Interviuri

Interviu III. 18 mai 2019. „Muzeu al torturii într-un salon de vals”

Arlechinul este cel mai recent roman al scriitoarei Natașa Alina Culea, publicat în decembrie 2018, la Editura Hebe. Citiţi partea a treia a materialului prilejuit de această apariţie editorială, cu opinii din recenzii pe marginea cărţii.

carte02

NATAŞA ALINA CULEA

„Prin compartimentările memoriei, prădătorul romantic Maxim se instalează definitv în galeria personajelor clasice de neuitat, alături de nemuritorul Dorian Gray al lui Oscar Wilde sau venalul Georges Duroy al lui Guy de Maupassant. Arlechinul este un seducător periplu cultural, istoric și psihologic. E un documentar avertisment și un manifest al speranței. Un roman somptuos, de-o splendoare bizară, ca un muzeu al torturii amenajat într-un salon de vals.” (analogiiantologii.com)

„Un roman spectaculos. O carte tulburătoare, de impact, care te îndeamnă la propriile reflecții. Un roman remarcabil, care face încă o dată dovada incontestabilului talent al autoarei, al felului ei cameleonic de a aborda diferit fiecare carte în parte!” (delicateseliterare.ro)

„Avem de-a face cu un roman psihologic și istoric complex cum nu prea s-a scris în literatura română, nici acum, nici mai înainte. Cine spune că literatura română contemporană e pe o pantă descendentă, poate nu a găsit autorii potriviți – și Natașa Alina Culea face parte din acest grup. Recomand Arlechinul tuturor celor care sunt în căutarea unei lecturi calitative, nu doar să-și crească numărul de cărți citite pe Goodreads.” (Illusion’s Street)

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE SITE-UL LOGOPAPER

Interviuri

Interviu II (14.05.19)

OANA & IOANA: Scriitorii trăiesc orice experiență de două ori (II)

« Previous / Next »By logopaper / 14 May 2019 

Natașa Alina Culea, despre care s-a mai scris pe blogul nostru, este o scriitoare talentată, care a scris până în prezent şase cărți. Domnia-sa a acceptat cu amabilitate să ne acorde un interviu, la lansarea ultimei sale cărți, Arlechinul.

NATAŞA ALINA CULEA

Ce v-a determinat să scrieți acest roman?

NATAŞA ALINA CULEA: Nu există coincidențe, nu-i așa? Autorii își permit luxul de a trăi orice experiență de două ori, a doua oară atunci când scriu despre ea.

O scurtă descriere a cărții?

NATAŞA ALINA CULEA: Deoarece romanul urmărește două fire narative, prezent și trecut, avem chiar și o mică Arlechină contemporană – vă rog să îmi permiteți această construcție literară. Povestirea din trecut începe în Paris, în anul 1875, atunci când un băiețel este abandonat la Circul Galaxy, acest băiețel devenind, în timp, protagonistul nostru, Maxim. Cititorii pasionați vor înțelege de ce am evidențiat anumite aspecte care să ajute la conturarea acestui personaj cheie. Atunci când trecutul ajunge să tulbure prea mult cititorul, l-am luat de mână, readucându-l în prezent sau amuzându-l cu personaje precum Mica, fetița amuzantă a actriței Lidia Caraman. De ce am procedat astfel? Deoarece îmi iubesc cititorii. Nu puteam sacrifica ideea romanului, dar pot oferi, ca autor, câteva momente de respiro într-o poveste ce amenință să devină angoasantă.

CITEŞTE ŞI: Arlechini în viaţa altora (I)

Ce impact a avut cartea? Prin ce se deosebește de celelalte cărți?

NATAŞA ALINA CULEA: Arlechinul este o carte impactantă prin natura ei. În cazul nostru, natura umană. Ce rămâne atunci când măștile cad?

Citește continuarea articolului AICI

Interviuri

„Avanpremiera” celui mai recent interviu. 8 mai 2019

Natașa Alina Culea este o scriitoare talentată, care a scris șase cărți până în prezent; în ordinea apariției – Natașa, bărbații și psihanalistulMaratLupii trecutului. SofiaNopți la MonacoVisele nu dorm niciodatăArlechinul.

scriitoare

Natașa Alina Culea

Doamna Natașa Alina Culea, despre care s-a mai scris pe blogul nostru, a acceptat cu amabilitate să ne dea un interviu la lansarea ultimei sale cărți, Arlechinul.

carti natasa

Puteți urmări un trailer despre această controversată carte, „Arlechinul”:

AICI

CITIȚI CONTINUAREA ARTICOLULUI PE SITE-UL LOGOPAPER

Interviuri

Interviu „Arta scrisului” (LogoPaper)

REPORTERI: Spuneți-ne câte ceva despre cărțile dumneavoastră.

NATAŞA ALINA CULEA: Cărțile îmi sunt avataruri prin care întrebările și răspunsurile mele își croiesc poteci până la inimile celor care iubesc să citească. „Natașa, bărbații și psihanalistul” este o carte de început, cu bune și cu rele, dar autentică, dezgolită și asimilată în aceeași măsură de bărbați și de femei. „Marat” este o carte a veșnicilor îndrăgostiți, iar aici pot spune că femeile și-au însușit-o mai degrabă decât bărbații. În „Lupii trecutului. Sofia” personalitatea duală, năvalnică, de o sexualitate nereprimată a Sofiei, atrage irezistibil partea masculină, dar a fost gustată și de femei, acele femei care nu se tem de dezlănțuirile emoționale și de adevărul dezbrăcat de orice tentă social-ipocrită. „Nopți la Monaco” este un roman ușor de citit, povestea unei tinere care ajunge din satul Văleni la Monaco și se adaptează vieții cu o iuțime năucitoare. Vorbim despre puterea de a apuca viața de coarne a eroinei, Nika. O altă carte care sfidează conformismul. Şi, în sfârșit, „Visele nu dorm niciodată” este un volum mai amplu decât precedentele, iar realismul scrierilor mele de până acum este străpuns de incertitudinile fantasticului, uneori grotesc, dar mereu uman.

CONTINUARE…

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului