Blog

De ce nu mai vorbește Dumnezeu cu noi?

Dumnezeu există pentru că oamenii sunt nefericiți, căci doar în suferință ne rugăm noi. De altminteri, nu știm prea bine ce ne face fericiți. Altfel n-am fi inventat numerele, care au început să ne măsoare zilele rămase pe pământ, nici armele și nici comparațiile. Oamenii s-au priceput dintotdeauna să-și atingă scopurile, dar nu și să fie fericiți, căci fericirea presupune ca fiecare om să se cunoască pe el însuși. Nefericit este cel care aleargă după ideile altora despre fericire!

— Fie trăim, fie suntem fericiți! spun oamenii când se trezesc.

Și apoi trăiesc. Și de atâta trăit, și de atâta fugă, unii și-au pierdut umbra pe drum.

Adevărul a căzut de pe tron, ca un rege suduit de popor, și a devenit demodat. Azi oamenii iau ce-i sacru și-i schimbă sensul cum vor ei, ca să-și justifice fărădelegile. Astfel, fără Dumnezeu, fără adevăr și fără speranță oamenilor le rămâne doar ziua de astăzi, pe care trebuie să o jupoaie de piele ca pe un șarpe și să o lase spânzurată-n drum, de un stejar mort.

Ateii gnostici strigă:

— Să coboare la noi, că doar n-o să ne urcăm noi la El! Să vină aici, să-L vedem și noi, să ne demonstreze cu acte cine este și să-L răstignim încă o dată!

Dar chiar și aceaștia, la prima spaimă, spun: — Doamne-ajută!

Lângă Babel sau, poate, lângă zidul Ierusalimului, ce stă să cadă în sus, un agnostic se sfădește cu un credincios:

— Demonstrează tu că există!

— Demonstrează tu că nu există!

Și pentru că n-au știut să facă, acestea fiind zise, a venit greul, căci, de cele mai multe ori, cel mai greu este să nu faci nimic.

De ce nu mai vorbește Dumnezeu cu noi?

______________________

NATAȘA ALINA CULEA

Blog

Pădurea de degete a următoarei dimineți

Dimineața, ca ploaia, a stins toate visele, deși sunt destul de sigură că am răsărit în mine. M-am uitat în jur și nu mai era nimeni. Nu mai trebuia să mă frământ pentru soarta lumii, pentru încălzirea globală și pentru răcirea sufletelor oamenilor. Eram liberă. Dar ce spun aici? Doar păsările sunt cu adevărat libere, chiar dacă și ele tot în pământ se întorc. M-am ridicat din pat. Voiam să beau apă, dar m-am răzgândit. Dacă îmi voi astâmpăra setea și nu voi mai avea nevoie de nimic? Plictisită, deși era încă devreme, m-am jucat cu cenușa amintirilor. După ce m-am plictisit și de jocul ăsta m-am jucat de-a v-ați ascunselea. În principiu, era simplu și toți oamenii îl joacă mereu. Trebuie să te ascunzi de tine, să numeri până la 10, fără să te uiți după tine, iar apoi trebuie să te cauți. Mulți oameni se joacă precum struții. Sau poate struții se joacă precum oamenii, nu-mi dau seama care dintre ei au început primii. Unii oameni se ascund băgându-și doar capul în pământ, nu se îngroapă cu totul, crezând că dacă ei nu se mai văd pe ei, atunci partea rămasă neascunsă, fără ochi, nu se poate căuta. Totuși, chiar dacă nu te-ai ascuns prea bine, asta nu înseamnă că ești vinovat de ceva, chiar dacă oamenii simt mereu nevoia să fie vinovați de ceva, sentiment rămas de la copilul din capul lor, nebătut, lipsit de somnul strașnic ce vine doar în urma unei bătăi la fel de strașnice. Nevinovații nu trebuie să ceară iertare de la nimeni, nici măcar de la ei, iar asta îi stingherește cumplit. Pentru că aveam sentimentul că începeam să mă găsesc, am trecut repede la jocul numărul trei. Am luat soarele abia născut și am așteptat să vină noaptea, după care l-am așezat pe cer, între stele. Ce haos s-a creat! Stelele încercau să lumineze mai tare ca soarele, pentru că era cerul lor de drept, soarele nu voia să-și mai domolească din lumină, și uite-așa până când a explodat cerul cu totul și a căzut pe pământ ca o cometă. S-a făcut ditamai gaura în pământ și oamenii următoarei dimineați au acoperit-o cu trandafiri, așa cum acoperi orice mormânt. Ca după orice dramă petrecută, au apărut și judecătorii. Aceștia erau mai plictisiți ca mine, pentru că singura lor plăcere adevărată era să pândească o dramă nouă, asta era drama lor. În doar câteva ceasuri, din cauză că am deschis televizorul, apăsând din greșeală pe butonul telecomenzii, au apărut drame noi în lume, iar degetele arătătoare ale judecătorilor au crescut cu fiecare dramă, fără să se mai oprească. Și așa se face că, până seara, în mijlocul lumii a crescut cea mai mare pădure din degete arătătoare. Nu au crescut însă drept, ca steagurile, ci arătând unul spre altul. Toată lumea era acum un hățiș de degete. După judecători au venit paraziții. Paraziții aceștia, ca și judecătorii, își fac apariția doar în caz de drame. Ei nu sunt preocupați doar să arate cu degetul, ca judecătorii, ei văd mai departe de atât, luând bucăți din dramă, șlefuindu-le până când lucesc de-a binelea. Poleiala rezultată și-o pun pe umeri, ca epoleții, peste tinicheaua deja existentă.

Doar scriitorul mai putea scrie despre țicneala generată, căci doar el se îndoiește de fiecare cuvânt.

________________________

NATAȘA ALINA CULEA

Blog

Nemulțumirea de la începutul începutului

Să scrii o carte este un act blasfemic și nu aș justifica un astfel de gând, căci pentru gânduri nu trebuie să ceri iertare nimănui, doar pentru ceea ce transpui în realitate ca urmare a incitării lor.

Scriitorul Alberto Bevilacqua se simțea ca o insulă, iar de restul lumii îl despărțea un ocean de nevâslit. Vezi tu, lumea nu-l mulțumea. Lumea nu i se potrivea, croiala ei îi stingherea mișcările, ca o cămașă de forță. Scriitorul este un om, căci măcar această matriță trupească îi e aidoma cu a altora, dar e un om nemulțumit, cusurgiu și taciturn. Creează o lume a lui, doar a lui, una care să-l reflecteze întru totul. Și se leapădă de lumea asta ca șarpele de piele. Între coperți se joacă de-a Dumnezeu și modelează oameni de hârtie. Și-i pedepsește, și le dă avânt, așa cum crede el de cuviință. Pe unii îi omoară cu mâna lui, nu că au fost răi, ci că au făcut fapte rele, iar pe alții îi lasă în plata Domnului, căci muri-vor ei singuri mai devreme sau mai târziu. Și-atunci își dă seama că răzbunarea nu există și că moartea nu-i o pedeapsă, iar dacă ar fi, ar fi aceeași pentru toată lumea.

Oare Dumnezeu așa s-a simțit la începutul începutului? Oare creația, lumea, apa, muza, insula, zorii zilei, pietrele au izvorât dintr-o nemulțumire? Dintr-o insuportabilă singurătate?

Dumnezeu a creat omul și calul. Și ambii erau liberi. Omul a creat biciul și a furat libertatea calului. Pentru că se simțea insuportabil de singur. Dar și-a spus că-i pentru trebuința lui.

__________________________

natașa alina culea

Interviuri

Interviu III. 18 mai 2019. „Muzeu al torturii într-un salon de vals”

Arlechinul este cel mai recent roman al scriitoarei Natașa Alina Culea, publicat în decembrie 2018, la Editura Hebe. Citiţi partea a treia a materialului prilejuit de această apariţie editorială, cu opinii din recenzii pe marginea cărţii.

carte02

NATAŞA ALINA CULEA

„Prin compartimentările memoriei, prădătorul romantic Maxim se instalează definitv în galeria personajelor clasice de neuitat, alături de nemuritorul Dorian Gray al lui Oscar Wilde sau venalul Georges Duroy al lui Guy de Maupassant. Arlechinul este un seducător periplu cultural, istoric și psihologic. E un documentar avertisment și un manifest al speranței. Un roman somptuos, de-o splendoare bizară, ca un muzeu al torturii amenajat într-un salon de vals.” (analogiiantologii.com)

