De vorba cu…

Împărtășesc cu voi discuțiile virtuale avute cu persoanele pe care eu le apreciez dintr-un motiv sau altul, oameni care pe mine mă inspiră și… sper, și pe voi.

La o vorbă cu… Andrei Bărbulescu (prezentator TV)

Chiar dacă Andrei nu are nevoie de nicio prezentare (căci el este prezentator 🙂 ), voi oferi câteva detalii, doar de dragul unei introduceri firești.

Să începem cu…:

dsc-6976_75933000

Andrei Bărbulescu este redactor și prezentator la TVR2. Timp de 6 ani a prezentat Telejurnalul de la ora 18:00, iar acum prezintă alături de Iulia Zgripcea emisiunea E vremea ta. A absolvit cursurile Facultății de Teatru și Film și la începutul carierei sale a fost prezentator la MTV, MCM, Alfa TV și Realitatea TV. Ceea ce nu știe toată lumea este că Andrei a fost desemnat de mai multe ori cel mai bun prezentator de știri din România. Impresionant, nu-i așa?

Sigur te-ai întrebat nu o dată: Cine se află în spatele unei imagini fără cusur? Televiziunea învăluie oamenii într-o aură intangibilă. Ei bine, ideea acestei discuții este de a revela omul din spatele pupitrului de știri, poate, cine știe, așa cum nu a fost prezentat nicăieri. Asta ca să nu mai spun că descoperim aici unul dintre cei mai râvniți burlaci din România 🙂

IMG_2022

_________________________________________

Bună, Andrei! Spune-mi, de cât timp lucrezi în televiziune? Te-ai gândit vreodată să schimbi traseul carierei tale?

Lucrez de 23-24 de ani în televiziune. Cred că dacă nu aș fi fost implicat în ceea ce fac, aș fi fost actor. Am jucat teatru patru ani în perioada facultății, cu diferite proiecte independente, la I. Creangă, am avut diverse spectacole la Teatrul Național, la Casandra etc. Inițial am vrut să fiu regizor, dar comisia mi-a propus pe vremea aceea să fiu actor.

Care sunt calitățile pe care le apreciezi cel mai mult la un om?

Seriozitatea, autenticitatea, caracterul. Din păcate, caracterul nu se schimbă, trebuie să fii conștient de asta atunci când alegi.

Amuzându-ne acum de cei care spun că femeile nu sunt oameni, ce calități apreciezi la o femeie?

Aceleași, doar că aș mai adăuga feminitatea, o calitate care a ajuns un fenomen în ultimul timp.

999964_1146776868665929_2723967217941775095_n

Știi să gătești sau se moare de foame lângă tine?

Gătesc și-mi place să fac asta. Cu o mulțime de condimente, în special cele orientale.

Cum ar arăta o zi ideală din viața ta?

Să fie soare. Vreau să fie soare! Să mă trezesc la munte. De câte ori mă duc la munte, am sentimentul că merg la bunici, la niște oameni de la care am de învățat, la niște oameni maturi. Energia muntelui este incredibilă.

Ești genul de persoană care revede un film sau recitește o carte?

În perioada facultății citeam foarte mult, mai ales Shakespeare. L-am recitit adeseori pentru că îl înțeleg mereu altfel.

Filme, da. Dirty Dancing este văzut și revăzut.

De ce tocmai filmul ăsta?

Știi, pentru libertatea lor, pentru atitudinea cu care trăiau. Au mai fost și alte filme revizionate: Sweet november, Ghost, Notebook. Mă uit acum la Game of Thrones și m-a prins.

Există cineva care este pentru tine o sursă de inspirație?

O să ți se pară ciudat, dar Bono și toată banda U2. Bono este un personaj foarte controversat, unul care i-a oferit Papei o pereche de ochelari de soare  😀

Dacă ai putea să te întorci în timp, care este cel mai prețios sfat pe care ți l-ai da?

Să am mai multă încredere în mine.

Mare sau munte?

Mai mult muntele, natura, verdele.

În viziunea ta, ce trebuie să faci ca să ai succes?

Să iubești ceea ce faci. Să faci totul cu emoție. Perseverență, voință, exercițiu – acestea sunt cuvintele magice.

Care a fost cea mai nebunească acțiune a ta?

Nu contează ce statut social sau financiar ai, toți suntem egali – asta am învățat în armată. Acolo am făcut cele mai multe nebunii. Armata atunci era obligatorie și foarte mulți soldați veneau la Infirmerie automutilați. Tot în armată am și cusut un soldat care s-a tăiat pe burtă. Am poposit puțin și-n carceră. Povești… 🙂

Ce te motivează să te trezești din pat dimineața?

Bucuria de a vorbi cu oamenii apropiați, cu cei dragi mie.

Citatul care te definește?

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.

În timpul liber…?

Cânt la chitară, merg cu bicicleta, văd răsăritul de soare dimineața devreme pe Insula Îngerilor – Lacul Morii. O să mă duc foarte curând la festivalul de muzică George Enescu. Iubesc muzica clasică.

20292242_1629071370436474_1380846956_n

Câteva gânduri aleatoare…

Oamenii se schimbă între ei ca și cum și-ar schimba hainele, iar asta nu este bine.

Când iei o decizie, mergi pe aia sută la sută. Mergi pe ea până în pânzele albe, nu te mai întreba ce-ar fi fost dacă. În viata asta nimeni nu este sigur de ceea ce face. Nu ai de unde să știi de dinainte.

27271_491569500882003_25042741_n

Mulțumesc, Andrei!

___________________________________________

Natașa Alina Culea

cropped-natasa-alina-culea-carti-romania-autoare-scriitoare1.jpg

La o vorba… cu Cristina Barbu

Dupa cum stiti, la aceasta rubrica “La o vorba” invit oameni care se definesc prin scris. Am cunoscut-o pe Cristina prin intermediul lui Pascal. Am citit doar cateva randuri dintr-un articol scris de ea si am stiut ca vreau sa continui sa citesc, ceea ce este extraordinar. Sunt atat de putini oameni care sa ma determine sa le citesc fiecare cuvant, atat de putini care scriu cuvinte cu izvor nesecat, al caror ADN vibreaza in lumea tuturor posibilitatilor creatoare. Cristina este unul dintre acesti oameni. Aceasta discutie nu este despre mine, asa ca o voi lasa pe ea sa ne spuna mai multe…

Cine esti, Cristina?

Așa cum spuneam în prezentarea mea pe blog, sunt uneori adăpost, alteori ploaie și vânt. Doamne, ce urgie pot fi câteodată, dar și ce adăpost atunci când cineva din jurul meu are nevoie! Sunt femeie, îmi place să fiu femeie, sunt cadru didactic, sunt un prieten bun, loial, respect loialitatea, sunt soție, și din clipa în care mi-am ținut primul copil în brațe, am știut că înainte de toate, sunt mamă. Copiii mei, Irina și Radu îmi sunt cei mai buni prieteni.

Ce inseamna scrisul pentru tine?

Evadare, ca să nu mă cert cu lumea ca ansamblu, din jurul meu, ca să nu mă războiesc cu ceea ce nu-mi place, cu ceea ce mi-e străin, ca să nu mă iau la harță cu cei pe care nu-i mai recunosc, scriu, sunt pe foaia de hârtie, ca o furtună, pun și dragoste, pun și doruri, pun și dureri. Scriu ceea ce nu pot spune, ceea ce nu pot striga.

Cand ai inceput sa scrii?

Fragmente din viață scriu demult, dar scriam rar, mai mult în momente proaste pentru mine. În urmă cu ceva timp, aveam foarte mult de lucru, ceea ce presupune profesia mea, scriam articole, făceam recenzii la articole, formatam reviste, coordonam o revistă de Mediu, apoi s-a întâmplat ceva urât, nu vreau să-mi amintesc, dar din acel moment, dintr-o dată am avut prea mult timp liber. Am încercat să-l ocup cu de-ale casei, dar nu era de ajuns. Mă așezam seara în fața laptopului și realizam că nu am ce face cu el. Parcă se dilatase timpul, orice clipă devenea imensă, mă apăsa, trebuia să-mi mobilez cu ceva acel timp gonflat brusc. Așa s-au născut Taina și Tu,Dor.

