Blog

Logosul peștelui

Nu există suferință mai mare în lume ca suferința peștelui. Pentru că nu are glas, oamenii nu se grăbesc să-i pună capăt suferinței, ci îl lasă să moară lent, chinuitor. Doar pentru că nu are glas, deci nu ne deranjează țipetele lui. Dar printre atâtea lucruri fără sens, cred că unul în plus nu mai contează atât de tare. Omul ia tot ce-i sfânt și-i schimbă sensul, pentru a-și justifica fărădelegile. Oare când vom păși pe pământ respectându-i sacralitatea vieții? Când nu vom mai prăda, ci vom ocroti?  Cât de mare este golul din noi, de avem nevoie de atâtea lucruri pentru a-l umple? Nefericit e omul care nu știe ce-l face fericit și aleargă după ideile altora. Este hidos să văd în supermarketuri acvarii cu pești. De nu aducem și vaci, miei, gâște, purcei de o săptămână? Să le dăm în cap în spatele rafturilor. De ce nu denumim raionul: cimitirul animalelor? Căci asta este. Peștii s-au născut muți, iar noi am crescut surzi. Și cum stăm noi așa, cu un picior în rai și altul în iad.

Un articol mai vechi, scris mai impetuos, despre veganism și vegetarianism AICI

Cărți scrise, Rusalka

Fragment din romanul RUSALKA – conversație între Sașa și mătușa Tudosia

Fragment din romanul în lucru, RUSALKA, de Nataşa Alina Culea

— Scrii, Sașa? Despre ce scrii tu? Despre oameni sau despre poveștile pe care ei le spun? îl întreabă Tudosia, apărută de niciunde, cu crenguțe de salcie și bulgări de tămâie în mâini.

— Nu pot să scriu despre ceilalți oameni. Eu scriu doar despre mine, este singurul subiect pe care-l cunosc cu adevărat.

— Zi-mi tu, Sașa, ce ești? Ziarist sau scriitor?

— Nici eu nu știu încă.

— Dacă nu știi, înseamnă că ești ziarist. Dar, ia, spune-mi, cum de ai venit tu la mine, după atâția amar de ani? Ce cauți tu să-ți dea Delta, și nu găsești în altă parte?

— Chiar vrei să știi, tanti?

— Dacă nu voiam să aflu, nu te întrebam. Tu crezi că eu n-am treabă? Poate-ți pare ție că aici nu se petrece nimic, dar noi cu nimicul ăsta suntem ocupați până peste cap.

   Sașa zâmbește. Ochii îi lucesc de alcool, dansând între pleoape.

— M-am despărțit de logodnica mea acum câteva luni, chiar înainte de nuntă.

— Deci te-ai refugiat aici pentru că ideea ta de iubire nu s-a potrivit cu ceea ce ai primit de la ea. De ce v-ați despărțit? întreabă ea, uscând cu cârpa un pahar ud, agitându-se când lângă masă, când lângă dulap, ștergând rând pe rând vasele ude.

— Parcă s-a întâmplat altuia, nu mie. Ea se mai întâlnea cu cineva. Știu cum ar fi trebuit să mă simt după ce am aflat, dar adevărul este că mă simțeam așa de dinainte să aflu că mă înșală. Nu este ciudat? Bănuiesc că aș putea să o iert pe Camelia, dar nu știu ce să-i iert. Cum se iartă un om?

— Orice rugăciune adevărată începe cu o iertare, Sașa. Dar iertarea asta nu trebuie forțată. Iartă tu atunci când poți și iartă din tot sufletul, așa cum și tu ți-ai dori să fii iertat.

— Nici măcar nu știu dacă am iubit-o.

— Iubești prima persoană căreia vrei să-i împărtășești gândurile tale, un cântec, o poezie, un tablou…

— Înseamnă că n-am iubit-o. Mă doare mai mult mintea decât sufletul. Nu mă gândesc la ea, ci doar la minciunile ei. Mai mult decât pierderea ei mă doare că mi-am pierdut încrederea în mine și în capacitatea de a discerne caracterul unui om.

— Nicio femeie nu te poate minți așa cum se minte pe ea însăși, Sașa.

   Mătușa Tudosia se oprește o clipă, dar se reapucă mai înverșunată de șters un capac de cratiță.

— Mi-a trimis acum câteva zile un mesaj furios. Tot ea este furioasă, spune el și surâde amar.

— Înseamnă că totuși ea te iubește, în felul ei. Ura este iubire neîmpărtășită. N-a reușit să ajungă la tine așa cum ar fi vrut. Și nici la ea. De aceea ți-a scris așa. Inima ei se zbate ca un pește pe uscat.

— Nu aveam de ce să n-o iubesc. Camelia e frumoasă, deșteaptă, educată. Vorbește patru limbi străine. Poți merge oriunde cu ea, lasă în urmă, ca un iz de parfum, o impresie fermecătoare. Mereu m-am întrebat de ce are același zâmbet pentru toată lumea. Nu mi-a plăcut să-i împart zâmbetul cu tot restul lumii. Nu ar trebui să zâmbești la fel iubitului tău așa cum îi zâmbești șefului sau vânzătorului de ziare.

— Zici că vorbești de gestiunea unui magazin atunci când vorbești de calitățile ei, Sașa. Când iubești, iubești. De cele mai multe ori, fără absolut niciun motiv. Și ce contează calitățile unei persoane în afara relației? Dacă n-au nicio legătură cu voi, dacă nu ajută relația de vreun fel, de ce ți-ar păsa ție de ele?

— Tanti, vrei să te ajut cu ceva? o întreabă el. Vrei să spăl eu vasele?

— Nu schimba acum subiectul. Mai spune-mi de ea…

— Ce să îți spun? Cred că îi era și ei greu să mai păstreze aparențele unei relații. Uneori nu voia să vin să o iau de la serviciu. Nu cred că voia să fie văzută cu mine sau cel cu care se întâlnea era chiar de la serviciul ei.

— Când ești cu cineva care se ascunde să fie văzut cu tine, ești mai rău decât dacă ai fi singur. Nu ești nici măcar tu cu tine. Lasă, Sașa, bine că s-a dus. Sau te pomenești că vrei să te împaci cu ea?

— Nu știu dacă vreau să ne mai dau o șansă. Mă sperie doar gândul. Volatilitatea femeilor mă sperie.

— Ei lasă, că nu toate femeile sunt ca ea. Unele sunt chiar și mai rele, zâmbește bătrâna.

— Poate Camelia o să se schimbe…

— Poate se schimbă, nu zic nu, dar să nu contezi pe schimbarea asta. Sașa, dacă tot vrei să faci greșeli, să faci unele noi, că ai tot timpul, ești tânăr.

— Poate că nu i-am dat suficient spațiu. Poate că nu putea să primească ceea ce aveam eu să-i ofer.

— La porțile închise nu se bate mai tare, nepoate. Dacă îi dădeai spațiu, ar fi spus că i-ai dat prea mult spațiu și că ești prea indiferent. Am tot văzut la televizor, la invitații din emisiuni: spațiu, spațiu și iar spațiu și independență. Ascultă la mine, că sunt bătrână şi-am trăit mult pe lume, iubirea nu este spațiu, este posesiune. Înseamnă să vezi pe cineva ca făcând parte din tine. Când cineva nu vrea să fie cu tine și spațiul, dar și lipsa lui o vor deranja. Cred că a sosit timpul să afli ce-i demnitea. Sigur așa te-ar fi sfătuit și biata maică-ta, dacă mai trăia.

— Ce este demnitatea, tanti? La ce îți folosește?

— Nu mă lua peste picior, băiete. Dar ca să-ți răspund, demnitatea unei persoane arată unde trage linie și pune punct. Lasă, că nu e greu să găsești femei care să te înșele, doar bagă de seamă, ca din prea multă precauție, apoi să nu le ratezi pe cele care știu să iubească. Știu că este greu să dai drumul celor care te fac nefericit. Este chiar mai greu decât să dai drumul celor care te fac fericit. Ți-a promis cineva că-ți va fi ușor prin viață?

________________________________________

Fragment din romanul RUSALKA, de Natașa Alina Culea

Blog

Gânduri, rânduri și citate – Natașa Alina Culea

Aşa este viața, ca un câine căruia îi arunci băţul. Te-ai obişnuit să ţi-l aducă, i-l arunci cu încredere, dar într-o zi nu se mai întoarce cu băţul. Într-o altă zi, nu se mai întoarce nici câinele. Așa se duce omul, ca un stăpân care nu află la timp că n-a stăpânit nimic.

Divorțul s-a născocit ca să nu fii nevoit să te culci cu o greșeală pentru tot restul vieții.

Cât de greu este uneori să dai drumul celor ce te fac nefericit!

Când ești cu cineva care se ascunde să fie văzut cu tine, ești mai rău decât dacă ai fi singur. Nu ești nici măcar tu cu tine.

Fidelitatea este pentru mulți oameni o lipsă de opțiuni.

Ne pregătim să ne scriem romanul vieții, dar ajungem să trăim ciorna lui.

Viața este o comedie la care plângem cu toții.

Dacă ești pe un drum greșit, degeaba ai fost primul la start.

Unii oameni n-au nevoie de aprobarea celorlalţi, îşi fac singuri soclu şi se caţără pe el cu ambâţ. Este de ajuns un prost să-i admire, că nu mai scapi de măreţia lor.

Iubești prima persoană căreia vrei să-i împărtășești emoția unui cântec, a unui peisaj, a unei lecturi, a unui gând…

O femeie care nu primeşte în mod obişnuit atenţia bărbaţilor va fi mult mai predispusă la aventuri.

Fiecare om spune două poveşti: una lui însuşi, când nu-l vede şi nu-l aude nimeni, alta, celorlalţi oameni. Niciodată aceste două poveşti nu seamănă între ele.

În lumea asta mare doar cei inteligenţi se îndoiesc, proștii ştiu mereu totul.

Nu există un loc în care se duc iubirile să moară. Realitatea este că ele nu mor niciodată, doar noi învăţăm să trăim cu gândul că nu vor mai fi.

Dacă răneşti repetat orgoliul sau demnitatea unui om, îl pregăteşti pentru o zi în care, indiferent cât de mare ar fi iubirea lui, va avea suficientă putere să se îndepărteze de tine. O iubire mare poate fi urmată de o indiferenţă şi mai mare.

Este culmea narcisismului să spui că cineva trebuie să te placă aşa cum eşti; declaraţia ta îţi dă mână liberă să fii nemernic, dacă asta vrei, iar celălalt să fie obligat să te placă.

Cu un pas înainte şi unul înapoi, noi trăim într-o întrebare fără răspuns: se termină noaptea sau începe dimineaţa? Iar dacă este o nouă zi în care putem schimba totul, nu o vedem, deşi avem ochii larg deschişi.

În lumea asta sunt multe legi pentru multe lucruri. Bunăoară, eşti pedepsit dacă furi o pâine, dar nu te pedepseşte nimeni dacă frângi inima cuiva, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este o infracţiune mult mai gravă.

Dacă m-aș putea simți altfel decât Eu, mi-ar plăcea să fiu Tu.

Hoțul pe hoț se iartă mai ușor.

După ce te căsătorești cu fast, surle și trâmbițe, la divorț vrei doar să ieși pe ușa din dos.

