Versuri, poezii

Versuri

Poate voi veni…

Poate voi veni

Cuvintele mi se desprind din coli

Și se înalță-n stol de rândunele,

Sub streașină stau amintiri ca niște soli,

Păzite în mici cuiburi de inele.

Oleandrul freamătă de-atâta floare

Și viile dansează pe câmpii;

Iubirea  e o apă curgătoare,

Cheamă-mă, poate voi veni…

Pe deal un câine latră o domniță

Cu păr din frunze, mirosind a vatră,

A mere coapte și a roiniță,

Ce vine mândră, ca o idolatră.

E toamnă și în mine-i dor de leagăn,

Și nu știu ce cuvânt s-ar cuveni

Să îți șoptesc, alungită pe pământul reavăn,

Cheamă-mă, poate voi veni…

_________________

NATAȘA ALINA CULEA

Versuri

Emoții înglobate

EMOȚII ÎNGLOBATE

****

Chiar erai ieri, când încă nu eram?

De azi suntem înlănțuiți de arbori,

C-am depășit măsura fericirii

Născându-ne unul pe altul, împotriva firii.

****

Muză pentru poeți încurcătura asta,

Bătând la sfânta ușă a casei noastre;

Bătu-ne-ar fericirea să ne bată!

Iubirea asta e cumva exagerată.

****

Dar noi, nepăsători, bulgăream cerul

Și cerul de senin în piept ne bate;

Prin degete-mi părul îți curge ploaie

Și noi trăim emoții înglobate.

****

Chimiștii chinuiți voiesc să recreeze

În eprubete, prin laboratoare,

Formula asta nouă a fericirii

Stând gardă, așteptând foaia mărturisirii:

****

„Îmi ești un curcubeu din cer în mare,

Dansând înalt vals cosmic printre stele!”

„Îți sunt umbră de cerb și vânt de libertate;

Ne suntem unul altuia realitate!”.

****

Stejarii se întorc cu capu-n ceruri

Și curcile râd de harababură,

Iar noi eliberați de lanț și judecată

Trăim din plin iubirea acuzată.

****

NATAȘA ALINA CULEA

Versuri

Cântecul soldatului

Cântecul soldatului

_______

Se aude cornul sunând

Miroase a cer și-a povară

Pe batistă cu sânge îți scriu

Să-mi pui pe mormânt o vioară.

_______

Din fugă un glonț m-a oprit

Șuierând în noaptea polară

A-nghețat și luna pe-un vis

Spre cer mă uit ultima oară.

_______

Iubito, îmi încalc jurământul

Scris către mamă și țară

Mă cheamă acum doar pământul

Fie-mi țărâna ușoară!

_______

Iubito de nu-mă-uita

Ard între buze o țigară

Arde-n rană amintirea ta

Doar moartea de-acum ne separă.

_______

Iubito, vin corbii flămânzi

Miroase a pământ și-a povară

Stau stelele-n-cruce pe cer

Tu să-mi pui pe mormânt o vioară.

______________________

VERSURI: NATAȘA ALINA CULEA

______________________

Versuri

Refrenul din vis

Adio și fii fericit

Cât să merite tot plânsul,

Cât să merite tot râsul.

Uită amorul nostru ilicit

Și visul ce-amândoi l-am nimicit.

Adio, nu te uita înapoi!

Chiar de voi fi în urma ta, zâmbind,

Nu voi veni de mână, să te prind.

Fugi de al nostru mut război!

S-a înecat și drumul dintre noi.

Visam o gară cu sosiri,

Cu gard albastru, rupt din cer,

Dar azi peronului din pur eter

Îi vom sădi pe șine trandafiri,

Ca unui scrin cu amintiri.

Și nu mai știu nici cum mai ești,

Și nu mai știu nici cine sunt,

Un vis a căzut de sus pe pământ.

Și ochii mei vor uita cum zâmbești

Și-n prag va sosi un poștaș fără vești.

Și nu mai am povești de spus,

Visam doar una singură, cu tine.

Trecutule, rămâi cu bine!

Pe drumul tău ducând către apus

Să nu îngenunchezi unde te-ai dus!

Adio, îți scriu de pe drum

Și uit ce ți-am scris. E doar fum.

__________________

NATAȘA ALINA CULEA

Versuri

Cocorii făr’ de zbor (versuri-cântec)

Mută-i salcia pe malul apei,

Despletită, dezlegată;

Mută e apa și dealul și malul

Mută-i plecarea cocorilor

Rămași în urmă

Pe pământul cailor.

Și cine le mai așteaptă?

Și cine nu se prăpădește

Pân’ la venirea zorilor?

Vrăjitor înșelător,

Ai amuțit zborul cocorilor…

L-ai rupt oscior cu oscior

Și sub soarele-arzător

L-ai lepădat în izvor

În clipa făr’ de viitor.

Se prăpădesc

Rămași în urmă

Cocorii

Făr’ de zbor și albi ca norii.

Nesfârșită e noaptea

Și nu mai vin zorile

Și nu mai bat în geam

Și-a nimicit și strada,

Și trecătorile.

Doar oamenii, muritorii,

Mângâie tăcuți cocorii

Rămași în urmă

Făr’ de zbor și albi ca norii.

NATAȘA ALINA CULEA – VERSURI

Cărți scrise, Versuri

Și totuși ce-i iubirea? (versuri)

Și totuși ce-i iubirea?

Educativ, nu-i dicționar explicativ

Pentru iubirile fără motiv

Și nu-i sistem de-nvățământ

Pentru-al iubirilor recensământ

Doar vezi din, când în când,

Răniții ei, cu tâmpla la pământ.

Și totuși ce-i iubirea?

Gramatical, letal,

Iubirea-i aruncată-n vocativ

Dată pe gât ca pe un sedativ.

Răspuns în limbi străine? Nici atât.

Je t’aime? I love you?

N-ai decât!

Și totuși ce-i iubirea?

Chimic: dopamină, oxitocină și hormoni

Zoologic, mâna întinsă-n cuibul de pitoni

Nici în filosofie sau în logică nu-i mai mult sens,

Doar contrasens. Nici mintea nu-i organizată,

Are în ea doar ce ai pus odată.

Și totuși ce-i iubirea?

În informatică, erect,

Stă singurul răspuns corect:

Iubirea e un virus în sistem!

O anomalie doar, mă tem.

Fără detalii tehnice și-alte aiureli

Un virus, fără alte chibzuieli.

Și totuși ce-i iubirea, prieten drag?

Versuri

Vă invit să „ascultați” versurile poeziei „Când mi-ești lipsă”

Poezia „Când mi-ești lipsă” întregită și desăvârșită de vocea scriitoarei Marinela Lungu.

Site-ul Marinelei Lungu

Canalul de Youtube al scriitoarei Marinela Lungu

Aici puteți găsi versurile poeziei „Când mi-ești lume”

Versuri

Când mi-ești lume (versuri)

Când mi-ești lume

______________________

Când mi-ești lume, nu-mi ești lipsă

Când mi-ești lume, mă-nsenin, ies ca luna din eclipsă

Când mi-ești lipsă, parcă șoptesc rugăciunea inversă

Și-atunci vin, și te caut, și-ți strig că-mi ești și dor, și-apocalipsă.

______________________

Când mi-ești lume, n-am alte nume

Decât „a ta” și-al iubirii noastre prenume

Decât „al meu” și-al predestinării renume

Râzând și lăsându-i pe alții ce-or vrea și-or putea să asume.

________________________

Când îmi ești lipsă, când plecare-mi ești

Când îți sunt ană și biserici pe mine construiești

Crezând năuc, pe dos, că astfel tu destinul ne-mplinești

Pe veci nu ți-oi mai spune că îmi ești o sumă de păcate omenești.

______________________

Dar azi, când nu-mi mai ești și nu-ți mai sunt

La ceasul când în zi se varsă noaptea crunt

Și plouă când cu nostalgii, și când mărunt

A mai rămas să-ți scriu un amănunt: ultimul vers se termină cu punct.

___________

(nATAȘA aLINA cULEA)

Versuri

Vernisaj funerar (versuri)

Te-am iubit. Ca un plâns într-o furtună. Urlând ca un lup la lună, 
Spintecat în lupte multe, cântecul păsării mute
Târând trei cruci nevăzute. Val de sânge de cucute
Șiroia din cer, din munte. Și a mea din spini cunună.
Ah, Beáta, nu tu, ci lumea-i nebună!


Amuzant început, un mesaj,
Ce n-a mai ajuns niciodată, deși-l căutam câteodată.
Vei plânge tu știind c-a-noastră moarte-i antedatată.
Închis în clepsidră, din praf de coaste, la al nostru funerar vernisaj
Azi îți trimit un bilet de voiaj.


Scrâșnet de dinți, tu n-ai părinți, tu iei, nu dai, tu minți!
Știi doar pământ, nu zbor în vânt. Tu cazi fără să știi.
Da, tu! Dintr-un ocean de-alternative mii,
Atâta poți. Iubiri de hoți. 
Atâta știi.


Absurd, aberant și abject călcat-am pe nori și pe șerpi
Pentru tine, pentru tine! Pentru mine fără tine, 
Tot iubind, iubind;
Și cuminte, și fără minte, și năvalnic, și șăgalnic
Cinci cuvinte am să-ți mai spui: Ia mai du-te dracului!


(Natașa Alina Culea)

Versuri

Traducere după Pushkin (Te-am iubit / Я вас любил):

Pentru că nu-l pot lăsa pe dl Google translate să-mi deformeze poeziile și să-și facă de cap cu emoțiile clasicilor mei iubiți, am decis să traduc (subiectiv) singură aceste versuri:
depositphotos_104898870-stock-illustration-decoration-in-a-book-or
Te-am iubit
Te-am iubit. Poate te mai iubesc eu încă…
Din inimă-mi n-ai pierit tu, însă
De-acum nu vei mai ști nimic de ea – iubirea mea;
Nu e dorința mea a te-ntrista.
Te-am iubit. Feroce azi sau timid mâine,
Dar mereu sincer și făr’ de speranță;
Așa eu te-am iubit. Tăcut, tăcut.
Iubire ca a mea,
Tandră, duioasă, mă rog la Domnul
Să se îndure a-ți da,
Cu-altcineva. Cândva.
(Natașa Alina Culea)
_____________
Я вас любил
Я вас любил: любовь еще, быть может
В душе моей угасла не совсем;
Но пусть она вас больше не тревожит;
Я не хочу печалить вас ничем.
Я вас любил безмолвно, безнадежно,
То робостью, то ревностью томим;
Я вас любил так искренно, так нежно,
Как дай вам бог любимой быть другим.
(Alexander Sergeyevich Pushkin)
Versuri

Pe mâna ta – hartă – ningea cu flori de cais (versuri)

 

Ziua de ieri rătăcea prin lume hai-hui,

Întrebând în stânga și-n dreapta oamenii care curgeau pe străzi,

Croindu-și cărare prin hățișul lor de gânduri,

Tăind înainte și-napoi,

Înainte și-napoi;

Își cumpărau de pe tarabe noi-nouțe chipuri

Cu surâsuri sângerii strivite ca pecețile pe ceară.

 

Numai de-ar ninge cu flori de cais peste mâinile tale,

Dar de ieri plouă cu povești desprinse din norii spintecați pe burtă;

Plouă până la oase și dincolo de ele,

Tremură pământul învelit sub iarbă,

Iar mâinile tale de mâine

Au plecat să prindă licurici și curcubee sub mugurii înserării.

 

Ninge cu flori de cais peste doina

Închisă într-un fluier

Închis într-un frasin.

Când a poposit iarna ca un corb nechemat pe-acoperișul casei noastre?

 

Versuri

Plouă… plouă… (versuri)

 

Plouă, plouă…

Biciuiește ploaia șinele de tren

și podurile,

și băncile,

și visurile scuturate din balamale, 

strivite pe șinele de tren, abandonate sub poduri, uitate pe băncile din parc.

