Recenziile cartilor mele

Recenzie LUPII TRECUTULUI (maramadalina.com)

Nataşa Alina Culea a devenit una dintre autoarele mele preferate după lecturarea cărţii „Marat”

Lupii trecutului este un roman pe care l-am aşteptat cu nerăbdare şi am avut siguranţa că autoarea mă va impresiona cu o nouă poveste incredibilă. Nu m-am înşelat. Mi-a plăcut de la început până la sfârşit, a reuşit să mă sfâşie, să mă dezintegreze în cioburi dureroase şi să mă surprindă în acelaşi stil inconfundabil. Felicitări, Nataşa, nu doar pentru carte şi pentru inspiraţie ci şi pentru faptul că reuşeşti să aşterni pe hârtie bucăţi de realitate interioară. Lupii trecutului este încă o dovadă palpabilă a talentului tău remarcabil.

Personajul lui Fabian Adameşteanu este fiecare dintre noi atunci când am făcut alegeri greşite, atunci când n-am avut curaj, când am preferat să ne plafonăm în nefericire şi să înghiţim gustul amar mai degrabă decât să riscăm. Regretele lui, dorinţa de a simţi că trăieşte, că e viu şi nu doar o păpuşă de cârpă manevrată de destin … le regăsim pe toate în gândurile pe care adesea încercăm să le ignorăm, să le înăbuşim, să le înecăm.

La prima vedere, Fabian Adameşteanu pare să aibă o căsnicie model, o carieră strălucită şi o situaţie financiară de invidiat. Bineînţeles, însă, că aparenţele se dovedesc adesea înşelătoare. Ne-am obişnuit atât de mult să purtăm măşti încât realitatea e ascunsă undeva adânc, în unghere ale minţii şi în cotloane ale sufletului. Iar realitatea lui Fabian este că s-a autopedepsit să trăiască o viaţă căreia îi lipseşte ingredientul principal: pasiunea. Tot ce face e pentru că trebuie, iar ceea ce vrea se pierde cumva în neant. Căsnicia lui de fapt este o „prietenie durabilă asezonată cu sex ocazional”

CITEȘTE RECENZIA AICI

Interviuri

Interviu II (14.05.19)

OANA & IOANA: Scriitorii trăiesc orice experiență de două ori (II)

« Previous / Next »By logopaper / 14 May 2019 

Natașa Alina Culea, despre care s-a mai scris pe blogul nostru, este o scriitoare talentată, care a scris până în prezent şase cărți. Domnia-sa a acceptat cu amabilitate să ne acorde un interviu, la lansarea ultimei sale cărți, Arlechinul.

NATAŞA ALINA CULEA

Ce v-a determinat să scrieți acest roman?

NATAŞA ALINA CULEA: Nu există coincidențe, nu-i așa? Autorii își permit luxul de a trăi orice experiență de două ori, a doua oară atunci când scriu despre ea.

O scurtă descriere a cărții?

NATAŞA ALINA CULEA: Deoarece romanul urmărește două fire narative, prezent și trecut, avem chiar și o mică Arlechină contemporană – vă rog să îmi permiteți această construcție literară. Povestirea din trecut începe în Paris, în anul 1875, atunci când un băiețel este abandonat la Circul Galaxy, acest băiețel devenind, în timp, protagonistul nostru, Maxim. Cititorii pasionați vor înțelege de ce am evidențiat anumite aspecte care să ajute la conturarea acestui personaj cheie. Atunci când trecutul ajunge să tulbure prea mult cititorul, l-am luat de mână, readucându-l în prezent sau amuzându-l cu personaje precum Mica, fetița amuzantă a actriței Lidia Caraman. De ce am procedat astfel? Deoarece îmi iubesc cititorii. Nu puteam sacrifica ideea romanului, dar pot oferi, ca autor, câteva momente de respiro într-o poveste ce amenință să devină angoasantă.

CITEŞTE ŞI: Arlechini în viaţa altora (I)

Ce impact a avut cartea? Prin ce se deosebește de celelalte cărți?

NATAŞA ALINA CULEA: Arlechinul este o carte impactantă prin natura ei. În cazul nostru, natura umană. Ce rămâne atunci când măștile cad?

Citește continuarea articolului AICI

Nopti la monaco

Să râzi de propria ta carte :)) Citind NOPȚI LA MONACO

FRAGMENT DIN CARTEA NOPȚI LA MONACO

Maică-sii nu-i venise să creadă atunci când primise telefonul fetei.

— Când vii? Vai di mini, ești deja în București? De ce nu ne-ai anunțat? Când o să am acum timp să fac curățenie?! Ia spune, ce vrei să mănânci?

Urmă o mică ambuscadă după telefonul fetei. Aurelia mobiliză toată casa la curățenie. Ea însăși își suflecă mânecile și se puse pe treabă. Făcu niște pâinici umplute cu varză, ceapă și cu mai multe condimente, pe care le așeză ordonat în cuptorul din pământ. Își aminti că fetei îi plăcuse mereu tocana de ceapă și se apucă de ea. Plânsese vreo oră, nu neapărat de dorul fetei sau poate că găsise un pretext corespunzător în timp că tăiase patru kilograme de ceapă și vreo două de cartofi.

— Grigore, da’ ce-mi stai înfipt în coastă?

— Da’ un’ să merg, Aurico?

— Du-te și îngrijește de animale, curăță cotețul și aruncă niște porumb la găinile alea. Ce te tot învărți pe-aici fără rost? Mă enervezi!

— Câți ani au trecut de când n-am mai văzut-o pe Nicoleta, Aurico?

— Cine-i mai numără, Grigore? Mulți! se enervă ea.

— Plec, plec! Nu-i de stat cu tine-n casă! vociferă și el.

Și plecă, dar nu la găini așa cum îi spusese nevastă-sa, ci la taverna nouă care devenise casa parohială pentru toti bărbații din sat, unde puteau suge în voie din sângele Domnului, sacralizându-se până la venirea zorilor sau a nevestelor furibunde. Ajuns acolo, făcu cinste tuturor după ce-i anunță solemn:

­— De băut, Gicule! Se întoarce diseară fata mea cea mare, Nicoleta!

Ce veselie se iscă! Se desprinseseră toți bețivanii de pe scaunele lor! Cu licăriri în ochii care nu reușeau să echilibreze imaginile, cu nasuri înroșite ca Moș Crăciun, veniră toți să-l pupe zgomotos pe amândoi obrajii. Se agitaseră atât de mult că dacă aprindeai o brichetă, lua foc localul de la emanațiile de alcool de-acolo și de efuziunile sentimentale. Deveniseră melancolici, își aminteau acum toți de Nicoleta, chiar și cei care nu o văzuseră niciodată.

— Gâza aia mică, măi Grigore? Aia de căra cireșe cu tot cu frunze și ramuri în poala rochiei, de la vecinu’ Mitică?

— Aia măi, Gicule, aia!

— Cred că s-a făcut mare gâgâlicea! Îi măritată?

Grigore se opri uimit, cu ochii mari lucindu-i în cap. Nu se așteptase la întrebarea asta. După o pauză dramatică de două minute pe care nimeni nu îndrăznise s-o spargă din respect pentru el, spuse grav după îndelungă reflectare:

— Cred că nu este!

Bărbații răsuflaseră ușurați. Gicu, mai prezent ca restul, ridică sticla de jumătate de litru, o dădu pe gât și spuse cu patos:

— Nu-ți face amară de inimă rea, măi Grigore. O mărităm noi! Poate cu fecioru’ lui Ianche și-al Sandei, parcă s-a întors din America. Pune termopane acolo, are firma lui, băiat de viitor, sigur. Îți găsim ginere cât ai spune pălincă. Nu te lasă frații tăi la greu — un sughiț zgomotos — haide, încă un rând în onoarea fetei lui Grigore! Ce vreți să beți, băieți?

— Dă-ne țuică din aceea de prunișoară, mânca-o-ar tata pe ea!

— Dar cine ești tu să hotărăști ce să beau eu, măi? se supără unul mai înnegurat.

— Te-ai trezit și tu acuma, din față zimbru, din profil timbru! Cauți calul de dar la dinți? vorbi altul, mai spiritual de felul lui.

