Blog

Femeia cu secrete și bărbatul fără umbră

Femeia cu secrete și bărbatul fără umbră

Se crede lesne că femeia are secrete, dar aproape că nimeni nu crede că sunt bărbați fără umbră. Din aporia asta vom începe noi povestea. Se zice că nici poveștile nu mai sunt ce au fost, pentru că nici ele nu mai încep cu „A fost odată ca niciodată”. De fapt, majoritatea poveștilor se repetă, nu este ca niciodată, ci ca întotdeauna, ele se repetă și se repetă, fiind cumva o versiune prea puțin modificată a celorlalte povești trăite. Dacă ar fi să o spunem pe șleau, poveștile ar trebui să aibă mai puține minciuni. Firește, minciunile nu deranjează așa cum deranjează adevărul aruncat peste față ca o mănușă albă. Ia tu minciunile dintr-o poveste, să vezi ce te vor mârâi oamenii, dezvelindu-și gingiile ca ambalajele de cadouri. Ei bine, povestea noastră nu are nicio minciună în ea, deși, trebuie să recunoaștem, nu are nici vreun adevăr. Cum așa? Foarte simplu. Pentru că este scrisă pe linia subțire, ca o liță, aflată între adevăr și minciună. Femeia cu secrete se balansa pe linia asta, ca o balerină în plină furtună pe mare. Ca după orice furtună, au rămas pe țărm o mulțime de lucruri: un pantof fără șiret, un ceas fără limbi, o sticlă fără mesaj, un tort fără cireașă, o bancă fără bătrâni, o poveste fără final și, bineînțeles, un bărbat fără umbră. Cum a rămas el fără umbră? Păi, fugind mereu de el foarte repede, până și-a ostenit într-atât umbra, că a rămas în urmă și s-a dezis de om ca oricare înger. Femeia cu secrete, trebuie să precizăm de pe acum, avea mai multe secrete câți purici are un câine în blană, deși secretele ei nu țopăiau pe ici pe colo, ci stăteau mute ca un pește. De atâtea secrete, ea nu mai putea să meargă, darămite să fugă, că tare greu e să duci secrete, și mirată a fost când a văzut un bărbat care putea doar să fugă. S-au așezat pe banca goală și au mâncat din tortul fără cireașă. Norocul lor a fost că timpul a respectat ceasul fără limbă și s-a oprit și el. Pantoful fără șiret nu simțea lipsa șiretului, pentru că fusese demult de tot la închisoarea de pantofi și îi fusese strașnic de teamă să nu se spânzure în cutia de pantofi cu el. Și pentru că ați înțeles deja că această poveste nu va avea un final, probabil vă întrebați cum a rămas cu sticla fără mesaj. Și nu are niciun sens să vă spun ce s-a întâmplat mai departe, pentru că nimeni nu știe. Unul dintre puținele adevăruri este că nimeni nu știe ce va fi.

Blog

EXPERIENȚA MEA CU THECON #THECONSUSȚINEBLOGGERII

După cum știți, nu obișnuiesc să scriu articole pe care le găsesc inutile, neavenite sau să fac reclamă unor produse în care nu cred. Totuși, acest articol trebuie scris pentru că există o campanie ce poate fi de folos oricărui blogger, și anume: CAMPANIA DE SUSȚINERE A BLOGGERILOR

Ce înseamnă asta? Vă invit să citiți detalii despre campanie chiar pe pagina celor de la TheCon. Aici vă puteți înscrie blogul și tot ei vă pot ajuta să faceți unele modificări pe blog/site.

Untitled

Cu ce m-au ajutat pe mine cei de la TheCon?

  1. Realizarea unui logo profi și poziționarea lui în header
  2. Stilizarea menu-ului
  3. Ajustarea postărilor în Sidebar și Footer
  4. Eliminarea prea multor casete de căutare în blog
  5. Aerisirea blogului – aspect general

Serviciilor pe care le oferă nu se limitează doar la cele enunțate mai sus (de exemplu: creare site), dar eu folosind platforma WordPress, pe un anumit plan, nu am atâta flexibilitate pe cât mi-aș fi dorit, așa că m-am oprit aici cu modificările.

Tot ce am făcut eu a fost să scriu acest articol informativ despre campania TheCon susține bloggerii.

Mulțumesc, Lucian & TheCon!

Experiența altor bloggeri cu TheCon:

AICI

AICI

AICI

etc.

Mie îmi place mult ce văd pe blogul meu, sper să vă fie și vouă de folos 🙂

Cu drag,

Blog

Ce nu îmi place să văd pe bloguri și ce articole nu citesc?

 Ce mă face să dau click pe un titlu sau să îl ignor?

