Blog

O zi din viața lui Cupidon

O zi din viața lui Cupidon

Mi-a expirat buletinul, se gândește Cupidon ridicându-se în capul oaselor. Iar vor râde de numele meu alea care locuiesc în spatele ghiseelor de sticlă. Eros-Cupidon-Amor – ce nume tâmpit! Zici că m-a făcut maică-mea cu Dionis, nu cu Marte. De nu m-ar suna azi, să-mi facă creierii pane cu poveștile ei amoroase și să-mi reproșeze că nu o sun mai des!  Dacă nu era maică-mea, era o… Haide, lasă, că-i maică-mea la urma urmei.

Aruncă un ochi în căsuța de e-mail și oftează. Plină și ea ochi. Plânsete, plângeri și alte cuvinte cu p.

Fix de ce aveam nevoie pe mahmureala asta! își trece el mâna prin păr. S-au învățat să aștepte totul de la mine și ei să nu facă nimic. Să stea în casă și să aștepte să zbor eu până la ei, să am noroc să găsesc geamul deschis, să se nimerească o pereche potrivită prin apropiere, dar să nu fie instalatorul, să fie soare afară, să se audă muzica sferelor, să le dau și flori, eventual… Da’ cine sunt eu? Sluga lor? Și dacă mai greșesc și eu, ca tot zeul, din când în când, gata, s-a făcut gaură-n cer și-alta-n pământ, plâng, mor, se duc la ghicitoare, se sinucid. Cine se mai sinucide, domnule, în ziua de azi din iubire? Abureli.

Își târșâie pașii în papucii cu puf ai maică-sii și intră-n baie.

Da’ ce praștie m-am făcut aseară, constată el uitându-se-n oglindă. Cine m-a pus să amestec băuturile? Ce mufă explodată am, se strâmbă el. Nici nu mă mir că n-am reușit fără arc să o vrăjesc pe roșcata aia urcată pe șasiu.

Se așază în fața laptopului. Se irită mai tare.

Da’ bine, mă, mureați dacă nu-l băgați în cc și pe Zeus? Încă o zi de căcat, concluzionă. Iar arcul, iar săgețile, iar dramele. Îi pasă cuiva de declinul meu? Nu mai sunt trendy demult, deci să mă mai scutească! O să-mi rup arcul și săgețile pe genunchi, să văd ce naiba faceți fără mine, nerecunoscătorilor!

_________

NATAȘA ALINA CULEA

Blog

Iubirea și popcornul

Când ești îndrăgostit, ești fascinat. Ți-ai lua popcorn și ai privi persoana iubită toată viața.

Iubirea într-o relație este ca popcornul. Se termină prea repede și trebuie să rămâi la restul filmului.

Sexul este ca popcornul și filmul este ca relația. Filmul este doar un pretext ca să mănânci popcornul.

Ca popcornul, cea mai frumoasă relație este o combinație de dulce și sărat.

Nimeni nu te poate face să-ți ieși din popcorn mai mult ca persoana iubită.

Nu este iubire când îți împarți popcornul, ci când celălalt este popcornul tău.

___________________________

Iubire, popcorn și nihilism

___________________________

Blog, Bărbați vs femei

Despre realitate cu Adrian Cutinov (interviu)

Datorită popularității articolelor mele din seria Bărbați/Femei, am înțeles că există o mare nevoie a femeilor de a afla mai multe despre relațiile de cuplu. Femeile au nevoie să se ancoreze în principii, tocmai pentru că emoțiile și sensibilitatea lor înnăscute le îndepărtează de multe ori de realitate. Astăzi vorbim DESPRE REALITATE. Și cine te poate învăța mai bine despre asta decât cel care scrie pe blogul desprerealitate.ro. Adrian Cutinov este autorul celor trei cărți: „Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat”, „Și frunzele ascund emoții” și „Hoții de iubire”. Pagina lui de Facebook este urmărită pe aproximativ 90.000 de cititori fideli, ceea ce spune multe referitor la informația pe care Adrian Cutinov o are de împărtășit lumii.

Adrian, spune-ne câte ceva despre tine, pentru ca cititorii, dar mai ales cititoarele site-ului meu să te cunoască mai bine

Bună, Natașa! M-am născut la malul mării și cred că acest lucru și-a pus o amprentă de romantism în scrierile mele. Marea are o energie greu de descris în cuvinte. De câte ori o privești, produce în tine o transformare. Îți dorești să pleci undeva, departe. Pe un tărâm în care toate grijile sunt lipsite de substanță. Un loc în care un bărbat poate fi cu adevarat liber. Și când ajungi acolo să te așezi pe nisip și să privești marea dintr-o altă perspectivă. Să nu-ți mai dorești să pleci, ci să te bucuri că exiști. Și-atât…!

Cum ai început să scrii, de ce?

Am început să scriu din nevoia de a mă exprima pe mine însumi. Cred că sunt momente în care fiecare dintre noi simte nevoia de a deveni creativ. De la dorința de a construi o casă, de a da naștere unei afaceri, de a inventa lucruri neinventate de alții înaintea noastră sau, de ce nu, de a scrie o carte.

M-am regăsit mereu printre cărți. Cărțile mă liniștesc. Îmi dau posibilitatea de a evada. Dacă autorul este unul valoros, rămân rătăcit în lumea lui câteva zile. Este ca un drog legal de care abuzez de câte ori am ocazia.

Am cochetat o perioadă cu muzica, dar mi s-a părut că arta scrisului îmi subliniază mai bine trăirile. În momentul în care scriu, intru într-o formă de meditație. Intru într-o stare de puritate. Mă simt ca un lotus care, deși are rădacinile adânc înfipte în noroi, printr-un soi de alchimie internă reușește să-și păstreze tulpina și floarea impecabil de curate. Scrisul este pentru mine o întoarcere la sursa primordială. Este o întoarcere către propriul meu sine. De acolo îmi iau energie și mă întorc pentru a-i reda frumusețea prin cuvinte. Așa cum mă pricep mai bine.

Care sunt subiectele pe care le abordezi în cărțile tale?

Subiectele cărților mele sunt despre viața de zi cu zi. Percepută prin ochii și prin conștiința mea. Scriu despre iubire, despre idealuri, despre lacrimi, despre speranță, despre vise duse la realitate și despre speranțe distruse de către cei care se pricep de minune să taie aripile celor din jur.

Care este cea mai mare satisfacție a ta privind scrierile tale?

Cea mai mare satisfacție a mea în ceea ce privește cărțile mele este faptul că, plecând de la o simplă idee, pot da viață unei povești de 60.000 de cuvinte.  Trebuie să ai grijă de acele personaje și de nevoile și destinul lor. Știi și tu că nu este ușor.

De ce ai ales subiectul relațiilor de cuplu în cărțile tale?

Nu am ales cu precădere subiectul relațiilor de cuplu. Am ajuns la acest tip de scriere, pentru că mi-am dat seama că pe acest lucru îl ințeleg cel mai bine. Mi-am dat seama din mesajele primite de la cititori. Pe lângă toate acestea, acest subiect este inepuizabil. Dacă citim Balzac, înțelegem că, încă din perioada anilor 1800 – 1850, se scria mult despre relațiile de cuplu. S-a scris și înainte. Avem pretenția că după anii 1800 lumea a cunoscut o civilizație accelerată.Tragem concluzia că nici familiile cele mai prospere din Paris din acea perioadă nu au găsit soluția pentru cuplul ideal. Se va mai vărsa multă cerneală despre acest subiect și mult timp după ce voi trece și eu în neființă. Până nu se va schimba natura umană, nu vom găsi un panaceu pentru acest tip de probleme.

