Dacă ar fi să spun ceva despre mine…
Am plecat de acasă, din Tulcea, la 14 ani, însetată de cunoaştere şi de libertate. M-am născut într-o familie mixtă, cu rădăcini ucrainene şi poloneze. Am călătorit de două ori în China, iar aceste doua călătorii mi-au deschis noi perspective asupra vieţii, dar şi multe întrebări; întrebări despre viaţă, despre complexitatea sufletului, despre iubire şi despre libertatea de a iubi. Unele întrebări şi-au găsit raspunsul în timpul terapiei de psihanaliză pe care am urmat-o, altele încă mă bântuie. Cautând certitudini, am aflat faptul că ele nu există, existenţa umană nu este ancorată, ci în continuă schimbare, ca o operă de artă care nu se termină niciodatăa.
În cărţile mele îndemn cititorii să se deschidă către iubire, să-şi găsească adevărul interior, să-şi asculte emoţiile ca şi cum ar fi Cele 10 Porunci, să practice compasiunea şi înţelegerea diferenţelor dintre oameni.
În cărţile mele se vor regăsi subiecte considerate uneori tabu, pentru că umbrele umane au nevoie de lumină şi nu de abnegare.
Voi scrie mereu despre iubire, ca despre axa universului: „ljubovj spaset mir” (în lb. ucraineană – „iubirea salveaza universul”).(Nataşa Alina Culea)
- De ce te-ai apucat de scris?
Bună, Oana! Iți mulțumesc pentru inițiativa interviului, mă bucur că ne-am cunoscut astfel și sper ca acest interviu să fie începutul unei frumoase prietenii.
În legătură cu scrisul, m-am întrebat adeseori dacă în viață poți evita anumite neplăceri, folosind un sistem de ghidare general, cu alte cuvinte, m-am întrebat dacă ceea ce scriu eu poate servi cititorilor. Sigur că este un sentiment plăcut să îți vezi cărțile în librării, sau să dai interviuri, însă cred că în spatele scrisului se ascunde un scop nobil și că poate fi o unealtă incredibilă care unește oamenii și de ce nu, îi ajută să își conștientizeze propriile emoții și gânduri. Am început să scriu datorită propriei nevoi de conștientizare emoțională și am continuat să scriu gândindu-mă la partea etică a scrisului.
- Care a fost primul articol publicat? Dar prima carte?
Am un blog pe care public articole și, acum doi ani, am colaborat cu o revistă online pentru femei. Scriu din plăcere, de aceea nu am un target anume, de exemplu să scriu zilnic. Am perioade în care nu vreau să scriu, nu vorbesc prea mult, sunt momentele mele de interiorizare de care simt că am nevoie; alteori, scriu un roman în trei luni, ca și cum aș fi posedată, zi și noapte scriu continuu.
- Ți-a dorit dintotdeauna să devii scriitoare/scriitor?
Cred că în copilărie îmi doream în fiecare zi altceva și mereu mi se spunea că am o imaginație fecundă. Am scris poezii încă de mică, alteori parodii, în funcție de starea mea de spirit. Ceea ce pot spune despre scris este faptul că îmi este foarte ușor să fac asta, spre deosebire de altceva. Scrisul curge în mine și se așterne singur pe pagini, nu depun efort, nu mă îngrijorez că voi rămâne fără inspirație.
- Ce gen literar preferi?
Nu am preferințe: epic, liric, dramatic… În primul meu roman „Natașa, bărbații și psihanalistul”, am inserat câteva versuri, deși poate fi riscant să faci asta într-un chick-lit. Mi-ar plăcea ca al treilea roman al meu să fie scris în asemenea manieră, încât să poată fi ușor transformat într-o piesă de teatru, deoarece mă fascinează dramaturgia.
- Care este mentorul tău într-ale scrisului? Cum te-a influențat acesta?
Nu am dorit să copiez pe cineva, așa că am evitat să am un mentor asupra căruia să mă concentrez și să mă influențeze în scris mai mult decât aș fi dorit. Geniul descrierilor, pentru mine rămâne G. Călinescu, îl ador pe Nichita Stănescu și pe Camil Petrescu. Pentru că tot am vorbit de genul dramatic, sunt o fană a lui Oscar Wilde, mă emoționează inexplicabil „profunda lui superficialitate”.
- Care crezi că este cea mai importantă calitate pe care ar trebui să o aibă un scriitor?
Nu cred că sunt în măsură să dau definiții sau să generalizez, dar pot să spun ceea ce admir eu la un scriitor: emoție, poveste, autenticitate! Scriitorul trebuie să fie un iubitor de oameni, suficient de curios cât să îi observe, suficient de empatic cât să îi înțeleagă, suficient de răbdător cât să le asculte poveștile și suficient de inteligent pentru a înțelege complexitatea naturii umane. Pentru mine, un scriitor își poate pierde o noapte pentru a privi stelele și asta ar trebui să facă!
15 APRILIE 2015 