Cel admonestat se făcu mai mic în scaun, dar nu-l contrazise, doar bodogăni ceva cu tovarășul de pahar din stânga lui.

— Vinu-i puterea! strigă un altul, ciufulit, de după bar.

— Cine are timp de vin? se stopși primul la el. Acușica vine nevastă-mea după mine și eu nu m-am afumat nici cât o scrumbie. Țuică, Gicule! Țuică, Grigore!… se impuse el în fața audienței. L-au înțeles. Cu toții aveau neveste de care le era frică. Aprobare generală! Ridicau paharele consumate în diverse stadii și ciocneau cu ele în cinstea Nicoletei Dragomirescu. Le era o sete cumplită, nesfârșită, dar setea se termina acolo unde începea apa. Nu s-ar fi otrăvit singuri de bunăvoie.

Așa au așteptat-o pe Nika, cu casa bec de curățenie și cu muștele gonite pe fereastră. Toți erau strânși solemn în fața porții, orânduiți de la mic la mare ca niște popice umane. Frații cei mari, Ionuț și Florin erau în capul șirului ce se termina cu cei doi frați mai mici. Între ei, Aurelia și Grigore își frângeau mâinile. Cei mai mici erau murdari la gură de zahăr pudră, că reușiseră să se strecoare-n bucătărie și să fure niște gogoși, deși maică-sa le ceruse să nu se-atingă de ele până când nu se va pune masa. Nu era pentru prima dată când cei doi intrau în felurile de mâncare și apoi, la masă, le luai de unde nu mai erau. Chiar și Grigore își mai revenise, era pilit numai puțin, de împărtășanie, și, deși se mai clătina puțin, arăta mai decent decât fusese vreodată. Își pusese chiar și pantalonii de stofă, singurii pe care-i avea, și geaca de piele neagră, deși afară erau peste 20 de grade. Când taxiul opri în fața casei, Nika ieși din mașină cu ochelari negri acoperindu-i jumătate de față, cu o geantă mică de mână și alta mai mare pe care abia reușise șoferul taxiului să o sustragă din portbagaj.

Interviuri

Natașa Alina Culea, o scriitoare ALTFEL a lumii în care trăim (ElitaRomâniei)

Fiecare scriere a ei se desfășoară în fața ochilor ca o poveste de viață contemporană. Fiecare lectură este complet diferită de cea anterioară, prin stilul și lecția de viață oferită. Mai interesant este faptul că nu scrie o carte în ani lungi, ci scrie mai mult de una pe an.

Natașa Alina Culea frapează prin realism și veridicitate. Uimește prin frumusețe, eleganță și simplitate. Scriitoarea născută în Tulcea își pune bucăți din suflet în fiecare carte, se reinventează în și prin fiecare poveste, dar mai ales oferă experiențe de lectură inedite, aproape reale.

Continuarea interviului AICI

Natașa Alina Culea, Natașa Culea
Blog

Cerșetoria cu animale – zona Unirii, București

Eu nu știu dacă filmul Filantropica a fost inspirat din fapte reale sau dacă clica cerșetorilor din București s-a inspirat din filmul Filantropica, dar fenomenul este îngrijorător.

Extrem de bine gândit sunt plasați cerșetorii din zona Unirii din București, fiecare fiind pus cu un anumit scop într-un anumit loc. Spre exemplu, în fața bisericii Sf. Ioan stă în fiecare zi un cerșetor care ar trebui să sensibilizeze pe oricine are un bunic de la țară, gătit prună pentru a se duce la medic. Nu îi lipsește nici ilicul cu nasturi. Ceea ce lipsește este doar un mic detaliu: chipul ars de soare, blând, al unui bunic. Chipul cerșetorului nu-și poate ascunde agresivitatea și luptele, proabil, prin care a trecut, o expresie care te-ar duce cu gândul la Jean Valjean înainte de iluminare.

Nimic nu mă enervează mai mult decât cerșetorul din fața McDonald’s-ului, care are zilnic în brațe un alt cățel. De ce este postat acolo? Poate pentru că tinerii sunt mai predispuși să îi dea bani celui care are un animăluț. Se pare că cineva a analizat și asta foarte bine. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, lângă Hanu’ lui Manuc, un alt cerșetor ține în brațe o pisică. Mă înfior gândindu-mă cum au ajuns aceste animale la ei, de ce sunt mereu altele și de ce stau atât de docile în brațele lor. 