Crezi că putem generaliza bărbați/femei sau vorbim de cazuri individuale?

Nu putem generaliza prin sfaturi asemănătoare nici măcar același tip de „probleme”. Fiecare din noi iubește și tratează partenerul de lângă el în funcție de educația aleasă și de propriul discernământ social și spiritual.

Crezi în ideea de iubire necondiționată într-o relație?

 Iubirea necondiționată cred că se regăsește doar între mamă și copiii ei. În relația de cuplu nu putem vorbi de așa ceva. De exemplu, dacă eu mă angrenez într-o relație cu o femeie, fac această alegere deoarece am ceva de câștigat de acolo. Frumusețea ei, atingerea ei, senzualitatea ei care mă liniștește, pasiunea ei care mă face să uit de mine, inteligența ei care mă excită intelectual sau poate zestrea ei, în cazul vânătorilor de averi. Femeia alege să stea lângă un bărbat din diferite motive: este un bun amant, este șarmant, are simțul umorului, are o situație financiară foarte bună, are o inteligență de invidiat, este chipeș sau este un artist sau un sportiv înconjurat de succes. Și lista poate continua. 

Ce este starea de îndrăgostire? O reacție chimică, ceva predestinat…?

Starea de îndrăgostire este o stare chimică a creierului. Este un răspuns la diverși stimuli care excită un anumit organ de simț. De exemplu, îmi vine în birou o nouă colegă. Este superbă. Este frumoasă și când mă privește parcă mă furnică pielea. O doresc și încerc să fac tot posibilul să-i intru în grații. Toată făptura ei mă fascinează. Mă îndrăgostesc. A te îndrăgosti are un caracter limitat în timp. Dacă aș fi fost orb, nu aș fi putut s-o observ. Creierul nu și-ar fi primit stimulul. Aș fi putut să-i percep parfumul și să mi-o imaginez, dar deja intrăm într-un subiect forțat. Uite, Al Pacino, în Parfum de femeie, făcea complimente femeilor în funcție de parfumul lor, dar tot le atingea cu mâna și își dădea seama de armonia trăsăturilor figurilor acestora. Deși era orb. Un film superb, apropos!

Deci starea de îndrăgostire ni se poate întâmpla oricând. Să nu confundăm cu iubirea.

Cu ce gânduri intră bărbații într-o relație? Dar femeile?

Nu știu cu ce gânduri intră bărbații într-o relație. Ca să generalizez ar însemna să limitez și să distorsionez adevărul. Sunt bărbați care intră într-o relație doar pentru sex. Alții pentru a-și obține o carieră, căci iubita lor are o funcție care le-ar putea deschide uși mari și grele. Alții vor familie și copii. Sunt bărbați care vor averi. Fiecare este animat de ceva anume.

Femeile intră în relații în general pentru a putea fi înțelese. Ele au sufletul plin de mistere și ele ard de nerăbdare să arate aceste mistere bărbatului care le merită întreaga atenție. Femeile își doresc armonie. Își doresc să transforme cifra doi în cifra unu. Ele pot iubi cu fiecare fibră din ființă.

Nu spun că nu există femei care-și doresc doar distracție sau femei care vor avere. Indiferent de ce alegeri fac și ele, femeile au o componentă sufletească în plus față de unii bărbați. Aceasta componentă le face sensibile și vulnerabile.

Cum poate o femeie să recunoască un player?

O femeie poate recunoaște un player doar cu ajutorul inteligenței emoționale și cu ajutorul experienței.

De ce ajunge un bărbat un player?

Bărbații ajung players pentru distracție sau pentru a-și umple un gol lăsat de o altă femeie cândva. Ei nu mai pot avea încredere în femei. Din acest motiv încep să le trateze superficial pe toate. Fiecare femeie cucerită nu este altceva decât un alt munte pe care acest tip de bărbați îl escaladează. O medalie în plus. O cauză poate să fie și lipsa iubirii de la unul dintre părinți. Nu aș vrea să intrăm în psihoterapie.

Crezi că femeile se îndrăgostesc mai repede decât bărbații?

Femeile se îndrăgostesc mai repede decât bărbații. Sensibilitatea lor le face să se atașeze emoțional mai ușor decât bărbații.

Ce crezi despre funcționalitatea unei relații?

Funcționalitatea unei relații își are sensul în situația și în cazul în care cei doi participanți la relație sunt potriviți pentru aceasta și au experiențe de viață similare până în acel moment. Orice diferență majoră dintre ei va ieși la suprafață. Ca un neg în vârful nasului.

Trebuie să muncești pentru o relație frumoasă sau, mai degrabă, vine de la sine?

Pentru o relație frumoasă trebuie să muncești, fără doar și poate. Ambii parteneri. Vedem în jur, din păcate, multe persoane care muncesc singure în construirea unei relații. Acel efort depus pentru doi le copleșește și cad sub povara propriei dorințe de a construi ceva perfect. Ca o clădire care se înalță doar pe un singur pilon.

Ce „greșeli” fac femeile la începutul unei relații?

Nu știu dacă femeile fac mai multe greșeli decât bărbații, dar dacă ar fi să subliniem una din ele este faptul că își doresc să transforme partenerul în ceva ce nu va fi niciodată. Vor să transforme inginerii în artiști și poeții în mecanici. Bărbatul din fața ta este ceea ce este el, nu ceea ce crezi tu că va fi atunci când va începe să umble cu tine.

Niciun afon nu va începe să simtă muzica dacă va ieși de mâine cu cea mai mare pianistă. Nu mai cereți bărbaților ce nu pot să vă ofere! Căutați bărbați care aveau acele calități intrinseci înainte să vă cunoască.

Dar bărbații?

Bărbații fac greșeala să creadă că femeile vor avea o răbdare infinită cu ei și din acest motiv devin nepăsători.

Dacă ai categorisi bărbații „grosso modo”, în funcție de maturitatea lor emoțional-relațională, care ar fi aceste segmentări?

Nu pot categorisi bărbații. Sunt diverse arhetipuri masculine pe care le-au tot definit Carl Gustav Jung și alți psihologi și psihanaliști. Nu-mi pot aroga o astfel de segmentare și sablonizare a bărbaților sau femeilor.

Multumesc mult pentru șansa acestui interviu!

A.

Unde îl puteți găsi pe Adrian Cutinov:

Facebook Despre realitate

DESPREREALITATE.RO

Blog

Gânduri, rânduri și citate – Natașa Alina Culea

Aşa este viața, ca un câine căruia îi arunci băţul. Te-ai obişnuit să ţi-l aducă, i-l arunci cu încredere, dar într-o zi nu se mai întoarce cu băţul. Într-o altă zi, nu se mai întoarce nici câinele. Așa se duce omul, ca un stăpân care nu află la timp că n-a stăpânit nimic.

Divorțul s-a născocit ca să nu fii nevoit să te culci cu o greșeală pentru tot restul vieții.

Cât de greu este uneori să dai drumul celor ce te fac nefericit!

Când ești cu cineva care se ascunde să fie văzut cu tine, ești mai rău decât dacă ai fi singur. Nu ești nici măcar tu cu tine.

