Carti scrise

Natașa, bărbații și psihanalistul
Marat
Lupii trecutului. Sofia
Nopți la Monaco
Visele nu dorm niciodată

Recenzie “Visele nu dorm niciodată”, de Natașa Alina Culea ❤️

By BooksAreMyDrugSite ❤

Books are my drug

Titlu: Visele nu dorm niciodată

Autor: Natașa Alina Culea

Editura: Librex Publishing

PREZENTARE

Visele nu dorm niciodată este o incursiune în universul retrospectiv al autoarei Natașa Alina Culea, o lume din care vei pleca pe deplin schimbat și transfigurat, o lume căreia te vei abandona cu voluptate.

Cartea este structurată în două capitole distincte: Legămintele macilor și Arca celor 11 nopți.

Dacă primul capitol suprinde prin minuțioasa analiză interioară și prin evocările sensibile, în cel de-al doilea capitol realitatea se întrepătrunde cu fantezia ca în dansul celor șapte voaluri, iar cititorul pășește fascinat în camera oglinzilor, acolo unde nimic nu este ceea ce pare a fi. Și nimeni.

Suita de personaje ale cărții oglindesc în profunzime adâncimile minții umane, trăirile tulburătoare, dar și năzuințele sufletului însetat după iubire.

Suntem niște musafiri nocturni? Cine este Lea? Cine este Mark? Cine ești tu? Unde se duc visele?

Întrebările acestui roman vor…

View original post 821 more words

Visele nu dorm niciodată

Recenzie „Visele nu dorm niciodată” by Diana E.

Illusion's Street

sursa foto: Pinterest

Vă ameninț de ceva timp cu recenzia asta, dar timpul meu parcă a intrat la apă în ultimele săptămâni. În fine, trecem peste asta. Iată că Natașa Alina Culea, writer extraordinaire, a ajuns la cel de-al cincilea roman – motiv pentru care fanatica din mine încă mai țopăie fluturând în stânga și-n dreapta pampoane precum o majoretă la o competiție de profil.

Cu fiecare roman sunt tot mai convinsă de stilul cameleonic al autoarei. Fiecare carte a sa e diferită, marcând câte o etapă în drumul spre desăvârșirea scriitoricească. Cu toate acestea, între primele patru romane se poate găsi un singur punct comun: pot fi încadrate cu ușurință în chick-lit deși (cum am mai menționat) temele diferă de la una la alta. Ei bine, tocmai am terminat de citit acest ultim roman și nu știu în ce categorie aș putea să-l încadrez (veți vedea de ce)…

View original post 590 more words

Fall Time, Cozy Time Book Tag

By BookAreMyDrugSite
„Natașa, bărbații și psihanalistul” într-un tag tomnatic ❤

Books are my drug

Unui oameni (ăia normali), atunci când se plictisesc, citesc o carte, poate vizionează un film sau poate se bucură, pur și simplu, de prezența persoanelor dragi. Nu e și cazul meu. Eu, când mă lovește plictiseala, încep să scotocesc pe diferite bloguri până găsesc vreun articol care îmi place (tag-uri, bineînțeles) și pe care, poate, l-aș prelua și eu :)) Și exact asta am făcut și acum. Tag-ul este preluat de pe blogul Dare to love books ❤️

1. Crunching Leaves: Lumea este plină de culori! Alege o carte care are roșu, galben și portocaliu pe ea.

Uff, cred că o să aleg cartea Jurăminte neobișnuite, de Mary Jo Putney. Cartea a apărut la Editura Litera, în colecția Cărți Romantice (Lira).

IMG_20171007_195450

2. Cosy Sweater: Este în sfârșit destul de frig încât să purtăm haine călduroase și confortabile. Ce carte îți oferă această stare de căldură?

Cu siguranță, Fata care citea…

View original post 335 more words

Dependența

By Diana ❤
Imposibil să nu o dau mai departe 🙂

Illusion's Street

A.S. Provocare: Deschide cartea pe care o citești. Scrie o poveste scurtă pornind de la primele trei propoziții ale primul paragraf.

„Și erau și acele zile cu dimineți de scrum…

…în care mă trezeam năucă. Imediat de cum Mark își făcea apariția în gândurile mele, înțelegeam că aveam doar două opțiuni: ori îmi pierdeam echilibrul și învățam să trăiesc cu gândul ăsta, ori îmi căutam alt punct de echilibru, de preferat, în mine, dar ceea ce este de preferat nu este neapărat și ceea ce se întâmplă.” – Natașa Alina Culea, Visele nu dorm niciodată.

37c587de3f5473b164bf3644ecb13909 sursa foto: Pinterest

M-am ridicat din pat cu greu. Mi-am făcut un ness și m-am așezat lângă pian. Fără să privesc, am atins câteva clape care mi-au returnat un dezacord total – așa cum e și-n sufletul meu acum. Cum de-am căzut în plasa asta? Credeam că m-am învățat minte după ultima pățanie… credeam… dar…

View original post 302 more words

Visele nu dorm niciodată – recenzie aniversară

Visele nu dorm niciodată – recenzie aniversară

Visele nu dorm niciodată

            de Natașa Alina Culea

 

Editura: Librex Publishing
Apariție: august 2017
Număr de pagini: 324

 

Cu ocazia aniversării zilei de naştere a scriitoarei mele preferate, Natașa Alina Culea, care nu întâmplător este una de 1, am decis să mă dedau unui nou episod de cult al personalităţii şi să ridic iar osanale (din fericire, absolut meritate), cu sinceră mega-admiraţie post-lectură, celui mai recent roman al său, căruia deja i-am executat o călduroasă recenzie de întâmpinare pe site-ul cultural Literatura pe tocuri.

