Versuri

Poate voi veni…

Poate voi veni

Cuvintele mi se desprind din coli

Și se înalță-n stol de rândunele,

Sub streașină stau amintiri ca niște soli,

Păzite în mici cuiburi de inele.

Oleandrul freamătă de-atâta floare

Și viile dansează pe câmpii;

Iubirea  e o apă curgătoare,

Cheamă-mă, poate voi veni…

Pe deal un câine latră o domniță

Cu păr din frunze, mirosind a vatră,

A mere coapte și a roiniță,

Ce vine mândră, ca o idolatră.

E toamnă și în mine-i dor de leagăn,

Și nu știu ce cuvânt s-ar cuveni

Să îți șoptesc, alungită pe pământul reavăn,

Cheamă-mă, poate voi veni…

_________________

NATAȘA ALINA CULEA

Versuri

Emoții înglobate

EMOȚII ÎNGLOBATE

****

Chiar erai ieri, când încă nu eram?

De azi suntem înlănțuiți de arbori,

C-am depășit măsura fericirii

Născându-ne unul pe altul, împotriva firii.

****

Muză pentru poeți încurcătura asta,

Bătând la sfânta ușă a casei noastre;

Bătu-ne-ar fericirea să ne bată!

Iubirea asta e cumva exagerată.

****

Dar noi, nepăsători, bulgăream cerul

Și cerul de senin în piept ne bate;

Prin degete-mi părul îți curge ploaie

Și noi trăim emoții înglobate.

****

Chimiștii chinuiți voiesc să recreeze

În eprubete, prin laboratoare,

Formula asta nouă a fericirii

Stând gardă, așteptând foaia mărturisirii:

****

„Îmi ești un curcubeu din cer în mare,

Dansând înalt vals cosmic printre stele!”

„Îți sunt umbră de cerb și vânt de libertate;

Ne suntem unul altuia realitate!”.

****

Stejarii se întorc cu capu-n ceruri

Și curcile râd de harababură,

Iar noi eliberați de lanț și judecată

Trăim din plin iubirea acuzată.

****

NATAȘA ALINA CULEA

Versuri

Cântecul soldatului

Cântecul soldatului

_______

Se aude cornul sunând

Miroase a cer și-a povară

Pe batistă cu sânge îți scriu

Să-mi pui pe mormânt o vioară.

_______

Din fugă un glonț m-a oprit

Șuierând în noaptea polară

A-nghețat și luna pe-un vis

Spre cer mă uit ultima oară.

_______

Iubito, îmi încalc jurământul

Scris către mamă și țară

Mă cheamă acum doar pământul

Fie-mi țărâna ușoară!

_______

Iubito de nu-mă-uita

Ard între buze o țigară

Arde-n rană amintirea ta

Doar moartea de-acum ne separă.

_______

Iubito, vin corbii flămânzi

Miroase a pământ și-a povară

Stau stelele-n-cruce pe cer

Tu să-mi pui pe mormânt o vioară.

______________________

VERSURI: NATAȘA ALINA CULEA

______________________

Versuri

Refrenul din vis

Adio și fii fericit

Cât să merite tot plânsul,

Cât să merite tot râsul.

Uită amorul nostru ilicit

Și visul ce-amândoi l-am nimicit.

Adio, nu te uita înapoi!

Chiar de voi fi în urma ta, zâmbind,

Nu voi veni de mână, să te prind.

Fugi de al nostru mut război!

S-a înecat și drumul dintre noi.

Visam o gară cu sosiri,

Cu gard albastru, rupt din cer,

Dar azi peronului din pur eter

Îi vom sădi pe șine trandafiri,

Ca unui scrin cu amintiri.

Și nu mai știu nici cum mai ești,

Și nu mai știu nici cine sunt,

Un vis a căzut de sus pe pământ.

Și ochii mei vor uita cum zâmbești

Și-n prag va sosi un poștaș fără vești.

Și nu mai am povești de spus,

Visam doar una singură, cu tine.

Trecutule, rămâi cu bine!

Pe drumul tău ducând către apus

Să nu îngenunchezi unde te-ai dus!

Adio, îți scriu de pe drum

Și uit ce ți-am scris. E doar fum.

__________________

NATAȘA ALINA CULEA

Versuri

Vă invit să „ascultați” versurile poeziei „Când mi-ești lipsă”

Poezia „Când mi-ești lipsă” întregită și desăvârșită de vocea scriitoarei Marinela Lungu.

Site-ul Marinelei Lungu

Canalul de Youtube al scriitoarei Marinela Lungu

Aici puteți găsi versurile poeziei „Când mi-ești lume”

Versuri

Traducere după Pushkin (Te-am iubit / Я вас любил):

Pentru că nu-l pot lăsa pe dl Google translate să-mi deformeze poeziile și să-și facă de cap cu emoțiile clasicilor mei iubiți, am decis să traduc (subiectiv) singură aceste versuri:
depositphotos_104898870-stock-illustration-decoration-in-a-book-or
Te-am iubit
Te-am iubit. Poate te mai iubesc eu încă…
Din inimă-mi n-ai pierit tu, însă
De-acum nu vei mai ști nimic de ea – iubirea mea;
Nu e dorința mea a te-ntrista.
Te-am iubit. Feroce azi sau timid mâine,
Dar mereu sincer și făr’ de speranță;
Așa eu te-am iubit. Tăcut, tăcut.
Iubire ca a mea,
Tandră, duioasă, mă rog la Domnul
Să se îndure a-ți da,
Cu-altcineva. Cândva.
(Natașa Alina Culea)
_____________
Я вас любил
Я вас любил: любовь еще, быть может
В душе моей угасла не совсем;
Но пусть она вас больше не тревожит;
Я не хочу печалить вас ничем.
Я вас любил безмолвно, безнадежно,
То робостью, то ревностью томим;
Я вас любил так искренно, так нежно,
Как дай вам бог любимой быть другим.
(Alexander Sergeyevich Pushkin)
Versuri

Pe mâna ta – hartă – ningea cu flori de cais (versuri)

Ziua de ieri rătăcea prin lume hai-hui,

Întrebând în stânga și-n dreapta oamenii care curgeau pe străzi,

Croindu-și cărare prin hățișul lor de gânduri,

Tăind înainte și-napoi,

Înainte și-napoi;

Își cumpărau de pe tarabe noi-nouțe chipuri

Cu surâsuri sângerii strivite ca pecețile pe ceară.

Numai de-ar ninge cu flori de cais peste mâinile tale,

Dar de ieri plouă cu povești desprinse din norii spintecați pe burtă;

Plouă până la oase și dincolo de ele,

Tremură pământul învelit sub iarbă,

Iar mâinile tale de mâine

Au plecat să prindă licurici și curcubeie sub mugurii înserării.

Ninge cu flori de cais peste doina

Închisă într-un fluier

Închis într-un frasin.

Când a poposit iarna ca un corb nechemat pe-acoperișul casei noastre?

Versuri

Algoritmul unei ploi de vară (versuri)

Cad ploi;

refuză pământul

să-și hrănească florile de colț, le adăpostește de cuvinte

precum niciodată și prea târziu.

Copila aruncă diamante pe cer,

dar ele cad ca ploaia de meteoriți a unor cuvinte

precum niciodată

și se rostogolesc printre firele de iarbă care-și rostesc cuvinte unul-altuia

– unduindu-și filamentele ce pleznesc de verdele țâșnit din pământul fierbinte -,

cuvinte,

prea multe cuvinte

precum niciodată.

— Deplin,

Preaplin,

Senin! strigă copila printre buzele de

rubin,

dar oamenii mari și mici își deschid umbrelele, se feresc de ploaia de algoritmi

a unor cuvinte

precum niciodată

și nu se întreabă,

nu se întreabă niciodată dacă mâine va fi

prea târziu.

_______________________________________________

Natașa Alina Culea

Cărți scrise

Conversatie cu Darie Ducan

Să îi cunoaștem pe cei care scriu, pe cei care mâine, peste un an sau trei, vor fi reprezentanții literaturii românești, o literatură în continuă transformare (în ciuda eforturilor unora de a rămâne ermetică). Să îl cunoaștem pe Darie.

foto Darie Ducan

Cine ești?

Darie Ducan, în etate de 27 de ani, autor de cărți și de umbră. Cred că sunt în primul rând un om care observă. M-aș defini prin asta.

De ce scrii? Pentru cine scrii?

Scriu pentru că am ceva de spus și cred foarte tare în vocația mea. Pentru cine scriu ? E o problemă complicată. În niciun caz pentru succes, ba chiar aș spune că am luat-o pe un drum invers, nerespectând rețeta succesului, previzibilă și banală, neexcitantă. Scriu pentru mine dar mai ales pentru un adevăr care e dincolo de mine. Nu vreau să folosesc vorbe mari, dar nici să le ocolesc din academism. Scriu pentru un adevăr care e al meu și pe care îl sabotez eu însumi, prin concepția mea critică, pentru a-l face valid.

Câte cărți ai publicat? Ai publicat și în franceză?

Nu mai știu exact, vreo 20. În franceză va apărea nu peste foarte mult timp o carte de poezii.

De ce Parisul?

Pentru că nicăieri nu te poți rata mai frumos decât aici, spre deosebire de succesul enorm și bombastic pe care îl poți avea în țară.

Diferențe de mentalitate între români și francezi?

Românii și francezii sunt la fel. Ce îi deosebește e aderența la mască. Fiecare are alt mod de a-și instrumentaliza raporturile cu ceilalți. Dar aceasta e o chestiune de câtime, de umoare, de gestică a amănuntului. Totuși, pe mine sutimile astea mă impresionează. Dacă mâine mi-ar da cineva un milion de euro m-aș bucura, dar asta nu mi-ar modifica viața prea tare. În schimb, dacă mi-ar da un milion de euro fără un cent, mi-ar crea o problemă. Nu aș dormi nopțile întrebându-mă de ce fără un cent. Foarte românesc acest cartezianism, asta ca să nu ocolesc prea mult întrebarea ta. Cu toate că mi-aș dori bucuria mai mult decât problematica.

Conexiunea francezilor cu literatura?

Ca peste tot, globalizare, junk food tipărit și rar oameni care să citească literatură valoroasă. Oricum, există o politică literară extraordinară în Franța. Noi, din păcate, nu am știut să conservăm distribuția de carte care a existat pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, și care a fost extraordinară, prin lanțuri de librării cartea ajungea până și în orașele cele mai mici. Acum sunt orașe de 30 de mii de locuitori (Târnăveni, orașul unde m-am născut, de exemplu) care nu au nici măcar o librărie. Și niciun intelectual nu protestează în fața acestui fapt. Una e că se tipărea cenzurat și alta e distribuția. Distribuția a fost extraordinară. Pe de o parte, nu am știut să conservăm asta,  iar pe de altă parte s-a distrus deliberat pentru monopolul câtorva umaniști remarcabili. Conservarea literaturii e, în Franța, un fapt de tradiție neabandonat de la Voltaire încoace, și trecând prin Hugo, mă refer la acțiunile lor publice, de această dată. Literatura contemporană există și în ce pare clasicizat de multe ori. Pentru că mereu sunt stimulate relecturi, discuții, mereu apar cărți și studii critice care pun în circulație și într-o nouă viziune autori vechi. Prăpastia nu e așa mare ca la noi între mort și viu. E o concepție imbecilă despre literatură a o împărți în vie și moartă. Vine dinspre generaționismul stupid, imatur. Tot ce s-a scris e viu, nu neapărat valoros, dar viu este. Iar Franța e principala dovadă. Latențele, uitările temporare sunt absolut necesare. Ele revalorizează, ele imunizează ca nimic altceva.  La vreo 15 de ani după ce a murit, Goethe părea un autor uitat. Literatura contemporană are un segment al ei destul de bine definit și previzibil. Patrick Modiano, prozatorul recompensat cu Nobel pentru literatură, e un autor  foarte bun și onest, dar nu e un prozator nici măcar cât media pe care o avea literatura Franței acum 50 de ani. E însă citit și întreține un fel de mediu. Cred că prin raportarea la el s-ar sintetiza cel mai bine conexiunea francezilor la literatură. Deși premiul Nobel e politică și e acordat de un juriu extern, de data aceasta a găsit o reprezentare plauzibilă a geografiei personale, să zicem.