Fidelitatea este pentru mulți oameni o lipsă de opțiuni.

Ne pregătim să ne scriem romanul vieții, dar ajungem să trăim ciorna lui.

Viața este o comedie la care plângem cu toții.

Dacă ești pe un drum greșit, degeaba ai fost primul la start.

Unii oameni n-au nevoie de aprobarea celorlalţi, îşi fac singuri soclu şi se caţără pe el cu ambâţ. Este de ajuns un prost să-i admire, că nu mai scapi de măreţia lor.

Iubești prima persoană căreia vrei să-i împărtășești emoția unui cântec, a unui peisaj, a unei lecturi, a unui gând…

O femeie care nu primeşte în mod obişnuit atenţia bărbaţilor va fi mult mai predispusă la aventuri.

Fiecare om spune două poveşti: una lui însuşi, când nu-l vede şi nu-l aude nimeni, alta, celorlalţi oameni. Niciodată aceste două poveşti nu seamănă între ele.

În lumea asta mare doar cei inteligenţi se îndoiesc, proștii ştiu mereu totul.

Nu există un loc în care se duc iubirile să moară. Realitatea este că ele nu mor niciodată, doar noi învăţăm să trăim cu gândul că nu vor mai fi.

Dacă răneşti repetat orgoliul sau demnitatea unui om, îl pregăteşti pentru o zi în care, indiferent cât de mare ar fi iubirea lui, va avea suficientă putere să se îndepărteze de tine. O iubire mare poate fi urmată de o indiferenţă şi mai mare.

Este culmea narcisismului să spui că cineva trebuie să te placă aşa cum eşti; declaraţia ta îţi dă mână liberă să fii nemernic, dacă asta vrei, iar celălalt să fie obligat să te placă.

Cu un pas înainte şi unul înapoi, noi trăim într-o întrebare fără răspuns: se termină noaptea sau începe dimineaţa? Iar dacă este o nouă zi în care putem schimba totul, nu o vedem, deşi avem ochii larg deschişi.

În lumea asta sunt multe legi pentru multe lucruri. Bunăoară, eşti pedepsit dacă furi o pâine, dar nu te pedepseşte nimeni dacă frângi inima cuiva, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este o infracţiune mult mai gravă.

Dacă m-aș putea simți altfel decât Eu, mi-ar plăcea să fiu Tu.

Hoțul pe hoț se iartă mai ușor.

După ce te căsătorești cu fast, surle și trâmbițe, la divorț vrei doar să ieși pe ușa din dos.

Pentru a primi pe e-mail cele mai noi articole > butonul Subscribe/Follow/Urmărește

Blog, Bărbați vs femei

Gânduri și rânduri

Nu spun că oamenii nu se schimbă, dar spun să nu contezi pe asta.

Orgoliul unei persoane arată cât de mult îi este teamă de respingere.

Realizările unei persoane arată cât de mult a investit în unele aspecte ale vieții ei și cât le-a ignorat pe celelalte.

Într-o relație nu prea are importanță ce calități are respectiva persoană în afara relației.

Uneori, fericirea este matematică. Dacă te întrebi cât contează sexul într-o relație, gândește-te cât la sută din timp ți-l petreci făcând sex.

Nu-ți pierde timpul cu oameni care nu văd ce e mai bun în tine.

Nu-ți pierde timpul convingând oameni care nu vor să fie convinși.

Niciun om nu te poate minți atât de bine așa cum se minte pe el însuși.

Demnitatea unei persoane arată unde trage linie și pune punct.

Dacă tot trebuie să faci greșeli, măcar să faci unele noi.

Ești ironic atunci când vrei să spui ceva negativ, dar nu vrei să te judece nimeni, așa că-i adaugi o pojghiță de umor.

Ura este iubire neîmpărtășită.

Iubirea nu doare, doar absența ei.

Te uiți în trecut doar cât să nu faci aceleași greșeli. Nu rămâi atașat de el, nici chiar dacă a fost minunat. Trecutul a trecut.

Găsește o cale să ai încredere în tine.

Iubirea este, cumva, posesiune. Înseamnă a-l vedea pe celălalt ca fiind parte din tine.

Cel care a trebuit mereu să se apere îl atacă și pe cel care nu i-a făcut nimic. Cel care a fost rănit găsește alinare și-n a răni, la rândul lui.

Nu te poți feri de experiențe neplăcute, dar ține de tine cât de repede ieși din ele.

Natașa Alina Culea, scriitoare
Versuri

Vă invit să „ascultați” versurile poeziei „Când mi-ești lipsă”

Poezia „Când mi-ești lipsă” întregită și desăvârșită de vocea scriitoarei Marinela Lungu.

Site-ul Marinelei Lungu

Canalul de Youtube al scriitoarei Marinela Lungu

Aici puteți găsi versurile poeziei „Când mi-ești lume”

Cărți scrise

Cărţi româneşti care te vor face să iubeşti vara şi călătoriile

Ei bine, de data aceasta vă propunem câteva cărţi româneşti care parcă incită la călătorie şi care, în plus, oferă nişte poveşti ce prind cititorul în mreje ţesute cu abilitate de autori.

Oricât am încerca să ne concentrăm pe muncă, simţim inevitabil adiere de… vacanţă, soare, vară. Nu putem să nu ne gândim şi la câteva lecturi care să ne transforme concediul într-unul incitant, nu?

Marat. Iubirea are spini – Nataşa Alina Culea

China, Moscova sau Bucureşti? Dincolo de o poveste cu adevărat emoţionantă, în care autoarea ne demonstrează forţa unui sentiment capabil să învingă temeri, timp şi oameni, cartea ne poartă prin nişte călătorii fascinante şi reuşim să vedem prin ochii Alinei locuri, culturi, momente care parcă ne invită să ieşim din confort şi banalitate. Neapărat trebuie lecturată dacă intenţionaţi să combinaţi vacanţa cu o carte deconectantă şi totodată generatoare de o stare de bine.

APASĂ CLICK AICI PENTRU A CITI CARTEA

Credeai că renunţarea şi resemnarea sunt soluţii uneori? Alina ne arată că, deşi preţul e uriaş, tocmai “a nu renunţa” este cheia care deschide uşa fericirii de durată. Trăieşte, respiră, merge înainte refuzând înlocuirea a ceea ce vrea cu orice surogat ieftin. Se încăpăţânează să alerge după o himeră? Poate. Finalul ne va aduce însă un zâmbet deoarece… himera devine tangibilă, iar durerile, disperările, alergările, extenuările psihice sunt anulate şi şterse, eroina câştigând în faţa vieţii. Oare câte persoane se pot lăuda că au ieşit învingătoare din bătăliile cu viaţa? Un roman special care vă oferă atât o poveste de viaţă cât şi călătorii exotice.

continuare pe site-ul BIBLIOCARTI

cartea marat natasa

Blog

Ce sunt emoțiile? Fotografiile care au schimbat lumea

Aceste imagini nu au nevoie de cuvinte. Sper să fie inspirația ta de astăzi și să schimbi ceea ce ai vrut mereu să schimbi la tine, dar niciodată nu a părut să fie momentul potrivit. 

