Blog

Gânduri, rânduri și citate – Natașa Alina Culea

Aşa este viața, ca un câine căruia îi arunci băţul. Te-ai obişnuit să ţi-l aducă, i-l arunci cu încredere, dar într-o zi nu se mai întoarce cu băţul. Într-o altă zi, nu se mai întoarce nici câinele. Așa se duce omul, ca un stăpân care nu află la timp că n-a stăpânit nimic.

Divorțul s-a născocit ca să nu fii nevoit să te culci cu o greșeală pentru tot restul vieții.

Cât de greu este uneori să dai drumul celor ce te fac nefericit!

Când ești cu cineva care se ascunde să fie văzut cu tine, ești mai rău decât dacă ai fi singur. Nu ești nici măcar tu cu tine.

Fidelitatea este pentru mulți oameni o lipsă de opțiuni.

Ne pregătim să ne scriem romanul vieții, dar ajungem să trăim ciorna lui.

Viața este o comedie la care plângem cu toții.

Dacă ești pe un drum greșit, degeaba ai fost primul la start.

Unii oameni n-au nevoie de aprobarea celorlalţi, îşi fac singuri soclu şi se caţără pe el cu ambâţ. Este de ajuns un prost să-i admire, că nu mai scapi de măreţia lor.

Iubești prima persoană căreia vrei să-i împărtășești emoția unui cântec, a unui peisaj, a unei lecturi, a unui gând…

O femeie care nu primeşte în mod obişnuit atenţia bărbaţilor va fi mult mai predispusă la aventuri.

Fiecare om spune două poveşti: una lui însuşi, când nu-l vede şi nu-l aude nimeni, alta, celorlalţi oameni. Niciodată aceste două poveşti nu seamănă între ele.

În lumea asta mare doar cei inteligenţi se îndoiesc, proștii ştiu mereu totul.

Nu există un loc în care se duc iubirile să moară. Realitatea este că ele nu mor niciodată, doar noi învăţăm să trăim cu gândul că nu vor mai fi.

Dacă răneşti repetat orgoliul sau demnitatea unui om, îl pregăteşti pentru o zi în care, indiferent cât de mare ar fi iubirea lui, va avea suficientă putere să se îndepărteze de tine. O iubire mare poate fi urmată de o indiferenţă şi mai mare.

Este culmea narcisismului să spui că cineva trebuie să te placă aşa cum eşti; declaraţia ta îţi dă mână liberă să fii nemernic, dacă asta vrei, iar celălalt să fie obligat să te placă.

Cu un pas înainte şi unul înapoi, noi trăim într-o întrebare fără răspuns: se termină noaptea sau începe dimineaţa? Iar dacă este o nouă zi în care putem schimba totul, nu o vedem, deşi avem ochii larg deschişi.

În lumea asta sunt multe legi pentru multe lucruri. Bunăoară, eşti pedepsit dacă furi o pâine, dar nu te pedepseşte nimeni dacă frângi inima cuiva, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este o infracţiune mult mai gravă.

Dacă m-aș putea simți altfel decât Eu, mi-ar plăcea să fiu Tu.

Hoțul pe hoț se iartă mai ușor.

După ce te căsătorești cu fast, surle și trâmbițe, la divorț vrei doar să ieși pe ușa din dos.

Pentru a primi pe e-mail cele mai noi articole > butonul Subscribe/Follow/Urmărește

Blog, Bărbați vs femei

Gânduri și rânduri

Nu spun că oamenii nu se schimbă, dar spun să nu contezi pe asta.

Orgoliul unei persoane arată cât de mult îi este teamă de respingere.

Realizările unei persoane arată cât de mult a investit în unele aspecte ale vieții ei și cât le-a ignorat pe celelalte.

Într-o relație nu prea are importanță ce calități are respectiva persoană în afara relației.

Uneori, fericirea este matematică. Dacă te întrebi cât contează sexul într-o relație, gândește-te cât la sută din timp ți-l petreci făcând sex.

Nu-ți pierde timpul cu oameni care nu văd ce e mai bun în tine.

Nu-ți pierde timpul convingând oameni care nu vor să fie convinși.

Niciun om nu te poate minți atât de bine așa cum se minte pe el însuși.

Demnitatea unei persoane arată unde trage linie și pune punct.

Dacă tot trebuie să faci greșeli, măcar să faci unele noi.

Ești ironic atunci când vrei să spui ceva negativ, dar nu vrei să te judece nimeni, așa că-i adaugi o pojghiță de umor.

Ura este iubire neîmpărtășită.

Iubirea nu doare, doar absența ei.

Te uiți în trecut doar cât să nu faci aceleași greșeli. Nu rămâi atașat de el, nici chiar dacă a fost minunat. Trecutul a trecut.

Găsește o cale să ai încredere în tine.

Iubirea este, cumva, posesiune. Înseamnă a-l vedea pe celălalt ca fiind parte din tine.

Cel care a trebuit mereu să se apere îl atacă și pe cel care nu i-a făcut nimic. Cel care a fost rănit găsește alinare și-n a răni, la rândul lui.

Nu te poți feri de experiențe neplăcute, dar ține de tine cât de repede ieși din ele.

Natașa Alina Culea, scriitoare