memoria lui include doar ceea ce i-ai dat să rețină, creierul omului este integrat în inteligența primordială, ba, mai mult, interconectat cu toate celelalte forme de inteligență, deci infinit, un instrument colosal față de care păstrez tot atâta admirație cât și respect. Nefiind, în esență, prea mult pradă anumitor instincte, fie ele maternale sau de prădător, știu că cu cât ești mai liber de tipare, cu cât le răsucești și le chestionezi analitic, cu atât devii o anomalie în sistem, lupul care iese din haită. Cartea se apropie periculos de ideile pe care eu le-am înmagazinat de-a lungul timpului. Revenind la ea, neapărat citate:

Profeţiile lui Isaia, cu precădere, o năuceau. Noian de balauri, de satiri, de hiene, de pisici sălbatice, de haine sfâşiate, de păduri doborâte, de oraşe năruite, de morţi care se ridică atunci când colcăie viermii! Acest Dumnezeu furtunos o îngrozea, era un părinte cumplit care dojenea, pedepsea, răzbuna, pretindea jertfe, distrugea oraşe şi trimitea potopuri, precum un tâlhar violent ascuns în codrul cerului. De fapt, era bine că Braindor nu izbutise s-o ia la mânăstire: Anne se temea de Dumnezeu şi nu izbutea să-L iubească. Zi după zi, Vechiul Testament o teroriza şi mai tare. Departe de a-i însenina visele, îi oferea coşmaruri în stare de veghe.

[…]

Ce este lumea? O confruntare între dinţi şi stomacuri. Mănânci sau eşti mâncat. Universul nu cunoaşte altă lege, ne propune doar două poziţii, prădător sau pradă, poziţii, din păcate, atât instabile, cât şi interschimbabile.

[…]

Se gândea la lăudăroşenia flăcăilor, la acel amestec de zgomot, de curaj, de beţie şi de nerozie. Fusese surprinsă de un amănunt: punând la cale o execuţie publică, cei din Bruges priveau lupul nu ca pe o fiară dăunătoare, ci ca pe un criminal. Prin urmare, îi atribuiau oare un suflet? Acest lucru îi trezea interesul; îşi aduse aminte cum erau judecate animalele care făceau stricăciuni; îşi aminti de scroafele trase pe roată sau oile spânzurate şi îi veni să verse. Ce ciudaţi erau oamenii… Singura formă de respect pe care o acordau animalelor era stabilirea unui verdict, condamnarea la cazne. O singură dată în viaţă, lighioana putea fi egală cu omul: atunci, în faţa judecătorului şi a călăului.

[…]

Îngroşă ideea cu o ridicare din umeri:

— Sexul simplifică lucrurile.

Se repezi înainte, cu ochii strălucind, aproape lipindu-se de faţa ei.

— În ce sens le simplifică? Ca să te apropii de un bărbat sau ca să scapi de el?

[…]

— Nu vorbesc de ierarhia umană, ci de aceea care-i desparte pe oameni de animale. Ne considerăm superiori.

— Chiar suntem.

— În ce privinţă? Animalele se hrănesc, dar nu pornesc războaie. Animalele se luptă între ele, dar nu sunt crude. Animalele respectă pădurile, nu le distrug ca să ridice oraşe. Nu ridică fum spre nori, rămân la locul lor.

— Totuşi fură unele de la altele.

— Fie, dar o vizuină ori un măr le aparţine doar în măsura în care le e de folos. Ai văzut vreodată o pasăre cu mai multe cuiburi? Ori o vulpe sătulă pândind un stârv pe care nu-l va mânca? Printre animale nu există bogaţi, nici unul nu agoniseşte bunuri peste cât îi e necesar, averi care nu îi trebuie.

[…]

Anne e parcă unul dintre ei, cel la care n-a încetat nicicând să se gândească, chiar şi în timpul slujbelor de la biserică. Mielul acela alb, curat, nu ştia ce măcel îi va fi dat să îndure; se zbânţuia, drăgălaş, nevinovat, cu lâna imaculată, cu picioarele viguroase deşi încă elastice, cu privire veselă. Îi zâmbea casapului cu ochii lui negri, adânci şi rotunzi; până să-i taie beregata, credea că mâinile care îl înhăţaseră voiau să-l mângâie. Când a căzut, nedumerit, sub tăiş, Braindor a fost de partea mielului şi şi-a considerat părintele un ucigaş. „Pe oricine-ai omorî, loveşti însăşi viaţa. Nimeni nu are dreptul să facă asta.“

Ce citesc acum:

Hume – The Philosophical Works (încă)

Max Blecher – Întâmplări din irealitatea imediată

Mihail Sebastian – Femei

Scott F. Fitzgerald – Cei frumoși și blestemați

Isabel Allende –  Portret în sepia

Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Pacate din iubire

Simon Sebag Montefiore – Într-o noapte de iarnă

D.H Lawrence – Sons and Lovers

  • Revin cu impresii, dar nu cu recenzii 🙂 Time flies

Ce am citit când am tăcut I

Ce am citit când am tăcut II

______________________________________

cropped-natasa-alina-culea-carti-romania-autoare-scriitoare1.jpg