Articles in English

The beginning of MARAT (a novel by Natasha Alina Culea)


Isn’t it amazing that my first trip abroad is to China? That far-off land, with winged dragons, large rice fields and wind chimes, that land I often dreamed of, as a child, my imagination giving birth to nomadic desires. In my mind, China smells of jasmine tea served in delicate porcelain cups and has the color of the red silk road; it is a country of contrasts, where civilization and tradition intertwine, in a song too subtle for the ears of the Europeans; its incredible progress resembles pure alchemy; the speed with which China adapts to modern times overwhelms us, and yet it is the same country where the  rickshaw is pulled by one man carrying another, the same country where families have 3 members or less, the only child, as dictated by law, the one who does not know the meaning of brother, nor sister, being either a solitary child, or having the whole world as its family – hard to tell…

   I see China as being drowned in the present, but feeding on a past that does not pass.

These are my thoughts on that evening of December 5, 2000, holding the ticket of certainty in my hand, a blue ticket, winged with the Tarom logo. I am exalted at the thought that tomorrow I will sip my coffee in China; animated by the natural enthusiasm of my just turned twenty-two years, I reflect near the packed luggage. It seems like I have everything I could desire, I tell myself and I recap: a relationship of about two years with a handsome young man who loves me – Denis Dumitru by his full name -, a comfortable and relaxing life, I’m young and I’m about to head out to China! I also have a collection of CDs from the 60’s-70’s, a dressing room packed with clothes and shoes, a dog, which, theoretically, is more Denis’s than mine, a crystal globe, where it snows if you give it a good giggle, a library with old books, bought from fairs, which I love with all my heart and… a wooden spoon, with strawberries painted on it, which my grandmother gave me, before leaving and never coming back.

   But am I what I have? Am I happy or do I just think I am? There was no cloud on my sky, undisturbed by world`s turmoil; there is nothing missing from the peaceful happiness landscape in which I live. What else is there to find in this world that I hold in my hands?

Enough about me, let’s talk about Denis, my boyfriend, a practical and organized young man, dedicated to tangible things, a guy who does not let himself be dragged into sentimental outbursts, these being my exclusive concern. Denis has an innate sense of measure, doubled by common sense, acquired through the severe education given by his parents. Denis always knows what he wants, and two years ago he told me he wanted me, and I was happy because I never imagined a better partner. He is now twenty-six, four years older than me, though his seriousness makes him seem more mature than he is. Denis may at times seem a bit demanding in his expectations, in general, but to me he shows a great deal of indulgence. Over time I tested his patience, like those times when I was taking money from home and going out to buy something for dinner, coming back with a poetry book or a painting that inspired me at the time.

  “Food for the soul, Denis!” I used to tell him and jump in his arms, thus avoiding being lectured for my ignorance.

   Denis manages various businesses inherited from his parents, including a chain of clothing stores, and, for the first time, sends me to China instead of going himself, to supply the stores with new merchandise, especially as December is a very productive month, and what he had bought was quickly selling out. Anyone working in the field of trade knows that this is the most prosperous time of the year. Of course, this trip is not very creative, because I have the route already set by Denis. I took note of the places where I need to go, the people I need to contact, the phone numbers I will need and so on. In conclusion, I have everything planned in advance. The plane ride will go directly to Beijing and will take about nine and a half hours. Once there, I will stay at Jing Lun hotel, where I have a room booked, and I will get in touch with Mr. Li Hua Chen, also known to the Romanians as Max, so it’s a bit easier to pronounce and remember. Like when you’re an artist and you get a stage name, even though Mr. Li is not an artist, at least not from the information in my notes. I check my agenda again, taking my responsibility of a blonde Bucharest-Beijing and Beijing-Bucharest emissary very seriously.

  “Did you memorize everything I told you?” Denis asks me. He seems a little worried. “Anyway, if you have any questions, call me on Luana’s phone, as I still haven’t been able to understand what’s wrong with your roaming service.”

   I hug Denis instead of nodding, still holding the agenda with black covers.

   “It’s time to go, right? I can’t wait to get on the plane, Denis! I will miss you so much!” I exclaim and open the door to the cold outside, which immediately whips our faces.

   We both leave the house, and Rex, noticing the agitation going on, jumps with its big paws on my white coat.

  “Rex, sit, Rex!” I shout at the dog who refuses to get down. Although well trained, he still does not accept directions other than the ones given by its big heart, as he weighs a lot for his size, I worry. “Denis, I think you should start running through the park with Rex, isn’t he a bit chubby?” I ask him without actually waiting for an answer.

  “Alina, let’s get in the car!” laughs Denis. “We’ll talk about Rex’s increased cholesterol when you come back.” We both laugh and Denis gets behind the wheel, while I sit on the right seat, which is slowly starting to warm up. I never liked leather seats, they are freezing during winter and too hot in summer. Yes, this is what I do whenever I have a task to fulfill; this trip had blocked me, so I clung to all the useless details like Rex’s weight, the buttons on my white coat which I now count for the first time, the texture of the car seats, even the weather in Guatemala, although I don’t intend to go there. Some people that are faced with a concrete fact mobilize quickly and become efficient; not me though, on the contrary, I spread my attention in all directions with great care. I am super excited, like a bow that has little more to burst from its most vulnerable spot. I can’t wait to take off. With all the thoughts going on in my head, I do not focus on the journey itself, but on the emotion of the important event about to happen in my life…


A novel by Natasha Alina Culea

The novel can be bought on:

Barnes & Noble

Apple Books



Recenziile cartilor mele

Recenzie MARAT (OverThe Rainbow. Lionella)

Titlu: Marat
Autor: Nataşa Alina Culea
Numărul de pagini: 247
Genuri: Dragoste, young-adult, viață, chick-lit
Descriere:  La Beijing, în anul 2000, cu câteva zile înainte de Crăciun, într-un restaurant rusesc, Alina îl întâlnește pe Marat. Un singur dans, pe ritmuri de trandafiri sălbatici – și viața lor se schimbă pentru totdeauna. Din păcate, destinul i-a adus împreună într-un moment nepotrivit, iar Alina este pusă în fața unei decizii ce îi răvășește sufletul. Moralitate sau iubire? Ce faci atunci când, indiferent ce decizie ai lua, viața ta nu va mai cunoaște liniștea?
Marat, bărbatul misterios și frumos ca un demon, se transformă într-o obsesie seducătoare, iar Alina ajunge la marginea prăpastiei, pe care o îmbrățișează ca pe o ultimă speranță.
Romanul „Marat. Iubirea are spini” te cheamă într-o poveste de iubire incredibilă, care te va captiva prin inocența trăirilor conturate puternic și senzualitatea descrierilor erotice ale unei tinere fotografe care vrea să schimbe lumea.
Iubirea are spini.

Romanul scriitoarei Natașa Alina Culea este inspirat dintr-o poveste reală.

Nota: 5/5
♥  ♥  ♥  

Marat este cel de-al doilea roman al Nataşei Alina Culea pe care-l citesc şi vă pot spune că am rămas plăcut impresionată şi de această dată.



Lansarea cartii „MARAT” – photos (I)

20 februarie 2015 – nici patru luni nu au trecut de când am lansat prima carte („Natasa, barbatii si psihanalistul”) și iată că vine ce-a de a doua lansare pentru romanul de dragoste „Marat”. Locul, aceeași cafenea încântătoare, La Boheme, București. Cine? – Doar oameni minunați care s-au reunit din iubire: pentru cărți, pentru muzică, pentru clipe de care să-și amintească peste ani.

Dar, mai bine, să lăsăm imaginile și filmuletele să vorbească de la sine…

carte Marat. Iubirea are spini. scriitoare Natasa Alina Culea Cartea Marat. Iubirea are spini (Natasa Alina Culea) DSC_0760 Lansare carte - Marat. Iubirea are spini - autor Natasa Alina Culea (2) Lansare carte - Marat. Iubirea are spini - autor Natasa Alina Culea (3) Lansare carte - Marat. Iubirea are spini Natasa Alina Culea Lansare carte - Marat. Iubirea are spini Natasa Alina Culea (2) Lansare carte Marat. Iubirea are spini - Alina Natasa Culea Lansare carte Marat - Scriitoarea Natasa Alina Culea lansare de carte - Marat. Iubirea are spini. Autor Natasa Alina Culea lansare de carte - Marat. Iubirea are spini lansare de carte - Marat. Iubirea are spini (Natasa Alina Culea) Lansare de carte - Marat. Iubirea are spini (roman de dragoste) Lansare de carte - Natasa Alina Culea lansare de carte - Natasa Alina Culea (Marat. Iubirea are spini) lansare de carte Marat. Iubirea are spini (carte de dragoste) lansare de carte Marat. Iubirea are spini (roman de dragoste) Lansare roman dragoste Marat. Iubirea are spini - Natasa Alina Culea lansarea cartii Marat - Natasa Alina Culea Marat. Iubirea are spini (carte de dragoste) Natasa A. Culea Natasa Alina Culea Natasa Alina Culea - lansare carte Marat. Iubirea are spini natasa alina culea - lansare carte Marat Iubirea are spini Natasa Alina Culea - lansare de carte Natasa Alina Culea - lansare de carte - Marat. Iubirea are spini Natasa Alina Culea - Lansarea carte Marat Natasa Alina Culea - scriitoare - Natasa, barbatii si psihanalistul Natasa Alina Culea - scriitor contemporan Natasa Alina Culea - scriitor roman Natasa Alina Culea - scriitor roman (2) Natasa Alina Culea - scriitor roman contemporan Natasa Alina Culea (autor Natasa, barbatii si psihanalistul - roman chick lit) Natasa Alina Culea (Marat. Iubirea are spini - roman de dragoste) Natasa Alina Culea (Marat. Iubirea are spini) Natasa Alina Culea (scriitor contemporan) Vasile Poenaru si Alina Natasa Culea - lansare carte Marat


Fragment din romanul „Marat”

Fragment din romanul „Marat”. 

Craig doarme încă profund, cu jumătate de faţă afundată în pernă, iar câteva şuviţe de păr îi încadrează faţa răzleţ. Mă ridic foarte ușor din pat şi îmi ridic hainele împrăştiate şi mototolite de jos. Mă duc la baie şi mă îmbrac acolo, fără a închide uşa de tot, deoarece nu vreau să‑l trezesc pe Craig, ci vreau să pot fugi în voie de ceea ce făcusem, de acea parte din mine de a cărei existenţă nu ştiam. Ies din baie, mă uit către Craig și închid uşa în spatele meu, fără zgomot. Ajunsă la recepţie, sunt uimită de agitația personalului – în pofida orei matinale. Comand un taxi şi în douăzeci de minute sunt acasă.

Descui cu grijă, pentru a nu o trezi pe Alessia. Intru prima dată în bucătărie, să îmi fac o cafea, şi dau cu ochii de un bilet al Alessiei, aşezat pe masă, lângă aparatul de cafea, pe care scrie:

„Nu ştiu de ce am impresia că nu pentru a te duce la slujba de Înviere nu ai venit acasă. Trezeşte‑mă să îmi spui TOT!”

De când mă mutasem cu ea, nu lipsisem niciodată noaptea de acasă. Nu mă îndur totuşi să o trezesc pe Alessia la acea oră şi îmi fac o cafea, fumând două ţigări, una după alta. Vreau să şterg cumva imaginea nopţii petrecute cu Craig, care îmi pângărește frumuseţea ireală a visului pe care îl trăiam ca şi cum ar fi singura realitate care contează. Vreau să dispară tot, să‑mi ard hainele şi desú‑urile ca într‑o purificare şamanică, în care voi expulza demonii senzualităţii ce‑şi făcuseră cuib în sufletul meu.

Intru în baie şi mă spăl de mai multe ori, ca pentru a scăpa de urmele crimei pe care o săvârşisem. Apa foarte rece se prelinge pe pielea mea zgribulită şi rezist impulsului de a ieşi de sub jetul de apă. Trebuie să sufăr, pentru fiecare clipă de plăcere, o eternitate de suplicii, care să‑mi amintească ce‑am făcut în noaptea asta. Cad în genunchi, cu faţa îngropată în palme, în timp ce apa mă biciuie indiferentă.

Când ies din baie, o descopăr pe Alessia, care stă în fotoliu, cu o cafea în mână, şi cu ochii mari de curiozitate. Este încă somnoroasă şi e evident că aşteaptă o explicaţie de la mine. Sper să nu‑mi observe faţa răvăşită, aşa că, îmi schimb imediat expresia, cu una care se vrea liniştită. Trebuie să fiu expertă la asta, ascund de toată lumea trăiri cumplite ce trebuie să rămână astupate în mine. Oare câţi oameni trăiesc în bezna halucinaţiilor, oare câţi m‑ar înţelege şi ar avea nevoie să le spun, aşa cum aş avea eu nevoie să aud: „Nu există nebunie mai mare decât să ignori ceea ce simţi”. Oare, dacă am auzi toţi aceste cuvinte, am umbla goi prin lume, cu inimile răsfrânte din piept? Aşteptăm o confirmare pentru a fi cine ştim noi că suntem?