Mi-au mai rămas câteva încântări nepovestite, impresii suplimentare întârziate nespuse, analize tehnice cu care nu am vrut să încarc cronicuța literară, care la momentul acela era prima din blogosferă – urmată între timp de multe altele la fel de entuziaste şi apreciative. Am să îmi repoziţionez toate ideile aici, îmbogăţind şi blogul meu personal cu prezentarea unei opere de excepţie.

FOTO-visele-3

Avem, aşadar, o minunăţie de carte, care e şi nu e în stilul Nataşei, în sensul că este absolut fascinantă, cum ne-a obişnuit să fie fiecare roman al ei, dar într-o modalitate (de fapt, chiar în două) total diferită de orice a mai scris până acum.

Jocul de multisensuri sau, minim, dualităţi glisante, începe chiar din titlu. Pluralele la vis sunt vise şi visuri. Conform DEX-ului, unul, vise – desemnează faptul de a visa; imagini şi procese psihice care survin în fazele mai puţin profunde ale somnului, iar, celălalt, visuri – sunt reverii, meditaţii, iluzii deşarte; aspiraţii irealizabile, dorinţe arzătoare. Veşnica nelinişte insomniacă a unora, influenţând mereu existenţa şi amplitudinea celorlalte; visele fiind şi portalul către aflarea unor informaţii sau soluţii la care nu avem acces în starea de veghe, cea dominată de visuri.

alinas5

By Marius Andrei – Cărți Analogii Antologii

Citește continuarea: Visele nu dorm niciodată – recenzie aniversară

Nopți la Monaco, Natașa Alina Culea – Librex

By Laura ❤

Bookcaffe

Călătoria la Monaco a fost minunată. S-a încheiat rapid, dar a fost palpitantă, frumoasă și extrem de emoționantă. Îmi place diversitatea ancorată în realitate, mesajul clar, transmis treptat, când subtil, când răspicat, dar și capacitatea autoarei de a evidenția toate părțile vieții- bune, rele, fericite, dureroase, puternice și vulnerabile.

În Nopți la Monaco de Natașa Alina Culea, este surprinsă viața, nevoile, visele, dorințele, speranțele Nicoletei – ce devine imaginea a milioanelor de fete, vocea ei devine vocea tuturor tinerelor care nu încetează să spere în șansă, să spere că într-o zi vor pleca din locul în care nu le este promisă decât lipsa și nefericirea.

Nicoleta Dragomirescu este tânăra cu potențial, dar care, datorită situației materiale a familiei, nu cunoaște ce înseamnă dorința, ci doar munca în casă, nu îndrăznește să dea glas visului ei imposibil, nu avea pasiuni și nici nu a plecat nicio zi din satul natal…

View original post 512 more words

Visele nu dorm niciodată

By ElizaBratu ❤

Hello! I'm Liz!

Am reușit și eu să mai citesc ceva și nu orice. Recunosc, a fost o încântare să intru în posesia cărții Natașei Alina Culea, deoarece știți cu toții că este autorul meu preferat. Dacă anul trecut m-am trezit că sunt fericita posesoare a două exemplare din penultimul ei roman, anul acesta mi-am luat o marjă de eroare și am întrebat-o dacă primesc romanul din partea ei. Pentru că Natașa mereu a fost o drăguță și mi-a trimis ea cărțile pe care le-a scris, gratuit și cu autograf, am zis ca măcar anul acesta să fiu eu cea drăguță și să las pe altcineva să se bucure de exemplarul gratuit. Sunt poate oameni pe lumea asta care nu-și permit să cumpere o pâine, d-apoi o carte.

IMG_3660

Revenind, vă spun că am citit cartea în câteva zile, deși ea se citește destul de repede. Natașa are un stil ușor de citit, dar…

View original post 155 more words

„Visele nu dorm niciodată” – Natașa Alina Culea

By Rândurile Evei

Rândurile Evei

„Visele nu dorm niciodată” – Natașa Alina Culea

 

Natașa ne răsfață și de această dată cu o scriitură încărcată de sensibilitate și sentimentalism. Spre deosebire de celelalte cărți ale autoarei, romanul „Visele nu dorm niciodată” m-a luat prin surprindere prin povestea prezentată. Nu aș putea să vă spun exact la ce mă așteptam, întrucât autoarea este ca un cameleon, fiecare roman al ei este ceva diferit, ceva unic, nici unul nu se aseamănă cu celălalt. Singurul punct comun pe care îl au cărțile Natașei este scrierea plină de sentiment.

Romanul este împărțit în două capitole: Legămintele macilor și Arca celor 11 nopți. Primul capitol ne face cunoștință cu Lea, care este o scriitoare. O observăm cum își analizează viața și sentimentele. Căsnicia cu Thiery nu este una fericită. Deși se înțeleg, cei doi nu sunt legați de acea pasiune care animează o relație fericită. Neîmplinirea din căsnicie o împinge…

View original post 615 more words

Lupii trecutului. Sofia (revista Studii de Știință și Cultură)

Nataşa Alina Culea, (2016), Lupii trecutului. Sofia, Editura Librex Publishing
Nadina Maria SZAKACS
Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Arad

cbc7a-15027917_716727375144000_4981431231655180471_n
„Lupii trecutului. Sofia” este un roman al scriitoarei contemporane Nataşa Alina Culea şi se încadrează în categoria cărţilor a căror lectură îţi trezesc reflecţii. Povestea Sofiei şi a lui Fabian este intrigantă şi provoacă cititorul la interpretări proprii.
Suspansul este prezent până la finalul romanului, ceea ce face ca lectura romanului să fie captivantă. Dacă Sofia este personajul care poartă cu sine stigmatul trecutului, un trecut impregnat în fiinţa-i; Fabian este personajul care realizează că viaţa nu poate fi clădită în funcţie de cerinţele societăţii, că uneori contează ca pentru propria împlinire să îţi urmezi inima. Societatea propune anumite tipare după care indivizii încearcă să se muleze precum într-un pat al lui Procust, fără a mai ţine cont de propriile năzuinţe şi aspiraţii. Cei doi protagonişti se confruntă cu mentalitatea societăţii, mentalitate a cărei exponenţi sunt şi ei înşişi.
Romanul înfăţişează o frumoasă poveste de dragoste care ia naştere în limitele conduitei unei societăţi care se ghidează după reguli şi promovează aşa-zisele bune moravuri, care în realitate sunt doar nişte aparenţe în spatele cărora ne ascundem majoritatea.

continuare…

Mulțumesc, Nadina, pentru gestul tău neprețuit!

