Interviuri

Despre BookMedia în ziarul Gândul

Natașa Alina Culea, realizatorul emisiunii „BookMedia” – „o emisiune TV care pune cărțile în prim plan”

Natașa Alina Culea, realizatorul emisiunii „BookMedia”, la A7TV, ne destăinuie din experiența sa ca moderator, convingând urmăritori și cititori deopotrivă să susțină piața de carte românească. „BookMedia” este o emisiune educativă, nu în sensul dogmatic, ci cultural accesibil și agreabil prezentată. Prin intermediul emisiunii se încurajează cititul, se recomandă cele mai bune titluri, se susține piața de carte românească și se recompensează telespectatorii cu concursuri periodice, cu premii în pachete de cărți – oferite de partenerii noștri din piața editorială românească.

„Fără să exagerez o clipă, vă spun din start că „BookMedia” este o emisiune curajoasă! Cred că știm destul de bine situația pieței de carte din România și nu mai surprinde pe nimeni faptul că suntem în coada Europei în ceea ce privește vânzarea de carte. Îngrijorător? Da! Și nu de ieri, de azi… Ei bine, vorbim de o emisiune TV care pune cărțile în prim plan, o emisiune agreabil-educativă. Mai este nevoie să menționez cât de puțin este luat în seamă acest aspect de către media – în general? „BookMedia” reprezintă pentru mine un pod sau sfânta cale de mijloc, deoarece ea îmbină elementele culturale, literare și educative cu o prezentare ademenitoare, invitați cu povești interesante și un concurs cu cărți desfășurat săptămânal. Să nu citești de drag așa? Vreau să evit dogmatismul, exprimarea prețioasă, prolixă.

CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN GÂNDUL

Interviuri

Interviu pentru „Gândul”

Articol preluat din ziarul „Gândul”

  • Publicat: 2020.07.28   14:00

Redactor:Alina Ioana Dinu
Simona Tănăsescu

Scriitoarea Natașa Alina Culea: „Scrisul este perfectibil, dar talentul scriitoricesc este o încredințare, un dar”

Cu origini ucrainiene și poloneze, Natașa Alina Culea este o scriitoare ce impresionează prin originalitatea cărților sale. Născută la Tulcea și remarcându-se în arta scrisului încă din școală, a început să publice romane în 2014, ca din 2019 acestea să fie vândute nu numai în România și Moldova, ci și în străinătate, fiind traduse în mai multe limbi de circulație internațională și comercializate pe platforme on-line importante atât în format e-book, cât și paperback. Este autoarea a șase romane – „Natașa, bărbații și psihanalistul”, „Marat”, „Lupii trecutului”, „Nopți la Monaco”, „Visele nu dorm niciodată”, „Arlechinul” –, având în pregătire a șaptea carte, pe care o va lansa anul acesta – „Rusalka”, un roman realist magic.

„Cuvintele sunt brațele cu care cuprind oamenii, cărțile mele sunt lungi scrisori expediate, povești care bat între aripi. De ce continui să scriu? Pentru că iubesc scrisul… și nimeni nu poate fi vindecat de ceea ce iubește.”

De curând, Natașa a urmat toți pașii necesari pentru a primi acreditarea de a preda un curs de scriere creativă, iar proiectul său este lăudabil. Am aflat pentru voi mai multe despre „Arhitectura scrierii creative”.

Gândul: Bine te-am găsit, Natașa! Apreciem că ai acceptat invitația noastră!

Natașa Alina Culea: Bine v-am regăsit printre cuvinte și idei!

Gândul: Ca scriitor întâmpini și dificultăți și reușite. Cum ți-ai început cariera și cum te vezi în prezent?

Natașa Alina Culea: Cred că prima carieră a fost cea de cititor flămând după cunoaștere. Citeam mult, haotic, de la beletristică la tehnici de îmbălsămare a mumiilor, la poezie sau cărți de psihologie. Am început să scriu ca oricare amator dezorientat și entuziasmat de frumos. Am avut noroc, deoarece de la primele cărți am atras atenția unor literați care mi-au iertat stângăciile. Unul dintre aceștia este domnul conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan, cel care mi-a scris despre „talentul d-voastră genuin. Da, am spus cuvântul magic chiar şi după puţinele pagini străbătute” – pentru care îi mulțumesc și mâine. Alte încurajări le-am primit de la Cătălin Sturza, pe atunci redactor la editura Curtea Veche. Datorită lor am pornit la drum cu încredere. Astăzi nu mai am nerăbdarea celui care vrea să plonjeze în lumea literară, luându-i locul nerăbdării o ambiție mai veche și o dorință de rafinare a scrierii. Sunt o nemulțumită, dar câtă frumusețe poate naște o nemulțumire!

Asta e arta, să creezi sensuri noi din „bube, mucegaiuri și noroi”.

Gândul: Ai o colecție frumoasă de cărți, fiecare pe un subiect bine ales. Ce te inspiră? Cititorii găsesc lecții importante în poveștile tale?

Natașa Alina Culea: Am încercat să găsesc punctul de echilibru din care să transmit ceea ce am învățat până acum, dar fără acea ierarhizare a pedanteriei pedagogice. Fiecare roman al meu îmbracă și stilizează o idee care, cred eu, are menirea de a alina, de a mângâia sau de a valida oameni și emoții. În aroganța sau naivitatea mea, vreau ca cititorul meu să se simtă iubit. Iubirea este miezul scrierii mele. Ce mă inspiră? Viața, vioara, vechiturile, piatra, pragul, pământul, ascunzișurile din noi… Lumea toată este inspirație pentru cine tace și ascultă, pentru cel care vede și iese în afara preocupărilor noastre mundane.

Gândul: Te implici foarte mult în a oferi publicului un conținut de calitate. Ai reușit să pătrunzi și pe piața străină de carte?

Natașa Alina Culea: De anul trecut am început un proces amplu de traducere a cărților mele și acum sunt toate traduse în engleză, unele și în spaniolă sau franceză. Se vând pe toate platformele digitale importante: Amazon, Apple, Scribd, Barnes and Noble, Kobo, Tolino etc. Calitatea unei cărți este dată de gradul de respect al scriitorului pentru cititor, dar și pentru el însuși, cel puțin eu așa văd lucrurile.

Gândul: Ce îi lipsește cărții românești? Cu ce obstacole crezi că se confruntă cel mai des autorul român?

Articolul poate fi citit integral în ziarul online „Gândul”