„Un roman spectaculos. O carte tulburătoare, de impact, care te îndeamnă la propriile reflecții. Un roman remarcabil, care face încă o dată dovada incontestabilului talent al autoarei, al felului ei cameleonic de a aborda diferit fiecare carte în parte!” (delicateseliterare.ro)

„Avem de-a face cu un roman psihologic și istoric complex cum nu prea s-a scris în literatura română, nici acum, nici mai înainte. Cine spune că literatura română contemporană e pe o pantă descendentă, poate nu a găsit autorii potriviți – și Natașa Alina Culea face parte din acest grup. Recomand Arlechinul tuturor celor care sunt în căutarea unei lecturi calitative, nu doar să-și crească numărul de cărți citite pe Goodreads.” (Illusion’s Street)

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE SITE-UL LOGOPAPER

Interviuri

Interviu II (14.05.19)

OANA & IOANA: Scriitorii trăiesc orice experiență de două ori (II)

« Previous / Next »By logopaper / 14 May 2019 

Natașa Alina Culea, despre care s-a mai scris pe blogul nostru, este o scriitoare talentată, care a scris până în prezent şase cărți. Domnia-sa a acceptat cu amabilitate să ne acorde un interviu, la lansarea ultimei sale cărți, Arlechinul.

NATAŞA ALINA CULEA

Ce v-a determinat să scrieți acest roman?

NATAŞA ALINA CULEA: Nu există coincidențe, nu-i așa? Autorii își permit luxul de a trăi orice experiență de două ori, a doua oară atunci când scriu despre ea.

O scurtă descriere a cărții?

NATAŞA ALINA CULEA: Deoarece romanul urmărește două fire narative, prezent și trecut, avem chiar și o mică Arlechină contemporană – vă rog să îmi permiteți această construcție literară. Povestirea din trecut începe în Paris, în anul 1875, atunci când un băiețel este abandonat la Circul Galaxy, acest băiețel devenind, în timp, protagonistul nostru, Maxim. Cititorii pasionați vor înțelege de ce am evidențiat anumite aspecte care să ajute la conturarea acestui personaj cheie. Atunci când trecutul ajunge să tulbure prea mult cititorul, l-am luat de mână, readucându-l în prezent sau amuzându-l cu personaje precum Mica, fetița amuzantă a actriței Lidia Caraman. De ce am procedat astfel? Deoarece îmi iubesc cititorii. Nu puteam sacrifica ideea romanului, dar pot oferi, ca autor, câteva momente de respiro într-o poveste ce amenință să devină angoasantă.

CITEŞTE ŞI: Arlechini în viaţa altora (I)

Ce impact a avut cartea? Prin ce se deosebește de celelalte cărți?

NATAŞA ALINA CULEA: Arlechinul este o carte impactantă prin natura ei. În cazul nostru, natura umană. Ce rămâne atunci când măștile cad?

Citește continuarea articolului AICI

Interviuri

Interviu. Arlechini în viața altora. 10 mai 2019

După cum v-am promis în avanpremieră, vă prezentăm romanul doamnei Natașa Alina Culea, Arlechinul.

arlechinul

Spuneți-ne ceva despre această carte. Cum a apărut? Când?

Natașa Alina Culea: Romanul Arlechinul a fost publicat în decembrie 2018, sub egida propriei mele edituri, editura Hebe. De ce propria mea editura? Mă declar din start o autoare dificilă, dar și perfecționistă, crezând cu tărie în ceea ce face. Piața editorială din România nu mă satisface, și spun asta fiind în asentimentul foarte multor scriitori români. Faptul că nu ai niciun control asupra vânzărilor, faptul că editurile nu se implică suficient în procesul de marketing al cărților, nu oferă informațiile necesare și multe alte neajunsuri m-au determinat să iau această decizie, pe care nu o regret nicio secundă. Sunt mândră de munca mea și de noile ediții ale celor șase romane scrise și publicate până acum, poate așa se și explică faptul că sunt un autor care chiar se vinde în România.

Arlechinul este un roman aparte, care știam că va stârni controverse. Nici nu ar fi putut fi altfel atunci când avem ca protagonist un antierou, un personaj pe care puțini ar putea să îl adore, iar cei mai mulți să îl deteste de-a dreptul, un personaj care răscolește mizeria ascunsă sub preșul social.

Pe lângă un protagonist machiavelic avem și partea de erotism a cărții, destul de greu de ignorat și de digerat.

Așa cum am mai spus în interviurile anterioare, cărțile mele vor stârni reacții, deoarece nu sunt conformiste, nu sunt lecturi lejere care să nu-ți scuture alegerile și convingerile.

alina

Natașa Alina Culea. Sursă foto: arhiva personală

De ce acest titlu? 

Natașa Alina Culea: Totul pornește de la ideea de mascaradă a vieții, de spectacol dat pentru amuzamentul altora. Arlechinul, Arlecchino, a apărut ca actor în vechile comedii italiene, Commedia dell’arte, la sfârșitul secolului al XVI-lea, ca fiind un bufon, purtând mască, cu un costum reprezentativ, caraghios și grotesc în același timp. Peste ani, Arlechinul a devenit un personaj mai romantic, dar și mai inteligent, paiața noastră inițială, farsorul, devenind un adevărat seducător perfid.

Continuarea articolului AICI…

Recenziile cartilor mele

Recenzie Nopti la Monaco (IllusionStreet)

O recenzie completa si complexa de la superblogerita Diana E. Neata.

pics-nopti-la-monaco

„Atunci când citești fiecare roman al unui scriitor încă de la debut evident, ai mari curiozități cu privire la evoluția sa. Cu cel de-al patrulea roman al său, Natașa Alina Culea atinge un soi de maturitate scriitoricească. Stilul ei e tot mai definit, e mai senzual și mai incitant (și reușește asta fără să cadă în vulgar, lucru pe care l-am apreciat mereu la ea – știe să își păstreze rafinamentul). Mi-a plăcut modul în care a creionat personaje mult mai definite decât a făcut-o până acum (încă de la Sofia văzusem o evoluție în sensul ăsta). Însă, de departe, cel mai spumos aspect al romanului e modul atât de real în care autoarea portretizează societatea românească a zilelor noastre (spoiler: se lasă cu lacrimi… de râs!)”

continuare…

Cărți scrise

Conversatie cu Darie Ducan

Să îi cunoaștem pe cei care scriu, pe cei care mâine, peste un an sau trei, vor fi reprezentanții literaturii românești, o literatură în continuă transformare (în ciuda eforturilor unora de a rămâne ermetică). Să îl cunoaștem pe Darie.

foto Darie Ducan

Cine ești?

Darie Ducan, în etate de 27 de ani, autor de cărți și de umbră. Cred că sunt în primul rând un om care observă. M-aș defini prin asta.

De ce scrii? Pentru cine scrii?

Scriu pentru că am ceva de spus și cred foarte tare în vocația mea. Pentru cine scriu ? E o problemă complicată. În niciun caz pentru succes, ba chiar aș spune că am luat-o pe un drum invers, nerespectând rețeta succesului, previzibilă și banală, neexcitantă. Scriu pentru mine dar mai ales pentru un adevăr care e dincolo de mine. Nu vreau să folosesc vorbe mari, dar nici să le ocolesc din academism. Scriu pentru un adevăr care e al meu și pe care îl sabotez eu însumi, prin concepția mea critică, pentru a-l face valid.

Câte cărți ai publicat? Ai publicat și în franceză?

Nu mai știu exact, vreo 20. În franceză va apărea nu peste foarte mult timp o carte de poezii.

De ce Parisul?

Pentru că nicăieri nu te poți rata mai frumos decât aici, spre deosebire de succesul enorm și bombastic pe care îl poți avea în țară.

Diferențe de mentalitate între români și francezi?

Românii și francezii sunt la fel. Ce îi deosebește e aderența la mască. Fiecare are alt mod de a-și instrumentaliza raporturile cu ceilalți. Dar aceasta e o chestiune de câtime, de umoare, de gestică a amănuntului. Totuși, pe mine sutimile astea mă impresionează. Dacă mâine mi-ar da cineva un milion de euro m-aș bucura, dar asta nu mi-ar modifica viața prea tare. În schimb, dacă mi-ar da un milion de euro fără un cent, mi-ar crea o problemă. Nu aș dormi nopțile întrebându-mă de ce fără un cent. Foarte românesc acest cartezianism, asta ca să nu ocolesc prea mult întrebarea ta. Cu toate că mi-aș dori bucuria mai mult decât problematica.

