„Marat” – „povestea cântecului nebun al trandafirilor” și a parfumului „Romance”
Parfumul care „îşi merită numele cu prisosință; parfumul ăsta, combinaţia asta unică de trandafiri, citrice, mosc şi violete ştie …
povestea unei iubiri cum nu a mai fost”
„Toate poveştile încep cu un cuvânt, dar ce cuvânt poate reda înfiriparea unei poveşti de dragoste imposibil de uitat?”
CHINA 中國
„Acel ţinut îndepărtat, cu dragoni înaripaţi, orezării întinse şi clopoţei de vânt; țara ce miroase a ceai de iasomie servit în ceşti de porţelan delicat, are culoarea drumului roşu al mătăsii…” și al trandafirului.
Trandafirul
– un prim pas în amor!
– o elegantă formă de curtoazie!
– simbolul dragostei!
„Oriunde mergi, mergi cu toată inima” (Confucius)
Cu toată inima mergem și noi într-o poveste, „povestea trandafirului cu spini și a dragostei cu durere”, povestea Alinei și a lui Marat
Alina – o blondă naltă și frumoasă, cu păr lung și „cu picioare subțiri”, isteață și romantică, neîncrezătoare şi defensivă, sinceră și corectă, iubită și iubitoare.
Marat – „un bărbat cu părul negru și buzele rubinii, atât de frumos, care pare desprins dintr-un vis senzual de copilă care-şi descoperă propriul erotism. Ochii lui întunecați par tainici, mărginiţi de gene dese; iar atunci când îşi ridică privirea, nu ţinteşte ceva anume, dar parcă ar cuprinde nonşalant în ea o lume nevăzută. ”
China – țara cu afaceri și plimbări, cumpărături și cunoștințe noi→ Elephant – restaurantul cu prânzuri/cine, întâlniri și despărțiri, cântece și dansuri→ Hotel– locul cu trandafiri și comunicare non-verbală→ Alina și Marat– poveste.
Abandónese a esta historia, pruebe su néctar, déjese guiar por el amor como magos por el hechizo divino.
Que comience la historia…
— ¿No es increíble que mi primer viaje al extranjero sea a China? Esa tierra lejana, con dragones alados, grandes campos de arroz y campanillas de viento, esa tierra con la que siempre soñé cuando era niña y mi imaginación desarrollaba deseos nómadas. En mi mente, China huele a té de jazmín servido en delicadas tazas de porcelana, tiene el color del camino de seda roja; es un país lleno de contrastes, donde la civilización y la tradición se entrelazan en una canción demasiado sutil para los oídos de los europeos; su increíble progreso se parece a pura alquimia; la velocidad con la que China se adapta a los tiempos modernos nos abruma, y sin embargo, es el mismo país donde el rickshaw es arrastrado por un hombre que lleva a otro, el mismo país donde las familias tienen tres miembros o menos, un único hijo, según la ley, el que no conoce el significado de hermano o hermana, siendo un niño solitario o teniendo al mundo entero como su familia – es difícil de decir…
Veo a China ahogada en el presente, pero alimentándose de un pasado que no pasa.
Estos son mis pensamientos esa noche del 5 de diciembre de 2000, con el billete de la certeza en mi mano, un billete azul con el logo de Tarom. Estoy exaltada al pensar que mañana beberé mi café en China; animada por el entusiasmo natural de mis recién cumplidos veintidós años, reflexiono junto a las maletas ya preparadas. Parece que tengo todo lo que podría desear, me digo y resumo: una relación de dos años con un joven guapo que me ama – Denis Dumitru por su nombre completo – una vida cómoda y relajante, ¡Soy joven y estoy a punto de irme a China! También tengo una colección de CDs de los años 60-70, un camerino lleno de ropa y zapatos, un cachorro, que, en teoría, es más de Denis que mío, un globo de cristal, donde nieve si le das una buena sacudida, una biblioteca con libros antiguos, compradas en ferias, que amo con todo mi corazón… una cuchara de madera con fresas pintadas, que me regaló mi abuela, antes de que se vaya para siempre.
¿Pero soy yo la representación de las cosas que tengo? ¿Soy feliz o simplemente creo que lo soy? No había nubes en mi cielo, imperturbado por la agitación del mundo; No hay nada que falte en el pacífico paisaje de felicidad en el que vivo. ¿Qué más hay para descubrir en este mundo que tengo en mis manos?
