Blog

Gânduri despre egoism

Cred că acest articol se cerea scris, deoarece chiar săptămâna trecută am vorbit într-o filmare despre egoism și narcisism. Acum câteva zile îmi povestea cineva că tocmai vorbise la telefon cu o prietenă foarte bună, că i-a povestit câte-n lună și-n stele, fără să o întrebe măcar o dată „Dar tu ce faci?”. A tot așteptat acel „Ce faci?”, dar a înțeles că nu va veni nicicum.

Fiecare suportă cum poate anumite trăsături omenești, până la urmă. Eu suport destul de greu egoismul. Cu narcisismul îmi este mai ușor, dacă persoana măcar este simpatică sau mă face să râd, atât timp cât nu durează și nu-mi schimbă programul zilnic.

Narcisismul zilelor noastre este o boală grea și tot mai mulți se îmbolnăvesc de ea, mai ales că spiritualitatea a fost interpretată distorsionat – am mai vorbit despre asta – și toți oamenii spun azi „Eu merit, eu trebuie să am”, uitând că libertatea a ceea ce vor ei se termină unde începe libertatea celorlalți. Dacă tu meriți, tu trebuie să ai, unde sunt ceilalți, ceea ce merită și ei să aibă?

Revenind la subiectul articolului nostru… Ce este egoismul în raport relațional? Cum este egoistul?

  • Egoistul cere, vrea să aibă și nu este interesat deloc de ceea ce au ceilalți nevoie. Putem trage o primă concluzie de-aici, că egoistul nu este empatic.
  • Egoistul, ca și narcisistul, se preocupă exclusiv de el însuși. Crede că lumea se învârte în jurul lui și ceilalți sunt aici doar să le țină lor oglinda sau soclul.
  • Egoistul, ca în conversația telefonică amintită mai sus, vorbește și se gândește doar la el. Egoistul îți va da toate detaliile vieții lui, acea viață extraordinară, bineînțeles, iar dacă vei încerca să vorbești și tu, fie te va întrerupe, fie îi va intra pe o ureche ce-i spui și va ieși pe alta. Egoistul nu are niciun fel de respect pentru timpul tău.
  • Egoistul nu dă, dar pretinde să i se dea. De multe ori egoismul este asociat cu zgârcenia, fie ea materială sau sufletească.
  • Egoistul adeseori manipulează emoțional, știind și profitând de nevoia intrinsecă a oamenilor de a fi buni, de a nu-i răni pe ceilalți.
  • Egoistul are un singur punct de vedere: al lui.

Eu cred că toți avem nevoie de o doză de egoism, sănătoasă, pentru viața noastră, dar de aici la egoistul lipsit de empatie și care-ți cere să te învârți în jurul lui, e o cu totul altă poveste.

Și, nu, nu este nevoie să îi faci egoistul pe plac, doar ca să se spună despre tine că ești sociabil. Am spus și o repet, să întreții raporturi superficiale cu oameni cu care nu ai nimic în comun este pierdere de timp. Vor dispărea oricum la prima provocare a vieții.

Aștept părerile voastre…

Bărbați vs femei

Tot ce trebuie să știi despre bărbați!

Sper să nu fiu acuzată acum că sunt de partea femeilor. Nu sunt. Nu sunt nici de partea egoismului. Tot ceea ce voi enumera se aplică și femeilor. Să trecem la treabă: Tot ce trebuie să știi despre bărbați – în doar câteva rânduri!

  • Fetelor, nu doar că nu este frumos, dar este și inutil să alergați după bărbați cu bani! Nu contează cât câștigă, ci cât îți dă ție din cât câștigă.
  • Nu există bărbat care nu știe ce vrea, ci bărbat care știe că nu te vrea, dar nu știe cum să-ți spună.
  • Dacă după ce te-ai culcat cu el te mai sună peste o săptămână sau două, ai trecut de interviu, dar n-ai luat jobul. Felicitări.
  • Nu încerca să schimbi un bărbat, dar schimbă-l cu altul. De ce spun asta? Oamenii se schimbă foarte greu sau deloc. În tot cazul, trebuie să vină de la ei, asta după ce au realizat deja că ceea ce fac ei nu este OK. Nu îl vei schimba tu și nu-ți mai spune că tu ești diferită sau specială. Te amăgești singură.
  • Te-a mințit o dată? E de vină el. Te-a mințit a doua oară? Ești de vină tu.
  • Te caută doar când nu-l mai cauți tu? Nu e despre tine, e despre el. Vrea să se simtă validat.
  • Capacitatea de a fi fericit în viață nu depinde de câte circumstanțe favorabile ai avut, ci de cât de rapid ai știut să ieși din cele nefavorabile. Nu pot să repet asta mai răspicat.
  • Iubitul tău este abonat pe Instagram/Facebook/Twitter și dă like-uri unor femei frumoase? Își păstrează opțiunile deschise. Dar poți continua să te minți singură și să-i dai totul numai lui. Sigur atitudinea asta te va duce departe. Să-mi spui și mie cum a fost 🙂
  • Își face program special pentru a-și petrece timpul cu tine sau doar tu faci toate eforturile? Știi ce înseamnă asta, nu? Hit the road, Jack.
  • Dă atenție constant altor femei? Vrei un rol marginal în viața lui? By all means, continue 😀 
  • Nu poți avea încredere în el? Dar în tine? – Ca să pleci.
  • Simți că ceva este în neregulă? Pentru că este în neregulă. Citește articolul despre intuiție.
  • Are un cont pe Facebook fără poze? Este foarte posibil să aibă un cont real în care tu nu ești invitată. De ce oare?
  • Evită să-ți dea tag? Chiar mai e nevoie să răspund la întrebarea asta? Natural, oamenii simt nevoia să-și delimiteze teritoriul într-o relație. Dacă nu se afișează cu tine, are motivele lui. Știi și tu care sunt alea.
  • Te-a mințit? Te-a trădat? Vrei să te răzbuni? Uită-l. Urează-i succes, va avea nevoie. Pleacă fuguța-fuguța, fă-ți viața frumoasă și nu te uita în urmă decât ca să nu mai faci la fel a doua oară. Cum? Așa cum a scris extraordinar un alt blogger – Fii Merlin!

Vizitează și celelalte articole din seria Bărbați vs Femei

Cu drag, a voastră

Natașa Alina Culea

__________________