_______________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Visele nu dorm niciodată – Natașa Alina Culea

By AncaSiCărțile

Recenzie/carte/Visele nu dorm niciodata

Anca și cărțile

21850668_1646656248730658_1809141422_n

A cincea carte citită semnată de Natașa Alina Culea și tot ce știu cu siguranță despre ea este că paginile ei sunt poezie. Scrie plastic, atât de plastic încât nu mai par cuvinte ci picturi. Nu mai vorbește despre trăsături ci le surprinde cu tușe precise. Nu mai descrie oameni, îi pictează în culori; nu mai ia un el și o ea și brodează pe marginea poveștii lor, îi privește nu în ansamblu ci îi disecă pentru a le putea vedea sufletele în profunzime.

” Acum știi că imortalitatea este o iluzie, iar daca spiritul este etern, nu același lucru îl poți spune și despre corpul care începe să dea primele semne de oboseală, închisoarea ce zăbrelește un spirit care plânge după tinerețe fără bătrânețe; acum știi că există timpul și nu îți mai permiți să îl irosești cu prietenii care nu te duc nicăieri, cu iubiri care nu te…

View original post 692 more words

Prima recenzie a romanului „Visele nu dorm niciodată” (LiteraturaPeTocuri)

  „Am încercat de multe ori să definesc prin paralelisme exterioare (cu alţi scriitori) sau interioare (între un roman al ei şi un altul) stilul Nataşei. Să îl integrez într-un curent, într-un gen, într-un format ștanțat de literatură. Dar nu mi-au ieşit decât mici comparaţii punctuale, aproape forţate, din cauza originalităţii ei descătuşate, neîncadrabile în șabloane, nici măcar într-o matcă proprie de creaţie, fiindcă nu numai de la o carte la alta, dar chiar de la o secţiune a unui roman la următoarea, tot ce te aşteptai să continue într-un fel, se transformă spectaculos şi devine altceva, la fel de original, dar din cu totul altă zonă a imaginarului extaziant.

  La fel se întâmplă şi cu Visele nu dorm niciodată, compozit genial din două aliaje atât de deosebite: o primă parte, Legămintele macilor, fascinant de introspectivă, analitică, a cărei atracţie se creează prin magnetism intim emoțional, o a doua parte, Arca celor 11 nopţi, intens epică, parcă desprinsă dintr-un basm-thriller-horror cu personaje extraordinare, mister criminogen şi numerologic, fenomene inexplicabile şi revelaţii spirituale…”

-> citește în continuare pe pagina LiteraturaPeTocuri

 

FOTO-visele-4 (1)Visele nu dorm niciodata Natasa Alina Culea 1

________________________

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Din romanul „Visele nu dorm niciodată”

 

Mark, ți-am spus vreodată cum este să fii femeie trecută de pragul celor patru decenii?

La 20 de ani lumea este frumoasă, bărbații întorc adeseori capul după tine, soarele strălucește naiv și crezi că nu vei muri niciodată, părinții sunt sănătoși și încă tineri – la rândul lor, crezi că ai tot timpul din lume să faci ce vrei, să experimentezi și să tratezi orice lucru cu cea mai mare superficialitate. Crezi că poți să amâni iubirea. După 30 de ani totul se schimbă. Auzi murmurul firelor de nisip ce cad și se lovesc de pereții de sticlă ai clepsidrei din care s-a scurs deja jumătate din micul deșert. Numărătoarea inversă a început și fiecare zi este un nou număr, tu ești un număr care se îndreaptă către un alt număr. Hei?! Unde fugi? – ai  vrea să-i strigi timpului, să-l tragi de poala hainei – unde sunt zilele copilăriei în care treceai pe lângă mine cu acea lentoare chinuitoare, iar eu voiam să treacă zilele mai repede, să cresc într-o zi cât alții într-un an? Auzi din ce în ce mai des în jurul tău de boli de tot soiul, de maladii și de infirmități, ai deja, poate, cel puțin un prieten care a murit, bunici care au plecat și nu s-au mai întors, și pentru prima dată te întrebi cine ești – sau ar trebui să o faci. Știi că va veni o zi în care majoritatea celor la care ții vor fi sub pământul ospitalier, iar nu pășind deasupra lui. Acum știi că imortalitatea este o iluzie, iar daca spiritul este etern, nu același lucru îl poți spune și despre corpul care începe să dea primele semne de oboseală, închisoarea ce zăbrelește un spirit care plânge după tinerețe fără bătrânețe; acum știi că există timpul și nu îți mai permiți să îl irosești cu prietenii care nu te duc nicăieri, cu iubiri care nu te mai înalță, cu conversații care nu te învață nimic, cu oameni care nu îți mai acordă prioritatea pe care le-o dai tu lor. Devii mai serios, mai motivat și îți ajustezi pașii doar pe cărările ce crezi că-ți aparțin. Ridurile din oglindă îți spun că ai trecut prin experiențe și poate că nu ai învățat nimic din ele, că ai propria ta tragedie, dar că nu este timpul pierdut să îndrepți toate astea – ce ironie! Dacă ai un copil sau mai mulți, realizezi că timpul, care era al tău, nu îți mai aparține. Începi să suni din senin persoanele dragi și le spui că le iubești, pentru că acum știi că uneori poate fi prea târziu pentru iertare și îți vei trăi restul vieții cu regrete care nu vor mai schimba nimic, și nimic nu este mai trist decât o bătrânețe cu gust de fiere pe cerul gurii, petrecută în amintiri care-ți răvășesc sufletul și pentru care simți că o eternitate nu-ți poate aduce împăcarea cu ele.