21st-century-ironic-photos-70

COMPASIUNE

alcoolism

ALCOOLISM

b3c5b534c6a80b5eeffdcdd69391a33f

IUBIRE

Bhopal-Gas-Tragedy-1984-Pablo-Bartholomew

TRAGEDIE

powerful-photos-2

URMELE LĂSATE DE PRIZONIERII CAMERELOR DE GAZARE – AUSCHWITZ

powerful-photos-3

DUPĂ O OPERAȚIE REUȘITĂ CARE A DURAT 23 DE ORE

powerful-photos-4

AMINTIRE

powerful-photos-7

GRIJĂ

powerful-photos-10

BĂRBAT SURPRINS ÎN CĂDERE – WORLD TRADE CENTER (NY) ATENTATUL DIN 11 SEPTEMBRIE

powerful-photos-11

DURERE – POLIȚIST ANUNȚÂNDU-L MOARTE FRATELUI

powerful-photos-13

RUINE

powerful-photos-17

DEVOTAMENT

powerful-photos-25

SALVARE

powerful-photos-27

ARTĂ

powerful-photos-29

ANTAGONISM

powerful-photos-31

SUPRAVIEȚUIRE

powerful-photos-34

CĂLUGĂRI BUDIȘTI RUGÂNDU-SE PENTRU PACE

dachau_0504_45.1bskpolygnr4wwkckgoswkso4.ejcuplo1l0oo0sk8c40s8osc4.th

HOLOCAUST

_______________________________________________________________

NATAȘA ALINA CULEA – AUTOARE

Visele nu dorm niciodată

Cele mai frumoase citate din romanul Visele nu dorm niciodată

   „Visele nu dorm niciodată” este al V-lea roman scris de autoarea Natașa Alina Culea, cartea a fost lansată în noiembrie 2017 la Târgul Internațional Gaudeamus (recenzia cărții:aici). Romanul mi-a plăcut extrem de mult, are niște citate extraordinare și astfel m-am gândit să scriu un articol special cu toate citatele care m-au impresionat atunci când am citit cartea. „Visele nu dorm niciodată”, acest roman plin de pasiune, care îți intră direct la suflet merită din plin un articol special.

 

„Prietenia mea cu Thiery a ridicat multe sprâncene, mai ales ale celor care obișnuiesc să trântească uși și să treacă pe trotuarul celălalt atunci când își întâlnesc vreo fostă iubire. Aceștia au senzația că ei au iubit cu adevărat și de aceea nu pot fi acum prieteni cu foștii sau cu fostele iubite. Interesantă teorie, dar la fel de falsă ca majoritatea teoriilor care pleacă de la axiome false. Nu rămâi prieten cu cei care te-au rănit intenționat, cu cei care au provocat răni prea adânci ca să poată fi șterse în timpul unei vieți, altfel poți fi prieten cu oricare fostă iubire atunci când apele vor reveni la cursul lor și timpul va netezi asprimile scindării.”

 

„- De ce îmi este atât de greu să fiu fericită? Am senzația că toți cei din jurul meu au găsit secretul unei vieți fericite, dar nimeni nu vrea să mi-l spună și mie.”

 

„Deschid ochii pentru o clipă, dar îi închid repede la loc. Sunt în aceeași viață? Nu s-a întâmplat nimic spectaculos peste noapte? Ceva care să mă facă să tresar aiurită de fericire, să sar din pat exuberantă că este o nouă zi? Nu? Nu. Este ziua în care călătoresc, este mâinele zilei de ieri și ieri-ul zilei de mâine. Toate la fel, una ca alta și toate ca una.”

 

CONTINUARE PE SITE-UL GÂNDURILE DINTRE PAGINI

CITAT NATASA ALINA CULEA

 

Recenziile cartilor mele

MARAT. Recenzie GândurileDintrePagini

        „Marat” de Natașa Alina Culea este un roman de dragoste, plin de sensibilitate ca majoritatea cărților scrise de Natașa. În carte ne este prezentată o poveste frumoasă de iubire între Marat și Alina, cele două personaje principale ale acestui roman. O iubire în stilul lui Shakespeare, un Romeo și Julieta al zilelor noastre. Un roman despre așteptare, despre iubire la prima vedere, despre faptul că iubirea învinge totul.

        „Marat” este total diferit față de „Visele nu dorm niciodată” și „Lupii trecutului Sofia”, este o carte mult mai sensibilă, o carte în special pentru sexul feminin, un roman dedicat iubirii și credinței că iubirea poate învinge totul. Autoarea Natașa Alina Culea, cu ajutorul romanului său, ne prezintă iubirea ca un ideal, că oamenii ar trebui să creadă în iubire la prima vedere, că oamenii ar trebui să spere și să-și aștepte mereu iubirea care le-a fost sortit.

CONTINUARE…

 

 

Versuri

Traducere după Pushkin (Te-am iubit / Я вас любил):

Pentru că nu-l pot lăsa pe dl Google translate să-mi deformeze poeziile și să-și facă de cap cu emoțiile clasicilor mei iubiți, am decis să traduc (subiectiv) singură aceste versuri:
depositphotos_104898870-stock-illustration-decoration-in-a-book-or
Te-am iubit
Te-am iubit. Poate te mai iubesc eu încă…
Din inimă-mi n-ai pierit tu, însă
De-acum nu vei mai ști nimic de ea – iubirea mea;
Nu e dorința mea a te-ntrista.
Te-am iubit. Feroce azi sau timid mâine,
Dar mereu sincer și făr’ de speranță;
Așa eu te-am iubit. Tăcut, tăcut.
Iubire ca a mea,
Tandră, duioasă, mă rog la Domnul
Să se îndure a-ți da,
Cu-altcineva. Cândva.
(Natașa Alina Culea)
_____________
Я вас любил
Я вас любил: любовь еще, быть может
В душе моей угасла не совсем;
Но пусть она вас больше не тревожит;
Я не хочу печалить вас ничем.
Я вас любил безмолвно, безнадежно,
То робостью, то ревностью томим;
Я вас любил так искренно, так нежно,
Как дай вам бог любимой быть другим.
(Alexander Sergeyevich Pushkin)
Recenziile cartilor mele

Recenzie Visele nu dorm niciodată (Twistinmysobriety)

<<  Natașa scrie memorabil și răvășitor, cărțile ei au darul de a aduce cititorul mai aproape de el însuși, de meditație, de armonie și de iubire.

Toată povestea îmi pare o călătorie inițiatică în care mai multe persoane ce se confruntă cu diferite probleme de viață, decepții și tristeți, poposesc într-un loc emblematic, catalizator (hoteul înzăpezit), cunosc o persoană care are un rol bine definit (Lea) și sunt nevoiți, din cauza circumstanțelor, să facă față unor provocări menite să le schimbe percepția asupra vieții. Și mai este și o profundă și dureroasă poveste cu și despre iubire, relații, diferențele dintre un bărbat și o femeie:

„Mi-am spus atunci că ori voi avea acea iubire în care nu este un sacrificiu să preferi prezența persoanei iubite asupra oricărui lucru, ori mă lipsesc de ea cu totul. De ce tata nu a renunțat la petrecere și, în schimb, nu a făcut ceva neașteptat, distractiv, în noaptea aceea, dar cu noi? De ce?”