Oameni buni, încetați să mai dați bani acestor cerșetori pentru că voi, prin acțiunea voastră, nu faceți altceva decât să încurajați acest fenomen!

Eu sunt prima care ar da bani unui cerșetor și am făcut acest lucru folosindu-mă de intuiție și de rațiune. Am dat bani sau lucruri unor persoane despre care am aflat mai târziu doar lucruri bune, fiind cu adevărat oameni aflați într-o etapă proastă a vieții lor, dar nu voi ajuta niciodată ca această cerșetorie murdară să prospere. Este atât de evident că banii dați acestui tip de cerșetori nu rămân la ei și este atât de evident că vorbim de o exploatare a unor ființe care nu se pot apăra de urâciunea umană. 

Nu mai dați bani acestor cerșetori! Eu trec în fiecare zi în zona Unirii și vă expun o realitate la care vă rog să vă gândiți. 

Și încă o întrebare!

Unde este POLIȚIA? Dar POLIȚIA ANIMALELOR? De ce au mai fost înființate dacă nu fac nimic?

 

______________________________

carti natasa alina culea

 

 

Interviuri

La Matinal Efervescent cu realizatorii Mihai Gainusa si Oana Paraschiv

23 aprilie 2018: Matinal Efervescent (National FM)

Realizatori: Mihai Gainusa si Oana Paraschiv

Director: Denis Ciulinaru

 

Pana rezolvam cu drepturile de autor, puteti gasi emisiunea inregistrata integral pe pagina de Facebook Natasa Alina Culea

Recenziile cartilor mele

Moldova: Recenzie “Natasa, barbatii si psihanalistul”

Cartea „Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul” de Natașa Alina Culea

Nu, nu am uitat, doar că mi-a luat ceva timp că să vin cu recenzia promisă la „Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul”. Că să vă fac să înţelegeţi de ce am scris-o aşa mult: cred că e pentru prima oară când vreau să iasă bine, dar bine de tot, că să vă facă pe fiecare să vreţi să citiţi această carte şi de ce nu, să o faceţi cadou, aşa cum a fost în cazul meu.
Vă spun încă de la început că eu îl consider un must-read al fiecărei femei moderne!!!
Şi acum despre carte….”Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul” este o carte chick lit, un roman pentru femei. Ce este un chick lit şi de unde a apărut acest termen? Chick (termenul argotic pentru o fată tânăra) şi lit (prescurtarea de la literatură) au dat numele unui nou gen de literatură prin anul 1988, când definea o literatură prin excelenţă „feminină, uşurică, de fete“.
Deci din această categorie face parte şi cartea despre care o să va scriu azi.
Protagonista romanului Nataşa este o femeie frumoasă şi deşteaptă „o neconvenţională hotărâtă să schimbe regulile jocului”

continuare…

(roman chick lit, literatura romana, scriitoare romance, Moldova)

Blog

Romania, cloaca si schimbarea

Traim intr-o Romanie trista, perpetuata de intentii demoralizatoare puse in practica. Nu, nu sunt adepta teoriei conspirationale, dar uita-te in jurul tau:

  • Majoritatea ziarelor sunt o cloaca de scandaluri.
  • Majoritatea televiziunilor sprijina idea de mediocritate, scandal si lipsa crasa de cultura. Se merge pe intimidare, ca un paznic din Bamboo in fata unei domnisoare firave.
  • Pe internet share-uri banale, truisme, barfe de 2 lei: poze cu trandafiri rozi, exces de porumbei, stelute si sclipici, basca un mesaj de toata jena (moartea dlui Intelect in agonii cumplite), insotite de comentarii mumi, frumi, mimi, pupu, asezonate cu  greseli gramaticale dintre cele mai grave si mai picante. Nu ma refer la o virgula razleata, nici la cuvinte mai nastrusnice, ma refer la analfabetism. Multimea adunata pe aceste pagini de internet imi aminteste de multimea care complimenta hainele inexistente ale imparatului despuiat. Si stii ceva? As trece cu vederea si absenta gramaticii, au fost scriitori care nu stiau sa scrie, am citit si Toamna Patriarhului, dar macar sa gasesc profunzime in ideile expuse cu atata generozitate. Sunt atatea site-uri pentru femei scrise din putul gandirii, cu articole de genul “Cum gandeste o femeie adevarata”, ce abunda in etichete fara noima si idei fara continut. Am vazut si critici de carte, unii care scriu recenzii din pura rautate, care nu stiu sa scrie la randul lor, website-uri cu poezii construite ca pentru gradinita, dar prezentate ca pentru liceu…