Conexiunea francezilor cu literatura?

Ca peste tot, globalizare, junk food tipărit și rar oameni care să citească literatură valoroasă. Oricum, există o politică literară extraordinară în Franța. Noi, din păcate, nu am știut să conservăm distribuția de carte care a existat pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, și care a fost extraordinară, prin lanțuri de librării cartea ajungea până și în orașele cele mai mici. Acum sunt orașe de 30 de mii de locuitori (Târnăveni, orașul unde m-am născut, de exemplu) care nu au nici măcar o librărie. Și niciun intelectual nu protestează în fața acestui fapt. Una e că se tipărea cenzurat și alta e distribuția. Distribuția a fost extraordinară. Pe de o parte, nu am știut să conservăm asta,  iar pe de altă parte s-a distrus deliberat pentru monopolul câtorva umaniști remarcabili. Conservarea literaturii e, în Franța, un fapt de tradiție neabandonat de la Voltaire încoace, și trecând prin Hugo, mă refer la acțiunile lor publice, de această dată. Literatura contemporană există și în ce pare clasicizat de multe ori. Pentru că mereu sunt stimulate relecturi, discuții, mereu apar cărți și studii critice care pun în circulație și într-o nouă viziune autori vechi. Prăpastia nu e așa mare ca la noi între mort și viu. E o concepție imbecilă despre literatură a o împărți în vie și moartă. Vine dinspre generaționismul stupid, imatur. Tot ce s-a scris e viu, nu neapărat valoros, dar viu este. Iar Franța e principala dovadă. Latențele, uitările temporare sunt absolut necesare. Ele revalorizează, ele imunizează ca nimic altceva.  La vreo 15 de ani după ce a murit, Goethe părea un autor uitat. Literatura contemporană are un segment al ei destul de bine definit și previzibil. Patrick Modiano, prozatorul recompensat cu Nobel pentru literatură, e un autor  foarte bun și onest, dar nu e un prozator nici măcar cât media pe care o avea literatura Franței acum 50 de ani. E însă citit și întreține un fel de mediu. Cred că prin raportarea la el s-ar sintetiza cel mai bine conexiunea francezilor la literatură. Deși premiul Nobel e politică și e acordat de un juriu extern, de data aceasta a găsit o reprezentare plauzibilă a geografiei personale, să zicem.

Ce citești? De ce citești?

Istorie, critică, politică, lingvistică, eseu, teatru, poezie. Citesc ca să îmi hrănesc realismul și să nu cad pradă iluziilor, înregimentărilor.

Spune-mi câteva cuvinte despre cărțile următoare: Adulter, Moromeții, Roșu și negru, Frații Karamazov, De ce iubim femeile, Micul prinț…

Prefer Roșu și negru. E un roman fundamental. Restul sunt cărți bune, chiar capodopere unele. Dar  Roșu și negru e pur și simplu o minunăție. Un roman fără egal.

Cum ai descrie poezia? Dar poezia scrisă de tine?

Nu am cum să descriu poezia. Nu risc chestiuni atât de intime nici măcar cu mine însumi, darămite într-un interviu. E genul de imponderabilă despre care, dacă o practici, preferi să nu vorbești. Poezia mea ?  Vedeșicredele, Poezii.Vectori, volumul I, publicat. Volumele II –III, în lucru. Atât.

Ce crezi despre viitorul poeziei?

Nu pot fi decât optimist. Poezia e generată de o resursă care se reformează și reformulează fără oprire. Aș dori să îi moară calofilia exagerată, falșii apostoli, rândunelele de facebook ale contrafacerii ei. Poezia, însă, e o constantă. Nu a lipsit nicicând. A fost mereu un catalizator eficace al omului. Chiar și atunci când nu s-a știut. Și omul și-a părut rezistent prin minune.

Ce alte genuri literare ai abordat în scrierile tale?

Teatru, critică literară, eseu, traduceri.

Ce planuri de viitor ai? Profesional, personal…

Nu am niciun plan decât acela de a-mi scrie cărțile. În rest, sunt deschis ca un aeroport : primesc de la viață și încerc să îi ofer.

