Interviuri

Interviu pentru LiteraturaPeTocuri

CE-AI FĂCUT ÎN ULTIMII 4 ANI? – o nouă rubrică pe Literatura pe Tocuri

1. Ce planuri în plan personal sau profesional vi s-au împlinit?

Salutări însorite, prieteni! Cu încântare vă scriu azi, după mai bine de patru ani de la primul interviu pentru LPT! Deci avem un interviu aniversar! Cum trece timpul, nu? O bătaie de aripi! Cei patru ani au trecut bifând încă trei lansări de carte: „Nopți la Monaco”, „Visele nu dorm niciodată” și „Arlechinul”. Anul acesta mă pregătesc de lansarea romanului realist-magic „Rusalka” – o carte care a cules tradiții, obiceiuri și superstiții ale comunităților din Delta Dunării (cazacii zaporojeni și rușii lipoveni – îndeosebi). Altfel, cărțile mele sunt traduse în câteva limbi de circulație internațională, vândute acum în lumea întreagă – pe cele mai importante platforme digitale: Amazon, Apple, Kindle, Barnes & Noble etc. Mi-am înființat și o editură („Hebe”) din care însă nu mi-am propus să fac neapărat un business, ci, mai degrabă, o insulă de vacanță, cu reguli și valori proprii, în vacarmul editorial românesc.

2. Ce ne poți spune despre romanul pe care-l vei lansa curând, „Rusalka”?

            Autoarea și prietena mea, Lina Moacă, m-a avertizat în privința romanului „Rusalka”. Mi-a spus: „Acesta este un roman de analizat în școală, de dezbătut la cenacluri literare, dar nu este un roman pentru o rețetă de bestseller contemporan”. Cu alte cuvinte, ea fiind mai diplomată decât mine, ar spune că nu este un roman pentru majoritatea cititorilor, din cauza sau datorită inserțiilor filosofice și a maturizării condeiului meu. Această așteptare a părerilor cititorilor doar ridică miza cărții și mă entuziasmează mai tare, entuziasm dublat de curiozitate. În oglinda romanului „Rusalka” se poate regăsi oricare român, dar este adevărat că e o ofrandă literară adusă locurilor mele natale, tărâmul magic al Deltei Dunării. Misticismul apei m-a învăluit pe tot parcursul scrierii acestei cărți, conferind istoriei locurilor și poveștii rusalcăi realismul magic pe care-l mai căutam în nișa scriitorilor români de la Mihai Eminescu la Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Cezar Petrescu sau Mihail Sadoveanu. Sper să mă ridic la înălțimea acestor scriitori atrași de nevăzut și de metafizicul romantic.

5. În ultimii patru ani s-a schimbat ceva pe/în piața de carte? În bine, în mai puțin bine?

Nu aș putea vorbi prea mult despre piața editorială din România dar, ca să fiu puțin ironică, aș putea spune că nici nu aș avea ce să vorbesc prea mult. Suntem totuși într-o societate capitalistă și oricine poate fi publicat, de multe ori fără un ochi avizat, fără redactare. Sunt și cititori români dezamăgiți de acest avânt al autorilor, încă nepregătiți de drumul literar și, mai mult de atât, care aduc pe piață scrieri ce abundă în greșeli gramaticale. Și aici nu mă refer la o biată virgulă, ci la sfidări serioase ale limbii române.

Nu este deloc rău să ni se dezvolte piața editorială, dar cred că și autorii români trebuie să fie conștienți că doar o publicitate goală, pe termen limitat, a unor cărți ce urmăresc tendințele, dar nu aduc un aport literar, nu le va aduce nici lor rezultatul dorit. Ei pot visa mai mult pentru ei înșiși, dar și pentru cititorii lor.

Sunt și vești bune! Descopăr zilnic autori români contemporani care merită citiți și re-re-recitiți. O carte citită recent a unui astfel de autor este „Sunt o babă comunistă”, de Dan Lungu.

continuarea interviului AICI

Blog, Interviuri

Povești la gura sobei. Crăciunul iertării

Povestire scrisă pentru revista literară „Rânduri cu dichis” (Literatura pe Tocuri)

POVEȘTI LA GURA SOBEI

Pământul înghițise lacom toate gâzele și fluturii neastâmpărați ai verii și-acum doarme neclintit, într-o tăcere de gheață, învelit într-un manșon alb din care mai țâșnește un brad sau o casă pe ici pe colo, la poalele muntelui. Fulgii mari, ca florile de cais, se desprind din norii care se plimbă agale pe un canvas albăstrui, suspendat într-o clipă albă, nemuritoare. Se lasă seara peste oameni și peste casele lor cu coșuri fumegând neliniștit, aflate la marginea orășelului Sinaia. Copilașii cu trandafiri în obraji, obosiți, se întorc în casele lor pentru cina aburindă, osteniți de jocurile cărora le stau mărturie câțiva oameni de zăpadă plămădiți din râsete ca zurgălăii de la sania Moșului.