Ce naiba se intampla? Te-ai intrebat? Si daca sunt, de ce sa ne obisnuim cu ele? Chiar crezi ca nu este loc pentru schimbare? Mahatma Gandhi a fost un singur om si a reusit sa ingenuncheze o natiune foarte puternica, a crezut in ideile lui, s-a ridicat din inertie si a invins credinte si sisteme.

Daca nu exista un interes al celor care intentioneaza sa promoveze incultura, atunci ramane o singura alternativa: suntem prosti? Ii dam dreptate lui Lapusneanu, „Prosti da’ multi?” Eu nu cred asta!

De ce ne uitam la asemenea emisiuni? De ce nu inchidem televizorul si nu citim un roman de C. Petrescu, Marquez, un curs din care putem invata ceva? De ce sa ne pierdem timpul uitandu-ne la viata altora, uitand de viata noastra?

Este viata noastra atat de nemultumitoare ca trebuie sa evadam in a altora care se balacaresc la televizor in ora de maxima audienta? Ce se intampla cu viata ta? Cine o traieste in locul tau?

Foarte multe dintre filmele romanesti propaga idei comuniste, filme triste, peisaje din puscarii, blocuri scorojite, familii disfunctionale… Dar asta este Romania? Eu nu cred! Mai exista o Romanie, aceea in care oamenii vor sa invete, sa creasca, sa traiasca in demnitate, sa se cultive. De ce se asculta in Austria concerte de muzica clasica in liniste? De ce noi ascultam cantece cu versuri agramate pe ritmuri orientale si aruncam seminte pe jos? De ce sa evadam din tara noastra in loc sa o schimbam? Romania este fiecare persoana in parte. Ridica-te si afirma cine esti. Ai nevoie de curaj, dar altfel cum poate fi traita viata?

Emisiunea reflecta gainarii? -Schimba canalul, treci pe National Geographic, Discovery, uita-te la un documentar!

Ziarul musteste in scandaluri, violuri si crime? -Cauta alternative din care ai ce invata! Sunt cursuri de limbi straine pe internet, sunt documentare, sunt carti in varianta pdf, posibilitatile sunt nenumarate.

Nu iti mai pierde timpul, viata trece pe langa tine. Alege mai bine. Intreaba-te:

“ -La ce imi foloseste acum sa vad asta?”

Daca raspunsul este: “-La nimic!”…nu-ti mai pierde timpul.

Invata ceva folositor, plimba-te in natura, fa sport, viziteaza-ti un prieten, viziteaza-ti parintii, fa un bine cuiva, cere iertare daca ai gresit…

Nu mai lasa timpul sa treaca. Timpul trecut nu poate fi inviat, meriti mai mult.

Eu am decis, nu voi accepta asta. Tu?

 

P.S. Nu va deranjati sa-mi inchideti blogul, am backup la el 🙂 Par fragila, dar nu sunt.

 

Natasa Alina Culea - autoare Marat

 

Natașa Alina Culea (autoare)                           

Carti scrise:

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat. Iubirea are spini
  • Lupii trecutului. Sofia
Cărți scrise

Conversatie cu Darie Ducan

Să îi cunoaștem pe cei care scriu, pe cei care mâine, peste un an sau trei, vor fi reprezentanții literaturii românești, o literatură în continuă transformare (în ciuda eforturilor unora de a rămâne ermetică). Să îl cunoaștem pe Darie.

foto Darie Ducan

Cine ești?