Pentru a primi pe e-mail cele mai noi articole > butonul Subscribe/Follow/Urmărește

Recenziile cartilor mele

Recenzie LUPII TRECUTULUI (maramadalina.com)

Nataşa Alina Culea a devenit una dintre autoarele mele preferate după lecturarea cărţii „Marat”

Lupii trecutului este un roman pe care l-am aşteptat cu nerăbdare şi am avut siguranţa că autoarea mă va impresiona cu o nouă poveste incredibilă. Nu m-am înşelat. Mi-a plăcut de la început până la sfârşit, a reuşit să mă sfâşie, să mă dezintegreze în cioburi dureroase şi să mă surprindă în acelaşi stil inconfundabil. Felicitări, Nataşa, nu doar pentru carte şi pentru inspiraţie ci şi pentru faptul că reuşeşti să aşterni pe hârtie bucăţi de realitate interioară. Lupii trecutului este încă o dovadă palpabilă a talentului tău remarcabil.

Personajul lui Fabian Adameşteanu este fiecare dintre noi atunci când am făcut alegeri greşite, atunci când n-am avut curaj, când am preferat să ne plafonăm în nefericire şi să înghiţim gustul amar mai degrabă decât să riscăm. Regretele lui, dorinţa de a simţi că trăieşte, că e viu şi nu doar o păpuşă de cârpă manevrată de destin … le regăsim pe toate în gândurile pe care adesea încercăm să le ignorăm, să le înăbuşim, să le înecăm.

La prima vedere, Fabian Adameşteanu pare să aibă o căsnicie model, o carieră strălucită şi o situaţie financiară de invidiat. Bineînţeles, însă, că aparenţele se dovedesc adesea înşelătoare. Ne-am obişnuit atât de mult să purtăm măşti încât realitatea e ascunsă undeva adânc, în unghere ale minţii şi în cotloane ale sufletului. Iar realitatea lui Fabian este că s-a autopedepsit să trăiască o viaţă căreia îi lipseşte ingredientul principal: pasiunea. Tot ce face e pentru că trebuie, iar ceea ce vrea se pierde cumva în neant. Căsnicia lui de fapt este o „prietenie durabilă asezonată cu sex ocazional”

CITEȘTE RECENZIA AICI

Arlechinul

15 citate care te vor convinge să citești romanul „Arlechinul” de Natașa Alina Culea (GândurileDintrePagini)

   „Arlechinul” este cel de al șaselea roman al autoarei Natașa Alina Culea, în care ne este prezentată viața fascinantă a unui arlechin și a oamenilor care activează în lumea circului. (recenzie:aici)

        Natașa Alina Culea este o autoare cu origini ucrainene și poloneze, care s-a născut în Tulcea, fiind una dintre cele mai talentate și apreciate scriitoare din literatura română contemporană.


Arlechinul de Natașa Alina Culea - citate

În afară de romanul „Arlechinul”, aceasta a mai publicat următoarele cărți: „Natașa, bărbații și psihanalistul”, „Marat” (recenzie: aici), „Lupii trecutului. Sofia” (recenzie: aici), „Nopți la Monaco”(recenzie: aiciși „Visele nu dorm niciodată” (recenzie: aici).

Cartea „Arlechinul” a fost lansată la sfârșitul anului 2018 și este un roman despre oameni și sentimente, care te captivează și sensibilizează cu orice pagină pe care o citești. Astfel, vreau să vă prezint 15 citate care vă vor convinge să citiți acest roman minunat.


Arlechinul de Natașa Alina Culea - citate

1. „… cu un pas înainte și un pas înapoi, mereu între ieri și mâine, trăim într-o întrebare fără răspuns: se termină noaptea sau începe dimineața? Iar dacă este o nouă zi în care putem schimba totul, nu o vedem, deși avem ochii larg deschiși.


2. „De multe ori ne trezim în zorii zilei şi am vrea să fim într-o altă poveste.


3. „Dacă rănești repetat orgoliul sau demnitatea cuiva, îl antrenezi pentru o zi în care, după ce a trecut prin Infern, va avea suficientă putere să se îndepărteze de tine, indiferent cât de mare ar fi iubirea lui. După o iubire mare, uneori urmează o indiferență și mai mare.”


4. „Nepoții sunt a doua șansă pentru părinți de a fi mai blânzi și mai iubitori decât au fost cu copiii lor.”


Arlechinul de Natașa Alina Culea - citate

5. „– Toți murim, filosofă simplu ca apa Omul de oțel, Zuberi.

– Dar nu toți trăim …

CITEȘTE ARTICOLUL ORIGINAR AICI – GÂNDURILEDINTREPAGINI

Interviuri

Interviu III. 18 mai 2019. „Muzeu al torturii într-un salon de vals”

Arlechinul este cel mai recent roman al scriitoarei Natașa Alina Culea, publicat în decembrie 2018, la Editura Hebe. Citiţi partea a treia a materialului prilejuit de această apariţie editorială, cu opinii din recenzii pe marginea cărţii.

carte02

NATAŞA ALINA CULEA

„Prin compartimentările memoriei, prădătorul romantic Maxim se instalează definitv în galeria personajelor clasice de neuitat, alături de nemuritorul Dorian Gray al lui Oscar Wilde sau venalul Georges Duroy al lui Guy de Maupassant. Arlechinul este un seducător periplu cultural, istoric și psihologic. E un documentar avertisment și un manifest al speranței. Un roman somptuos, de-o splendoare bizară, ca un muzeu al torturii amenajat într-un salon de vals.” (analogiiantologii.com)

„Un roman spectaculos. O carte tulburătoare, de impact, care te îndeamnă la propriile reflecții. Un roman remarcabil, care face încă o dată dovada incontestabilului talent al autoarei, al felului ei cameleonic de a aborda diferit fiecare carte în parte!” (delicateseliterare.ro)

„Avem de-a face cu un roman psihologic și istoric complex cum nu prea s-a scris în literatura română, nici acum, nici mai înainte. Cine spune că literatura română contemporană e pe o pantă descendentă, poate nu a găsit autorii potriviți – și Natașa Alina Culea face parte din acest grup. Recomand Arlechinul tuturor celor care sunt în căutarea unei lecturi calitative, nu doar să-și crească numărul de cărți citite pe Goodreads.” (Illusion’s Street)

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE SITE-UL LOGOPAPER

Cărți scrise

6 cărți cool ale scriitoarei Natașa Alina Culea

Se spune despre literatura română contemporană că este plictisitoare și de foarte slabă calitate, nu prea mai citește nimeni autori români contemporani. Nu este adevărat acest lucru din punctul meu de vedere.

        Literatura română contemporană este cool, avem în continuare autori foarte talentați doar că ei nu sunt foarte bine promovați și, astfel, oamenii se îndreaptă mai mult spre autorii străini.


6


Una dintre autoarele din România pe care eu o consider foarte talentată și îmi place extrem de mult este Natașa Alina Culea. Natașa este o autoare cu origini ucrainene și poloneze, care s-a născut în Tulcea, iar până în prezent a publicat șase romane, care sunt extrem de diferite ca temă, dar sunt pline de pasiune și sensibilitate, și pe care trebuie să le citiți neapărat.


1. Lupii trecutului Sofia – Natașa Alina Culea (recenzie: aici)


„Lupii trecutului Sofia” de Natașa Alina Culea este un roman de dragoste, plin de pasiune, erotism și mister, iar pe alocuri este condimentat cu scene pline de umor. 

Fabian este un om de afaceri de succes, în vârstă de 40 de ani, care este însurat cu Carina, însă căsnicia lor este într-un mic impas, a devenit o căsnicie plină de monotonie și plictiseală, o căsnicie în care personajul nostru principal nu se mai regăsește. 

Fabian și soția sa participă la o nuntă în Mangalia, iar aici viața monotonă și lipsită de sens a lui Fabian se va schimba pe neașteptate. Acesta o întâlnește pe Sofia, o țigancă tânără, frumoasă și plină de mister, care îi va da toată viața peste cap.

„- Cine ești tu? Cine ești?… îi șoptesc printre sărutări pătimașe. […]

– Nu mă întreba cine sunt. Întreabă-te cine poți fi tu lângă mine?”

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

Interviuri

Interviu pentru Careers & Business

Natașa Alina Culea este un nume despre care spune că nu-i mai aparține, un nume pe care l-a dăruit acum cinci ani cititorilor cărților ei, un nume care a ajuns tipărit pe copertele a mii de cărți în România și Republica Moldova, sub cele șase titluri (în ordine cronologică): „Natașa, bărbații și psihanalistul”, „Marat”, „Lupii trecutului”, „Nopți la Monaco”, „Visele nu dorm niciodată” și „Arlechinul” – cel mai recent roman al meu, lansat în decembrie 2018. Crede că uneori este scriitoare; alteori este eremit sau pelegrin, dar mereu își iubește cititorii. După romanul „Lupii trecutului” a scris cartea „Nopți la Monaco” doar pentru a-i înveseli pe cei care i-au plâns pe umăr, cerându-i să le dea un happy-end.

Un scriitor talentat și de succes poate să fie tânăr și frumos! Natașa Alina Culea este dovada!

C&B: Fă o descriere sau definește activitatea ta!

„A fi un autor în România este o provocare, iar termenul de provocare este unul destul de îngăduitor dacă ne raportăm la piața de carte românească și la situația încă derutată și derutantă a literaturii contemporane. Singura mea ambiție livrescă este aceea de a le oferi cititorilor mei o lectură memorabilă…

continuarea AICI

Versuri

Vă invit să „ascultați” versurile poeziei „Când mi-ești lipsă”

Poezia „Când mi-ești lipsă” întregită și desăvârșită de vocea scriitoarei Marinela Lungu.

Site-ul Marinelei Lungu

Canalul de Youtube al scriitoarei Marinela Lungu

Aici puteți găsi versurile poeziei „Când mi-ești lume”

Nopti la monaco

Să râzi de propria ta carte :)) Citind NOPȚI LA MONACO

FRAGMENT DIN CARTEA NOPȚI LA MONACO

Maică-sii nu-i venise să creadă atunci când primise telefonul fetei.

— Când vii? Vai di mini, ești deja în București? De ce nu ne-ai anunțat? Când o să am acum timp să fac curățenie?! Ia spune, ce vrei să mănânci?

Urmă o mică ambuscadă după telefonul fetei. Aurelia mobiliză toată casa la curățenie. Ea însăși își suflecă mânecile și se puse pe treabă. Făcu niște pâinici umplute cu varză, ceapă și cu mai multe condimente, pe care le așeză ordonat în cuptorul din pământ. Își aminti că fetei îi plăcuse mereu tocana de ceapă și se apucă de ea. Plânsese vreo oră, nu neapărat de dorul fetei sau poate că găsise un pretext corespunzător în timp că tăiase patru kilograme de ceapă și vreo două de cartofi.

— Grigore, da’ ce-mi stai înfipt în coastă?

— Da’ un’ să merg, Aurico?

— Du-te și îngrijește de animale, curăță cotețul și aruncă niște porumb la găinile alea. Ce te tot învărți pe-aici fără rost? Mă enervezi!

— Câți ani au trecut de când n-am mai văzut-o pe Nicoleta, Aurico?

— Cine-i mai numără, Grigore? Mulți! se enervă ea.

— Plec, plec! Nu-i de stat cu tine-n casă! vociferă și el.

Și plecă, dar nu la găini așa cum îi spusese nevastă-sa, ci la taverna nouă care devenise casa parohială pentru toti bărbații din sat, unde puteau suge în voie din sângele Domnului, sacralizându-se până la venirea zorilor sau a nevestelor furibunde. Ajuns acolo, făcu cinste tuturor după ce-i anunță solemn:

­— De băut, Gicule! Se întoarce diseară fata mea cea mare, Nicoleta!

Ce veselie se iscă! Se desprinseseră toți bețivanii de pe scaunele lor! Cu licăriri în ochii care nu reușeau să echilibreze imaginile, cu nasuri înroșite ca Moș Crăciun, veniră toți să-l pupe zgomotos pe amândoi obrajii. Se agitaseră atât de mult că dacă aprindeai o brichetă, lua foc localul de la emanațiile de alcool de-acolo și de efuziunile sentimentale. Deveniseră melancolici, își aminteau acum toți de Nicoleta, chiar și cei care nu o văzuseră niciodată.

— Gâza aia mică, măi Grigore? Aia de căra cireșe cu tot cu frunze și ramuri în poala rochiei, de la vecinu’ Mitică?

— Aia măi, Gicule, aia!

— Cred că s-a făcut mare gâgâlicea! Îi măritată?

Grigore se opri uimit, cu ochii mari lucindu-i în cap. Nu se așteptase la întrebarea asta. După o pauză dramatică de două minute pe care nimeni nu îndrăznise s-o spargă din respect pentru el, spuse grav după îndelungă reflectare:

— Cred că nu este!

Bărbații răsuflaseră ușurați. Gicu, mai prezent ca restul, ridică sticla de jumătate de litru, o dădu pe gât și spuse cu patos:

— Nu-ți face amară de inimă rea, măi Grigore. O mărităm noi! Poate cu fecioru’ lui Ianche și-al Sandei, parcă s-a întors din America. Pune termopane acolo, are firma lui, băiat de viitor, sigur. Îți găsim ginere cât ai spune pălincă. Nu te lasă frații tăi la greu — un sughiț zgomotos — haide, încă un rând în onoarea fetei lui Grigore! Ce vreți să beți, băieți?

— Dă-ne țuică din aceea de prunișoară, mânca-o-ar tata pe ea!

— Dar cine ești tu să hotărăști ce să beau eu, măi? se supără unul mai înnegurat.

— Te-ai trezit și tu acuma, din față zimbru, din profil timbru! Cauți calul de dar la dinți? vorbi altul, mai spiritual de felul lui.

Cel admonestat se făcu mai mic în scaun, dar nu-l contrazise, doar bodogăni ceva cu tovarășul de pahar din stânga lui.

— Vinu-i puterea! strigă un altul, ciufulit, de după bar.

— Cine are timp de vin? se stopși primul la el. Acușica vine nevastă-mea după mine și eu nu m-am afumat nici cât o scrumbie. Țuică, Gicule! Țuică, Grigore!… se impuse el în fața audienței. L-au înțeles. Cu toții aveau neveste de care le era frică. Aprobare generală! Ridicau paharele consumate în diverse stadii și ciocneau cu ele în cinstea Nicoletei Dragomirescu. Le era o sete cumplită, nesfârșită, dar setea se termina acolo unde începea apa. Nu s-ar fi otrăvit singuri de bunăvoie.

Așa au așteptat-o pe Nika, cu casa bec de curățenie și cu muștele gonite pe fereastră. Toți erau strânși solemn în fața porții, orânduiți de la mic la mare ca niște popice umane. Frații cei mari, Ionuț și Florin erau în capul șirului ce se termina cu cei doi frați mai mici. Între ei, Aurelia și Grigore își frângeau mâinile. Cei mai mici erau murdari la gură de zahăr pudră, că reușiseră să se strecoare-n bucătărie și să fure niște gogoși, deși maică-sa le ceruse să nu se-atingă de ele până când nu se va pune masa. Nu era pentru prima dată când cei doi intrau în felurile de mâncare și apoi, la masă, le luai de unde nu mai erau. Chiar și Grigore își mai revenise, era pilit numai puțin, de împărtășanie, și, deși se mai clătina puțin, arăta mai decent decât fusese vreodată. Își pusese chiar și pantalonii de stofă, singurii pe care-i avea, și geaca de piele neagră, deși afară erau peste 20 de grade. Când taxiul opri în fața casei, Nika ieși din mașină cu ochelari negri acoperindu-i jumătate de față, cu o geantă mică de mână și alta mai mare pe care abia reușise șoferul taxiului să o sustragă din portbagaj.

Interviuri

Natașa Alina Culea, o scriitoare ALTFEL a lumii în care trăim (ElitaRomâniei)

Fiecare scriere a ei se desfășoară în fața ochilor ca o poveste de viață contemporană. Fiecare lectură este complet diferită de cea anterioară, prin stilul și lecția de viață oferită. Mai interesant este faptul că nu scrie o carte în ani lungi, ci scrie mai mult de una pe an.

Natașa Alina Culea frapează prin realism și veridicitate. Uimește prin frumusețe, eleganță și simplitate. Scriitoarea născută în Tulcea își pune bucăți din suflet în fiecare carte, se reinventează în și prin fiecare poveste, dar mai ales oferă experiențe de lectură inedite, aproape reale.

Continuarea interviului AICI

Interviuri

Interviu cu Natașa Alina Culea despre noul său roman, „Arlechinul”

        Am avut deosebita plăcere să realizez un interviu cu Natașa Alina Culea, cea care până în prezent a lansat cinci cărți: „Natașa, bărbații și psihanalistul”, „Marat” (recenzie: aici), „Lupii trecutului. Sofia” (recenzie: aici), „Nopți la Monaco” și „Visele nu dorm niciodată” (recenzie: aici), anul acesta, autoarea cu rădăcini ucrainiene și poloneze, se pregătește să lanseze și cel de al șaselea său roman, „Arlechinul”.

        Cartea va fi lansată la Târgul Internațional Gaudeamus din noiembrie, și va fi tipărită, și de data aceasta, sub egida editurii Librex Publishing. Natașa ne-a declarat că de la noul său roman va trebui să ne așteptăm la neașteptat, dar mai multe lucruri despre „Arlechinul” vă las să aflați singuri în interviul de mai jos.

Gândurile dintre paginiBună, Natașa! Mulțumesc că ai acceptat să-mi acorzi acest interviu, să ne vorbești despre noul tău roman!

Natașa Alina CuleaBună, Cristian! Eu îți mulțumesc pentru prilejul de a scrie pe blogul tău care înglobează atâtea informații prețioase despre cărți și nu numai. Am revenit și eu după o lungă perioadă în care am avut nevoie de liniște pentru a scrie și a-mi recalibra viziunea asupra ansamblului meu de activități livrești. Autorii au privilegiul de a se putea retrage în ei înșiși pentru a oferi cititorilor o scriere autentică și în continuă metamorfoză umană și intelectuală. Aș putea spune chiar că este o condiție sine qua non.

continuare…

 

natasa alina culea scriitoare contemporana

Recenziile cartilor mele

MARAT. Recenzie GândurileDintrePagini

        „Marat” de Natașa Alina Culea este un roman de dragoste, plin de sensibilitate ca majoritatea cărților scrise de Natașa. În carte ne este prezentată o poveste frumoasă de iubire între Marat și Alina, cele două personaje principale ale acestui roman. O iubire în stilul lui Shakespeare, un Romeo și Julieta al zilelor noastre. Un roman despre așteptare, despre iubire la prima vedere, despre faptul că iubirea învinge totul.

        „Marat” este total diferit față de „Visele nu dorm niciodată” și „Lupii trecutului Sofia”, este o carte mult mai sensibilă, o carte în special pentru sexul feminin, un roman dedicat iubirii și credinței că iubirea poate învinge totul. Autoarea Natașa Alina Culea, cu ajutorul romanului său, ne prezintă iubirea ca un ideal, că oamenii ar trebui să creadă în iubire la prima vedere, că oamenii ar trebui să spere și să-și aștepte mereu iubirea care le-a fost sortit.

CONTINUARE…

 

 

Blog

Ninge cu taguri – recunoștință

Chiar și pentru cineva obișnuit să modeleze cuvinte este greu de descris emoția pe care o transmit acești bloggeri atunci când scriu despre activitatea mea literară. Citesc. Totul dispare ca prin farmec, se duc nemulțumirile departe-departe ca niște păsări călătoare, se duc și grijile de orice fel și de orice nuanță. Vă mulțumesc din

BOOKSAREMYDRUGSITE: „Visele nu dorm niciodată, de Natașa Alina Culea. Am citit-o prin octombrie (sfârșitul lui septembrie) și mi-a plăcut foarte mult”

ADROPOFINSPIRATION: „Decorul hibernal din <<Visele nu dorm niciodată>> de Natasa Alina Culea. Fantastic!”

ADROPOFINSPIRATION: „O altă scriitoare al cărei stil m-a încântat de la primul roman citit este Natașa Alina Culea. A publicat până în prezent cinci romane de sine stătătoare, fiecare tratând o altă temă, fiecare foarte diferit de celelalte dar având totuși ca liant personalitatea artistică, rafinată a autoarei precum și o tendință de introspecție, de cunoaștere interioară care a atins punctul culminant în ultimul volum lansat de curând. Găsiți în cărțile ei o frescă a societății noastre contemporane dar și tumultul vieții sufletești în mijlocul activității cotidiene, personaje autentice, care refuză robotizarea sentimentală, multe trimiteri culturale și o manieră de prezentare deschisă”

RÂNDURILEEVEI: „Ce carte ați asocia cu beteala – strălucitoare, atractivă, începând cu coperta și titlul? Aș încadra aici cam toate cărțile scrise de Natașa Alina Culea. Totuși, dacă este vorba despre strălucitoare și atractivă, atunci voi alege <<Marat>>, pentru că mi se pare cea mai potrivită aici. Atât coperta, cât și titlul și povestea sunt absolut atrăgătoare”

______________________

Interviuri

Interviu Natașa Alina Culea pentru LIBREX

Interviu cu Natașa Alina Culea

Astăzi am plăcerea de a vă oferi un interviu cu autoare pe care o admir foarte mult. Este vorba despre Natașa Alina Culea, care până în prezent, a publicat cinci cărți la editura Librex și are încă câteva în pregătire. Despre ea și despre cărțile ei puteți afla mai multe în interviul de mai jos.

Bună, Natașa! Pentru început, te rog să te descrii în câteva cuvinte.

Bună, dragii mei!

Sunt Natașa Alina Culea, iar în ultima vreme lumea mă identifică mai mult cu statutul de autoare. Am publicat cinci romane la editura Librex, ultimul roman chiar anul acesta – singurul cu care am fost destul de misterioasă până acum în privința titlului și chiar conținutului. De exemplu, începutul romanului Lupii trecutului a fost publicat pe blogul meu.

Sunt o femeie în căutare, analitică, introspectivă, la fel ca personajul Lea Leroy, scriitoarea din romanul Visele nu dorm niciodată. A analiza este ceea ce mă definește mai bine, starea mea naturală de a fi, nu doar de a exista, în niciun caz de a supraviețui. Visez, visez, visez… Lumea văzută prin ochii mei este răvășitoare în frumusețea ei crudă, oamenii sunt nemuritori, iar soarele răsare ca o promisiune despre ceea ce poate fi…

CONTINUARE PE SITE-UL LIBREX

_____________

Blog

Ce-am citit când am tăcut? V

  1. Ce-am citit când am tăcut I
  2. Ce-am citit când am tăcut II
  3. Ce-am citit când am tăcut III
  4. Ce-am citit când am tăcut IV

Ce am citit săptămâna asta:

  • Las ciudades invisibles – Italo Calvino
  • Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Păcate din iubire
  • Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

Las ciudades invisibles – Italo Calvino

Am iubit cartea asta pe tot parcursul lecturii. Imaginația flamboaiantă a lui Italo Calvino transpusă într-un lirism  superb, descoperind un autor care scrie ca nimeni altul, cu pricepere, iscusință, îndemânare, dibăcie și toate celelalte sinonime care ar încerca să redea talentul impresionant al prozatorului italian.

În prim plan: călătoriile lui Marco Polo, acele călătorii mult contestate, în China aflată sub dominația lui Kubilai Khan – conducătorul mongol care își exercita domnia asupra Pekingului (Pekin, fosta denumire a Beijingului actual).

Asemenea Șeherezadei care povestea sultanului Shahryar, așa și Marco Polo îl destinde pe Kubilai Khan cu poveștirile lui despre acele 55 de orase invizibile. Dacă Italo Calvino a ironizat oarecum presupusele calatorii ale lui Marco Polo, controversate din cauza știrbeniei reperelor geografice, este greu de spus, deși eu cred că oricare autor este fascinat de imaginație debordantă, fiind mai puțin interesat de veridicitatea poveștilor, până la urmă, nu suntem contabili.

Cartea asta chiar trebuie citită, iar trebuie este un cuvânt pe care-l folosesc destul de rar, fiind atât de restrictiv-neplăcut. Calvino este un scriitor vizionar care se folosește de arta sa pentru a atrage atentia către ceea ce ne îndreptam. Îl respect nu pentru ca a scris o asemenea carte, dar pentru că nu s-a gândit doar la aspectul ei comercial, ci la cel moral, etic – un îndemn de toată lauda și stima mea. Mi-ar fi plăcut să pot să-i mulțumesc personal pentru lectura asta.

Voi culege câteva citate, iertare, sunt netraduse – am citit cartea în spaniolă:

—Sir, estabas distraído. De esa ciudad justamente te estaba hablando cuando me interrumpiste.

—¿La conoces? ¿Dónde está? ¿Cuál es su nombre?

—No tiene nombre ni lugar. Te repito la razón por la cual la describía: del número de ciudades imaginables hay que excluir aquellas en las cuales se suman elementos sin un hilo que los conecte, sin una regla interna, una perspectiva, un discurso. Ocurre con las ciudades como con los sueños: todo lo imaginable puede ser soñado pero hasta el sueño más inesperado es un acertijo que esconde un deseo, o bien su inversa, un miedo. Las ciudades, como los sueños, están construidas de deseos y de miedos, aunque el hilo de su discurso sea secreto, sus reglas absurdas, sus perspectivas engañosas, y toda cosa esconda otra

 “Pero la ciudad no dice su pasado, lo contiene como las líneas de una mano, escrito en los ángulos de las calles, en las rejas de las ventanas, en los pasamanos de las escaleras, en las antenas de los pararrayos, en las astas de las banderas, surcado a su vez cada segmento por raspaduras, muescas, incisiones, cañonazos”

Un oraș care m-a pus pe gânduri – deși nu singurul:

 „Al entrar en el territorio que tiene a Eutropia por capital, el viajero ve no una ciudad sino muchas, de igual tamaño y no disímiles entre sí, desparramadas en un vasto y ondulado altiplano. Eutropia es no una sino todas esas ciudades al mismo tiempo; una sola esta habitada, las otras vacías; y esto ocurre por turno. Diré ahora cómo. El día en que los habitantes de Eutropia se sienten asaltados por el cansancio, y nadie soporta más su trabajo, sus padres, su casa y su calle, las deudas, la gente a la que hay que saludar o que saluda, entonces toda la ciudadanía decide trasladarse a la ciudad vecina que esta allí esperándolos, vacía y como nueva, donde cada uno tomara otro trabajo, otra mujer, verá otro paisaje al abrir las ventanas, pasará noches en otros pasatiempos, amistades, maledicencias. Así sus vidas se renuevan de mudanza en mudanza, entre ciudades que por la exposición o el declive o los cursos de agua o los vientos se presentan cada una con ciertas diferencias de las otras. Como sus respectivas sociedades están ordenadas sin grandes diversidades de riqueza o de autoridad, el paso de una función a la otra ocurre casi sin sacudidas; la variedad esta asegurada por los múltiples trabajos, de modo que en el espacio de una vida rara vez vuelve uno a un oficio que ya ha sido el suyo. Así la ciudad repite su vida siempre igual, desplazándose para arriba y para abajo en su tablero de ajedrez vacío. Los habitantes vuelven a recitar las mismas escenas con actores cambiados; repiten las mismas réplicas con acentos diversamente combinados; abren bocas alternadas en bostezos iguales. Sola entre todas las ciudades del imperio, Eutropia permanece idéntica a sí misma. Mercurio, dios de los volubles, patrón de la ciudad, cumplió este ambiguo milagro”

Ultimul citat din carte, încântător prin muzicalitatea metaforică:

Tres hipótesis circulan sobre los habitantes de Baucis: que odian la tierra; que la respetan al punto de evitar todo contacto; que la aman tal como era antes de ellos, y con catalejos y telescopios apuntando hacia abajo no se cansan de pasarle revista, hoja por hoja, piedra por piedra, hormiga por hormiga, contemplando fascinados su propia ausencia

 OK, nu ma pot opri, doar pe acesta și gata! Vorbind despre Veneția, Marco Polo are tandrețea duioasă a unui iubit nostalgic:

—Las imágenes de la memoria, una vez fijadas por las palabras, se borran —dijo

Polo—. Quizás tengo miedo de perder a Venecia toda de una vez, si hablo de ella. O quizás, hablando de otras ciudades, la he ido perdiendo poco a poco

Undeva chiar trebuia să mă opresc, altfel aș cita toată cartea și tot voi rămâne cu impresia că nu am recomandat-o suficient. Monumentală!

Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Pacate din iubire

Dacă autoarea, căci vorbim de un pseudonim, iar adevăratul nume al scriitoarei este Eleanor Hibbert, a încercat să o transforme pe Lucrezia Borgia într-o femeie palidă și cam fără voință, a reusit, iar dacă intentia ei a fost doar de a contrazice faima creată de Michel Zevaco cu Crimele familiei Borgia (sau de un altul ca el), ei bine, a reusit să scrie un roman interesant despre un personaj acum mai puțin interesant.

Citate? Nu, deoarece stilul si limbajul nu permit încropirea unor astfel de decorațiuni lingvistice. Nu s-a schimbat cu nimic imaginea lui Alexandru Borgia, nici a lui Cesare, cei doi sunt descriși la fel de sângeros așa cum sunt cunoscuți deja, doar Lucrezia pare o papușă blondă, usor de manipulat, destul de naivă, dar cumva decentă pe tot parcursul cărții.

Ce nu mi-a plăcut prea tare: așa cum am spus, limbajul cam de lemn, descrierile puerile, nesfârșitele menționări ale părului ei lung de culoarea aurului și… cam atât.

În rest, toate vechi și vechi sunt toate: obiceiurile de la Curte, ipocriziile de rigoare, intrigile nelipsite, crimele săvârșite în numele unor utopii care pun un om deasupra altuia etc. Nu lipsesc nici referințele către artiștii renascentini: Michelangelo Buonarotti, Pietro Bembo, dar nici cele către familiile conducătoare ale Italiei: Orsini, Sforza, Forli, Ercole, Ferrara, Este…

Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

Oare ce as putea sa mai scriu despre o carte care m-a dezintegrat cu primele cuvinte? Interesant este că dacă pe Las ciudades invisibles o găsesc liniară din punctul de vedere al așteptărilor, Lucrezia Borga fiind puțin ascendentă pentru că a început destul de simplu, cu un asemenea punct de pornire, am crezut că Bastarda Istanbulului poate fi prima din topul meu imaginar al cărților citite în ultima vreme. Nu a fost așa, dar mi-a plăcut foarte, foarte mult – însă remarc o ușoară linie descendentă, cu o mare lovitură către finalul cărții, una neașteptată care m-a determinat să răsucesc pe toate laturile ceea ce știam despre încărcatele relații karmice de familie.

Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia. Orice ar cădea, oricât de tare ar turna, oricât de îngheţată ar fi lapoviţa, nu trebuie să rosteşti niciodată vreo blasfemie împotriva celor pe care cerul ni le-ar putea hărăzi. Toată lumea ştie lucrul ăsta.Până şi Zeliha.

Dar apoi, în clipa în care ultimii stropi ating pământul, iar alţii atârnă nesiguri de frunzele acum fără fir de praf, în acel moment lipsit de apărare, când nu eşti întru totul sigur că ploaia a încetat, şi nici ploaia însăşi nu e, chiar în acel interval, totul se înseninează. Un lung moment, cerul pare să-şi ceară scuze pentru ce ne-a făcut. Iar noi, având încă picături fine în păr, noroi pe manşete şi tristeţe în ochi, privim din nou spre cerul azuriu, acum mai senin ca niciodată. Privim în sus şi nu ne putem abţine să nu-i întoarcem zâmbetul. Îl iertăm; întotdeauna facem la fel”

Mi-a plăcut la nebunie cascada de metafore, personajele feminine greu de încadrat într-o tipologie sau alta și clocotul romanului plămădit cu ardoare. Dacă autoarea este feministă, precum Isabel Allende, sau dacă nu este feministă deloc, n-aș putea ști, dar ceea ce știu este că ambele sunt axate pe dezvoltarea personajelor feminine, iar cele masculine sunt aduse în prim plan doar ca să le completeze mai bine pe primele. Bun, am spus și de tendința către feminism…

Umorul este unul mușcător, solid, acerb – poate ceea ce distinge cartea ei între altele contemporane, eu cred că i l-aș recunoaște acum între alte zeci de texte.

 Ea era cea mai mică dintre cele patru fete ale familiei Kazancı, care nu puteau fi de acord în nici o privinţă, dar care păstrau aceeaşi convingere că au întotdeauna dreptate şi fiecare credea că nu are nimic de învăţat de la celelalte, dar că are multe să le-nveţe. Asta o făcea să se simtă la fel de rău ca şi când ar fi pierdut la loterie la diferenţă de un singur număr: în orice fel ai fi încercat să priveşti situaţia, nu puteai scăpa de sentimentul că erai supus unei nedreptăţi ce nu putea fi corectată

 Articolul doi: Majoritatea oamenilor nu gândesc niciodată, iar cei care gândesc nu devin niciodată o majoritate. Hotărăşte-te de care parte vrei să fii”

Cam atât despre Elif Shafak. Am găsit, în sfârșit, în literatura contemporană pe cineva care scrie extraordinar despre lucruri simple, Graalul meu.

______________

– Încă o dată, acestea nu sunt recenzii și nici nu colaborez cu vreo editură – tocmai pentru a vă oferi o informație filtrată doar prin ochii mei, dar neîntinată de vreun alt interes în afara pasiunii pure pentru literatură.

Ce citesc acum?

  • Hermann Hesse – Jocul cu mărgele de sticlă
  • Hume – The Philosophical Works (eng)
  • H Lawrence – Sons and Lovers (eng)
  • Evgheni Vodolazkin – Laur

_____________________

Natașa Alina Culea (autoare)