Interviuri

Invitată la „Știrea cea bună”, A7TV

După cum unii dintre voi știți, ieri am fost invitată la emisiunea „Știrea cea bună” (și chiar știrea cea bună este), moderată de domnul Cornel Pavel Dărvășan (jurnalist, Doctor în Științe, teolog). În prima parte a emisiunii a fost invitată Andreea Marin – care nu mai are nevoie de nicio introducere – iar în a doua parte mă puteți vedea vorbind despre cărți, dar nu numai – dacă v-a fost dor de mine și de o emisiune care înalță, nu coboară, care susține cultura, arta și, cel mai important, umanitatea în toate fațetele ei.

Pentru cei care nu ați văzut ieri seara emisiunea live (Știrea cea bună – A7TV), vă atașez linkul de pe Youtube:

EMISIUNEA INTERGRALĂ:

DOAR PARTEA CU MINE:

… și câteva fotografii din fața și din spatele camerei 🙂





Natașa Alina Culea, autoare

Blog

Nevolnicia jurnalismului actual și cei zece leproși

Nu-ți trebuie ochelari pentru a remarca nevolnicia jurnalismului actual și lipsa acută de valoare a scrisului. Cât suntem de indignați ca societate pentru ceea ce se promovează astăzi în media?

Un exemplu între o mie

În perioada interbelică jurnalistul Filip Brunea Fox scria despre leproșii din Lărgeanca, îndreptând atenția publicului asupra condițiilor mizere, inumane, ale leprozeriei:

Dar ministerul sănătății cunoaște toate acestea. Întreg Ismailul știe strădaniile d-lui dr. Ion Þuchel, medicul primar al județului, care de zece ani, trimite rapoarte, reclamații peste reclamații, rămase fără răspuns. Dimpotrivă, a fost răsplătit cu admonestații, căci pentru domnii de la București, jalbele n-au trecere când nu sunt politice, chestiunile grave nu se bucură de solicitudine, decât atunci când – ca în cazul de față – ireparabilul se produce.
Bah! leproșii de la Lărgeanca! Cui îi arde de dânșii! Sunt inofensivi, fiindcă-i așteaptă țintirimul!
Dar când fug? Dar când frica vă pune d-lor demnitari, o mână rece pe chelie? Dar când lepra „dresată în liberatate”, poate fi întâlnită pe stradă, în voiaj, sau în cabinetul oficial (o delegație de leproși a fost la București)?
Atunci se dau comunicate…

[…]

Viziunea lui decembrie în pustietatea asta; leproșii strânși laolaltă, tăcuți, zgribuliți, ascultînd gemetele vântului și, în răstimpuri, urletele lupilor hămesiți. Fără voie, mă săgetă un fior.
Lângă mine, Cătălin. Fără să-l privesc, l-am întrebat cu o falsă indiferență:
 „Mulți morți?”
„Mulți…”
„Dar de ce atât de puține cruci?”
„Păi, le mai iau băieții, să facă foc iarna!”

Datorită reportajelor lui leprozeria a fost strămutată în Tichilești, în județul Tulcea, în condiții ceva mai decente. Ori nu acesta este rolul scrisului? De când s-a ajuns de la vindecare prin scris la murdăria sau inutilitatea scrisului?

Leprozeria, singura din România, există și-n ziua de astăzi, drastic diminuată numeric. Anul trecut s-a binevoit a se majora alocația zilnică a unui lepros de la 11 de RON pe zi la 20 de RON. Cred că a rămas vistieria goală după o asemenea mărinimie anunțată de cabinetul Dăncilă. Cu atât mai mult cu cât leproșii sunt copleșitor de mulți, adică 10 suflete cu totul.

Lepra este o boală îngrozitoare din care nu mori repede, dar rămâi întemnițat pentru tot restul vieții. Pentru că li se atrofiază nervii, leproșii mor arzându-se, degerând sau rănindu-se tocmai pentru că nu simt durerea. Binecuvântați sunt cei care pot simți durerea, nu?

Când mi se lipesc ochii (întâmplător) pe un articol actual, de genul „Șoc și groază, i s-a rupt tocul vedetei (de paie) X”, constat că avea dreptate Petre Țuțea: democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: „Ce mai faci, frate?”. Când spun vedetă de paie, spun reprezentanta de drept a unei societăți de paie, și-amintesc de un alt citat:

„Un plâns nervos, de om obosit. Şi am plecat de acolo, ca să nu-l mai aud. Pentru că asta e faimoasa noastră generozitate. Ne ferim să nu ne murdărim cumva de singurătatea şi de suferinţele altora” (Un om norocos – O. Paler)

Poate că lepra asta nu este doar fizică, ci și sufletească, întinzându-se în societatea de azi. Eu spun un lucru: dacă n-ai învățat să ajuți, învață să te dai la o parte.

Vă invit să urmăriți acest reportaj și să vă minunați.

_________________

NATAȘA ALINA CULEA – AUTOARE