 

Plouă, plouă…

Cad frunzele

uitându-se la mine de jos în sus

cu ochi de scorțișoară;

iar când vântul învolburează hainele de postav,

femeile polenizate și le strâng în jurul pântecului,

ferindu-se de apele cu visuri înecate în șuvoaie,

grăbindu-se să adăpostească în casele în care troznesc în foc

buștenii spintecați de la brâu în sus.

 

Plouă, plouă…

se hâțână în apus un leagăn aninat de o creangă cu trei noduri și de trei amintiri,

a unui copac cu trei scorburi căptușite cu trei veverițe flămânde.

Se lasă ceața peste cerbi, peste pietre, peste scoarțele caselor,

peste visuri.

 

Plouă, plouă…

Iar eu

sunt furtună de visuri,

sunt vânt,

sunt ploaie

și mă scurg pe pământ.

 

Plouă, plouă…

A venit toamna,

i-am deschis ușa,

am poftit-o la un ceai cu gutui,

dar tu,

tu când vei veni?

______________________

Natașa Alina Culea 

 

Versuri

Rusalca (versuri)

Rusalca,

văduva lacului

___________________________

…Un geamăt din adâncuri

În lacul adormit,

Netulburat de nuferi sau de miriapode.

Rusalca s-a trezit.

Se târâie jilav pe mal.

Geme,

Tremură,

Se-ncolăcește,

Se zârcolește sub genele lunii,

Cu-al ei argint în păr.

Iar lujerii,

Lujerii îi dezmiardă fluierul piciorului,

Carnea blestemată de amfibie,

Dorința păgână,

Visele profane

Și limba păcătoasă,

Iar rusalca,

Rusalca le cântă

Versuri ce dor,

De dor:

Despre o fecioară,

Niciodată femeie,

Niciodată iubită,

Niciodată sărutată pe coapsă.

Plânge rusalca.

Dar lacrimile ei – nade,

Și gura – mătrăgună,

Iar sânii,

Sânii ei

– și văpaie, și vortex, și veșnicie.

Rusalca

Despletește nori,

Strânge suflete și flori,

Îngână un cântec

Să-și stingă râvna din pântec,

Dorința ei nebună,

Iubirea ei, furtună.

_________________________________

Natașa Alina Culea (autoare)

Versuri

Fum (versuri)

Fum

___________________________

Lângă tejgheaua murdară

Femei și bărbați,

Siluete de fum,

Rămân o clipă sau o noapte,

Pierduți în fum, fum, fum…

Nu-i așteaptă nimeni,

Nu le dezmiardă nimeni părul

Sau fricile

Sau podul palmei.

Ea îi privește cu ochii mijiți,

Cântă,

Le cântă golul din coaste,

Cenușa din ochi,

Umbrele care dansează pe pereți

Și visele,

Și viețile arse

Prea repede

Sau prea devreme.

Și ce a rămas din ele?

Doar fum, fum, fum…

Străinul

Vrea să o înece în paharul cu whiskey,

Să o țină de păr și să se uite cum își dă suflul printre cuburile de gheață,

Să o țină în gură și să o mai guste o dată,

Să o scuipe,

Să o ardă,

Să-i fie scrum,

Să se uite cum dispare înghițită de șerpi de fum, fum, fum…

_____________________________________

Natașa Alina Culea

Versuri

Algoritmul unei ploi de vară (versuri)

Cad ploi;

refuză pământul

să-și hrănească florile de colț, le adăpostește de cuvinte

precum niciodată și prea târziu.

Copila aruncă diamante pe cer,

dar ele cad ca ploaia de meteoriți a unor cuvinte

precum niciodată

și se rostogolesc printre firele de iarbă care-și rostesc cuvinte unul-altuia

– unduindu-și filamentele ce pleznesc de verdele țâșnit din pământul fierbinte -,

cuvinte,

prea multe cuvinte

precum niciodată.

— Deplin,

Preaplin,

Senin! strigă copila printre buzele de

rubin,

dar oamenii mari și mici își deschid umbrelele, se feresc de ploaia de algoritmi

a unor cuvinte

precum niciodată

și nu se întreabă,

nu se întreabă niciodată dacă mâine va fi

prea târziu.

_______________________________________________

Natașa Alina Culea