Darie Ducan, în etate de 27 de ani, autor de cărți și de umbră. Cred că sunt în primul rând un om care observă. M-aș defini prin asta.

De ce scrii? Pentru cine scrii?

Scriu pentru că am ceva de spus și cred foarte tare în vocația mea. Pentru cine scriu ? E o problemă complicată. În niciun caz pentru succes, ba chiar aș spune că am luat-o pe un drum invers, nerespectând rețeta succesului, previzibilă și banală, neexcitantă. Scriu pentru mine dar mai ales pentru un adevăr care e dincolo de mine. Nu vreau să folosesc vorbe mari, dar nici să le ocolesc din academism. Scriu pentru un adevăr care e al meu și pe care îl sabotez eu însumi, prin concepția mea critică, pentru a-l face valid.

Câte cărți ai publicat? Ai publicat și în franceză?

Nu mai știu exact, vreo 20. În franceză va apărea nu peste foarte mult timp o carte de poezii.

De ce Parisul?

Pentru că nicăieri nu te poți rata mai frumos decât aici, spre deosebire de succesul enorm și bombastic pe care îl poți avea în țară.

Diferențe de mentalitate între români și francezi?

Românii și francezii sunt la fel. Ce îi deosebește e aderența la mască. Fiecare are alt mod de a-și instrumentaliza raporturile cu ceilalți. Dar aceasta e o chestiune de câtime, de umoare, de gestică a amănuntului. Totuși, pe mine sutimile astea mă impresionează. Dacă mâine mi-ar da cineva un milion de euro m-aș bucura, dar asta nu mi-ar modifica viața prea tare. În schimb, dacă mi-ar da un milion de euro fără un cent, mi-ar crea o problemă. Nu aș dormi nopțile întrebându-mă de ce fără un cent. Foarte românesc acest cartezianism, asta ca să nu ocolesc prea mult întrebarea ta. Cu toate că mi-aș dori bucuria mai mult decât problematica.

Conexiunea francezilor cu literatura?

Ca peste tot, globalizare, junk food tipărit și rar oameni care să citească literatură valoroasă. Oricum, există o politică literară extraordinară în Franța. Noi, din păcate, nu am știut să conservăm distribuția de carte care a existat pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, și care a fost extraordinară, prin lanțuri de librării cartea ajungea până și în orașele cele mai mici. Acum sunt orașe de 30 de mii de locuitori (Târnăveni, orașul unde m-am născut, de exemplu) care nu au nici măcar o librărie. Și niciun intelectual nu protestează în fața acestui fapt. Una e că se tipărea cenzurat și alta e distribuția. Distribuția a fost extraordinară. Pe de o parte, nu am știut să conservăm asta,  iar pe de altă parte s-a distrus deliberat pentru monopolul câtorva umaniști remarcabili. Conservarea literaturii e, în Franța, un fapt de tradiție neabandonat de la Voltaire încoace, și trecând prin Hugo, mă refer la acțiunile lor publice, de această dată. Literatura contemporană există și în ce pare clasicizat de multe ori. Pentru că mereu sunt stimulate relecturi, discuții, mereu apar cărți și studii critice care pun în circulație și într-o nouă viziune autori vechi. Prăpastia nu e așa mare ca la noi între mort și viu. E o concepție imbecilă despre literatură a o împărți în vie și moartă. Vine dinspre generaționismul stupid, imatur. Tot ce s-a scris e viu, nu neapărat valoros, dar viu este. Iar Franța e principala dovadă. Latențele, uitările temporare sunt absolut necesare. Ele revalorizează, ele imunizează ca nimic altceva.  La vreo 15 de ani după ce a murit, Goethe părea un autor uitat. Literatura contemporană are un segment al ei destul de bine definit și previzibil. Patrick Modiano, prozatorul recompensat cu Nobel pentru literatură, e un autor  foarte bun și onest, dar nu e un prozator nici măcar cât media pe care o avea literatura Franței acum 50 de ani. E însă citit și întreține un fel de mediu. Cred că prin raportarea la el s-ar sintetiza cel mai bine conexiunea francezilor la literatură. Deși premiul Nobel e politică și e acordat de un juriu extern, de data aceasta a găsit o reprezentare plauzibilă a geografiei personale, să zicem.