Mark, doar în moarte poți avea încredere deplină, viața mi-a dovedit deja că nu merită încrederea pe care i-am acordat-o.

__________________________________

  • Alte fragmente din carte pe acest site aici și aici.
  • Poate fi achiziționat de pe site-ul Librex.

Citat natasa alina culea visele nu dorm niciodata

Citat fragment Natasa Alina Culea iubire

Citat natasa alina culea visele nu dorm niciodata gelozie femeie iubire

___________________________

 

cropped-natasa-alina-culea-carti-romania-autoare-scriitoare1.jpg

Începutul romanului VISELE NU DORM NICIODATĂ

CAPITOLUL 1. LEGĂMINTELE MACILOR

 

Strada Rue de Rivoli începe să se liniștească. Aceeași liniște se așterne în fiecare zi după ora opt-nouă seara, după ce forfota parizienilor încetează. Noaptea își îmbracă mantia întunericului pe care strălucesc stelele ca boabele de rouă pe pânzele de păianjen ale unei grădini fermecate. Magazinele, cu pleoapele ochilor toropiți de somn, au obloanele trase și ușile ferecate. Încă mai licăresc luminițele instalațiilor aprinse înaintea Crăciunului, deși suntem la începutul lui februarie. Ninge cu fulgi mari, care par să nu se grăbească nicăieri, îmbrăcând inocent, fără preferințe, acoperișuri de țiglă, trotuare goale, mașini parcate cuviincios, oameni grăbiți către cineva anume sau doar către o cină aburindă, copacii despuiați de coroană și visele oamenilor. În curând vor adormi și oamenii, și așteptările lor. Va veni iar mâine pentru micile lor drame și pentru bucuriile primite mereu cu o întristare pe care nimeni nu reușește să și-o explice. Dar este încă azi și doar câte o mașină trece din când în când pe lângă casele cu ferestre luminate, întrerupând muțenia străzii înzăpezite care sticlește sub lumina lunii.

parissnow11

 

Thiery taie atent niște felii de brânză de parcă taie felii din luna care se întrezărește la geam. Le așază într-o anumită ordine și le căptușește cu câte o măslină umplută cu mascarpone. Măslinele fără miez sunt date la o parte. Îi urmăresc toate mișcările, încerc să înțeleg cum de o plăcere de zece minute cere o pregătire de jumătate de oră până la câteva ore bune. Dacă însumez toate pregătirile vieții, realizez că în majoritatea timpului noi doar ne pregătim pentru plăceri scurte, efemere, ale trupului, și prea puțini dintre noi ne sinchisesc de nevoile spiritului care, poate, este mai înfometat, mai însetat, mai desculț de atenția noastră. Thiery lungește acest proces acum pentru a evita să vorbim. Nu fuge de comunicare neapărat, dar o preferă pe cea în care nu ne spunem nimic important. Coincidență? Nu cred. Prea puțini bărbați înțeleg ceva din cuvintele femeilor, ei înțeleg mai degrabă din acțiunile noastre, iar acesta este un lucru de care nu toate femeile sunt conștiente.

Mark și Thiery. Doi bărbați care mă au în comun pe mine: ei mă iubesc așa cum știu, iar eu îi iubesc, la rândul meu, așa cum pot.

Știu ce mi-ar răspunde soțul meu dacă i-aș vorbi despre inutilitatea gesturilor lui:

— Atunci de ce să dormim dacă oricum ne trezim, de ce să trăim dacă oricum murim? Toate lucrurile mici sunt importante.

