Interviuri

Interviu cu Natașa Alina Culea despre noul său roman, „Arlechinul”

        Am avut deosebita plăcere să realizez un interviu cu Natașa Alina Culea, cea care până în prezent a lansat cinci cărți: „Natașa, bărbații și psihanalistul”, „Marat” (recenzie: aici), „Lupii trecutului. Sofia” (recenzie: aici), „Nopți la Monaco” și „Visele nu dorm niciodată” (recenzie: aici), anul acesta, autoarea cu rădăcini ucrainiene și poloneze, se pregătește să lanseze și cel de al șaselea său roman, „Arlechinul”.

        Cartea va fi lansată la Târgul Internațional Gaudeamus din noiembrie, și va fi tipărită, și de data aceasta, sub egida editurii Librex Publishing. Natașa ne-a declarat că de la noul său roman va trebui să ne așteptăm la neașteptat, dar mai multe lucruri despre „Arlechinul” vă las să aflați singuri în interviul de mai jos.

Gândurile dintre paginiBună, Natașa! Mulțumesc că ai acceptat să-mi acorzi acest interviu, să ne vorbești despre noul tău roman!

Natașa Alina CuleaBună, Cristian! Eu îți mulțumesc pentru prilejul de a scrie pe blogul tău care înglobează atâtea informații prețioase despre cărți și nu numai. Am revenit și eu după o lungă perioadă în care am avut nevoie de liniște pentru a scrie și a-mi recalibra viziunea asupra ansamblului meu de activități livrești. Autorii au privilegiul de a se putea retrage în ei înșiși pentru a oferi cititorilor o scriere autentică și în continuă metamorfoză umană și intelectuală. Aș putea spune chiar că este o condiție sine qua non.

continuare…

 

natasa alina culea scriitoare contemporana

Visele nu dorm niciodată

Cele mai frumoase citate din romanul Visele nu dorm niciodată

   „Visele nu dorm niciodată” este al V-lea roman scris de autoarea Natașa Alina Culea, cartea a fost lansată în noiembrie 2017 la Târgul Internațional Gaudeamus (recenzia cărții:aici). Romanul mi-a plăcut extrem de mult, are niște citate extraordinare și astfel m-am gândit să scriu un articol special cu toate citatele care m-au impresionat atunci când am citit cartea. „Visele nu dorm niciodată”, acest roman plin de pasiune, care îți intră direct la suflet merită din plin un articol special.

 

„Prietenia mea cu Thiery a ridicat multe sprâncene, mai ales ale celor care obișnuiesc să trântească uși și să treacă pe trotuarul celălalt atunci când își întâlnesc vreo fostă iubire. Aceștia au senzația că ei au iubit cu adevărat și de aceea nu pot fi acum prieteni cu foștii sau cu fostele iubite. Interesantă teorie, dar la fel de falsă ca majoritatea teoriilor care pleacă de la axiome false. Nu rămâi prieten cu cei care te-au rănit intenționat, cu cei care au provocat răni prea adânci ca să poată fi șterse în timpul unei vieți, altfel poți fi prieten cu oricare fostă iubire atunci când apele vor reveni la cursul lor și timpul va netezi asprimile scindării.”

 

„- De ce îmi este atât de greu să fiu fericită? Am senzația că toți cei din jurul meu au găsit secretul unei vieți fericite, dar nimeni nu vrea să mi-l spună și mie.”

 

„Deschid ochii pentru o clipă, dar îi închid repede la loc. Sunt în aceeași viață? Nu s-a întâmplat nimic spectaculos peste noapte? Ceva care să mă facă să tresar aiurită de fericire, să sar din pat exuberantă că este o nouă zi? Nu? Nu. Este ziua în care călătoresc, este mâinele zilei de ieri și ieri-ul zilei de mâine. Toate la fel, una ca alta și toate ca una.”

 

CONTINUARE PE SITE-UL GÂNDURILE DINTRE PAGINI

CITAT NATASA ALINA CULEA

 

Interviuri

Lansare de carte ASCIOR-LIBREX

27540155_2035088910096679_6979821226844576087_n

Sâmbătă, 10 februarie 2018, am participat la un supereveniment asistat de un public minunat:

Lansarea de carte ASCIOR-LIBREX la Amfiteatrul Centrului Județean de Cultură și Artă, Buzău – „Literatura contemporană românească de la thriller la fantasy, cu accente romance”

Eveniment a fost organizat impecabil de ASCIOR, reprezentați de dl Nicolae Mușat (Președinte ASCIOR) și dna Roxelana Radu (Director ASCIOR)

Echipa editurii Librex: Ionuț Radu (Director Librex), Alexandra Tolocenco, precum și autorii Librex: Monica Ramirez, Oana Arion, Natașa Alina Culea, Ștefan Ciocioi, Nicoleta Tudor, Iulia Ioniță

A recitat poezii emoționante: Alexandra Laura

iar fundalul muzical folk a fost desăvârșit de formația Trio-Vox din Berca, Buzău:

eveniment lansare de carte muzeu judetean buzau

Pentru că nu am găsit filmuleț complet cu frumoasele fete, vă redau melodia originală:

Notă de final:

În curând, ARLECHINUL! 

Recenziile cartilor mele

MARAT. Recenzie GândurileDintrePagini

        „Marat” de Natașa Alina Culea este un roman de dragoste, plin de sensibilitate ca majoritatea cărților scrise de Natașa. În carte ne este prezentată o poveste frumoasă de iubire între Marat și Alina, cele două personaje principale ale acestui roman. O iubire în stilul lui Shakespeare, un Romeo și Julieta al zilelor noastre. Un roman despre așteptare, despre iubire la prima vedere, despre faptul că iubirea învinge totul.

        „Marat” este total diferit față de „Visele nu dorm niciodată” și „Lupii trecutului Sofia”, este o carte mult mai sensibilă, o carte în special pentru sexul feminin, un roman dedicat iubirii și credinței că iubirea poate învinge totul. Autoarea Natașa Alina Culea, cu ajutorul romanului său, ne prezintă iubirea ca un ideal, că oamenii ar trebui să creadă în iubire la prima vedere, că oamenii ar trebui să spere și să-și aștepte mereu iubirea care le-a fost sortit.

CONTINUARE…

 

 

Recenziile cartilor mele

Visele nu dorm niciodată(Alia Ana)

Fragment Alia Ana:

„Noul roman al scriitoarei Nataşa Alina Culea, Visele nu dorm niciodată, a fost pentru mine o surpriză, mi-a plăcut extrem prin felul cum e compusă povestea, cum e scrisă, acesta fiind structurat în două părți, ambele având titluri sugestive: Legămintele macilor şi Arca celor 11 nopți.
Se întâmplă uneori în viaţă să ai parte de un duş rece, menit să-ţi deschidă ochii asupra unor aspecte pe care le-ai ignorat de-a dreptul.
Prima parte a cărții este o deschidere ingenioasă și profundă a relației femeie-bărbat, o fină introspecție, o lecţie importantă de viaţă. Astfel, facem cunoştinţă cu Lea Leroy, o scriitoare din Franța, trecută de 40 de ani care este prinsă între două iubiri, având totuşi curajul de a merge pe alt drum atunci când realizează că a venit momentul să-şi deschidă ochii şi să vadă ceea ce a trecut cu vederea mult timp.

„Eu sunt Lea, iar viața mea este un balans între a face ceea ce trebuie şi a face ceea ce mă face fericită. Omul se întreabă de la naşterea conștiinței
-Să fac ceea ce trebuie să fac sau să fac ceea ce îmi aduce fericirea?”

Conştientă că are nevoie de linişte pentru a se regăsi, Lea decide să plece în Elveţia să se ascundă în meditaţii. Ajunge la vilă şi rămâne uimită de forma ei ciudată, în formă de arcă. Aici nu este singură, mai sunt încă nouă persoane, total diferite de ea, dar în care se oglindesc trăiri tulburătoare, suferinţe, dar şi suflete avide după iubire, ajungând într-un final să-i schimbe viaţa Leei, dar şi ea lor. În scurt timp au loc evenimente destul de ciudate încă din prima seară petrecută în acest loc neobişnuit.

În acest roman, autoarea a îmbinat fascinant mai multe genuri literare şi printre toate acestea am găsit ceva nou, o revelaţie, o notă de misticism. Am fost foarte încântată de turnura pe care au luat-o întâmplările în continuare. Mi-am adus aminte cu entuziasm de serialul meu favorit Ghost Whisperer (Mesaje de dincolo). 

O furtună de zăpadă îi ţine captivi, şi rămaşi fără electricitate toţi simt nevoia acum de apropierea cu ceilalţi, altădată respinsă, inclusiv Lea, spre surprinderea ei. Ea se implică mai mult în a-i cunoaşte, le ascultă confesiunile iar aceștia sunt foarte sinceri cu ea ca și cum Lea ar fi salvatoarea sufletelor lor, şi în unele cazuri chiar e. Într-un final, fiecare este împlinit sufleteşte cu atitudinile, cu gândurile şi cu emoțiile lor. 

După cum spuneam, a doua parte a cărţii este despre suferinţă, schimbare, evoluţie şi echilibru rezultatul multor întrebări de analiză, dar şi răspunsurile sincere şi eforturile asumate pentru a face schimbările necesare care să aducă armonia mult dorită. Aşa cum zice şi Freud: „A fi total sincer faţă de tine însuţi constituie un exerciţiu folositor”. 
Căutarea omului interior, a laturii nocturne, legate de vis a existenţei sale aminteşte de spusele Sfântului Augustin în Confesiunile sale: „Nu căuta în afară; întoarce-te către tine; adevărul sălăşluieşte în interior.”

Rezultatele acestei căutări a omului interior au fost reunite în aceste două părţi, un amestec de raţiune şi simţire care te face să realizezi că se poate orice, atâta timp cât există iubire, cea mai puternică forță din univers, cum dezvăluie Albert Einstein.
Ultimele pagini lasă cale liberă spiritelor, fantomelor ce i-au bântuit angoasele, dorinţele, analiza propriilor sale vise a jucat rolul crucial în autoanaliză; „visul este împlinirea deghizată a unei dorinţe inconştiente” – Sigmund Freud.

Cartea a fost revelatoare; toate aceste întrebări despre viață duc la redescoperirea de sine și te fac să înțelegi că fericirea vine numai din tine. Recomand această carte, de fapt recomand toate cărțile autoarei, o să vă delectaţi cu un stil cameleonic, profund, cu sufletul deschis care îmi este foarte drag!  

Un roman captivant şi curajos, un amestec de subiecte sensibile despre povestea de nepătruns a sufletului omenesc.

CITAT:

„— Iubirea pe care o cauți tu există doar între două persoane, nu într-una singură. Lupta te-a obosit, nu-i așa, draga mea? Așa este mereu cand visăm vise care nu sunt ale noastre. Arthur și Selene aparțin unul altuia.
— Mie de ce nu mi se intamplă asta? se lamentează ea, uitând de toată mândria afișată pană acum.
— Se va întâmpla. Încearcă să nu forțezi lucrurile, va veni atunci cand vei fi pregătită pentru ea. Atunci când încerci să o impui este ca și cum ai declara singură că nu o meriți” VISELE NU DORM NICIODATĂ

 

 

Visele nu dorm niciodată

Recenzie „Visele nu dorm niciodată” (GândurileDintrePagini)

        Mi-a plăcut, de asemenea, foarte mult și finalul cărții care e unul interesant și neprevăzut, îmi plac cărțile cu finaluri neașteptate. Romanul „Visele nu dorm niciodată” al scriitoarei Natașa Alina Culea, dacă îl citești, nu are cum să nu-ți mângâie sufletul, te va atrage prin unele citate care îți vor intra direct la inimă. Un roman din suflet pentru suflet!

continuare…

Blog

Natașa Alina Culea – IoanaRadu.Com (Gaudeamus 2017)

„Natașa Alina Culea

Au trecut mai mult de doi ani și jumătate de când am descoperit cărțile autoarei Natașa Alina Culea, iar în tot acest timp i-am devorat toate cele 5 cărți publicate și aștept de fiecare dată cu nerăbdare vestea că vor mai urma și altele. Stilul său de a scrie este diferit de la o carte la alta, dovadă a faptului că devine tot timpul o versiune și mai bună a ei și că este într-atât de bună în ceea ce face încât are capacitatea de a scrie de fiecare dată altfel, ca și cum s-ar reinventa de la o carte la alta. Aș zice că ceea ce au în comun cărțile sale sunt corectitudinea gramaticală, tonul cald și vocabularul frumos.

Cum a fost să o cunosc în carne și oase? Știam că voi avea emoții, dar nu știam că o să tremur puțin din cauza asta. Eu nu tremur de fel, nu știu ce s-a întâmplat cu mine, a fost o bucurie pe care nu o pot explica. Am îmbrățișat-o fără să mă gândesc vreo clipă că îi inund spațiul personal, am îmbrățișat-o și am simțit omul cald din spatele condeiului. Nu e nimic negativ la ea. Nici măcar un gram. Nada, niente, ingenting. Am făcut poze, am stat de vorbă, am cumpărat cea mai recentă carte” (recenzia pe site)  CONTINUARE ARTICOLULUI -> AICI.

Visele-nu-dorm-Niciodata-Natasa-Alina-Culea-editura-Librex

Blog

Ce-am citit când am tăcut VI – homosexualitatea în literatură

Așa cum v-am obișnuit, continui seria Ce-am citit când am tăcut cu un nou articol.

Celelalte articole ale seriei:

  1. Ce-am citit când am tăcut I
  2. Ce-am citit când am tăcut II
  3. Ce-am citit când am tăcut III
  4. Ce-am citit când am tăcut IV
  5. Ce-am citit când am tăcut V

În ordine – săptămâna trecută:

  • Ludmila Ulițkaia – Imago

Pentru cei care doresc o lectură care să ne amintească de perioada comunistă din România, atunci sunteți invitații mei! Acțiunea devine repetitivă cumva, deși, în mare, poveștile sunt diferite, adevărate cuburi urbanizate, dar poate din cauza recidivării tonalității sumbre a romanului.

  • Jocul cu mărgele de sticlă – Hermann Hesse

pe căi lipsite de primejdii ii trimiţi numai pe cei slabi

Nu trebuie nicidecum să năzuieşti către o învăţătură desăvarşită, prietene, ci către propria ta desăvarşite

Despre cartea asta nu voi putea scrie doar câteva cuvinte. Nu am intenționat vreodată să fac o recenzie și nici nu am de gând să încep acum, dar pentru că această lucrare m-a intrigat complet, trebuie să împărtășesc măcar o parte din ceea ce am intuit printre rânduri, indiferent dacă voi șoca sau nu cititorii site-ului meu. Cu atât mai rău ar fi să vă plictisesc așa cum mă pierd și pe mine alți blogeri în cearșafuri de articole nesfârșite. Să zicem că fac o excepție doar pentru această carte și veți vedea de ce.

Mă întreb acum, puțin nedumerită, a citit cineva cu adevărat această carte sau doar editurile au dictat majoritatea recenziilor? A pătruns-o careva, a dezagregat-o, a asimilat-o sau doar a presupus automat că dacă a luat premiul Nobel (1946) trebuie să fie ridicată în slăvi cu mai mult sau mai puțin discernământ, precum cei care au scris anterior despre ea? Nu mă înțelegi greșit, merită ridicată în slăvi, o recomand cu toată forța din motive pe care vi le voi expune aici, dar asta nu mă va împiedica să scriu cu sinceritate absolută ce cred eu despre lucrarea de față.

Să începem…

De la început aflăm că locul desfășurării acțiunii este Castalia, iar cei care au rezistat acestei lecturi exclusive știu deja că este „un mic stat al spiritului”. Castalia este o metaforă care, pentru mine, înseamnă ascensiunea, dar și declinul unei societăți strict ierarhivizate, elitiste, în care Ordinul este reprezentat de acei oameni care încearcă să păstreze neatinse valorile etice și arta nemuritoare. Mai cristal spus, Castalia este condusă de un Ordin, iar Ordinul este bazat pe acest Joc al mărgelelor de sticlă. Protagonistul este Joseph Knecht. Avem de-a face cu un bildungsroman filosofic, construit în jurul personalității lui Joseph Knecht (knecht – vasal/servitor în lb. germană), magister ludi al Jocului cu mărgele de sticlă. Hesse îl vrea un erou metaforic al spiritului înalt, detașat initial de experiența lumească, dar un erou care nu fuge din calea suferinței, ci o îmbrățișează, ajutându-se și ajutându-i pe ceilalți. Sfaturile lui abile sunt croite pe măsura celor pe care îi îndrumează, nu pe propria-i măsură, sfaturi pe care își permite să le ofere măcar în calitatea sa viitoare de maestru al Jocului cu mărgele de sticlă. Încă din copilărie și adolescență, efebul nostru, Joseph, s-a remarcat prin noblețea și statornicia caracterului său, distingându-se de ceilalți colegi ai lui tocmai pentru că nu era interesat să se distingă de vreun fel, urmându-și liniștit calea conform valorilor în care credea.

… dar ce este Jocul cu mărgelele de sticlă? – vă veți întreba.

Regulile acestui joc al jocurilor se învaţă numai pe calea obişnuită, prescrisă, care cere caţiva ani, şi nimeni dintre iniţiaţi nu ar putea avea vreun interes să facă aceste reguli ale jocului mai uşor de învăţat. Aceste reguli, limbajul semnelor şi gramatica jocului reprezintă un  fel de limbaj secret foarte perfecţionat, la care participă mai multe discipline ştiinţifice şi ramuri ale artei, mai ales insă matematica şi muzica (respectiv, ştiinţa muzicii) şi care este in măsură să exprime şi să pună in relaţii reciproce conţinutul şi rezultatele celor mai multe ştiinţe

Este un joc al cunoașterii prin cunoașterea jocului, fără a oferi o îndrumare exhaustivă, deoarece acest sistem ludic este întemeiat pe manifestare înainte de realizare, a priori, iar noi ajungem astfel  la noțiunile fundamentale ale filosofiei lui Kant. O mică paranteză: cred că totul există înainte de a fi cunoscut, așa cum dacă azi vezi curcubeul pentru prima data, asta nu înseamnă că nu a mai existat un curcubeu vreodată, pentru că dacă există vreun atribut al cunoașterii, este acela de a fi infinit sau măcar nimeni nu ar putea demonstra că este finită. Cunoașterea este limitată doar dacă este privită prin prisma capacităților umane cerebrale sau ale simțurilor noastre. Cunoasterea poate fi realizată prin mai multe căi, prin mai multe discipline structurate, inclusiv cele mistice – idee prezentă, de altfel, în carte.

Mi-a plăcut citatul acesta îndeosebi, pentru latura sa încă valabilă în contemporanul cunoscut:

„…de exemplu, mari chimişti sau virtuoşi ai pianului îşi dădeau părerea asupra politicii, îndrăgiţi actori, dansatori, sportivi, aviatori şi chiar poeţi se pronunţau asupra foloaselor şi dezavantajelor celibatului, asupra presupuselor cauze ale crizelor financiare şi aşa mai departe. Intenţia era exclusiv aceea de a reuni un nume cunoscut cu o temă actuală

După cum am spus, această lectură mi-a stârnit multe gânduri și divagații, printre care:

Prima divagație: REFLECȚII

Voi încerca să expun efectul produs de reflecțiile lui Hesse, care sunt grăitoare pentru perioada contemporană, în care totul se fabrică în grabă, fără discernământ și fără responsabilitate, fără alte pretenții în afara intereselor consumist-cantitative. Îi înțeleg perfect încrâncenarea pentru apărarea rafinamentului gândirii elevate, aflate peste mintalul majoritar supus instinctelor și matrițelor confecționate pentru a păstra această majoritate în stare cât mai vegetativă. Nu exclud faptul că dacă ar exista o teorie conspiraționistă în acord  cu realitatea se prea poate ca acești lideri confecționari de matrițe să fie născuți și crescuți de însăși voința celor mulți de a nu-si exercita voința asupra a nimic din ce nu este imediat confortabil și reductiv. Da, uneori simt și eu că trăim ultimele sclipiri ale crepusculului cultural al unei lumi cu oameni de nisip.

Dacă stai să te gândești, cândva coloanele palatelor vibrau însuflețite de muzica clasicilor, iar acum muzica este redusă la trei cuvinte puse pe un ritm din trei note, cam așa se face legea străzii muzicale. L-am avut pe Beethoven, Bach, Mozart, atunci cand nu aveam radio-uri, iar acum avem totul la picioare, dar nu se mai creează premisele existenței unora ca ei. De la etică la venalitate. De la desăvârșire la declin. De la strădanie extenuantă la superficialitate extenuată. Iar dacă s-a atins desăvârșirea, ce altceva mai poate urma după ea?

Revenind la Castalia și la Jocul mărgelelor de sticlă, tărâmul imaginar al unei societăți închipuite de Hesse, construite pe fundamentul unui joc intelectual multidisciplinar care reunește erudiții din cele mai diverse: muzică, limbi străine, matematică, filosofie, astrononomie, teologie, divinație. Jocul elitist îmbină știinta cu arta, iar cu cât discipolii acestui ordin urcă scara ierarhiei dictate de abilitatea de a se juca cu mărgelele de sticlă, cu atât viața acestora devine mai modestă, mai restrictivă și lipsită de alte aspirații în afara celor legate de proliferarea culturii și contributia la asigurarea continuității jocului.

A doua divagație: SĂRĂCIE INTELECTUALĂ

Nu pot fi de acord cu proliferarea unor convingeri periculoase legate de oamenii care aduc un folos lumii, fără a-și fi de folos lor înșiși. De la butoiul lui Diogene la sărăcia intelectualilor moderniști, acesta este un subiect pe care binevoiesc să-l contrazic fără a-l argumenta prea mult, căci însăsi argumentarea mi se pare lipsită de sens în fața unui fapt evident, lipsit de logică. Nu există nimic care să-mi demonstreze că libertatea și responsabilitatea nu pot merge mână în mână, în afara acelui sens pe care-l stabilim noi înșine.

A treia divagație: INTELIGENȚA ASOCIATIVĂ

M-am tot gândit la asociațiile de idei ale acestui joc, cu atât mai mult cu cât cred că forța intelectuală a unui individ, pe lângă terenul fertil al unei minți iscoditoare, sunt, poate, cele mai importante și definitorii pentru acea inteligență completă la care puțin indivizi ajung. Acești indivizi sunt, în genere, multitalentați.

Cunoaștem persoane care citesc mult, se cultivă la fel de mult și rețin informații, uneori complexe, rămănând totuși la fel de inocenți intelectual și de nivelați ca o rață trecută prin apă. Întâmplător sau nu, iar eu înclin să cred că nu, tot aceștia sunt, în general, lipsiți de empatie, cu simțuri aplatizate, incapabili de a-și ramifica cunoștințele dobândite sau de a le combina între ele, cu atât mai puțin de a crea sau contribui la dezvoltarea unui sistem de gândire. Sunt muzicanți renumiți care, în ciuda faptului că pot cânta desăvârșit la un instrument sau mai multe, iar prin desăvârșit înțeleg mai degrabă matematic, metronimic, nu simt impulsul de a nuanța emoțional acele puncte cheie intuibile, dar nepuse neapărat pe partitură, căci muzica se cântă cu tot sufletul și cu toate sentimentele la care un om poate ajunge, iar daca sufletul nu zboară, nici muzica nu poată să se înalțe sau să-i înalțe pe ceilalți.

A patra divagație: LUMEA BĂRBAȚILOR

Când tocmai rumegam astfel de gânduri și reflectam la ideea că totuși nu-mi sunt pe plac sistemele elitiste închise, lipsa oricărei mențiuni feminine care să echilibreze disconfortul unui roman exclusiv masculin, a venit fragmentul edificator, ca un răspuns sau ca o întrebare pe care și Hesse și-a formulat-o:

Au fost perioade când mă uitam la membrii Ordinului vostru şi la jucătorii cu mărgele de sticlă cu veneraţie, cu un simţământ de micime şi cu gelozie, ca la nişte zei sau supraoameni veşnic senini, ducându-şi viaţa ca într-o eternă joacă, savurându-şi propria existenţă, la adăpost de orice suferinţă, în alte perioade, mi-aţi apărut cand demni de invidie, când vrednici de compătimire, când de dispreţ, nişte castraţi menţinuţi artificial în eterna voastră copilărie, puerili şi naivi în lumea voastră de jocuri, în grădiniţa voastră de copii lipsită de pasiuni, îngrădită frumuşel, bine dereticată, unde fiecare năsuc e bine curăţat şi fiecare impuls al simţirii şi al gaândirii e redus la tăcere şi sugrumat, unde se joacă o viaţă întreagă jocuri cuminţi, nepericuloase şi nesângeroase şi fiecare pornire de viaţă ce-ar putea produce tulburare, fiecare sentiment mare, fiecare pasiune autentică, fiecare clocot al inimii e numaidecat controlat, modificat, neutralizat cu ajutorul terapiei meditative. Lumea in care vegetaţi ca nişte laşi nu e oare o lume artificială, sterilizată, croită didactic, doar o jumătate de lume, o lume fantomatică, o lume fără vicii, fără pasiuni, fără forme, fără sare şi piper, o lume fără familie, fără mame, fără copii, aproape fără femei!

Nu m-am pregătit să-mi liniștesc temerile, pentru că, intuitiv, ceva îmi spunea să-mi continui firul suspiciunii. Până la urmă, tocmai din cauza analogiei femei-desfrâu al simțurilor (vezi în citat), și nu desfătare, cu siguranță nu una intelectuală, m-a pus mai rău pe gânduri.

Am continuat să citesc, revenind la prima concluzie: hmmm… ceva este în neregulă aici. Este doar o lume a bărbaților. OK, nu-i așa de grav. Încă o limitare nejustificată decât parțial, și asta din cauză că femeile nu sunt lipsite de capacitatea de concentrare sau de lipsa de ambiție a unui bărbat, dar natura emoțională a femeii, precum și maternitatea, acestea pot fi singurele impedimente adevărate în calea performanței. Și poate că aș fi fost de acord, parțial, având în vedere puținătatea operelor feminine din istorie, dacă în zilele noastre unde manifestarea este posibilă și încurajată, nu ne-ar fi dat câteva exemple nu mai puțin însemnate decât ale bărbaților, cel puțin din punct de vedere științific sau artistic. Nu sunt o feministă, nu sunt nici împotriva feminismului, sunt doar în căutarea adevărului precum căutătorii de aur care cerneau toate impuritățile cu o sită.

A cincea divagație: LIMITĂRI

Și până la urmă, de ce fie ori intelect, ori iubire? De ce fie femei ori bărbați? Nu este asta o gândire limitativă prin ea însăși?

Era ceva frumos şi ademenitor să ai putere asupra oamenilor şi să străluceşti înaintea altora, dar şi demonic şi periculos, iar istoria universală consta dintr-un şir neîntrerupt de domnitori, conducători, despoţi şi comandanţi, care cu extrem de puţine excepţii au început frumos şi au terminat rău, care cu toţii, cel puţin după cum au pretins ei inşişi, au luptat pentru putere impinşi de bune intenţii, pentru ca, după aceea, să devină posedaţi şi orbiţi de putere şi s-o iubească numai de dragul ei

A șasea divagație: DIVINAȚIA

M-a bucurat includerea în acest sistem exclusivist, simetric, a diferitelor arte de divinație (precum I-ching sau folosirea runelor) și spun asta pentru ca am un adânc respect pentru astrologie și pentru cei care intuiesc ceea ce nu se poate vedea sau nu este palpabil. Însă, așa cum într-o rază de lumină nu poți vedea culorile, asa cum nu poți auzi undele radio fără un aparat potrivit, dar asta nu înseamnă ca ele nu sunt acolo, tot așa mi se par puerile afirmațiile celor care nu înteleg că majoritatea cunoașterii este dincolo de simțuri și de experiența de până acum.

A șaptea divagație: SISTEME STRICT IERARHIZATE

Se preaslăvește ierarhizarea, ideea cu care eu nu prea rezonez, fiind o individualist-socialistă – doar în sensul de egalitate completă în drepturi.