Ce crezi despre literatura contemporană din Romania? Dar despre editurile românești?

Cred că în România avem o literatură destul de bună față de media altor țări. Dacă nu ne-am mânca între noi și nu am cădea pradă falselor iluzii și ideologizărilor, adică dacă ne-am vedea pur și simplu de scris fiecare, am fi cu adevărat extraordinari. Deși cărți mari apar extrem de rar, media e a cărților totuși bune. Despre edituri nu cred nimic.

Fă-mi o mărturisire, una pentru care cineva ți-ar da unfriend pe Facebook, sau chiar block.

Toți facem astfel de lucruri, uneori le regretăm. Gândim cu voce tare, altfel spus. Facebook e parte din teatralitatea timpului nostru. Nouă ne pare că e despre libertate, dar de fapt e despre Brecht, adică despre simularea ei, păcălindu-te cu o anumită candoare. Ca în Micul Prinț, că tot te-ai referit la el…o mărturisire : butonul unfollow e o minune, e o mare invenție pentru a nu ne da în cap unii altora, ar trebui pus pe steag la cum arată lumea literară acum. E și o ipocrizie acolo dar în spatele ei e ideologia care lucrează. Unfollow e o invenție socială integratoare, paradoxal, precum jobenul purtat pe caniculă.

Îți lipsește România? Ce nu îți lipseste referitor la Romania?

Îmi lipsește. Dar, în egală măsură, o și am cu mine. O am în minte cu mine mereu. Și în suflet. Uneori îl citesc pe Cantemir pe malul Senei și râd. E mare nevoie să recitim tot și cu forțe proaspete. Fără preconcepții, cu o judecată dreaptă. Asta înseamnă generație. Nu liste și alte prostii. Visez Bucureștiul, îmi e dor de el, îl divinizez. E un oraș formidabil. Parisul e minunat, dar e perfect. Bucureștiul are geniul imperfecțiunii, care îl și salvează.

Ce-ai face astăzi dacă nu ți-ar fi teamă de nimic? Dar mâine?

Nu mi-e teamă de nimic, decât de Dumnezeu. Și el e departe de casă.

Mult success! (inutilă urarea, oricum vei avea)

Succesul e relativ. Viață să fie și minte întreagă.

Blogul lui Darie 

ducandarie@yahoo.fr

Interviuri

Interviu pe blog (Povesti de succes)

Sursa: https://createperfectlife.wordpress.com/2015/01/03/o-conversatie-cu-scriitoarea-natasa-alina-culea/

O conversatie cu scriitoarea Natasa Alina Culea

In noiembrie 2014, a fost lansat romanul “Natasa, barbatii si psihanalistul” al autoarei Natasa Alina Culea, iar acesta este primul ei interviu pentru blogul meu. La inceputul anului  (februarie-martie)2015, aceeasi autoare va lansa cartea “Marat”. Dar pana atunci, sa aflam mai multe despre ea…

Cum ai inceput sa scrii?

Am inceput sa scriu din scoala generala, mai ales poezii. Am participat la cateva cenacluri literare cand eram in liceu, am luat cateva premii, insa doar pentru poezii. In anul 2013 a fost pentru prima data cand m-am gandit serios sa scriu proza, acela a fost inceputul romanului “Natasa, barbatii si psihanalistul”. Am avut norocul ca manuscrisul meu a atras atentia dlui. Vasile Poenaru (scriitor), care mi-a publicat manuscrisul la editura dansului, ePublishers.

Cum iti gasesti inspiratia?

Nu este o singura zi care sa nu ma inspire, nu este suficient de soare sau de frig pentru ca eu sa nu pot scrie; Pot fi singura, pot fi inconjurata de oameni, inspiratia este peste tot; As putea spune ca viata ma inspira, in toate aspectele ei.

Ce le spui viitorilor cititori ai romanului “Natasa, barbatii si psihanalistul”?

In cartea “Natasa barbatii si psihanalistul”, am abordat subiecte destul de controversate precum: relatii dintre barbati si femei, sex, psihanaliza. Este un roman de fictiune, desi s-a dorit initial un roman chick-lit, am avut placuta surpriza sa descopar ca foarte multi barbati sunt interesati de aceasta carte, ceea ce ma bucura. Cert este ca atat femeile cat si barbatii au ceva de invatat din ea, lumea barbatilor vazuta din perspectiva femeii si invers. Cred ca majoritatea preoblemelor in relatii se datoreaza neintelegerii si comunicarii defectuoase intre barbati si femei. Desigur, cel care va face lumina in cele mai multe cazuri in cartea mea, este psihanalistul, unul dintre personajele principale ale romanului.

