Blog

Plouă doi câte doi

Muzica este de două feluri: toate celelalte, pe care dansează trupul, și muzica clasică, pe care dansează sufletul. Și tot ascultând-o, am pierdut noțiunea timpului și a venit potopul. S-au urcat doi câte doi în arcă. Nu și păsările. Ele nu se pot urca sau târî, de aceea sosesc mereu la timp. Doar oamenii se pot târî și-n aer. Și a plutit încărcatura de doi un an și zece zile până-n Ararat. Viața a palpitat în doi și a dat naștere unor alte vieți care doar în doi poate da naștere iar. Dacă nu ar fi fost atât de simplu! De două ori simplu.

Și picurii de ploaie, doi câte doi, ascultă cu urechea lipită de geam Rachmaninoff, înainte de a fi absorbiți de tăcerea pământului.

Dar omul e muzică și potop. Împărțit la doi. Și bun, și rău. Și împărțit. Când înăuntrul lui, când în afara lui.

Am întârziat. Dar ploaia, ca păsările, a venit la timp. Plouă și înăuntrul afarei tale?  

Blog

Nemulțumirea de la începutul începutului

Să scrii o carte este un act blasfemic și nu aș justifica un astfel de gând, căci pentru gânduri nu trebuie să ceri iertare nimănui, doar pentru ceea ce transpui în realitate ca urmare a incitării lor.

Scriitorul Alberto Bevilacqua se simțea ca o insulă, iar de restul lumii îl despărțea un ocean de nevâslit. Vezi tu, lumea nu-l mulțumea. Lumea nu i se potrivea, croiala ei îi stingherea mișcările, ca o cămașă de forță. Scriitorul este un om, căci măcar această matriță trupească îi e aidoma cu a altora, dar e un om nemulțumit, cusurgiu și taciturn. Creează o lume a lui, doar a lui, una care să-l reflecte întru totul. Și se leapădă de lumea asta ca șarpele de piele. Între coperți se joacă de-a Dumnezeu și modelează oameni de hârtie. Și-i pedepsește, și le dă avânt, așa cum crede el de cuviință. Pe unii îi omoară cu mâna lui, nu că au fost răi, ci că au făcut fapte rele, iar pe alții îi lasă în plata Domnului, căci muri-vor ei singuri mai devreme sau mai târziu. Și-atunci își dă seama că răzbunarea nu există și că moartea nu-i o pedeapsă, iar dacă ar fi, ar fi aceeași pentru toată lumea.

Oare Dumnezeu așa s-a simțit la începutul începutului? Oare creația, lumea, apa, muza, insula, zorii zilei, pietrele au izvorât dintr-o nemulțumire? Dintr-o insuportabilă singurătate?

Dumnezeu a creat omul și calul. Și ambii erau liberi. Omul a creat biciul și a furat libertatea calului. Pentru că se simțea insuportabil de singur. Dar și-a spus că-i pentru trebuința lui.

__________________________

natașa alina culea

Blog

Omul care nu cersea

Conversatie neexprimata cu un om al strazii.

Il vad aproape zilnic, sta pe aceeasi treapta de ciment, mereu cu aceeasi expresie neincrezatoare. Ca si cum nu mai asteapta nimic, pentru ca are tot ce ii trebuie. El parca are unde noi nu avem.

A fost un monolog, pentru ca el nu mai vorbeste de multi ani. Asa mi-a spus o vanzatoare, rosie la fata, care, culmea, vinde rosii. I-am vorbit fara cuvinte omului de pe treapta de piatra:

— Tu ma poti invata ce e libertatea, omule! Ce suntem noi? Coalizati intr-o societate unita prin reguli si uniformizare, desi fiecare dintre noi este unic, platim cu multi bani ca altii sa gandeasca in locul nostru si suntem dusmanii celor care vor sa iasa din rand; ne ducem la joburi pe care le detestam, onoram invitatiile oamenilor pe care, in secret, ii dusmanim sau care ne plictisesc. Tu, omule, ai iesit din asta, ti-ai gasit libertatea intr-o lume pe care ti-ai creat-o singur. Intr-o dimineata, ti-ai spus ceea ce noua ne este teama chiar si sa o gandim:

— Suficient, nu mai astept nimic de la voi.

Ai spus-o linistit, pentru ca stiai ca este un drum fara intoarcere.

Te-a dezamagit cineva sau lumea intreaga? Poate ai avut si tu o familie care te pregatea pentru viata, in timp ce tu te pregateai sa traiesti viata asa cum voiai. Puteai fi fratele meu, copilul meu, tatal meu… E drept, eu dorm in patul meu confortabil, dar omule, tavanul meu nu este cerul instelat! Ai abandonat tu societatea sau societatea te-a abandonat pe tine? As vrea sa imi raspunzi, am atatea intrebari…

Am facut o pauza si m-am uitat in ochii omului invaluit in tacere.

Nu, nu cred ca iti sunt superioara, nu cred ca tu refuzi sa muncesti si nu cred ca esti un lenes. Cred ca tu ai visat lumea altfel si nu ai putut sa traiesti in marea iluzie a societatii. Si, pana la urma, cine ne da noua voie sa judecam in locul lui Dumnezeu? Am trait noi in locul tau? Este usor sa strigi omului din locul tau de acum, dar cum ti-ai striga tu insuti asta daca ai fi in locul lui? Tu nu mi-ai cerut nimic. Nu v-a cerut nimic nici voua, asa ca de ce-l judecati? Nici macar nu-l cunoasteti, nu stiti nimic despre el, vedeti doar o silueta umana cu haina ponosita, pentru cateva secunde. Va este teama sa il priviti, ca si cum v-ati molipsi de ceva, ca si cum v-ar fi teama sa va ceara ceva ce nu ii puteti da. Nu este foarte usor sa judeci fara sa cunoasti? Nu este foarte usor sa judeci, in general? Este usor… Daca nu am judeca, daca am incerca sa intelegem, am vorbi cu el, poate ca ar incepe sa ne pese, poate am incepe sa il iubim. De asta fugim, de implicare. Pana la urma, cui ii este frica sa traiasca si cui nu? Societatea naste orbi si surzi, compasiunea ne vindeca handicapul.

A clipit din ochi.

Omule, stiu ca nu vrei sa iti dau bani, am mai incercat in alte dati si m-ai refuzat, iar eu m-am oprit si nu am inteles. De ce nu ai nevoie de nimic de la mine? M-ai fortat sa iti las ce am avut sa-ti dau in timp ce dormeai. Prietenul tau, cainele vargat aciuat in piata, iti este mai prieten decat toti prietenii mei la un loc. Cine are nevoie sa fie salvat dintre noi doi? Stii, omule, ca daca un sfert dintre cei care vor trece azi prin piata, ti-ar da ceva din ceea ce au, tu intr-o luna nu vei mai avea nevoie de nimic? Pentru ca fiecare om conteaza si fiecare om poate face diferenta cu putin, iar asta este lectia noastra, nu a ta. Iti multumesc!

Nu a spus nimic. Tintuia cu privirea ceva ce eu nu vedeam.

Omule, esti la fel ca mine, nu este nicio diferenta  intre noi. Doar ca eu nu dorm sub cerul instelat, atat.

Stim sa fim profesori, scriitori, strungari… dar stim sa fim oameni?

Natașa Alina Culea (autoare)natasa alina culea foto