Ce citești? De ce citești?

Istorie, critică, politică, lingvistică, eseu, teatru, poezie. Citesc ca să îmi hrănesc realismul și să nu cad pradă iluziilor, înregimentărilor.

Spune-mi câteva cuvinte despre cărțile următoare: Adulter, Moromeții, Roșu și negru, Frații Karamazov, De ce iubim femeile, Micul prinț…

Prefer Roșu și negru. E un roman fundamental. Restul sunt cărți bune, chiar capodopere unele. Dar  Roșu și negru e pur și simplu o minunăție. Un roman fără egal.

Cum ai descrie poezia? Dar poezia scrisă de tine?

Nu am cum să descriu poezia. Nu risc chestiuni atât de intime nici măcar cu mine însumi, darămite într-un interviu. E genul de imponderabilă despre care, dacă o practici, preferi să nu vorbești. Poezia mea ?  Vedeșicredele, Poezii.Vectori, volumul I, publicat. Volumele II –III, în lucru. Atât.

Ce crezi despre viitorul poeziei?

Nu pot fi decât optimist. Poezia e generată de o resursă care se reformează și reformulează fără oprire. Aș dori să îi moară calofilia exagerată, falșii apostoli, rândunelele de facebook ale contrafacerii ei. Poezia, însă, e o constantă. Nu a lipsit nicicând. A fost mereu un catalizator eficace al omului. Chiar și atunci când nu s-a știut. Și omul și-a părut rezistent prin minune.

Ce alte genuri literare ai abordat în scrierile tale?

Teatru, critică literară, eseu, traduceri.

Ce planuri de viitor ai? Profesional, personal…

Nu am niciun plan decât acela de a-mi scrie cărțile. În rest, sunt deschis ca un aeroport : primesc de la viață și încerc să îi ofer.

Ce crezi despre literatura contemporană din Romania? Dar despre editurile românești?

Cred că în România avem o literatură destul de bună față de media altor țări. Dacă nu ne-am mânca între noi și nu am cădea pradă falselor iluzii și ideologizărilor, adică dacă ne-am vedea pur și simplu de scris fiecare, am fi cu adevărat extraordinari. Deși cărți mari apar extrem de rar, media e a cărților totuși bune. Despre edituri nu cred nimic.

Fă-mi o mărturisire, una pentru care cineva ți-ar da unfriend pe Facebook, sau chiar block.

Toți facem astfel de lucruri, uneori le regretăm. Gândim cu voce tare, altfel spus. Facebook e parte din teatralitatea timpului nostru. Nouă ne pare că e despre libertate, dar de fapt e despre Brecht, adică despre simularea ei, păcălindu-te cu o anumită candoare. Ca în Micul Prinț, că tot te-ai referit la el…o mărturisire : butonul unfollow e o minune, e o mare invenție pentru a nu ne da în cap unii altora, ar trebui pus pe steag la cum arată lumea literară acum. E și o ipocrizie acolo dar în spatele ei e ideologia care lucrează. Unfollow e o invenție socială integratoare, paradoxal, precum jobenul purtat pe caniculă.

Îți lipsește România? Ce nu îți lipseste referitor la Romania?

Îmi lipsește. Dar, în egală măsură, o și am cu mine. O am în minte cu mine mereu. Și în suflet. Uneori îl citesc pe Cantemir pe malul Senei și râd. E mare nevoie să recitim tot și cu forțe proaspete. Fără preconcepții, cu o judecată dreaptă. Asta înseamnă generație. Nu liste și alte prostii. Visez Bucureștiul, îmi e dor de el, îl divinizez. E un oraș formidabil. Parisul e minunat, dar e perfect. Bucureștiul are geniul imperfecțiunii, care îl și salvează.

Ce-ai face astăzi dacă nu ți-ar fi teamă de nimic? Dar mâine?

Nu mi-e teamă de nimic, decât de Dumnezeu. Și el e departe de casă.

Mult success! (inutilă urarea, oricum vei avea)

Succesul e relativ. Viață să fie și minte întreagă.

Blogul lui Darie 

ducandarie@yahoo.fr