Interviuri

Despre BookMedia în ziarul Gândul

Natașa Alina Culea, realizatorul emisiunii „BookMedia” – „o emisiune TV care pune cărțile în prim plan”

Natașa Alina Culea, realizatorul emisiunii „BookMedia”, la A7TV, ne destăinuie din experiența sa ca moderator, convingând urmăritori și cititori deopotrivă să susțină piața de carte românească. „BookMedia” este o emisiune educativă, nu în sensul dogmatic, ci cultural accesibil și agreabil prezentată. Prin intermediul emisiunii se încurajează cititul, se recomandă cele mai bune titluri, se susține piața de carte românească și se recompensează telespectatorii cu concursuri periodice, cu premii în pachete de cărți – oferite de partenerii noștri din piața editorială românească.

„Fără să exagerez o clipă, vă spun din start că „BookMedia” este o emisiune curajoasă! Cred că știm destul de bine situația pieței de carte din România și nu mai surprinde pe nimeni faptul că suntem în coada Europei în ceea ce privește vânzarea de carte. Îngrijorător? Da! Și nu de ieri, de azi… Ei bine, vorbim de o emisiune TV care pune cărțile în prim plan, o emisiune agreabil-educativă. Mai este nevoie să menționez cât de puțin este luat în seamă acest aspect de către media – în general? „BookMedia” reprezintă pentru mine un pod sau sfânta cale de mijloc, deoarece ea îmbină elementele culturale, literare și educative cu o prezentare ademenitoare, invitați cu povești interesante și un concurs cu cărți desfășurat săptămânal. Să nu citești de drag așa? Vreau să evit dogmatismul, exprimarea prețioasă, prolixă.

CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN GÂNDUL

Interviuri

Invitată la „Știrea cea bună”, A7TV

După cum unii dintre voi știți, ieri am fost invitată la emisiunea „Știrea cea bună” (și chiar știrea cea bună este), moderată de domnul Cornel Pavel Dărvășan (jurnalist, Doctor în Științe, teolog). În prima parte a emisiunii a fost invitată Andreea Marin – care nu mai are nevoie de nicio introducere – iar în a doua parte mă puteți vedea vorbind despre cărți, dar nu numai – dacă v-a fost dor de mine și de o emisiune care înalță, nu coboară, care susține cultura, arta și, cel mai important, umanitatea în toate fațetele ei.

Pentru cei care nu ați văzut ieri seara emisiunea live (Știrea cea bună – A7TV), vă atașez linkul de pe Youtube:

EMISIUNEA INTERGRALĂ:

DOAR PARTEA CU MINE:

… și câteva fotografii din fața și din spatele camerei 🙂





Natașa Alina Culea, autoare