Voi reveni la divagația a patra și o voi contura pe măsura avansării în lectură: HOMOSEXUALITATEA ÎN LITERATURĂ

Este imposibil să nu observi încărcătura profund emoțională cu care bărbații Ordinului interferează între ei, fie că este vorba de maestru-discipol sau doar de relații colegiale. Acestea ajung ușor la gelozie, rușine, atașament profund și supunere.

Următoarea scurtă referire a prezenței femeilor în carte, este una exclusiv agresivă, femeia fiind asociată cu răutatea și incapacitatea sau reaua voință de procreere (căci femeile nu pot fi intelectuale, nu? Ca atare, pentru Hesse, ele au un singur alt scop: maternitatea)

În cazul în care cineva nu a înțeles ceea ce încerc să explic foarte clar, ei bine, dragii mei, scriitorul nostru nu a sărit vreo pagină în care tendințele sale către homosexualitate, refulate sau nu, să nu transpară și să nu lovească cu toată forța.

Prea puțin îmi pasă dacă și cine îmi va sări în cap în urma publicării acestui articol, pentru că am văzut că nimeni nu menționează asta în limba română, când pe mine revelația m-a izbit pe la jumătatea lecturii și chiar nu mă laud cu această perspicacitate de care nu pot fi foarte mândră acum.

Nu am nimic împotriva homosexualilor, dimpotrivă, faptul ca ei încă luptă pentru drepturile și recunoașterea lor în societate, mă determină să îi apăr din tot sufletul, dar cred ca poți să iubesti pe cineva de același sex cu tine și fără a-l considera inferior pe cel de sex opus.

Citatul feminin-agresiv cu pricina – cel care mi-a adus confirmarea:

Uneori trăieşte în câte un sat o femeie de un soi rău care nu nutreşte ganduri bune faţă de nimeni. Ale mai multe dintre muierile astea nu fac copii. Câteodată, una din astea e aşa de a naibii, că satul nu mai vrea să aibă cu dânsa nici în clin, nici in mânecă. Atunci muierea e luată noaptea şi, după ce bărbatu-său a fost legat fedeleş, e snopită în bătaie cu nuielele, pe urmă alungată departe prin păduri şi prin mlaştini, afurisită cu un blestem şi lăsată acolo. După asta, bărbatul e dezlegat, iar dacă nu-i prea bătran îşi poate lua altă nevastă

Iar dacă mai are cineva nevoie de explicații suplimentare:

Păşea domol, mulţumit, mai departe, în copaci murmura adierea nopţii şi trosnea abia auzit, mirosea a pământ jilav, a stuf şi a nămol, a fum de lemn pe jumătate verde, un miros dulceag de grăsime, care însemna mai mult decât orice căminul, iar în sfârşit, când se apropie de coliba băieţilor, îi adulmecă izul, adulmecă mirosul băieţilor, duhoarea unor trupuri de oameni tineri

 

A opta divagație: POEZIE VS PROZĂ

Aș fi fost mai satisfăcută de lectură dacă nu ar fi existat versurile din ultima parte a cărții. Herman Hesse îmi confirmă teoria că mai mulți poeți pot scrie proză, dar mai puțini prozatori pot străluci la poezie.

 

Ce citesc acum:

  • Elif Shafak – Cele patruzeci de legi ale iubirii
  • Anais Nin – Henry și June (Din jurnalul dragostei)
  • Dan Lungu – Sunt o babă comunistă

_____________

Natașa Alina Culea (autoare)

Recenziile cartilor mele

Visele nu dorm niciodată – Natașa Alina Culea

By AncaSiCărțile

Recenzie/carte/Visele nu dorm niciodata

Anca și cărțile

21850668_1646656248730658_1809141422_n

A cincea carte citită semnată de Natașa Alina Culea și tot ce știu cu siguranță despre ea este că paginile ei sunt poezie. Scrie plastic, atât de plastic încât nu mai par cuvinte ci picturi. Nu mai vorbește despre trăsături ci le surprinde cu tușe precise. Nu mai descrie oameni, îi pictează în culori; nu mai ia un el și o ea și brodează pe marginea poveștii lor, îi privește nu în ansamblu ci îi disecă pentru a le putea vedea sufletele în profunzime.

” Acum știi că imortalitatea este o iluzie, iar daca spiritul este etern, nu același lucru îl poți spune și despre corpul care începe să dea primele semne de oboseală, închisoarea ce zăbrelește un spirit care plânge după tinerețe fără bătrânețe; acum știi că există timpul și nu îți mai permiți să îl irosești cu prietenii care nu te duc nicăieri, cu iubiri care nu te…

View original post 692 more words

Recenziile cartilor mele

Lupii trecutului. Sofia (Recenzie ADropOfInspiration)

wolf-girl

Aş dori în acest moment să fac o prezentare pentru al treilea roman al Nataşei Alina Culea “Lupii trecutului. Sofia” dar vă spun cu mâna pe inimă că nu este deloc uşor. Acesta este unul dintre acele romane a căror lectură îţi lasă ecouri în minte dar şi în inimă, care incită latura reflexivă a personalităţii dar şi sensibilitatea. Ah, sensibilitatea! Cei care mă cunosc bine ştiu că nu mă dă afară din casă, dar sensibilitatea mea există, este acolo sub suprafeţe dure, ca magma într-un vulcan. Scrisul Nataşei o face să erupă, pentru că propria ei sensibilitate este naturală, autentică, generează o emoţie. Unii scriitori mimează sensibilitatea, o sufocă în fraze înecăcioase, o prăfuiesc în noiane de figuri de stil, dar nu şi Nataşa Alina Culea. La ea totul e proaspăt, abia cules din adâncurile fiinţei, odată cu prima geană de lumină a zorilor, când orele cele mai întunecate au trecut.

continuare…

LUPII TRECUTULUI NATASA ALINA CULEA CARTE CITAT

wolves of the past book author natasha alina culea

Recenziile cartilor mele

Recenzie Lupii trecutului. Sofia (The cemetery of books)

Recenzie Lupii Trecutului. Sofia de Nataşa Alina Culea

M-am îndrăgostit de scriitoarea Nataşa Alina Culea încă de când am citit Marat, de care m-am îndrăgostit ireversibil. Iar acum am făcut același lucru cu Lupii Trecutului.Autoarea m-a surprins, pur și simplu, încă de la primele pagini. 

Fabian și Sofia, protagoniștii acestei cărți, sunt legați de mâini cu cătușele trecutului, parcurg împreună un drum în ceață, bazându-se doar pe simțuri și încrederea că la finalul drumului vor rămâne împreună. Un roman care fascinează de la prima pagină până la ultima
continuare…
Recenziile cartilor mele

Lupii trecutului. Sofia (Bookcaffe

N-ai cum să rămâi indiferent în fața unei cărți care nu a făcut altceva decât să adune emoții puternice, trăiri personale, dureri și trecutul cu care credeai, inițial, că ai făcut pace. N-ai cum să spui despre o astfel de carte că ți-a plăcut și atât. N-ai cum să nu să spui că emoțiile au trecut imediat ce ai citit și ultima frază din carte, când emoțiile toate s-au adunat, de fapt, într-un cocktail puternic.

continuare…

Recenziile cartilor mele

Recenzie Lupii trecutului. Sofia (IllusionsStreet)

Recenzia vine de la Diana! Dar cine nu o cunoaște pe Diana?

La ea pe blog se desfășoară și un concurs care care ca premiu un exemplar din Lupii Trecutului. Sofia.

 

Cred că v-am înnebunit cu această carte, însă e prea bună. Cum am mai spus, evoluția autoarei Natașa Alina Culea devine evidentă și tot mai bine conturată pe măsură ce te afunzi între paginile celui de-al treilea roman semnat de ea: Lupii trecutului. Sofia. 

Fără a se depărta, totuși, de modul în care ea privește viața – prin lentile de „culoarea iubirii” – Natașa Alina Culea ne surprinde cu o poveste mai îndrăzneață, mai conturată și cu personaje care-ți rămân în minte continuare…

Recenziile cartilor mele

Recenzie Sofia. Lupii trecutului (Eliza)

Recenzie de pe blogul ElizaBratu

Iubirea te ridică și te coboară. Azi îți umple sufletul de tot ce e mai frumos și mâine te face să lași totul în urmă.

Despre Natașa Alina Culea ți-am mai povestit în articolele mele. Am primit zilele trecute ultima ei carte. Am așteptat ceva până sa o citesc, știam că nu o voi putea lăsa din mână așa de ușor. Azi am terminat de citit o poveste de dragoste. Pentru că Natașa se pricepe să creioneze povești incredibile de dragoste.

continuare…

Hello! I'm Liz!


Iubirea te ridică și te coboară. Azi îți umple sufletul de tot ce e mai frumos și mâine te face să lași totul în urmă.

Despre Natașa Alina Culea ți-am mai povestit în articolele mele. Am primit zilele trecute ultima ei carte. Am așteptat ceva până sa o citesc, știam că nu o voi putea lăsa din mână așa de ușor. Azi am terminat de citit o poveste de dragoste. Pentru că Natașa se pricepe să creioneze povești incredibile de dragoste.

Stilul ei te poartă pe meleaguri ireale. Chiar dacă povestea de dragoste dintre Sofia și Fabian nu este una ieșită din comun, cuvintele care o conturează te fac să vezi altfel lucrurile. Fabian este exact tipul ăla bogat și căsătorit, sătul de viață și care trăiește fără să trăiască. Căsătorit cu o tipă frumoasă pe care o iubește, nu mai simte că trăiește. Toată monotonia dispare când apare Sofia…

View original post 89 more words