Zâmbesc mai fals ca o vânzătoare cu comision.

— Bună dimineaţa, te‑am trezit? o întreb.

— Tocmai aia e, că nu m‑ai trezit! Unde ai fost? Eu am adormit pe la ora două noaptea şi tu nu veniseşi încă acasă! Dar ce spun eu, ştii şi tu că nu erai acasă, râde Alessia.

— Sunt mai uimită ca tine, Alessia. M‑am întâlnit cu Craig, un jurnalist britanic pe care l‑am cunoscut în Tokyo…

— …Şi, şi…?!

— …Şi nu ştiu când şi cum, am luat cina împreună, ne‑am plimbat, am mai băut o cafea şi, cumva, am ajuns în camera lui de hotel. Detaliile le las pe seama imaginaţiei tale debordante.


Fragment din romanul „Marat” – Moscova

Fragment din romanul MARAT.

Avionul scade lin din altitudine şi pe hublou văd, pentru prima dată în viaţă, Moscova, un rai de luminiţe colorate, dar un rai nesfârşit, ca un univers înstelat ce se cască sub noi. Unui şir lung de luminiţe, ce pare să mărginească un bulevard, îi dau numele de Arbat, că nu este nimeni în preajmă să mă contrazică, iar astăzi dorinţele mele se conturează toate aşa cum visez sau cum vreau. Cred că pilotul intenţionase să coboare deasupra Moscovei, tocmai pentru priveliştea aceea nemaipomenită, deşi pasagerii sunt adormiţi lemn şi poate că doar eu o admir în noaptea liniştită.

— Dumnezeule! Feeria aceasta este doar pentru mine?

    Îmi propun să merg neapărat la Moscova cândva, după acest spectacol nocturn de luminițe, ce mi s‑a întipărit pe retină pentru totdeauna, spectacol amplificat de muzica ce răsună tare în căşti; o voce groasă, tabagică îmi cântă „Тебе моя последняя любовь[1]”. Nu vorbesc limba aceasta, plăsmuită pentru poezie și declarații de iubire, deşi făcusem în şcoala generală patru ani de rusă şi învăţasem alfabetul chirilic – dar nu a fost suficient pentru a înţelege decât foarte vag versurile pe care le ascult acum copleşită. Știu că este un cântec romantic, pentru că muzica nu se ascultă cu urechile, ci cu sufletul deschis, ca într‑o operaţie pe cord. Probabil că Moscova e sub zăpadă de la începutul lui noiembrie, iar luminiţele o transformaseră într‑o cetate de poveste nordică, spusă lângă un şemineu din marmură neagră. Râvnesc să ajung în Rusia! Vreau să văd Moscova, Sankt Petersburg, aurora boreală şi Siberia, toate, toate în anotimpul iernii nemiloase, în care nopţile sunt fulgerate de urlete de lupi flămânzi, ce‑şi îndreaptă patimile către luna palidă, pe jumătate acoperită de o ceaţă densă, de culoarea fricii. Aş vrea să străbat Rusia într‑un tren cu aburi, așa cum era odată.

   Nu voi dormi deloc, sunt sedusă de vraja acestei nopţi de abanos şi nu vreau să pierd o secundă dormind. Sunt prinsă în capcana neasemuită a nopţii, ca Van Gogh când a pictat cu mâini murdare de culori sumbre noaptea înstelată, o noapte ce‑şi lasă umbra în sufletele însingurate.

   Către orele dimineţii tresar, văzând pentru prima dată un răsărit de soare deasupra Mongoliei. Razele de lumină se revarsă mirific, în mii de nuanţe ce dansează în văzduhul crud al dimineţii. Parcă plutesc pe o aripă dumnezeiască! Este atâta frumuseţe insuportabilă! Munţii par piese din jocurile de puzzle pentru copii şi semeţia lor este înfrântă graţios de înălţimile la care mă aflu.

   Odată cu primele raze de soare, avionul se luminează treptat şi pasagerii încep să se trezească.

[1] Ție, ultima mea dragoste – traducere din limba rusă.