Al treilea roman al Natașei Alina Culea. Editura Hebe.

Sofia. Lupii trecutului

Los lobos del pasado – una novela de Natașa Alina Culea. Carta de amor

Los lobos del pasado – una novela de Natașa Alina Culea.

Carta de amor:

Sofía,

El 11, este mes, se cumplen seis meses desde la última vez que nos vimos. No puedo decir que te extraño, porque no me alejé realmente de ti. Tuve tiempo de decantar las cosas, las pasiones, pero tu sonrisa es igual de vívida y real; me persigue; nada de lo que haces, nada de lo que hago, puede detener este amor. Se dice que el amor es ciego, creo que simplemente no le importa nada, está por encima de todas las cosas.

Me dijiste que estabas con alguien, ¿eres feliz?

Dime que eres feliz y esta carta será el último recuerdo de mi.

Dime que no me has olvidado y no estaré en otro lugar que no sea contigo.

Uno, del otro.

F.

P.S. Gracias por ser tú, con todas las cosas magníficas que dices, pero también con las tonterías que sueltas; porque desde que apareciste en mi vida, ningún día se parece a otro, sino que todos se parecen a ti; porque me gustaría correr mil veces hacia ti y regresar tantas veces; por el desorden que causaste a mis átomos; porque donde quiera que esté sin ti, no es el lugar donde quiero estar; porque pasaría una vida contando los latidos de tu corazón; porque tu sensualidad es un ejercicio cardíaco que apenas soporto, pero no me renunciaría a ella;

P.P.S. Te amo.

___________________

Un libro doloroso, completo y profundo, en el que las verdades hacen malabarismos brutales con los sueños, escondiéndose detrás de todas las palabras rebeldes, cargadas del tenso erotismo de los personajes. La edad es el umbral psicológico, impedimento e ingrediente, la clave para desentrañar misterios.

      “Debajo de la tierra, los gusanos se movían en la oscuridad, por encima de ellos, las alondras cortaban el cielo en tiras a través de las cuales el sol penetraba de vez en cuando. Entre gusanos y alondras estaban las personas, que vivían uno encima del otro, llorando y amando. […] La gente estaba encontrando nuevas actividades, tratando de llenar el vacío dentro de ellos; bebían sus fracasos, fumaban sus mentes y se comportaban con disipación, haciendo todo lo posible por evitar mirar dentro de sus corazones y ver que la unidad de medida de Dios es el infinito.”

La tentación de abandonar ese mundo, en el que ni siquiera el amor se puede salvar, es una realidad común. Sin embargo, Natașa Alina Culea no hace esto, sino que lo describe con ira, con desesperación, con pasión, con la meticulosidad de un joyero, con la paciencia de Sísifo al empujar su enorme roca montaña arriba, sin tener en cuenta, en ningún momento, que en el siguiente momento se puede derrumbar…

     ¡Sofía — Salomé, qué transfiguración pagana de los sentidos! ¡Fuego ardiente, ahogado después de quemar en cenizas de pleito! ¿Infierno? ¿Fetichismo? ¿Pecado? ¿Blasfemia? ¿Resignación? Cada uno de nosotros es libre de relacionarse con ellos, como cree o como puede, mientras que la inocencia de la infancia está contaminada cobardemente.

¿El amor? ¿Sigue siendo el amor la promesa eterna? ¿Se convierte en búsqueda? ¿Se convierte en grito?

     Un combate mano a mano con Los Lobos del pasado, con nuestras ilusiones …

Amalia Elena Constantinescu Doctora en Filología, escritora, miembra de la Unión de Escritores de Rumania.

___________________

Los lobos del pasado

Natașa Alina Culea

Traducido por Florina R.

____________

Biografía del autor:

Natasa Alina Culea, escritora rumana de origen ucraniano y polaco, nació en 1980, en Tulcea, la cosmopolita ciudad portuaria a orillas del Danubio. Le gustaba escribir desde la escuela, distinguiéndose por los premios para su poesía y las olimpiadas de lengua y literatura rumana. Desde 2010 comenzó a publicar novelas con notable originalidad, sorprendentemente diferentes entre sí, inicialmente publicadas y vendidas en Rumania y Moldavia, y luego traducidas a varios idiomas en todo el mundo.

Hasta ahora han sido puestas en papel:

  • Los hombres y el psicoanalista
  • Marat
  • Los lobos del pasado
  • Noches en Mónaco
  • Los sueños nunca duermen
  • Arlequín
  • Rusalka (2020)
Recenziile cartilor mele, Sofia. Lupii trecutului

Top 10 cărți cu cele mai fierbinți scene de sex

6. Lupii trecutului Sofia – Natașa Alina Culea (recenzie: aici)


„Lupii trecutului Sofia” de Natașa Alina Culea este o carte plină de pasiune, erotism, mister, o poveste sfâşietoare care are suficientă putere de a-ţi face sufletul bucăţi.

Povestea de iubire dintre Sofia și Fabian este una extrem de profundă, plină de sensibilitate, erotismul din această carte fiind la cote foarte înalte.

„Sunt aşa de excitat că aproape nu îi mai aud cuvintele. Îmi striveşte trandafirul în palmă şi spinii îmi străpung pielea din care ţâşneşte o picătură de sânge pe care Sofia mi-o linge uitându-se în ochii mei.

– Viaţa doare… îmi sfârşeşte ea explicaţia la ureche.”

Cartea poate fi comandată online: aiciaici și aici.

CONTINUARE…

Blog, Sofia. Lupii trecutului

BooksAreMyDrugSite: cea mai bună carte în 2017 – Lupii trecutului. Sofia

Preluat de pe blogul BooksAreMyDrugSite

„Câte cărți ai citit în 2017?

Dacă e să ne luăm după Goodreads, în anul 2017 eu am citit 118 cărți!😀

Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?

Nu o să fie o surpriză pentru nimeni ceea ce o să aleg :)) Cea mai bună carte pe care eu am citit-o în 2017 este Lupii trecutului. Sofia, de Nataşa Alina Culea.❤

continuare…

Lupii trecutului Sofia citat carte natasa alina culea autoare

Sofia. Lupii trecutului

Scrisoare de dragoste (Lupii trecutului. Sofia)

De câteva săptămâni voiam să scriu un articol care să cuprindă scrisori de dragoste, dar recitind Lupii trecutului. Sofia, m-am răzgândit. Aceasta este scrisoarea de dragoste pe care o căutam. Poate suna arogant, dar cred că este firesc să-ți placă ceea ce creezi, altfel nu ai mai scrie nimic, nu-i așa?

Sofia,

 Pe 11, luna asta, se fac șase luni de când ne-am văzut ultima dată. Nu pot să spun că îmi este dor de tine, pentru că nu am plecat cu adevărat de lângă tine. Am avut timp să decantez lucrurile, pasiunile, dar zâmbetul tău este la fel de viu și de real; mă bântuie. Nimic din ceea ce faci, nimic din ceea ce fac nu poate opri iubirea asta. Se spune că dragostea este oarbă, eu cred că doar nu-i pasă, este deasupra tuturor lucrurilor.

Mi-ai spus că ești cu cineva, ești fericită?

Spune-mi că ești fericită și scrisoarea asta va fi ultima amintire de la mine.

Spune-mi că nu m-ai uitat și nu voi mai fi nicăieri altundeva decât lângă tine.

Unul, altuia.

F.

P.S. Îți mulțumesc pentru că ești tu, cu toate chestiile magnifice pe care le spui, dar și cu prostiile pe care le debitezi; că de când ai apărut în viața mea, nicio zi nu mai seamănă cu alta, dar toate seamănă cu tine; pentru că aș vrea să fug de o mie de ori de tine și să mă întorc tot de atâtea ori; pentru dezordinea pe care-ai provocat-o atomilor mei; pentru că oriunde aș fi fără tine, nu este locul unde vreau să fiu; pentru că aș sta o viață să-ți număr bătăile inimii; pentru că senzualitatea ta este un exercițiu cardiac căruia abia-i fac față, dar nu aș renunța la el;

P.P.S. Te iubesc.

(citat din romanul Lupii trecutului. Sofia)

citat-frag-lupii-trecutului-sofia-natasa-alina-culea

_______________________________________

Natașa Alina Culea

Sofia. Lupii trecutului

Recenzie Lupii trecutului. Sofia (AncaȘiCărțile)

„Am crezut că îmi construisem o părere în legătură cu operele Natașei Culea. Am crezut că voi rămâne surprinsă de acum înainte doar de poveste, că voi fi capabilă să îi recunosc amprenta și că data viitoare voi fi pregătită. Nu am fost. Nu pentru Lupii trecutului Sofia. Nu pentru o carte plină de mistere, de pasiune, de fantasme, de rațiuni, de trăiri, de iluzii și de profunzime.

Nu credeam că voi asista la spectacolul lumii exact așa cum este el: necenzurat, neprelucrat și nefiltrat”

continuare…

439765ed3f74e01ce1e88d9941896c1c_400x400

Și-am cunoscut o asemenea iubire, de era să nu mai mor niciodată…

Cărți scrise, Sofia. Lupii trecutului

Recenzie Lupii trecutului (RândurileEvei)

„Mi se pare incredibil de reușit contrastul dintre Fabian și Carol. Fabian este întruchiparea bărbatului serios și realizat, pe plan profesional. În opoziție cu el se regăsește Carol, care este arhetipul artistului nerealizat, fără succes, și fără nici un câștig de pe urma lucrărilor sale. Dialogurile dintre Sofia și Carol sunt, în opinia mea, de-a dreptul savuroase, ele creează unul dintre deliciile acestei minunate cărți.

Așadar, recomand această carte, din toată inima! Din punctul meu de vedere, este o carte de 5 stele, o poveste cum rar ne este dat să citim”

continuare… pe blogul RândurileEvei

carte-lupii-trecutului-natasa

Cărți scrise, Sofia. Lupii trecutului

Recenzie carte: Lupii trecutului Sofia (ClubulCititoarelorModerne)

Când am închis cartea, am dorit-o iar… cu nesaț. Lupii trecutului. Sofia de Natașa Alina Culea

Cu “Sofia. Lupii trecutului” și creatoarea ei, Natașa Alina Culea ne-am întîlnit la lansarea cărții în Chișină și ne-am îndrăgit de la prima pagină.
S-a început tot cu umor fin, puțin sarcasm și pasiune un strat favorabil pentru a îndrăgi o carte, da? Am fost martoră cum își duc oamenii viața din deprindere fără tulburări șă fericire. Din pagini am citit cum dragoastea vine pe neașteptate te face imobil, te prinde în vîrtej și încep să te tem să mai trăiești, fără ea.

Preluat de pe blogul Clubul Cititoarelor Moderne (Moldova, Chișinău)

continuare…

header

Cărți scrise, Sofia. Lupii trecutului

Lupii trecutului. Sofia- disponibil la LIBREX

  • Lupii trecutului.Sofia este deja disponibil la LIBREX! 
  • Primele 1.000 de exemplare cumpărate vor avea și autograf 🙂

Urmați linkul-Dacă vă înscrieți la newsletter-ul Librex, aveți un voucher de 10 lei (îl puteți folosi la următoarea comandă).

Pasiune, mister, ratiune, umor fin. O carte fabuloasa!  

Sofia – Salomé, ce transfigurare păgână a simțurilor! Foc mistuitor, înăbușit după ardere în cenușa vrajbei! Iad? Fetișism? Păcat? Blasfemie? Resemnare? Fiecare e liber să se raporteze la ele, cum crede sau cum poate, în timp ce inocența copilăriei este mișelește pângărită. Iubirea? Oare iubirea rămâne veșnica promisiune? Devine căutare? Devine strigăt? O luptă stingheră corp la corp cu lupii trecutului, cu iluziile noastre…

Amalia Elena Constantinescu – doctor în Filologie, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România

Câteva citate din carte:

Print

Citat Lupii trecutului. Sofia

Lupii trecutului, citat, carte, fragment, natasa alina culea

Citat. Lupii trecutului. Sofia

Print

Citat din carte. Lupii trecutului. Sofia

Web

Citat. Lupii trecutului. Sofia

 

___________________________________

cărți, romane, apariții, lupii trecutului.sofia, noutăți, cărți contemporane românești

Cărți scrise, Sofia. Lupii trecutului

Lupii trecutului (Fragment) Fata din tren

Deschid portiera mașinii și mă înclin în fața ei. Arată spectaculos, îmbrăcată cu o rochie galbenă cu poalele largi, dar strânsă într-un șnur ce îi înconjoară talia subțire, cu sânii cruzi, pe jumătate acoperiți de materialul vaporos. Pielea ei cafenie, mătăsoasă, este pusă în evidență de galbenul declarativ al rochiei. Rochie ce așteaptă complimentul unui bărbat. Părul negru i se revarsă în valuri pe spatele descoperit complet. Toată făptura ei te duce cu gândul la o prințesă exotică a unui Egipt căzut în adorație în fața piciorului ei mic.

— Vă rog să intrați în caleașcă… îi spun vrăjit, luându-i geamantanul mic din mână. Știi că escapada noastră va dura aproape o săptămână, nu?

Redevin precaut. Nu vreau să intervină nimic în planul meu pus la cale cu atâta grijă.

— Ți-ai luat tot ce-ți trebuie?

— Da! Da! Da! Abia aștept să fiu răpită, domnul meu!… zice Sofia și mă sărută apăsat pe buze. Pot să întreb unde mergem sau este un mare și întunecat secret la mijloc?

— Sigur, prințesă, tu poți întreba, dar eu nu îți voi răspunde. Ai luat pașaportul, cartea de identitate, totul?

— Afirmativ!… spune ea vioaie.

Sunt nerăbdător să fim împreună așa cum voiam, nu într-o cameră de hotel, ci într-un cadru potrivit frumoasei mele iubite. Avem nevoie să schimbăm acest fundal de ascunzișuri în care am ajuns să ne complacem și să ne încleșteze libertatea de-a iubi.

Ajungem la gară după două ore pierdute în trafic, din fericire, anticipasem și asta. La vederea trenului ce strălucește nepăsător în soarele răcoros al dimineții, Sofia scoate un chiot de încântare și începe să țopăie de nerăbdare pe marginea peronului, făcând tot felul de deducții ilogice asupra destinației noastre.

— Să fie Madagascar? Sau poate Guineea Ecuatorială? Nu, Guadalajara, asta este! Mergem în Mexic! Eu voi dansa dezlănțuită și despletită, desigur, iar tu mă vei privi cu un trabuc din mahorcă, stins între buzele crăpate de soare, fiind ferit de insolație sub un sombrero. Tu mă vei întreba galeș, după prea multe pahare de tequila pe care le vei sparge-n dinți: Crees en amor a primera vista, bonita? Eu îți voi răspunde țanțoșă: — Plimbă ursu’, senior, yo no hablo español!

Râde hohotitor. Este de o veselie nebună. O sărut iar pentru toate nebuniile pe care le debitează cu atâta drăgălășenie.

– fragment din romanul LUPII TRECUTULUI-

Natașa Alina Culea

Sofia. Lupii trecutului

Lupii trecutului. Sofia (Focul)

Fragment

Nu pot să fac asta, deși știu că m-ar ierta pentru toate lacrimile ei. Mă iartă atunci când eu nu o pot face și nu-mi cere niciodată nimic. Atitudinea ei îndârjită mă micșorează, frumoasa reprezentantă unui popor nomad care-a înfruntat opresiuni de sute de ani, crescând dârzenie sub tălpile goale cu care-au bătut lumea în lung și-n lat. Țiganii, primii care au aflat că viața este un drum și nu o destinație, căutătorii, păstrătorii tainelor cu izvoare păgâne.

Oprim în fața acelui hotel mic, dar cu aer de boutique chic și rezerv o cameră la etaj.

-Un dormitor matrimonial, vă rog… îi spun recepționerei.

Urcăm la etaj și ea întră prima în cameră. Când dau să trec pragul, îmi pune mâna în piept, oprindu-mă cu un surâs.

-Așteaptă un minut și intră și tu, dacă vrei, desigur. Dacă nu, îmi voi oferi singură plăceri de nedescris în cuvinte.

S-a metamorfozat iar, fata naivă și îndrăgostită a dispărut, a revenit femeia fatală, cea pentru care sexul este o artă a detaliului. Femeia care nu răspunde niciunei presiuni masculine, care își controlează fiecare mișcare, care hipnotizează și subjugă, dar niciodată nu este subjugată la rândul ei. Focul Sofiei. Până acum am identificat cel puțin cinci sofii: rebela care sfidează legile oamenilor, cugetătoarea care definește și reconturează sensurile vieții, seducătoarea, cea care știe să iubească așa cum doar copiii pot iubi, deplin, fără așteptări și, în sfârșit, păstrătoarea de tăceri. Toate sunt Sofia dar niciuna nu este ea, așa cum culorile fac parte din curcubeu, dar o singură culoare nu este curcubeul.

Nu știu la ce altceva s-a mai gândit, dar aștept, așa cum mi-a cerut, în holul hotelului și sper să nu treacă cineva să mă vadă cum stau debil în fața ușii închise. Când aproximez că au trecut chiar două minute, intru și eu.

Mai multe fragmente (ordine aleatorie)

Lupii trecutului I, II, III

IV

V

VI

VII

VIII

Natașa Alina Culea

Cărți scrise, Sofia. Lupii trecutului

Lupii trecutului. Sofia IX (fragment roman)

-Sofia, mă duc să cumpăr câteva cafele de la bar și revin… Ai văzut pe undeva pantalonii mei roșii?… cred că acolo am banii. Doamne, sunt blană… Carol se ridică de pe parchet și, cu țigara în gură, se uită nedumerit în jurul lui. Este un tip cu un deosebit simț al umorului, altfel nu pot să înțeleg cum de a plecat din casă într-un tricou galben cu Tweety, pantaloni roz cu girafe și niște papuci care păreau de stat prin casă, acei papuci cu puf ce fac ravagii printre femeile trecute de cincizeci de ani.

Sofia îi trimite o sărutare prin aer, spunându-i maternal:

Bisous, Dodo!

…Cât de bătrân mă simt prin comparație cu jovialitatea copilărească celor doi! Nu pot să joc pe terenul lor, mă simt neîndemănatic, depășit. Oare sunt anost? Ce ciudat, nu m-am întrebat niciodată asta. Dacă Dumnezeu mi-ar cere chiar acum să-mi justific existența, dacă m-ar întreba indignat:

-Ce-ai făcut Fabiane cu viața ta, ce-ai făcut cu slava pe care am sădit-o în voi toți?

-Doamne, mă întreb, să fii plictisitor este pe lista ta de păcate?

-Hmmm, stai să verific, mai uit, sunt mai bătrân ca timpul și, uneori, mai viclean ca iluzia lui… Fabian Adameșteanu, rubrica păcate…

-Dumnezeule, sunt vinovat înaintea ta, îmi înșel soția, cred că iubesc pentru prima dată în viață!

-Ce verzi și uscate îndrugi acolo, fiule? Nimeni nu poate fi vinovat că iubește! N-ați învățat nimic până acum? Ahh… am găsit, să fii plictisitor se pedepsește cu trei canoane teribile! Da, teribile! Hmm… cine-o fi scris grozăviile astea aici? Vaai… chiar eu, dar ce și cine altcineva este în afara mea?

-Care sunt canoanele acestea, Doamne? Pedepsește-mă cum crezi de cuviință, dar lasă-mi-o pe Sofia!

Un hohot de râs dumnezeiesc. Își lovește pântecele de hazul Omului.

-Asta crezi că fac? Născocesc pedepse îndrăcite? Nu fi caraghios, fiule! De ce-aș face ceva atât de inutil, drept cine mă iei? Dacă aș putea să mă simt în vreun fel, altfel decât Dumnezeu, m-aș simți jignit! Sunteți atât de pricepuți în a vă flagela singuri, să vă mai pedepsesc și eu după o viață în care orbecăiți ca niște cârtițe și vă zvârcoliți ca râmele-n țărână? Voi, parte din mine, asta ați ales să faceți? Tu ce crezi, măi băiete, eu m-aș pedepsi singur, mi-aș da cu mâna stângă peste mâna dreaptă? Nu studiați cumva logică la școală? Auzi la el! V-ați luat atât de mult în serios că ați inventat până și noțiunea de moarte! Voi, nu eu! Ce idee strașnică, grozavă, numai voi vă puteați gândi la asta, voi cu mintea voastră născocitoare, clocitoare de blestemății… Vai, o exista cuvântul ăsta, clocitoare? Hahaha, sunt Dumnezeu la urma urmei, pot să creez ce cuvânt poftesc!

Dumnezeu își drege glasul să pară mai impozant și continuă cu voce bubuitoare:

-Voi, care vă credeți singuri în Univers, voi și numai voi, atât ați întins aroganța și-acum crâcniți că vă pedepsesc. Nu vreți să vă decideți totuși? Nuferi în noroi, asta sunteți! Nuferi v-am făcut eu, mlaștina din jur v-o mocirliți singuri. Vă aruncați singur în ea iar de-acolo urlați  că nu vedeți cerul!

Dumnezeu nu pare să mă ia în serios. Culmea, pare să aibă până și simțul umorului!

-Mai vreau o șansă, Doamne! Nu mai vreau să simulez că trăiesc!

-Ascultă-mă bine, fiule, există niște legi în universul ăsta.

-Câte?

-Trei, fiule. Îmi place simplitatea, dacă lucrurile n-ar fi atât de simple, n-ar funcționa atât de bine. Prima lege: tot ceea ce există va exista mereu! Asta înseamnă că nu există altceva decât șansă! Multiplicată la infinit!

-Am înțeles, Doamne. Și celelalte legi?

-Întregul este Unul și Unul este Întregul.

-Ce înseamnă asta?

-Înseamnă că tu ești parte din tot ceea ce este, că mereu vei fi!

-Adică, nu murim niciodată?

-Niciodată. Vă schimbați forma, da, dar chiar și-atunci este alegerea voastră!

-Mai există și o altă lege?

-Da. Tot ce iubești, te va iubi pe tine. Atenție, nu pe cine iubești, ceea ce iubești, ai înțeles diferența? „Cine” este doar una dintre formele pe care le ia „ce”.

-Cred că da.

-Este excelent să crezi! Dacă ai fi crezut, așa cum spui, n-am mai fi purtat discuția asta!

Un nou hohot de râs dumnezeiesc.

…Ai fi știut că ești fără de păcat! Crezi că eu creez imperfecțiune, sunt cumva un amator în ale dumnezeirii?

-Doamne, te voi lăsa acum, am în față o minune de fată și-ți mulțumesc pentru ea!

-N-ai cum să mă lași nici dacă vrei, să nu uiți asta! Doar minuni aveți în față, dacă doar ați deschide ochii și nu v-ați mai îndărătnici atât…

Vocea lui Dumnezeu s-a estompat. Ecou.

-Doamne, încă ceva!

-S-auzim!

-Este fericirea posibilă?

-Ești deja fericit! Orice făptură a creației vine deja fericită. Învățați de la animale, ele n-au nevoie nimic pentru a fi fericite. Cu toate astea, tot voi le numiți inferioare! Cât vă place să complicați lucrurile, ați pus complexitatea și dificultatea pe un piedestal, le venerați, și-apoi vă mirați că totul este atât de greu! Decideți odată! Nu mai spune vreau să fiu fericit, spune-ți că ești deja, singurul adevăr!

-Sunt fericit! Cred că pot fi fericit!

-Ar fi bine să crezi asta! Nu-ți mai bate îndoieli în aripile pe care ți le-am dat! În ziua de azi toți sunteți filosofi, toți sunteți teoreticieni, dar mai ales nihiliști. Toți vă plângeți că nu sunteți fericiți, împrăștiați vină către societate, educație, părinți, religie… Dar ce-ar fi să acceptați că nu este nimeni vinovat, nici măcar voi!? Nă vă mai puneți poalele-n cap, domnule! Nu-i nimeni de vină și nimic nu-i greșit în creație!

-Nu înțeleg…

-Nu vrei să înțelegi! Niciun lucru nu este bun sau rău, tu îl faci așa cu gândul tău!

-L-ai citat pe Shakespeare, Doamne?

-Și dacă l-am citat, ce? Eu sunt dramaturgia, eu sunt dramaturgul si adevărat îți spun „lumea toată este o scenă și actorii sunteți voi”, acum știind asta, ce rol vrei să joci? O farsă tragică? Asta vei avea! Acum, gata, vremea de râs a trecut și voi redeveni serios, că doar asta așteptați de la mine, să fiu strașnic, poruncitor, răzbunător! Hahahaa!!

Lupii trecutului I, II, III

IV

V

VI

VII

VIII

Natașa Alina Culea. Autor

Sofia. Lupii trecutului

Sofia. Lupii trecutului VIII

Fragment.

Varianta raw, da? 🙂

Sofia și Carol sunt așezați pe parchet, după obiceiul lor.

-Ei na, mai lipsește să zici că mă masturbez cu ochii pe tablouri… se apără Carol. Ce-i drept m-au tentat câteva… se corectează el. Nu-mi vine să cred că încă îți mai spun așa ceva, nici după ce fumezi nu ți se schimbă alura de colonel S.S. Pfuai, ce bine cred că ți-ar fi stat în uniformă, cu pantalonii în cizme, strânși pe cur… ahhhh! Mi-ar fi plăcut să fiu prizonier și să mor torturat de tine, să îmi pui lipitori pe pulă și căpușe…

Sofia se oprește cu mărul în mână și-o bufnește râsul.

-Prizăm ceva și ne destrăbălăm?… o întreabă Carol.

-Am de învățat și vreau să scriu, știi foarte bine, mi-am făcut program zilnic. Nu mă mai tenta!… sau te voi numi de acum înainte, Nicu!

-Nicu…?!… se miră Carol. Nicu sună a bărbat cu pula mică! Nu îs eu vreun armăsar dar, nah, medie tot o am… se apără el cu mâna pe inimă.

-Bine, bine, fără Nicu… păru să renunțe fata. Atunci…, ce zici de Mitică? Mitică cu pula mică!

Carol o privi curios și luă expresia unui copoi care a mirosit ceva în neregulă.

-Sophie chérie ți-ai făcut cumva un cui și nu m-ai așteptat?

Sofia scoate limba în direcția acestuia și mușcă iar din măr.

-Mama nu s-a prins? N-a fost pe-aici?

-Nope.

-Bine că n-a venit. Vine pe-aici doar ca să mă controleze, scorpia.

La auzul spuselor lui, fata se încruntă.

-Ce-ai cu Elvira, Carol? De ce atâta înverșunare?

-Nu știu, o urăsc. Tu știi că mi-a făcut același sandviș până în liceu? Să mănânci același sandviș cu unt și salam timp de 12 ani?! Ce altceva să simt pentru ea?

-Eu aș fi mâncat cu drag același sandviș, Carol.

-Am uitat, ei lasă, nu te necăji… zice acesta senin.

Carol se ridică agitat, cu perna în brațe, ca și cum și-ar fi amintit brusc ceva important. Făcut un semn teatral cu mâinile ca și cum urmează să dezvaluie misterul misterelor.

-Sophie, am cea mai grandioasă întâlnire peste fix șase ore, ce spui de asta?!

-Cu cine? Femeie sau bărbat?… întrebă fata amuzată.

-Femeie, femeie! Dar ce femeie! Eva mea, jur!!! Trebuie să mă duc să cumpăr prezervative antiejaculare, altfel nu mă va ține 17 secunde. Este exact cum îmi place mie, frumoasă, deșteaptă și căsătorită.

-Uneori mă întreb de ce ai capul atât de mare, Carol! Trebuie să rezolvi frica asta de intimitate, îți dai seama că le cauți căsătorite pentru că ți-e teamă să te implici… Calmează-te, ce te fâțâi de colo-colo, nu mă pot concentra și vreau să mă apuc de scris.

Carol îi zâmbește complice, făcându-i cu ochiul.

-Scrii la romanul tău?

-Cam așa…

-Pfuaaii, tu! Doi artiști, un pictor și-o scriitoare! Dacă nici asta n-o determină pe scorpie să ne mărească alocația, lumea asta n-are sens! Pula mea… ce combinație!… exclamă acesta transfigurat.

-Ei! Nu-i mai spune așa!

-Ai dreptate, ai dreptate, trebuie să mă liniștesc! Nu este scorpie, nici balaur, nici monstruleț, nici nu locuiește sub pat… își continuă acesta gândurile difuze. Auzi, unde este forfecuța aia? Mai ai bilete de autobuz? – astea-s cele mai bune de filtru… Sper că ai mai lăsat ceva dulce în frigider, nu pot fuma așa, fără o amandină măcar. Carol se duce la dulap și dintr-o cutiuță de tablă, scoase o punguță cu marijuana.

Sofia îl privește curioasă pe Carol, într-adevăr, era neobișnuit de agitat pentru o întâlnire, fie chiar și cu Eva. La vederea pungii, fata izbucni iar în hohote de râs isterice.

-Ce naiba e aia, Carol? Zici că ți-ai luat urzici, ce aiurea arată! Alte hohote de râs. Sofia se trânti în canapea urmărind paletele de lemn ale lustrei ce se rotesc pedant, concentric, cu mâinile îndoite sub cap.

Carol își rulează liniștit și pofticios o țigară mai groasă, pe care o mirosi înainte de a o aprinde. Fumează tacticos și-amintindu-și parcă de ceva, generos, îi pune și Sofiei țigara la gură, iar aceasta trage câteva fumuri.

-Carol, ce ce e cu tine? Ai o față tâmpă, detest când ai expresia asta de mulțumire bovină.

-Sunt cel mai frumos, deștept… am succes… zâmbesc și-mi strălucește un dinte de aur, ca în desene animate.

-Iar ai plecat…

-Daaaa… sunt pe o plajă în care se sărută cămile cu bursuci. O cămilă seamănă incredibil cu tine… e ciufulită și-are buzele groase ca ale tale. Un hohot de râs nestăvilit și Carol se aruncă pe spate. Șșșș… Sophie… se aude sirena de la Poliție, ce-o fi asta?

-Termină, Carol, este doar Ravel, tu l-ai pus în playlist.

-Tata… pfiii… aș fi putut să jur că era garda. Sophie, mai avem biscuiți de ciocolată? Și muștar Dijon… Doamne, fără muștar nici nu i-aș linge! N-am avut chef să ling nicio vrăbiuță de soție așa cum am chef să ling biscuiți cu muștar.

Sofia mai trage încă o dată din țigară și pleacă la bucătărie, de unde revine cu o tavă cu biscuiți și muștar într-un borcănel neînceput.

-Poftim, monsieur Carol. Hihihi, ce față de gușter flămând ai!

Sofia râde câteva secunde, după care redevine brusc serioasă:

-Îți aduci aminte când am fost amândoi cu Elvira la Versailles? Stăteam pe iarbă și-am văzut un gușter ce mergea pe un tip în costum care era și el întins pe un pled, la câțiva metri de noi. Așa față ai tu acum, de gușter pe pled.

-Pled? Ce pula mea, Sophie, mai există cuvântul pled? Uuuu… nici nu cred că știu bine ce este un gușter… aaa este șopârla aia care cică sare la gâtul proștilor? I-ai zis omului?

Sofia râde.

-Ce? Că are un gușter pe el sau că e prost? Nu i-am zis nimic, este nepoliticos, nu se face. Eventual aștepți să îl muște gușterul și apoi ai un subiect despre care să scrii sau nu.

-Mie mi-ai spune dacă aș avea un gușter pe pulă?

-Îmi tai pofta de mâncare… Ai mâncat toți biscuiții?… îl întreabă Sofia.

-Cred că mă doare o măsea… se văită Carol.

-Durerile de măsele sunt cele mai rele, sâcâitoare ca niște muște de căcat pe care încerci în zadar să le alungi, și…, n-au nimic nobil în ele, o suferință banală din care poți să mori destins, n-o să tragă nimeni salve de tun în urma ta. Poate doar Evele tale, le și văd înșirate lângă groapa în care stai cu vată-n nas, bocind până vor mai face un nou afluent Dunării.

-Vai, Sophie, de ce a trebuit să spui asta?! Carol este disperat și se uită-n tavan cu o expresie totală de dezolare. Acum le văd și eu… mereu m-am gândit că o să mor tânăr, n-o să fut nici măcar unu la sută din femeile pe care le vreau, ce să mai spun de cele care ar fi a doua mea opțiune!

-Tu?! Tu redefinești ipohondriile, de-aia nu-ți priește marijuana, să adaugi ipohondriei paranoia și vanitate? Pfiiii, ce combinație!… Sofia își dă o palmă peste frunte, își ia laptopul în brațe și începe să scrie, în timp ce Carol continuă să privească extaziat în jurul lui. După câteva minute, Sofia închide capacul laptopului și spune îngândurată:

-Eu cred că voi muri tânără… Ceea ce nu este atât de rău, se va spune despre mine „fata aceea frumoasă”, nu aș îmbătrâni niciodată și nu aș ajunge bolnavă de reumatism sau artrită, asta în cazul fericit, desigur.

-Ooo, nu! Să nu mori! Cred că aș suferi ca un câine aruncat în zăpadă.

Sofia se uită curioasă la el:

-Cu câte femei vei suferi?… îl întreabă, aruncându-i o ocheadă, glumeață.

-Cu multe, desigur, dar nu aș suferi mai puțin ca atunci când mi-a murit peștișorul din acvariu. Ce viață de căcat, să trăiești toată viața singur într-un bol cu apă. Am urât-o încă o dată pe Elvira că mi l-a cumpărat. Îl chema Peștișor… Dacă mor înaintea ta, Sophie, asigură-te că-mi vor scrie pe cruce că și timbrele gemeau când le lingeam, am citit asta undeva și cred că înglobează toată filosofia mea de-o viață.

-Vai, vai! Câtă trufie… Știi, Carol, eu cred că mă voi sinucide înainte să îmbătrânesc.

Carol o privește aprobator.

-Și eu m-aș sinucide, ai dreptate cu asta. Aș muri luând o supradoză, cel mai probabil. Și mi-as tăia și venele…

-Nu te cred, tu ai lua pastile ca o muiere. Te cunosc, ții prea mult să arăți bine chiar și post-mortem. Când îți vor cânta recviemuri, să ai freza pe dreapta și costumul asortat la șosete.

-Venele de la picioare, fată!… Să nu îmi distrug tatuajele în caz că supraviețuiesc.

-Știam eu, știam eu!… exclamă fata entuziasmată.

Natasa Alina Culea

Sofia. Lupii trecutului

Lupii trecutului. Sofia VII – Început

Black_scroll_with_transparent_background

Și-am cunoscut o așa iubire…

 de era să nu mai mor niciodată…

Încă mă întreb de ce a ținut nevastă-mea să ajungem aici, fie și pentru un weekend, știu că vrea să fim printre prieteni, ei atenuează ecoul dintre noi, dar Ben și Ana? Relația noastră s-a adâncit în liniște, cred că la asta s-a gândit și Carina invitând mai multe cupluri. Liniștea nu se mai termină.

….această punere a inelelor şi îngerul Tău să meargă înaintea lor în toate zilele vieţii lor acum și pururea și în vecii vecilor…

Verigheta mă strânge… vecii vecilor…

Automatisme și liniște…

Este trist să se termine o relație, dar infinit mai trist să continue decât că am făcut niște promisiuni în care am crezut pentru un timp. Înfometați și ostoiți ca doi ogari care continuă cursa când nu mai este nimic de pierdut, darămite de câștigat…

Treisprezece ani de căsnicie se împlinesc taman astăzi. Treisprezece ani bătuți cuie în mine, ani care au trecut lăsat urme. Resemnare.

De dimineață am condus până la Sinaia pentru un buchet de flori pe care i l-am lăsat în pat, alături de o cutie cu brățara admirată acum câteva săptămâni.

Câtă liniște… Doar gândurile îmi roiesc ca niște păsări neliniștite care nu-și mai găsesc drumul către cârd. M-a deșteptat devreme zgomotul lor de aripi, se roteau în jurul a două preocupări: metamorfoza căsniciei mele și cadoul pentru Carina.

Răsuflu ușurat, cadoul Carinei este bifat, mi-am încheiat obligația. Aici s-a terminat iubirea, chiar aici, atunci când plăcerea a lăsat locul obligației. Închid fără zgomot ușa și cobor la parter, în livingul imens unde canapelele cafenii se odihnesc în fața unui televizor pe jumătate de perete. Miroase a lemn sau a muzeu. Deasupra atârnă o lustră metalică, gotică, ca o amenințare ce venea de undeva din grinzile lemnoase masive. Cum ar fi dacă mi-ar cade lustra asta-n cap și mi-ar rămâne înfiptă ca o căciulă mai avangardistă? Eu aș încremeni pe vecie cu o expresie de consternare uimită… Ar ține asta loc de divorț sau aș merge și pe lumea cealaltă cu veriga încleștată de inelarul meu?

Unul dintre pereții livingului, o fereastră imensă, descoperă peisajul ce-mi taie respirația de-atâta verde; natură încremenită într-un tablou de Brănișteanu. Ies în curtea vilei. Ceață. Se ridică de pe crestele munților, agale, agale, descoperind o vale umbrită de pădurea de conifere, case din cărămidă și piatră cu acoperișuri țuguiate și înroșite, orânduite gospodărește de-a lungul străzilor neasfaltate, pietruite cu prundiș. Rămășițele nopții se oglindesc în boabele de rouă; se sparg alunecând pe pământ; se scutură de ielele nopți.

Mă așez într-un balansoar și-mi aprind o țigară, bucurându-mă de răcoarea tihnită.

-Era atât de greu să-ți amintești de geantă?… se aude vocea iritată a lui Tudor. …Aveam în ea un, un pachet de cărți de joc și alte cărți de citit.

-Care geantă, Tudore?

Diana este mirată ca de o mare grozăvie.

-Aia portocalie din piele de drac, cum care?

-De ce nu îți faci bagajele singur, mă rog?… îi răspunde cu o voce la fel de iritată, Diana. Și ce cărți? Poate doar ca să adormi mai repede, ai citit vreodată o carte de când suntem împreună? Ce tot vorbești acolo?

-Da, dragă, de mai multe ori… scrâșnește Tudor.

-Aceeași carte de mai multe ori?… râde Diana cu poftă.

-…Și tu ai fundul mare!

Diana se oprește nedumerită.

-Și tu ai nevoie de lumini de semnalizare în jurul vasul de toaletă ca să-l nimerești.

-Poate…, dar n-am fundul mare… spune Tudor liniștit. Știe că a câștigat. Nu se întâmpla des așa că savurează momentul.

Mă bufnește râsul. Diana și Tudor și-au reiterat veșnica dispută care-i destindea pe toți cei care asistau la ea și îi tensiona pe protagoniștii acesteia.

-Fabian, ce naiba faci acolo, agățat de leagăn?… întreabă Diana, de parcă ar avea de gând să se certe și cu mine, acum că abandonase subiectul genții din piele de drac.

-Vă evit… spun sincer.

-Cam târziu pentru asta, nu crezi? Lasă, știu că ne iubești în felul tău de taciturn tuciuriu. Carina nu s-a trezit?

-Iată-mă!

În cadrul ușii de la intrare, apare Carina, nevastă-mea. Urmele somnului i se șterseseră de pe chip, mascate cu pudră și rimel. Știu ritualul și ordinea lui. La încheietura mâinii îi strălucește brățara dăruită. Acum se va îndrepta către mine…

-Îți mulțumesc, iubire!…

Carina vine și mi se așază pe picior, înlănțuindu-mă cu brațele ei lungi și albe. Miroase marin, ciudat, nu obișnuiește să cumpere parfumuri cu miros marin, spune că doar le-ar da cadou unor femei cărora le lipsește personalitatea.

Îi zâmbesc.

-Carina, Fabian! Este gata cafeaua, să mergem în foișor… strigă Diana, venind cu o tavă cu cafele, urmată de Tudor și de cel de-al doilea cuplu invitat de către Carina, Ben și Ana.

Îmi sunt nesuferiți amândoi, dar Carina a insistat să vină și ei. Ben, un american trecut de 50 de ani, care locuiește în București de două decenii și se îndeletnicește cu tot soiul de afaceri dubioase, luându-și ca parteneri de afaceri persoane cu o moralitate îndoielnică; nu este doar înfumurat dar ceva din el îmi stârnește dorința să îl pocnesc în ochiul stâng. Ben și-ar fi vândut-o și pe maică-sa pentru profit, ce spun aici, pe tot neamul lui de vipere venit în goana după aur, iar Ana, soția lui, o snoabă cu un tupeu ce se asortează perfect cu lubricitatea și cu imoralitatea lui evidentă. Ana este un accesoriu comod pentru Ben, bună de pus la butonieră, frumoasă ca o floare și ai rămâne cu impresia asta dacă și-ar ține gura mai des, ruinându-și singura calitate pe care i-a dat-o Creatorul, ce-i drept, cu ambele mâini.

Ana îi șușotește ceva la ureche lui Ben, puțin mai departe de foișor.

Refuz să înțeleg preferințele Carinei, sistemul ei de valori ce-mi complică și mie existența, dar mă conformez din cauza aniversării și al valului de reproșuri care ar putea să mi se spargă în cap dacă îi spun exact ce cred despre prietenii ei. Cred că simt nevoia să compensez cumva lipsa mea de implicare, să pavez cu ceva distanța dintre noi, dacă nu din afecțiune, atunci dintr-un fel de vină amestecată cu o capitulare resemnată.

Luăm loc în jurul mesei. Diana adoră să facă pe gazda perfectă, deși nu suntem în casa ei, dar astea are mai puțină importanță. Maniile ei legate de perfecțiune îl înnebunesc pe Tudor, cu toate acestea, Diana este o femeie foarte puternică și isteață, în ciuda acestui simulacru de doamnă scrobită cu care făcea paradă în fața altora. Se iubesc. Da, se iubesc, cu toate ciondănelile lor zilnice…

Continuare:

Lupii trecutului I, II, III

Lupii trecutului IV

Lupii trecutului V

Lupii trecutului VI

Lupii trecutului VIII 

Natasa Alina Culea (autor)

Sofia. Lupii trecutului

Lupii trecutului. Sofia VI

…- Viața doare… îmi sfârșește ea explicația la ureche.

-De ce trebuie să doară?

-Nu trebuie, dar dacă te naști cu aripi, ce mai este de cunoscut? Sofia mi-a luat degetul mare conturându-și singură buzele, vârându-l apoi în căldura gurii ei.

-…Dansează-mi… am rugat-o. Dansează pentru mine, Sofia. Dansează-mi viața din tine.

Sofia s-a ridicat înnebunitor de încet de pe mine. O urmăream cu vederea încețoșată ducându-mi la buze chiloții ei, păstrătorii tainei Sofiei.

Și-a ridicat brațele, unduindu-și corpul pe muzica noastră. Corpul ei spunea povești despre dragoste și ură, despre serafimi decăzuți în clinchetul brățărilor ei metalice. Și-a lăsat rochia să îi alunece de pe corp, în timp ce mișcările îndrăcite mă hipnotizau și mă țintuiau în pat fără vlagă. Părul îi mângâia cu tandrețe fundul feciorelnic, tresăltând la fiecare mișcare. Îmi pulsa în vene mișcările ei ispititoare de felină tânără și crudă. În ochii ei ardeau incantații și vrăji, mistuindu-mi judecata. O vedeam în noapte, dansând în jurul focului cu picioarele desculțe în iarba rece, plânsă de rouă, îmblânzind jivinele atrase de mirosul cărnii fragede. Copacii își întinseră rădăcinile asmuțite de dorință, căutându-i urma pașilor repezi. Sofia dansa sufletul nopții, gustându-i tenebrele. Trei corbi se roteau în jurul ei, ciugulindu-se unul pe altul în transa hipnotică a dansului ei ce distorsionase mersul lucrurilor.

-Oprește-te!… i-am strigat. Nu mai suport să nu fii a mea! Vino aici…

Alte fragmente:

I, II, III 

IV

V

 

Blog, Sofia. Lupii trecutului

Lupii trecutului. Sofia V – Picatura chinezeasca

Mă uit la ceas și trag furios din țigară. Sofia a întârziat 47 de minute și 47 de secunde numărate pe ceas. O sun, telefonul se încăpățânează să îmi redea un text de call center. De ce naiba femeia asta refuză să se conformeze? De ce nu plec?! Ar fi trebuit să fac asta dupa 7 minute, nu dupa 47, dar tocmai pentru ca erau 47 de minute nu pot să mai plec. Cât o mai ducem în tensiunea asta? Luni vrea să divorțez, marți preferă situația așa cum este, miercuri o ia de la capăt. Sofia…, tornada care mi-a pustiit tot ceea ce credeam că sunt, care m-a descompus în cioburi cu care obișnuiește să se joace, le așază într-un puzzle și le răscolește iar la prima fantezie. Îmi iubește cioburile și eu iubesc să fiu jocul ei. Nu m-a redus nimeni la zero cu atâta rafinament…

-Nu ți se pare că soarele este mai binevoitor ca de obicei?

Vocea Sofiei este senină și melodioasă, contrastând cu starea mea anxioasă. Se poartă ca și cum ne-am fi văzut ieri ultima oară, în timp ce eu îmbătrânisem fără ea ca-n povești, ca alții într-un an.

-Știi ce a făcut din mine absența ta?… o întreb.

Nu răspunde, nicio umbră de regret pe fața ei luminată de soarele perpendicular.

-Te mai așteptam câteva minute și-apoi plecam. O faci intenționat?

-Nu, am fost reținută, atâta tot.

-Ia loc, te rog, vrei o cafea?

Este îmbrăcată într-o rochie roșie, iar bărbații de la mese o urmăresc cu privirea ca taurii la coridă. La fel de înverșunat, la fel de letal. Decât să te îmbraci în rochie roșie, mai bine umbli dezbrăcată, este chiar mult mai cuviincios. Sunt nedrept, Sofia ar atrage atenția și dacă și-ar strange părul în coc, și dacă și-ar pune perle, și dacă s-ar îmbrăca în veșminte de călugăriță. Doamne-ferește, cred că aș păcătui chiar mai abitir. Sexualitatea ei nu poate fi deghizată cu una cu două.

-Da, fără zahar, fără lapte… îi spune ea chelneriței și se întoarce spre mine, înconjurându-mă cu privirea ei în care mișunau gânduri oarbe precum cârtițele. Așteaptă ceva de la mine.

-Ce te-a reținut până la ora asta?… o întreb încercând să par impasibil.

Ne urmărim mișcările unul altuia, deși, dacă este o luptă, nu vreau să o duc. De ce trebuie să fie totul atât de dificil? Vreau doar să fiu cu ea.

Sofia își dă părul pe spate, curbându-și gâtul.

-Ar fi mai potrivit să strecori un „cine” la începutul întrebării tale indiscrete…

Am o senzație incredibilă că nu o să-mi placă ceea ce voi auzi. Glumele ei tâmpite, nervii mei întinși praștie erau ambrozia ei pe care o sorbea picătură cu picătură chinezească. Asta aștepta de la mine.

-Pentru asta m-ai chemat? Ce însemn eu pentru tine?… zic și fac o pauză. Tu te gândești la mine măcar câteodată?

-Daca ții neapărat să știi, da, mă gândesc, mă gândeam… doar în prima parte, la un moment dat a devenit prea mult… și cum mi-a cerut să îi șoptesc numele în timp ce unghiile mele… Sofia îmi spunea toate acestea cu un aer de confidență între doi buni prieteni.

-Să te ia naiba, Sofia!

-Nimic nou sub soarele ăsta binevoitor… Tu când faci sex cu soția ta, te gândești la mine? Nu, nu vreau să aud că „nu este acelasi lucru”. Da, să mă ia naiba… nu-mi pasă. Să te ia naiba și pe tine.

Vocea ei analgezică este mai echilibrată ca metronomul, mai calmă ca liniștea dinaintea furtunii.

-M-ai pierdut pentru totdeauna, așa să știi!… îi strig ridicându-mă în picioare.

-N-ai cum să pierzi ceea ce n-ai avut… îmi zâmbește frumos, ca la o ședință foto și soarbe nestingherită din cafea.

Aș putea să o strâng de gât aici și acum. În loc de asta, mă ridicat de la masă, îmi iau cheile și plec. Ajuns în parcare, mă uit ultima dată către Sofia. Este liniștită, își aprinde o țigară și-și trece un picior peste celălalt. Plec, dar o iau cu mine, este sculptată minuțios în memoria mea, va dăinui peste timp și împrejurări asemenea Sfinxului, impenetrabilă, fascinantă, la fel de plină de nerăspunsuri. Cum dracu’ am ajuns să ne certăm iar, fără ca măcar să ne împăcăm? Are dreptate, să mă ia naiba și pe mine!

Pentru a citi Sofia I, II, III si IV aici si aici

Natașa Alina Culea (autoare)natasa alina culea autoare