Blog

Iubirea și popcornul

Când ești îndrăgostit, ești fascinat. Ți-ai lua popcorn și ai privi persoana iubită toată viața.

Iubirea într-o relație este ca popcornul. Se termină prea repede și trebuie să rămâi la restul filmului.

Sexul este ca popcornul și filmul este ca relația. Filmul este doar un pretext ca să mănânci popcornul.

Ca popcornul, cea mai frumoasă relație este o combinație de dulce și sărat.

Nimeni nu te poate face să-ți ieși din popcorn mai mult ca persoana iubită.

Nu este iubire când îți împarți popcornul, ci când celălalt este popcornul tău.

___________________________

Iubire, popcorn și nihilism

___________________________

Interviuri

Ne vedem live diseară – Știrea cea bună, A7TV

Vestea cea bună de astăzi vine cu „Știrea cea bună”, emisiunea moderată de domnul Cornel DărvășanA7TV, unde ne vedem diseară (16 iulie 2019), live, la ora 21:00.

Voi reveni pe pagina mea de Facebook cu linkul transmisiunii LIVE. Facebook A7TV

În cadrul emisiunii vom dezbate diverse subiecte livrești, precum și o privire de ansamblu asupra romanului „Visele nu dorm niciodată”.

Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine!

Interviuri, Rusalka

Interviu și primul capitol al romanului RUSALKA – premieră

Articol preluat de pe site-ul GânduriDintrePagini

În premieră, primul capitol al romanului „Rusalka”, de Natașa Alina Culea

        Scriitoarea Natașa Alina Culea lucrează la un nou roman, care se va numi „Rusalka”, și care va fi lansat cât mai curând. Am stat de vorbă cu Natașa, iar aceasta ne-a spus câteva cuvinte despre noua sa carte la care lucrează în acest moment și, de asemenea, ne-a oferit în premieră primul capitol din noul său roman.

        „Rusalka” va fi cel de al șaptelea roman al autoarei române cu rădăcini ucrainene și poloneze. Natașa Alina Culea, până în prezent, a mai lansat următoarele cărți: „Natașa, bărbații și psihanalistul” (recenzie: aici), „Marat” (recenzie: aici), „Lupii trecutului. Sofia” (recenzie: aici), „Nopți la Monaco” (recenzie: aici), „Visele nu dorm niciodată” (recenzie: aiciși „Arlechinul” (recenzie: aici).


„Rusalka”, de Natașa Alina Culea
Sursa foto: Natașa Alina Culea

Gândurile dintre pagini: Bună, Natașa! Lucrezi la un nou roman, „Rusalka”, spune-ne câteva lucruri despre acest nou roman.

Natașa Alina Culea: Inspirată de suflul magic al numărului șapte, deoarece „Rusalka” este romanul meu cu numărul șapte – simbol biblic al desăvârșirii creației divine (Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar în ziua a șaptea s-a odihnit. Geneza 2.1-2), scriu un roman fantastic, hrănit de mitologia românească și cea slavă, plasat geografic în inima Deltei Dunării.

Gândurile dintre pagini: Care este sursa ta de inspirație pentru acest roman și, de asemenea, numele cărții ce reprezintă?

Natașa Alina Culea: Născută în Tulcea, am crescut ascultând povești cu creaturi ale apelor și spirite deltaice. Acest roman va fi o ofrandă închinată locurilor mele natale și străbunilor mei, pentru care Dunărea a reprezentat și viața, și calea, și moartea. Cu „Rusalka” pășesc cu smerenie pe urmele scriitorilor care și-au expus cuvintelor fascinația către nocturn, psihologia superstiției, metamorfoză și metafizică mitologică, păstrând absența grotescului, tocmai pentru a reliefa expresivitatea lirică a texturii scrierii mistice românești. Știma sau rusalka este o creatură demonică a apei care va impregna țesătura mea narativă, îmbogățindu-și sensurile deja existente în folclorul local.


„Rusalka”, de Natașa Alina Culea
Sursa foto: Natașa Alina Culea

Gândurile dintre pagini: Ne poți prezenta un scurt fragment din romanul „Rusalka”, ca să ne facem o idee despre cum va fi noua ta carte?

Natașa Alina Culea: Vă ofer primul capitol al romanului:


RUSALKA, de NATAȘA ALINA CULEA


Capitolul 1

SPRE INIMA DELTEI DUNĂRII

        Vaporașul despică valurile care se răsfrâng de-o parte și de a alta-i, unduindu-se și stingându-se unele într-altele, ca într-o nesfârșită îmbrățișare. Soarele se gătește de asfințit, aruncând nori contururi și umbre stacojii, culcându-se domol sub linia șerpuitoare a orizontului deltaic. Liniștea serii este străpunsă de țipete de păsări care străbat văzduhul ca sulițele.

