Blog

Logosul peștelui

Nu există suferință mai mare în lume ca suferința peștelui. Pentru că nu are glas, oamenii nu se grăbesc să-i pună capăt suferinței, ci îl lasă să moară lent, chinuitor. Doar pentru că nu are glas, deci nu ne deranjează țipetele lui. Dar printre atâtea lucruri fără sens, cred că unul în plus nu mai contează atât de tare. Omul ia tot ce-i sfânt și-i schimbă sensul, pentru a-și justifica fărădelegile. Oare când vom păși pe pământ respectându-i sacralitatea vieții? Când nu vom mai prăda, ci vom ocroti?  Cât de mare este golul din noi, de avem nevoie de atâtea lucruri pentru a-l umple? Nefericit e omul care nu știe ce-l face fericit și aleargă după ideile altora. Este hidos să văd în supermarketuri acvarii cu pești. De nu aducem și vaci, miei, gâște, purcei de o săptămână? Să le dăm în cap în spatele rafturilor. De ce nu denumim raionul: cimitirul animalelor? Căci asta este. Peștii s-au născut muți, iar noi am crescut surzi. Și cum stăm noi așa, cu un picior în rai și altul în iad.

Un articol mai vechi, scris mai impetuos, despre veganism și vegetarianism AICI

Blog

Gânduri, rânduri și citate – Natașa Alina Culea

Aşa este viața, ca un câine căruia îi arunci băţul. Te-ai obişnuit să ţi-l aducă, i-l arunci cu încredere, dar într-o zi nu se mai întoarce cu băţul. Într-o altă zi, nu se mai întoarce nici câinele. Așa se duce omul, ca un stăpân care nu află la timp că n-a stăpânit nimic.

Divorțul s-a născocit ca să nu fii nevoit să te culci cu o greșeală pentru tot restul vieții.

Cât de greu este uneori să dai drumul celor ce te fac nefericit!

Când ești cu cineva care se ascunde să fie văzut cu tine, ești mai rău decât dacă ai fi singur. Nu ești nici măcar tu cu tine.

Fidelitatea este pentru mulți oameni o lipsă de opțiuni.

Ne pregătim să ne scriem romanul vieții, dar ajungem să trăim ciorna lui.

Viața este o comedie la care plângem cu toții.

Dacă ești pe un drum greșit, degeaba ai fost primul la start.

Unii oameni n-au nevoie de aprobarea celorlalţi, îşi fac singuri soclu şi se caţără pe el cu ambâţ. Este de ajuns un prost să-i admire, că nu mai scapi de măreţia lor.

Iubești prima persoană căreia vrei să-i împărtășești emoția unui cântec, a unui peisaj, a unei lecturi, a unui gând…

O femeie care nu primeşte în mod obişnuit atenţia bărbaţilor va fi mult mai predispusă la aventuri.

Fiecare om spune două poveşti: una lui însuşi, când nu-l vede şi nu-l aude nimeni, alta, celorlalţi oameni. Niciodată aceste două poveşti nu seamănă între ele.

În lumea asta mare doar cei inteligenţi se îndoiesc, proștii ştiu mereu totul.

Nu există un loc în care se duc iubirile să moară. Realitatea este că ele nu mor niciodată, doar noi învăţăm să trăim cu gândul că nu vor mai fi.

Dacă răneşti repetat orgoliul sau demnitatea unui om, îl pregăteşti pentru o zi în care, indiferent cât de mare ar fi iubirea lui, va avea suficientă putere să se îndepărteze de tine. O iubire mare poate fi urmată de o indiferenţă şi mai mare.

Este culmea narcisismului să spui că cineva trebuie să te placă aşa cum eşti; declaraţia ta îţi dă mână liberă să fii nemernic, dacă asta vrei, iar celălalt să fie obligat să te placă.

Cu un pas înainte şi unul înapoi, noi trăim într-o întrebare fără răspuns: se termină noaptea sau începe dimineaţa? Iar dacă este o nouă zi în care putem schimba totul, nu o vedem, deşi avem ochii larg deschişi.

În lumea asta sunt multe legi pentru multe lucruri. Bunăoară, eşti pedepsit dacă furi o pâine, dar nu te pedepseşte nimeni dacă frângi inima cuiva, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este o infracţiune mult mai gravă.

Dacă m-aș putea simți altfel decât Eu, mi-ar plăcea să fiu Tu.

Hoțul pe hoț se iartă mai ușor.

După ce te căsătorești cu fast, surle și trâmbițe, la divorț vrei doar să ieși pe ușa din dos.

Pentru a primi pe e-mail cele mai noi articole > butonul Subscribe/Follow/Urmărește