Interviuri

Interviu pentru shereading.art.blog

1  10 momente importante din viața mea

Născută …  

 în Tulcea, un oraș pe malul Dunării.
Frați/surori…  

 Un frate și o soră.
În copilărie mă vedeam…  

 actriță, veterinar, boxer, apicultor, violonistă, balerină…
Obiectul preferat la școală era…  

 Materia preferată a fost mereu literatura.
Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)…  

 Am chiulit de la școală cu prietena mea din copilărie, Diana. Am traversat amândouă Dunărea cu barca și am stat la soare. Pentru că nu eram pregătite de escapadă, am făcut plajă în chiloți flaușați. Eram mici-mici 
Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de… 

 … 7-8 ani.
Autorul care m-a făcut să visez este…  

 George Călinescu.
Cartea preferată este…  

... Am trei cărți preferate acum: „Scrisorar” – Mihai Șișkin, „Poveste despre dragoste și întuneric” – Amos Oz și „Rătăcirile fetei nesăbuite” – Mario Vargas Liosa.
M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vârstă)…  

 Scriu din timpul liceului, dar preferam poeziile, nu proza. Îndemnată și de prieteni, am început să scriu proză la 32 de ani. De ce scriu? Pentru că-mi este la fel de natural scrisul ca simplul fapt de a respira. Respir prin cărțile mele.
Acum stau (unde)…  

 în București.

Prima mea operă scrisă este (și la ce vârstă)…

…  Prima poezie a fost publicată într-o revistă literară și…

continuarea interviului AICI

Nopti la monaco, Recenziile cartilor mele

Victoria Donțov (NicioZiFărăLectură) și romanul Nopți la Monaco

Pe Victoria Donțov v-am mai prezentat-o într-un articol anterior, Inițiative admirabile. Nu întâmplător am ales acest titlu, căci Victoria și membrele clubului de lectură îndrăznesc să crească prin lectură, să se educe permanent și să atragă noi cititori prin curajul și abordarea inedită, creativă, a lecturii, versiunea 1.1. Ea este fondatoarea clubului de lectură Nicio_zi_fara_lectura și a paginii aferente. Am ținut să redau într-un articol separat impresia ei post lectură – vorbim aici de romanul „Nopți la Monaco”, cel care a călătorit, datorită clubului de lectură, în locuri în care nu mai sper deja că îl pot ajunge din urmă. Mulțumiri, Victoria și sper la o revedere cât mai curând – cu voia lui Bojică (citat Victoria).

Victoria Donțov – Fondatoarea clubului Nicio_zi_fără_lectură
De la stânga la dreapta: Svetlana Matvievici (Orheianca), Victoria Donțov, Natașa Alina Culea

“Nopți la Monaco” de Natașa Alina Culea.

„Este un roman plin de iubire, ce-l citești ușor, zburând chiar 🙂 . Și dacă, cumva te afli într-o supărare de scurtă durată sau continuă cu tine însuți, cineva din jur ori cu viața, este una din cărțile care-ți poate distrage atenția de la febrilitatea minții și corpului din primele pagini. Și te duce hăt, la Monaco. Doar una din multe alte destinații prin care te plimbă cu dragoste și grijă scriitoarea Natașa Alina Culea. Iar tu ușor și îndrăzneț poți purta rochiile și pantofii Nicoletei Dragomirescu, eroină desprinsă din povești cu finalul fericit.

– De ce final fericit? o întreb eu pe Natașa, savurând din cappucino bucureștean la a doua noastră întâlnire, ianuarie 2020.
– A fost o cerere a cititorilor, îmi răspunde ea mai târziu, în timp ce încercam să salvăm cercelul meu din gaura chiuvetei, îl scăpasem când fusesem la baie. Și deși era setul meu nou și preferat, pe care-l purtam în perioada Crăciunului, renunțasem ușor la el. Ea însă nu.
– Nu renunți niciodată? zic eu, o singură întrebare pentru ambele cazuri: și pentru istoria cu cercelul, dar și despre finalul fericit din “Nopți la Monaco”.
– Niciodată!

Atât cât citeam, atât o și recunoșteam pe Natașa în Nicoleta. Și nu pentru că s-a descris pe ea însăși în carte, ci pentru că așa mi-am permis eu să cioplesc și să construiesc chipul unei femei care nu renunță niciodată. Permisiunea mi s-a tras tot din lectură și neapărat din faptul că am cunoscut scriitoarea înainte să cunosc romanul. Câtă fericire pe capul nostru să putem sta la cafea cu scriitorii dragi ❤

Natașa a făcut din Nicoleta o femeie puternică pagină cu pagină, rând cu rând, buchie cu buchie. Dar nu înainte să ne arate cum sunt copiii lipsiți de dragostea părintească în multe din familiile din România. Cum sunt certați, înjosiți, impuși la muncă grea, care nu corespunde vârstei lor, bătuți și cum li se taie aripile și li se înăbușă visele. Totuși, există posibilitatea să-ți desenezi soarta singură, dacă tot vezi că Dumnezeu întârzie să umble cu creionul prin carnetul vieții tale. Și Nika, care te aruncă repede și fără să te întrebe într-o lume exagerat de modernă și te pune să semnezi de rând cu ea contracte cu multe zerouri, face asta cum știe ea mai bine. Deși uneori pare ireal, te trezești totuși să dispari cu ea și să te plimbi multe nopți la rând prin Monaco pentru a-i cunoaște pe Carlos, Gustav, Boris, Larisa, Isabella și Louis. Și să te faci părtaș la toate scenele din film trăite acolo. Iar pentru a te reîntoare la realitate, ajungi rapid în Văleni (comună în județul Olt, România) unde Grigore și Aurelia, părinții ei, continuă să se lupte cu sărăcia, necazurile, și bețiile bărbatului. Ceea ce, de altfel, descriu satele din România, dar și cele din Moldova. O fi ele și scene frumoase pe acolo, doar că Natașa, vrea să ne vorbească în această carte despre ceea ce mai mult se tace în altele. Se tace la fel și despre faptul că poți câștiga bani cu corpul tău așa cum îi poți câștiga la orice alt post de lucru, doar că uneori te alege el pe tine și nu tu pe el.

Mi s-a făcut mare dor de București (deși mă aflam la câteva zile plecată de acolo), atunci când Nicoleta ajunge studentă și se îndrăgostește pentru prima oară fiind fată mare deja. Chiar dacă e o dragoste falsă și murdară. Ea o trăiește ca un copil rănit, apoi Bucureștiul o crește și o aruncă brusc în lumea mare.

Și mi-a plăcut enorm Ploieștiul, pentru că anume acolo Nicoleta prinde drag de cărți și lectură. Sper să merg vreodată la Ploiești, așa cum aș merge în fiecare colțișor din România 🧡.

– Deci, ai făcut pe plac cititorilor cu acest final? sorbeam din cappucino printre autografe, întrebând-o pe Natașa.
– Îi făcusem prea mult să sufere cu cărțile precedente, mi-a răspuns ea cu un zâmbet adăugat la datorie 🙂 .

🌌 Să te poziționezi în calea singurului lucru care contează în viața cuiva, care nu are nimic, nu a fost niciodată o alegere înțeleaptă.

🌌 Iar dacă este un lucru pe care-l știm despre copii e că nu uită niciodată nimic. Nici chiar atunci când uită

🌌 … o resemnare dureroasă cu care oamenii se obișnuiesc în timp, ajungând chiar să-i spună normalitate

🌌 Viața este dată ca să fie trăită, nu să stai să te întrebi și să-i încurci pe alții

🌌 Unii oameni apar în viața noastră doar pentru a pleca, firește, după ce misiunea lor a fost îndeplinită…

🌌 ... în viață nu te poți atașa de lucruri, te poți bucura doar pentru moment, dar trebuie să fii mereu conștient că nu deții nimic

🌌 Dacă dispar albinele, tot ecosistemul se poate prăbuși. Dacă dispare omul totul va înflori

🌌 Trebuie să asculți ploaia din octombrie. Doar în octombrie ploaia are cântecul trecutului și dansul amintirilor

🌌 Viața este o comedie la care plângem cu toții

Am citit cele 261 de pagini prin ianuarie – februarie, dar după cum vedeți e vie în amintirea mea și azi 😀 . Deci, o recomand. Mai ales când ai o perioadă mai încărcată, cât o citești îți stă mai ușor. Mie mi-a stat și mi-a atenuat niște explozii cerebrale din acea perioadă 😀 .

Mulțumesc, Natașa. M-a apucat un dor nebun de o cafea cu tine. Aștept și cea de-a IV-a întâlnire exact ca pe prima, cu nesaț de vorbe bune și miros de cărți, flori, bomboane și cafea.
Știu sigur că va fi”

Blog

Grup de Facebook cu o viziune aparte: „Cărți și etica viitorului – Books and ethics of future”

Ei bine, după discuții cu autoarea Lina Moacă, am pus bazele unui grup cu postări în limba română și engleză, deocamdată doar pe Facebook, „Cărți și etica viitorului – Books and Ethics of the Future”. Îl găsiți la următorul LINK.

Cred că descrierea grupului ne reflectă întocmai ideile noastre legate de educație, literatură, cărți, ecologie și veganism:

<<Cel mai friendly grup cu și despre cărți! Creat de autoarele Natașa Alina Culea și Lina Moacă pentru a anima nu doar segmentul de carte/editorial, dar și pentru a încuraja inițiative lăudabile, etice. Un om care citește este și trebuie să fie un om educat, iar educația înseamnă dragoste de carte, dar și de natură, de animale. Ne pasionează literatura și etica viitorului, redusă la un îndemn: „Să trăim frumos!”. Educația înseamnă respect. Vă așteptăm cu drag recenziile, recomandările de carte și nu ne supărăm deloc dacă ne împărtășiți delicii vegane/vegetariene sau idei ecologiste.
__________________
The friendliest Facebook group with and about Books! Created by the authors Natașa Alina Culea and Lina Moacă to animate not only the book / editorial segment, but also to encourage commendable, ethical initiatives. A person who reads is and must be an educated person, and education means love for books, but also for nature and animals. Education means respect. We are passionate about the Literature and Ethics of the future, reduced to an urge: “Let’s live beautifully!” We look forward to your reviews, book recommendations and we don’t mind if you share with us vegan / vegetarian delights or ecological ideas.>>

Vă invităm să vă invitați în el 🙂

Interviuri

Interviu pentru CărțiȘiPrafDeStele

Interviu cu Natașa Alina Culea

updated on Leave a Commenton Interviu cu Natașa Alina Culea

Scriitoare cunoscută în mediul online și offline, Natașa Culea vânează cuvinte cărora le o oferă o nouă casă: opera sa. Scrie în proză, dar și în versuri și reușește să mențină legătura cu cititorii prin intermediul paginii de facebook, dar și prin intermediul site-ului ei.

Până pe 10 aprilie 2020 oferă gratuit cartea Marat în format electronic. O puteți accesa aici sau puteți da click aici pentru postarea originală!

Vă invit să o descoperiți în rândurile ce urmează!

Întrebare: Înainte de a fi scriitoare sunteți om. Așadar, cine este Natașa Alina Culea?

Natașa: Sunt un om care se redefinește zilnic printr-un set de întrebări esențiale: Cum pot fi mai bună azi decât am fost ieri? Unde greșesc? Pe cine am ajutat azi? Am zâmbit azi?

Cel mai mare țel al meu este să fiu mai bună, dar asta nu înseamnă că mă voi transforma într-o victimă, ipostază pe care nu o găsesc deloc un summum al altruismului. Îmi păstrez spiritul ludic în orice ipostază și mă rog să fiu conștientă, să știu când, cui și ce am de oferit.


Întrebare: Am observat că sunteți vegetariană: Când ați hotărât că vreți să deveniți vegetariană? Ce motive ați avut?

Natașa: Sunt vegetariană de aproape zece ani, dar am ajuns în ultimele luni la performanța de a nu mai mânca niciun produs animal…

…continuarea articolului pe site-ul Cărți și praf de stele

Blog

Psihopați în literatură. Eroi dark din cărți și romantismul periculos

Câteva personaje fascinante, cu tendințe de psihopatie, din cărți.

Georges Duroy – Bel-Ami (Guy de Maupassant):

Dorian Gray – Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde):

Christian Grey – Cincizeci de umbre ale lui Grey (E L James):

Maxim – Arlechinul (da, chiar de mine 🙂 ):

Lily, Arlette – Rătăcirile fetei nesăbuite (Mario Vargas Llosa):

Tom Ripley – Talentatul domn Ripley (Patricia Highsmith):

Hannibal Lecter – Tăcerea mieilor (Thomas Harris):

Introducere:

Când oamenii se gândesc la psihopați, își imaginează un criminal sau un nebun. Nimic mai greșit! Psihopații sunt, în genere, sociabili. Nu îi confundați cu sociopații care, într-adevăr, nu se pot integra social. De foarte multe ori psihopatul este o persoană publică, este sociabil și, foarte probabil, are o carieră de succes. Imaginați-vă un bărbat/femeie inteligent(ă), dezinvolt(ă), carismatic(ă) și fascinant(ă)! Poate fi un psihopat și ai întâlnit și tu măcar unul până acum!

Dacă vorbim de personajele din literatură, da, Hannibal Lecter este chintesența psihopatiei.

Toți psihopații sunt narcisiști, dar nu toți narcisiștii sunt psihopați. Psihopații din literatură fascinează cititorii. Ei sunt un fel de vânători-vampiri de la care cititorii așteaptă compasiune și schimbare. Ei bine, sunt iluzii. În viața reală Christian Grey nu s-ar schimba niciodată pentru nimeni și aceasta poate fi o iluzie primejdioasă pentru multe cititoare romantice în căutarea unui astfel de prototip masculin, ce sigur ar duce la nenumărate abuzuri emoționale și fizice. Poate că simți compasiune față de ei, dar, în realitate, ei nu ar avea față de tine. Va trebui să alegi, pentru că ei au ales deja propria persoană deasupra oricui, indiferent cum.

Statistică:

20% dintre CEOs sunt psihopați.

1% din populația totală este reprezentat de psihopați.

25% dintre condamnați sunt psihopați.

1 din 5 lideri din domeniul afacerilor și politică au tendințe grave de psihopatie.

Psihopatia este mai redusă la femei – nu se știe de ce

Notă: Nimeni nu este 100% psihopat. Vorbim de tendințe de psihopatie.

Caracteristicile principale ale psihopaților:

  • lipsa empatiei
  • lipsa conștiinței
  • egoism extrem
  • incapacitatea de a simți vină sau regret  
  • imagine de sine grandioasă
  • mincinoși patologici
  • comportament sexual intens, promiscuu (nu și în cazul în care poziția lor de putere îi obligă la a fi, cel puțin la suprafață, respectabili)
  • ușurință de a manipula alți oameni
  • nepăsare pentru sentimentele sau drepturile altor oameni
  • tendința de a-i vedea pe ceilalți ca pe posibile prăzi sau ca pe o distracție
  • vor face orice pentru a-și îndeplini planurile – de multe ori, bine puse la punct.

Alte trăsături ale psihopaților:

De foarte multe ori, ca și cum s-ar compensa lipsa emoției, psihopații sunt foarte inteligenți (majoritatea are IQ peste limita medie).

Sunt unii psihopați destul de justițiari și pot face fapte bune, deoarece contribuie la imaginea narcisistă pe care o au de întreținut.

Farmecul psihopaților este superficial. Se plictisesc ușor și au nevoie de noi stimulente.

Le place să câștige, sunt foarte competitivi.

Pot fi violenți, dar nu neapărat. Iar dacă ajung violenți, vor vorbi cu o mare ușurință despre actul de violență. În schimb, pot fi foarte calmi în situații extrem de tensionate.

Psihopații sunt foarte buni detectivi emoționali ai stării celorlalți, doar că ei nu le pot simți. Le pot mima foarte bine – dacă au ceva de câștigat din asta. În general, fie le mimează neconvingător, fie foarte bombastic.

Nu își pot asuma responsabilități, deoarece nu îi interesează în mod genuin ceilalți oameni sau fericirea și singuranța lor. Nu uitați: eu primul, eu indiferent ce.

Au toate noțiunile de morală pe care le știi și tu. Înțeleg foarte bine ei care fapte sunt reprobabile și care nu, prin deducție și rațiune, fără a internaliza procesul emoțional aferent. În interiorul lor, ei cred că tu meriți să fii folosit în interesul lor, pentru că te faci vinovat de naivitate, deci prostie.

Psihopații sunt oameni de succes! De ce au succes? Foarte simplu. Psihopații văd oamenii ca pe potențiale prăzi, iar lumea ca pe un teren de vânătoare. Pentru că nu se împiedică de morală ajung unde vor, pe cea mai scurtă cale.

Psihopații nu se vindecă. Nu au cum, în primul rând. Acea parte a creierului răspunzătoare de empatie nu este activă. Ei se nasc așa, nu copilăria marcată de probleme îi face psihopați, doar poate sa o declanseze. În puținele cazuri în care au fost sub tratament psihologic, doar au învățat să fie mai abili.

Dacă vă imaginați că psihopații nu țin la nimeni, vă înșelați iar. Au sentimente, doar că sunt diferite și oricum s-ar manifesta ele, vor predomina tendințele de psihopatie enumerate mai sus.

Profesiile preferate ale psihopaților. Profesii ce țin de exercitarea puterii și controlul asupra altora: CEO, lideri, medici, avocați, actori, polițiști, persoane publice, atleți, politicieni, soldați etc.

Cum poți recunoaște, mai subtil, un psihopat? Foarte mulți, incidental, strecoară într-un discurs verbal sau scris diverse cuvinte legate de psihopatie (nebunie, sclerozare, demență, delir, egocentric, grandios, măreț etc). Sunt oportuniștii nr. 1. Pentru că se plictisesc repede, pot avea diverse gesturi nervoase. Au diferite stări paranoice. Supraexcitația și nevoia de nou se pot manifesta prin stări de euforie. Pot fi speakeri foarte buni, deoarece nu sunt emotivi și iubesc să influențeze sau să manipuleze.

Notă: Mulți psihopați nu știau că sunt psihopați (cazul Fallon):

Cât de uimiți ați fi dacă v-aș spune că cei mai mulți psihopați cred despre ei că sunt persoane bune? Sunt psihopații bolnavi? În viziunea mea, nu. Doar diferiți. Dacă am cataloga așa de ușor pe oricine, am putea spune și că prostia e o boală, că omoară anual mai mulți oameni decât psihopații. Să mai spunem și faptul că societatea încurajează comportamentul psihopat, că ei sunt primii recompensați în multe domenii? Aș putea vorbi la nesfârșit despre psihopați și narcisiști, dar mă voi opri deocamdată aici…

Interviuri

Invitată la „Știrea cea bună”, A7TV

După cum unii dintre voi știți, ieri am fost invitată la emisiunea „Știrea cea bună” (și chiar știrea cea bună este), moderată de domnul Cornel Pavel Dărvășan (jurnalist, Doctor în Științe, teolog). În prima parte a emisiunii a fost invitată Andreea Marin – care nu mai are nevoie de nicio introducere – iar în a doua parte mă puteți vedea vorbind despre cărți, dar nu numai – dacă v-a fost dor de mine și de o emisiune care înalță, nu coboară, care susține cultura, arta și, cel mai important, umanitatea în toate fațetele ei.

Pentru cei care nu ați văzut ieri seara emisiunea live (Știrea cea bună – A7TV), vă atașez linkul de pe Youtube:

EMISIUNEA INTERGRALĂ:

DOAR PARTEA CU MINE:

… și câteva fotografii din fața și din spatele camerei 🙂





Natașa Alina Culea, autoare

Blog

Ce-am mai citit în iulie – august. Recomandări

Lista mea de lecturi este și o listă de recomandări, deoarece am mai spus că nu citesc decât ceea ce mă fascinează, deși această fascinație poate fi destul de răsucită uneori. În momentul ăsta vârful este reprezentat de cei trei magi ai literaturii filosofice românești: O. Paler, C-tin Noica și P. Țuțea. O anumită duioșie mă îndeamnă să îl aduc mai aproape de mine pe O. Paler, a cărui eleganță a resemnării ideilor mă vindecă afectiv. Dacă M. Șișkin a spus că literatura rusă nu a reușit să împiedice niciun război, în schimb, literatura lui și a lui O. Paler poate pune capăt războaielor din sufletul vostru. Încercați.

Ernest Hemingway – Pentru cine bat clopotele?

Milan Kundera – Viața e în altă parte

Octavian Paler – Viața pe un peron

Octavian Paler – Un om norocos

Cezar Petrescu –  Aranca – știma lacurilor

Italo Calvino – Dacă într-o noapte de iarnă un călător

Thomas Mann – Muntele vrăjit

John Fowles – Iubita locotenentului francez

Simon Montefiore – Sashenka

Sergiu Someșan – Iubirea ca o pânză de păianjen

Citesc încă:

Daphne du Maurier – Golful francezului

Constantin Noica – Mathesis sau bucuriile simple

Petre Țuțea – Între Dumnezeu și neamul meu

__________________

NATAȘA ALINA CULEA

Interviuri

Ne vedem live diseară – Știrea cea bună, A7TV

Vestea cea bună de astăzi vine cu „Știrea cea bună”, emisiunea moderată de domnul Cornel DărvășanA7TV, unde ne vedem diseară (16 iulie 2019), live, la ora 21:00.

Voi reveni pe pagina mea de Facebook cu linkul transmisiunii LIVE. Facebook A7TV

În cadrul emisiunii vom dezbate diverse subiecte livrești, precum și o privire de ansamblu asupra romanului „Visele nu dorm niciodată”.

Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine!

Cărți scrise

Recomandările literare de vacanță ale Evei

Articol preluat de pe site-ul Evatopia

Am văzut pe DorinaDănilă.com un tag foarte drăguț și nu m-am putut abține să nu-l preiau. Îmi place să răspund la tag-uri și am răspuns la câteva pe Rândurile Evei, dar pe Evatopia acesta este primul meu tag. Așadar, haideți să vedem despre ce este vorba în acest tag de vacanță.

………………..

6. O carte care ne poartă într-un oraș turistic european

„Arlechinul” de Natașa Alina Culea. O parte a acțiunii se petrece în București, iar o parte are loc în diverse locații europene, printre care și Paris. este o carte frumoasă, care îl poartă pe cititor nu doar prin locații diferite, ci și printr-o poveste deosebită.

7. O carte care ne poartă într-o cunoscută destinație turistică din lume

Aleg din nou o carte scrisă de Natașa Alina Culea, și anume, „Nopți la Monaco”. Încă din titlu, ne dăm seama că această carte se potrivește de minune la această cerință. Acțiunea începe în România, dar autoarea ne poartă pașii spre și prin Monaco, una dintre destinațiile turistice renumite.

Continuarea articolului AICI

Blog, Bărbați vs femei

Despre realitate cu Adrian Cutinov (interviu)

Datorită popularității articolelor mele din seria Bărbați/Femei, am înțeles că există o mare nevoie a femeilor de a afla mai multe despre relațiile de cuplu. Femeile au nevoie să se ancoreze în principii, tocmai pentru că emoțiile și sensibilitatea lor înnăscute le îndepărtează de multe ori de realitate. Astăzi vorbim DESPRE REALITATE. Și cine te poate învăța mai bine despre asta decât cel care scrie pe blogul desprerealitate.ro. Adrian Cutinov este autorul celor trei cărți: „Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat”, „Și frunzele ascund emoții” și „Hoții de iubire”. Pagina lui de Facebook este urmărită pe aproximativ 90.000 de cititori fideli, ceea ce spune multe referitor la informația pe care Adrian Cutinov o are de împărtășit lumii.

Adrian, spune-ne câte ceva despre tine, pentru ca cititorii, dar mai ales cititoarele site-ului meu să te cunoască mai bine

Bună, Natașa! M-am născut la malul mării și cred că acest lucru și-a pus o amprentă de romantism în scrierile mele. Marea are o energie greu de descris în cuvinte. De câte ori o privești, produce în tine o transformare. Îți dorești să pleci undeva, departe. Pe un tărâm în care toate grijile sunt lipsite de substanță. Un loc în care un bărbat poate fi cu adevarat liber. Și când ajungi acolo să te așezi pe nisip și să privești marea dintr-o altă perspectivă. Să nu-ți mai dorești să pleci, ci să te bucuri că exiști. Și-atât…!

Cum ai început să scrii, de ce?

Am început să scriu din nevoia de a mă exprima pe mine însumi. Cred că sunt momente în care fiecare dintre noi simte nevoia de a deveni creativ. De la dorința de a construi o casă, de a da naștere unei afaceri, de a inventa lucruri neinventate de alții înaintea noastră sau, de ce nu, de a scrie o carte.

M-am regăsit mereu printre cărți. Cărțile mă liniștesc. Îmi dau posibilitatea de a evada. Dacă autorul este unul valoros, rămân rătăcit în lumea lui câteva zile. Este ca un drog legal de care abuzez de câte ori am ocazia.

Am cochetat o perioadă cu muzica, dar mi s-a părut că arta scrisului îmi subliniază mai bine trăirile. În momentul în care scriu, intru într-o formă de meditație. Intru într-o stare de puritate. Mă simt ca un lotus care, deși are rădacinile adânc înfipte în noroi, printr-un soi de alchimie internă reușește să-și păstreze tulpina și floarea impecabil de curate. Scrisul este pentru mine o întoarcere la sursa primordială. Este o întoarcere către propriul meu sine. De acolo îmi iau energie și mă întorc pentru a-i reda frumusețea prin cuvinte. Așa cum mă pricep mai bine.

Care sunt subiectele pe care le abordezi în cărțile tale?

Subiectele cărților mele sunt despre viața de zi cu zi. Percepută prin ochii și prin conștiința mea. Scriu despre iubire, despre idealuri, despre lacrimi, despre speranță, despre vise duse la realitate și despre speranțe distruse de către cei care se pricep de minune să taie aripile celor din jur.

Care este cea mai mare satisfacție a ta privind scrierile tale?

Cea mai mare satisfacție a mea în ceea ce privește cărțile mele este faptul că, plecând de la o simplă idee, pot da viață unei povești de 60.000 de cuvinte.  Trebuie să ai grijă de acele personaje și de nevoile și destinul lor. Știi și tu că nu este ușor.

De ce ai ales subiectul relațiilor de cuplu în cărțile tale?

Nu am ales cu precădere subiectul relațiilor de cuplu. Am ajuns la acest tip de scriere, pentru că mi-am dat seama că pe acest lucru îl ințeleg cel mai bine. Mi-am dat seama din mesajele primite de la cititori. Pe lângă toate acestea, acest subiect este inepuizabil. Dacă citim Balzac, înțelegem că, încă din perioada anilor 1800 – 1850, se scria mult despre relațiile de cuplu. S-a scris și înainte. Avem pretenția că după anii 1800 lumea a cunoscut o civilizație accelerată.Tragem concluzia că nici familiile cele mai prospere din Paris din acea perioadă nu au găsit soluția pentru cuplul ideal. Se va mai vărsa multă cerneală despre acest subiect și mult timp după ce voi trece și eu în neființă. Până nu se va schimba natura umană, nu vom găsi un panaceu pentru acest tip de probleme.

Crezi că putem generaliza bărbați/femei sau vorbim de cazuri individuale?

Nu putem generaliza prin sfaturi asemănătoare nici măcar același tip de „probleme”. Fiecare din noi iubește și tratează partenerul de lângă el în funcție de educația aleasă și de propriul discernământ social și spiritual.

Crezi în ideea de iubire necondiționată într-o relație?

 Iubirea necondiționată cred că se regăsește doar între mamă și copiii ei. În relația de cuplu nu putem vorbi de așa ceva. De exemplu, dacă eu mă angrenez într-o relație cu o femeie, fac această alegere deoarece am ceva de câștigat de acolo. Frumusețea ei, atingerea ei, senzualitatea ei care mă liniștește, pasiunea ei care mă face să uit de mine, inteligența ei care mă excită intelectual sau poate zestrea ei, în cazul vânătorilor de averi. Femeia alege să stea lângă un bărbat din diferite motive: este un bun amant, este șarmant, are simțul umorului, are o situație financiară foarte bună, are o inteligență de invidiat, este chipeș sau este un artist sau un sportiv înconjurat de succes. Și lista poate continua. 

Ce este starea de îndrăgostire? O reacție chimică, ceva predestinat…?

Starea de îndrăgostire este o stare chimică a creierului. Este un răspuns la diverși stimuli care excită un anumit organ de simț. De exemplu, îmi vine în birou o nouă colegă. Este superbă. Este frumoasă și când mă privește parcă mă furnică pielea. O doresc și încerc să fac tot posibilul să-i intru în grații. Toată făptura ei mă fascinează. Mă îndrăgostesc. A te îndrăgosti are un caracter limitat în timp. Dacă aș fi fost orb, nu aș fi putut s-o observ. Creierul nu și-ar fi primit stimulul. Aș fi putut să-i percep parfumul și să mi-o imaginez, dar deja intrăm într-un subiect forțat. Uite, Al Pacino, în Parfum de femeie, făcea complimente femeilor în funcție de parfumul lor, dar tot le atingea cu mâna și își dădea seama de armonia trăsăturilor figurilor acestora. Deși era orb. Un film superb, apropos!

Deci starea de îndrăgostire ni se poate întâmpla oricând. Să nu confundăm cu iubirea.

Cu ce gânduri intră bărbații într-o relație? Dar femeile?

Nu știu cu ce gânduri intră bărbații într-o relație. Ca să generalizez ar însemna să limitez și să distorsionez adevărul. Sunt bărbați care intră într-o relație doar pentru sex. Alții pentru a-și obține o carieră, căci iubita lor are o funcție care le-ar putea deschide uși mari și grele. Alții vor familie și copii. Sunt bărbați care vor averi. Fiecare este animat de ceva anume.

Femeile intră în relații în general pentru a putea fi înțelese. Ele au sufletul plin de mistere și ele ard de nerăbdare să arate aceste mistere bărbatului care le merită întreaga atenție. Femeile își doresc armonie. Își doresc să transforme cifra doi în cifra unu. Ele pot iubi cu fiecare fibră din ființă.

Nu spun că nu există femei care-și doresc doar distracție sau femei care vor avere. Indiferent de ce alegeri fac și ele, femeile au o componentă sufletească în plus față de unii bărbați. Aceasta componentă le face sensibile și vulnerabile.

Cum poate o femeie să recunoască un player?

O femeie poate recunoaște un player doar cu ajutorul inteligenței emoționale și cu ajutorul experienței.

De ce ajunge un bărbat un player?

Bărbații ajung players pentru distracție sau pentru a-și umple un gol lăsat de o altă femeie cândva. Ei nu mai pot avea încredere în femei. Din acest motiv încep să le trateze superficial pe toate. Fiecare femeie cucerită nu este altceva decât un alt munte pe care acest tip de bărbați îl escaladează. O medalie în plus. O cauză poate să fie și lipsa iubirii de la unul dintre părinți. Nu aș vrea să intrăm în psihoterapie.

Crezi că femeile se îndrăgostesc mai repede decât bărbații?

Femeile se îndrăgostesc mai repede decât bărbații. Sensibilitatea lor le face să se atașeze emoțional mai ușor decât bărbații.

Ce crezi despre funcționalitatea unei relații?

Funcționalitatea unei relații își are sensul în situația și în cazul în care cei doi participanți la relație sunt potriviți pentru aceasta și au experiențe de viață similare până în acel moment. Orice diferență majoră dintre ei va ieși la suprafață. Ca un neg în vârful nasului.

Trebuie să muncești pentru o relație frumoasă sau, mai degrabă, vine de la sine?

Pentru o relație frumoasă trebuie să muncești, fără doar și poate. Ambii parteneri. Vedem în jur, din păcate, multe persoane care muncesc singure în construirea unei relații. Acel efort depus pentru doi le copleșește și cad sub povara propriei dorințe de a construi ceva perfect. Ca o clădire care se înalță doar pe un singur pilon.

Ce „greșeli” fac femeile la începutul unei relații?

Nu știu dacă femeile fac mai multe greșeli decât bărbații, dar dacă ar fi să subliniem una din ele este faptul că își doresc să transforme partenerul în ceva ce nu va fi niciodată. Vor să transforme inginerii în artiști și poeții în mecanici. Bărbatul din fața ta este ceea ce este el, nu ceea ce crezi tu că va fi atunci când va începe să umble cu tine.

Niciun afon nu va începe să simtă muzica dacă va ieși de mâine cu cea mai mare pianistă. Nu mai cereți bărbaților ce nu pot să vă ofere! Căutați bărbați care aveau acele calități intrinseci înainte să vă cunoască.

Dar bărbații?

Bărbații fac greșeala să creadă că femeile vor avea o răbdare infinită cu ei și din acest motiv devin nepăsători.

Dacă ai categorisi bărbații „grosso modo”, în funcție de maturitatea lor emoțional-relațională, care ar fi aceste segmentări?

Nu pot categorisi bărbații. Sunt diverse arhetipuri masculine pe care le-au tot definit Carl Gustav Jung și alți psihologi și psihanaliști. Nu-mi pot aroga o astfel de segmentare și sablonizare a bărbaților sau femeilor.

Multumesc mult pentru șansa acestui interviu!

A.

Unde îl puteți găsi pe Adrian Cutinov:

Facebook Despre realitate

DESPREREALITATE.RO

Blog

Lecturi de mai și două mari iubiri

Voi continua seria „Ce-am citit când am tăcut” cu lecturile recente din luna mai. Am citit când întrerupt și haotic mai multe cărți odată, când scufundată complet, până în zori, în lectura uneia singure, mai captivantă decât alte 1003 și-o copertă la un loc.

Așa m-am îndrăgostit în mai de Amos Oz și de Mihail Șișkin. Și știu că nu-mi va mai trece vreodată. Parcă dacă aș scrie cum mi-au plăcut doar, le-ar știrbi din vanitatea complet meritată, de aceea nu voi scrie, doar vă voi presăra câteva citate incitante, pe care le veți aprecia singuri, după cum v-ați înnobilat dedesubturile sufletești.

Lecturile de mai:

  • Femeia nisipurilor – Kōbō Abe
  • Poveste despre dragoste și întuneric – Amos Oz
  • Dragostea în vremea holerei – Gabriel García Márquez
  • Colecționarul – John Fowles
  • Lolita – Vladimir Nabokov
  • Cea mai frumoasă carte din lume – Eric-Emmanuel Schmitt
  • Hoții de frumusete – Pascal Brukner
  • Faust – Goethe
  • În noapte – Haruki Murakami 
  • Scrisorar – Mihai Șișkin
  • Un cuib de nobili – Ivan S. Turgheniev
  • Cimitirul din Praga – Umberto Eco
  • Fotografie de grup cu Doamnă – Heinrich Boll

După cum spuneam, deși le-am îndrăgit pe toate – nu citesc decât ceea ce mă captivează – Scrisorar și Poveste despre dragoste și întuneric mi-au resetat definițiile artei livrești. Oare iubim romanele sau scriitorii? Într-o anume carte Amos Oz are mai mult din el decât în alta?

Scrisorar este de o dimensiune modestă, dar nu umilă, haide să spunem respectabilă, dar ce mai contează atunci când iubești? Poveste despre dragoste și întuneric te va lăsa să te delectezi cu ea până la euforie în cele peste 600 de pagini pe care se revelează desăvârșit, gradat. Ah! Și Bunicul Aleksandr cu ticurile lui verbale: Nu, șto…

Șișkin a inventat o limba nouă, cea a dragostei. Firesc, dar convulsiv. Trăire și iar trăire. Și oare ar fi scris Amos cum a scris dacă nu ar fi fost, la rândul lui, influențat de clasicii ruși?

Din Scrisorar:

Îţi scriu noaptea. Tocmai am terminat de ronţăit un pişcot în pat şi acum firimiturile nu mă lasă să adorm, s-au risipit pe cearşaf şi mă înţeapă.

Pe fereastra de deasupra capului se vede cerul plin de stele. Şi Calea-Lactee taie cerul pieziş. Ştii că seamănă cu o fracţie uriaşă? La numărător se află o jumătate de univers, iar la numitor — cealaltă jumătate. Am urât mereu fracţiile astea, cifre la pătrat, la cub, nu ştiu ce rădăcini. Toate acestea sunt atât de imateriale, de neimaginat, chiar că nu ai de ce apuca.

Rădăcina este rădăcină, este a unui copac. E tare, se târăşte, se agaţă, muşcă pământul, se încleştează, suge, e de neoprit, lacomă, vie. Şi aici e vorba de o prostie sofisticată, pe când acolo e rădăcina!

Şi cum poţi să pricepi ce e minus? Cum vine asta, minus fereastră? Păi ea nu dispare nicăieri. Nici ceea ce e dincolo de ea. Sau minus eu? Aşa ceva nu există.

……

— După chipul şi asemănarea sa, fiecare poate să facă ceva. Şi pisica, şi norul. Nu trebuie să redai pădurea aşa cum o văd copacii.

O îmbrăţişa cu mâinile murdare de vopsea şi ea aşa ieşea, plină de pete, pe stradă. Ziua ea era puternică şi gata să-l apere de întreaga lume, dar noaptea avea nevoie să plângă în braţele lui.

Numai de asta avea nevoie pentru a fi fericită — să spele chiuveta de spuma murdară ce rămânea în urma bărbieritului lui. Nu aveau copii, dar el nici nu voia. Făcea ouă ochiuri, le spărgea de marginea tigăii şi aşa a trecut o sută de ani.

Încă un secol ploios. Şi încă unul. Deja de multă vreme împărţeau mai degrabă masa decât patul, nu erau soţi, ci comeseni. Se dezbrăcau fără să se uite unul la altul, se culca fiecare pe marginea lui — patul e mare şi e o vale între ei. Capul ei nu se mai odihnea pe umărul lui. Distanţa care separă, într-o noapte de iarnă, două fiinţe înfrigurate este insignifiantă, dar de netrecut.

În patul conjugal s-a trezit brusc din cauza singurătăţii. Fără să ştie de ce, s-a uitat cum dormea el. În casă a apărut un sunet nou — trântitul uşii.

El se înverşuna împotriva vieţii lui, dar loviturile le primea ea, dându-şi seama că tocmai ea era viaţa lui.

Din Despre dragoste și întuneric:

A băut o ceaşcă de amestec de cafea şi cicoare, a mâncat vreo doi biscuiţi şi mi-a luat ochii cu uniforma sa frumoasă, neagră, cu şirul ei de nasturi argintii, cureaua de piele care îi trecea de-a curmezişul pieptului şi pistolul lui negru care se odihnea într-un toc de pe şold, ca un leu adormit.

……

La nevoie, buzunarul ăsta evreiesc o să fie apărat de câteva mii de marinari americani din Flota a Şasea, de pe avioanele lor transportoare gigantice, dat fiind că ei nu cred că evreii o să fie în stare să se apere singuri în condiţiile astea.

— Ar fi mai bine dacă americanii ar lua Lilliputul ăsta pe care vor să ni-l dea nouă şi să ne dea în loc pur şi simplu cele două avioane de transport: am fi mai în largul nostru acolo, şi mai în siguranţă. Şi un pic mai puţin înghesuiţi.

Nu, ce: ăsta-i sfârşitul! Vsiol Kvatitl Gata! Toţi antisemiţii din lume au mare dreptate. Khmelnicki avea dreptate. Petliura avea dreptate. Şi Hitler avea dreptate: nu, ce. Chiar că suntem blestemaţi! Dumnezeu ne urăşte cu adevărat! In ce mă priveşte, a mormăit bunicul, roşu ca racul, împroşcând firişoare de salivă în toate părţile, dând cu pumnul în masă până ce a făcut să zăngăne linguriţele în pahare, nu, ce, ti skazal.

Bunica Shlomit l-a înhăţat de braţ şi a poruncit:

— Zisya! Termină! Şto ti govoriş! Genug! Iber genug!

…..

La capătul acestui sat, într-o pădure de pini întunecoasă, trăia un om sărman, mut şi orb. Trăia singur, fără familie sau prieteni, şi numele îi era Aleluiev. Bătrânul Aleluiev era mai bătrân decât cel mai bătrân om din sat, mai bătrân decât cel mai bătrân om din vale sau din stepă. Nu era doar bătrân, era matusalemic. Aşa de bătrân, că începuse să-i crească un covor de muşchi pe spate. In loc de păr, pe cap îi creşteau ciuperci negre, şi în loc de obraji avea scobituri în care se lăţeau lichenii. Rădăcini cafenii începuseră să-i răsară din tălpile picioarelor şi licurici strălucitori îşi făcuseră cuib în orbitele lui adânci. Bătrânul ăsta, Aleluiev, era mai bătrân ca pădurea, mai bătrân ca zăpada, mai bătrân ca Timpul însuşi. Într-o zi s-a ivit zvonul că în fundul colibei lui, ale cărei obloane n-au fost deschise niciodată, sălăşluia alt bătrân, Cerniciortin, care era mult, mult mai bătrân ca bătrânul Aleluiev, şi chiar mai orb şi mai sărman şi mai tăcut, mai cocârjat, mai surd, mai încremenit, şi era şlefuit de vremuri ca un ban tătăresc.

Întrerup acum articolul, dragi cititori, am o fetiță lângă mine care-mi cântă:

So-lo

Nu mai am i-ni-mă

Am un cub de gheață a-co-lo.

… și-mi cere atenția 🙂 🙂

Seri albastre vouă!

______________________________________

Natașa Alina Culea

Blog, Interviuri

Întâlnirea cu liceenii din Decebal (proiectul #Fii diferit, citește)

Proiectul #Fii diferit, citește a luat naștere la inițiativa scriitoarei Oana Arion, de altfel, o foarte bună prietenă de-a mea, și nu doar o colegă de breaslă. Astfel, s-a creat un proiect care a luat amploare în București, reunind cititorii tineri, liceenii, cu scriitorii români contemporani.

Cei 12 scriitori implicați în proiect sunt:

Cristina Nemerovschi, Monica Ramirez,
Theo Anghel, Raluca Alina Iorga,
Laura Nureldin, Anamaria Ionescu,
Camelia Cavadia, Iulia Ioniță,
Corina Ozon, Natașa Alina Culea,
Oana Arion
, Cristina Andone.