„Lipsa iubirii doare, nu iubirea.” >>

Continuare BLOG TWISTINMYSOBRIETY

__________

Bărbați vs femei

Despre gelozia în relații (Seria bărbați & femei)

Articole mai vechi din aceeași serie:

Cine nu o cunoaște și cine nu a trecut prin așa ceva… probabil că minte. Dacă tot ne cauzează atâtea probleme, haide să o înțelegem și să o disecăm până nu mai rămâne mare lucru de capul ei 🙂 Vorbim de gelozia clasică, nu de invidie sau de alți subalterni ai ei, da? Nu vă ofer un vademecum psihologic, ci doar câteva idei de a căror logică nu mă îndoiesc.

Ce este?

Un sentiment foarte intens resimțit (localizat în creier în zona instinctelor), iar cu cât gradul de intensitate al acestuia crește, cresc și celelalte accesorii ale lui: furia, sentimentul de respingere, de neiubire, de abandon, de umilință în fața celorlalți, depresie, dezamăgire, frustrare, nesiguranță, marginalizare.

Când apare?

Atunci cand intervine o a treia persoană de acelasi sex cu cel care resimte gelozia.

Ce o alimentează:

Lipsa de comunicare între parteneri, așteptările nerealiste, experiențele nefericite de viață, traumele din copilărie, alte relații eșuate, negarea, sentimentul de vinovăție (pentru că gelozia este percepută ca fiind negativă/imatură/inacceptabilă), sentimentul de respingere, de neînțelegere, nevalidare emoțională și, bineînțeles, de o afecțiune scăzută a partenerului sau de un partener lipsit de respect și considerație pentru ideea de cuplu.

Sunt psihologi care spun că iubirea nu are nicio legătură cu gelozia și că are legătură exclusiv cu devalorizarea individuală, cu controlul sau posesiunea și cu frica de a rămâne singur.

Voi contrazice din start această teorie pentru că nu are un fundament logic. Gelozia apare în cadrul unei relații amoroase și se poate spune orice despre ea, mai puțin că nu are legătură cu iubirea sau cu afecțiunea, măcar ca element declanșator. Da, cred că oamenii care se plac pe ei înșiși fac față mai ușor geloziei, iar cei care au suferit traume în copilărie au mai mult de furcă cu ea.

Se tratează?

Sincer? Mă cam îndoiesc. Cred ca poți face pace cu acest sentiment, că îl poți accepta, că îl poți face suportabil, dar exclud „vindecarea” completă pentru că așa cum nu poți realiza o lobotomie completă a amintirilor cuiva și a efectului lor emoțional, tot așa nu poți vindeca total ceva a a apărut pe soclul acestora.

Ce simte cel care este gelos?

  • Își simte în pericol siguranța/relația
  • Se simte inferior persoanei care constituie un pericol
  • Se simte abandonat, respins, neînțeles
  • Este agresiv sau fals detașat de persoana iubită
  • Nesigur, neajutorat

Cum se tratează gelozia?

– > Reparând exact punctele menționate mai sus, echilibrând cu latura lor pozitivă/reversul medaliei:

Caz – rezolvare:

Se simte în pericol – partenerul îl poate asigura de trăinicia relației

Inferioritate – cel gelos își poate reaminti lui însuși valoarea personală. Poate încerca să nu mai vadă persoana considerată un pericol la o scală supradimensionată, ci să se ancoreze în realitate și să-și vadă propriile calități.

Abandon – are nevoie de  dovezi de afecțiune

Agresivitate – dovezi de blândețe/tandrețe

Detașare – dovezi de implicare emoțională

Nesiguranță – amintirea trecutului comun și a obiectivului pe termen lung al relației

Lipsa de control – cel gelos trebuie să înțeleagă că nu poți controla oamenii, așa cum nu poți controla viața însăși, întotdeauna va exista ceva care ne scapă sub control. Aici, o mare realizare ar fi ca cel gelos să facă pace cu respingerea, în general, și să realizeze că nu putem obliga pe cineva să ne iubească.

Cum nu se tratează gelozia?

Atunci când niciunul nu face nimic pentru a repara lucrurile sau doar unul face eforturi pentru îndreptarea situației. O relație este ca un fir cu două capete și trebuie susținută la ambele.

Precum în citatul lui Freud Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă de sine scăzută, uită-te în jur și asigură-te că nu ești înconjurat de tâmpiți” – înainte de a te categorisi drept o persoană geloasă, asigură-te că nu ești cu cineva care îți dă toate motivele sa fii gelos și că nu este doar în capul tău, ci pur și simplu alegi prost partenerii.

  • Cum poți afla sigur dacă ești gelos sau nu? Repetitio est mater studiorum. Ai fost gelos în toate relațiile sau într-unele te-ai simțit în siguranță? Și dacă da, de ce?
  • Iar la celalt capăt al firului, pentru cel care se plânge că partenerul său este gelos, nu cumva ți s-a mai reproșat asta și de către alți parteneri, iar purtarea ta este un teren fertil pentru a semăna germenii geloziei?

________________________________

Visele nu dorm niciodată

Începutul romanului VISELE NU DORM NICIODATĂ

CAPITOLUL 1. LEGĂMINTELE MACILOR

Strada Rue de Rivoli începe să se liniștească. Aceeași liniște se așterne în fiecare zi după ora opt-nouă seara, după ce forfota parizienilor încetează. Noaptea își îmbracă mantia întunericului pe care strălucesc stelele ca boabele de rouă pe pânzele de păianjen ale unei grădini fermecate. Magazinele, cu pleoapele ochilor toropiți de somn, au obloanele trase și ușile ferecate. Încă mai licăresc luminițele instalațiilor aprinse înaintea Crăciunului, deși suntem la începutul lui februarie. Ninge cu fulgi mari, care par să nu se grăbească nicăieri, îmbrăcând inocent, fără preferințe, acoperișuri de țiglă, trotuare goale, mașini parcate cuviincios, oameni grăbiți către cineva anume sau doar către o cină aburindă, copacii despuiați de coroană și visele oamenilor. În curând vor adormi și oamenii, și așteptările lor. Va veni iar mâine pentru micile lor drame și pentru bucuriile primite mereu cu o întristare pe care nimeni nu reușește să și-o explice. Dar este încă azi și doar câte o mașină trece din când în când pe lângă casele cu ferestre luminate, întrerupând muțenia străzii înzăpezite care sticlește sub lumina lunii.

parissnow11

Thiery taie atent niște felii de brânză de parcă taie felii din luna care se întrezărește la geam. Le așază într-o anumită ordine și le căptușește cu câte o măslină umplută cu mascarpone. Măslinele fără miez sunt date la o parte. Îi urmăresc toate mișcările, încerc să înțeleg cum de o plăcere de zece minute cere o pregătire de jumătate de oră până la câteva ore bune. Dacă însumez toate pregătirile vieții, realizez că în majoritatea timpului noi doar ne pregătim pentru plăceri scurte, efemere, ale trupului, și prea puțini dintre noi ne sinchisesc de nevoile spiritului care, poate, este mai înfometat, mai însetat, mai desculț de atenția noastră. Thiery lungește acest proces acum pentru a evita să vorbim. Nu fuge de comunicare neapărat, dar o preferă pe cea în care nu ne spunem nimic important. Coincidență? Nu cred. Prea puțini bărbați înțeleg ceva din cuvintele femeilor, ei înțeleg mai degrabă din acțiunile noastre, iar acesta este un lucru de care nu toate femeile sunt conștiente.

Mark și Thiery. Doi bărbați care mă au în comun pe mine: ei mă iubesc așa cum știu, iar eu îi iubesc, la rândul meu, așa cum pot.