Într-o casă cu portic, luminată doar la una dintre ferestre, o femeie soarbe dintr-o cană vinul fiert cu piper și felii de gutui, luat mai adineaori de pe foc. Portocalele rostogolite pe o tipsie, ca niște gânduri întoarse pe toate părțile, împrăștie adieri dulci, parfumate, la fel și cele trei bețe de scorțișoară care freamătă pe plita încinsă.

— Și totuși m-a iubit în felul ei… își spuse ea încet. Trecuse mai ușor peste faptul că mama ei plecase cu un alt bărbat atunci când ea, Ana, avea douăzeci de ani, dar cu mult mai greu peste moartea tatălui ei, care o luase pe nepregătite acum un an de zile. Se obișnuise cu prezența lui și credea că el, spre deosebire de mama ei, măcar el nu o va părăsi niciodată.

Îngândurată, apasă pe telecomanda micului televizor.

— De ce nu au melodii de Crăciun? Cui îi trebuie, oricum? Iluzii, totul este o iluzie…

O instalație clipocește agățată de perdeaua de la bucătărie cu niște ace cu gămălii colorate.

christmas-candles

La douăzeci de kilometri de casa cu portic, iar douăzeci de kilometri pot fi uneori o distanță de netrecut, într-o altă clădire alungită, cu încăperi multe și pereți scorojiți ca scoarțele copacilor, o bătrână toropită de somn, cu ochii aproape închiși, ațintiți asupra mâinilor ei veștejite, cu vene noduroase și un tremurat ca un frison, este învelită cu o pătură pe genunchi de către Irina. În azilul de bătrâne sunt 30 de suflete, toate bătrâne și uitate, toate părând copilele lui Cronos, toate așteptând ceva ce întârzie să mai vină.

— În ce dată suntem? tresare bătrâna din picoteală.

— 24 decembrie, răspunde Irina punându-i în față un bol cu budincă de orez.

Bătrâna oftează.

— Cred că nu mai vine fata mea.

Neștiind ce să-i spună bătrânei, aceasta o întreabă:

— Cum o cheamă?

— Ana.

— Vreți să o sun? Pot face ceva pentru dumneavoastră? Aveți un număr de telefon?

— La ce bun? pare iritată bătrâna. O avea treabă, mereu are treabă, continuă ea.

— Am venit, mamă, nu este nevoie să te plângi de mine, zice cu un zâmbet înghețat Ana din pragul ușii.

Tânăra pretextează că trebuie să ajute o altă bătrână să mănânce și le lasă singure.

Ana își examinează mama și-și oprește privirea pe ilicul împletit, cu o gaură mică lângă guler, pe care aceasta îl poartă.

— Nu mă plângeam de tine, se apără bătrâna. Doar că… nu credeam că vei veni. Nu pare că vrei să mă vezi.

— La ce te aștepți? Ne-ai părăsit, mamă. Ne-am descurcat fără tine, acum descurcă-te și tu fără noi, vorbește Ana de parcă tatăl ei este încă viu și bătrâna mai vinovată ca Mesalina.

— Știu că nu poți să înțelegi și nici nu-ți cer asta.

— A meritat bărbatul acela să te separi de familia ta?

Bătrâna își ferește privirea, dar spune liniștit:

— L-am iubit. Poate că mă vei înțelege odată dacă vei simți și tu aceeași iubire pentru un alt bărbat.

— Eu sunt responsabilă. Nu voi face niciodată așa ceva! ridică Ana vocea.

— Iubirii nu îi pasă de responsabilitate, se apără bătrâna.

— Nici ție, evident. Știi ceva? Chiar trebuie să plec, nu trebuia să vin.