Suficiente sobre mí, hablemos de Denis, mi novio, un joven práctico y organizado, dedicado a cosas tangibles, un tipo que no se deja arrastrar por arrebatos sentimentales, eso siendo mi preocupación exclusiva. Denis tiene un sentido innato de la medida, duplicado por el sentido común, adquirido a través de la educación severa de sus padres. El siempre sabe lo que quiere, hace dos años me dijo que me quería y yo fui muy feliz porque nunca imaginé una mejor pareja. Denis ahora tiene veintiséis años, cuatro años más que yo, aunque su seriedad lo hace parecer aun más maduro. A veces puede parecer un poco exigente en sus expectativas, en general, pero conmigo muestra una gran indulgencia. Con el tiempo, a veces puse a prueba su paciencia, como aquellos momentos en que tomaba dinero de casa y salía a comprar algo para cenar, regresando con un libro de poemas o una pintura que me inspiró en ese momento.
— ¡Alimento para el alma, Denis! Solía gritar y saltar en sus brazos, evitando que me regañe.
El sueño del amor, convertido en realidad: murmullo, búsqueda, satisfacción. En una palabra: Marat. O en otras palabras: la alma gemela que estás buscando, apasionadamente, sintiendo que, más allá de todo, te está esperando… en un rincón polvoriento, en un pinchazo del corazón, en una encricijada del misterio con el estigma del destino.
En esta novela, Nataşa Alina Culea nos convence de la suficiencia de la proyección de los deseos propios, como una forma tangible de la existencia del ideal. Amalia Elena Constantinescu – Doctora en Filología
Isn’t it amazing that my first trip abroad is to China? That far-off land, with winged dragons, large rice fields and wind chimes, that land I often dreamed of, as a child, my imagination giving birth to nomadic desires. In my mind, China smells of jasmine tea served in delicate porcelain cups and has the color of the red silk road; it is a country of contrasts, where civilization and tradition intertwine, in a song too subtle for the ears of the Europeans; its incredible progress resembles pure alchemy; the speed with which China adapts to modern times overwhelms us, and yet it is the same country where the rickshaw is pulled by one man carrying another, the same country where families have 3 members or less, the only child, as dictated by law, the one who does not know the meaning of brother, nor sister, being either a solitary child, or having the whole world as its family – hard to tell…
I see China as being drowned in the present, but feeding on a past that does not pass.
These are my thoughts on that evening of December 5, 2000, holding the ticket of certainty in my hand, a blue ticket, winged with the Tarom logo. I am exalted at the thought that tomorrow I will sip my coffee in China; animated by the natural enthusiasm of my just turned twenty-two years, I reflect near the packed luggage. It seems like I have everything I could desire, I tell myself and I recap: a relationship of about two years with a handsome young man who loves me – Denis Dumitru by his full name -, a comfortable and relaxing life, I’m young and I’m about to head out to China! I also have a collection of CDs from the 60’s-70’s, a dressing room packed with clothes and shoes, a dog, which, theoretically, is more Denis’s than mine, a crystal globe, where it snows if you give it a good giggle, a library with old books, bought from fairs, which I love with all my heart and… a wooden spoon, with strawberries painted on it, which my grandmother gave me, before leaving and never coming back.
But am I what I have? Am I happy or do I just think I am? There was no cloud on my sky, undisturbed by world`s turmoil; there is nothing missing from the peaceful happiness landscape in which I live. What else is there to find in this world that I hold in my hands?
Enough about me, let’s talk about Denis, my boyfriend, a practical and organized young man, dedicated to tangible things, a guy who does not let himself be dragged into sentimental outbursts, these being my exclusive concern. Denis has an innate sense of measure, doubled by common sense, acquired through the severe education given by his parents. Denis always knows what he wants, and two years ago he told me he wanted me, and I was happy because I never imagined a better partner. He is now twenty-six, four years older than me, though his seriousness makes him seem more mature than he is. Denis may at times seem a bit demanding in his expectations, in general, but to me he shows a great deal of indulgence. Over time I tested his patience, like those times when I was taking money from home and going out to buy something for dinner, coming back with a poetry book or a painting that inspired me at the time.
“Food for the soul, Denis!” I used to tell him and jump in his arms, thus avoiding being lectured for my ignorance.
Denis manages various businesses inherited from his parents, including a chain of clothing stores, and, for the first time, sends me to China instead of going himself, to supply the stores with new merchandise, especially as December is a very productive month, and what he had bought was quickly selling out. Anyone working in the field of trade knows that this is the most prosperous time of the year. Of course, this trip is not very creative, because I have the route already set by Denis. I took note of the places where I need to go, the people I need to contact, the phone numbers I will need and so on. In conclusion, I have everything planned in advance. The plane ride will go directly to Beijing and will take about nine and a half hours. Once there, I will stay at Jing Lun hotel, where I have a room booked, and I will get in touch with Mr. Li Hua Chen, also known to the Romanians as Max, so it’s a bit easier to pronounce and remember. Like when you’re an artist and you get a stage name, even though Mr. Li is not an artist, at least not from the information in my notes. I check my agenda again, taking my responsibility of a blonde Bucharest-Beijing and Beijing-Bucharest emissary very seriously.