  • Să începem cu… reclamele. Am toată îngăduința, nu mă deranjează și înțeleg că unii blogeri vor să aibă eforturile recompensate – o dorință absolut firească.
  • Articole formate din câteva cuvinte. Articolul este uneori mai scurt decât titlul. Sincer? Lipsă de respect pentru cititori, cu atât mai mult dacă experimentul se tot repetă.
  • Articole ale bloggerilor care caută cu tot dinadinsul să pară interesanți, abuzând și forțând textele pentru a demonstra fie că au citit dicționarul, fie că au gânduri așa de înalte că nici ei nu le mai înțeleg, alcătuind texte obositoare de formă fără fond.
  • Sfaturi și citate despre viață de la tineri care nu au nici 14 ani. Aici chiar este discutabil și depinde de experiența fiecăruia, dar vârsta este vârstă, iar noi învățăm necontenit. Cuvinte precum: mereu sau eu niciodată, le găsesc din start eronate. Trebuie să te întrebi sinceri ce știai acum cinci ani de zile, vei vedea astfel cam ce vei crede peste alți cinci ani despre ceea ce crezi acum.
  • Texte scrise de bărbați care cunosc slăbiciunile femeilor și le prezintă neadevăruri care le validează disperarea. Acei bărbați adună fane confuze sau „neînțelese” și le duc de nas pe drumul spre nicăieri. Un fel de psihologi de serviciu care aduc deservicii. Dezorientarea afectivă a femeilor este o sursa inepuizabilă pentru astfel de lipitori care au găsit nișa perfectă.
  • Bloggeri care scriu articole pătimașe cu singurul scop de a agăța virtual. Arborează un aer de victimă sau de falsă modestie de toată jena.
  • Bloggeri care nu dau un ban pe textele scrise de alții, dar le laudă excesiv doar pentru că au fost lăudați la rândul lor. Chiar dacă scopul unui blog este de a atrage atenția asupra lui, mai este nevoie să adaug că minciunile sfruntate nu atrag atenția așa cum și-ar dori să o facă și sunt vizibile din avion? Ne plângem de nepotism, dar noi nu suntem în stare să apreciem ceea ce este de apreciat? Chiar totul trebuie să fie un troc mercantil?
  • Versuri scrise de adulți care par a însuma cunoștințele palierului dintre grădiniță și clasa a II-a, scrise cu îndemânarea cu care ar cânta un cimpanzeu la o vioară.
  • Articole cu tone de greșeli gramaticale. Ca să ai un blog nu este musai să fii profesor de limba română, dar nici să nu respecți spațiul dintre cuvinte?!
  • Articole scrise de-a valma, fără o structură logică, fără un obiectiv clar trasat – un ghiveci de cuvinte aleatoare.
  • Articole care dezinformează în loc să informeze. Rețetă? Se alege un titlu bombastic, se mixează cu niște cunoștințe de necultură generală, se spicuiește câte ceva de pe alte bloguri scrise la fel de prost, eventual traduse cu gugăl translate et voilà!
  • Blogurile ME, ME, ME. Really? 😀
  • Last but not least: blogurile plictisitoare în care cineva narează în 2000 de cuvinte cea mai banală chestie ce i s-a întâmplat astăzi. Dap, n-am putea trăi fără a ști asta. Ne-am răsuci în somn. Mda.

Dacă aveți și voi nemulțumiri… chiar vă rog! 

P.S. Cu ceva variații, valabil și pentru alte platforme de socializare. Toată lumea strigă sus și tare despre libera exprimare. Dar despre liberul bun-simț?

_________________________________________

Natașa Alina Culea

Interviuri

Interviu pentru Twistinmysobriety

Chiar dacă articolele mele pe site s-au rărit din cauza lipsei timpului, puteți citi un interviu recent, care a apărut pe site-ul Twistinmysobriety, în care vorbesc despre cărți, relații, iubire…

Interviu Natașa Alina Culea 

1.   Bună, Natașa! Bine ați venit în universul Twistinmysobriety. Pentru cei care nu vă cunosc atât de bine și vor să afle mai multe despre viața dvs., spuneți-mi, vă rog, trei lucruri care vă caracterizează și trei lucruri pe care le urâți cel mai mult.
Te salut din Sofia! Pe tine și pe minunații cititori ai blogului tău 🙂
Mă caracterizează cel mai bine căutarea: a autenticității, a adevărului personal și a sensului. Spun căutarea pentru că probabil ne redefinim mereu, nu avem niciodată toate răspunsurile și ne vom perfecționa continuu. Cred că totul se bazează pe evoluție, atât la nivel colectiv, cât și la nivel individual. Lucrurile pe care le detest cel mai mult: prejudecățile, spiritul de turmă și egoismul – duse către un prag pe care nu îl mai pot accepta.
2.   Cum decurge o zi normală din viața Natașei?
Nimic foarte ieșit din comun sau diferit de al altor oameni. Mă trezesc dimineața (un prilej constant de îmbufnare), mă duc la serviciu (momentan sunt coordonator de proiect pentru o firmă de IT din Sofia — da, știu, nicio legătură cu creativitatea mea), îmi sacrific (deși nu este sacrificiu pentru mine, dar de dragul dramei)
img_8398_1
Interviuri

Interviu pt ThePowerOfWords

Un interviu neașteptat, cu întrebări cel puțin interesante 🙂 Blogul The Power of Words – Daniel Bumbaru

„Ce este cea mai mare minciună spusă vreodată?
Hmm… Mint foarte rar, cazul trebuie să fie cu adevărat grav. Nu-mi place să mint pentru că nu este nevoie, dacă nu vreau să spun ceva, ocolesc subiectul și-atât. Sunt vinovată de minciuni mici, de ex. dacă sunt întrebată direct „Îți place cum îmi stă cu noul look?” Atunci mint, ce să fac? Adevărul este esențial, dar nu cu prețul suferinței cuiva.

Care este cea mai mare frică a ta?
Mi-e frică de păianjeni și de apă. Culmea este că îmi plac și păianjenii și apa. Și păianjenii de apă.

Ce talente secrete ai? 
Unii spun că cel mai mare talentul al meu este să cheltuiesc bani, dar să nu ascultăm răutăcioșii; știu să gătesc destul de bine mâncare vegană, deși o prefer gata făcută de altcineva…”

continuare