Poate fi romanul “Natasa, barbatii si psihanalistul” comparat cu “Sex and the city”?

Eu il vad mai complex de atat, deoarece intra in esenta emotiilor. Asta incurajez cititorii sa faca pe tot parcursul romanului, sa intre in contact cu sinele lor, cu emotiile lor, sa nu mai traiasca intr-o societate care sa le striveasca mugurele divin aflat in fiecare. Sexul este abordat preponderant in roman, insa dintr-o perspectiva autentica, personala. Ca si idee de “city”, da, actiunea se petrece in Bucurestiul anilor 2000.

Cine e Natasa din carte?

Natasa este un avatar al meu, dar nu singurul. In romanul “Natasa, barbatii si psihanalistul”, Natasa este o tanara atragatoare prinsa in lumea barbatilor, pe care o descopera mai fascinanta, cu fiecare relatie traita, cu fiecare barbat intalnit, fie ca este vorba de o noapte impreuna sau de cativa ani. Natasa se cauta pe ea, prin relatiile ei, prin sedintele de psihanaliza, sau prin amintirile din copilarie.

Ce imi poti spune despre romanul “Marat”? Cand va fi lansat?

Sunt fericita ca pot scrie acest roman! Romanul “Marat” are in prim plan o poveste de iubire obsedanta, genul de iubire care iti schimba viata pentru totdeauna. In cazul acestei carti, in momentul in care Alina il intalneste pe Marat, viata ei nu mai poate continua ca pana atunci. Povestea dintre cei doi incepe foarte romantic, chiar ca o rescriere a romantismului, dar se transforma curand intr-o obsesie traita la limita realitatii si a ratiunii. Marat este un barbat real, dar si o fantezie in acelasi timp. Ca si in “Natasa, barbatii si psihanalistul” vom avea pe alocuri o lectura erotica, ce va duce idea de erotism pe aripi multidimensionale, atat din punctul de vedere al senzatiilor cat si al emotiilor. Romanul “Marat” va fi lansat in februarie-martie 2015.

Cum arata o zi tipica din viata ta?

Ma trezesc, imi fac ceai (am o adevarata cultura a ceaiului) si ma apuc de scris. Seara ma plimb, citesc alte carti sau vad un film bun, iar acest bun, de multe ori inseamna un film vechi, chiar alb/negru. De 3-4 ori pe saptamana practic Yoga si jogging. Tot ceea ce fac, fac din pasiune.

Care crezi ca sunt pasii esentiali in gasirea menirii personale?

Cred ca primul pas si cel mai important, este sa fii sincer cu tine insuti. Cred ca trebuie sa iti pui niste intrebari care te vor aduce mai aproape de autenticitate, precum:

  • Sunt fericit?
  • Ce mi-ar placea sa schimb la mine?
  • Ce am vrut mereu sa fac si nu am facut din diferite motive?
  • Traiesc in conformitate cu credintele mele sau ale altora?
  • Ce pot face maine pentru a fi mai aproape de ceea ce imi doresc?

Ce planuri de viitor ai?

Nu imi place sa imi fac planuri, decat sa imi stabilesc directii, suficient de mult cat sa stiu incotro ma indrept dar insuficient de detaliate pentru a nu-mi afecta negativ clipa prezenta. Cred ca voi mai scrie cel putin 3 carti si as vrea sa comunic mai mult cu oamenii, sa le pun la dispozitie ceea ce viata m-a invatat pe cai batute. Cel mai mult tin sa fiu fericita, pentru ca daca sunt fericita, inseamna automat ca sunt sanatoasa, ca sunt de folos celor din jur, ca sunt iubita si iubesc, deoarece asta inseamna fericirea pentru mine.

Cum pot fanii tai sa afle mai multe despre tine?

Am un blog pe care scriu si tot acolo se regasesc fragmente din roman si datele mele de contact.

https://lifebynatasha.wordpress.com/

Alina Natasa Culea - scriitoare