“Did you memorize everything I told you?” Denis asks me. He seems a little worried. “Anyway, if you have any questions, call me on Luana’s phone, as I still haven’t been able to understand what’s wrong with your roaming service.”
I hug Denis instead of nodding, still holding the agenda with black covers.
“It’s time to go, right? I can’t wait to get on the plane, Denis! I will miss you so much!” I exclaim and open the door to the cold outside, which immediately whips our faces.
We both leave the house, and Rex, noticing the agitation going on, jumps with its big paws on my white coat.
“Rex, sit, Rex!” I shout at the dog who refuses to get down. Although well trained, he still does not accept directions other than the ones given by its big heart, as he weighs a lot for his size, I worry. “Denis, I think you should start running through the park with Rex, isn’t he a bit chubby?” I ask him without actually waiting for an answer.
“Alina, let’s get in the car!” laughs Denis. “We’ll talk about Rex’s increased cholesterol when you come back.” We both laugh and Denis gets behind the wheel, while I sit on the right seat, which is slowly starting to warm up. I never liked leather seats, they are freezing during winter and too hot in summer. Yes, this is what I do whenever I have a task to fulfill; this trip had blocked me, so I clung to all the useless details like Rex’s weight, the buttons on my white coat which I now count for the first time, the texture of the car seats, even the weather in Guatemala, although I don’t intend to go there. Some people that are faced with a concrete fact mobilize quickly and become efficient; not me though, on the contrary, I spread my attention in all directions with great care. I am super excited, like a bow that has little more to burst from its most vulnerable spot. I can’t wait to take off. With all the thoughts going on in my head, I do not focus on the journey itself, but on the emotion of the important event about to happen in my life…
Natașa Alina Culea este o autoare cu origini ucrainene și poloneze, care s-a născut în Tulcea, fiind una dintre cele mai talentate și apreciate scriitoare din literatura română contemporană.
Până în prezent, aceasta a publicat șase romane: „Natașa, bărbații și psihanalistul” (recenzie: aici), „Marat” (recenzie: aici), „Lupii trecutului. Sofia” (recenzie: aici), „Nopți la Monaco”(recenzie: aici), „Visele nu dorm niciodată” (recenzie: aici) și„Arlechinul” (recenzie: aici).
Ținând cont de faptul că toate cele șase romane ale Natașei sunt extrem de sensibile și captivante, am selectat pentru voi cele mai frumoase citate ale autoarei din toate romanele sale și, astfel, poate vă conving să-i citiți cărțile.
Am căutat să găsesc un autor care să transpună emoții în cărțile pe care le scrie, dar și sinceritate și pasiune. Căutarea mea a încetat în momentul în care am întâlnit-o prin prisma volumului Natașa, bărbații și psihanalistul pe Natașa Alina Culea, o autoare excepțională, aș putea spune, o autoare care prin intermediul cărților ei mă sensibilizează și mă determină să mă adun în acele momente când am nevoie să mă regăsesc dintr-o mare de lacrimi și încercări.
Navigând prin literatura contemporană, am alcătuit o listă a celor mai frumoase cărţi româneşti de dragoste. Iată cu ce trebuie să se delecteze fanii cărţilor romantice!
Marat. Iubirea are spini – Nataşa Alina Culea
Fluturi – Irina Binder
Iubind-o pe ea – Alexandru Chermeleu
My diemma is you – Cristina Chiperi
Coroana de spini şi stele – Lina Moacă
Seria Pasiuni – Rodica Mijaiche
Seria Paradoxul iubirii – Nieves F. Joy
Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet Macoveiciuc
Ei bine, de data aceasta vă propunem câteva cărţi româneşti care parcă incită la călătorie şi care, în plus, oferă nişte poveşti ce prind cititorul în mreje ţesute cu abilitate de autori.
Oricât am încerca să ne concentrăm pe muncă, simţim inevitabil adiere de… vacanţă, soare, vară. Nu putem să nu ne gândim şi la câteva lecturi care să ne transforme concediul într-unul incitant, nu?