Știu ce mi-ar răspunde soțul meu dacă i-aș vorbi despre inutilitatea gesturilor lui:

— Atunci de ce să dormim dacă oricum ne trezim, de ce să trăim dacă oricum murim? Toate lucrurile mici sunt importante.

Poate că are dreptate. El are mereu dreptate, un bărbat chibzuit pe care l-ar admira oricare femeie care știe să admire un bărbat. Nu și eu. Nu am învățat până acum să venerez un bărbat, nu știu să mă uit în ochii lui și să cred necondiționat, n-am avut niciodată privirea pierdută a unei îndrăgostite de semizeu. Poate că niciodată un bărbat nu s-a ridicat la așteptările mele și, astfel, relația a fost frustrantă pentru amândoi în egală măsură. Ce-i drept, aș fi vrut să trăiesc emoția asta măcar experimental, măcar pentru a putea scrie despre conștientizările pe care mi le trezește, dar eu nu admir pe nimeni așa. Se poate spune orice despre soțul meu, mai puțin că nu are calități, are chiar mai multe decât mi-aș fi dorit, dar nu acelea pe care aș putea eu să le divinizez, asta neînsemnând că virtuțile lui sunt mai puțin importante decât virtuțile celui pe care aș putea să-l ador. Este dificil să fii cu cineva atât de bun, atât de calm, atât de înțelegător, atât de răbdător, pentru că tu vei fi vinovatul în aproape orice ipostază, iar ceilalți pornesc mereu de la această premisă atunci când pleacă la vânătoare de vinovați. Chiar și părinții mei pleacă din punctul acesta, mai ales părinții mei. Sunt părinți care-și iubesc fanatic odraslele și le pictează în culori admirabile, superlative, și sunt părinți cărora le vine să-și ceară iertare pentru copilul aruncat în lume. Știți acei părinți care își ceartă copiii pentru ceea ce au făcut alții? Prea puțin important pentru mine este acum să căut vinovatul în eșecul mariajului meu, dacă acesta există într-adevăr; oricum nu s-ar schimba cu nimic situația noastră, deși poate că diferența o va face, mai târziu, cel care va regreta, dacă va regreta. Oare vom regreta, Thiery? Între noi s-a auzit mereu un ceas cu pendulă. Știu exact cum arată, este un ceas cu o cutie din lemn cafeniu, lăcuită, din care iese din când în când, la intervale exacte de timp, o pasăre care iese din căsuță și țipă ascuțit: cu-cu, cu-cu, cu-cu. Din ceas se scurg trei lanțuri puțin ruginite care străjuiesc un alt lanț terminat cu o pendulă vopsită în aceeași nuanță întunecată. Într-o clipă, imposibil de definit, dintr-o cauză greu de diagnosticat, ceva din mecanismul lui nevăzut a refuzat să mai contribuie la totul unitar. Ceasul nostru s-a oprit. Timpul a continuat să se scurgă, dar nu și în măruntaiele ceasului care măsura relația noastră în clipele orânduite, așezate între zimții roților de nichel. Există o rotație și pe axa vieții — Alfa și Omega —, printre alte rotații continue pe o spirală infinită, care se poate observa cel mai bine la bebelușii și la bătrânii absenți din malaxorul lumii, mai mult într-un alt univers, mai misterios, sau poate în spațiul dintre universuri, cu ochii lor deschiși la culoare, depigmentați, cu părul firav și moale, cu pielea lor pufoasă și încrețită. Roata vieții, bhavacakra[1], un simbol despre înlăturarea suferinței pentru unii, o certitudine că noi pentru suferință am venit, pentru mine, un ceas cu pendulă într-un alt ceas cu pendulă, o matrioșkă a multiversului. Și ah! Suferința este încă necesară omului, deși am susținut o viață că este doar o opțiune, și asta pentru că am început să învăț și în absența ei, dar, uitându-mă în jur, la ceilalți, realizez că încă este singurul mod de netăgăduit în care învățăm ca specie, așa cum învață un copil să nu mai pună mâna pe soba fierbinte abia după ce a simțit durerea transmisă de terminațiile nervoase din epiderma topită. Doar cei care au avut parte de suferință pot avea compasiune pentru durerea altora, abia după ce au simțit-o și au înțeles-o la rândul lor. Iată, vorbesc despre una dintre lecțiile pe care viața nu ni le va lăsa neservite. Una dintre multe altele. Universul are simțul umorului, nu-i așa?

Derulez articol după articol pe mica mea tabletă.

„Scriitoarea Lea Leray nu a mai scris nimic de trei ani de zile. Lipsei de inspirație i s-au adăugat și consultațiile la un psiholog renumit”.

„Să fie aceasta ultima carte a dnei Leray?”.

Criticii. Iar critici care au găsit prilejul potrivit, derapajul meu emoțional și livresc este pretextul ideal, iar ei, erijați în purtătorii de cuvânt ai majorității, se văd cezarii în arenă de la care mulțimea așteaptă îndrumare, precum ce ar trebui să gândească, și cum, și cât, și când. Unii dintre ei așteaptă să cad și jubilează la auzul propriilor profeții cu privire la presupusa mea stare sufletească. Până la urmă, scriitorii pot trăi fără critici, dar criticii pot spune asta? Aș vrea să mă revolt și să detest toți oamenii ăștia care vorbesc despre mine ca și când m-ar cunoaște, ca și când mi-ar vizita zilnic pragul casei. Poate că l-aș fi crezut pe criticul acela, Martin D, – în fond, abia aștept să-mi mai înfig un cui în încheietura mâinii, asta dacă nu i-aș fi citit versurile mai mult decât mediocre, și supărarea mi-a trecut ca și cum n-ar fi fost vreodată. Aș fi vrut să găsesc încă un motiv să mă devalorizez singură, dar infatuarea fără niciun fundament este dincolo de noțiunea mea de logică elementară. Domnul Martin D este un om al lipsei de talent, în ciuda eforturilor sale sisifice, iar dacă în proză reușește să camufleze cumva lipsa iscusinței folosindu-se de ceea ce au alții au scris înaintea sa, poezia, draga de ea, l-a denunțat ca Iuda pentru câțiva arginți. Strădania lui mi-a trezit compasiunea și l-am iertat că m-a arătat cu degetul. Probabil că el nu poate să se simtă validat altfel, nu cred că este ușor să fii conștient de ceea ce nu poți scrie, înconjurat fiind de universul scriitoricesc. Tot ceea ce vrea el acum este să nu mai scriu. Nu este totuși așa de mult, nu? Dacă majoritatea celor care au nevoie să li se dea dreptate, să influențeze pe cineva, devin profesori pentru că este mai ușor să te impui în fața unui copil decât a unui adult, criticii au dus ideea pe noi culmi. Au stat ei, s-au gândit și și-au spus: — Cred că știu ce mă voi face când voi fi mare, o să îi blamez pe ceilalți! Da, o să-mi fac o carieră din mustrări și înfierări, și nu numai că voi face asta legal și plătit, dar voi fi și temut de cei mai slabi cu duhul ca mine!