Cu ce gand te asezi in fata tastaturii?

Să mă eliberez, să uit de lumea din jur. Prin scris, mi-am căpătat o anume libertate, mi-am creat o lume în care pătrund seara, ca să mă eliberez de nebunia de peste zi. Parcă m-am detașat puțin lumea reală, de răutăți, de lupte pentru putere, am înțeles mai multe, pentru că m-am întrebat mai multe, sunt mai calmă, pentru că furtuna rămâne pe foaia odată albă.

Despre ce scrii?

Despre dragoste, cel mai des, este un sentiment pe care-l trăiesc în fiecare moment, despre prietenie, despre părinții mei duși, despre ceea ce nu înțeleg, despre viață așa cum o percep eu, despre ce trăiesc zilnic.

Ce ai scris pana acum?

Câteva eseuri mi s-au publicat în diverse volume, antologii despre dragoste, despre Dumnezeu, despre satul din Gorj în care îmi petreceam vacanțele. Apoi pe blogul meu, cristinabarbu.ro, am scris povestea de dragoste dintre Taina și Tu,Dor, pe care am să o public. Curând.

Cu ce fraza incepe romanul tau?

Mă numesc Taina și povestea care urmează este povestea vieții mele.

Ce scriitori admiri?

Pe cei sensibili, iubesc metafora, pe cei care prin ceea ce scriu mă pun pe gânduri, pe cei care la finalul cărții lor mă fac să îmi pun întrebări. Dintre scriitorii români, îmi plac Ionel Teodoreanu, Eliade, Mihail Sebastian, Vintilă Corbul, Octavian Paler, mă rog, mulți alții, dar cartea care m-a marcat profund este ”Întunecare” a lui Cezar Petrescu, am crezut când am citit-o că cineva a rupt ultimele pagini, dădeam telefoane pe la colegi să-mi spună ultima frază și constatam șocată că nimeni nu mi-a rupt paginile, chiar se terminase. Dintre cei străini, îmi plac și recitesc mereu, George Orwell, ”Ferma animalelor”, William Golding, ”Împăratul muștelor”, Theodore Dreiser, ”O tragedie americană” de asemenea o carte care m-a marcat, o citeam până când Clyde era condamnat la moarte, apoi nu mai puteam continua. Târziu am reușit s-o duc la final. Îmi plac clasicii, bineînțeles, clasicii ruși, foarte mult, clasicii francezi, americani, clasicii noștri.

Ce crezi despre literatura contemporana din Romania?

Am citit cartea ta ”Marat. Iubirea are spini”. Mi-a plăcut, multă sensibilitate, am regăsit unele trăiri, unele coincidențe cu povestea Tainei, unele idei m-au răscolit. Îmi place ”Orbitor” a lui Cărtărescu, îmi place poezia, am Facebook de un an, am fost uimită să văd ce viață culturală există pe FB. Poeți de care nu auzisem, dar scriu poezii unice. În rest, cam prea mult sex explicit, sunt lucruri pe care trebuie să le lași să se subînțeleagă, orice legat de sex se vinde, dar dragostea nu este un negoț, nu trebuie să vrei să faci bani scriind atât de clar, sentimente atât de intime.

Ultima carte citita?

Ultima carte pe care n-am terminat-o, ”Hoțul de cărți”, de Markus Zusak.

Ce te face sa abandonezi o carte pe care ai inceput sa o citesti?

Era o vreme când nu abandonam nicio carte, le mâncam, le alegeam după autori, sau după nume, nu conta, le duceam la capăt chiar dacă nu-mi plăceau. Acum, nu mai am răbdarea din tinerețe. Mă enervează lălăiala, greșelile gramaticale, incoerența.

Cum ti-ai descrie temerile?

Temerile mele? Sunt cu nemiluita. Cine nu are? Nu știu dacă pot să le descriu. Pot le să spun, dar nu le pot descrie. Mi-e foarte teamă de întuneric, dar nu de noapte, ci de beznă, de întunericul acela, negru, de nepătruns. Mi-e teamă de schimbări, îmi aduc nesiguranță, mi-e teamă să nu cad pe gheață, este o teamă de când eram copil, mi-e teamă de durere, de orice fel de durere, mi-e teamă de criză, de orice formă de criză, criză de nebunie, de personalitate, iar când acest cuvânt e asociat cu bursa, cu băncile, ca să nu intru în panică, opresc orice program de știri, ascult doar muzică.

Descrie-ne una dintre amintirile tale cele mai indepartate.

Am scris amintirea asta pe blogul meu. O amintire grea. Eram la țară, la Gorj, într-o dimineaţă, capra a născut un ied. Mamaia nu era acasă, eram singură şi când am văzut iedul plin de sânge, mi-am zis să fac mamaiei o bucurie. Am scos apă din fântână, rece ca apa de munte, am umplut cădiţa în care ne făcea mamaia baie seara, am pus şampon, săpun, am pus nisip, zicea mamaia că nisipul în apa de spălat, te ţine cu picioarele pe pământ, am pus bani ca să fie bogat, doar așa învățasem, am luat o perie şi am început frecuşul. Când a venit mamaia acasă, iedul era mort de mult, iar eu, disperată, încercam să-i ţin ochii deschişi. Atunci s-a terminat o parte din copilăria mea. ”A murit, lasă-l Domnului!” a zis mamaia, iar eu, deși fusesem la toate priveghiurile copiilor luați de Gilort, atunci am simțit durerea pentru cineva dus, dus definitiv, fără cale de întoarcere. Poate nu am înțeles moartea, dimensiunea adevărată a cuvântului, a sentimentului, dar am înțeles, fără să știu atunci să-i dau nume, ireversibilul. Am dorit atunci cu toată puterea ființei mele să pot întoarce timpul cu câteva ore, dar am înțeles că asta nu poate să o facă nimeni. Am dorit atunci cu tot sufletul să fie ziua aceea parte dintr-un vis urât, eu să mă trezesc și mamaia să-mi arate că a făcut capra un ied sănătos. Dar ceea ce trăiam, era realitate. Iedul se născuse, iar eu, vinovată de neștiință, l-am aruncat în lumea de dincolo. Am simțit durere, am simțit rușine, am plâns, am strigat că nu e drept, m-am revoltat cu puterea celor câțiva ani împotriva lumii, am încercat să arunc vina, ca povara să fie mai ușoară, dar tot ce simțeam, în ziua aceea m-a maturizat cu câțiva ani, forțat, ireversibil.

😦  Cum iubesti?

Pasional, sunt leoaică, iubesc până la detașarea sufletului de trup, nu am nevoie de dragoste fizică pentru a iubi, pot să iubesc și să aștept până la marginea lumii. Iubesc în fiecare zi, așa am înțeles eu că este viața, iubesc temeinic, amănunțit, bucățică cu bucățică, de la zero, iubind, sunt vie, sunt puternică, urc munți, schimb cursul la ape. Este atât de bine să aștepți omul drag, este atât de bine când vine, iubesc sentimentul acela când intră pe ușă. Iubesc așa cum cred eu că se iubește, nu m-a învățat nimeni, am învățat singură.

Ce asteptari ai de la oameni? Dar de la tine?

De la oameni am învățat să nu mai am așteptări. Nu pentru că nu cred în oameni, dar am o mare capacitate de a lua pe fiecare așa cum este. Uneori, oamenii te dezamăgesc, atunci mai bine nu aștept nimic, nu-mi mai propun eu trăsături ale lor, nu le mai inventez, doar cu timpul le observ, le adaug lângă ceea ce știu deja. Iubesc oamenii, până la urmă, dar am învățat să mă iubesc și pe mine, de ce să mă otrăvesc cu așteptări, apoi cu deziluzii? Iau în continuare ceea ce mi se dă de la fiecare, de la viață, de la Dumnezeu. Cât despre așteptările de la mine, e mai greu, a fost un timp când nu prea mă împăcam cu mine, tocmai pentru că aveam așteptări prea ridicate, apoi am învățat să mă iau mai ușor, sunt destul de exigentă cu mine, dar trebuie să-mi iert și să-mi accept mie abaterile.

Ce te face fericita?

Lucrurile mărunte, așa cum scriam odată, unele lucruri care pot părea banale, cotidiene, nu case pe trei niveluri, mașini, genți de firmă, altceva, nu știu, poate o rugăciune, un cuib de berze, o tălpică de nou născut, o privire care-ți dă încredere, prima zi de primăvară, sau când copiii vin și îți spun lucruri pe care alți copii nu le spun părinților, când calci dimineața rochia fetei tale, sau cămașa baiatului tău și realizezi cât au crescut, poate mâna bărbatului drag pe fața ta, privirea lui în care te vezi frumoasă, genunchii tremurând la apropierea cuiva, când aștepți pe cel iubit și aștepți și nu vine și vrei să plângi, dar trebuie să zâmbești, pentru că nu ești singură și când nu mai crezi că va veni vreodată, vine, clipa în care ajung acasă, sunt fericită acasă, e liniște acasă, nimeni nu se luptă cu nimeni, nimeni nu spune răutăți, sunt apărată acasă.

Un gand pentru cititorii blogului?

Am blogul din iulie anul trecut. Am întâlnit oameni extrem de frumoși, de sinceri, oameni care mi-au devenit dragi, comunicăm mereu, s-au regăsit în trăirile Tainei sau ale lui Tu,Dor, oameni cu bucuriile, dar mai ales cu dureri mari în spate. M-am atașat de unii foarte mult, parcă sunt parte din viața mea. Vreau să le spun, că indiferent prin ce trec, să rămână copii, să nu uite să iubească, să râdă chiar dacă pe umerii lor au un munte, să creadă în Dumnezeu. Credința le ia greutatea ce-i apasă.

O superba incheiere! O puteti urmari pe Cristina, pe blogul ei.

Cu drag,

Natașa

Omul motivat. AdrianStepan

Vrei să te reorientezi profesional? Ți-ai pierdut motivația? Esti confuz și nu știi cum să îți duci la îndeplinire scopul propus? Aici intervin leaderii motivaționali.

adrian stepan

Adrian Stepan (Web developer, Infoprenor, Freelancer, Blogger, Mentor), fondator GoodRead.ro și stepanadrian.ro

Ce este GoodRead.ro?

Îmi place să numesc GoodRead.ro ca o mare familie de iubitori de carte, care e formată din două comunități active: cei care scriu recenzii și articole de interes din lumea cărților și urmăritorii, fanii sau mai bine zis cititorii.

Care este idea care a stat la baza site-ului GoodRead.ro?

Am avut norocul și privilegiul de a cunoaște oameni pasionați de lectură care m-au inspirat. Practic, GoodRead.ro s-a născut din dorința de a oferi un mic birou virtual celor care citesc și vor să împărtășească entuziasmul lecturii. L-am gândit ca pe un loc unde fiecare să poată să spună ce simte, deschis, sincer și autentic ce gândește legat de cartea pe care tocmai a închis-o și a pus-o înapoi în biblioteca personală.

10959839_764599970283665_7022490488370187402_n

Ce crezi că citesc românii? Care sunt statisticile?

Cele mai bune statistici sunt cele oferite chiar de marii retaileri care vând cărți. Dacă ne uităm în top 100 de cărți vândute vom vedea titluri ca Four, Micul prinț, Hoțul de cărți, iar în top 15 vedem chiar 3 titluri din seria Cincizeci de Umbre. În orice caz, am constatat că femeile citesc mai mult ca bărbații și piața de cărți ”pe gustul lor” este în creștere.

Cum este comunitatea GoodRead?

În creștere, curioasă, interactivă și creativă 🙂 Ahh… și le plac mult concursurile. Cred că îi răsfățăm, dar asta nu poate fi decât un lucru bun pentru că îi iubim pe urmăritorii noștri!

Care sunt planurile tale pentru comunitatea GoodRead?

Pe partea de management, unul din scopurile mele cele mai mari (și cel mai greu lucru) e să găsesc oameni valoroși și talentați care doresc să se afirme în poziții de lideri în diverse puncte cheie a GoodRead.ro. Spre exemplu, căutăm oameni pe social media, traducători de articole, responsabil de comunitatea de abonați la newsletter și chiar studenți la jurnalism. Ne extindem, avem 2 side projects la care lucrăm acum, unul pe care îl coordonez eu, și celălalt coordonat de ”Dienele mele talentate”, Diana Neață și Diana Solomon – pentru care sunt foarte recunoscător.

Te-ai gândit să scrii o carte despre autodezvoltare? Ce capitol ar putea cuprinde?

Da, m-am gândit. Am și scris câteva pagini. Titlul ar fi ”Ghidul de buzunar al pionierului în dezvoltare personală”. Nu sunt 100% sigur de titlu, dar îmi place ideea. O să fie un ghid cu 101 de titluri concrete cu pași ce trebuie urmați pentru a-ți depăși limitările și a trece la următorul nivel. Voi scrie despre experiența mea chiar dacă stilul va fi influențat de mentorul meu, Robin Sharma.

Crezi în scriitori buni sau în scriitori care știu să vândă?

Cred că este greu să alergi după cei doi iepuri, ”scriu” și ”vând”. Cred într-adevăr în a oferi  valoare cititorului, cât mai multă valoare, dar marketing-ul și vânzările sunt două lucruri pe care nu cred că scriitorii trebuie să se concentreze. Undeva cred că ar afecta stilul, energia creativă etc. Consider că fiecare trebuie să facă ceea ce știe mai bine. Ești scriitor, scrie cât mai bine, cât mai mult și ia-ți un om de marketing și vânzări care să îți vândă cartea. Evident, nu-ți strică să știi câteva elemente de bază, dar concentrează-ți energia pe a scrie.

De cât timp ești în blogosfera românească? Ce te-a motivat să îți deschizi primul blog?

Am un singur blog, stepanadrian.ro, pe care l-am pornit de ziua mea, în 9 septembrie 2013. Mi-am făcut cadou domeniul și apoi am început să scriu. Motivația inițială a fost ca să exprim ordonat ceea ce cred și simt în legătură cu viața mea, poate chiar un fel de jurnal al evoluției mele. Doream și să fiu remarcat și apreciat. Ulterior, mi-am dat seama că a fost o oarecare naivitate și am cunoscut realitatea: unii mă apreciază, alții mă critică. Astăzi, motivația mea e aceea de a… provoca oamenii și de a-i ajuta să își rezolve problemele.

Câte site-uri administrezi?

În acest moment două: stepanadrian.ro  și  GoodRead.ro. Încerc să mă limitez pentru că timpul e limitat, cu toate că am multe idei, multe postituri lipite peste tot, multe agende umplute.

Este simplu să câștigi bani utilizând internetul? Dă-mi câteva exemple…

Simplu sau nu, depinde de nivelul tău și de câți bani vorbim. Dacă vrei să faci un salariu mediu, e relativ simplu pentru oricine e dispus să muncească și să investească timp și energie. Poți câștiga bani ca freelancer, iar legat de asta intră pe stepanadrian.ro și vei putea descărca un ebook ce l-am scris despre subiectul freelancing. Te va ajuta. Mai poți face bani din afiliere, recomandând și vânzând practic produsele altora, dar aici e un joc de lungă durată pentru că trebuie să construiești o comunitate în jurul unei nișe.

Care este motivația din spatele motivației?

”Motivație” vine de la motive. Nu e nimic abstract, ezoteric sau clișeistic, oricât ar putea părea. Cu alte cuvinte, atunci când vrei să te apuci de o treabă ai câteva motive concrete, raționale și emoționale care declanșează acțiunea. Vrei să obții plăcere sau să eviți durere. Cred că asta este motivația din spatele motivației.

Ce este un mentor? Ce calități ar trebui să aibă?

Un mentor este un om care a trecut deja prin ce treci tu acum și a avut rezultate deosebite, deci de la care merită să înveți. Cred că empatia e cea mai mare calitate a unui mentor – adică să se conecteze la cel pe care-l mentorează. Apoi, mai sunt și răbdarea, abilitatea de a motiva, de a mișca, vitalitatea, să practice ceea ce vorbește că altfel nu are credibilitate – oamenii nu fac ceea ce le spui ci ceea ce le arăți prin propriul model.

Ai un mentor, la rândul tău?

Mentorii mei îi găsesc în cărți, pe social media, dar și în cercul meu de prieteni – vreau doar prieteni de la care am ceva de învățat, deci prieteni care nu se limitează și cresc continuu.

De ce crezi ca a apărut conceptul de lider motivațional?

Nu cred că a apărut pur și simplu ci a existat dintotdeauna. Liderul care nu motivează nu e lider. Evident există lideri mai buni și lideri mai puțin buni, dar exersând, inclusiv abilitatea de lider poate crește și secretul este că toți suntem lideri, indiferent de ce credem acum.

Tot mai multe persoane se orientează către antreprenoriat, care crezi că este cauza?

Pe măsură ce România avansează în capitalism, crește și numărul antreprenorilor. În occident, numărul afacerilor pe cap de locuitor e ceva mai mare decât în România. În 2012, România avea o medie de 4 noi afaceri înregistrate la 1000 de oameni. În același timp, Marea Britanie avea 11. Există o tendință de creștere. Oamenii vor mai mult: mai multă libertate, mai mulți bani, mai multă prosperitate. Totuși, de remarcat este situația Germaniei care are undeva la 1.3 afaceri / 1000 de locuitori și totuși e una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii. Important este să vrei să muncești.

Cum reușești să motivezi o persoană care tocmai și-a pierdut jobul?

Faptul că ai fost concediat sau disponibilizat, este un indicator al faptului că nu ești un om suficient de valoros pe piață. Oricât de mult ar durea, dacă vrei să motivezi un om, îi dai adevărul și îi arăți calea. Dacă era mai valoros, sigur era undeva în capul listei de oameni care nu trebuie dați afară pentru că firma are nevoie de ei. Partea bună este că valoarea se poate crește și odată ce faci asta, vei putea ajunge să fii căutat și angajat. Tot legat de motivație, nu cred în motivația de genul ”lasă-mă să te mângâi, să te iau în brațe și să-ți spun că totul va fi bine”, în timp ce știu că omul nu vede adevăratele probleme care au fost cauza pierderii jobului. Avea Jim Rohn o vorbă care zicea așa: ”Motivația nu este totul. Dacă iei un prost și-l motivezi, rezultă un prost motivat”. Practic, poți motiva omul să persevereze în continuare în aceleași greșeli. E ultimul lucru pe care vreau să-l fac, mai ales în afacerea mea.

Ești un promoter al veganismului, nu? Ce te-a determinat să alegi calea asta?

Înainte de a fi vegan am fost vegetarian, iar asta din considerente de sănătate. Pe măsură ce a trecut timpul am observat că lucrurile la nivel mental și emoțional se schimbă. Acea noțiune de ”speciesism”, atât de neguroasă pentru marea majoritate a omenilor, se referă la faptul că omul are dreptul la viața în aceeași măsură în care și un delfin, găină sau câine are. E adevărat că și corpul a început să refuze produsele de origine animală. Unul dintre efectele veganismului este că devii mai empatic și mai conectat la viață, la natură, și respecți tot ceea ce îți oferă.

Am avut aceeași experiență. Mă simt destul de rău dacă mănânc produse rafinate, cu zahăr, nu mai vorbesc de cele animale. Simpla vedere a unei fripturi îmi poate tăia apetitul pentru trei zile. Știu că participi la maratoane? De ce?

Pentru că îmi modelează mintea și trupul. Încă nu am alergat maratoane dar am câteva semimaratoane la activ, primul fiind alergat anul aceasta. Vreau să mă bucur de viață cât mai mult și vreau să cresc. Știu că fără sport nu există creștere și știu că fără durerea autodepășirii barierelor proprii prin sport, nu aș fi fost aici.

Ce planuri de viitor ai?

Să fac ceea ce fac deja zi de zi. Scopul meu este să servesc cât mai mulți oameni ca să obțină ceea ce își doresc și tocmai din acest motiv vreau să mă conectez cu un număr cât mai mare de oameni care au aceleași interese ca și mine. Vreau să cunosc cât mai mulți oameni valoroși. În rest, planurile mele de viitor se rezumă la a-mi dezvolta proiectele la care deja lucrez și să călătoresc cât mai mult ca să obțin cât mai multă inspirație.

Adevărurile lui Pascal

Conversație cu Pascal Nour. Cine este? Vă dau un indiciu, cineva care scrie foarte mișto. Vai, m-am exprimat precum Mircea Cărtărescu, iertare. Revenind la Pascal, mi-a trebuit ceva timp să trec peste Tourette-ul lui verbal în ușurința exprimării precum: vagin, felație, curcubeu, (pentru cunoscători), vagin, vagin, etc… și să ajung la exprimarea lui interioară.

„Învăţ să îmi controlez emoţiile şi să fug departe de cele care îmi fut pozitivismul în cele mai îndoielnice poziţii sexuale sau prin tot felul de locuri dosnice şi infecte” (Pascal Nour)

cristian pascal nour

Ce ai scris până acum, Pascal?

Am scris nenumărate scrisori de amor, câteva cu final fericit, altele cu finalizare ulterioară, una dintre ele, cea mai recentă, încă fără răspuns. Am scris câteva nuvele fantastice în tinerețe și, dat fiind faptul că au fost apreciate de puținii oameni care au avut ocazia să le citească, am început să cred cu tărie că mă pricep la scris. Mă înșelam dar m-am convins de asta destul de târziu. De atunci am tot scris. Jurnale, însemnări, poezii, povești scurte sau lungi, tentative de nuvele, tentative de scenarii de teatru sau film, articole în ziare și reviste, absolut tot ce simțeam, trăiam sau îmi imaginam. Aproape am terminat chiar și două romane, dar le-am abandonat între timp. De curând l-am abandonat și pe al treilea. Există totuși și texte care au supraviețuit.

De ce scrii?

Scriu pentru că nu pot să dorm, scriu pentru că sunt un visător fără pereche, scriu pentru că îmi place, scriu pentru actul în sine, fără să urmăresc neapărat un fir epic sau o anume finalitate. Scriu cu drag chiar dacă majoritatea textelor sfârșesc în recycle bin sau într-un sac menajer de 40 l.

Ce crezi despre cărțile care se citesc acum, în România?

Habar nu am ce cărți se citesc în România. Îmi plac cărțile pe care le citesc eu cu drag pana la capăt, îmi plac sau îmi displac cărțile pe care le citesc apropiații mei. Îmi plac oamenii pe care ii văd citind, fie că îl citesc pe Cioran, fie că o citesc pe Sandra Brown.

Ce carte ți-a schimbat viața?

Jules Verne – Pilotul de pe Dunăre este cartea care m-a învățat să citesc iar acest lucru cred că mi-a schimbat viața.

Am notat. Crezi că este o condiție vitală ca un scriitor să aibă o experiență bogată de viață?

Pentru un scriitor, singura condiție vitală este să scrie. Fie că scrie despre ce a trăit sau trăiește, fie că se inspiră din viețile altora, fie că doar are o imaginație foarte bogată.

Cum definești frustrarea intelectuală contemporană?

Mă întrebi dacă mă doare să văd ca alții, mult mai proști decât mine, au o mulțime de realizări, în timp ce eu mă tăvălesc în mizeria eșecului? E ok, mă consolez cu faptul că sunt sexy.