Ce citești? De ce citești?

Istorie, critică, politică, lingvistică, eseu, teatru, poezie. Citesc ca să îmi hrănesc realismul și să nu cad pradă iluziilor, înregimentărilor.

Spune-mi câteva cuvinte despre cărțile următoare: Adulter, Moromeții, Roșu și negru, Frații Karamazov, De ce iubim femeile, Micul prinț…

Prefer Roșu și negru. E un roman fundamental. Restul sunt cărți bune, chiar capodopere unele. Dar  Roșu și negru e pur și simplu o minunăție. Un roman fără egal.

Cum ai descrie poezia? Dar poezia scrisă de tine?

Nu am cum să descriu poezia. Nu risc chestiuni atât de intime nici măcar cu mine însumi, darămite într-un interviu. E genul de imponderabilă despre care, dacă o practici, preferi să nu vorbești. Poezia mea ?  Vedeșicredele, Poezii.Vectori, volumul I, publicat. Volumele II –III, în lucru. Atât.

Ce crezi despre viitorul poeziei?

Nu pot fi decât optimist. Poezia e generată de o resursă care se reformează și reformulează fără oprire. Aș dori să îi moară calofilia exagerată, falșii apostoli, rândunelele de facebook ale contrafacerii ei. Poezia, însă, e o constantă. Nu a lipsit nicicând. A fost mereu un catalizator eficace al omului. Chiar și atunci când nu s-a știut. Și omul și-a părut rezistent prin minune.

Ce alte genuri literare ai abordat în scrierile tale?

Teatru, critică literară, eseu, traduceri.

Ce planuri de viitor ai? Profesional, personal…

Nu am niciun plan decât acela de a-mi scrie cărțile. În rest, sunt deschis ca un aeroport : primesc de la viață și încerc să îi ofer.

Ce crezi despre literatura contemporană din Romania? Dar despre editurile românești?

Cred că în România avem o literatură destul de bună față de media altor țări. Dacă nu ne-am mânca între noi și nu am cădea pradă falselor iluzii și ideologizărilor, adică dacă ne-am vedea pur și simplu de scris fiecare, am fi cu adevărat extraordinari. Deși cărți mari apar extrem de rar, media e a cărților totuși bune. Despre edituri nu cred nimic.

Fă-mi o mărturisire, una pentru care cineva ți-ar da unfriend pe Facebook, sau chiar block.

Toți facem astfel de lucruri, uneori le regretăm. Gândim cu voce tare, altfel spus. Facebook e parte din teatralitatea timpului nostru. Nouă ne pare că e despre libertate, dar de fapt e despre Brecht, adică despre simularea ei, păcălindu-te cu o anumită candoare. Ca în Micul Prinț, că tot te-ai referit la el…o mărturisire : butonul unfollow e o minune, e o mare invenție pentru a nu ne da în cap unii altora, ar trebui pus pe steag la cum arată lumea literară acum. E și o ipocrizie acolo dar în spatele ei e ideologia care lucrează. Unfollow e o invenție socială integratoare, paradoxal, precum jobenul purtat pe caniculă.

Îți lipsește România? Ce nu îți lipseste referitor la Romania?

Îmi lipsește. Dar, în egală măsură, o și am cu mine. O am în minte cu mine mereu. Și în suflet. Uneori îl citesc pe Cantemir pe malul Senei și râd. E mare nevoie să recitim tot și cu forțe proaspete. Fără preconcepții, cu o judecată dreaptă. Asta înseamnă generație. Nu liste și alte prostii. Visez Bucureștiul, îmi e dor de el, îl divinizez. E un oraș formidabil. Parisul e minunat, dar e perfect. Bucureștiul are geniul imperfecțiunii, care îl și salvează.

Ce-ai face astăzi dacă nu ți-ar fi teamă de nimic? Dar mâine?

Nu mi-e teamă de nimic, decât de Dumnezeu. Și el e departe de casă.

Mult success! (inutilă urarea, oricum vei avea)

Succesul e relativ. Viață să fie și minte întreagă.

Blogul lui Darie 

ducandarie@yahoo.fr