Și, da, să fie ultima mea carte! Nu am și eu dreptul să renunț? Am început să scriu din dragoste pentru oameni și voi renunța să mai scriu din dragoste pentru unul singur dintre ei. Dragostea… Cum să mă învinovățesc pentru ceea ce simt? Cum să mă condamn pentru că m-am îndrăgostit de un alt bărbat decât soțul meu? Dacă ar fi fost o alegere, și nu destinul meu, atunci aș fi ales un bărbat în condiții ideale și m-aș fi mutat cu el a doua zi, ar fi fost și frumos, și deștept, și de vârstă potrivită, și cu o casă în Bora Bora – dacă ar fi fost o alegere. Sau l-aș fi ales tot pe Thiery pentru a evita complicațiile. De cum l-am văzut pe Mark am știut că nu am de ales.

 „Știm că acesta a fost ultimul ei roman și acest lucru ne bucură nespus”.

Sunt prea obosită să simt ceva. În lumea asta mare doar cei inteligenți se îndoiesc, ceilalți știu mereu totul. Sunt letargică pentru că mă simt părăsită de Dumnezeu, aceasta este singura realitate. Dumnezeu ca speranță absolută, Dumnezeu ca adevăr suprem, Dumnezeu ca iubire infinită. Se spune că oamenii au acest tumult nostalgic în ființa lor, această neliniște mai mult sau mai puțin confesată, mai mult sau mai puțin acceptată, deoarece de când ne-am separat de El în conștiințe individuale tânjim la clipa reîntregirii. Până atunci, doar melancolie, doar senzația răscolitoare că ceva lipsește din noi ca să fim compleți, deși chiar și asta este o iluzie într-o altă iluzie. Eli, Eli, lama sabachthani? [2]

„Lea Leroy tocmai a împlinit patruzeci și cinci de ani” este un alt titlu în L’Express.

1

La naiba! Am patruzeci și patru de ani, o vârstă ce-ți permite luxul nepăsării și al împlinirii materiale, dar îți și garantează grija anilor ce vor veni. Eu nu am voie să îmbătrânesc, nu? Mie toate ridurile îmi vor fi măsurate cu rigla de jurnaliști, augmentate și multiplicate până la limita freneziei. Și cine poate număra cu adevărat câți ani am trăit? Îmi par secole de anarhie umană. Doar amintirile mă vor gârbovi, doar acelea; scheletul mi se va deforma cu anii, se va chirci sub greutatea evocărilor și inima-mi va fi strânsă în teascul necruțător, dar va muri senină, sfidătoare, neîntinată de foamea smârdoarei din oamenii care au renunțat la idealuri și, ca să aibă un crâmpei de bucurie fetidă, vor să tragă pe alții după ei. Vinovată că îmbătrânesc, vinovată că numele meu este cunoscut, vinovată doar în timpul vieții, căci post-mortem doar cuvinte elogioase la adresa mea, nu? Nu mă iertați că trăiesc încă, oameni buni.

„Este persoană publică! Să își asume! Să își asume!” strigă vocile din spatele culiselor.

Din momentul în care mi s-a recunoscut statutul de scriitor, mi-au fost luate drepturile de om, și acum nu mai am voie să fac ce vreau sau să fiu cum sunt; din momentul în care am ajuns să nu mai fiu Lea Leroy, ci doar scriitoarea Leroy, am început să plătesc tributul recunoașterii.

Zgomotul făcut de lingura cu care Thiery amestecă în bolul cu supă mă trezește din melancolie. Încă un gest inutil, un automatism amuzant. Dragul de el are câteva fire argintii și un vag început de chelie, în stare incipientă, dar destul de promițătoare totuși. Este un chin pentru o femeie să aibă un soț mai tânăr decât ea. Eu cad, el se ridică. Eu mă ofilesc, el înflorește. El este mai fermecător azi decât acum zece ani, dar eu nu mai tai respirația bărbaților pe lângă care trec. Cultul tinereții este precum cultul soarelui, preoți și plebe îi sărută umbrele pe asfalt, toți îngenunchiați, toți smeriți în fața lui. Cât trăiește o femeie cu adevărat? Soarta noastră este infinit mai crudă decât a bărbaților. Lui Thiery la 40 de ani, la 50 de ani și chiar mai târziu i se va spune, fără urmă de maliție, că este un bărbat care arată bine. Despre care femeie se poate spune asta? Poate că cel mai mare compliment ca femeie este să ți se spună că ești o babă țeapănă, atât. Noi nu avem voie să îmbătrânim, cu atât mai puțin cele aflate sub ochiul de vultur al publicului, cele care au săvârșit greșeala de neiertat afirmându-se într-un domeniu dau altul. Pentru ce atâta înverșunare împotriva noastră? Este pentru noi prea târziu încă de când ne-am născut? Iar dacă este prea târziu, de ce sosește mereu prea devreme?

— Lea, cât o să mai privești viața cu coada ochiului, cât o vei mai trăi peste umăr? Trăiești într-un gang aflat în beznă, te uiți bănuitor la toți hoții care ar putea să te pândească în el. Nu ți-e teamă că-ți vor fura seninătatea câștigată cinstit?

Taci, taci! Nu vreau să te aud. Ești doar un personaj creat de mine și nu ai dreptul, nu ai dreptul să intervii în viața mea. Mă auzi, Desegal?

— Ai văzut ce au scris în revistă? Că femeile trebuie să-și asume vârsta cu demnitate, nu să apeleze la mijloace artificiale ca să arate bine! Iar tu ai fost la o clinică ieri, nu?

Dumnezeule, ce neghiobie! Cine spune asta, Desegal? Doar femeile care încă nu au nevoie de îmbunătățiri, cele care nu au bani, cele cărora le este frică de ace și, în final, cele care nu cred că vor mai salva nimic nici cu aceste intervenții. Dacă ai o casă, o lași să cadă în timp? Nu îi repari tencuiala, nu o redecorezi, nu îi repari acoperișul țiglă cu țiglă? De ce trebuie să mori în ea cu demnitate, să aștepți să se prăbușească peste tine în timp ce cântă imnul național? Dacă îți cade un dinte, îl înlocuiești fără să stai pe gânduri cu un altul de porțelan, dar dacă îți cade pielea, o lași să cadă? De ce este pielea diferită? De ce este mai păcătoasă ca dintele? Și îmi servești tu mie demnitate pe pâine? Ce spui de lipsă de rațiune și de clișee? Mă dezamăgești, Desegal. Nu te aștepta de la mine să îmbătrânesc cu demnitatea asta lipsită de sens, mai mult ofensivă și clar demonstrativă, nu atâta timp cât am și eu un cuvânt de spus. Vezi bine, depășești limita unui personaj. Asta ești, nimic mai mult. M-am săturat de elucubrațiile tale din ultimul timp. Ce te revoltă așa de mult? De ce să te întorci împotriva cui te-a creat, femeie? Pleacă acum, lasă-mă în pace! Să revii doar când te-oi chema eu!

Thiery încă mănâncă. Ce vrea și când vrea. El nu-și numără caloriile, nici centimetrii din talie, nici dinții din gură, nici anii rămași. Asta fac eu. Zilnic. De dimineață până seara îmi țin aceleași discursuri. Nu și la prânz – atunci am consiliul cu toate personajele mele. Dezbatem ideologii, ne sfătuim pe diverse tematici, dar le reamintesc mereu să nu care cumva să întreacă măsura. Desegal este cea mai neascultătoare. Eu sunt creatoarea lor, eu am pâinea și cuțitul. Ele sunt ale mele, dar eu nu sunt a lor, nu au dreptul să-mi invadeze intimitatea când vor ele, chiar dacă le accept unele idei din când în când. Sunt concesivă, dar nu-mi place deloc să mă dojenească propria mea scriere, încalcă dreptul sacru al creației și pe cel al bunului-simț.