Marat. Iubirea are spini – Nataşa Alina Culea
China, Moscova sau Bucureşti? Dincolo de o poveste cu adevărat emoţionantă, în care autoarea ne demonstrează forţa unui sentiment capabil să învingă temeri, timp şi oameni, cartea ne poartă prin nişte călătorii fascinante şi reuşim să vedem prin ochii Alinei locuri, culturi, momente care parcă ne invită să ieşim din confort şi banalitate. Neapărat trebuie lecturată dacă intenţionaţi să combinaţi vacanţa cu o carte deconectantă şi totodată generatoare de o stare de bine.
Credeai că renunţarea şi resemnarea sunt soluţii uneori? Alina ne arată că, deşi preţul e uriaş, tocmai “a nu renunţa” este cheia care deschide uşa fericirii de durată. Trăieşte, respiră, merge înainte refuzând înlocuirea a ceea ce vrea cu orice surogat ieftin. Se încăpăţânează să alerge după o himeră? Poate. Finalul ne va aduce însă un zâmbet deoarece… himera devine tangibilă, iar durerile, disperările, alergările, extenuările psihice sunt anulate şi şterse, eroina câştigând în faţa vieţii. Oare câte persoane se pot lăuda că au ieşit învingătoare din bătăliile cu viaţa? Un roman special care vă oferă atât o poveste de viaţă cât şi călătorii exotice.
Salutare. Să trecem direct la subiect, discutăm astăzi cu și despre Natașa Alina Culea.
Nataşa Alina Culea s-a născut în Tulcea, într-o familie mixtă de ucrainieni şi polonezi, a locuit timp de 15 ani în Bucureşti iar acum locuieşte şi lucrează în Sofia, într-o companie de IT. Mare cititoare la rândul său, la un moment dat, a decis să-și pună gândurile pe hârtie.
Primul roman s-a numit Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul şi a fost publicat în 2014, urmat de Marat în 2015 şi de Lupii trecutului. Sofia şi Nopţi la Monaco, ambele lansate în 2016. Câte ceva despre autoare dar și despre cărți mai jos.
Interviu Nataşa Alina Culea
Cu ce carte scrisă de dumneavoastră i-ati recomanda să înceapă, cuiva care nu a citit nici măcar una dintre cărțile scrise până acum?
Aș vrea să încep prin a vă mulțumi pentru interesul dvs. și pentru inițiativa curajoasă de a susține autorii români.
Revenind la întrebare, cred că aș putea recomanda cuiva cărțile mele dacă aș ști mai multe despre cititor. Dacă vorbim de un cititor care-și dorește o carte complexă, una care să provoace întrebări, să trezească emoții și răspunsuri, probabil că i-aș recomanda Lupii trecutului. Sofia. Dacă vorbim de o cititoare romantică, i-aș recomanda, cu mult drag, cartea Marat. Primul roman, Natașa, bărbații și psihanalistul este destinat unei categorii de cititori care se află la răscruce, poate într-o perioadă de haos, de redefinire, post-despărțire… Cel mai recent roman al meu, Nopți la Monaco este poate pe gustul tuturor, bărbați și femei deopotrivă, cel mai universal – dacă mă pot exprima așa.
Dacă am uitat să menționez pe cineva, vă rog să mă trageți de mânecă!
Toate cărțile mele pot fi comandate de pe site-ul Librex (separat sau în pachetul de autorce beneficiază de reduceri, transport gratuit și autograf – unele dintre ele)
Happy Valentine’s Day! Cel mai frumos moment al zilei? – citind această recenzie minunată! Vă invit să o citiți și voi, să descoperiți un blog românesc de top!
Mii de mulțumiri, Maria-Emanuela!.. și un „Da” pentru toată viața!
„Heii guys!! E duminică, e Valentine’s Day, suntem pe un blog cu și despre cărți așa că haideți să le unim pe toate în recenzia unei frumoase povești ce dragoste ce ne arată că deși iubirea are spini, își găsește întotdeauna drumul spre persoanele potrivite.
Într-o seară, acum câteva săptămâni, am fost abordată pe facebook de scriitoarea Natasa Alina Culea. Nici nu vă închipuiți ce trepidații am avut când am zărit numele ei în căsuța mesajelor. Mă gândeam ce poate dori de la mine, amărâta de mine?! 😀 Nu vă spun că am fost în al nouălea cer atunci când mi-a spus că ar dori să-mi afle opinia despre romanele ei… ce-ți poți dori mai mult ca blogger?! mai ales când participi și participi și iar participi la concursurile alea și n-ai noroc?! :)) eh, nici chiar așa că am avut și eu ceva noroc pe acolo, doar că nu în privința cărților ei….”