Poate că are dreptate. El are mereu dreptate, un bărbat chibzuit pe care l-ar admira oricare femeie care știe să admire un bărbat. Nu și eu. Nu am învățat până acum să venerez un bărbat, nu știu să mă uit în ochii lui și să cred necondiționat, n-am avut niciodată privirea pierdută a unei îndrăgostite de semizeu. Poate că niciodată un bărbat nu s-a ridicat la așteptările mele și, astfel, relația a fost frustrantă pentru amândoi în egală măsură. Ce-i drept, aș fi vrut să trăiesc emoția asta măcar experimental, măcar pentru a putea scrie despre conștientizările pe care mi le trezește, dar eu nu admir pe nimeni așa. Se poate spune orice despre soțul meu, mai puțin că nu are calități, are chiar mai multe decât mi-aș fi dorit, dar nu acelea pe care aș putea eu să le divinizez, asta neînsemnând că virtuțile lui sunt mai puțin importante decât virtuțile celui pe care aș putea să-l ador. Este dificil să fii cu cineva atât de bun, atât de calm, atât de înțelegător, atât de răbdător, pentru că tu vei fi vinovatul în aproape orice ipostază, iar ceilalți pornesc mereu de la această premisă atunci când pleacă la vânătoare de vinovați. Chiar și părinții mei pleacă din punctul acesta, mai ales părinții mei. Sunt părinți care-și iubesc fanatic odraslele și le pictează în culori admirabile, superlative, și sunt părinți cărora le vine să-și ceară iertare pentru copilul aruncat în lume. Știți acei părinți care își ceartă copiii pentru ceea ce au făcut alții? Prea puțin important pentru mine este acum să căut vinovatul în eșecul mariajului meu, dacă acesta există într-adevăr; oricum nu s-ar schimba cu nimic situația noastră, deși poate că diferența o va face, mai târziu, cel care va regreta, dacă va regreta. Oare vom regreta, Thiery? Între noi s-a auzit mereu un ceas cu pendulă. Știu exact cum arată, este un ceas cu o cutie din lemn cafeniu, lăcuită, din care iese din când în când, la intervale exacte de timp, o pasăre care iese din căsuță și țipă ascuțit: cu-cu, cu-cu, cu-cu. Din ceas se scurg trei lanțuri puțin ruginite care străjuiesc un alt lanț terminat cu o pendulă vopsită în aceeași nuanță întunecată. Într-o clipă, imposibil de definit, dintr-o cauză greu de diagnosticat, ceva din mecanismul lui nevăzut a refuzat să mai contribuie la totul unitar. Ceasul nostru s-a oprit. Timpul a continuat să se scurgă, dar nu și în măruntaiele ceasului care măsura relația noastră în clipele orânduite, așezate între zimții roților de nichel. Există o rotație și pe axa vieții — Alfa și Omega —, printre alte rotații continue pe o spirală infinită, care se poate observa cel mai bine la bebelușii și la bătrânii absenți din malaxorul lumii, mai mult într-un alt univers, mai misterios, sau poate în spațiul dintre universuri, cu ochii lor deschiși la culoare, depigmentați, cu părul firav și moale, cu pielea lor pufoasă și încrețită. Roata vieții, bhavacakra[1], un simbol despre înlăturarea suferinței pentru unii, o certitudine că noi pentru suferință am venit, pentru mine, un ceas cu pendulă într-un alt ceas cu pendulă, o matrioșkă a multiversului. Și ah! Suferința este încă necesară omului, deși am susținut o viață că este doar o opțiune, și asta pentru că am început să învăț și în absența ei, dar, uitându-mă în jur, la ceilalți, realizez că încă este singurul mod de netăgăduit în care învățăm ca specie, așa cum învață un copil să nu mai pună mâna pe soba fierbinte abia după ce a simțit durerea transmisă de terminațiile nervoase din epiderma topită. Doar cei care au avut parte de suferință pot avea compasiune pentru durerea altora, abia după ce au simțit-o și au înțeles-o la rândul lor. Iată, vorbesc despre una dintre lecțiile pe care viața nu ni le va lăsa neservite. Una dintre multe altele. Universul are simțul umorului, nu-i așa?

Derulez articol după articol pe mica mea tabletă.

„Scriitoarea Lea Leray nu a mai scris nimic de trei ani de zile. Lipsei de inspirație i s-au adăugat și consultațiile la un psiholog renumit”.

„Să fie aceasta ultima carte a dnei Leray?”.

Criticii. Iar critici care au găsit prilejul potrivit, derapajul meu emoțional și livresc este pretextul ideal, iar ei, erijați în purtătorii de cuvânt ai majorității, se văd cezarii în arenă de la care mulțimea așteaptă îndrumare, precum ce ar trebui să gândească, și cum, și cât, și când. Unii dintre ei așteaptă să cad și jubilează la auzul propriilor profeții cu privire la presupusa mea stare sufletească. Până la urmă, scriitorii pot trăi fără critici, dar criticii pot spune asta? Aș vrea să mă revolt și să detest toți oamenii ăștia care vorbesc despre mine ca și când m-ar cunoaște, ca și când mi-ar vizita zilnic pragul casei. Poate că l-aș fi crezut pe criticul acela, Martin D, – în fond, abia aștept să-mi mai înfig un cui în încheietura mâinii, asta dacă nu i-aș fi citit versurile mai mult decât mediocre, și supărarea mi-a trecut ca și cum n-ar fi fost vreodată. Aș fi vrut să găsesc încă un motiv să mă devalorizez singură, dar infatuarea fără niciun fundament este dincolo de noțiunea mea de logică elementară. Domnul Martin D este un om al lipsei de talent, în ciuda eforturilor sale sisifice, iar dacă în proză reușește să camufleze cumva lipsa iscusinței folosindu-se de ceea ce au alții au scris înaintea sa, poezia, draga de ea, l-a denunțat ca Iuda pentru câțiva arginți. Strădania lui mi-a trezit compasiunea și l-am iertat că m-a arătat cu degetul. Probabil că el nu poate să se simtă validat altfel, nu cred că este ușor să fii conștient de ceea ce nu poți scrie, înconjurat fiind de universul scriitoricesc. Tot ceea ce vrea el acum este să nu mai scriu. Nu este totuși așa de mult, nu? Dacă majoritatea celor care au nevoie să li se dea dreptate, să influențeze pe cineva, devin profesori pentru că este mai ușor să te impui în fața unui copil decât a unui adult, criticii au dus ideea pe noi culmi. Au stat ei, s-au gândit și și-au spus: — Cred că știu ce mă voi face când voi fi mare, o să îi blamez pe ceilalți! Da, o să-mi fac o carieră din mustrări și înfierări, și nu numai că voi face asta legal și plătit, dar voi fi și temut de cei mai slabi cu duhul ca mine!

Și, da, să fie ultima mea carte! Nu am și eu dreptul să renunț? Am început să scriu din dragoste pentru oameni și voi renunța să mai scriu din dragoste pentru unul singur dintre ei. Dragostea… Cum să mă învinovățesc pentru ceea ce simt? Cum să mă condamn pentru că m-am îndrăgostit de un alt bărbat decât soțul meu? Dacă ar fi fost o alegere, și nu destinul meu, atunci aș fi ales un bărbat în condiții ideale și m-aș fi mutat cu el a doua zi, ar fi fost și frumos, și deștept, și de vârstă potrivită, și cu o casă în Bora Bora – dacă ar fi fost o alegere. Sau l-aș fi ales tot pe Thiery pentru a evita complicațiile. De cum l-am văzut pe Mark am știut că nu am de ales.

 „Știm că acesta a fost ultimul ei roman și acest lucru ne bucură nespus”.