Thiery, Thiery… Noi gânduri îmi bat în tâmple ca toaca la biserică. Ar fi trebuit să ne despărțim acum vreo cinci ani, am avut chiar un moment oportun atunci când eu am plecat de acasă cu bagaje cu tot – o tentativă destul de jalnică de a-l părăsi, din care m-am întors doar pe jumătate convinsă că fac ceea ce trebuie. Ne-am certat când a venit să mă caute și pe drumul către casă am stat îmbufnați, fiecare uitându-se în altă parte. Dar acum? El își va găsi o iubită mult mai repede decât îmi voi găsi eu un bărbat. Ea poate fi tânără și frumoasă, pe când eu ar trebui să fac, poate, câteva compromisuri. Cea mai tristă concluzie în urma acestei căsnicii este că după ce amândoi am acceptat ideea că această relație nu mai este ceea ce vrem, am început să ne înțelegem chiar mai bine decât înainte. Câteodată el încearcă să mă facă să mă simt vinovată pentru povestea cu Mark, iar uneori chiar îi reușește. Zilele trecute am răsuflat amândoi ușurați în urma plecării tuturor așteptărilor pe care le-am avut unul de la altul, descoperire care ne-a bulversat pe amândoi. Mai rămân separarea drumurilor, a lucrurilor și a tot ceea ce reprezenta un întreg pentru noi, iar procesul va fi oricum, dar nu comod. Vorbim despre separare ca despre ceva iminent, dar suspendat undeva în afara timpului, nu precizăm o dată anume pentru că ne mai complacem puțin într-o situație căreia nu i-a venit încă sfârșitul, altfel am fi vorbit despre altceva, nu? Prietenia mea cu Thiery a ridicat multe sprâncene, mai ales ale celor care obișnuiesc să trântească uși și să treacă pe trotuarul celălalt atunci când își întâlnesc vreo fostă iubire. Aceștia au senzația că ei au iubit cu adevărat și de aceea nu pot fi acum prieteni cu cei din foștii sau cu fostele iubite. Interesantă teorie, dar la fel de falsă ca majoritatea teoriilor care pleacă de la axiome false. Nu rămâi prieten cu cei care te-au rănit intenționat, cu cei care au provocat răni prea adânci ca să poată fi șterse în timpul unei vieți, altfel, poți fi prieten cu oricare fostă iubire atunci când apele vor reveni la cursul lor și timpul va netezi asprimile scindării.

— Mâine dimineață plec în Elveția pentru 11 zile, îi spun.

___________________________________________________________

[1] Reprezentare simbolică a  saṃsārei (existență ciclică) în budhism.

[2] „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?” (lb. aramaică) Evangheliile – Matei 27:46 și Marcu 15:34

Versuri

Rusalca (versuri)

Rusalca,

văduva lacului

___________________________

…Un geamăt din adâncuri

În lacul adormit,

Netulburat de nuferi sau de miriapode.

Rusalca s-a trezit.

Se târâie jilav pe mal.

Geme,

Tremură,

Se-ncolăcește,

Se zârcolește sub genele lunii,

Cu-al ei argint în păr.

Iar lujerii,

Lujerii îi dezmiardă fluierul piciorului,

Carnea blestemată de amfibie,

Dorința păgână,

Visele profane

Și limba păcătoasă,

Iar rusalca,

Rusalca le cântă

Versuri ce dor,

De dor:

Despre o fecioară,

Niciodată femeie,

Niciodată iubită,

Niciodată sărutată pe coapsă.

Plânge rusalca.

Dar lacrimile ei – nade,

Și gura – mătrăgună,

Iar sânii,

Sânii ei

– și văpaie, și vortex, și veșnicie.

Rusalca

Despletește nori,

Strânge suflete și flori,

Îngână un cântec

Să-și stingă râvna din pântec,

Dorința ei nebună,

Iubirea ei, furtună.

_________________________________

Natașa Alina Culea (autoare)

Blog

Sfaturi pentru care niciodată nu este prea devreme, ci doar prea târziu

Acestea sunt sfaturile pe care mi le-aș da dacă aș putea călători în timp și m-aș întoarce pe la 18 ani:

  1. Indiferent că ai un job sau nu, pregătește-ți din timp un hobby care poate să se transforme într-o sursă de venit mai târziu. Pregătește-te să depui mai mult efort decât majoritatea oamenilor într-un domeniu care chiar îți place. Fii expert într-un domeniu sau caută altul în care poți fi.
  2. Nu pierde timpul cu oameni care nu-ți acordă atenția pe care le-o acorzi tu. Îți sabotezi șansele de a fi cu cineva care abia așteaptă să fie în preajma ta.
  3. Nu-ți imagina că poți să-l salvezi pe cel care nu vrea să se salveze singur. Nu ai dreptul să decizi pentru altul ce este mai bine pentru el. Poți face asta doar în cazul în care îți cere ajutorul.
  4. Salvează-te singură.
  5. Citește mai mult, cântă mai mult, dansează mai mult.
  6. Părerea altora despre tine este părerea altora despre tine, nu îți aparține, nu ai de ce să o aduci în realitatea ta.
  7. Nu te mai îngrijora pentru ceea ce nu depinde de tine. Grijile locuiesc în viitor, nu s-au întâmplat încă, iar realitatea este întotdeauna o versiune mai bună decât ceea ce ți-ai imaginat.
  8. Nu-i mai judeca pe ceilalți. Oamenii au intenții mai bune decât rezultatele acțiunilor lor.
  9. Ai mai multă grijă de corpul tău. Nu vei mai primi altul.
  10. Când nu mai crezi în miracole, călătorește undeva. Privește cerul înstelat și vei ști că ele există.
  11. Ține minte că în fiecare clipă poți alege altceva. Nu este nevoie să continui să te învârți în spirala pe care ai amplificat-o cu acțiunile tale de până acum. Identifică-le, alege altele acum.
  12. Nu îți crede gândurile în totalitate și nu te compara cu alții. Gândurile vor compara mereu ce ție îți lipsește cu ceea ce altuia îi prisosește. Sunt subiective și influențate de experiența ta de până acum.
  13. Iartă și iartă-te. Chiar dacă nu consideri că alții merită iertarea ta, o meriți tu.
  14. Nu cere sfaturi aiurea. Vrei să știi cum să iubești? Du-te la cel care are parte de iubire și oferă iubire. Vrei să știi cum să faci bani? Du-te la cel care are bani. Nu te duci la croitor ca să îți repari televizorul, da? Viața e simplă.
  15. Nu te aștepta ca prietenii tăi să evolueze în aceeași direcție cu tine. Acceptă schimbarea ta și pe a lor.
  16. Nu aștepta momentul perfect, nu va veni niciodată. Transformă momentul de acum în momentul perfect.
  17. Nu sta în fața televizorului privind ce fac alții, nu citi ziare despre ce fac alții. De ce să fii cel care privește și nu cel care este privit?
  18. Învață de pe acum că iubirea nu este de ajuns. Ea se menține cu: aceeași direcție în viață, preocupări comune, romantism, comunicare și compatibilitate sexuală.
  19. Fii vegană mai devreme 🙂
  20. Fii mai bună!

______________________________________

Natașa Alina Culea