Ăăă nu mă refeream la asta, dar ma bucur că ai menționat o realitate cam tâmpă. Știi ceva? România chiar are nevoie de scriitori sexy :)) Un citat care vorbește despre tine…?

„E posibil oare ca omul să se simtă cu adevărat nefericit? Dar ce importanţă au necazurile şi nenorocirile mele dacă sunt în stare să fiu fericit? Ştiţi, nu înţeleg cum poate cineva trece pe lângă un copac şi să nu fie fericit că-l vede? Să stea de vorbă cu un om şi să nu fie fericit că-l iubeşte? Există atâtea lucruri minunate pe care le întâlneşti la fiecare pas şi pe care până şi omul cel mai decăzut le găseşte minunate!”

Câte cărți vrei să scrii, Pascal?

În momentul acesta îmi doresc să scriu doar una, una și bună. O carte pentru care să se lupte editurile, o carte care să fie transformată apoi intr-un film, un film care să fie premiat apoi la Cannes, toate acestea, bineînțeles, post-mortem.

Cred că am visat în același timp, să nu ne trezească nimeni! Mai puțin partea cu post-mortem, nu aș putea să mă bucur de critici. Dacă ai putea alege, unde ai vrea să trăiești, unde te-ar inspira să scrii?

Tijuana sau Buenos Aires.

Despre ce adori să scrii, pur și simplu?

Ador să scriu despre mine. Sunt cel mai interesant om pe care l-am cunoscut până acum.

Punctăm sinceritatea și mergem mai departe. P.S. Dacă ești interesant? Mark my words: totally! Scrierile tale se concentrează în jurul erotismului. De ce?

Nu stiu dacă scrierile mele se concentrează neapărat în jurul erotismului, dar sexualitatea mea, pe care, slavă cerului, o redescopăr sau o reinventez aproape în fiecare zi, a fost, este si va fi mereu un aspect foarte important al vieții mele. Noaptea trecuta am visat că am făcut sex cu mine, cel de acum 16 ani. Cum aș putea să nu scriu despre asta?

Hmm… poate imi spui mai multe in urmatoarea sedinta 🙂 Vorbește-mi despre temerile tale, ce formă au, ce culoare…?

Credeam că mi-e frică de păsări, de zilele de marți și vineri 13, de înălțime, de clovni, de oameni și de alte câteva mărunțișuri, dar am constatat recent că singura mea teamă reală este că mă plictisesc din ce în ce mai tare de viață, iar această teamă are forma unui pumnal si culoarea unei supradoze de antidepresive.

Ce te fascinează la o femeie? Dar la un bărbat?

Femeile mă fascinează, e adevărat, dar nu pot să generalizez. Fiecare are ceva al ei, ceva care mă înnebunește într-un fel sau altul. Cel mai recent am fost fascinat de perspicacitatea unei femei. Cat despre bărbați, în afară de câteva cazuri izolate, eu sunt singurul bărbat pe care îl găsesc cu adevărat fascinant.

Dacă ar fi un aprozar în care s-ar vinde fericire, cum l-ai aborda, cât ai cumpăra?

Nu cred că fericirea se va vinde vreodată intr-un aprozar. Mai degrabă într-o patiserie/cofetărie, cu o femeie frumoasă după tejghea. Nu văd fericirea altfel decât în compania unei femei. Aș aborda-o cu „un ecler și o negresă la pachet, te rog”, dar la final aș pleca doar cu ea, cu femeia.

Majoritatea ar cere doar o savarină… vezi, asta înseamnă să fii scriitor 🙂 Unde îți găsești inspirația? Ți-e teamă de o zi în care nu ai mai avea inspirație?

Inspirația este amanta perfectă. O caut și o găsesc doar atunci cand ne dorim amândoi asta.

Dacă ziua de mâine n-ar mai exista, ce ai face astăzi?

Ziua de mâine este mereu o incertitudine, așa că azi nu fac ceva ce mi-am propus ieri.

Ești autentic?

Sunt autentic în măsura în care imitatorii mei îmi dau voie să fiu.

O să contactezi imitatorii tăi să îmi citească articolul despre autenticitate și să te lase în pace. Ce ringtone ai la telefon?

Urăsc să vorbesc la telefon așa că am un ringtone foarte enervant, atât de enervant încât să-mi amintească de fiecare dată când îl aud că urmează să fac un lucru pe care îl urăsc.

O încheiere?

Să fie pace!

 

Aceasta a fost conversația cu Pascal, mușcătoare și sinceră. Vreți să citiți ce scrie?

Vă invit pe blogul lui.

 

Cu drag,

Natașa

Conversatie cu Darie Ducan

Să îi cunoaștem pe cei care scriu, pe cei care mâine, peste un an sau trei, vor fi reprezentanții literaturii românești, o literatură în continuă transformare (în ciuda eforturilor unora de a rămâne ermetică). Să îl cunoaștem pe Darie.

foto Darie Ducan

Cine ești?

Darie Ducan, în etate de 27 de ani, autor de cărți și de umbră. Cred că sunt în primul rând un om care observă. M-aș defini prin asta.

De ce scrii? Pentru cine scrii?

Scriu pentru că am ceva de spus și cred foarte tare în vocația mea. Pentru cine scriu ? E o problemă complicată. În niciun caz pentru succes, ba chiar aș spune că am luat-o pe un drum invers, nerespectând rețeta succesului, previzibilă și banală, neexcitantă. Scriu pentru mine dar mai ales pentru un adevăr care e dincolo de mine. Nu vreau să folosesc vorbe mari, dar nici să le ocolesc din academism. Scriu pentru un adevăr care e al meu și pe care îl sabotez eu însumi, prin concepția mea critică, pentru a-l face valid.

Câte cărți ai publicat? Ai publicat și în franceză?

Nu mai știu exact, vreo 20. În franceză va apărea nu peste foarte mult timp o carte de poezii.

De ce Parisul?

Pentru că nicăieri nu te poți rata mai frumos decât aici, spre deosebire de succesul enorm și bombastic pe care îl poți avea în țară.

Diferențe de mentalitate între români și francezi?

Românii și francezii sunt la fel. Ce îi deosebește e aderența la mască. Fiecare are alt mod de a-și instrumentaliza raporturile cu ceilalți. Dar aceasta e o chestiune de câtime, de umoare, de gestică a amănuntului. Totuși, pe mine sutimile astea mă impresionează. Dacă mâine mi-ar da cineva un milion de euro m-aș bucura, dar asta nu mi-ar modifica viața prea tare. În schimb, dacă mi-ar da un milion de euro fără un cent, mi-ar crea o problemă. Nu aș dormi nopțile întrebându-mă de ce fără un cent. Foarte românesc acest cartezianism, asta ca să nu ocolesc prea mult întrebarea ta. Cu toate că mi-aș dori bucuria mai mult decât problematica.

Conexiunea francezilor cu literatura?

Ca peste tot, globalizare, junk food tipărit și rar oameni care să citească literatură valoroasă. Oricum, există o politică literară extraordinară în Franța. Noi, din păcate, nu am știut să conservăm distribuția de carte care a existat pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, și care a fost extraordinară, prin lanțuri de librării cartea ajungea până și în orașele cele mai mici. Acum sunt orașe de 30 de mii de locuitori (Târnăveni, orașul unde m-am născut, de exemplu) care nu au nici măcar o librărie. Și niciun intelectual nu protestează în fața acestui fapt. Una e că se tipărea cenzurat și alta e distribuția. Distribuția a fost extraordinară. Pe de o parte, nu am știut să conservăm asta,  iar pe de altă parte s-a distrus deliberat pentru monopolul câtorva umaniști remarcabili. Conservarea literaturii e, în Franța, un fapt de tradiție neabandonat de la Voltaire încoace, și trecând prin Hugo, mă refer la acțiunile lor publice, de această dată. Literatura contemporană există și în ce pare clasicizat de multe ori. Pentru că mereu sunt stimulate relecturi, discuții, mereu apar cărți și studii critice care pun în circulație și într-o nouă viziune autori vechi. Prăpastia nu e așa mare ca la noi între mort și viu. E o concepție imbecilă despre literatură a o împărți în vie și moartă. Vine dinspre generaționismul stupid, imatur. Tot ce s-a scris e viu, nu neapărat valoros, dar viu este. Iar Franța e principala dovadă. Latențele, uitările temporare sunt absolut necesare. Ele revalorizează, ele imunizează ca nimic altceva.  La vreo 15 de ani după ce a murit, Goethe părea un autor uitat. Literatura contemporană are un segment al ei destul de bine definit și previzibil. Patrick Modiano, prozatorul recompensat cu Nobel pentru literatură, e un autor  foarte bun și onest, dar nu e un prozator nici măcar cât media pe care o avea literatura Franței acum 50 de ani. E însă citit și întreține un fel de mediu. Cred că prin raportarea la el s-ar sintetiza cel mai bine conexiunea francezilor la literatură. Deși premiul Nobel e politică și e acordat de un juriu extern, de data aceasta a găsit o reprezentare plauzibilă a geografiei personale, să zicem.

Ce citești? De ce citești?

Istorie, critică, politică, lingvistică, eseu, teatru, poezie. Citesc ca să îmi hrănesc realismul și să nu cad pradă iluziilor, înregimentărilor.

Spune-mi câteva cuvinte despre cărțile următoare: Adulter, Moromeții, Roșu și negru, Frații Karamazov, De ce iubim femeile, Micul prinț…

Prefer Roșu și negru. E un roman fundamental. Restul sunt cărți bune, chiar capodopere unele. Dar  Roșu și negru e pur și simplu o minunăție. Un roman fără egal.

Cum ai descrie poezia? Dar poezia scrisă de tine?

Nu am cum să descriu poezia. Nu risc chestiuni atât de intime nici măcar cu mine însumi, darămite într-un interviu. E genul de imponderabilă despre care, dacă o practici, preferi să nu vorbești. Poezia mea ?  Vedeșicredele, Poezii.Vectori, volumul I, publicat. Volumele II –III, în lucru. Atât.

Ce crezi despre viitorul poeziei?

Nu pot fi decât optimist. Poezia e generată de o resursă care se reformează și reformulează fără oprire. Aș dori să îi moară calofilia exagerată, falșii apostoli, rândunelele de facebook ale contrafacerii ei. Poezia, însă, e o constantă. Nu a lipsit nicicând. A fost mereu un catalizator eficace al omului. Chiar și atunci când nu s-a știut. Și omul și-a părut rezistent prin minune.

Ce alte genuri literare ai abordat în scrierile tale?

Teatru, critică literară, eseu, traduceri.

Ce planuri de viitor ai? Profesional, personal…

Nu am niciun plan decât acela de a-mi scrie cărțile. În rest, sunt deschis ca un aeroport : primesc de la viață și încerc să îi ofer.

Ce crezi despre literatura contemporană din Romania? Dar despre editurile românești?

Cred că în România avem o literatură destul de bună față de media altor țări. Dacă nu ne-am mânca între noi și nu am cădea pradă falselor iluzii și ideologizărilor, adică dacă ne-am vedea pur și simplu de scris fiecare, am fi cu adevărat extraordinari. Deși cărți mari apar extrem de rar, media e a cărților totuși bune. Despre edituri nu cred nimic.

Fă-mi o mărturisire, una pentru care cineva ți-ar da unfriend pe Facebook, sau chiar block.

Toți facem astfel de lucruri, uneori le regretăm. Gândim cu voce tare, altfel spus. Facebook e parte din teatralitatea timpului nostru. Nouă ne pare că e despre libertate, dar de fapt e despre Brecht, adică despre simularea ei, păcălindu-te cu o anumită candoare. Ca în Micul Prinț, că tot te-ai referit la el…o mărturisire : butonul unfollow e o minune, e o mare invenție pentru a nu ne da în cap unii altora, ar trebui pus pe steag la cum arată lumea literară acum. E și o ipocrizie acolo dar în spatele ei e ideologia care lucrează. Unfollow e o invenție socială integratoare, paradoxal, precum jobenul purtat pe caniculă.

Îți lipsește România? Ce nu îți lipseste referitor la Romania?

Îmi lipsește. Dar, în egală măsură, o și am cu mine. O am în minte cu mine mereu. Și în suflet. Uneori îl citesc pe Cantemir pe malul Senei și râd. E mare nevoie să recitim tot și cu forțe proaspete. Fără preconcepții, cu o judecată dreaptă. Asta înseamnă generație. Nu liste și alte prostii. Visez Bucureștiul, îmi e dor de el, îl divinizez. E un oraș formidabil. Parisul e minunat, dar e perfect. Bucureștiul are geniul imperfecțiunii, care îl și salvează.

Ce-ai face astăzi dacă nu ți-ar fi teamă de nimic? Dar mâine?

Nu mi-e teamă de nimic, decât de Dumnezeu. Și el e departe de casă.

Mult success! (inutilă urarea, oricum vei avea)

Succesul e relativ. Viață să fie și minte întreagă.

Blogul lui Darie 

ducandarie@yahoo.fr

Interviu cu Diana E. Neata (blogger)

Diana Elena Neata (blogger, editor si PR specialist la GoodRead).

O cunosc de Diana de cateva luni, dar este suficient pentru a intelege ca vorbesc de un specialist in blogging, booking, writing, reading… Diana promite sa ajunga o scriitoare adevarata, pentru ca scrie si citeste cu pasiune.

Mi-ar fi placut sa le scriu cititorilor o scurta introducere a ta, insa cred ca tu esti cea mai indicata persoana sa faci asta. Cine esti, draga Diana?

Buna, sincer asta mi se pare cel mai greu: sa vorbesc despre mine. Sunt o fata normala (cred). Am temerile mele, lucrurile care ma fac sa zambesc fara motiv, pasiunile si… evident am scrisul.

Cum ai vrea sa fii cunoscuta lumii?

Prin scris. Atipic? Nu stiu, nu ma intereseaza – deja am ales calea asta (sau mai bine spus ea m-a ales pe mine).

Obisnuiesti sa scrii si pe caiete? Ai un jurnal?

In adolescenta tineam jurnale, da… Insa am renuntat la ele, cu timpul. Dar, da – scriu pe caiete. Imi notez tot felul de idei…

Detalii despre prima ta carte? Cum se va numi?

astrid

Prima mea carte – ce frumos suna! Am inceput lucrul la ea datorita unui prieten drag care imi citeste blogul – Cosmin! El mi-a spus “vreau sa citesc un roman scris de tine”, iar eu mi-am zis “de ce nu?”. Aveam o idee pentru o poveste, cum am mai postat pe blog, m-am gandit sa o dezvolt si asa s-a nascut “Astrid”. Povestea incepe la fel ca multele cu un triunghi amoros si se incheie… (inca nu va pot spune cum).

Ce loc ocupa iubirea in scrierile tale?

Primul!

Crezi ca exista barbatul ideal? L-ai intalnit?

Cred ca idealul ni-l construim fiecare. Eu vad barbatul ideal intr-un anumit mod, tu in altul, sora mea in altul si tot asa… Dar exista cu siguranta! Cred ca da. Ba nu, nu cred – sunt sigura!

Ce inseamna pentru tine “a scrie pentru GoodRead”?

Imi place la nebunie proiectul GoodRead, mai ales ca imi ofera posibilitatea de a promova si literatura romana de astazi. Ce inseamna pentru mine sa scriu acolo? O bucurie imensa. Ador sentimentul ca pot face ceva, un lucru cat de mic, pentru a promova oamenii talentati.

Ce carte ti-a dat senzatia ca nu se mai termina?

“Razboi si pace” – d-aia nu am terminat-o nici pana in ziua de azi.

Ti-ai notat undeva cate carti ai citit pana acum?

Nu… dar ar fi fost interesant. Pe cele care mi-au placut le-am retinut, pe cele care nu – le-am uitat.

Cartea de capatai?

“Viata pe un peron” de Octavian Paler.

Citesti carti online sau prefer cartea fizica?

Cartea fizica… nimic nu poate bate o carte fizica! Mai citesc si in format electronic, dar carti achizitionate in mod legal – nu imi place pirateria. Insa nu are acelasi farmec, parca nu e nimic personal…

Care este scopul blogului tau?

Sincer… nici nu stiu! L-am inceput din dorinta de a-mi exorciza niste demoni si am ajuns unde sunt acum. As minti daca as spune ca scriu doar pentru mine. Scriu si pentru cititori. Ma bucur sa stiu ca le descretesc fruntile cand intra pe blog.

Cum te vezi peste cinci ani? Dar peste 10 ani?

Scriind, in mod cert! Si peste cinci si peste 10 ani. Restul o sa vina pe parcurs.

In ce tara ti-ar placea sa locuiesti?

Marea Britanie… sunt fascinata de cultura lor!

Ce faci cand nu citesti si nu scrii?

Ma plimb foarte mult. Mersul pe jos face piciorul frumos, stii asta!

Cu ce personaj feminin te-ai asemana?

Un fel de Jane Eyre combinata cu Scarlett O’Hara.

Cum ai defini tu un scriitor?

Un scriitor e un om care traieste pentru a scrie. Nu-l intereseaza banii pe care i-ar putea obtine, oricum e o suma infima. Il intereseaza amprenta pe care cuvintele sale o lasa.

Ce crezi despre contextul literar romanesc actual?

Se publica mult si cam orice – nu conteaza ca e prost sau bun… Editurile ar trebui sa mai cearna ceea ce publica.

Care crezi ca este problema editurilor din Romania?

La unele edituri problema este ca publica orice, indiferent de calitate. La altele problema e ingustimea mintii…

Agent literar in Romania? Cum suna asta pentru tine?

Un vis frumos… Oare cand va deveni realitate?!

Care crezi ca este directia Romaniei in contextul editorial?

Greu de spus… Oamenii citesc, indiferent de ce spun unii sau altii – oamenii citesc. Editurile profita de asta si, dupa cum am mai spus, publica orice!

Ce vrei sa transmiti cititorilor tai?

Multa liniste sufleteasca. Cred ca e tare important sa fii impacat cu tine insuti  pentru a fi fericit!

Unde te putem gasi?

-Pe blog   https://illusionsstreet.wordpress.com

-Pe GoodRead… cam pe acolo ma invart.

Multumesc pentru interviu si ne vedem unde am spus, in desert, da? 🙂

 

 

Interviu Catalin Sturza (jurnalist, critic literar)

catalin sturza - natasa barbatii si psihanalistul

Despre Cătălin Sturza:

Recomandarea cărții mele ”Natașa, bărbații și psihanalistul” este scrisă de Cătălin Sturza, o recomandare pe care o apreciez la adevărata ei valoare, Cătălin fiind în contact permanent cu lumea fascinantă a scrisului în general și a literaturii/criticii literare.

Cătălin Sturza este jurnalist cultural și critic literar. A moderat o emisiune pe Radio România Cultural, este doctor în litere, fost redactor la editura Curtea Veche, scrie în revista Cultura și în multe alte locuri (printre care și pe blogul Adevarul), mai multe informatii despre el aici sau aici.

Am ”profitat” de ocazie, pentru a afla mai multe despre el și implicit despre ceea ce face, despre prisma prin care privește el ”life, love & books”. Enjoy!

Interviu:

Citatul favorit?

Nu-mi plac citatele. Pe bune, le urăsc – mai ales pe cele de pe Facebook, din Octavian Paler 🙂 Unii vor spune că e semn de snobism, dar pentru mine „a da cu citatu-n populație” e, pur și simplu, semn de semidoctism. E aiurea și să scoți un citat din context – pentru că nu ai cum să știi ce vrea să spună, de fapt, citatul acela până nu citești cartea, e ca și cum ai vedea două ace de brad pe preșul de la ușa casei și ai spune „vaaai, uite ce brad frumos”! Și e la fel de aiurea să mitraliezi cu citate, încercând să pari „cult în cap”: nu ai încredere în propriile opinii – sau vrei să ți se plece toată lumea la picioare, din moment ce faci mereu apel la autoritate? Totuși, nu neg că unele citate pot avea rostul lor: unii au o zi grea, îi chinuie demonii cu întrebările, văd un citat și se iluminează: uite, acesta era răspunsul la ce căutam eu! Evident că văd numai ce vor să înțeleagă ei din citatul acela, pe moment, și că, de fapt, ei se raportează la citatul lor – găsind o carne pentru fantasma lor. Însă chiar și așa, o „carne” din Dostoievski poate să fie mai bună decât una din… Paler. Uite, poți să treci ultima propoziție la citatul favorit 🙂

Romanul de suflet?

O, câte romane – și cât suflet! Dacă e să aleg totuși unul dintre toate, nu pot să aleg decât „Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien. Nu e nici un secret aici, sunt un Tolkien fan & a great geek sau, dacă vrei, a great Tokien geek. „Nu e carte ca Șogunul și mașină ca Lăstunul”, spuneam, când eram mici – dar pentru mine nu e carte ca „Lord of the Rings”.

Ce te motivează să te trezești dimineața?

Soarele, mirosurile – de brad, de lemn, de piele caldă, parfumată și moale –, aerul rece, când sunt la munte, toate lucrurile frumoase – sau, pe scurt, viața. Sunt un mare optimist și iubesc cu intensitate și pasiune viața. Nu-i înțeleg și nu îi suport pe depresivi (deși nu las să se vadă, de obicei, ostilitatea în mod fățiș – pentru că știu foarte bine că uneori pot avea chiar și eu perioade depresive) și a-ți lua viața cred cu tărie că e, într-adevăr, marele păcat – singurul păcat de neiertat.

Ultima carte cumpărată?

M-ai prins. Îmi iau multe cărți electronice în ultima vreme… aham… de la „magazinul de cărți” de pe Internet. Și nu cred că astea se pun 🙂 În plus, îmi place să împrumut cărțile mele fizice (am multe, și prea multe pe care se pune praful) prietenilor și să împrumut cărți de la prieteni. Îți pot spune ultima carte citită (împrumutată de la o prietenă): un volum de eseuri de C.S. Lewis – superb, magnific scriitor – „Despre lumea aceasta și alte lumi”.

Ce vor bărbații?

De obicei – pace și liniște. O femeie (pentru că bănuiesc că vrei să-ți spun ceva și despre femei) care să-i înțeleagă. Care să fie feminină – în sens clasic, cel puțin pentru mine: frumoasă, grijulie, caldă. Elegantă. Să  nu fie vehementă – urăsc vehemența la o femeie. Diplomată, cu tact. Not crazy – definitely not crazy! 🙂 Liniște și pace și o carte bună în mână – lângă femeia de mai sus (care în acest moment dă cu mătura – dar de obicei citește și ea o carte bună).

Realizarea de care te simți cel mai mândru?

Nu-mi place să mă mândresc. Cred că talentele noastre sunt daruri – pe care le primim „spre administrare”. De aceea, realizările cu care de obicei ne mândrim nu sunt ale noastre – ci se realizează prin noi. Nu eu decid, așadar, care e realizarea mea cea mai mare. Într-o piesă de teatru, personajul cel mai bine îmbrăcat nu e, neapărat, și personajul principal – uneori un valet sau un servitor e personajul cel mai bine îmbrăcat de pe o scenă, în timp ce protagonistul umblă în zdrențe. Autorul își cunoaște toate personajele și poate să te lămurească: cine e un simplu figurant și cine e protagonistul. La fel, un spectator care a urmărit, cu atenție, întreaga scenă înțelege subtilitatea relațiilor și a ierarhiilor. Dar eu nu sunt un astfel de spectator – din scena pe care evoluăm noi de regulă vedem un singur colț. Și, cu siguranță, nu sunt Autorul piesei 🙂

Totuși, dacă e să aleg o realizare – uite, aș alege două: faptul că am avut marea șansă de a scrie o teză de doctorat pornind de la romanele și eseurile lui J.R.R. Tolkien și că am realizat, timp de nouă ani, o emisiune despre Internet la Radio România Cultural. Un context politic interesant a făcut să rămân, acum două săptămâni, fără emisiune, în mijlocul sezonului, dar nu merită să vorbim despre asta aici – acești nouă ani de emisiune rămân o mare satisfacție pentru mine.

Care e viața unui jurnalist?

Trebuie să-ți spun din capul locului că eu am fost, în ultimii zece ani, un tip special – sau, dacă vrei, „de nișă” – de jurnalist: un jurnalist cultural. Am făcut vreo doi ani muncă de teren, la început: mergeam la conferințe de presă, luam interviuri – a fost un an când le-am luat interviuri tuturor scriitorilor străini care au vizitat Bucureștiul, inclusiv lui Llosa, care tocmai luase Nobelul. N-a fost ceva premeditat, așa s-a întâmplat. Dar nu mi-a plăcut în mod deosebit munca de teren. Mi-a plăcut, în schimb, să scriu cronică de carte – și am scris timp de câțiva ani cronică aproape săptămânal, la „Observator cultural” și la „Ziua”. Și mi-a plăcut, după cum ți-am zis deja, să fac emisiuni la radio.

Munca de teren e o ucenicie – înveți foarte mult, inclusiv lecții „ale umilinței”. E un mare avantaj s-o iei „de jos”, de la teren. Înțelegi mult mai bine meseria și ai mereu puncte de referință pentru a nu-ți pierde „dreapta măsură”, indiferent unde ai ajunge, mai târziu. Dar scrisul e partea care îmi place acum cel mai mult. E un mare privilegiu să poți să scrii și să fii plătit – nu mult, atâta cât ești plătit – pentru asta. Până acum am avut noroc; o să vedem ce mai urmează, în viitor.

Dacă ar fi posibil să fii o zi în locul altcuiva, pe cine ai alege?

Nu mi-aș dori să fiu o zi în locul – sau în rolul – nimănui. Fiecare rol are „lecțiile” sale și, de multe ori, rolurile pe care le invidiem din afară s-ar putea să fie extrem de plicticoase și chiar apăsătoare din interior. Mă gândesc doar la câți oameni bogați și celebri au comis „păcatul de neiertat” despre care îți vorbeam mai devreme. Ne e foarte greu să-l înțelegem, de pildă, din afară pe Robin Williams, deși Jim Carrey cred c-a zis-o cel mai bine: “I hope everybody could get rich and famous and will have everything they ever dreamed of, so they will know that it’s not the answer.”

Ce crezi despre cărțile digitale?

Well… they’re okay 🙂 Le citesc și le folosesc zilnic, așa că nu pot să zic nimic de rău despre ele. Găsești ușor citate, faci notițe fără să distrugi cartea, salvezi copacii – și planeta. Sigur, nimic nu se compară cu mirosul unei cărți de hârtie – dar e o mare chestie să accepți un lucru simplu: you can’t have it all!

Un film pe care l-ai revedea oricand?

Oricând? Ce cinefil eram odată… Acum citesc, citesc mult, dar filme foarte rar mai văd. Da, aș revedea: „Războiul stelelor”, seria veche (și cea nouă) – cred că am văzut și revăzut „Star Wars” de cel puțin 10 ori.

Un act de nebunie pe care nu-l regreti?

Că am dat la Litere – când puteam să dau la Medicină? Că am rămas la Litere – când urmam, în paralel, Literele și Cibernetica și, pe deasupra, eram bunicel-spre-bunuț la programare? Ok, îl regret puțin – în special dacă pun în balanță banii. Dar nu aș fi înțeles niciodată cărțile – și literatura – decât ca un medic sau ca un inginer. E o mare diferență dintre modul în care înțelege cărțile un inginer și modul în care le pricepe un filolog care își ia meseria în serios. Nu o să intru în detalii – sunt muuulte pagini de scris pe tema asta, și C.S. Lewis le-a scris deja, mult mai bine decât aș fi putut să le scriu eu.

Cu ce cuvinte ai începe o carte?

„A fost odată sau niciodată” – sunt singurele cuvinte care te poartă spre Țara Zânelor. Adică Middle Earth. Adică Pământul de Mijloc, care e chiar Lumea, lumea în care trăim noi, după ce dai fardul și reclamele luminoase și multe alte iluzii la o parte.

Cel mai frumos moment al carierei tale?

Of, te referi mereu la carieră, și te înțeleg – trăim într-o obsesie, ba chiar într-o „psihoză” a carierei. Uite, pentru mine prea puțin contează „cariera”: înșiruirea aia de fapte pe care o pui într-un CV și cu care răspunzi la întrebarea: ce ai făcut cu timpul pe care l-ai avut până acum? Păi, uite, trei pagini de CV… Sigur, toți avem sau ar trebui să avem o vocație și să „ne ținem” de ea. Să ne-o împlinim, chiar, cu puțin noroc și cu puțin ajutor de la Providență. Prefer, deci, cuvântul „vocație”, iar, în privința vocației de scriitor-jurnalist, momentele frumoase au fost mereu cele în care am avut timp să citesc, să scriu și să stau de vorbă cu mine: anii când țineam săptămânal cronică literară și când mi-am redactat teza sunt ani de care îmi amintesc cu cea mai mare plăcere. La fel e și anul acesta, când mă bucur de marea șansă a unei burse postdoctorale.

Descrie o zi perfectă!

Uite, ziua de azi: m-am trezit la 6.30, am citit, două ore – inclusiv din Lewis, din cartea despre care îți spuneam – apoi am fugit o oră la sport, am alergat puțin după facturi și chitanțe (de bănci nu scapă nimeni, nu?), după care m-am așezat și am lucrat, concentrat, vreo trei ore pentru unul dintre clienții cu care colaborez (e un job care implică scrisul și editarea foto – deci îmi face mare plăcere), am luat prânzul alături de prietena mea, m-am apucat să răspund la întrebările astea. Peste 10 minute plec iar la sport. N-am pierdut timpul, dar nici n-am stat între patru pereți, într-un birou, 9-5, în urlete, văicăreli și stres. Da, e un mare noroc să trăiești o asemenea zi – și nu pot spune că nu sunt recunoscător 🙂

Ce muzică asculți atunci când conduci?

De obicei muzică clasică – sunt mare fan Vivaldi. Uneori ascult și „șlăgăroaie” din anii 80 – tocmai ce-am fost la concertul Albano și Romina, nu? Trebuie să știi că eu conduc ca un pensionar, așadar muzica clasică se potrivește cu stilul meu, sau invers: ea se impregnează în stilul meu de șofat. Dacă vedeți pe cineva mergând calm, cu viteza legală, pe prima bandă – e probabil că ascultă, în mașină, Vivaldi!

Ce ai schimba la tine?

M-aș face un pic mai modest. În ciuda părerii pe care poate ți-ai – și v-ați – făcut-o citind răspunsurile de aici, în realitate sunt un mare orgolios. Nu mi-ar strica să-mi trag mai des bobârnace peste nas.

Câteva “La naiba…” ? (vezi https://lifebynatasha.wordpress.com/2014/11/04/la-naiba-cu-tine-viata/)

Păi… la naiba cam cu tot ce zici tu acolo, doar că mie îmi place să-mi păstrez zenul. Să asculte muzică proastă cine vrea să o asculte; încerc să nu mă las afectat de gusturile și de activitățile altora. Deci: la naiba cu nerăbdarea care ne strică zenul. Let’s keep calm și să învățăm fim mai răbdători (ușor de zis și greu de făcut, știu)!

Recomandare Natasa, barbatii si psihanalistul

 

 

 

 

 

 

 

Alina Natasa Culea

Recomandare ”Natașa, bărbatul și psihanalistul” – Cătălin Sturza