CONTINUARE ÎN REVISTA „RÂNDURI CU DICHIS” -> AICI

SAU PE BLOGUL „RÂNDURI CU DICHIS” -> AICI

Revista Randuri cu dichis Literatura pe tocuri Povestire Povesti al gura sobei Natasa Alina Culea

_______________________

Recenziile cartilor mele

Prima recenzie a romanului „Visele nu dorm niciodată” (LiteraturaPeTocuri)

  „Am încercat de multe ori să definesc prin paralelisme exterioare (cu alţi scriitori) sau interioare (între un roman al ei şi un altul) stilul Nataşei. Să îl integrez într-un curent, într-un gen, într-un format ștanțat de literatură. Dar nu mi-au ieşit decât mici comparaţii punctuale, aproape forţate, din cauza originalităţii ei descătuşate, neîncadrabile în șabloane, nici măcar într-o matcă proprie de creaţie, fiindcă nu numai de la o carte la alta, dar chiar de la o secţiune a unui roman la următoarea, tot ce te aşteptai să continue într-un fel, se transformă spectaculos şi devine altceva, la fel de original, dar din cu totul altă zonă a imaginarului extaziant.

  La fel se întâmplă şi cu Visele nu dorm niciodată, compozit genial din două aliaje atât de deosebite: o primă parte, Legămintele macilor, fascinant de introspectivă, analitică, a cărei atracţie se creează prin magnetism intim emoțional, o a doua parte, Arca celor 11 nopţi, intens epică, parcă desprinsă dintr-un basm-thriller-horror cu personaje extraordinare, mister criminogen şi numerologic, fenomene inexplicabile şi revelaţii spirituale…”

-> citește în continuare pe pagina LiteraturaPeTocuri

FOTO-visele-4 (1)Visele nu dorm niciodata Natasa Alina Culea 1

________________________

Interviuri

Pe coperta revistei Rânduri cu dichis :)

O revistă pe care vă invit să o răsfoiți: Rânduri cu dichis by Literatura pe Tocuri (un proiect de zile mari)! – linkul este AICI

10404187_275299115992333_1360514128482132839_n

Din cuprins:

  • Ce poți vizita în Turcia (Travel)
  • Natașa, disecția pe fluturi și pânza de paing (literatură)
  • Recomandări filme
  • Interviuri (Style & Tendințe)
  • Civilizația Maya
  • Străduța cu iluzii – sigur o știți pe superblogerița Diana
  • Un fragment din cel mai recent roman al meu, Nopți la Monaco
  • … și multe alte articole mișto!

Mulțumiri: Iasmy, Mili, Marius Andrei ❤

natasa-alina-culea-panza-de-paingnatasa-alina-culea-autoare-romania

maya

pic

 

Interviuri

Interviu Literatura pe tocuri (confesiuni)

Interviu altfel cu Natașa Alina Culea pentru Literatura pe Tocuri

Scriu, deci exist….

Fiecare are ochelarii săi prin care priveşte viaţa. Lentilele mele au culoarea iubirii. Ce iubesc? Viaţa aşa cum este. Ca atunci când iubeşti pe cineva în toate aspectele sale, deşi femeile tind să iubească mai degrabă “în ciuda a…”, decât “pentru virtuţile bărbaţilor”. Îmi iubesc ochelarii.”

Autoarea îşi face debutul în lumea literară cu cartea Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul (nov. 2014), urmată de Marat. Iubirea are spini (feb. 2015). Cărţi apărute la editura EPublishers. În prezent are în lucru cartea: Sofia. Lupii Trecutului.

Ei, şi iată că după experienţe cu bărbaţi şi sedinţe cu psihanalistul, Nataşa îl cunoaşte pe “Marat” şi vede că “Iubirea are spini”

1. Povestește-ne o amintire din copilărie care te-a emoționat sau te-a marcat cumva…
Nu îmi amintesc de o copilărie lipsită de griji sau exuberantă. Am fost o copilă foarte serioasă, frământată mereu de gânduri și întrebări, solitară. Preferam compania animalelor, ceilalți copii mă solicitau prea mult, mă obosea gălăgia lor, spiritul lor de competiție, adulții mă intimidau.
Nu îmi amintesc acum de un moment în mod deosebit, dar îmi plăceau foarte mult sărbătorile de iarnă, drumul în Ajun până la casa bunicilor, cucheaua caldă, varenikele și vinul fiert ce ne așteptau acolo. Dacă eram norocoasă, găseam în casă și un miel pe care tataia îl adăpostea de crivățul de-afară și căruia mamaia îi croșeta pomponi roșii pentru a-l feri de deochi. Mi se spunea Boca, nu îmi amintesc de la ce a pornit porecla…

continuare…