Astăzi, la liceul Decebal din București, am întâlnit noua generație de cititori; am discutat, ne-am hlizit și am răspuns la zeci de întrebări legate de piața editorială din România, dar nu numai. Mulțumim pe această cale doamnei profesoare Alexandru Andreea, Bibicăi Coman (Director coordonator) și Adrianei Vera Ștefan (Director adjunct).

Și pentru că a picture is worth a thousand words, inserez aici fotografii de la evenimentul literar încheiat cu un sentiment de preaplin și de regret că timpul nu ne-a permis să ne continuăm discuțiile, care se ramificau în toate direcțiile posibile 🙂

Interviuri

Evenimente literare 20-24 mai 2019, București — sau „Unde ne vedem zilele acestea?”

După cum unii dintre voi știți, voi participa săptămâna aceasta, în cadrul campaniei #Fii diferit, citește la evenimentul ce va avea loc mâine, 21 mai 2019, la ora 12:30, la liceul Decebal (București). Mai multe detalii despre campania care a reunit scriitorii contemporani români cu tinerii din liceele bucureștene găsiți aici. Voi reveni asupra lui cu fotografii și impresii, cu precizarea că acestă întâlnire se va desfășura exclusiv cu liceenii, așadar, invitațiile sunt închise.

Unde ne vedem totuși?

La al doilea eveniment, ce va avea loc vineri, 24 mai, de la 18:30, când ne întâlnim la final de proiect. Unde? Librarium TNB. Acest amplu proiect literar este organizat de scriitoarea Oana Arion și editura UP. Dacă doriți să participați, vă rog să accesați pagina de Facebook a evenimentului.


Vor participa scriitorii:
Cristina Nemerovschi
Monica Ramirez
Theo Anghel
Raluca Alina Iorga
Laura Nureldin
Anamaria Ionescu
Camelia Cavadia
Iulia Ioniță
Corina Ozon
Natasa Alina Culea
Oana Arion
Blog, Cărți scrise

Pentru voi, dragii mei cititori

Cumva titlul îmi amintește de melodia Tебе моя последняя любовь, dar fără partea de jale, da?

Acest articol este pentru voi, dragii mei cititori. Pentru voi și pentru bucuria pe care mi-o aduceți. Voi și articolele voastre. Voi și recenziile voastre. Voi și fotografiile voastre pe care mi le trimiteți cu atât de multă dăruire.

Ultima ispravă a unei cititoare din Moldova m-a inspirat să scriu acest articol. O frumoasă tânără plecată în căutarea originilor Arlechinului, în Italia, și fotografiile pe care le-a realizat, trezindu-mă ca o rază de soare ce-ți bate-n geam dimineața:

Inițiva aparține grupului Nici_o_zi_fără_lectură, iar cartea călătoare a fost oferită inițial grupului de Kristina Doba

Vouă, tuturor celor care mi-ați trimis sute de poze, unele mai frumoase ca altele, cu romanele scrise ❤ Îmi pare rău că nu le pot posta pe toate 😦

Vă îmbrățișez,

Interviuri

Interviu. Arlechini în viața altora. 10 mai 2019

După cum v-am promis în avanpremieră, vă prezentăm romanul doamnei Natașa Alina Culea, Arlechinul.

arlechinul

Spuneți-ne ceva despre această carte. Cum a apărut? Când?

Natașa Alina Culea: Romanul Arlechinul a fost publicat în decembrie 2018, sub egida propriei mele edituri, editura Hebe. De ce propria mea editura? Mă declar din start o autoare dificilă, dar și perfecționistă, crezând cu tărie în ceea ce face. Piața editorială din România nu mă satisface, și spun asta fiind în asentimentul foarte multor scriitori români. Faptul că nu ai niciun control asupra vânzărilor, faptul că editurile nu se implică suficient în procesul de marketing al cărților, nu oferă informațiile necesare și multe alte neajunsuri m-au determinat să iau această decizie, pe care nu o regret nicio secundă. Sunt mândră de munca mea și de noile ediții ale celor șase romane scrise și publicate până acum, poate așa se și explică faptul că sunt un autor care chiar se vinde în România.

Arlechinul este un roman aparte, care știam că va stârni controverse. Nici nu ar fi putut fi altfel atunci când avem ca protagonist un antierou, un personaj pe care puțini ar putea să îl adore, iar cei mai mulți să îl deteste de-a dreptul, un personaj care răscolește mizeria ascunsă sub preșul social.

Pe lângă un protagonist machiavelic avem și partea de erotism a cărții, destul de greu de ignorat și de digerat.

Așa cum am mai spus în interviurile anterioare, cărțile mele vor stârni reacții, deoarece nu sunt conformiste, nu sunt lecturi lejere care să nu-ți scuture alegerile și convingerile.

alina

Natașa Alina Culea. Sursă foto: arhiva personală

De ce acest titlu? 

Natașa Alina Culea: Totul pornește de la ideea de mascaradă a vieții, de spectacol dat pentru amuzamentul altora. Arlechinul, Arlecchino, a apărut ca actor în vechile comedii italiene, Commedia dell’arte, la sfârșitul secolului al XVI-lea, ca fiind un bufon, purtând mască, cu un costum reprezentativ, caraghios și grotesc în același timp. Peste ani, Arlechinul a devenit un personaj mai romantic, dar și mai inteligent, paiața noastră inițială, farsorul, devenind un adevărat seducător perfid.

Continuarea articolului AICI…

Interviuri

„Avanpremiera” celui mai recent interviu. 8 mai 2019

Natașa Alina Culea este o scriitoare talentată, care a scris șase cărți până în prezent; în ordinea apariției – Natașa, bărbații și psihanalistulMaratLupii trecutului. SofiaNopți la MonacoVisele nu dorm niciodatăArlechinul.

scriitoare

Natașa Alina Culea

Doamna Natașa Alina Culea, despre care s-a mai scris pe blogul nostru, a acceptat cu amabilitate să ne dea un interviu la lansarea ultimei sale cărți, Arlechinul.

Puteți urmări un trailer despre această controversată carte, „Arlechinul”:

AICI

CITIȚI CONTINUAREA ARTICOLULUI PE SITE-UL LOGOPAPER