Am crezut ca am terminat cu emotiile, odata cu ultimul cuvant scris al romanului “Marat. Iubirea are spini”. Dar nu, cartea este scrisa cu pulbere de stele; O recenzie emotionanta pe site-ul PovestiNemuritoare
20 februarie 2015 – nici patru luni nu au trecut de când am lansat prima carte („Natasa, barbatii si psihanalistul”) și iată că vine ce-a de a doua lansare pentru romanul de dragoste „Marat”. Locul, aceeași cafenea încântătoare, La Boheme, București. Cine? – Doar oameni minunați care s-au reunit din iubire: pentru cărți, pentru muzică, pentru clipe de care să-și amintească peste ani.
Dar, mai bine, să lăsăm imaginile și filmuletele să vorbească de la sine…
Editura ePublishers reprezentată de dl Vasile Poenaru și Natașa Alina Culea vă invită la o nouă lansare de carte:
Romanul „Marat” – Lansare
Unde? – Lansarea va avea loc in Cafeneaua La Boheme (Bucuresti, str. Mamulari 4, 0722 180 678) Cand? – Vineri, 20 februarie 2015, ora 19:00. Dress code (nu este obligatoriu) însă bine-venit (negru și roșu) pentru că sărbătorim iubirea într-o atmosferă caldă, primitoare, ce îmbie la discuții libere în fața unei cărți deschise și a unei cafele aburinde.
Ce alternativă mai frumoasă decât acest „început de sfârșit” de săptămână?!
Ce cadou mai potrivit decât o carte de dragoste?… că tot suntem înaintea Mărțișorului.
Vă rog să vă confirmați venirea, accesând linkul de mai jos, deoarece locurile sunt limitate.
Avionul scade lin din altitudine şi pe hublou văd, pentru prima dată în viaţă, Moscova, un rai de luminiţe colorate, dar un rai nesfârşit, ca un univers înstelat ce se cască sub noi. Unui şir lung de luminiţe, ce pare să mărginească un bulevard, îi dau numele de Arbat, că nu este nimeni în preajmă să mă contrazică, iar astăzi dorinţele mele se conturează toate aşa cum visez sau cum vreau. Cred că pilotul intenţionase să coboare deasupra Moscovei, tocmai pentru priveliştea aceea nemaipomenită, deşi pasagerii sunt adormiţi lemn şi poate că doar eu o admir în noaptea liniştită.
— Dumnezeule! Feeria aceasta este doar pentru mine?
Îmi propun să merg neapărat la Moscova cândva, după acest spectacol nocturn de luminițe, ce mi s‑a întipărit pe retină pentru totdeauna, spectacol amplificat de muzica ce răsună tare în căşti; o voce groasă, tabagică îmi cântă „Тебе моя последняя любовь[1]”. Nu vorbesc limba aceasta, plăsmuită pentru poezie și declarații de iubire, deşi făcusem în şcoala generală patru ani de rusă şi învăţasem alfabetul chirilic – dar nu a fost suficient pentru a înţelege decât foarte vag versurile pe care le ascult acum copleşită. Știu că este un cântec romantic, pentru că muzica nu se ascultă cu urechile, ci cu sufletul deschis, ca într‑o operaţie pe cord. Probabil că Moscova e sub zăpadă de la începutul lui noiembrie, iar luminiţele o transformaseră într‑o cetate de poveste nordică, spusă lângă un şemineu din marmură neagră. Râvnesc să ajung în Rusia! Vreau să văd Moscova, Sankt Petersburg, aurora boreală şi Siberia, toate, toate în anotimpul iernii nemiloase, în care nopţile sunt fulgerate de urlete de lupi flămânzi, ce‑şi îndreaptă patimile către luna palidă, pe jumătate acoperită de o ceaţă densă, de culoarea fricii. Aş vrea să străbat Rusia într‑un tren cu aburi, așa cum era odată.
Nu voi dormi deloc, sunt sedusă de vraja acestei nopţi de abanos şi nu vreau să pierd o secundă dormind. Sunt prinsă în capcana neasemuită a nopţii, ca Van Gogh când a pictat cu mâini murdare de culori sumbre noaptea înstelată, o noapte ce‑şi lasă umbra în sufletele însingurate.
Către orele dimineţii tresar, văzând pentru prima dată un răsărit de soare deasupra Mongoliei. Razele de lumină se revarsă mirific, în mii de nuanţe ce dansează în văzduhul crud al dimineţii. Parcă plutesc pe o aripă dumnezeiască! Este atâta frumuseţe insuportabilă! Munţii par piese din jocurile de puzzle pentru copii şi semeţia lor este înfrântă graţios de înălţimile la care mă aflu.
Odată cu primele raze de soare, avionul se luminează treptat şi pasagerii încep să se trezească.
[1] Ție, ultima mea dragoste – traducere din limba rusă.