        Pliac, pliac, pliac…, clipocește Dunărea albastră, nesfârșită ca timpul, nepătrunsă ca testamentul existenței.  Cerul se reflectă în luciul ei, descântându-i rotunjimile valurilor. Dunărea! După Napoleon „le roi des fleuves de l’Europe[1]”, care cu apa ei binecuvântată spală din timpuri uitate păcatele oamenilor prin care ea curge, vremuind prin arterele veacurilor, martoră mută a dispariției civilizațiilor, a așezămintelor care se nasc și mor în brațele malurile ei. Dunărea! Cu istoria și multele ei nume, de la romanii care i-au zis Danubius la ucrainienii care-o descântă Дунай – Dunai, tot curge și curge pe filele istoriei, și va curge pe cele nescrise încă, atunci când noi demult nu vom mai fi. Zămislită de creștetul Carpaților, se abandonează voluptos în Marea Neagră, inspirând în urma ei poeții și frică, și prosternare, și nebunie, și melancolii, și superstiții, hrănind popoare care au supt la sânul ei mustind de viață. Și tot ea a stins vieți, așa cum ai stinge o lumânare în biserică, la sfârșitul liturghiei. Pentru oamenii Deltei însă, din mlaștinile ei răsare astrul zilei, curat ca lacrima, și în ea se sting stelele, ca lumina ochilor. Misterul vieții însăși sălășluiește în desișul pădurilor ei, în pajiștile inundate de ape, în zăvoaiele și-n ascunzișurile de stuf și papură, ferit de ochiul căutător al civilizației care rupe norii, plămădește lutul ierbii, smulge copacii din ancore, suge pământul de sevă, ca lipitorile, și construiește deasupra lui orașe din piatră strămutată.

        Ușa cabinei se deschide, în fanta ei ivindu-se un bărbat. Străbate puntea de lemn, care-i geme sub tălpi, lată de câțiva metri robuști. Se oprește șovăitor lângă balustrada metalică, șubrezită de timp și scorojită de vopseluri. Umerii puțin cocârjați îi știrbesc semeția înălțimii. Lucirea din ochii lui redă desfătarea celor câteva pahare de vin, băute în cabina legănată de apă. Așteaptă răbdător să ajungă în Maliuc, comuna aflată la douăzeci și cinci de kilometri de orașul Tulcea, și nu obișnuiește să-și facă griji înainte ca acestea să-și facă sosite siluetele amenințătoare.

        Cred că aș putea dormi luni la rând, ca Eri a lui Haruki Murakami, își spune. Ce binecuvântare să te întinzi între cer și apă și să umpli spațiul dintre ele cu un somn fără vise… Dar voi fi lăsat în pace? se îndoiește el, amintindu-și că va locui în casa mătușii lui, nu într-un cuib părăsit de berze. Zâmbește fără zâmbet, tras de-o mânecă de umbra revederii și de alta, de nevoia lui de a fi singur. Și-atunci de ce am mai venit? Era timpul să plec din viața mea. O chemare.

        Umbrele înserării încep să se prindă de coroanele fantomatice ale copacilor copleșiți de licheni și de iederă ambițioasă ce li se cațără până-n frunți. Corurile de broaște se trezesc la viață, trâmbițând în inima Deltei, răsfirând ecouri printre pletele salciilor încleștate în malul apei.

        Văzduhul începe să freamăte și vântul iscat de nicăieri să rotească frunze și stropi nevinovați de apă. Murmurul se întețește. Valurile își izbesc umerii de ambarcațiunea care plutește mai nesigur, clătinată de colo-colo. Din cerul negru cad săgeți ce ciuruie pojghița apei. Miroase a iarbă cosită din brâu.

        Alexandru se dezmeticește și trage de mânerul ușii, adăpostindu-se în cabina micuță, așezându-se pe băncuța de lângă geamul murdar, spălat acum cu furie de ploaia ce-și continuă mai înverșunată răpăiala. Scoate cu dinții dopul de plută al sticlei cu vin. Bea direct din ea. Licoarea, ca o transfuzie, se scurge până la ultima picătură din sticlă în om.

        Tunetele scutură ambarcațiunea din toate încheieturile. Întunericul este brăzdat de fulgerele ce se aprind, întinzându-se precum nervurile unei frunze căzute-n cer. Șiroaiele inundă puntea vaporașului „Rusalka”.

        În pântecul cabinei, aruncându-și privirea pe geam, lui Alexandru i se pare că deslușește o siluetă umană înotând în mohorârea apei. Sare ca ars de pe banchetă, iese din cabină, în ropotele ploii, îndreptându-se către timonier. Bate cu pumnii în ușă, iar când acesta îi deschide, strigă:

– Este cineva în apă!

– Ești sigur? Unde?

– În dreapta, cred că tocmai am trecut de el!

Alexandru îi arată cu mâna locul în care văzuse silueta înotătorului sau înotătoarei.

        Cârmaciul oprește ambarcațiunea, ia un binoclu și scrutează atent în fața lui. Nevăzând nimic, iese pe punte și continuă să se uite în apă, în toate direcțiile. Alexandru stă nefolositor, ud leoarcă, lângă el.

– Nu se zărește nimic. Poate era un pește mai mare?

– Nu! Am văzut pe cineva înotând.

– Ei, drăcia dracului! suduie timonierul și se uită iar, dând roată vasului.

Alexandru începe să se întrebe dacă nu cumva băuse prea mult, agitând și timonierul, întârziind și ceilalți pasageri aflați la bord.

– Nimic, dă din cap bărbatul cel vânjos venind către el.

        Timonierul se gândește că orășenii ăștia, picați în Deltă ca extratereștrii, oricum nu ar face diferența dintre un pește și-un om în apă, cu atât mai mult când miros a alcool de la câțiva pași. Își face totuși datoria și raportează prin stație că unuia dintre pasageri i s-a „părut” că a văzut un om în apă. Dă coordonatele locului în care s-a oprit, mai staționează douăzeci de minute, dar, nevăzând nimic anormal, reia cursul către Maliuc, cu toți pasagerii alarmați, ieșiți pe punte, lângă balustradă, agitați ca păduchii pe linia părului. Un roșcovan cu fața arsă de soare și vânt se clatină pe picioare, beat turtă. Alexandru îi zâmbește înțelegător, la urma urmei, hoțul pe hoț mai ușor se iartă.