Sunt prea obosită să simt ceva. În lumea asta mare doar cei inteligenți se îndoiesc, ceilalți știu mereu totul. Sunt letargică pentru că mă simt părăsită de Dumnezeu, aceasta este singura realitate. Dumnezeu ca speranță absolută, Dumnezeu ca adevăr suprem, Dumnezeu ca iubire infinită. Se spune că oamenii au acest tumult nostalgic în ființa lor, această neliniște mai mult sau mai puțin confesată, mai mult sau mai puțin acceptată, deoarece de când ne-am separat de El în conștiințe individuale tânjim la clipa reîntregirii. Până atunci, doar melancolie, doar senzația răscolitoare că ceva lipsește din noi ca să fim compleți, deși chiar și asta este o iluzie într-o altă iluzie. Eli, Eli, lama sabachthani? [2]

„Lea Leroy tocmai a împlinit patruzeci și cinci de ani” este un alt titlu în L’Express.

1

La naiba! Am patruzeci și patru de ani, o vârstă ce-ți permite luxul nepăsării și al împlinirii materiale, dar îți și garantează grija anilor ce vor veni. Eu nu am voie să îmbătrânesc, nu? Mie toate ridurile îmi vor fi măsurate cu rigla de jurnaliști, augmentate și multiplicate până la limita freneziei. Și cine poate număra cu adevărat câți ani am trăit? Îmi par secole de anarhie umană. Doar amintirile mă vor gârbovi, doar acelea; scheletul mi se va deforma cu anii, se va chirci sub greutatea evocărilor și inima-mi va fi strânsă în teascul necruțător, dar va muri senină, sfidătoare, neîntinată de foamea smârdoarei din oamenii care au renunțat la idealuri și, ca să aibă un crâmpei de bucurie fetidă, vor să tragă pe alții după ei. Vinovată că îmbătrânesc, vinovată că numele meu este cunoscut, vinovată doar în timpul vieții, căci post-mortem doar cuvinte elogioase la adresa mea, nu? Nu mă iertați că trăiesc încă, oameni buni.

„Este persoană publică! Să își asume! Să își asume!” strigă vocile din spatele culiselor.

Din momentul în care mi s-a recunoscut statutul de scriitor, mi-au fost luate drepturile de om, și acum nu mai am voie să fac ce vreau sau să fiu cum sunt; din momentul în care am ajuns să nu mai fiu Lea Leroy, ci doar scriitoarea Leroy, am început să plătesc tributul recunoașterii.

Zgomotul făcut de lingura cu care Thiery amestecă în bolul cu supă mă trezește din melancolie. Încă un gest inutil, un automatism amuzant. Dragul de el are câteva fire argintii și un vag început de chelie, în stare incipientă, dar destul de promițătoare totuși. Este un chin pentru o femeie să aibă un soț mai tânăr decât ea. Eu cad, el se ridică. Eu mă ofilesc, el înflorește. El este mai fermecător azi decât acum zece ani, dar eu nu mai tai respirația bărbaților pe lângă care trec. Cultul tinereții este precum cultul soarelui, preoți și plebe îi sărută umbrele pe asfalt, toți îngenunchiați, toți smeriți în fața lui. Cât trăiește o femeie cu adevărat? Soarta noastră este infinit mai crudă decât a bărbaților. Lui Thiery la 40 de ani, la 50 de ani și chiar mai târziu i se va spune, fără urmă de maliție, că este un bărbat care arată bine. Despre care femeie se poate spune asta? Poate că cel mai mare compliment ca femeie este să ți se spună că ești o babă țeapănă, atât. Noi nu avem voie să îmbătrânim, cu atât mai puțin cele aflate sub ochiul de vultur al publicului, cele care au săvârșit greșeala de neiertat afirmându-se într-un domeniu dau altul. Pentru ce atâta înverșunare împotriva noastră? Este pentru noi prea târziu încă de când ne-am născut? Iar dacă este prea târziu, de ce sosește mereu prea devreme?

— Lea, cât o să mai privești viața cu coada ochiului, cât o vei mai trăi peste umăr? Trăiești într-un gang aflat în beznă, te uiți bănuitor la toți hoții care ar putea să te pândească în el. Nu ți-e teamă că-ți vor fura seninătatea câștigată cinstit?

Taci, taci! Nu vreau să te aud. Ești doar un personaj creat de mine și nu ai dreptul, nu ai dreptul să intervii în viața mea. Mă auzi, Desegal?

— Ai văzut ce au scris în revistă? Că femeile trebuie să-și asume vârsta cu demnitate, nu să apeleze la mijloace artificiale ca să arate bine! Iar tu ai fost la o clinică ieri, nu?

Dumnezeule, ce neghiobie! Cine spune asta, Desegal? Doar femeile care încă nu au nevoie de îmbunătățiri, cele care nu au bani, cele cărora le este frică de ace și, în final, cele care nu cred că vor mai salva nimic nici cu aceste intervenții. Dacă ai o casă, o lași să cadă în timp? Nu îi repari tencuiala, nu o redecorezi, nu îi repari acoperișul țiglă cu țiglă? De ce trebuie să mori în ea cu demnitate, să aștepți să se prăbușească peste tine în timp ce cântă imnul național? Dacă îți cade un dinte, îl înlocuiești fără să stai pe gânduri cu un altul de porțelan, dar dacă îți cade pielea, o lași să cadă? De ce este pielea diferită? De ce este mai păcătoasă ca dintele? Și îmi servești tu mie demnitate pe pâine? Ce spui de lipsă de rațiune și de clișee? Mă dezamăgești, Desegal. Nu te aștepta de la mine să îmbătrânesc cu demnitatea asta lipsită de sens, mai mult ofensivă și clar demonstrativă, nu atâta timp cât am și eu un cuvânt de spus. Vezi bine, depășești limita unui personaj. Asta ești, nimic mai mult. M-am săturat de elucubrațiile tale din ultimul timp. Ce te revoltă așa de mult? De ce să te întorci împotriva cui te-a creat, femeie? Pleacă acum, lasă-mă în pace! Să revii doar când te-oi chema eu!

Thiery încă mănâncă. Ce vrea și când vrea. El nu-și numără caloriile, nici centimetrii din talie, nici dinții din gură, nici anii rămași. Asta fac eu. Zilnic. De dimineață până seara îmi țin aceleași discursuri. Nu și la prânz – atunci am consiliul cu toate personajele mele. Dezbatem ideologii, ne sfătuim pe diverse tematici, dar le reamintesc mereu să nu care cumva să întreacă măsura. Desegal este cea mai neascultătoare. Eu sunt creatoarea lor, eu am pâinea și cuțitul. Ele sunt ale mele, dar eu nu sunt a lor, nu au dreptul să-mi invadeze intimitatea când vor ele, chiar dacă le accept unele idei din când în când. Sunt concesivă, dar nu-mi place deloc să mă dojenească propria mea scriere, încalcă dreptul sacru al creației și pe cel al bunului-simț.

Thiery, Thiery… Noi gânduri îmi bat în tâmple ca toaca la biserică. Ar fi trebuit să ne despărțim acum vreo cinci ani, am avut chiar un moment oportun atunci când eu am plecat de acasă cu bagaje cu tot – o tentativă destul de jalnică de a-l părăsi, din care m-am întors doar pe jumătate convinsă că fac ceea ce trebuie. Ne-am certat când a venit să mă caute și pe drumul către casă am stat îmbufnați, fiecare uitându-se în altă parte. Dar acum? El își va găsi o iubită mult mai repede decât îmi voi găsi eu un bărbat. Ea poate fi tânără și frumoasă, pe când eu ar trebui să fac, poate, câteva compromisuri. Cea mai tristă concluzie în urma acestei căsnicii este că după ce amândoi am acceptat ideea că această relație nu mai este ceea ce vrem, am început să ne înțelegem chiar mai bine decât înainte. Câteodată el încearcă să mă facă să mă simt vinovată pentru povestea cu Mark, iar uneori chiar îi reușește. Zilele trecute am răsuflat amândoi ușurați în urma plecării tuturor așteptărilor pe care le-am avut unul de la altul, descoperire care ne-a bulversat pe amândoi. Mai rămân separarea drumurilor, a lucrurilor și a tot ceea ce reprezenta un întreg pentru noi, iar procesul va fi oricum, dar nu comod. Vorbim despre separare ca despre ceva iminent, dar suspendat undeva în afara timpului, nu precizăm o dată anume pentru că ne mai complacem puțin într-o situație căreia nu i-a venit încă sfârșitul, altfel am fi vorbit despre altceva, nu? Prietenia mea cu Thiery a ridicat multe sprâncene, mai ales ale celor care obișnuiesc să trântească uși și să treacă pe trotuarul celălalt atunci când își întâlnesc vreo fostă iubire. Aceștia au senzația că ei au iubit cu adevărat și de aceea nu pot fi acum prieteni cu cei din foștii sau cu fostele iubite. Interesantă teorie, dar la fel de falsă ca majoritatea teoriilor care pleacă de la axiome false. Nu rămâi prieten cu cei care te-au rănit intenționat, cu cei care au provocat răni prea adânci ca să poată fi șterse în timpul unei vieți, altfel, poți fi prieten cu oricare fostă iubire atunci când apele vor reveni la cursul lor și timpul va netezi asprimile scindării.

— Mâine dimineață plec în Elveția pentru 11 zile, îi spun.

___________________________________________________________

[1] Reprezentare simbolică a  saṃsārei (existență ciclică) în budhism.

[2] „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?” (lb. aramaică) Evangheliile – Matei 27:46 și Marcu 15:34

 

Romanul VISELE NU DORM NICIODATĂ poate fi achiziționat deocamdată doar la precomandă pe site-ul LIBREX.

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului

Lupii trecutului. Sofia (Recenzie ADropOfInspiration)

wolf-girl

Aş dori în acest moment să fac o prezentare pentru al treilea roman al Nataşei Alina Culea “Lupii trecutului. Sofia” dar vă spun cu mâna pe inimă că nu este deloc uşor. Acesta este unul dintre acele romane a căror lectură îţi lasă ecouri în minte dar şi în inimă, care incită latura reflexivă a personalităţii dar şi sensibilitatea. Ah, sensibilitatea! Cei care mă cunosc bine ştiu că nu mă dă afară din casă, dar sensibilitatea mea există, este acolo sub suprafeţe dure, ca magma într-un vulcan. Scrisul Nataşei o face să erupă, pentru că propria ei sensibilitate este naturală, autentică, generează o emoţie. Unii scriitori mimează sensibilitatea, o sufocă în fraze înecăcioase, o prăfuiesc în noiane de figuri de stil, dar nu şi Nataşa Alina Culea. La ea totul e proaspăt, abia cules din adâncurile fiinţei, odată cu prima geană de lumină a zorilor, când orele cele mai întunecate au trecut.

continuare…

LUPII TRECUTULUI NATASA ALINA CULEA CARTE CITAT

wolves of the past book author natasha alina culea

Scrisoare de dragoste (Lupii trecutului. Sofia)

De câteva săptămâni voiam să scriu un articol care să cuprindă scrisori de dragoste, dar recitind Lupii trecutului. Sofia, m-am răzgândit. Aceasta este scrisoarea de dragoste pe care o căutam. Poate suna arogant, dar cred că este firesc să-ți placă ceea ce creezi, altfel nu ai mai scrie nimic, nu-i așa?

 

Sofia,

 Pe 11, luna asta, se fac șase luni de când ne-am văzut ultima dată. Nu pot să spun că îmi este dor de tine, pentru că nu am plecat cu adevărat de lângă tine. Am avut timp să decantez lucrurile, pasiunile, dar zâmbetul tău este la fel de viu și de real; mă bântuie. Nimic din ceea ce faci, nimic din ceea ce fac nu poate opri iubirea asta. Se spune că dragostea este oarbă, eu cred că doar nu-i pasă, este deasupra tuturor lucrurilor.

Mi-ai spus că ești cu cineva, ești fericită?

Spune-mi că ești fericită și scrisoarea asta va fi ultima amintire de la mine.

Spune-mi că nu m-ai uitat și nu voi mai fi nicăieri altundeva decât lângă tine.

Unul, altuia.

F.

P.S. Îți mulțumesc pentru că ești tu, cu toate chestiile magnifice pe care le spui, dar și cu prostiile pe care le debitezi; că de când ai apărut în viața mea, nicio zi nu mai seamănă cu alta, dar toate seamănă cu tine; pentru că aș vrea să fug de o mie de ori de tine și să mă întorc tot de atâtea ori; pentru dezordinea pe care-ai provocat-o atomilor mei; pentru că oriunde aș fi fără tine, nu este locul unde vreau să fiu; pentru că aș sta o viață să-ți număr bătăile inimii; pentru că senzualitatea ta este un exercițiu cardiac căruia abia-i fac față, dar nu aș renunța la el;

P.P.S. Te iubesc.

(citat din romanul Lupii trecutului. Sofia)

citat-frag-lupii-trecutului-sofia-natasa-alina-culea

_______________________________________

Natașa Alina Culea

cropped-natasa-alina-culea-carti.jpg

Recenzie Marat – Nataşa Alina Culea

Marat – Nataşa Alina Culea

Featured Image -- 3659

După ce m-am delectat acum câteva luni cu romanul “Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul”, iată-mă lansându-mă cu aplomb în lectura romanului Nataşei Alina Culea, “Marat – iubirea are spini”. Ceea ce m-a cucerit încă de la primele pagini este regăsirea stilului Nataşei. Astfel am putut să verific faptul că acel stil care m-a surprins pozitiv la lectura primului roman nu a fost o întâmplare fericită. Latura mea dominantă, cea aflată sub imperiul pragmatismului şi acţiunii, a putut din nou să se relaxeze, lăsând să preia conducerea partea artistică a firii mele. Lectura cărţilor Nataşei, are acest efect asupra mea- de a îmi provoca latura boemă, hedonistă.

continuare…

adropofinspiration

beautiful-red-rose-on-hand-free-hd-wallpaper

După ce m-am delectat acum câteva luni cu romanul “Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul”, iată-mă lansându-mă cu aplomb în lectura romanului Nataşei Alina Culea, “Marat – iubirea are spini”. Ceea ce m-a cucerit încă de la primele pagini este regăsirea stilului Nataşei. Astfel am putut să verific faptul că acel stil care m-a surprins pozitiv la lectura primului roman nu a fost o întâmplare fericită. Latura mea dominantă, cea aflată sub imperiul pragmatismului şi acţiunii, a putut din nou să se relaxeze, lăsând să preia conducerea partea artistică a firii mele. Lectura cărţilor Nataşei, are acest efect asupra mea- de a îmi provoca latura boemă, hedonistă.

Alina, o tânără de 22 de ani aflată încă în formare, se vede în situaţia de a face o călătorie de afaceri în China, pentru a reprezenta interesele iubitului ei Denis, care importă mărfuri de acolo. Viaţa Alinei pare foarte suavă şi lipsită…

View original post 572 more words

Recenzie Lupii trecutului. Sofia (Mela. RecenziiCărțiBune)

Am avut șansa de a citi manuscrisul Lupii trecutului. Sofia înainte de publicare. Mulțumesc autoarei pentru încredere și prietenie.

Cuplul prezentat în carte, Fabian și Carina, se află într-o căsnicie care merge în virtutea inerției. Sună cunoscut, nu? Mariajul lor nu mai are nimic în comun cu dragostea și pasiunea. Fabian se simte prins ca într-o capcană, dezorientat și resemnat, cu multe gânduri sumbre asupra viitorului. Ambii soți sunt conștienți de elementul lipsă din relația lor, însă merg mai departe, o practică foarte des întâlnită în zilele noastre, multe persoane se vor regăsi în această carte, îndeosebi bărbați.

continuare…

Cele mai fierbinţi cupluri din literatura română contemporană

LIBREX:

„Trebuie să recunoaştem că erotismul atrage cititorii ca un magnet. Deşi mulţi se sfiesc să recunoască, scenele pasionale din cărţi sunt citite pe nerăsuflate. Nu ne vom apuca acum să dăm exemplul seriilor Fifty Shades sau Crossfire, ci ne vom opri asupra literaturii române contemporane care abordează scenele erotice în moduri originale, oferind cititorilor nici prea mult, nici prea puţin, ci suficient cât să incite imaginaţia.

Marat şi Alina – Marat – Nataşa Alina Culea

O poveste de dragoste memorabilă şi un cuplu ce are parte atât de romantism cât şi de episoade hot menite să crească gradele în termometre până la explozie. Nataşa reuşeşte să creioneze scene erotice intense şi impactante”

continuare…

roman marat - natasa alina culea

Recenzie Nopți la Monaco (ioanaradu.com)

Romanul se intitulează Nopţi la Monaco, o poveste care m-a cucerit exact prin suma tuturor lucrurilor care o alcătuiesc. M-a cucerit vocea din spatele condeiului, m-au cucerit personajele, locurile, durerile şi bucuriile deopotrivă. Dar durerile…

Nopti la Monaco, Natasa Alina Culea

Cartea asta o iau oarecum ca pe o lecţie. O lecţie despre curaj şi încredere în forţele proprii.

„- Draga mea, nu vreau să-ţi fie teamă de nimic, nu te poţi feri de viaţă, dar învaţă să cazi. Este cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da.” (pag. 186)

Nopti la Monaco Natasa Alina Culea

continuare…

%d bloggers like this: