Versuri

Emoții înglobate

EMOȚII ÎNGLOBATE

****

Chiar erai ieri, când încă nu eram?

De azi suntem înlănțuiți de arbori,

C-am depășit măsura fericirii

Născându-ne unul pe altul, împotriva firii.

****

Muză pentru poeți încurcătura asta,

Bătând la sfânta ușă a casei noastre;

Bătu-ne-ar fericirea să ne bată!

Iubirea asta e cumva exagerată.

****

Dar noi, nepăsători, bulgăream cerul

Și cerul de senin în piept ne bate;

Prin degete-mi părul îți curge ploaie

Și noi trăim emoții înglobate.

****

Chimiștii chinuiți voiesc să recreeze

În eprubete, prin laboratoare,

Formula asta nouă a fericirii

Stând gardă, așteptând foaia mărturisirii:

****

„Îmi ești un curcubeu din cer în mare,

Dansând înalt vals cosmic printre stele!”

„Îți sunt umbră de cerb și vânt de libertate;

Ne suntem unul altuia realitate!”.

****

Stejarii se întorc cu capu-n ceruri

Și curcile râd de harababură,

Iar noi eliberați de lanț și judecată

Trăim din plin iubirea acuzată.

****

NATAȘA ALINA CULEA

Blog

De ce nu mai vorbește Dumnezeu cu noi?

Dumnezeu există pentru că oamenii sunt nefericiți, căci doar în suferință ne rugăm noi. De altminteri, nu știm prea bine ce ne face fericiți. Altfel n-am fi inventat numerele, care au început să ne măsoare zilele rămase pe pământ, nici armele și nici comparațiile. Oamenii s-au priceput dintotdeauna să-și atingă scopurile, dar nu și să fie fericiți, căci fericirea presupune ca fiecare om să se cunoască pe el însuși. Nefericit este cel care aleargă după ideile altora despre fericire!

— Fie trăim, fie suntem fericiți! spun oamenii când se trezesc.

Și apoi trăiesc. Și de atâta trăit, și de atâta fugă, unii și-au pierdut umbra pe drum.

Adevărul a căzut de pe tron, ca un rege suduit de popor, și a devenit demodat. Azi oamenii iau ce-i sacru și-i schimbă sensul cum vor ei, ca să-și justifice fărădelegile. Astfel, fără Dumnezeu, fără adevăr și fără speranță oamenilor le rămâne doar ziua de astăzi, pe care trebuie să o jupoaie de piele ca pe un șarpe și să o lase spânzurată-n drum, de un stejar mort.

Ateii gnostici strigă:

— Să coboare la noi, că doar n-o să ne urcăm noi la El! Să vină aici, să-L vedem și noi, să ne demonstreze cu acte cine este și să-L răstignim încă o dată!

Dar chiar și aceaștia, la prima spaimă, spun: — Doamne-ajută!

Lângă Babel sau, poate, lângă zidul Ierusalimului, ce stă să cadă în sus, un agnostic se sfădește cu un credincios:

— Demonstrează tu că există!

— Demonstrează tu că nu există!

Și pentru că n-au știut să facă, acestea fiind zise, a venit greul, căci, de cele mai multe ori, cel mai greu este să nu faci nimic.

De ce nu mai vorbește Dumnezeu cu noi?

______________________

NATAȘA ALINA CULEA

Blog

Logosul peștelui

Nu există suferință mai mare în lume ca suferința peștelui. Pentru că nu are glas, oamenii nu se grăbesc să-i pună capăt suferinței, ci îl lasă să moară lent, chinuitor. Doar pentru că nu are glas, deci nu ne deranjează țipetele lui. Dar printre atâtea lucruri fără sens, cred că unul în plus nu mai contează atât de tare. Omul ia tot ce-i sfânt și-i schimbă sensul, pentru a-și justifica fărădelegile. Oare când vom păși pe pământ respectându-i sacralitatea vieții? Când nu vom mai prăda, ci vom ocroti?  Cât de mare este golul din noi, de avem nevoie de atâtea lucruri pentru a-l umple? Nefericit e omul care nu știe ce-l face fericit și aleargă după ideile altora. Este hidos să văd în supermarketuri acvarii cu pești. De nu aducem și vaci, miei, gâște, purcei de o săptămână? Să le dăm în cap în spatele rafturilor. De ce nu denumim raionul: cimitirul animalelor? Căci asta este. Peștii s-au născut muți, iar noi am crescut surzi. Și cum stăm noi așa, cu un picior în rai și altul în iad.

Un articol mai vechi, scris mai impetuos, despre veganism și vegetarianism AICI

Blog

Cu fiecare zi ce trece învățăm că…

Cu fiecare zi ce trece învățăm că

Oamenii nu vor să audă adevărul, ci ceea ce îi face să se simtă bine.

Oamenii se pricep să-și atingă scopurile, dar nu și să fie fericiți, pentru că fericirea este autocunoaștere, și prea puțini oameni se cunosc.

În perioadele grele ale vieții se cern oamenii care sunt alături de tine și lucrurile importante. Ca în sita căutătorilor de aur, să nu te miri că rămâi doar cu câteva pepite.

Mulți oameni te vor întreba ce faci, dar puțini vor fi interesați de răspuns.

Vor fi oameni care te văd ca pe un prieten azi și ca pe un dușman mâine.

Oamenii trec prin viață ca războinicii, și după atâtea lupte pierdute, zâmbesc din ce în ce mai puțin.

Dacă trăim în siguranță, murim în siguranță.

Teama de a vorbi în public arată cât de frică ne este de părerea altora.

Viața îngenunchează și călăi, și regi, și arlechini.

Oamenii sunt obișnuiți să-și respecte morții, dar nu și pe cei vii.

Unii oameni trăiesc doar pentru că le este teamă să se sinucidă.

Pe lumea asta copiii se nasc plângând, iar bătrânii mor cu zâmbetul pe buze.

Nu este o opțiune să-ți respecți părinții, cum nici pentru părinți nu este o opțiune să fie gata să-și dea viața pentru tine.

La porțile închise nu trebuie să bați mai tare.

Omul era mai fericit înainte să se inventeze numerele, căci nu avea cum să-și măsoare timpul rămas pe Pământ.

Daca am fi mereu fericiți, n-ar exista Dumnezeu, căci noi ne rugăm doar în suferință.

Poeziile sunt cuvintele nespuse dintre oameni.

Dacă am scrie un roman al vieții noastre, se prea poate să fie o dramă, căci nu va fi suficient de interesant nici pentru noi să-l citim.

Într-o zi, pământul ăsta va rămâne fără loc de morminte, iar noi vom călca doar pe schelete și amintiri.

Unele cupluri arată ca un război în care au pierdut ambele părți.

Nu toate amintirile se estompează; unele taie-n carne vie, ca și cum s-ar petrece acum. Și acum. Și acum.

Omul este Raiul și Iadul pentru el însuși.

NATAȘA ALINA CULEA

(autoare)
Blog, Bărbați vs femei

Gânduri și rânduri

Nu spun că oamenii nu se schimbă, dar spun să nu contezi pe asta.

Orgoliul unei persoane arată cât de mult îi este teamă de respingere.

Realizările unei persoane arată cât de mult a investit în unele aspecte ale vieții ei și cât le-a ignorat pe celelalte.

Într-o relație nu prea are importanță ce calități are respectiva persoană în afara relației.

Uneori, fericirea este matematică. Dacă te întrebi cât contează sexul într-o relație, gândește-te cât la sută din timp ți-l petreci făcând sex.

Nu-ți pierde timpul cu oameni care nu văd ce e mai bun în tine.

Nu-ți pierde timpul convingând oameni care nu vor să fie convinși.

Niciun om nu te poate minți atât de bine așa cum se minte pe el însuși.

Demnitatea unei persoane arată unde trage linie și pune punct.

Dacă tot trebuie să faci greșeli, măcar să faci unele noi.

Ești ironic atunci când vrei să spui ceva negativ, dar nu vrei să te judece nimeni, așa că-i adaugi o pojghiță de umor.

Ura este iubire neîmpărtășită.

Iubirea nu doare, doar absența ei.

Te uiți în trecut doar cât să nu faci aceleași greșeli. Nu rămâi atașat de el, nici chiar dacă a fost minunat. Trecutul a trecut.

Găsește o cale să ai încredere în tine.

Iubirea este, cumva, posesiune. Înseamnă a-l vedea pe celălalt ca fiind parte din tine.

Cel care a trebuit mereu să se apere îl atacă și pe cel care nu i-a făcut nimic. Cel care a fost rănit găsește alinare și-n a răni, la rândul lui.

Nu te poți feri de experiențe neplăcute, dar ține de tine cât de repede ieși din ele.

Natașa Alina Culea, scriitoare
Blog

Gânduri din mai multe unghiuri

Știu că nu am mai scris de mult timp la secțiunea Blog a site-ului. Unde am rămas? 🙂

Independență? Nu chiar. Nu ne putem îndeplini singuri toate dorințele. Este imposibil să nu ai nevoie de ceva de la cineva. Nu poți să-ți faci singur pantofii, hainele, părul, educația, pâinea etc. Interdependența stă la baza relaționării umane. Un copil nu poate crește singur. Paradoxul psihologic este că cu cât copilul are o relație mai stabilă și mai plină de încredere cu familia/ceilalți, cu atât devine mai independent. Dacă reziști îndeplinirii dorințelor tale de către altcineva, atunci întreabă-te ce anume te temi că se va întâmpla dacă vei înceta să mai faci totul singur. Când vrei să fii independent, ești dependent. De ego și de frică.

Dacă vrei să mergi repede, mergi singur. Dacă vrei să mergi departe, mergi împreună. (proverb african)

Bucuria împărtășită este bucurie dublă; tristețea împărtășită este tristețe pe jumătate (proverb suedez)

Oamenii suferă pentru că rezistă să facă ceea ce își doresc să facă. Nu există suferință fără rezistență la ceea ce este. Sau, cu alte cuvinte, credem că se întâmplă ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple, iar ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple, se întâmplă. Totul pornește de la așteptarea a ceea ce ar trebui să fie sau să nu fie. Evident, e mai ușor să controlezi ceea ce ține de tine decât ceea ce ține de altcineva. Suferința durează fix atât timp cât stai în fața unei fântâni seci așteptând să se umple cu apă. Suferința este însoțită de un sentiment acut de singurătate, neajutorare și rezistență la ceea ce este, de „mi se întâmplă doar mie”. De aceea funcționează atât de bine întrunirile pe diverse tematici, precum cele ale Alcoolicilor Anonimi, pentru că tocmai au căzut unii dintre stâlpii suferinței: nu mai ești singur, au și alții probleme.

Suferinţa este un impuls către acţiune (Immanuel Kant)

Frica de suferinţă este mai rea decât suferinţa însăşi (Paulo Coelho)

De ce un singuratic simte mai mult? Fiindcă singurătatea-i suferinţă (Emil Cioran)

Nu trebuie să renunți la ceea ce îți dorești, oricum nu ai cum să nu dorești ceea ce dorești, în schimb, poți căuta să-ți îndeplinești dorințele altfel, cu alte mijloace sau cu alți oameni. Ce se întâmplă când nu poți obține ceea ce îți dorești în singurul fel în care îl dorești? Te vei diviza în două părți antagonice, care vor vedea lucrurile diferit, unul din prisma a ceea ce este și altul din prisma a ceea ce vrea să fie. Este un război pe care nu-l poți câștiga.

Este mai ușor să aprinzi o candelă decât să blestemi întunericul (proverb chinez)

O nevoie este o dorință pe care nu crezi că ți-o poți îndeplini. Fericirea nu înseamnă detașarea de dorințe, ci detașarea de dorințele pe care nu ți le poți îndeplini în singura formă pe care o vrei sau de la cine o vrei. Să te detașezi de ceea ce dorești, în general? Nu cred că la asta s-a referit Buddha. Să te detașezi de rezistență și de a crede că există un singur mod în care poți primi ceea ce vrei. Rezistența înseamnă „a vâsli împotriva curentului”. Așa cum am spus, poți să accepți ceea ce este și să cauți o altă cale de rezolvare sau poți sta în fața unui zid așteptând să cadă. Este posibil să nu o facă niciodată. Ce te ține în fața zidului? Speranța. Speranța că ceea ce este se va schimba. Până nu accepți că ai în față un zid, care nu o să cadă sau nu o să cadă curând, nu te vei urni de-acolo.

Întoarce-ți fața către soare și umbra va fi în spatele tău (proverb din Noua Zeelandă)

Îți ești prieten sau dușman? Câtă compasiune ai pentru ceilalți? Dar pentru tine? Dacă ceri de la tine ceea ce nu ai cere niciodată altora, atunci nu-ți ești cel mai bun prieten. Intervine întrebarea: cu ce crezi că ești diferit de ceilalți, dacă nu ai cere de la ei ce ceri de la tine? Dacă ceri de la ceilalți ceea ce nu ai cere de la tine, atunci nu ești sincer nici cu tine, nici cu ceilalți. Compasiunea merge mână-n mână cu empatia și cu presupunerea binelui în celălalt. Nu poți avea compasiune pentru cineva pe care-l judeci. Poți înceta să judeci sau poți înceta să crezi că ai compasiune.

Dacă vrei ca cei din jurul tău să fie fericiţi, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ţi ţie compasiune (Dalai Lama)

Nu lăsa frica să te conducă. Știi când îți este frică de ceva. Vine mereu ca o urgență, o resimți adânc în corp și încearcă să-ți paralizeze celelalte gânduri și opțiuni. Frica este de multe ori anticipativă și vine la pachet cu anxietatea, frica de ceva ce nu este neapărat nevoie să se întâmple. Nu trebuie să fii în pericol real ca să-ți fie frică. Frica nu este, în sine, ceva rău, este doar un mecanism de supraviețuire, dar înțelegerea ei și răspunsul la ea ține de noi.

Tot Dalai Lama a spus că „un adevărat erou este cel care-și învinge furia și ura”. Eu aș adăuga și frica.

Acceptarea termenului de relativism moral. Binele și răul nu sunt concepte absolute, ci dictate de situație și perspectivă. Este facil să spui că tu ai dreptate și că celălalt nu are sau că tu ești un om bun și că celălalt nu este, prea facil ca să fie real. Dacă fiecare ar crede asta despre el însuși, ar cam fi de înțeles de ce nu ne înțelegem sau let’s agree to disagree. Nimeni nu deține adevărul suprem și nimeni nu este absolut bun sau absolut rău. Revin la empatie.

Moralitatea este pur şi simplu atitudinea pe care o adoptăm faţă de oamenii care nu ne plac (Oscar Wilde)

Cum rămâne cu iertarea? Da, aduce liniște și împăcare, dar nu cred că ar trebui forțată. Până la urmă, este locul în care ești în clipa asta, acum, nu te definește pentru tot restul vieții tale. Nu te forța să simți ceea ce nu simți acum. Iartă atunci când poți și nu uita că așa cum tu vrei să fii iertat, așa și ceilalți își doresc asta de la tine. Orice rugăciune începe cu o iertare.

Dacă ierţi, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare (Lev Tolstoi)

Numai cine n-a ştiut să ierte, nu ştie că poate fi iertat (Ion Buga)

Voi încheia lejer articolul cu un citat al rapperului Wiz Khalifa, pentru noi, pentru că nu avem suficientă încredere în acțiunile noastre:

Până la următorul articol: Să fim mai buni!

Bărbați vs femei

Sunt fericit! Oare?

Este un fenomen la ora actuală ca toată lumea să pretindă că este fericită, binecuvântată, că nu au nevoie de nimic etc. Mai ales pe Facebook. Dacă ai o zi mai proastă îți vine să te sinucizi când te conectezi la tine în cont: toți sunt la restaurante cu tot felul de orătănii în față, toți afișează familii fericite, tuturor le-a pus Dumnezeu mâna dreaptă-n cap, apoi și pe stânga.

Înțeleg asta până la un punct. Faptul că oamenii sunt atât de preocupați acum să fie fericiți demonstrează că s-a trecut de la nivelul de supraviețuire, la cel în căutarea fericirii. Ăsta este un lucru extraordinar, doar știm cu toții cum era viața acum vreo 50 de ani pentru că bunicii și chiar părinții noștri încă se extaziază când pot cumpăra ceva, ca și cum ar fi atât de greu de obținut. Noi ne-am născut într-o societate consumistă și, se pare, am pierdut deja controlul și echilibrul din cauza lăcomiei noastre. Din păcate, oamenii iau idei bune și le transformă în practici jalnice.

Fericirea este o stare greu de descris, deși majoritatea oamenilor cred că este un sentiment de bine, de calm, de relaxare, de entuziasm, de pace interioară; alții pun semnul egal între fericire și realizări personale. Eu cred că avem de învățat chiar de la animale, ele sunt fericite fără motiv. Sunt oameni care par a avea totul și, cu toate acestea, se luptă cu fobii, cu crize de anxietate, cu depresie. De ce? Pentru că fericirea nu stă în lucruri materiale, nici în realizări personale, nici în aparentul succes în fața societății. — Câți oameni celebri nu s-au sinucis? Cred că mai mulți decât cei care sunt aparent fără succes.

Am mai spus și altădată, traumele nu se acoperă. Trebuie să meditezi la ele, să cobori în grotă și să accepți că sunt acolo, să le modelezi ca și cum ai modela o bucată de lut, să creezi precum Arghezi „frumuseți noi”  din „bube, mucegaiuri și noroi”. Nu poți călca pe schelete pretinzând că pășești pe un covor de crini — sau poți, dar pentru cât timp? Din punct de vedere logic, și cum altfel vreți voi, cred sincer că mai întâi trebuie să analizăm tot ceea ce este ascuns sub preș, să transformăm tot ceea ce a fost urât într-o formă pe care o putem accepta și-abia apoi să menținem starea de bine creată cu unelte la modă „self help” „positive affirmation” etc. Cu alte cuvinte, aduceți lumină în umbrele voastre!

Viața nu este nici ușoară, nici grea. Este așa cum ți-o faci (am mai dezbătut acest subiect aici). Toți suntem în aceeași mare oală sub presiune ce se numește Pământ, cu toții avem probleme uneori. Nu este nevoie nici să mințim, nici să ne ascundem unul de altul. Atunci când ascunzi ceva înseamnă că ți-e frică de judecata altora, încerci să pretinzi că ești ceea ce nu ești, vrei să pari puternic atunci când te simți slab so on and so forth. Un om care își deschide sufletul este un om puternic și este un om îndrăgit de cei din jur pentru autenticitatea lui. Da, este posibil să deranjați anumite persoane obișnuite cu masca de până acum, dar orice ușă care se închide lasă loc alteia să se deschidă, nu aveți nimic de pierdut, doar de câștigat. Ceilalți nu ne pot spune cine suntem, doar noi putem face asta.

Haideți să fim autentici! Nu ne va face fericiți imediat, nici 100%, dar sigur vom fi cu un pas înainte în calea fericirii și aflarea a ceea ce ne face fericiți. Nu există soluție fără problemă și nu există problemă fără soluție.

Când negarea a fost de ajutor cuiva?

Cum să rezolvi ceva pe care nu vrei să-l conștientizezi? Imposibil.

______________________________________________

Natașa Alina Culea (autoare)

  1. Natașa, bărbații și psihanalistul
  2. Marat
  3. Lupii trecutulu. Sofia
  4. Nopți la Monaco

cropped-natasa-alina-culea-carti.jpg

Blog

(I) Scrisoare catre Dumnezeu (Omul)

1 martie 2015

As vrea sa iti scriu pe o hartie cerata ingalbenita de timp irosit, cu o pana inmuiata in cerneala ce cara mesaje de iubire, as vrea sa iti scriu cine sunt, desi tu stii déjà, as vrea sa imi inchid apoi scrisoarea cu un sigiliu rosu, si sa apas ca o sentinta pecetea, pe care va scrie cu litere aplecate, N.A.

Nu stiu de ce ti-am scris abia acum, m-am gandit la tine in fiecare zi, uneori cu furie, atunci cand lucrurile nu mergeau cum voiam… da, obisnuiam sa te invinovatesc pentru tot ceea ce nu eram, si bine faceam, caci esti cea ce nu sunt, dar si ceea ce sunt, insa preferam sa ignor partea a doua, ca toti oamenii.

Te-am invinovatit pt ca m-ai lasat aici, fara sa-mi spui ce am de facut, cu mii de intrebari fara raspuns si cu tot atatea dileme. Te-am cautat si asa m-am indepartat de tine, caci erai in mine, desi erai si in tot ceea ce nu eram, iar o vreme nu am inteles asta, ca toti oamenii.

M-am gandit ca esti parinte, unul care ma pedepseste cand nu sunt cuminte, dar un parinte infinit mai crud, pentru ca nu  mi-ai spus ce am de facut, nu mi-ai spus ca tu stii ce este mai bine pentru mine, in loc de asta m-ai lasat sa-mi bat capul singura, sa-mi pun intrebari, la care tot singura sa-mi raspund. Dupa ce formulam o intrebare, asteptam in liniste sa imi raspunzi, si pentru ca nu ai facut-o, m-am considerat nevrednica de raspunsurile tale.

Am aflat relativ repede de existenta ta, aveam cam sapte-opt ani, atunci cand, intr-o noapte de iarna, m-am culcat pe zapada, cu fata in sus, uitandu-ma catre stele. Era liniste absoluta si-n liniste, stelele se uitau la mine, intr-un infinit nemiscat. Atunci am avut certitudinea ca existi, ca totul este in ordine, asa cum trebuie sa fie, ca nimic nu are inceput si nici capat, ca niciun raspuns nu este raspunsul final.

Dar am crescut si te-am uitat, m-am lamentat, am crezut ca sunt mai importanta ca altii, sau altii mai importanti ca mine, in functie de imprejurari; am uitat ca suntem toti aici, cu aceleasi intrebari, cu aceleasi temeri, cu aceeasi lipsa de ingaduinta fata de ceilalti si fata de noi insine. Omul, ciudata creatura care s-a autointitulat stapanul Pamantului, care se crede singur intr-un univers vast in care el este un fir de nisip, sau nici atat. Omul s-a pus singur in capul lantului trofic si si-a dat dreptul sa distruga natura dupa bunul plac, sa inlantuiasca animalele si sa le omoare, gasindu-si scuze peste scuze, peste scuze… Pentru ca omul se simtea parasit de tine, a inventat pedeapsa.

Omul isi tine mintea ocupata, pentru a nu ramane cu emotiile sale, construieste de zor, ca o furnica neobosita, plamadeste orase din ciment si metal, din prejudecati si reguli el construieste societatea, taie plantele, le marunteste, apoi le fumeaza cu un zambet de filosof. In goana sa dupa fericire, omul priveste inciudat cainele, care se tavaleste vesel intr-un colb de praf si nu intelege fericirea simpla a cainelui, nu intelege eleganta cu care fruzele cad din copac, resemnarea lor, caderea lor, asa ca Omul continua sa construiasca, sa inventeze, sa diversifice, cautand ceva anume, acel ceva pe care daca-l intrebi, nu va sti sa-l defineasca prea bine. Iti va raspunde cu citate ale altor oameni care au trait si-au facut la fel, caci daca ar accepta ca ceva este gresit in rationamentul lui, tot ceea ce el a cladit nu va mai insemna nimic, iar Omul nu poate face asta.

-De ce ne-ai creat? Ce ai dorit sa experimentezi prin noi, cu noi?

Este iarasi liniste… eu inca astept un raspuns, desi am deschis o pagina de internet, din greseala, pe care scrie:

“Doubt thou the stars are fire, 

Doubt that the sun doth move, 

Doubt truth to be a liar,

But never doubt I love” (Shakespeare)

-God, I love you too! N. A.

Scrisoare catre Dumnezeu – Omul (I)

Natasa Alina Culea (autoare)

Natașa, bărbații și psihanalistul

Curajul de a fi fericit

“De ce vrem noi să fim nefericiți, de ce vrem neapărat să experimentăm durerea? Poate că totul are sens, iar noi nu suntem niște biete ființe fără capacitatea de a discerne ce ne dorim, poate că drumul către fericire ne presară sub tălpi spini și mărăcini pentru că așa învățăm să ne ridicăm asupra lor, așa învățăm să zburăm. Mereu am zis, pentru a fi fericit ai nevoie de mult curaj, toată lumea știe să trăiască în nefericire, să se complacă în lamentări zilnice și neputiințe. Cred că pentru a afirma cine ești cu adevărat trebuie să îți indrepți coloana vertebrală și să înfrunți valul de opinii necerute ale celor ce s-au obișnuit să stea în rând. Și valul acesta va veni, de asta sunt sigură și nu îmi e teamă, ca atunci când mergi la școală și stii că ai lecția pregătită.”

 

Natasa, barbatii si psihanalistul – Autor: Alina Natasa Culea

Fragment “Natașa, bărbații și psihanalistul“