        Revine în cabină, neliniștit de ceea ce văzuse în apă. Stomacul îi e chinuit ca de un demon de o apăsare și-un zbucium pe care nu le prevăzuse în odiseea lui spre Delta Dunării. De restul lumii îl desparte acum făptura din apă.

       Vaporașul își reia cursul către satele îmbibate de apă din inima Deltei.


[1] Regele râurilor europene – traducere din lb. franceză.


Gândurile dintre pagini: Toate cele șase cărți ale tale de până acum au fost foarte bine primite de către public, cum crezi că va fi primită această nouă carte a ta? La ce te aștepți de la ea?

Natașa Alina Culea: Nu am decât o singură așteptare: să scriu cum n-am mai scris ce nu s-a scris.


„Rusalka”, de Natașa Alina Culea
Sursa foto: Natașa Alina Culea

Gândurile dintre pagini: De ce proză fantastică după romanele de până acum, exceptând „Visele nu dorm niciodată”,  care are elemente de suprarealism?

Natașa Alina Culea: Este o răzvrătire în fața realității proza fantastică…

CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

Recenziile cartilor mele

Recenzie LUPII TRECUTULUI (maramadalina.com)

Nataşa Alina Culea a devenit una dintre autoarele mele preferate după lecturarea cărţii „Marat”

Lupii trecutului este un roman pe care l-am aşteptat cu nerăbdare şi am avut siguranţa că autoarea mă va impresiona cu o nouă poveste incredibilă. Nu m-am înşelat. Mi-a plăcut de la început până la sfârşit, a reuşit să mă sfâşie, să mă dezintegreze în cioburi dureroase şi să mă surprindă în acelaşi stil inconfundabil. Felicitări, Nataşa, nu doar pentru carte şi pentru inspiraţie ci şi pentru faptul că reuşeşti să aşterni pe hârtie bucăţi de realitate interioară. Lupii trecutului este încă o dovadă palpabilă a talentului tău remarcabil.

Personajul lui Fabian Adameşteanu este fiecare dintre noi atunci când am făcut alegeri greşite, atunci când n-am avut curaj, când am preferat să ne plafonăm în nefericire şi să înghiţim gustul amar mai degrabă decât să riscăm. Regretele lui, dorinţa de a simţi că trăieşte, că e viu şi nu doar o păpuşă de cârpă manevrată de destin … le regăsim pe toate în gândurile pe care adesea încercăm să le ignorăm, să le înăbuşim, să le înecăm.

La prima vedere, Fabian Adameşteanu pare să aibă o căsnicie model, o carieră strălucită şi o situaţie financiară de invidiat. Bineînţeles, însă, că aparenţele se dovedesc adesea înşelătoare. Ne-am obişnuit atât de mult să purtăm măşti încât realitatea e ascunsă undeva adânc, în unghere ale minţii şi în cotloane ale sufletului. Iar realitatea lui Fabian este că s-a autopedepsit să trăiască o viaţă căreia îi lipseşte ingredientul principal: pasiunea. Tot ce face e pentru că trebuie, iar ceea ce vrea se pierde cumva în neant. Căsnicia lui de fapt este o „prietenie durabilă asezonată cu sex ocazional”

CITEȘTE RECENZIA AICI

Blog, Cărți scrise

Cinci femei pe care le știu din online, dar mă inspiră offline (De-ale Dianei)

Pentru mulți online-ul e un soi de junglă în care ne pierdem iremediabil esența umană. Practic, conform acestor oameni, am devenit un soi de zombie tehnologici care se hrănesc cu likesharefollow și emoji la desert. Însă lucrurile nu stau neapărat așa.

Astăzi am decis să lansez două noi rubrici pe blog: La feminin și Viață de blogger. Pentru a marca acest lucru mi-am propus să vă povestesc despre femeile pe care le știu doar din online, dar mă inspiră offline. Altfel spus, virtualul folosit corect te ajută în viața de după ce ridici privirea din ecran.

Veți descoperi astfel bloggerițe, scriitoare și antreprenoare… Toate femei remarcabile ce pot servi drept model oricui.

MUNCĂ, CREATIVITATE, PASIUNE – TOATE ÎN DOZE MARI ATÂT ONLINE, CÂT ȘI OFFLINE

Femeile acestea mă inspiră și motivează să muncesc, să nu mă abat de la năzuințele mele. Munca nu înseamnă nimic fără perseverență, iar când le îmbini pe acestea și cu doze serioase de pasiune și creativitate nu are cum să nu iasă ceva bun. Asta am învățat de la ele.

NATAȘA ALINA CULEA

La Natașa Alina Culea am ajuns prin intermediul unei cunoștințe comune din mediul online. Așa am ajuns să îi citesc prima carte, apoi pe toate celelalte la scurt timp după apariția fiecăreia.

Îmi place să cred că amândouă am crescut cu fiecare carte: ea scriindu-le, eu citind. Însă nu pentru cărți o admir. Nici pentru că arată incredibil (dacă eram bărbat sigur mă îndrăgosteam lulea de ea). O admir pe Natașa Alina Culea pentru că a refuzat să se conformeze statului scriitorului și regulilor impuse de edituri. Astfel că ea și-a lansat propria editură – Hebe unde și-a reeditat recent toate cele șase romane.

ARTICOLUL INTEGRAL AICI

Arlechinul

15 citate care te vor convinge să citești romanul „Arlechinul” de Natașa Alina Culea (GândurileDintrePagini)

   „Arlechinul” este cel de al șaselea roman al autoarei Natașa Alina Culea, în care ne este prezentată viața fascinantă a unui arlechin și a oamenilor care activează în lumea circului. (recenzie:aici)

        Natașa Alina Culea este o autoare cu origini ucrainene și poloneze, care s-a născut în Tulcea, fiind una dintre cele mai talentate și apreciate scriitoare din literatura română contemporană.


Arlechinul de Natașa Alina Culea - citate

În afară de romanul „Arlechinul”, aceasta a mai publicat următoarele cărți: „Natașa, bărbații și psihanalistul”, „Marat” (recenzie: aici), „Lupii trecutului. Sofia” (recenzie: aici), „Nopți la Monaco”(recenzie: aiciși „Visele nu dorm niciodată” (recenzie: aici).

Cartea „Arlechinul” a fost lansată la sfârșitul anului 2018 și este un roman despre oameni și sentimente, care te captivează și sensibilizează cu orice pagină pe care o citești. Astfel, vreau să vă prezint 15 citate care vă vor convinge să citiți acest roman minunat.


Arlechinul de Natașa Alina Culea - citate

1. „… cu un pas înainte și un pas înapoi, mereu între ieri și mâine, trăim într-o întrebare fără răspuns: se termină noaptea sau începe dimineața? Iar dacă este o nouă zi în care putem schimba totul, nu o vedem, deși avem ochii larg deschiși.


2. „De multe ori ne trezim în zorii zilei şi am vrea să fim într-o altă poveste.


3. „Dacă rănești repetat orgoliul sau demnitatea cuiva, îl antrenezi pentru o zi în care, după ce a trecut prin Infern, va avea suficientă putere să se îndepărteze de tine, indiferent cât de mare ar fi iubirea lui. După o iubire mare, uneori urmează o indiferență și mai mare.”


4. „Nepoții sunt a doua șansă pentru părinți de a fi mai blânzi și mai iubitori decât au fost cu copiii lor.”


Arlechinul de Natașa Alina Culea - citate

5. „– Toți murim, filosofă simplu ca apa Omul de oțel, Zuberi.

– Dar nu toți trăim …

CITEȘTE ARTICOLUL ORIGINAR AICI – GÂNDURILEDINTREPAGINI

Interviuri

„Avanpremiera” celui mai recent interviu. 8 mai 2019

Natașa Alina Culea este o scriitoare talentată, care a scris șase cărți până în prezent; în ordinea apariției – Natașa, bărbații și psihanalistulMaratLupii trecutului. SofiaNopți la MonacoVisele nu dorm niciodatăArlechinul.

scriitoare

Natașa Alina Culea

Doamna Natașa Alina Culea, despre care s-a mai scris pe blogul nostru, a acceptat cu amabilitate să ne dea un interviu la lansarea ultimei sale cărți, Arlechinul.

carti natasa

Puteți urmări un trailer despre această controversată carte, „Arlechinul”:

AICI

CITIȚI CONTINUAREA ARTICOLULUI PE SITE-UL LOGOPAPER

Cărți scrise

6 cărți cool ale scriitoarei Natașa Alina Culea

Se spune despre literatura română contemporană că este plictisitoare și de foarte slabă calitate, nu prea mai citește nimeni autori români contemporani. Nu este adevărat acest lucru din punctul meu de vedere.

        Literatura română contemporană este cool, avem în continuare autori foarte talentați doar că ei nu sunt foarte bine promovați și, astfel, oamenii se îndreaptă mai mult spre autorii străini.


6


Una dintre autoarele din România pe care eu o consider foarte talentată și îmi place extrem de mult este Natașa Alina Culea. Natașa este o autoare cu origini ucrainene și poloneze, care s-a născut în Tulcea, iar până în prezent a publicat șase romane, care sunt extrem de diferite ca temă, dar sunt pline de pasiune și sensibilitate, și pe care trebuie să le citiți neapărat.


1. Lupii trecutului Sofia – Natașa Alina Culea (recenzie: aici)


„Lupii trecutului Sofia” de Natașa Alina Culea este un roman de dragoste, plin de pasiune, erotism și mister, iar pe alocuri este condimentat cu scene pline de umor. 

Fabian este un om de afaceri de succes, în vârstă de 40 de ani, care este însurat cu Carina, însă căsnicia lor este într-un mic impas, a devenit o căsnicie plină de monotonie și plictiseală, o căsnicie în care personajul nostru principal nu se mai regăsește. 

Fabian și soția sa participă la o nuntă în Mangalia, iar aici viața monotonă și lipsită de sens a lui Fabian se va schimba pe neașteptate. Acesta o întâlnește pe Sofia, o țigancă tânără, frumoasă și plină de mister, care îi va da toată viața peste cap.

„- Cine ești tu? Cine ești?… îi șoptesc printre sărutări pătimașe. […]

– Nu mă întreba cine sunt. Întreabă-te cine poți fi tu lângă mine?”

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

Versuri

Vă invit să „ascultați” versurile poeziei „Când mi-ești lipsă”

Poezia „Când mi-ești lipsă” întregită și desăvârșită de vocea scriitoarei Marinela Lungu.

Site-ul Marinelei Lungu

Canalul de Youtube al scriitoarei Marinela Lungu

Aici puteți găsi versurile poeziei „Când mi-ești lume”

Nopti la monaco

Să râzi de propria ta carte :)) Citind NOPȚI LA MONACO

FRAGMENT DIN CARTEA NOPȚI LA MONACO

Maică-sii nu-i venise să creadă atunci când primise telefonul fetei.

— Când vii? Vai di mini, ești deja în București? De ce nu ne-ai anunțat? Când o să am acum timp să fac curățenie?! Ia spune, ce vrei să mănânci?

Urmă o mică ambuscadă după telefonul fetei. Aurelia mobiliză toată casa la curățenie. Ea însăși își suflecă mânecile și se puse pe treabă. Făcu niște pâinici umplute cu varză, ceapă și cu mai multe condimente, pe care le așeză ordonat în cuptorul din pământ. Își aminti că fetei îi plăcuse mereu tocana de ceapă și se apucă de ea. Plânsese vreo oră, nu neapărat de dorul fetei sau poate că găsise un pretext corespunzător în timp că tăiase patru kilograme de ceapă și vreo două de cartofi.

— Grigore, da’ ce-mi stai înfipt în coastă?

— Da’ un’ să merg, Aurico?

— Du-te și îngrijește de animale, curăță cotețul și aruncă niște porumb la găinile alea. Ce te tot învărți pe-aici fără rost? Mă enervezi!

— Câți ani au trecut de când n-am mai văzut-o pe Nicoleta, Aurico?

— Cine-i mai numără, Grigore? Mulți! se enervă ea.

— Plec, plec! Nu-i de stat cu tine-n casă! vociferă și el.

Și plecă, dar nu la găini așa cum îi spusese nevastă-sa, ci la taverna nouă care devenise casa parohială pentru toti bărbații din sat, unde puteau suge în voie din sângele Domnului, sacralizându-se până la venirea zorilor sau a nevestelor furibunde. Ajuns acolo, făcu cinste tuturor după ce-i anunță solemn:

­— De băut, Gicule! Se întoarce diseară fata mea cea mare, Nicoleta!

Ce veselie se iscă! Se desprinseseră toți bețivanii de pe scaunele lor! Cu licăriri în ochii care nu reușeau să echilibreze imaginile, cu nasuri înroșite ca Moș Crăciun, veniră toți să-l pupe zgomotos pe amândoi obrajii. Se agitaseră atât de mult că dacă aprindeai o brichetă, lua foc localul de la emanațiile de alcool de-acolo și de efuziunile sentimentale. Deveniseră melancolici, își aminteau acum toți de Nicoleta, chiar și cei care nu o văzuseră niciodată.

— Gâza aia mică, măi Grigore? Aia de căra cireșe cu tot cu frunze și ramuri în poala rochiei, de la vecinu’ Mitică?

— Aia măi, Gicule, aia!

— Cred că s-a făcut mare gâgâlicea! Îi măritată?

Grigore se opri uimit, cu ochii mari lucindu-i în cap. Nu se așteptase la întrebarea asta. După o pauză dramatică de două minute pe care nimeni nu îndrăznise s-o spargă din respect pentru el, spuse grav după îndelungă reflectare:

— Cred că nu este!

Bărbații răsuflaseră ușurați. Gicu, mai prezent ca restul, ridică sticla de jumătate de litru, o dădu pe gât și spuse cu patos:

— Nu-ți face amară de inimă rea, măi Grigore. O mărităm noi! Poate cu fecioru’ lui Ianche și-al Sandei, parcă s-a întors din America. Pune termopane acolo, are firma lui, băiat de viitor, sigur. Îți găsim ginere cât ai spune pălincă. Nu te lasă frații tăi la greu — un sughiț zgomotos — haide, încă un rând în onoarea fetei lui Grigore! Ce vreți să beți, băieți?

— Dă-ne țuică din aceea de prunișoară, mânca-o-ar tata pe ea!

— Dar cine ești tu să hotărăști ce să beau eu, măi? se supără unul mai înnegurat.

— Te-ai trezit și tu acuma, din față zimbru, din profil timbru! Cauți calul de dar la dinți? vorbi altul, mai spiritual de felul lui.

Cel admonestat se făcu mai mic în scaun, dar nu-l contrazise, doar bodogăni ceva cu tovarășul de pahar din stânga lui.

— Vinu-i puterea! strigă un altul, ciufulit, de după bar.

— Cine are timp de vin? se stopși primul la el. Acușica vine nevastă-mea după mine și eu nu m-am afumat nici cât o scrumbie. Țuică, Gicule! Țuică, Grigore!… se impuse el în fața audienței. L-au înțeles. Cu toții aveau neveste de care le era frică. Aprobare generală! Ridicau paharele consumate în diverse stadii și ciocneau cu ele în cinstea Nicoletei Dragomirescu. Le era o sete cumplită, nesfârșită, dar setea se termina acolo unde începea apa. Nu s-ar fi otrăvit singuri de bunăvoie.

Așa au așteptat-o pe Nika, cu casa bec de curățenie și cu muștele gonite pe fereastră. Toți erau strânși solemn în fața porții, orânduiți de la mic la mare ca niște popice umane. Frații cei mari, Ionuț și Florin erau în capul șirului ce se termina cu cei doi frați mai mici. Între ei, Aurelia și Grigore își frângeau mâinile. Cei mai mici erau murdari la gură de zahăr pudră, că reușiseră să se strecoare-n bucătărie și să fure niște gogoși, deși maică-sa le ceruse să nu se-atingă de ele până când nu se va pune masa. Nu era pentru prima dată când cei doi intrau în felurile de mâncare și apoi, la masă, le luai de unde nu mai erau. Chiar și Grigore își mai revenise, era pilit numai puțin, de împărtășanie, și, deși se mai clătina puțin, arăta mai decent decât fusese vreodată. Își pusese chiar și pantalonii de stofă, singurii pe care-i avea, și geaca de piele neagră, deși afară erau peste 20 de grade. Când taxiul opri în fața casei, Nika ieși din mașină cu ochelari negri acoperindu-i jumătate de față, cu o geantă mică de mână și alta mai mare pe care abia reușise șoferul taxiului să o sustragă din portbagaj.

Interviuri

Natașa Alina Culea, o scriitoare ALTFEL a lumii în care trăim (ElitaRomâniei)

Fiecare scriere a ei se desfășoară în fața ochilor ca o poveste de viață contemporană. Fiecare lectură este complet diferită de cea anterioară, prin stilul și lecția de viață oferită. Mai interesant este faptul că nu scrie o carte în ani lungi, ci scrie mai mult de una pe an.

Natașa Alina Culea frapează prin realism și veridicitate. Uimește prin frumusețe, eleganță și simplitate. Scriitoarea născută în Tulcea își pune bucăți din suflet în fiecare carte, se reinventează în și prin fiecare poveste, dar mai ales oferă experiențe de lectură inedite, aproape reale.

Continuarea interviului AICI

Natașa Alina Culea, Natașa Culea
Interviuri

Interviu cu Natașa Alina Culea despre noul său roman, „Arlechinul”

        Am avut deosebita plăcere să realizez un interviu cu Natașa Alina Culea, cea care până în prezent a lansat cinci cărți: „Natașa, bărbații și psihanalistul”, „Marat” (recenzie: aici), „Lupii trecutului. Sofia” (recenzie: aici), „Nopți la Monaco” și „Visele nu dorm niciodată” (recenzie: aici), anul acesta, autoarea cu rădăcini ucrainiene și poloneze, se pregătește să lanseze și cel de al șaselea său roman, „Arlechinul”.

        Cartea va fi lansată la Târgul Internațional Gaudeamus din noiembrie, și va fi tipărită, și de data aceasta, sub egida editurii Librex Publishing. Natașa ne-a declarat că de la noul său roman va trebui să ne așteptăm la neașteptat, dar mai multe lucruri despre „Arlechinul” vă las să aflați singuri în interviul de mai jos.

Gândurile dintre paginiBună, Natașa! Mulțumesc că ai acceptat să-mi acorzi acest interviu, să ne vorbești despre noul tău roman!

Natașa Alina CuleaBună, Cristian! Eu îți mulțumesc pentru prilejul de a scrie pe blogul tău care înglobează atâtea informații prețioase despre cărți și nu numai. Am revenit și eu după o lungă perioadă în care am avut nevoie de liniște pentru a scrie și a-mi recalibra viziunea asupra ansamblului meu de activități livrești. Autorii au privilegiul de a se putea retrage în ei înșiși pentru a oferi cititorilor o scriere autentică și în continuă metamorfoză umană și intelectuală. Aș putea spune chiar că este o condiție sine qua non.

continuare…

 

natasa alina culea scriitoare contemporana

Interviuri

La Matinal Efervescent cu realizatorii Mihai Gainusa si Oana Paraschiv

23 aprilie 2018: Matinal Efervescent (National FM)

Realizatori: Mihai Gainusa si Oana Paraschiv

Director: Denis Ciulinaru

 

Pana rezolvam cu drepturile de autor, puteti gasi emisiunea inregistrata integral pe pagina de Facebook Natasa Alina Culea

Recenziile cartilor mele

Natasa, barbatii si psihanalistul – Natasa Alina Culea [recenzie]

„Nu este un secret că Natașa Alina Culea este una dintre scriitoarele mele preferate, că îmi face atâta plăcere să îi citesc cărțile. La Gaudeamus am întâlnit-o și m-a fermecat definitiv.

Natașa, bărbații și psihanalistul este prima carte semnată de Natașa, sub forma unui jurnal al unei tinere frumoase, dar cu prea puțin noroc în dragoste. Căci dragostea este și despre noroc, nu-i așa? Natașa, eroina cărții, este la fel ca și Fabian (Lupii trecututului), victimă a unei boli a secolului nostru: depresia. Acea bestie care te face să îți analizezi la sânge trăirile și viața și să nu găsești suficiente motive să fi mulțumit de ce vezi. Acesta este motorul care dă start cărții. Natașa se află într-o relație care nu o mulțumește, căci, undeva pe drum, cei doi s-au pierdut. Fără dramă, ea se desparte de iubitul ei de mult timp și se mută pe cont propriu”

CONTINUARE…

Featured Image -- 2344

Blog

Ce-am citit când am tăcut? V

 

  1. Ce-am citit când am tăcut I
  2. Ce-am citit când am tăcut II
  3. Ce-am citit când am tăcut III
  4. Ce-am citit când am tăcut IV

 

Ce am citit săptămâna asta:

  • Las ciudades invisibles – Italo Calvino
  • Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Păcate din iubire
  • Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

 

Las ciudades invisibles – Italo Calvino

Am iubit cartea asta pe tot parcursul lecturii. Imaginația flamboaiantă a lui Italo Calvino transpusă într-un lirism  superb, descoperind un autor care scrie ca nimeni altul, cu pricepere, iscusință, îndemânare, dibăcie și toate celelalte sinonime care ar încerca să redea talentul impresionant al prozatorului italian.

În prim plan: călătoriile lui Marco Polo, acele călătorii mult contestate, în China aflată sub dominația lui Kubilai Khan – conducătorul mongol care își exercita domnia asupra Pekingului (Pekin, fosta denumire a Beijingului actual).

Asemenea Șeherezadei care povestea sultanului Shahryar, așa și Marco Polo îl destinde pe Kubilai Khan cu poveștirile lui despre acele 55 de orase invizibile. Dacă Italo Calvino a ironizat oarecum presupusele calatorii ale lui Marco Polo, controversate din cauza știrbeniei reperelor geografice, este greu de spus, deși eu cred că oricare autor este fascinat de imaginație debordantă, fiind mai puțin interesat de veridicitatea poveștilor, până la urmă, nu suntem contabili.

Cartea asta chiar trebuie citită, iar trebuie este un cuvânt pe care-l folosesc destul de rar, fiind atât de restrictiv-neplăcut. Calvino este un scriitor vizionar care se folosește de arta sa pentru a atrage atentia către ceea ce ne îndreptam. Îl respect nu pentru ca a scris o asemenea carte, dar pentru că nu s-a gândit doar la aspectul ei comercial, ci la cel moral, etic – un îndemn de toată lauda și stima mea. Mi-ar fi plăcut să pot să-i mulțumesc personal pentru lectura asta.

Voi culege câteva citate, iertare, sunt netraduse – am citit cartea în spaniolă:

—Sir, estabas distraído. De esa ciudad justamente te estaba hablando cuando me interrumpiste.

—¿La conoces? ¿Dónde está? ¿Cuál es su nombre?

—No tiene nombre ni lugar. Te repito la razón por la cual la describía: del número de ciudades imaginables hay que excluir aquellas en las cuales se suman elementos sin un hilo que los conecte, sin una regla interna, una perspectiva, un discurso. Ocurre con las ciudades como con los sueños: todo lo imaginable puede ser soñado pero hasta el sueño más inesperado es un acertijo que esconde un deseo, o bien su inversa, un miedo. Las ciudades, como los sueños, están construidas de deseos y de miedos, aunque el hilo de su discurso sea secreto, sus reglas absurdas, sus perspectivas engañosas, y toda cosa esconda otra

 “Pero la ciudad no dice su pasado, lo contiene como las líneas de una mano, escrito en los ángulos de las calles, en las rejas de las ventanas, en los pasamanos de las escaleras, en las antenas de los pararrayos, en las astas de las banderas, surcado a su vez cada segmento por raspaduras, muescas, incisiones, cañonazos”

Un oraș care m-a pus pe gânduri – deși nu singurul:

 „Al entrar en el territorio que tiene a Eutropia por capital, el viajero ve no una ciudad sino muchas, de igual tamaño y no disímiles entre sí, desparramadas en un vasto y ondulado altiplano. Eutropia es no una sino todas esas ciudades al mismo tiempo; una sola esta habitada, las otras vacías; y esto ocurre por turno. Diré ahora cómo. El día en que los habitantes de Eutropia se sienten asaltados por el cansancio, y nadie soporta más su trabajo, sus padres, su casa y su calle, las deudas, la gente a la que hay que saludar o que saluda, entonces toda la ciudadanía decide trasladarse a la ciudad vecina que esta allí esperándolos, vacía y como nueva, donde cada uno tomara otro trabajo, otra mujer, verá otro paisaje al abrir las ventanas, pasará noches en otros pasatiempos, amistades, maledicencias. Así sus vidas se renuevan de mudanza en mudanza, entre ciudades que por la exposición o el declive o los cursos de agua o los vientos se presentan cada una con ciertas diferencias de las otras. Como sus respectivas sociedades están ordenadas sin grandes diversidades de riqueza o de autoridad, el paso de una función a la otra ocurre casi sin sacudidas; la variedad esta asegurada por los múltiples trabajos, de modo que en el espacio de una vida rara vez vuelve uno a un oficio que ya ha sido el suyo. Así la ciudad repite su vida siempre igual, desplazándose para arriba y para abajo en su tablero de ajedrez vacío. Los habitantes vuelven a recitar las mismas escenas con actores cambiados; repiten las mismas réplicas con acentos diversamente combinados; abren bocas alternadas en bostezos iguales. Sola entre todas las ciudades del imperio, Eutropia permanece idéntica a sí misma. Mercurio, dios de los volubles, patrón de la ciudad, cumplió este ambiguo milagro”

Ultimul citat din carte, încântător prin muzicalitatea metaforică:

Tres hipótesis circulan sobre los habitantes de Baucis: que odian la tierra; que la respetan al punto de evitar todo contacto; que la aman tal como era antes de ellos, y con catalejos y telescopios apuntando hacia abajo no se cansan de pasarle revista, hoja por hoja, piedra por piedra, hormiga por hormiga, contemplando fascinados su propia ausencia

 OK, nu ma pot opri, doar pe acesta și gata! Vorbind despre Veneția, Marco Polo are tandrețea duioasă a unui iubit nostalgic:

—Las imágenes de la memoria, una vez fijadas por las palabras, se borran —dijo

Polo—. Quizás tengo miedo de perder a Venecia toda de una vez, si hablo de ella. O quizás, hablando de otras ciudades, la he ido perdiendo poco a poco

Undeva chiar trebuia să mă opresc, altfel aș cita toată cartea și tot voi rămâne cu impresia că nu am recomandat-o suficient. Monumentală!

Jean Plaidy – Lucrezia Borgia. Pacate din iubire

Dacă autoarea, căci vorbim de un pseudonim, iar adevăratul nume al scriitoarei este Eleanor Hibbert, a încercat să o transforme pe Lucrezia Borgia într-o femeie palidă și cam fără voință, a reusit, iar dacă intentia ei a fost doar de a contrazice faima creată de Michel Zevaco cu Crimele familiei Borgia (sau de un altul ca el), ei bine, a reusit să scrie un roman interesant despre un personaj acum mai puțin interesant.

Citate? Nu, deoarece stilul si limbajul nu permit încropirea unor astfel de decorațiuni lingvistice. Nu s-a schimbat cu nimic imaginea lui Alexandru Borgia, nici a lui Cesare, cei doi sunt descriși la fel de sângeros așa cum sunt cunoscuți deja, doar Lucrezia pare o papușă blondă, usor de manipulat, destul de naivă, dar cumva decentă pe tot parcursul cărții.

Ce nu mi-a plăcut prea tare: așa cum am spus, limbajul cam de lemn, descrierile puerile, nesfârșitele menționări ale părului ei lung de culoarea aurului și… cam atât.

În rest, toate vechi și vechi sunt toate: obiceiurile de la Curte, ipocriziile de rigoare, intrigile nelipsite, crimele săvârșite în numele unor utopii care pun un om deasupra altuia etc. Nu lipsesc nici referințele către artiștii renascentini: Michelangelo Buonarotti, Pietro Bembo, dar nici cele către familiile conducătoare ale Italiei: Orsini, Sforza, Forli, Ercole, Ferrara, Este…

Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

Oare ce as putea sa mai scriu despre o carte care m-a dezintegrat cu primele cuvinte? Interesant este că dacă pe Las ciudades invisibles o găsesc liniară din punctul de vedere al așteptărilor, Lucrezia Borga fiind puțin ascendentă pentru că a început destul de simplu, cu un asemenea punct de pornire, am crezut că Bastarda Istanbulului poate fi prima din topul meu imaginar al cărților citite în ultima vreme. Nu a fost așa, dar mi-a plăcut foarte, foarte mult – însă remarc o ușoară linie descendentă, cu o mare lovitură către finalul cărții, una neașteptată care m-a determinat să răsucesc pe toate laturile ceea ce știam despre încărcatele relații karmice de familie.

Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia. Orice ar cădea, oricât de tare ar turna, oricât de îngheţată ar fi lapoviţa, nu trebuie să rosteşti niciodată vreo blasfemie împotriva celor pe care cerul ni le-ar putea hărăzi. Toată lumea ştie lucrul ăsta.Până şi Zeliha.

Dar apoi, în clipa în care ultimii stropi ating pământul, iar alţii atârnă nesiguri de frunzele acum fără fir de praf, în acel moment lipsit de apărare, când nu eşti întru totul sigur că ploaia a încetat, şi nici ploaia însăşi nu e, chiar în acel interval, totul se înseninează. Un lung moment, cerul pare să-şi ceară scuze pentru ce ne-a făcut. Iar noi, având încă picături fine în păr, noroi pe manşete şi tristeţe în ochi, privim din nou spre cerul azuriu, acum mai senin ca niciodată. Privim în sus şi nu ne putem abţine să nu-i întoarcem zâmbetul. Îl iertăm; întotdeauna facem la fel”

Mi-a plăcut la nebunie cascada de metafore, personajele feminine greu de încadrat într-o tipologie sau alta și clocotul romanului plămădit cu ardoare. Dacă autoarea este feministă, precum Isabel Allende, sau dacă nu este feministă deloc, n-aș putea ști, dar ceea ce știu este că ambele sunt axate pe dezvoltarea personajelor feminine, iar cele masculine sunt aduse în prim plan doar ca să le completeze mai bine pe primele. Bun, am spus și de tendința către feminism…

Umorul este unul mușcător, solid, acerb – poate ceea ce distinge cartea ei între altele contemporane, eu cred că i l-aș recunoaște acum între alte zeci de texte.

 Ea era cea mai mică dintre cele patru fete ale familiei Kazancı, care nu puteau fi de acord în nici o privinţă, dar care păstrau aceeaşi convingere că au întotdeauna dreptate şi fiecare credea că nu are nimic de învăţat de la celelalte, dar că are multe să le-nveţe. Asta o făcea să se simtă la fel de rău ca şi când ar fi pierdut la loterie la diferenţă de un singur număr: în orice fel ai fi încercat să priveşti situaţia, nu puteai scăpa de sentimentul că erai supus unei nedreptăţi ce nu putea fi corectată

 Articolul doi: Majoritatea oamenilor nu gândesc niciodată, iar cei care gândesc nu devin niciodată o majoritate. Hotărăşte-te de care parte vrei să fii”

Cam atât despre Elif Shafak. Am găsit, în sfârșit, în literatura contemporană pe cineva care scrie extraordinar despre lucruri simple, Graalul meu.

______________

– Încă o dată, acestea nu sunt recenzii și nici nu colaborez cu vreo editură – tocmai pentru a vă oferi o informație filtrată doar prin ochii mei, dar neîntinată de vreun alt interes în afara pasiunii pure pentru literatură.

Ce citesc acum?

  • Hermann Hesse – Jocul cu mărgele de sticlă
  • Hume – The Philosophical Works (eng)
  • H Lawrence – Sons and Lovers (eng)
  • Evgheni Vodolazkin – Laur

 

_____________________

Natașa Alina Culea (autoare)

  • Natașa, bărbații și psihanalistul
  • Marat
  • Lupii trecutului. Sofia
  • Nopți la Monaco
  • Visele nu dorm niciodată

natasa alina culea carti scriitoare romania marat natasa barbatii si psihanalistul, lupii trecutului